Decizia civilă nr. 1209/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1209/R/2013
Ședința publică de la 05 Decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. -A. C.
Judecător C. -V. B. Judecător D. -I. T. Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent C. M., împotriva Sentinței civile nr. 7086/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat O. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată faptul că la data de_ s-au depus la dosar din partea recurentului concluzii scrise.
Instanța constată faptul că mersul dezbaterilor și cuvântul părților pentru concluzii a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de _
, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C.
-N. la data de_, reclamanta O. D. în contradictoriu cu pârâtul
C. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 24.430 lei reprezentând contravaloarea autoturismului marca seat cu titlu de despăgubire, precum și dobânda legală de la introducerea cererii la plata efectivă (f. 3-6, 107-115).
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, in esență, că intre părți a existat o conventie, sub forma declaratiilor autentice, in baza căreia părțile au inteles să partajeze bunurile in urma divortului, reclamantei revenindu-si apartamentul autoturismul, fără plata vreunei sulte. Totodată pârâtul s-a obligat să achite ratele lunare la CEC bank, dat fiind că autoturismul a fost cumpărat prin contractarea unui credit. In schimbul acestora, reclamanta a fost de acord ca despăgubirile materiale si morale primite în urma decesului fiului părților să fie încasate doar de pârât. Dat fiind că pârâtul nu a procedat la achitarea tuturor ratelor creditorul a procedat la ridicarea autoturismului.
In drept au fost invocate disp. art. 969, 1704 Cod civil, art. 112, 274 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 7986/2013 pronunțată la data de 18 aprilie 2013, Judecătoria Cluj-Napoca a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâtul la plata sumei de 24.430 lei contravaloarea autoturism, precum și dobânda legală de la data introducerii cererii și 1581,80 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței, instanța a reținut că prin sentința civilă. 10877/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a dispus sistarea comunității de bunuri, dobândite in timpul căsătoriei cu
contribuție egală, prin atribuirea lor in natură, în întregime, după cum urmează:
apartamentul nr. 8 din C. -N. str. Gh. Lazăr nr. 7 jud. C., înscris in CF nr. 88595 C. -N. cu nr. top 5272/S/VIII, in favoarea pârâtei fără plată de sultă.
autoturismul marca SEAT cu nr. de înmatriculare CJ - 17 - RCR in favoarea pârâtei fără plată de sultă.
Pentru aceasta instanța a reținut că părțile au făcut dovada intrării bunului imobil și respectiv mobil în patrimoniul lor, convenind asupra modului de sistare a comunității de bunuri (f. 21).
Prin declarația autentificată sub nr. 3142/_ de Biroul Notarilor Publici Asociați Jakab și Teleki, pârâtul și-a exprimat acordul ca apartamentul nr.8 din C. -N. str. Gh. Lazăr nr. 7 jud. C., înscris in CF nr. 88595 C. -N. cu nr. top 5272/S/VIII și autoturismul marca Seat să îi revină în întregime lui
C. M. a, fără plată de sultă și fără a mai avea vreo pretenție față de aceasta cu privire la bunurile menționate (f. 12).
La rândul său, reclamanta a dat o declarație autentificată sub nr. 3142/_ de Biroul Notarilor Publici Asociați Jakab și Teleki, prin care și-a exprimat acordul ca toate drepturile ce i s-ar cuveni cu titlu de despăgubire în urma decesului fiului său C. R. C. să ii revină lui C. M. cu condiția ca acesta să achite ratele lunare rămase din momentul primirii despăgubirii, rate datorate în urma achiziționării autoturismului Seat (f.14).
Prin declarația autentificată sub nr. 3141/_ de Biroul Notarilor Publici Asociați Jakab și Teleki, numitul C. R. C., fiul părților, și-a exprimat acordul ca toate drepturile ce i s-ar cuveni cu titlu de despăgubire în urma decesului fratelui său C. R. C. să ii revină tatălui său C. M. (f.11).
Din aceste înscrisuri rezultă că voința reclamantei C. D. era de a renunța la despăgubirile materiale și morale ce i s-ar fi cuvenit de pe urma fiului său în schimbul apartamentului și a autovehiculului marca Seat, iar pârâtul în schimbul acestor despăgubiri, este de acord cu atribuirea apartamentului și autovehiculului către reclamantă, cu obligația de a achita de la data primirii despăgubirilor ratele creditului.
În afara cazurilor prevăzute de lege, voința unilaterală nu poate crea o obligație în sarcina promitentului și în profitul unei alte persoane, așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, din voința unei singure persoane nu se poate naște un raport juridic obligațional care să genereze drepturi și obligații pentru o altă persoană care nu și-a dat acordul în acest sens.
Instanța a reținut că pe de o parte pârâtul privește la acest moment, ca acte separate cele două declarații, iar pe de altă parte reclamanta privește cele două declarații ca parte integrantă a aceluiași raport obligațional.
Instanța a apreciat că cele două declarații nu pot fi analizate separat, raportul obligațional dintre părți nu poate fi analizat decât prin prisma ambelor declarații privite ca un tot unitar și nu este vorba de voința unilaterală a uneia dintre părți.
Nu poate fi primită apărarea pârâtului în sensul că părțile nu au convenit nimic, că declarațiile reprezintă doar renunțări la drepturi și că, dat fiind că în procesul de partaj nu s-a dispus cu privire la obligația sa de plată a ratelor creditului, nu are vreo obligație în acest sens.
Astfel, la momentul la care și-au exprimat acordul conținut în declarațiile autentice părțile se aflau în partaj și este evident că au dorit să convină asupra bunurilor de partajat, câtă vreme cu o zi anterior partajului părțile au dat
declarațiile, le-au depus în fața instanței pentru a motiva modalitatea de partaj solicitată și asupra căreia instanța a dispus întocmai.
În hotărârea de partaj nu se dispune cu privire la plata ratelor creditului, părțile neinvestind instanța cu privire la vreun astfel de petit (mai ales în condițiile existenței înțelegerii lor prin declarațiilor autentice), iar părțile nu pot subînțelege că prin atribuirea autoturismului instanța ar fi dispus și cu privire la debitorul obligației de a restitui ratele creditului, în contextul în care nu se menționează în hotărâre despre vreun credit și în condițiile în care instanța oricum nu poate interveni în contractul bancar, pentru a schimba clauzele contractuale și înțelesul unui act juridic valabil încheiat.
Aceasta nu înseamnă că înțelegerea părților cuprinsă în declarațiile autentice nu are efecte și că părțile nu sunt obligate la respectarea obligațiilor asumate.
Pe de o parte, reclamanta și-a îndeplinit obligația de a ceda pârâtului toate despăgubirile ce i s-ar fi cuvenit după decesul fiului ei într-un accident de circulație (f. 41-45), pârâtul recunoscând la interogatoriu că le-a și încasat în întregime (f. 139 pct. 19), iar după data încasării nu a mai achitat ratele contractului de credit.
Pe de altă parte, pârâtul și-a dat acordul ca autovehiculul să revină reclamantei fără plata sultei și fără alte pretenții în legătură cu bunul, deci inclusiv cu privire la pretențiile constând în plata creditului al cărui titula r e ste . Prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 6119/_ C. M. a cumpărat auto marca Seat contractând în acest sens un împrumut de la CEC BANK prin contractul de credit 2061.2. nr. 408871/_, față de care, așa cum se reține și în sentința civilă nr. 2035/2012 a J. i C. -N., reclamanta este doar garantul fidejusor care nu a renunțat la beneficiul
diviziunii și discuțiunii (f. 23).
Pârâtul a înțeles să achite peste 2 ani ratele creditului, până la încasarea despăgubirilor în anul 2011(f. 139 pct. 20, f. 15), după care a încetat orice rambursare a creditului, astfel că, așa cum rezultă din înscrisurile de la f.8, 9 autovehiculul a fost sechestrat și scos la licitație publică în cadrul executării silite începută de CEC BANK în baza titlului executoriu contract de credit și contractului de garanție mobiliară semnat tot de pârât.
Prin urmare, instanța a reținut că neexecutarea culpabila a obligatiei asumată de către pârât, permite reclamantei să ceara executarea contractului și să solicite daune-interese, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, respectiv fapta ilicită, producerea unei pagube în patrimoniul reclamantei, existența unei legături de cauzalitate între neexecutarea obligației și prejudiciul produs, existența vinovăției pârâtului.
Pe tărâmul răspunderii contractuale, daunele-interese trebuie să acopere atât pierderea efectivă (damnum emergens), cât și câștigul nerealizat (lucrum cessans) (art. 1084- 1086 C. civ.). În raport de prevederile OG nr. 13/2011, dobânda legala este datorata pana la achitarea integrala a debitului, urmand sa fie calculata prin raportare la debitul principal.
Principiul reparației integrale a prejudiciului face ca întinderea daunelor - interese să fie stabilită raportat la momentul pronunțării hotărârii. Instanța a reținut că pârâtul nu a contestat valoarea autovehiculului, iar aceasta se situează la valoarea de circulație de 24.430 lei, așa cum a fost evaluat cu ocazia executării silite.
Pârâtul C. M. a declarat recurs în termen impotriva sentinței, solicitând modificarea in intregime a acesteia, in sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
In motivare, recurentul a susținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate, pentru următoarele motive ce pot fi încadrate in dispozițiile art.304 pct. 7 și 9, 304 ind. 1 Cod pr.civ. :
Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, statuând fără temei legitim și in contradicție cu dispozitivul sentinței civile nr. 10877/2008 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, că declarațiile autentice date de reclamantă și de către pârât la data de_ constituie o convenție de partaj intervenită între părți cu privire la partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, iar nu acte juridice unilaterale prin care fiecare soț a renunțat la un drept al său cât privește bunurile comune ale soților.
Din analiza modului de redactare a acestui dispozitiv rezultă fără echivoc că instanța nu a considerat că cele două declarații notariale menționate ca fiind o convenție de partaj.
Prin sentința de partaj nu in mod expres căruia dintre soți ii revine pe viitor obligația de a rambursa ratele creditului contractat cu CEC Bank de către pârâtul recurent . De aici prezumția că reclamantei căreia i s-a atribuit autoturismul ii revine obligația achitării creditului, căci nu este de conceput un partaj al bunurilor in care unuia dintre soți ii revine activul patrimoniului comun iar celuilalt pasivul care grevează acel activ.
In al doilea rând, instanța a interpretat greșit declarația autentică a dată de el la data de_, câtă vreme din cuprinsul acesteia nu rezultă că și-ar fi asumat obligația achitării creditului luat pentru autoturism.
Faptul că prin declarația dată de pârâtă, aceasta a condiționat cedarea in favoarea pârâtului a dreptului său la încasarea despăgubirilor materiale și morale de asumarea de către pârât a obligației de plată a ratelor bancare este irelevantă, câtă vreme din declarația notarială dată de el nu rezultă expres acceptarea acestei condiții.
Instanța a reținut greșit că prin sentința de partaj nu s-ar fi dispus cu privire la obligația de plată a ratelor de credit deoarece instanța nu a fost sesizată cu o astfel de cerere, câtă vreme soluționarea acțiunii de partaj presupune ca instanța să se pronunțe atât cu privire la activul, cât și la pasivul patrimonial.
Prima instanță a scăpat din vedere că acel credit bancar, fiind luat in timpul căsătoriei, pentru achiziționarea unui bun comun, reprezintă o obligație comună a soților, care o plasează pe reclamantă in postura de codebitor solidar. Instanța a aplicat greșit in cauză dispozițiile legale referitoare la răspunderea civilă contractuală, răspundere care presupune existența unui
contract.
Câtă vreme in speță nu s-a dovedit existența unui contract, dispozițiile legale referitoare la răspunderea civilă contractuală nu sunt incidente in cauză.
Reclamanta intimată a formulat întâmpinare la recursul pârâtului, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
In susținerea poziției sale procesuale, intimata a invocat următoarele apărări:
Contrar susținerilor recurentului, existența contractului dintre părți, in sensul că pârâtului ii revine obligația achitării ratelor bancare pentru autoturism, rezultă fără echivoc din cuprinsul declarațiilor autentice ale părților, coroborate cu atitudinea pârâtului recurent, care un interval de timp de doi ani după încheierea convenției a achitate ratele creditului și cu răspunsul recurentului la intrebările 4,7,8,9 la interogatoriu.
Calitatea sa de codebitor al obligației de restituire a ratelor bancare nu p mai poate fi pusă din discuție, dat fiind că prin Decizia nr. 520/R/2012 pronunțată de T. ul Specializat C. in dosar nr._ s-a statuat irevocabil in sens contrar, iar principiul puterii de lucru judecat împiedică repunerea din nou in discuție a unei chestiuni prejudiciale statuată deja irevocabil intre aceleași părți, chiar dacă intr-un litigiu având alt obiect.
Susținerea recurentului, potrivit căreia nu este admisibil ca unui a dintre soți să-i revină la partaj numai activul patrimonial iar celuilalt numai pasivul patrimonial este neavenită, fiind străină cauzei, câtă vreme in urma partajului recurentului i-a revenit despăgubirea in sumă de 47.000 lei.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, intimata a arătat că regulile generale de interpretare ale oricărui contract impun ca interpretarea convenției să se facă pornindu-se de la voința reală a părților, de la acordul real al voinței acestora, și nu de la formula in care acest acord a fost exprimat.
Faptul că prin sentința de partaj, instanța nu a dispus la partajarea debitului, rezultă fără echivoc din considerentele sentinței, pe de o parte, iar pe de altă parte, achitarea ratelor de către recurent este subînțeleasă, câtă vreme acesta este titularul contractului de credit.
Caracterul de obligație comună a creditului bancar nu poate fi reținut, față de prevederile art. 32 Cod familiei
Recurentul confundă in mod voit calitatea de codebitor cu cea de garant care nu a renunțat la beneficiul de diviziune și discuțiune.
In drept a invocat disp. art. 115 și 274 Cod pr.civ, art. 969, 970, 977, 978 și urm. din Vechiul Cod civil, art._ și urm din Vechiul Cod civil.
Analizând sentința din perspectiva motivelor invocate și a disp. art.
304 și 304 ind. 1 Cod pr.civ, tribunalul constată netemeinicia recursului dedus judecății, având in vedere următoarele considerente:
Este neîntemeiat primul motiv de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct. 8 Cod pr.civ.
Contrar susținerilor recurentului, instanța a dat o interpretare corectă declarațiilor autentice date de părțile in litigiu la data de_ judecății, in sensul că reprezintă un acord in sensul art. 969 Cod civil, și nu acte juridice unilaterale, așa cum pretinde recurentul.
Existența convenției părților, in sensul ca pârâtului să-i revină obligația achitării ratelor bancare, rezultă fără echivoc din cuprinsul declarațiilor autentice ale părților, coroborate cu atitudinea pârâtului recurent, care un interval de timp de doi ani după încheierea convenției a achitate ratele creditului și cu răspunsul recurentului la întrebările 16,17,18 la interogatoriu (f. 138-139).
In principiu, litigiile de partaj ar trebui să stingă toate chestiunile patrimoniale dintre copartajanți, atât cele legate de activul, cât și cele legate de pasivul patrimoniului.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin 6 Cod pr.civ., in virtutea principiului disponibilității, instanța este ținută să soluționeze litigiul numai in limitele in care a fost investită.
Câtă vreme din cuprinsul considerentelor sentinței civile nr. 10877/2008 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 9 oct, 2008 (f. 21 dosar) rezultă că instanța nu a fost sesizată cu cererea de partajare a pasivului patrimonial și nu a fost investită să ia act de înțelegerea părților cu privire la ratele bancare,instanța nu putea să ia act de această înțelegere a părților, căci ar fi depășit limitele investirii sale și ar fi încălcat principiul disponibilității.
Contrar susținerilor recurentului, sentința civilă mai sus menționată nu a dispus cu privire la partajul pasivului comunității de bunuri.
Recurentul susține că preluarea ratelor creditului de către intimată este subințeleasă, câtă vreme acesteia i-a fost atribuit bunul, căci este de neconceput ca unui copartajant să-i revină la partaj numai activul patrimonial, in timp ce celuilalt copartajant să-i revină numai pasivul.
Atribuirea ratelor bancare intimatei nu poate fi nicidecum subințeleasă, câtă vreme in contractul de credit recurentul are calitatea de debitor.
Cealaltă susținere a pârâtului este corectă dacă ne raportăm la un partaj judiciar, insă in speță părțile au făcut un partaj convențional, guvernat de art. 969 Cod civil, și in ca părțile sunt libere să convină cum socotesc de cuviință, potrivit interesului lor, in limitele legii, nefiind exclus ca partajul să soluționeze și alte raporturi juridice al copartajanților, colaterale coproprietății..
In speță a avut loc un astfel de partaj convențional, prin care părțile au convenit ca reclamantei să-i revină activul patrimonial constând din apartamentul și autoturismul bun comun, iar pârâtul să achite ratele creditului bancar, insă preluarea pasivului patrimonial de către recurent nu a fost gratuită, ci in schimbul cedării de către reclamantă a cotei sale din despăgubirile materiale și morale ce i se cuveneau de pe urma decesului fiului părților. Această despăgubire in sumă de 47.000 lei a fost încasată în întregime de către recurent, potrivit recunoașterii acestuia.
Convenția părților in sensul ca recurentul să achite ratele creditului există, este probată, nu s-a invocat nici un motiv de invaliditate a acesteia prin raportare la disp. art. 948 Cod civil, astfel incât nu există niciun temei pentru a nu se ține cont de această înțelegere.
Preluarea datoriei de către pârât își găsește temeiul in convenția părților, situație in care este inutil să mai analizăm dacă instanța ar fi socotit corect că obligația de plată a ratelor creditului este o datorie personală a recurentului sau una comună.
De altfel instanța de fond nu a analizat datoria din perspectiva art. 32 Cod familiei, ci a arătat că in raporturile cu banca, in care nu poate interveni, pârâtul este debitor iar reclamanta garant care nu a renunțat la beneficiul de discuțiune și diviziune.
Așadar, fie că au socotit-o o datorie personală, fie că au socotit-o comună, părțile au convenit ca datoria către bancă să fie achitată de recurent, iar potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Existând o convenție intre părți, instanța de fond a apreciat corect că încălcarea de către recurent a acestei convenții, în dauna reclamantei, atrage răspunderea contractuală a acestuia in temeiul art. 1082 cod civil .
Prin prisma considerentelor arătate, tribunalul a apreciat neîntemeiat recursul pârâtului, și in consecință îl va respinge in temeiul art. 312 al. 1 Cod pr.civ., păstrând in întregime sentința atacată.
Cererea intimatei pentru obligarea o recurentului la plata cheltuielilor de judecată constând din restul taxei de timbru, achitată de intimată după pronunțarea sentinței, urmează să fie respinsă, in considerarea faptului că intimatei i-a fost acordată de către prima instanță întreaga taxă de timbru stabilită la fond in sarcina sa și cu privire la care s-a dispus eșalonarea plății.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat recursul declarat de C. M., împotriva Sentinței civile nr. 7086 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Respinge cererea intimatei privind cheltuielile de judecată. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Decembrie 2013.
Președinte, C. -A. C. | Judecător, C. -V. B. | Judecător, D. -I. T. |
Grefier, C. -S. Ș. |
C.Ș. 09 Decembrie 2013 Red. CB/dact. CB
_
| ← Decizia civilă nr. 1040/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 1064/2013. Pretenții → |
|---|
