Decizia civilă nr. 1060/2013. Fond funciar

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR.16._

Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001

DECIZIA CIVILĂ NR.1060/R/2013

Ședința publică din 31 Octombrie 2013 Completul este constituit din: PREȘEDINTE: C. -A. C. JUDECĂTOR: C. -V. B. JUDECĂTOR: O. -C. T. GREFIER: A. -P. B.

S-au luat spre examinare recursul declarat de recurenta reclamantă K. R.

, respectiv recursul declarat de recurenta pârâtă C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. în contra Sentinței civile nr.10.808/10 Iulie 2013 pronunțată în dosarul civil nr.16._ al Judecătoriei

C. -N., privind și pe intimatele pârâte C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., D. I. , având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă personal și reprezentanta intimatei pârâte D. I., doamna avocat Dobai G. C.

, lipsă fiind recurenta pârâtă C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. și intimata pârâtă C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că ambele recursuri promovate în cauză au fost declarate în termen, motivate, comunicate, fiind scutite de taxă judiciară de timbru.

Reprezentanta intimatei pârâte D. I. depune la dosarul cauzei întâmpinare pe care o susține astfel cum a fost formulată, la care a atașat și împuternicirea avocațială și chitanța în justificarea cheltuielilor de judecată (f.34- 39), învederând instanței că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune. Precizează recurenta reclamantă este nemulțumită de hotărârea atacată cu privire la cererea de lămurire făcută de D. I. .

Un exemplar din această întâmpinare se înmânează recurentei reclamante care arată că nu mai are alte cereri de formulat.

T. ul, după deliberare, nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat, înscrisuri de depus la dosar ori excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul recurentei reclamante, respectiv reprezentantei intimatei pârâte asupra recursurilor promovate în cauză.

Recurenta reclamantă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, contestă că s-a dat sentința pe numele său și pe cumnata sa, deoarece cumnata sa are în dosarul inițial titlul de proprietate pe aceleași parcele de teren și, prin urmare consideră că noul titlu de proprietate trebuie întocmit doar pe numele ei și anularea Titlului de proprietate nr.28066/1197. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu privire la recursul declarat de recurenta pârâtă C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., aceasta are dreptate, cea mai vinovată este cumnata sa care a semnat procesul-verbal de punere în posesie.

Reprezentanta intimatei reclamante solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile atacate, cu obligarea recurentei reclamante la plata

cheltuielilor de judecată, conform chitanței justificative depuse la dosar în acest sens nr.179/25 Octombrie 2013 în cuantum de 700 lei (f.39), detaliind considerentele expuse în întâmpinarea depusă la dosar, argumentând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, subliniind că și în ceea ce privește fondul cauzei motivele de recurs sunt neîntemeiate. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta pârâtă C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. pune concluzii de respingere a acestuia.

T. ul reține cauza în vederea pronunțării.

T R I B U N A L U L

Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr.10.808/10 Iulie 2013 pronunțată în dosarul civil nr.16._ al Judecătoriei C. -N. , a fost admisă in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta K. R. in contradictoriu cu paratii C. locala de fond funciar C. -N., C. judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. si D. I. si in consecinta:

S-a dispus anularea partiala a titlului de proprietate nr. 26200/913 emis la data de_ de C. judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. in favoarea numitei D. Susana.

S-a dispus emiterea unui nou titlu de proprietate in favoarea reclamantei K.

R. si a paratei D. I., in calitate de mostenitoare ale defucntei D. Susana pentru suprafata de 27.850 mp teren extravilan situat pe teritoriul satului V. comuna C., teren ce va fi identificat astfel:

  • 4300 mp in tarla 8 parcela 44 situat in zona cu denumirea ";Poiana de Jos"; identificat in planul parcelar si procesul verbal de punere in posesie in baza carora s-a emis TP nr. 26200/913/_

  • 2900 mp in tarla 20 parcela 13 situat in zona cu denumirea ";Baniasut"; identificat in planul parcelar si procesul verbal de punere in posesie in baza carora s-a emis TP nr. 26200/913/_

  • 2900 mp in tarla 20 parcela nr. 18/1 situat in zona cu denumirea ";Baniasut"; identificat in planul parcelar si procesul verbal de punere in posesie in baza carora s-a emis TP nr. 26200/913/_

  • 2900 mp in tarla 22 parcela nr. 14 astfel cum acest teren apare identificat in planul parcelar si procesul verbal de punere in posesie in baza carora s-a emis TP nr. 26200/913/_

  • 4350 mp in tarla 8 parcela 49/1 situat in zona cu denumirea ";Poaiana de Jos"; astfel cum acest teren apare identificat in raportul de expertiza intocmit de dl. expert Bede Zoltan Francisc

  • 3300 mp in tarla 8 parcela 33 situat in zona cu denumirea ";Poiana de Sus"; astfel cum acest teren apare identificat in raportul de expertiza intocmit de dl. expert Bede Zoltan Francisc

  • 3300 mp in tarla 8 parcela 36 situat in zona cu denumirea ";Poiana de Sus"; astfel cum acest teren apare identificat in raportul de expertiza intocmit de dl. expert Bede Zoltan Francisc

  • 3900 mp in tarla 20 parcela 12 situat in zona cu denumirea ";Hagau"; astfel cum acest teren apare identificat in raportul de expertiza intocmit de dl. expert Bede Zoltan Francisc

A fost obligată parata C. locala de fond funciar C. sa efectueze documentatia necesare in vederea emiterii titlului de proprietate si sa realizeze punerea in posesie a reclamantei K. R. si a paratei D. I. cu suprafata de 27.850 mp identificata conform celor de mai sus.

A fost obligată parata C. judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. sa intocmeasca un nou titlu de proprietate conform documentatiei ce ii va fi inaintata de parata C. locala de fond funciar C. pentru suprafata de 27.850 mp, in favoarea reclamantei K. R. si a paratei D.

I. .

Au fost obligate paratele, in solidar la plata sumei de 3300 lei in favoarea reclamantei K. R. reprezentand onorariile expertilor Erculescu D. si Bede Zoltan Francisc.

A fost obligată parata C. locala de fond funciar C. sa achite suma de 953 lei in contul expertului Bede Zoltan Francisc, reprezentand diferenta onorariu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta K. R. este fiica numitei D. Zsuzsanna, care a decedat in data de 19 septembrie 1969.

Parata D. I., nascuta Iakab a fost căsătorita cu D. I., decedat la data de 25 martie 1989. D. I. a fost fratele reclamantei K. R. si fiul defunctei D. Zsuzsanna.

Conform evidentelor din registrul agricol aferent anilor 1958-1963 s-a emis in favoarea reclamantei adeverinta nr. 432 din 18 martie 1993 in care terenurile aparținând defunctei sale mame, D. Zsuzsanna, identică cu Deiak/D. Susana au fost indicate astfel: ";Poiana sus - 0,66 ha, Poiana jos- 0,87 ha, Baniasut- 0,58 ha, Hagau-0,39 ha, Betlenkert-0,29 ha, gradina 0,09 ha, curte -0,05 ha"; .

In favoarea defunctei D. Susana s-a emis titlul de proprietate nr.

26200/913 in data de 19 iunie 1997 pentru suprafața de 2 ha 9300 mp.

C. locala de fond funciar C. a întocmit proces-verbal de punere in posesie in data de_, actul fiind semnat ulterior de pârâta D. I. .

În mod nelegal s-a emis titlul de proprietate nr. 26200/913/_ in favoarea numitei D. Susana, decedata din data de_ . Conform dispozițiilor art. 8 al. 2 din Legea nr. 18/1991 si art. 15 din HG nr. 131/1991 ( in vigoare la data emiterii titlului) actul trebuia eliberat in favoarea moștenitorilor persoanei care a avut calitate de membru cooperator.

Succesorii defunctei D. Zsuzsanna identica cu D. Susana sunt reclamanta

K. R. in calitate de fiica, pârâta D. I. in calitate de noră de fiu decedat si numita D. I. in calitate de fiica.

În mod cert, fata de prevederile art. 8 al. 3 din Legea nr. 18/1991, reclamanta este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate in calitate de moștenitoare a defunctei D. Susana/Zsuzsanna deoarece a formulat cerere în termenul prevăzut de lege.

Cu privire la pârâta D. I., instanța a reținut că nu s-a depus la dosar cererea de reconstituire formulată de ea pentru terenurile moștenite de soțul său de la defuncta D. Susana/Zsuzsanna, insă, această omisiune nu ii este imputabile, ci se datorează pârâtei C. locală de fond funciar C., care nu a păstrat in condiții optime dosarele de fond funciar. S-a putut observa că această pârâtă a fost contactată de C. locală pentru ridicarea titlului de proprietate, că a figurat in evidentele comisiei locale cel puțin cu o contestație formulată în temeiul Legii nr. 18/1991. Relevant este si faptul că pârâta D. I. folosește o parte din aceste terenuri, fapt ce reiese din chiar poziția reclamantei exprimată in ședința publică din data de_ precum si din memoriul depus de aceasta la fila nr. 201 din dosar. În mod cert pârâta, in calitate de soție supraviețuitoare, este moștenitoare a defunctului D. I. si, acceptând moștenirea acestuia, are vocație și la succesiunea defunctei predecedate D. Susana/Zsuzsanna. Se mai reține că D. Susana/Zsuzsanna a decedat anterior lui D. I. si ambii au decedat anterior intrării în vigoare a Legii 18/1991, astfel că soțul său nu putea avea în vedere posibilitatea de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate, insă pârâta, în calitate de moștenitoare, este îndreptățită la terenurile cooperativizate conform legii fondului funciar.

Coroborând aceste date cu răspunsurile evazive ale comisiei locale, instanța a aplicat o prezumție judecătorească in sensul că pârâta a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aparținut soacrei sale, insă actul a fost rătăcit de pârâta C. locala de fond funciar C. .

D. I., fiica defunctei D. Susana/Zsuzsanna si sora reclamantei nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991. De

asemenea nici V. Szuszanna, fiica pârâtei D. I. nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 8 al. 2 si 3 din Legea nr. 18/1991 si art. 15 din HG nr. 131/1991 a dispus ca titlul de proprietate să fie emis in favoarea reclamantei K. R. si a pârâtei D. I. in calitate de moștenitoare ale defunctei D. Susana/Zsuzsanna.

Cu privire la terenurile înscrise in titlul de proprietate, instanța a reținut că pârâta C. locală era datoare să restituie terenurile cooperativizate in principiu pe vechile amplasamente, aspect ce reiese din prevederile HG nr. 131/1991. Potrivit regulamentului de aplicare a legii in vigoare la data emiterii titlului, comisia locală era datoare să țină seama de anumite criterii la momentul efectuării loturilor, dar in scopul unei exploatări raționale a terenului, nicidecum pentru a încuraja aleatoriul in cadrul procedurii de reconstituire. Conform art. 35 al. 2 din HG nr. 131/1991 titlul de proprietate se emite în favoarea moștenitorilor "pentru terenurile ce au aparținut autorului lor";. O astfel de interpretare, restituirea de principiu pe vechile amplasamente, este in acord cu scopul urmărit de legiuitor, restabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cooperativizate de stat începând cu anul 1947. De altfel, această interpretare a fost si consacrată expres ulterior, in art. 2 din Legea nr. 1/2000.

Prin urmare, pârâta C. locală de fond funciar Chineni era datoare să realizeze punerea in posesie pe vechile amplasamente deținute în proprietate de defuncta D. Susana/Zsuzsanna, în măsura în care erau libere si puteau fi exploatate rațional.

Terenurile aduse in cooperativă de defunctă sunt cele înscrise in registrul agricol aferent anilor 1958-1963 cu privire la care s-a stabilit îndreptățirea la reconstituire prin înscrierea in anexa nr. 2 a) a Comisiei locale de fond funciar C.

, validată prin Hotărârea nr.74/_ a Comisiei județene pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. . S-a reținut că reclamanta a solicitat teren arabil in suprafață de 2,88 ha si 1 ha pădure si i s-a recunoscut îndreptățirea la suprafața de 2,88 ha. Astfel, a apărut cu totul nejustificat de documentația premergătoare, emiterea titlului de proprietate pentru o suprafață mai mare, in speță de 2,93 ha, după cum de altfel reiese si din înscrisurile anexate prezentului dosar.

Cu privire la identificarea terenurilor incluse in titlu, se reține din expertizele tehnice efectuate in prezenta cauză că doar o parte din terenurile înscrise in TP nr. 26200/913/_ au fost reconstituite pe vechile amplasamente, astfel cum acestea apăreau indicate in registrul agricol, respectiv adeverința eliberată reclamantei. Astfel, conform expertizei întocmite de dl. expert Erculescu D. următoarele terenuri au fost reconstituite pe vechile amplasamente: 1) 4300 mp in tarla 8 parcela 44 situat in zona cu denumirea ";Poiana de Jos";; 2) 2900 mp in tarla

20 parcela 13 situat in zona cu denumirea ";Baniasut";, 3) 2900 mp in tarla 20 parcela nr. 18/1 situat in zona cu denumirea ";Baniasut"; .

Cu privire la restul terenurilor înscrise in titlul de proprietate, instanța a reținut că acestea nu au fost reconstituite pe vechile amplasamente, după cum reiese din expertizele tehnice efectuate de Erculescu D. si Bede Zoltan Francisc.

Efectuarea unui alt raport de expertiză ulterior celui întocmit de dl. Erculescu a fost determinată de poziția procesuală a pârâtei C. locală de fond funciar C. care, deși a susținut că restul terenurilor sunt ocupate, a refuzat să efectueze o suprapunere a evidențelor sale cu terenurile identificate in raportul de expertiză.

Conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de dl. expert Bede Zoltan Francisc, care se aseamănă cu cele reținute de dl. expert Erculescu, terenurile înscrise in pozițiile art. 1,2, 5,6,7, din titlul de proprietate nu corespund ca amplasament cu restul terenurilor înscrise in registrul agricol al defunctei, iar o parte nu corespund nici ca suprafață.

Conform expertizei efectuate de dl. expert Bede Zoltan Francisc, terenul situat in zona cu denumirea Poiana de Jos, in suprafață de 4350 mp este inclus in tarla nr. 8 parcela nr. 49/1 conform reprezentării din anexele nr. 6,7 . Terenul este

nelucrat iar expertul nu a identificat titluri de proprietate emise pe acest amplasament.

Terenul situat in zona cu denumirea Poiana de Sus in suprafață de 3300 mp este inclus in tarla nr. 8 parcela nr. 36, reprezentat in anexele grafice nr. 8 si 10. Terenul este nelucrat, nu are atribuit număr cadastral, iar expertul nu a identificat titluri de proprietate emise pe acest amplasament.

Terenul situat in zona cu denumirea Poiana de Sus in suprafață de 3300 mp este inclus in tarla nr. 8 parcela nr. 33, reprezentat in anexele grafice nr. 7 si 9. Terenul este nelucrat, nu are atribuit număr cadastral, iar expertul nu a identificat titluri de proprietate emise pe acest amplasament.

Terenul situat in zona cu denumirea Hagău in suprafață de 3900 mp este inclus in tarla nr. 20 parcela nr. 12, reprezentat in anexele grafice nr. 12 si 13. Terenul este nelucrat, nu are atribuit număr cadastral, iar expertul nu a identificat titluri de proprietate emise pe acest amplasament .

Cu privire la terenul revendicat in zona "Betlenkert"; instanța a constatat din concluziile raportului de expertiză că pe vechiul amplasament, identificat in tarla nr. 20 parcela nr. 14, au fost emise mai multe titluri de proprietate. De aceea a confirmat dreptul reclamantei la suprafața de 2900 mp, dar pe un alt amplasament, respectiv cel înscris deja in titlul de proprietate contestat, in tarlaua nr. 22 parcela nr. 14.

Cu privire la terenurile indicate in registrul agricol si adeverință drept "curte"; in suprafață de 0,05 ha si "gradină"; in suprafață de 0,09 ha s-a reținut că reclamanta nu este îndreptățită la reconstituire, fiindu-i opozabilă cu putere de lucru judecat sentința civilă nr. 7244/1993 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr. 3024/1992. În plus, conform completării efectuate de dl. expert Erculescu D., aceste imobile au fost înscrise in TP nr. 280066/1197 emis in data de_ in favoarea defunctului D. I. si apoi, in temeiul unei documentații cadastrale, înscris in CF nr. 1328 V. in favoarea pârâtei D. I. si a fiicei sale

V. Szuszanna.

Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 8 al. 2 din Legea nr. 18/1991, art.15 si 35 din HG nr. 131/1991 si art. III din Legea nr. 169/1997 instanța a admis in parte cererea de chemare in judecată formulată de reclamanta

K. R. in contradictoriu cu paratii C. locala de fond funciar C. -N., C. judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. si D. I. și a dispus anularea partiala a titlului de proprietate nr. 26200/913 emis la data de_ de C. judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. in favoarea numitei D. Susana. Astfel, urmează a fi emis un nou titlu de proprietate in favoarea reclamantei K. R. si a paratei D. I., in calitate de mostenitoare ale defunctei D. Susana pentru suprafata de 27.850 mp teren extravilan situat pe teritoriul satului V. comuna C. cu amplasamentul indicat in dispozitiv.

Reclamanta a solicitat restituirea cheltuielilor de judecată achitate. Conform dovezilor existente la dosar reclamanta a achitat suma de 3300 lei cu titlu de onorarii experți.

În temeiul art. 274 C.pr.civ. a reținut culpa procesuală a pârâtelor comisiile de fond funciar care nu si-au îndeplinit obligațiile de păstrare a evidențelor, identificare a terenurilor, întocmire a documentațiilor necesare, in ce o privește pe pârâta C. locală de fond funciar C., respectiv de supraveghere si verificare corespunzătoare a actelor înaintate în ceea ce o privește pe pârâta C. judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C. .

În consecință, a obligat pârâtele in solidar la plata sumei de 3300 lei in favoarea reclamantei K. R. reprezentand onorariile experților Erculescu D. si Bede Zoltan Francisc.

Cu privire la diferența de onorariu a expertului Bede Zoltan Francisc in sumă de 953 lei, in temeiul art. 202 si art. 213 C.pr.civ. a obligat pârâta C. locală de fond funciar C. să achite aceasta sumă in contul expertului.

Pârâta D. I. nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Reclamanta K. R. și pârâta Comisiea J. pentru stabilirea dreptuluoi d eproprietate privată asupra terenurilor C. au declarat recurs in cauză, .

Prin recursul formulat, reclamanta a solicitat modifcarea in parte a sentinței, in sensul emiterii noului titlu de proprietate exclusiv in favoarea sa. pentru următoarele parcele: 1. BETLENKERT 2.900 mp., tarla 20, parcela 14 în vecinătate cu Milchiș (vândut la Suciu- D. Ștefan 2. Poiana de Jos 4.350 mp., tarla 8, parcela 49/1; 3. Poiana de Sus 3.300 mp., tarla 8, parcela 33; 4. Poiana de

Sus 3.300 mp., tarla 8, parcela 36; 5. Hagău 3.900 mp., tarla 20/3, parcela 12.

Toate aceste parcelele aflate în registru agricol pe numele mamei sale D. Susana, identic cu Zsuzsanna au fost preluate pe vechile amplasamente iar cele enumerate mai sus au fost folosite de ea ian in anii 19996-1997 a achitat impozitul pentru acestea terenuri, in timp ce pârâta D. I. a folosit terenul de 4350 m.p. in locul numnit Poiana de Jos tarlaua 8 parcela 44, 3300 m.p. Poiana de Susu tarlaua 8 parcela 36, 2200 m.p. in Baniasut tarlaua 20 parcela 18, 3600 m.p.

Hagău 20 parcela 13, 2200 m.p. Budișoara.

Prin urmare, în mod greșit s-a dispus întocmirea titlului de proprietate și pe numele pârâtei, care are deja emis Titlul de proprietate nr. 28066/1197/20 martie 1998 pentru aceleași parcele cuprinse in sentința atacată.

Dacă in aceste cirumstanțe s- a dispus emiterea titlului nou pe numele ambelor moștenitoare, trebuia să se dispună anularea titlului de proprietate nr. 28066/1197.

In plus, fratele său D. I. a primit deja terenurile ce reprezentau partea sa de moștenire după tatăl lor, terenul din locul Hagău 3600 m.p., care este trecut dublu cu 7200 m.p. in tarlaua 20 parcela 13.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Prin recursul formulat, pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul exonerării de la plata sumei de 1.650 lei, reprezentând onorariile experților.

În motivare a arătat că sentința atacată este nelegală in ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu are personalitate juridică, având doar atribuții administrativ-jurisdicționale, fondurile pentru finanțarea acțiunilor legate de aplicarea Legii nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind asigurate anual de către M. ul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor prin legea bugetului de stat.

În acest sens, precizează că în conformitate cu art.52 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a statuat faptul că în limitele competenței sale, comisia județeană de fond funciar constituie o autoritate publică cu activitate administrativ-jurisdicțională și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, are calitatea procesuală pasivă, și când este cazul are calitate procesuală activă, fiind reprezentate legal de către prefect, sau pe baza unui mandat convențional, de către unul din membrii.

De asemenea, nu este in culpă procesuală, căci potrivit HG 890/2005, obligația stabilirii amplasamentelor terenurilor și punerea in posesie aparțin comisiilor locale iar potrivit Ordinului 621/_ al Directorului General al Agenției Naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară, modificat și completat prin Ordinul nr. 881/_ completarea titlurilor de proprietate este atributul O.C.P.I

Comisiile județene nu au buget propriu de venituri și cheltuieli. De asemenea, in conformitate cu prevederile art. 1 și 2 din OG /2000, modificată și completată prin OUG 24/2001 aprobată prin Legea nr. 263/2001, finanțarea acțiunilor legate de aplicarea legilor fondului funciar se asigură din fondurile alocate anual cu această destinației M. ului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor prin Legea bugetului de stat iar potrivit art. 22 din Legea 500/20002 cu modificările și completările ulterioare, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și utiliza creditele bugetare numai in limita prevederilor și destinațiilor

aprobate, pentru cheltuieli legate strict de activitatea instituțiilor respective și cu respectarea dispozițiilor legale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.275, art.304, art.3041Cod procedură civilă, Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.247/2005, Legea nr.1/2000, H.G. nr.890/2005, O.U.G. nr.69/2000, O.U.G. nr.24/2001, O.G. nr.22/2002, Legea nr.288/2002, Legea nr.500/2002.

Analizând recursurile formulat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate tribunalul constată netemeinicia acestora; motiv pentru care le va respinge pentru următoarele considerente:

În cererea de recurs, reclamanta K. R. critică emiterea dispoziția instanței de emitere a noului titlu de proprietate atât pe numele său, cât și pe numele pârâtei D. I., care este cumnata sa.

Critica este nefondată întrucât potrivit disp. art. 13 alin 3 din Legea 18/1991, cât și ale art. 35 din HG 131/1991, titlul de proprietate se emite pe seama tuturor persoanelor îndreptățite care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.

Astfel, nu există nicio justificare pentru emiterea titlului de proprietate exclusiv pe seama reclamantei, cu înlăturarea pârâtei D. I., care în calitate de moștenitoare a lui D. I. este îndreptățită și ea, prin succesiuni succesive să obțină emiterea titlului de proprietate pentru terenurile ce au aparținut socrilor săi.

În situația în care același terenuri menționate de instanță în sentință s-ar regăsi și într-un titlu de proprietate emis exclusiv pe seama pârâtei D. I., nu se impune emiterea titlului de proprietate de această dată exclusiv pe seama reclamantei, căci nu s-ar înlătura neajunsul cuprinderii acelorași terenuri în două titluri de proprietate, ci soluția ce se impune este eventual anularea titlului de proprietate emis pentru aceleași terenuri pe seama pârâtei D. I. . În finalul cererii de recurs, reclamata formulează o asemenea solicitare, care nu este admisibilă în recurs, date fiind disp. art. 316 coroborat cu art. 294 alin.1 C.pr.civ.

De asemenea, nici emiterea titlului de proprietate pe seama numitului D. I. pentru terenuri care potrivit susținerii recurentei ar reprezenta partea acestuia de moștenire după antecesorul comun, nu poate justifica solicitarea recurentei de emitere a titlului de proprietate exclusiv pe seama ei, câtă vreme dispozițiile legale sunt clare, în sensul că titlul se emite pe seama tuturor persoanelor îndreptățite, potrivit disp. art. 13 alin 3 din Legea 18/1991, aceștia urmând să procedeze potrivit dreptului comun.

Astfel, partajul este calea prin care reclamanta poate obține atribuirea în proprietate exclusivă a terenurilor pe care le folosește numai ea, fără participarea pârâtei D. I., și nu emiterea titlului de proprietate exclusiv pe seama ei.

Din considerentele arătate, recursul reclamantei a fost găsit nefundat și urmează să fie respins în consecință.

Recursul Comisiei Județene, care se limitează la critici privind obligarea sa la cheltuieli de judecată, este de asemenea neîntemeiat.

Este adevărat că atribuția stabilirii amplasamentului terenului și a punerii în posesie revine, potrivit art. 5 lit. c)și i) din HG 890/2005 Comisiei Locale, iar atribuția completării titlului de proprietate revine Oficiului de Cadastru potrivit Ordinului 621/_ al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, modificat și completat prin Ordinul nr. 881/_ însă cu toate acestea, culpa procesuală a Comisiei Județene există și decurge din neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor prev. la art. 6 din b) și c) din HG 890/2005, respectiv de îndrumare și control a Comisiei Locale în exercitarea de către aceasta a atribuțiilor specifice în procedura reconstituirii dreptului de proprietate și, de asemenea, din omisiunea verificării actelor pe care s-a întemeiat propunerea Comisiei Locale de emitere a titlului de proprietate anulat în speță.

În momentul validării propunerilor comisiei locale, sarcina comisiei județene nu se limitează la acceptarea necondiționată a propunerilor comisiei

locale, ci trebuie precedată de verificarea riguroasă a actelor pe care se întemeiază propunerile comisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate.

Existând culpă procesuală în sarcina recurentei, disp. art. 274 C.pr.civ. impuneau obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată alături de cealaltă pârâtă căzută în pretenții.

Lipsa unui patrimoniu propriu, a unui buget propriu de venituri și cheltuieli sau a personalității juridice invocate de recurenta C. J. sunt nerelevante. Câtă vreme această instituție avea același statut juridic și în momentul în care legiuitorul a modificat art. 52 din Legea 18/1991 prin Legea 247/2005, prevăzând că dispozițiile art. 274 C.pr.civ. sunt aplicabile și în procedura plângerilor de fond funciar,singura concluzie pertinentă este aceea că legiuitorul a socotit nerelevante aceste aspecte din perspectiva obligării comisiilor județene la cheltuieli de judecată.

Dispozițiile art. 1 și 2 din OG 69/2000, modificată și completată prin OUG 24/2001, aprobată prin Legea 263/2001, invocate de recurentă în susținerea recursului său prezintă relevanță, eventual, în faza executării dispozițiilor referitoare la cheltuielile de judecată, însă nu pot constitui un impediment la însăși stabilirea cheltuielilor de judecată în sarcina recurentei căzută în pretenții.

Pentru considerentele arătate, recursul Comisiei Județene urmează a fi respins ca nefundat.

În temeiul art. 274 C.pr.civ. la cererea intimatei, recurenta reclamantă va fi obligată să plătească intimatei D. I. suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta K. R. și pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C., în contra Sentinței civile nr.10.808/10 Iulie 2013 pronunțată în dosarul civil nr.16._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Obligă recurenta reclamantă să plătească intimatei D. I. suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 31 Octombrie 2013

Președinte,

C. -A. C.

Judecător,

C. -V. B.

Judecător,

O. -C. T.

Grefier,

A. -P. B.

Redactat A.P.B./31 Octombrie 2013/2220

Pregătit pentru motivare A.P.B./04 Noiembrie 2013 Red. C.V.B./2 exemplare/_

Judecător fond: D. -Viorica P. ovici - Judecătoria Cluj-Napoca

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1060/2013. Fond funciar