Decizia civilă nr. 1058/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVIL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1058

Ședința publică din 15 octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte: P. D., judecător Judecător: I. D. H.

Judecător: N. C. C. Grefier: V. H.

S-a luat în examinare recursurile declarate de către petentul K. I. , domiciliat în loc. Cristur, nr. 87, Com. Crișeni, jud. S. și cel declarat de către intimata DS V. pentru SA S., cu sediul în Z., str. Tipografilor, nr. 4, jud. S., împotriva Sentinței civile nr. 1504 din 21 mai 2013, pronunțată de judecătoria Z., în dos. nr._, având ca obiect, plângere contravențională H.G.984/2005.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta recurentului petent K. I. - av. Szeker M., lipsă fiind recurenta intimat D.

S. V. și pentru SA S. și recurentul petent K. I. .

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că pricina se află la al doilea termen de judecată iar părțile au termen dat în cunoștință.

Se constată depusă la dosar întâmpinare de către recurentul petent K. I., de la filele 17-18, precum și chitanța nr. 752 din data de 15 oct. 2013, reprezentând c/v onorariu avocat de la fila 19.

Nefiind cereri de formulat, probe de administrat, sau excepții de invocat, instanța, în baza art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului formulat.

Reprezentanta recurentului petent -av. Szeker M., solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, arătând faptul că instanța de fond a înlocuit sancțiunea amenzii cu avertisment și consideră că ar fi fost corect, ca instanța de fond să fi anulat procesul - verbal deoarece recurentul nu a săvârșit contravenția. Totodată, arată că această amendă i-a fost aplicată recurentului petent, prin proces - verbal pentru că nu deținea cod de exploatație și stâna nu este înregistrată sanitar veterinar în Registrul Național al Exploatațiilor. Arată că în Județul S. nici o stână nu este supusă nici unei înregistrări sau autorizări. Totodată, arartă că Ordonanța Guvernului nr. 23/2010, definește exploatația agricolă neprofesională, ori în cazul de față, recurentul petent, are animale în gospodărie. Cu privire la recursul declarat de către recurenta intimat DS

V. și pentru SA S., - av. Szeker M. solicită respingerea acestuia, întrucât recurentul petent, nu a produs nici o pagubă.

Instanța, reține cauza în pronunțare.

T.

Prin sentința civilă nr. 1504 din 21 mai 2013 a Judecătoriei Z., s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de către petentul K. I. cu domiciliul în com. Crișeni, Cristur, nr. 87, județul S. în contradictoriu cu intimata D. Sanitar V. și Pentru SA S. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria SJ nr.0006154 din data de_ .

A fost modificat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria SJ nr.0006154 din data de_ în sensul că înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 40.000 lei aplicată petentului cu sancțiunea avertismentului.

S-a atras atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă să respecte dispozițiile legale.

În motivarea sentinței se arată că având în vedere respectarea principiului proporționalității și toate criteriile cuprinse în art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că se impune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 40.000 lei cu sancțiunea avertismentului, aceasta din urmă fiind suficientă în cazul faptei concrete săvârșite de către petent pentru atingerea scopurilor preventiv și educativ al sancțiunilor contravenționale.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs petentul K. I., solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate în sensul anulării procesului verbal de contravenție, motivat de faptul că fiind titularul unei exploatații agricole neprofesionale nu avea obligația înregistrării activității de creștere a animalelor, ori apărarea petentului a vizat faptul că nu avea obligația înregistrării locului unde pășunau animalele pe timp de vară.

Recurs împotriva aceleași sentințe civile a formulat și intimata D.S.V.S.A S.

, solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale și în consecință menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal.

În motivarea recursului intimatei se arată că nerespectarea de către petent a obligației de înregistrare a exploatației de tranzit/stână de vară, de constituire a acesteia în condițiile prevăzute de normele sanitare în vigoare, a periclitat realizarea scopului principal al sistemului de sănătate sanitar veterinar, și anume, stabilirea trasabilității animalelor și apărarea sănătății animalelor, protecția animalelor, prevenirea transmiterii de boli de la animale la om.

Recursul petentului K. I. este fondat, iar recursul intimatei D.S.V.S.A. S.

, nu este fondat, pentru motivele care succed:

În mod greșit și nelegal instanța de fond a admis în parte plângerea contravențională a petentului Kis I., împotriva intimatei D.S.V.S.A S. și a modificat procesul verbal de contravenție seria Sj, nr. 0006154 din_, în sensul înlocuirii sancțiunii contravenționale a amenzii în sumă de 40.000 lei aplicată petentului cu sancțiunea avertismentului.

Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că animalele aparținând exploatațiilor non profesionale în cauză se aflau împreună doar în perioada pășunatului, aceasta fiind o practică a proprietarilor de animale de a le deține în comun în aceeași turmă, nefiind organizată o stână cu caracter permanent. Petentul K. I. a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de

40.000 lei pentru faptul că nu deține cod de exploatație pe pășunea localității Cristur, în locația numită Szenapu Ravaszlik și că nu este înregistrată din punct de

vedere sanitar veterinar în Registrul Național al Exploatațiilor, ca exploatație tip tabără de vară sau stână, prin procesul verbal de contravenție seria Sj, nr. 0006154 din_, faptă prevăzută de art. 6, lit. b, pct. 9 din H.G. nr. 984/2005.

Conform art. 2, lit c din O.U.G. nr. 23/2010 exploatație neprofesională este exploatația de animale înregistrată în S. ul Național de identificare și înregistrare a animalelor și deținută de persoane fizice neînregistrate la Camera de Comerț și Industrie a României.

Potrivit Normei Sanitar Veterinare din_ aprobată prin Ordinul Președintelui Autorității Sanitar Veterinare și pentru SA nr. 16/2010, anexa 3, pct. 25, exploatația neprofesională este exploatația de animale organizată pentru consum familial, înregistrată în sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor, deținută de persoane fizice neînregistrate la Camera de Comerț și Industrie a României.

Art. 1, pct. 10 din O.G. nr. 401/2010 definește mișcarea animalelor ca fiind creșterea sau descreșterea numărului de animale aflate într-o exploatație, din orice motiv, inclusiv nașterea sau moartea unui animal.

Din declarația martorului A. Romolica (f.44 dosar fond ), rezultă că exploatațiile nonprofesionale dețin un singur cod de exploatație, în cazul petentului

K. I., locația fiind Cristur, nr. 37, și că nu sunt necesare documente sanitar veterinare pentru deplasarea animalelor pe raza aceleași localități.

Coroborând normele legale anterior citate cu declarația martorului citat, rezultă că petentul nu avea nevoie de cod de exploatație pentru locul în care pășuna animalele pe timpul verii și nici nu putea obține certificat de mișcare a animalelor pentru mutarea ovinelor la și de la locul de pășunat, mișcarea animalelor reprezentând în esență creșterea sau scăderea efectivelor de animale, ele nesăvârșind fapta contravențională reținută în sarcina sa.

Câtă vreme pe raza județului S. nu sunt atribuite coduri de exploatație pentru locul de pășunat, după cum rezultă din declarația martorului A. Romolica, medic veterinar în cadrul intimatului, rezultă cu puterea evidenței că nici petentul, asociat cu directorul executiv adjunct din cadrul intimatului, dr. Bacso Laszlo în deținerea exploatației nonprofesionale de ovine de pe raza localității Cristur, nu are nevoie să îi fie atribuit un cod de exploatație pentru locul în care pășunează oile vara, acest lucru nefiind de altfel posibil în mod legal.

Raportat la aceste aspecte, procesul verbal de contravenție atacat apare ca fiind emis în mod nelegal, urmând a se dispune anularea acestuia.

Acestea sunt motivele pentru care instanța va admite recursul petentului și va dispune anularea procesului verbal de contravenție.

În ceea ce privește recursul intimatului D.S.V.S.A. S., instanța reține că acesta este nefondat, atât pentru motivele expuse anterior, cât și pentru faptul că intimatul nu a dovedit prin nici un mijloc legal de probă că petentul a generat costuri sau pierderi financiare efective în bugetul național sau european.

Față de cele ce preced, urmează ca instanța, în baza dispozițiilor stipulate de art. 312, alin. 1,2 și 3 din vechiul C.p.c. să admită recursul petentului, să modifice hotărârea atacată și judecând cauza în fond să admită plângerea contravențională și să dispună anularea procesului verbal de contravenție atacat, iar în baza dispozițiilor prevăzute de art. 312, alin 1 din vechiul C.p.c să respingă ca nefondat recursul intimatului.

În baza art. 274 din vechiul C.p.c., instanța va obliga intimatul la 1300 lei cheltuieli de judecată către petent, ca pe unul care a căzut în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de petentul K. I. contra sentinței civile nr. 1504 din_ a Judecătoriei Z. .

Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond admite plângerea contravențională a petentului K. I., împotriva intimatei D.S.V.S.A. S. și dispune anularea procesului verbal de contravenție seria SJ nr. 0006154 din_ încheiat de intimat.

Respinge ca nefondat recursul intimatei D.S.V.S.A., împotriva aceleași sentințe civile.

Obligă intimatul D.S.V.S.A. S. la 1300 lei cheltuieli de judecată către petent.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

P. D.

Judecător,

I. D. H.

Judecător,

N. C. C.

Grefier,

V. H.

Red. C.N.C./ _

Dact.H.V./_ Ex.2.

Jud.fond: P. M. D.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1058/2013. Plângere contravențională