Decizia civilă nr. 224/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

T. S.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

DECIZIA CIVILĂ NR.224/2013

Ședința publică din 5 decembrie 2013 Președinte: I. D., judecător

D. G., președinte secție civilă

V. V., grefier

S-a luat în examinare apelul formulat de petentul T. G., domiciliat în localitatea B., nr.138, jud.S., împotriva sentinței civile nr.476 din 12 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Jibou în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională;

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art.15 lit.i) din Legea nr.146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, apelul este motivat, semnat, iar apelantul-petent solicită judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, în temeiul art.131 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța raportat la obiectul cererii și al actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Asupra apelului declarat:

Prin sentința civilă nr.476 din 12 iunie 2013 Judecătoria Jibou a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul T. G., în contradictoriu cu intimata C. S. C. privind anularea procesului verbal de contravenție seria R13 nr. 0042663/_ prin care s-a aplicat petentului amenda contravențională în sumă de 750 lei.

A fost obligat petentul la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat. În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că prin procesul-verbal seria

R13 nr. 0042663/_, s-a constatat ca în data de_, ora 14,45, petentul T.

  1. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe DN 1 H km 98

    + 850 Var, fara a detine rovinieta valabila .

    Fapta contravențională este prevăzută si sanctionata de art. 8 (1) raportat la art. 8 (2) din OG nr. 15/2002, iar petentului i-a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 750 lei.

    În cazul de fata, starea de fapt descrisa in procesul verbal de contravenție nu a fost rasturnata prin probe de catre petent, care de altfel a recunoscut faptul ca nu si-a cumparat rovineta in acea perioada .

    1

    Referitor la sustinerea petentului ca procesul verbal nu este semnat de agentul constatator, instanța reține că acest act a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 (2 și 3) din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice S. ului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor .

    Din cuprinsul planșei foto de la fila 14 din dosar rezultă că autovehiculul din imagine avea numărul de înmatriculare_ .

    împotriva sentinței civile susmenționate a declam apel petentul T. G. solicitând admiterea acestuia și schimbare a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii plângerii contravenționale și a menținerii procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic.

    In motivul de apel invocat petentul susține că în conformitate cu OG. nr.2/2001 este obligatorie semnarea procesului verbal, sub sancțiunea nulității absolute și deși procesul verbal a fost generat și semnat electronic de agentul constatator, el trebuia să conțină semnătura olografică a agentului, iar absența semnăturii face ca procesul verbal să fie nul conform prevederilor actului normativ susmenționat.

    În al doilea rând se invocă absența omologării camerelor și acesta este legat de absența omologării sistemului de verificare a rovinietei, iar omologarea ar trebui să privească nu doar camerele ci întregul sistem însă ea nu există nici măcar pentru camere și în plus mai este necesar ca operatorul de cameră să dețină atestat pentru aceasta, pentru calculator și certificat de semnătură digitală Se mai arată că deseori la procese Compania Națională de Administrare a Drumurilor Naționale din România se prezintă doar cu copii ale proceselor făcute de camere fără ca aceste documente să poarte certificarea conformității lor cu originalul.

    1. ul petentului T. G. nu este întemeiat.

Prin procesul verbal încheiat la data de 13 martie 2013 s-a constatat că petentul T. G. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 1H Km + plus 850 Var, fără a deține rovinietă valabilă .

Fapta contravențională este prevăzută și sancționată de art.8 alin.1 raportat la art.8 alin.2 din OG nr. 15/2002, iar petentului i-a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 750 lei (f.4 - dosar-fond).

În conformitate cu prevederile art.8 alin.1 din OG nr.,15/2002 fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. În urma verificării bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Perrmise de Conducere și Înmatriculare Vehicule petentul apelant este menționat în cartea de identitate a vehiculului ca fiind proprietar și în această

calitate avea obligația să achite rovinieta.

În cazul în speță petentul contravenient nu a achitat rovinieta dar invocă nelegalitatea procesului verbal de contravenție.

Este de reținut faptul că procesul verbal de contravenție este generat și tipărit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIGMAR și conform art.7 din Legea 455/2001 are asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată

2

pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice.

Potrivit art.1 din Legea nr.455/2001 se prevede că dispozițiile actului normativ în discuție se aplică tuturor înscrisurilor încheiate în formă electronică.

Prin urmare din moment ce procesul - verbal contestat a fost încheiat în formă electronică potrivit art.9 alin.2 din OG nr.15/2002, care cuprinde dispoziții speciale privind rovinieta, acestui act normativ îi sunt aplicabile și prevederile Legii 455/2001 referitoare la semnătura electronică.

Desigur că în cazul în speță procesul verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa contravenientului și a martorilor însă constatarea contravenției s-a făcut cu mijloace specifice ale sistemului informativ de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMAR.

Contravenientului nu i se comunică originalul înscrisului, care este generat electronic, ci o copie conform art.25 alin.1 din OG nr.2/2001 procesul se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie contravenientului.

Mai este de reținut și faptul că OG nr.2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesul verbal de contravenție, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice.

În cazul în speță se poate constata că procesul verbal de contravenție este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor Legii 455/2001 și conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator care deține certificat calificat pentru control. Iar din cuprinsul planșei foto de la fila 14 - dosar fond rezultă că autovehiculul avea numărul de înmatriculare_ petentul apelant fiind proprietarul acestuia (f.15 - dosar fond).

Așa încât prima instanță în mod justificat a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petent.

În consecință în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat apelul declarat de petentul T. G. contra sentinței civile nr.476 din 12 iunie 2013 a Judecătoriei Jibou.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I, D E C I D E :

Respinge ca nefondat apelul declarat de petentul T. G. contra sentinței civile nr.476 din 12 iunie 2013 a Judecătoriei Jibou.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 5 decembrie 2013.

Președinte,

Judecător,

Grefier,

I. D.

D.

G.

V.

V.

Red.DG/_

Dact.VV/_ /4ex. Jud.fond: A. F. Com.2ex./_

3

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 224/2013. Plângere contravențională