Decizia civilă nr. 3457/2013. Fond funciar
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3457/R/2013
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: D. -L. B. - vicepreședinte al Curții de Apel Cluj
Judecători: A. C.
A. -T. N. Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea P.
G. C. U. CU R. Ș. împotriva deciziei civile nr. 2380/R/_, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimata
P. ORETODOXĂ Ș., C. L. DE F. F. Ș. și C. J. DE F. F.
M., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul contestatoarei, curatorul Dunca Ștefan cu delegație de reprezentare aflată la fila 26 din dosar, lipsă fiind reprezentantul intimatei P. O. Ș. și al Comisiei Locale de F. F. Ș. precum, și al Comisiei Județene de F. F. M. .
Procedura de citare este îndeplinită.
Contestația în anulare este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul contestatoarei depune la dosar motivarea contestației în anulare.
La data de 10 septembrie 2013, intimate P. O. Ș. a depus la dosar întâmpinare, prin care se invocă excepția inadmisibilității contestației în anulare.
Instanța comunică cu reprezentantul contestatoarei un exemplar din întâmpinare.
La întrebarea instanței adresată curatorului Dunca Ștefan dacă are studii juridice, acesta precizează că nu are studii juridice, instanța învederând acestuia faptul că nu poate pune concluzii în susținerea contestației.
Acesta precizează că, potrivit legii nu poate pune concluzii în calitate de mandatar, dar în calitate de reprezentat al Parohiei poate pune concluzii în susținerea contestației în anulare.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului contestatoarei în susținerea contestației.
Reprezentantul contestatoarei, domnul Dunca Ștefan solicită admiterea contestației întrucât în cauză nu au fost respectate normele de competență, solicitând totodată ca în baza normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 și a Hotărârii nr. 401 din 19 iunie 2013, art.6 (1) (g) să fie sesizate organele competente în situația în care în procesul de inventariere se constată existența unor Titluri de Proprietate emise cu încălcarea dispozițiilor legale.
Reprezentantul contestatoarei solicită acordarea unui termen pentru a depune la dosar concluzii scrise, instanța respingând această cerere fiind formulată după acordarea cuvântului pe fond și expunerii pe larg a motivelor contestației în anulare.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 2380/R/_, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de revizuienta P. G. -C. U. cu R. Ș. împotriva deciziei civile nr. 136/R din_ a Tribunalului M. pronunțată în dosar nr._ și a deciziei civile nr. 348/A/_, dosar nr. 418/R/2005 al Tribunalului M. .
Pentru a pronunța această decizia curtea, în temeiul art. 322 alin. 1 C.pr.civ. a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire formulată de revizuienta P. G. -C. unită cu R. Ș. .
Prin decizia civilă nr. 136/R din_ a Tribunalului M. pronunțată în dosar nr._ a fost respins recursul declarat de recurenta P. G. C. U. cu R. Ș., împotriva Sentinței civile nr. 265/_, pronunțată de Judecătoria Dragomirești, jud. M. .
Prin decizia civilă nr. 348/A/_ a Tribunalului M. pronunțată în dosarul nr. 418/R/2005 a fost admis apelul declarat de reclamanta P. Bisericii
U. cu R. G. -C. Ș., contra sentinței civile nr. 325/_ a Judecătoriei Dragomirești pe care a schimbat-o în parte, cum urmează:
Potrivit art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri data de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: pct. 7 dacă exista hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Prin urmare, pentru admisibilitate cererii este necesar ca ambele hotărâri să întrunească cererile prevăzute de teza textului de procedură, anume hotărâri să fi rămas definitive în instanța de apel sau prin neapelare, sau să fie hotărâri data de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
În cauză una dintre hotărâri decizia civilă nr. 136/R din_ a Tribunalului M., este o hotărâre de respingere a recursului, deci nu evocă fondul.
Prin urmare nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătorești expres și limitativ de art. 322 Cod procedură civilă, deoarece în alt fel s-ar ajunge să se încalce principiul legalității căii de atac, în sensul că orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile prevăzute de aceasta.
Cum în speță una dintre hotărârile atacate este dată de o instanță de recurs dar nu evocă fondul, dat fiind că recursul a fost respins, reiese că o astfel de hotărâre nu este supusă căii de atac a revizuirii, iar cu privire la contrarietatea de hotărâri se impune ca ambele hotărâri să întrunească condițiile de admisibilitate a revizuirii, altfel cererea este inadmisibilă în întregul ei, pentru că o cale de atac este unitară.
În temeiul prevederilor art. 323 și urm. Cod procedură civilă, curtea a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta P. G. -C.
U. cu R. Ș. împotriva deciziei civile nr. 136/R din_ a Tribunalului M. pronunțată în dosar nr._ și a deciziei civile nr. 348/A/_, dosar nr. 418/R/2005 al Tribunalului M. .
Împotriva deciziei civile nr.2380/R/2013, pronunțață de Curtea de Apel Cluj, a formulat contestație în anulare pârâta P. G. C. U. cu R. Ș., solicitând anularea hotărârii atacate și trimiterea cererii de revizuire instanței competente, respectiv, Tribunalul M. ,cu precizarea că revizuirea vizează decizia civilă nr. 136/R/2012 a tribunalului M. .
În motivarea contestației în anulare s-a arătat că prin respingerea cererii de revizuire s-au încălcat dispozițiile art. 317 pct. 2 C.Pr.Civ., competența fiind de ordine publică și în consecință hotărârea este nulă de drept.
Contestatoarea a apreciat că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale cu privire la decizia civilă 971/R/2007, considerând că această decizie nu are putere de lucru judecat pentru terenul în litigiu, ci are ca obiect alte terenuri din titlul de proprietate pentru care s-a solicitat anularea.
S-a arătat că în dosarul nr._ care a avut ca obiect revizuire au fost menționate trei decizii civile definitive și irevocabile: decizia civilă nr. 348/A/2005,definitivă și irevocabilă dată în favoarea Parohiei G. -C. Ș., decizia civilă nr. 971/R/2007, care nu a fost atacată cu revizuire și nu vizează terenul în litigiu, înscris în C.F. 70, nr top. 84 Ș. și decizia civilă nr. 136/R/2012 pronunțată de Tribunalul M. a cărei desființare s-a solicitat prin cererea de revizuire. Contestatoarea a arătat că a învederat instanței că nu are nimic împotrivă ca cererea de revizuire să fie judecată de o instanță superioară, dar cererea de revizuire a fost legal depusă la Tribunalul M. . S-a apreciat că magistrații Tribunalului M. încearcă să oprească decizia civilă nr. 971/2007 cu dosar nr._ în care contestatoarea are toate actele oficiale prin care se solicită anularea deciziei civile nr. 136/R/2012.
S-a arătat că terenul înscris în C.F. 70 Ș. este cimitirul Parohiei G. -C. menționat în decizia civilă 348/A/2005 pronunțată de Tribunalul M., dar în baza decizia civilă nr. 1054/2010 a Curtea de Apel Craiova imobilul înscris în C.F. 70 Ș. urmează să fie luat din proprietatea contestatoarei și transmis în favoarea intimatei P. O. Ș. .
Contestatoarea a criticat decizia civilă 1054/2010a Curtea de Apel Craiova fiind nemulțumiă de decizia pronunțată de această instanță. S-a arătat că împotriva deciziei civile nr. 136/R/2012 s-a formulat contestație în anulare, însă aceasta a fost respinsă, ca tardivă.
Prin memoriul înregistrat la data de_ contestatoarea a prezentat istoricul litigiului derulat în contradictoriu cu intimata arătând că a pierdut 30 ha teren agricol și în prezent i-a fost luat și cimitirul printr-o decizie considerată ca fiind nelegală, pronunțată de Curtea de Apel Craiova. S-a solicitat atașarea dosarului_ aflat la Tribunalul M. .
Prin întâmpinare, P. O. Ș. a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, deoarece art. 318 C.Pr.Civ. limitează posibilitatea declarării contestației în anulare numai la ipoteza hotărârilor pronunțate de către instanța de recurs, ori decizia contestată a fost pronunțată în revizuire.
Analizând contestația în anulare curtea reține următoarele:
Contestatoarea P. G. C. Ș. a invocat în contestația în anulare două motive: necompetența materială a Curții de Apel Cluj în soluționarea cererii de revizuire, motiv prevăzut de art. 317 pct. 2 Cod proc.civ., și eroarea materială săvârșită de instanță, motiv de revizuire prevăzut de art. 318 Teza I Cod proc.civ.
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară de retractare și potrivit art. 317 C.Pr.Civ. al. 1 C.Pr.Civ. pot fi atacate cu contestație în anulare orice hotărâri irevocabile. Doctrina a considerat că obiectul contestației în anulare obișnuite, îl poate constitui orice hotărâre irevocabilă, astfel cum ea a fost definită de prevederile art. 377 al. 2 pct 1-5 C.Pr.Civ. Contestatoarea a invocat împrejurarea că decizia contestată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială a instanței. Susținerea contestatoarei este nefondată, deoarece decizia Curții de Apel Cluj a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la competența materială.
Potrivit dispozițiilor 322 pct. 7 C.Pr.Civ., în situația în care revizuirea se solicită pentru că există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de instanțe de grade diferite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărâri potrivnice.
În speță, hotărârile a căror revizuire s-a solicitat au fost pronunțate de Tribunalul M., situație în care, potrivit art. 323 al. 2 C.Pr.Civ. cererea de revizuire se îndreaptă către instanța mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărâri potrivnice, respectiv Curtea de Apel Cluj.
Așadar, curtea constată că nu estefondată contestația în anulare obișnuită, întemeiată pe dispozițiile art. 317 pct. 2 Cod proc.civ.
Al doilea motiv de contestație invocat este greșeala materială săvârșită de Curtea de Apel Cluj la soluționarea cererii de revizuire.
După cum rezultă din dispozițiile art. 318 Cod proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea este dată de rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în part, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificarea sau de casare.
Din dispoziția legală mai sus invocată rezultă cu prisosință că obiectul contestației în anulare speciale, reglementate de dispozițiile art. 318 Cod proc.civ., poate fi numai o hotărâre pronunțată în recurs.
În cazul de față, hotărârea atacată cu calea de atac a contestației în anulare este o decizie pronunțată într-o cerere de revizuire, situație în care contestația în anulare specială este inadmisibilă.
Contestatoarea P. G. C. a expus în motivele contestației în anulare istoricul litigiului avut cu P. O. Română Ș., însă nemulțumirile legate de modul în care au fost soluționate litigiile derulate între părți, nu pot face obiectul prezentei contestații în anulare. Aceasta este o cale de atac extraordinară, care poate fi examinată numai pentru motivele și în condițiile de admisibilitate, expres prevăzute de dispozițiile art. 317 și 318 Cod proc.civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 317 și 318 Cod proc.civ., curtea va respinge contestația în anulare declarată de pârâta P. G.
C. U. cu R. Ș. împotriva deciziei civile nr. 2380/R/ din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare declarată de pârâta P. G. C. U. CU
R. Ș. împotriva deciziei civile nr. 2380/R/ din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din _
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
D. | -L. B. A. | C. | A. -T. | N. |
Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/_
Jud. recurs. I.D.C., A.A.Pop, C.M.Conț
GREFIER
S. - D. G.
← Decizia civilă nr. 428/2013. Fond funciar | Decizia civilă nr. 405/2013. Fond funciar → |
---|