Decizia civilă nr. 1147/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ *
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.1147
Ședința publică din 12 noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: C. N. C., judecător
L. M., judecător
H. I. D., judecător
V. V., grefier
Pentru azi, fiind amânată pronunțarea - după casare - asupra recursului formulat de reclamanta SC E. A. SRL,cu sediul în Z. ,B-dul.M. V. l, nr.53/A, jud. Sălaj, împotriva sentinței civile nr.2038 din 9 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosar_ *, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, procedura fiind îndeplinită fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond au fost consemnate în încheierea de ședință din 29 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța din lipsă de timp pentru a delibera și având în vedere complexitatea dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 5 noiembrie 2013, iar apoi pentru data de 12 noiembrie 2013 pentru legala constituire a completului de judecată.
Instanța raportat la obiectul cererii și al actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L:
Prin sentința civilă nr.2038 din 9 iulie 2013, pronunțată d Judecătoria Zalău în dosar nr._ *, s-a admis în parte cererea formulată de către S. E. A. S., în contradictoriu cu pârâta S. I. S., având ca obiect pretenții.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3543,01 lei, cu titlu de penalități de întârziere neachitate și la 166,68 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele :
Reclamanta S. E. A. S.R.L Z. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. I. S.A
B. -M. obligarea pârâtei la plata sumei de 69.270,83 lei constând în " penalități de întârziere facturate și neachitate, precum și penalități de întârziere asupra soldului în valoare de 44.567,82 lei achitat după scadență, calculate până Ia data de_ "; și cheltuieli de judecată. În motivare se arată că prin Contractele de vânzare-cumpărare nr. 152/137/_ (pentru anul 2007) și nr. 101/69/_ (pentru anul 2008) încheiate între reclamantă în calitate de vânzător și pârâta S. I. S., în calitate de cumpărător, s-a convenit vânzarea de bitum rutier, plata prețului urmând a fi făcută la 45 de zile de la livrare, cu obligarea cumpărătorului, în cazul nerespectării termenului de plată, la plata unor penalităților de
întârziere, în procent de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, din valoarea neachitată.
Pârâta, prin întâmpinare, a recunoscut datoria până la nivelul valorii de 26.052,05 lei reprezentând penalități aferente unor facturi scadente în perioada decembrie 2008 - martie 2009.
Prin Sentința civilă nr. 2949 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Z. s-a admis excepția prescripției extinctive parțiale a dreptului la acțiune ridicată de pârâtă. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta E. A. S. Z., împotriva pârâtei I. S.
B. M. . A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 26.052,05 lei cu titlu de penalități de întârziere facturate, pretenții recunoscute la prima zi de înfățișare. S-a respins ca parțial prescrisă și parțial nefondată acțiunea, pentru restul pretențiilor și pentru cheltuieli de judecată, cu obligarea reclamantei la 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 295/_ Tribunalul Sălaj a admis recursul declarat de reclamanta S. E. A. S. Z. împotriva sentinței civile nr. 2949 din 21 octombrie 2011 a Judecătoriei Z. pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe, Judecătoria Zalău. În motivarea deciziei de casare Tribunalul Sălaj a apreciat că se impune efectuarea unei expertize contabile pentru determinarea concretă a pretențiilor reclamantei.
La data de_, reclamanta S. E. A. S. a depus o precizare de acțiune în sensul modificării câtimii cererii de chemare în judecată la suma de 43.218,78 lei reprezentând penalități de întârziere și a mai solicitat suma de 4.408 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pârâta debitoare a depus întâmpinare la precizarea de acțiune prin care a solicitat, în esență, respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca netemeinică și nelegală și a solicitat să i se acorde cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2013, reclamanta a precizat din nou câtimea obiectului cererii, la suma ce a fost stabilită prin raportul de expertiză ca reprezentând penalități de întârziere aferente celor 14 menționate anterior și a arătat că suma de 5069,07 este inclusă în suma precizată în raportul de expertiză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin Contractele de vânzare-cumpărare nr. 152/137/_ (pentru anul 2007) și nr. 101/69/_ (pentru anul 2008) încheiate între reclamanta SC E. A. SRL, în calitate de vânzător și debitoarea S. I. S., în calitate de cumpărător, s-a convenit vânzarea de bitum rutier. Conform prevederilor contractuale, plata prețului mărfii livrate trebuia făcută la 45 de zile de la livrarea acesteia, conform art.9 din cele doua Contracte iar pentru fiecare zi de întârziere cumpărătoarea s-a obligat la plata penalităților de întârziere în procent de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, din valoarea neachitată, conform art. 11 din cele doua contracte.
Societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile contractuale livrând bitum rutier în baza comenzilor beneficiarului după care a emis facturile fiscale aferente mărfii livrate în vederea efectuării plăților de către societatea pârâtă.
Deoarece facturile nu au fost plătite la scadență, reclamanta a calculat penalități de întârziere potrivit clauzei penale menționate anterior.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată nu a mai susținut excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinarea inițială. De asemenea instanța, raportat la precizarea din data de 12 noiembrie 2012 formulată de societatea reclamantă apreciază că nu se impune invocarea din oficiu a unei asemenea excepții întrucât de la data scadentei fiecăreia dintre aceste facturi și până la data introducerii prezentei acțiuni -_ - nu a trecut termenul de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958 in care reclamanta își putea valorifica dreptul la acțiune.
Instanța a reținut că penalitățile au fost calculate ca urmare a executării cu întârziere a plății facturilor specificate expres mai sus. Pârâta a recunoscut și, potrivit susținerii acesteia, necontestată de reclamantă, a și achitat o parte din pretențiile reclamantei, respectiv suma de
26.052.05 lei, sumă ce reprezintă penalități de întârziere conform facturilor fiscale nr.EA4675/_, EA4698/_ și EA4716/_ .
Pârâta a mai susținut prin întâmpinare că pentru suma ce reprezintă penalitățile aferente debitului restant de 44.561.82 lei din factura fiscala nr. EA4263/_ nu poate fi angajata răspunderea civila a societații pârâte în sensul achitării acestor penalități de întârziere aferente acestui debit, din moment ce această întârziere la plata acestui debit restant a fost determinată din vina exclusivă a societății reclamante care a demarat procedura executării silite în dosarul execuțional nr. 323/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc Marius Morari, pentru suma mult mai mare decât ceea datorată de către societatea debitoare, respectiv a solicitat suma de 75.688.94 lei, in condițiile in care suma datorată la aceea data de societatea debitoare era de 44561.82 lei.
Analizând întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii contractuale, prima instanță a reținut că achitarea unor facturi cu întârziere este fără îndoială o încălcare a prevederilor contractuale care se concretizează într-o faptă ilicită săvârșită de către debitoare. Aceasta faptă ilicită a fost recunoscută de către debitoarea S. I. S.A, chiar dacă parțial, aceasta fiind de acord să achite o parte din penalități.
În ceea ce privește condiția vinovăției, din articolul 1082 cod civil se desprinde concluzia că debitorul va răspunde indiferent de forma vinei sale (intenție sau culpa) și aceea că în materie contractuală vina debitorului este prezumată. Așa fiind, susținerile pârâtei conform cărora nu s-a făcut dovada culpei sale nu pot fi primite de instanță, întrucât așa cum am arătat, vinovăția sa este prezumată. Corolarul acestei prezumții este faptul că debitoarea trebuie să facă proba unei cauze exoneratoare de răspundere.
Pentru a se exonera de răspundere, S. I. S.A a invocat faptul că întârzierile în plata facturii fiscale nr.EA4263/_ sunt datorate vinei exclusive a reclamantei care a început executarea silită pentru o suma mult mai mare decât debitul datorat și anume pentru suma de 75688,94 lei în loc de 44561,82 lei și faptul că prin decizia nr. 2826/2010 a Curții de
A. C. s-a admis în parte opoziția formulată de pârâtă în contradictoriu cu reclamanta, dispunându-se restrângerea executării silite efectuate în dosarul execuțional nr.323/2009 al
B.E.J. Marius Morari.
Instanța a reținut că aspectele invocate de pârâtă vizează doar una dintre facturile fiscale neplătite la scadență de societatea pârâtă și că faptul pornirii executării silite pentru o sumă mai mare decât cea datorată nu este de natură să înlăture culpa pentru neexecutarea obligațiilor contractuale a debitoarei, nefiind o cauză exoneratoare de răspundere
Instanța a mai reținut de asemenea că facturile nr. EA4767/_ și EA4850/_ au fost refuzate la plată de pârâtă având în vedere că între pârâtă în calitate de cedent și reclamantă în calitate de cesionar s-a încheiat contractul de cesiune de creanță nr. 381/_
, în cadrul căruia SC FDEE Electrica Distribuție Transilvania Nord S. Z. a avut calitatea de debitor cedat. În baza contractului de cesiune de creanță menționat anterior, s-a achitat cesionarului reclamant, de către debitorul cedat S.C FDEE Electrica Distribuție Transilvania Nord Z. o suma de 77.661.00 lei prin ordinul de plată nr.150/_ .
Se impune a se preciza faptul prin contractul de cesiune de creanță încheiat între pârâtâ în calitate de cedent și reclamantă în calitate de cesionar s-a convenit transmiterea către cesionar, cu titlu oneros, la prețul de 77500 lei a unei creanțe pe care cedenta pârâtă a avea față de debitorul cedat S.C FDEE Electrica, obligația de plată a prețului creanței urmând
a fi stinsă de către cesionara reclamantă nu prin plată ci printr-o compensație convențională. Mai exact părțile au convenit stingerea prin compensație a obligațiilor reciproce ale părților, respectiv obligația cesionarei reclamante de a plăti prețul creanței și obligația cedentei pârâte de a plătii debitul restant neachitat în baza celor două contracte de vânzare cumpărare bitum rutier, menționate anterior, până la concurența sumei de 77500 lei.
Cu privire la data de la care produce efecte compensația stabilită prin convenția părților, instanța a reținut că aceasta operează de la data încheierii contractului de cesiune prin care părțile au încheiat convenția cu privire la compensație câtâ vreme părțile nu au stabilit prin convenție o altă dată la care compensația să-și producă efectele.
În concluzie, ulterior datei de_, data când a intervenit compensația convențională a creanțelor reciproce a părților până la concurența sumei de 77500 lei, reclamanta creditoare nu mai este îndreptățită să solicite penalizări de întârziere contractuale de la pârâta debitoare pentru debitul în sumă de 77500 lei stins prin compensație, ca atare, cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 5.069,07 lei reprezentând penalități de întarziere stabilite prin factura EA4767/_ si factura EA4850/_ ), la debitul de 77.500 va fi respinsă de către instanța de judecată, neexistând temei contractual sau legal pentru plata lor.
Raportat la cele expuse anterior, instanța, la stabilirea cuantumului penalităților de întârziere datorate de pârâta debitoare reclamantei, a avut în vederea completarea la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expertul judiciar Fiț Marius Dumitru și " Calculul penalităților de întârziere de la data scadenței și până la data plății efective a debitului cu excepția perioadei_ -_ în care nu s-au calculat penalități de întârziere pentru valoarea cesionata de 77.500,00 lei";, anexă la completarea la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Din calculul anexă la completarea la raportul de expertiză, menționat anterior rezultă că, cuantumul total al penalităților datorat de societatea pârâtă, de la data scadenței și până la data plății efective a debitului este de 60156,89 lei. Din această sumă, debitoarea a achitat suma de 26.052,05 lei așa cum reiese din datele existente la dosarul cauzei. Prin urmare suma achitată trebuie scăzută din cuantumul total al penalităților calculate de expertul judiciar.
Totodată din completarea la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expertul judiciar Fiț Marius Dumitru, rezultă că, prin compensația convențională menționată anterior au fost stinse următoarele debite principale:
suma de 18.800,47 lei, reprezentând ultima valoare care a rămas de achitat, din factura nr. EA 3833/_ ; suma de 50.366,39 lei, reprezentând toată valoarea rămasă de achitat, din factura nr. EA 4071/_ și suma de 8.333,14 reprezentând prima valoare care a fost achitată din factura nr. EA 4263/_ .
Totodată, pentru suma de 44.567,82 lei corespunzătoare facturii EA4263 din_, s-a acordat dobânda legală pentru pagube cauzate prin întârzierea la plata prețului, prin Sentința civilă nr. 3966/2011 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.
Ținând cont de faptul că reclamanta din prezentul dosar a solicitat în dosarul nr._ obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri pentru executarea cu întârziere a obligației de plată a debitului scadent de 44.567,82 lei corespunzător facturii EA4263 din_, despăgubiri care au aceeași natură ca și cele solicitate în prezentul dosar (reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plata unui debit), de faptul că debitorul nu poate fi sancționat de două ori pentru întârzierea la plata aceluiași debit, precum și de faptul că odată aleasă o cale de valorificare a pretențiilor nu se poate alege o altă cale după satisfacerea lor prin prima
modalitate întrucât creditorul s-ar îmbogați fără just temei, rezultă că aceste sume pentru care s-a început executarea silită de către reclamantă și pentru care a încasat dobânzi moratorii, au fost scăzute din suma totală de 60156,89 lei. Prin urmare, penalitățile de întârziere 29,593.03 lei, 371.95 lei, 323.52 lei, 219.79 lei, 42.84 lei, 10.7 lei au fost deduse din suma totală la care va fi obligată societatea debitoare.
Împotriva hotărârii astfel rezumate, a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, astfel cum aceasta a fost precizată.
În cuprinsul motivelor de recurs sunt prezentate argumentele reținute de prima instanță în considerentele hotărârii pentru a concluziona că acțiunea este introdusă în termenul legal, că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile contractuale, că data de la care produce efecte compensația stabilita prin convenția părților este data încheierii contractului de cesiune, câtă vreme părțile nu au stabilit prin convenție o altă dată la care compensația să-și producă efectele, respectiv că suma achitată trebuie scăzută din cuantumul total al penalităților calculate de expertul judiciar.
Prin sentința civilă nr. 3966/2011 pronunțată de către Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, în temeiul art. 404 ațin. 2 Cod procedură civilă, s-au acordat despăgubiri ca urmare a tergiversării procedurii prin contestația la executare, pentru pagubele cauzate prin întârziere executării silite.
În prezentul cadru procesual s-au solicitat însă, daune interese moratorii constând în penalități de întârziere contractuale, calculate conform clauzei penale de la art. 11 din contractele încheiate între părți, în procent de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, din valoarea neachitată.
Despăgubirile acordate prin sentința civilă nr. 3966/2011 pronunțată de către Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ sunt la nivelul dobânzii legale de 6,25% pe an, calculate la suma datorată de la data de_ și până la data de_ .
Aceste despăgubiri pricinuite de întârzierea executării, calculate la dobânda legală, sunt în cuantum de 4.821,09 lei, pentru perioada precizată.
Daunele interese moratorii constând în penalități de întârziere contractuale, calculate conform clauzei penale de la art.11 din contractele încheiate între părți, în procent de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, din valoarea neachitată, sunt în sumă de 30.561,83 lei, așa cum reține Judecătoria Zalău în sentința atacată.
Este evocat apoi conținutul art.969, 1090 și urm. Cod civil, prevederi raportat la care prima instanță trebuia să acorde cu titlu de penalități de întârziere si suma de 30.56l,83 lei aferentă neachitării la scadentă a facturii FA4263/_ .
Pe de altă parte, chiar admițând faptul că există o identitate a celor două noțiuni (despăgubiri pentru pagubele cauzate ca urmare a întârzierii executării și penalitățile de întârziere contractuale) instanța de fond pentru identitate de rațiune (îmbogățirea fără just temei a debitoarei), trebuia să acorde cu titlu de penalități de întârziere și suma de 25.740,74 lei ce rezulta ca diferență dintre penalitățile de întârziere și despăgubirile cauzate de întârzierea executării.
Se concluzionează că pârâta trebuie obligată la plata sumei de 34.104,84 lei (având în vedere deosebirea dintre despăgubiri pentru pagubele cauzate ca urmare a întârzierii executării și penalitățile de întârziere contractuale), sau la 29.283,75 lei (dacă se admite că nu există nici o deosebire dintre despăgubiri pentru pagubele cauzate ca urmare a întârzierii executării și penalitățile de întârziere contractuale, iar debitoarea nu trebuie să se îmbogățească fără just temei sume la care se adaugă și cheltuielile de judecată.
Prin întâmpinare se solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Se susține că solicitarea din cererea de recurs privind obligarea societății pârâte la plata 34.104,84 lei sau în subsidiar la plata sumei de 29.283,75 lei reprezintă o cerere nouă formulată în recurs care este inadmisibilă, în raport de prevederile art.294 alin.(1) raportat la art.316 Cod procedură civilă, întrucât nu a fost formulată procedural.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și a dispozițiilor art.304 și art.304¹ C.proc.civ., instanța reține că recursul nu este fondat raportat la următoarele considerente:
Raporturile comerciale dintre părți s-au derulat în baza unei convenții în care acestea au prevăzut la art.11 din contract o clauză penală potrivit căreia";depășirea termenelor prevăzute în contract, în aflarea daunelor interese, obligă petenta la plata penalităților de întârziere în procent de 0,1% pe fiecare zi";.
În aplicarea acestei clauze contractuale, prima instanță a concluzionat cu temei că, în sine, achitarea unor facturi cu întârziere reprezintă o conduită contractuală culpabilă, care antrenează răspunderea părții care nu și-a onorat astfel obligațiile contractuale .
Tot astfel, prima instanță a apreciat corect asupra datei la care cesiunea de creanță și- a produs efectul între părți din momentul realizării acordului de voință, adică la data de 13 martie 2009, data încheierii contractului de cesiune între părți.
Reclamanta a calculat cele două facturi de penalități de întârziere refuzate la plată nr.EA4767/_ și EA4850/_ la debitul de 77.500,00 lei, debit care a făcut obiectul contractului de cesiune de creanță, motiv pentru care au și fost refuzate la plată de către societatea debitoare, ca fiind nedatorate la plată, cu toate că, în contractul de cesiune la art.4 din contract s-a prevăzut faptul că "la data semnării prezentului contract de cesiune se stinge obligația de plată pe care debitorul cedat o avea cedent în valoare de 77.500,00 lei.
Art.2 din contract stipulează că prezentul contract de cesiune îi conferă cesionarului dreptul nerestrictiv de a trata cu debitorul cedat condițiile stingerii obligației reieșite din acest contract";, ceea ce înseamnă că, dacă plata a fost realizată de către debitorul cedat SC Electrica doar la data de_, aceste penalități de întârziere calculate asupra acestui debit de 77.500,00 lei se impun a fi achitate de către acest debitor cedat, și nu de către SC I. SA. Răspunzând celorlalte critici ale sentinței, tribunalul subliniază că nu este permis cumulul penalităților de întârziere cu dobânda legală, atunci când - cum este și cazul în speță
- aceste sancțiuni privesc același prejudiciu, încât întemeiat judecătoria a dedus din valoarea sumelor reprezentând penalități de întârziere pe acelea deja achitate ori pentru care reclamanta deține titlu executoriu (29.593,03 lei în baza sentinței civile 3966/2011 a Judecătoriei B. M. și 26.052,05 lei, achitată pe parcursul judecății, la data de 12 decembrie 2011).
Sumele pretinse de către recurenta reclamată derivă evident din raporturile juridice comerciale deduse judecății, nefiind vorba despre cereri noi în recurs, cum fără temei susține intimata-pârâtă.
Văzând disp. art. 274 Cod procedură civilă, raportat la principiul disponibilității, recurenta, căzută în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței de la fila 26.
Apreciind astfel asupra recursului de față, se constată că hotărârea atacată este temeinică și legală, drept pentru care în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L E G I I,
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă SC E. A. SRL Z., în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC I. SA B. M., împotriva Sentinței civile nr.2038 din 9 iulie 2013 a Judecătoriei Z. .
Obligă recurenta să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 1500 lei. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 noiembrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | |||
C. N. C. | L. M. | H. I. | D. | V. | V. |
Red.LM/_
Dact.VV/_ /2ex. Jud.fond: R. R.
| ← Încheierea civilă nr. 91/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 668/2013. Pretenții → |
|---|
