Decizia civilă nr. 1040/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVIL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr . 1040
Ședința publică din 15 octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte: D., P. judecător Judecător: H. I. D.
Judecător: C. | N. | C. |
Grefier: H. | V. |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. A. M. S. , cu sediul în Z., str. G. D., nr. 33, județul Sălaj, împotriva Sentinței civile nr. 1629 din 29 mai 2013 a Judecătoriei Z., pronunțată în dos. nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta recurentei pârâte SA M. S. - av. Cobzaș A., lipsă fiind intimata reclamant S. R. de R. .
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 si următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la al doilea termen de judecată, iar părțile au termen dat în cunoștință.
Instanța, pune în vedere reprezentantei recurentei pârâte - av. Cobzaș A., necesitatea timbrării recursului, căruia din eroare, nu i-au fost stabilite taxele de timbru.
Reprezentanta recurentei pârâte SA M. S. - av. Cobzaș A., se obligă ca până la sfârșitul ședinței de judecată să achite timbrajul în cuantum de 34,5 lei și timbru judiciar de 1,5 lei, aferent acestei căi de atac. La sfârșitul ședinței de judecată, se depune la dosar dovada achitării taxelor de timbru stabilite în sarcina recurentei pârâte de la fila 13.
Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța, în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului formulat.
Reprezentanta recurentei pârâte SA M. S. - av. Cobzaș A., solicită admiterea recursului, desființarea sentinței recurate și respingerea acțiunii introductive.
Instanța, reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând, reține că:
Prin sentința civilă nr. 1629 din_ pronunțată de Judecătoria Zalău s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S. R. DE R., în contradictoriu cu pârâta SC A. M. SRL și în consecință: a fost obligată pârâta la plata sumei de 630 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferent perioadelor aprilie 2010 - decembrie 2011, precum și penalități de întârziere în cuantum de 96,77 lei.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 3 din Legea nr. 41/1994, reclamanta S. R. de R. este obligată să asigure, prin întreaga sa activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor si opiniilor, libera comunicare a informațiilor, precum și informarea corectă a opiniei publice.
Veniturile proprii ale reclamantei provin, conform art.40 al.1 si 3 din același act normativ, printre altele, si din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune si penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate. O asemenea taxa este datorata, potrivit prevederilor art.3 din HG nr.977/2003, de către persoanele juridice cu sediul in România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentantele acestora, precum și reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, în calitate de beneficiare a acestor servicii.
Potrivit art. 5 alin. 1 din HG 977/2003, taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice S.A., prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate.
Art. 6 din HG nr. 977/2003 stabilește că pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere, penalitățile determinându-se în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru întârzierea la plata a facturii de energie electrica.
Deși pârâta a arătat faptul că prevederile art.3 alin.2 și 3 atât din HG nr. 977/2003 cât și din H.G nr.978/2003 au fost anulate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.2/_, instanța a reținut că dispozițiile art.40 din Legea nr.41/1994 nu au fost abrogate, iar legea are forță juridică superioară hotărârii de guvern.
În temeiul actelor normative mai sus menționate, mandatarul SC Electrica Furnizare Transilvania Nord SA a emis in sarcina pârâtei facturile fiscale pentru sumele pe care pârâta le datorează cu titlu de taxă legală pentru serviciul public de radiodifuziune. Pârâta nu a achitat contravaloarea acestor facturi, aspect pe care de altfel nu l-a contestat. Datoria acumulată de pârâtă este 630 lei, reprezentând taxa radio pentru perioadei aprilie 2010 - decembrie 2011, precum și penalități de întârziere în sumă de 96,77 lei.
Din interpretarea textelor legale incidente în cauză se desprinde concluzia că societățile comerciale cu sediul în România, inclusiv dezmembrămintele acestora fără personalitate juridică, și reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine sunt considerate beneficiare ale serviciului public prestat de reclamanta si sunt ținute de obligația de plata a taxei lunara stabilita prin HG nr. 977/2003 si, in caz de neplata la scadenta, de obligația de plata a penalităților de întârziere.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 40 din Legea nr. 41/1994, raportat la art.3 din HG nr. 977/2003, judecătoria a admis cererea în pretenții formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC A. M. SRL, prin care a solicitat modificarea hotărârii și în rejudecare să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă.
În motivare se arată că sentința a fost dată cu nesocotirea clară a Deciziei nr.2/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie prin care au fost anulate
prevederile art. 3 alin.2 și 3 din HG 977/2003 și HG 978/2003. În motivarea sentinței, deși se arată că prevederile respectivelor hotărâri de guvern au fost anulate, mai apoi, în ultimul paragraf, se menționează că cererea reclamantei va fi admisă în temeiul art. 3 din HG 977/2003. Sentința primei instanțe este astfel lipsită de temei legal, câtă vreme ea se întemeiază pe un act normativ desființat de instanța supremă.
Intimata reclamantă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivare se arată că recurenta are obligația legală de plată a taxei, nu figurează între categoriile exceptate de la plata acesteia și indiferent dacă a beneficiat sau nu de serviciile prestate datorează această taxă.
Analizând recursul prin prisma prevederilor dispozițiilor art. 304 și 3041Cod Procedură Civilă tribunalul constată că acesta este nefondat pentru
următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, se înființează S. R. de R. și S. R. de Televiziune, ca servicii autonome de interes național, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române.
Potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicată prevede că
"persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii";, iar conform alin. 2 al aceluiași text de lege, cuantumul taxei pentru aceste servicii, pe categorii de plătitori, modul de plată și încasare a taxei, penalitățile de întârziere, precum și cazurile de scutire/exceptare de la plata taxei se determină și se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului.
Totodată, prin textul art. 40 alin. 6 din Legea nr. 41/1994 s-au stabilit categoriile de persoane fizice exceptate de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, urmând ca alte categorii de scutiri să se facă, potrivit art. 40 alin. 7, în condițiile Hotărârii de Guvern.
Instanța reține că recurenta pârâtă este o persoană juridică și face parte din categoria societăților comerciale la care face referire art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, fiind ținută de obligația instituită prin aceste texte de lege, respectiv de a achita o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, în cuantumul determinat de anexa Hotărârii de Guvern nr. 977/2003.
Prin urmare, în mod corect, concluzia instanței de fond s-a fundamentat pe împrejurarea că obligația legală de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune revine persoanelor juridice române, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.
Pârâta nu a făcut dovada că nu ar fi beneficiara unor astfel de servicii, pentru a fi exceptată de plata acestei taxe. De asemenea, societatea recurentă nu a făcut dovada că ar fi formulat vreo cerere de exceptare de la plata taxei de radiodifuziune, în condițiile art. 3 alin.1 ind.1 din HG 977/2003.
Motivul de recurs invocat de pârâtă este neîntemeiat, întrucât, în urma anulării dispozițiilor art. 3 alin.1 din HG 977/2003 prin Decizia nr. 2102/2009 a Înaltei Curți de casație și Justiție, prevederile art. 3 alin.1 din actul normativ sus-
amintit au fost modificate prin HG 1012/2009, dându-se textului art. 3 alin.1 un nou conținut, în acord cu considerentele avute în vedere de Î. în pronunțarea respectivei decizii.
Apoi, deși este de observat că prevederile art. 3 alin.2 din HG 977/2003, republicată, au fost anulate prin mai multe hotărâri judecătorești ale instanțelor de contencios administrativ, au rămas în continuare aplicabile prevederile art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994, care instituie obligația pentru persoanele juridice cu sediul în România de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii. Aceste dispoziții legale au fost supuse controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională a stabilit, prin Deciziile nr. 159 din 30 martie 2004, nr.297 din 6 iulie 2004
și nr. 331 din 18 aprilie 2006, că ele sunt în accord cu
Constituția României.
Prin urmare, în mod corect, concluzia instanței de fond s-a fundamentat pe împrejurarea că obligația legală de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune revine persoanelor juridice române, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.
Pârâta nu a făcut dovada că nu ar fi beneficiara unor astfel de servicii, pentru a fi exceptată de plata acestei taxe, făcând doar o simplă afirmație că nu deține receptoarele pentru perceperea informației. De asemenea, societatea recurentă nu a făcut dovada că ar fi formulat vreo cerere de exceptare de la plata taxei de radiodifuziune. Doar într-o atare situație pârâta ar fi putu răsturna prezumția relativă instituită de lege cu privire la calitatea sa de beneficiară a serviciilor publice în discuție.
În consecință, prin prisma argumentelor anterior expuse, nefiind constatate motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 1629/_ a Judecătoriei Z. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC A. M. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 1629 din_ a Judecătoriei Z. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
DP H. I. - D. C. N. C. H. V.
Red. H.I.D./_ /ex.2. Jud. fond: D. U. R.
| ← Decizia civilă nr. 1128/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 1209/2013. Pretenții → |
|---|
