Decizia civilă nr. 1047/2013. Evacuare

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1047/R/2013

Ședința publică din data de 6 martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

T. D. - președintele Secției I-a civilă

JUDECĂTORI:

M. -C. V.

A. -T. N.

GREFIER:

M. -L. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea K. ANA, împotriva deciziei civile nr. 321/A din 25 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimata R.A. A.

P. DE S., S. DE R. ȘI P. V. C., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților. Cauza este lăsată la a doua strigare, pentru a li se da posibilitatea părților și reprezentanților acestora de a se prezenta la instanță.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că judecarea prezentului recurs a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă, la data de 1 februarie 2012, rămânând în nelucrare mai mult de un an din vina părților, situație în care Curtea, din oficiu a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru a se constata în speță incidența prevederilor referitoare la perimare.

Raportat la această situație, Curtea din oficiu, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (1), art. 248, art. 252 alin. (2) și art. 253 alin. (2) Cod procedură civilă, invocă excepția perimării prezentului recurs și reține cauza în pronunțare asupra acesteia.

C U R T E A,

Prin decizia civilă nr. 351/A din 25 mai 2007 a Tribunalului C., s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea

K. ANA, împotriva deciziei civile nr. 787 din_ a Tribunalului C. . Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea K. ANA,

solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii în evacuare.

În motivarea recursului, contestatoarea a susținut că deține contract de închiriere asupra locuinței în litigiu începând din anul 1981.

Sub aspect procedural, contestatoarei i s-a încălcat dreptul de apărare, deoarece nu a fost legal citată cu ocazia judecării cauzei, iar de hotărâre a aflat doar întâmplător.

La termenul din 1 februarie 2012, s-a dispus suspendarea soluționării recursului în temeiul art. 242 alin.(1) pct. (2) C.pr.civ., pentru lipsa nejustificată a părților, care nu au solicitat judecarea recursului și în lipsă.

Din referatul întocmit de grefa instanței fila 11, rezultă că recursul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părților.

Potrivit art. 248 alin. (1) C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar dacă împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Având în vedere că prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an, în temeiul art. 252 C.pr.civ., se va constata perimarea din oficiu a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Constată perimat recursul declarat de contestatoarea K. ANA împotriva deciziei civile nr. 321 din 25 mai 2007 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte

Judecători

T. D.

M. -C.

V.

A.

-T. N.

Grefier

M. -L. T.

Red.TD:_

Dact.CC:_ -2 ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1047/2013. Evacuare