Decizia civilă nr. 1079/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 1079
Ședința publică din data de 22 octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte: L. M.
Judecător: D. G., președinte secție civilă Judecător: I. D. -D.
Grefier: M. L. -M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. M. S. - prin A.
L. -
unic asociat, cu sediul în localitatea Z., b-dul M. Viteazul, bl. D 1, parter, jud. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 1280/_ pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă A.
L., unic asociat al S. M. S., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, stabilită la termenul de judecată anterior și că intimatul a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Se comunică întâmpinarea reprezentantului recurentei, pentru a cărei studiu nu solicită acordarea unui nou termen de judecată.
În susținerea recursului declarat, reprezentantul recurentei precizează este vorba de un atelier de producție unde nu li se permite să folosească aparate radio- tv, caz în care consideră absurd să fie obligați la plata acestei taxe. Numai beneficiarii de aparate radio-tv pot fi obligați să plătească.
În continuare acesta arată că sunt olari și din cauza gălăgiei produse nu se poate asculta radioul.
În C. există firme care au obținut soluții prin care a fost înlăturată obligativitatea plății acestei taxe, mai arată reprezentantul recurentei.
Instanța raportat la obiectul cererii și având în vedere actele existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 1280/_ pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._ s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S. R. DE R., în contradictoriu cu pârâta S. M. S. fiind obligată pârâta la plata sumei de 724 lei reprezentând taxa pentru serviciul
public de radiodifuziune, în cuantum de 630 lei aferenta perioadei aprilie 2010 - iunie 2011, august 2011-decembrie 2011 și penalități în cuantum de 94 lei stabilite la data de_ .
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că art. 6 din HG nr. 977/2003 stabilește că pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere, penalitățile determinându-se în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrica.
S-a mai reținut că art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 "Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Mandatarul S. Electrica Furnizare Transilvania Nord S.A. a emis în sarcina pârâtei facturile fiscale aferente perioadei aprilie 2010 - iunie 2011, august 2011- decembrie 2011, depuse în copie la filele 6-68 din dosar, în care este inclusă și suma lunară de 30 lei, pe care pârâta o datorează reclamantei cu titlu de taxă legală pentru serviciul public de radiodifuziune. Pârâta nu a achitat contravaloarea acestor facturi, aspect pe care de altfel nu l-a contestat.
Din interpretarea textelor legale incidente în cauza se desprinde concluzia că societățile comerciale cu sediul în România, inclusiv dezmembrămintele acestora fără personalitate juridică, și reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine sunt considerate beneficiare ale serviciului public prestat de reclamantă și sunt ținute de obligația de plata a taxei lunara stabilita prin HG nr. 977/2003 și, în caz de neplată la scadență, de obligația de plată a penalităților de întârziere.
Pârâta nu a făcut dovada că este scutită de la plata taxei respective, și nici că s-ar încadra în vreuna din situațiile prevăzute de HG nr. 977/2003 care vizează scutirea de la plata respectivei taxe.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. M. S., solicitând admiterea recursului întrucât în cazul taxei Radio Tv s-au pronunțat și alte instanțe din țară, respingând plata acestei taxe, ceea ce în cazul său nu s-a întâmplat.
În motivare se arată că instanța de fond nu a interpretat corect legea, deoarece pârâta recurentă nu poate fi considerată, prin efectul legii, beneficiară a unor servicii. În realitate însă, pârâta nu a beneficiat de aceste servicii, deoarece nu se află în posesia receptoarelor necesare pentru perceperea informației.
Intimata reclamantă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare se arată că recurenta are obligația legală de plată a taxei, nu figurează între categoriile exceptate de la plata acesteia și indiferent dacă a beneficiat sau nu de serviciile prestate datorează această taxă.
Analizând recursul prin prisma prevederilor dispozițiilor art. 304 și 3041Cod procedură civilă, T. constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, se înființează S. R. de R. și S. R.
de Televiziune, ca servicii autonome de interes național, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române.
Potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, republicată "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii";, iar conform alin. 2 al aceluiași text de lege, cuantumul taxei pentru aceste servicii, pe categorii de plătitori, modul de plată și încasare a taxei, penalitățile de întârziere, precum și cazurile de scutire/exceptare de la plata taxei se determină și se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului.
Astfel, prin art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003 s-a stabilit, în sarcina persoanelor juridice cu sediul în România, inclusiv filialelor acestora, precum și sucursalelor și celorlalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalelor sau reprezentanțelor din România ale persoanelor juridice străine, obligația de a plăti o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, iar cuantumul acestei taxe fiind stabilit în anexa H.G. nr. 977/2003, ce face parte integrantă din același act normativ.
Totodată, prin textul art. 40 alin. 6 din Legea nr. 41/1994 s-au stabilit categoriile de persoane fizice exceptate de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, urmând ca alte categorii de scutiri să se facă, potrivit art. 40 alin. 7, în condițiile Hotărârii de Guvern.
Instanța reține că recurenta pârâtă este o persoană juridică și face parte din categoria societăților comerciale la care face referire art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, fiind ținută de obligația instituită prin aceste texte de lege, respectiv de a achita o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, în cuantumul determinat de anexa Hotărârii de Guvern nr. 977/2003.
Prin urmare, în mod corect, concluzia instanței de fond s-a fundamentat pe împrejurarea că obligația legală de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune revine persoanelor juridice române, în calitate de beneficiari ai acestui serviciu.
Pârâta nu a făcut dovada că nu ar fi beneficiara unor astfel de servicii, pentru a fi exceptată de plata acestei taxe, făcând doar o simplă afirmație că nu deține receptoarele pentru perceperea informației. De asemenea, societatea recurentă nu a făcut dovada că ar fi formulat vreo cerere de exceptare de la plata taxei de radiodifuziune. Doar într-o atare situație pârâta ar fi putut răsturna prezumția relativă instituită de lege cu privire la calitatea sa de beneficiară a serviciilor publice în discuție.
Textele legale înainte menționate stabilesc un cuantum diferențiat al taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de debitori.
Prin urmare, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond - din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar în probațiune că, în virtutea obligației legale mai sus menționate, pârâta datorează sumele pretinse.
În consecință, prin prisma argumentelor anterior expuse, nefiind constatate motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta
S. M. S. împotriva Sentinței civile nr. 1280/_ a Judecătoriei Z. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. M. S. împotriva Sentinței civile nr. 1280/_ a Judecătoriei Z. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 septembrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||||
L. M. | D. | G. I. | D. | -D. M. | L. | -M. |
Red. LM/_ /Dact.MLM/_ /2 ex.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001
| ← Decizia civilă nr. 914/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 99/2013. Pretenții → |
|---|
