Decizia civilă nr. 222/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 222/R/2013 Ședința publică din data de 16 mai 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător
JUDECĂTOR: N. C.
JUDECĂTOR: F. G. C., președinte secție I civilă
GREFIER: E. M. - M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind recursul civil declarat de reclamantul D. R. -D. împotriva sentinței civile nr. 12520/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița, având ca obiect pretenții.
Dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din 10 mai 2013 când, tribunalul, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 16 mai 2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 12520/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și pe cale de consecință s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D.
R. D., în contradictoriu cu pârâții I. I. și SC E. A. SA. Totodată s-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de_ s-a produs accidentul de circulație în care au fost implicate autoturismul reclamantului având nr. de înmatriculare_ și autovehiculul pârâtului având nr. de înmatriculare_, culpa în producerea accidentului aparținând pârâtului care la schimbarea direcției de mers nu s-a asigurat corespunzător intrând în coliziune cu autovehiculul reclamantului. Ca urmare a producerii accidentului autovehiculul reclamantului a suferit mai multe avarii, consemnate în procesul-verbal de contravenție seria PCA nr. 1079936.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe dispozițiile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului I. I. la plata sumei de 8827,90 lei, și pe dispozițiile Legii nr. 136/1995, în ceea ce privește obligarea pârâtei SC E. A. SA, în calitate de asigurător, la plata sumei de 8827,90 lei.
Potrivit art. 7 alin 1 din Decretul nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a
cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Reclamantul a cunoscut paguba suferită - avariile produse autovehiculului său, și persoana răspunzătoare încă de la data producerii accidentului -_, astfel că termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, pentru exercitarea dreptului la acțiune împotriva pârâților a început să curgă de la data de_, împlinindu-se la data de_ .
Instanța a reținut de asemenea că reclamantul nu a probat existența vreunui caz de suspendare a prescripției dreptului la acțiune prevăzut de art. 13 și 14 din Decretul nr. 167/1958 sau a vreunui caz de întrerupere a prescripției dreptului la acțiune prevăzut de art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Plângerea contravențională formulată de pârâtul I. I. împotriva procesului-verbal de contravenție seria PCA nr. 1079936 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean B. -Năsăud ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei B. nu reprezintă o cauză de întrerupere a prescripției dreptului la acțiune, nefiind o cerere de chemare în judecată promovată cu scopul recuperării prejudiciului suferit de către reclamant, ci reprezintă o acțiune promovată de pârâtul I. I. în scopul anulării procesului-verbal de contravenție seria PCA nr. 1079936 încheiat de Inspectoratul de Poliție Județean B. -Năsăud.
Având în vedere data împlinirii prescripției dreptului la acțiune -_ și data introducerii cererii de chemare în judecată de către pârât -_, instanța de fond a constatat că a intervenit prescripția dreptului reclamantului la acțiune, s-a admis excepția invocată de pârâta SC E. A. SA și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca fiind prescrisă.
Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată și la dispozițiile art. 274 Cod pr. civ., instanța a respinge cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs reclamantul D. R.
-D., apreciind că hotărârea este nelegală și netemeinică și, că se impune casarea sentinței atacate în întregime, respingerea excepției prescripției extinctive și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu cheltuieli de judecată
.
În motivarea recursului formulat se arată că la data de_ în localitatea B.
, pârâtului i s-a emis proces-verbal de contravenție seria PCA nr. 1079936 în care s-a stabilit culpa acestuia exclusivă în producerea accidentului care a avut loc la acea dată. Potrivit sentinței civile nr. 1436/2009 din dosarul nr._ și ulterior conform deciziei pronunțate de Tribunalul B. la data de_ s-a respins plângerea formulată de pârâtul I. împotriva procesului - verbal anterior menționat, sentința fiind definitivă și irevocabilă, astfel culpa în producerea accidentului aparține pârâtului I. I. .
Recurentul mai arată legat de prescripția extinctivă, că dreptul de a cere recuperarea sumei cu titlu de daune s-a născut la data la care procesul verbal de contravenție din_ - prin care s-a stabilit culpa pârâtului, constituie titlu executoriu, în speță, acesta fiind contestat, dreptul de a cere recuperarea sumei s-a născut la_ . Astfel, de la_ - data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a contestat procesul-verbal -, a început sa curgă un nou termen de prescripție potrivit dispoz. art. 2.537 C. Civ, pe parcursul acestui interval de timp termenul fiind întrerupt, iar raportat la data introducerii cererii reclamantul se afla în cadrul termenului de prescripție de trei ani.
Procedura întocmirii unui proces verbal de contravenție, conținutul său și modalitatea în care acesta poate fi contestat sunt aspecte prevăzute în mod foarte clar, în O.G. nr. 2/2001. În situația în care contravenientul este nemulțumit de sancțiunea care i-a fost aplicată, acesta poate exercita căile de atac împotriva procesului verbal de contravenție. Conform O.G. nr. 2/1001, plângerea împotriva procesului verbal de constatare a contravenției si de aplicare a sancțiunii trebuie făcută în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia și se depune la organul din care face parte agentul constatator, iar în art. 32 alin. (3) se prevede în mod expres că "plângerea suspendă executarea".
Se susține că în tot acest interval de timp de la data atacării procesului-verbal de către pârâtul I. și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, reclamantul din prezentul dosar nu a rămas în pasivitate prin trecerea timpului, ci a formulat apărări în acel dosar, plângerea pârâtului fiind respinsă. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care acesta nu înțelege să se folosească de căile de atac prevăzute de lege, iar în speța de față vinovăția contravenientului s-a stabilit definitiv când instanța a respins plângerea formulată de acesta prin hotărâre judecătoreasca definitivă. Curtea Constituțională a dezvoltat acest raționament și în decizia nr. 349/2003, în care a statuat că principiul prezumției de nevinovăție nu este încălcat deoarece persoana împotriva căruia s-a întocmit p-v de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
În drept s-au invocat disp. art. 299 si urm., art. 274 Cod proc.civ, art. 242 alin 2 C pr civ.
Intimatul I. I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat ca fiind neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 12520/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. _
.
Se arată că potrivit dispozițiilor art.7 din Decretul nr.167/1958, în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept, iar conform prevederilor art.8, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât si pe cel care răspunde de ea. Conform prevederilor OG nr.2/2001, plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție suspendă doar executarea măsurilor dispuse prin respectivul act, nu și celelalte drepturi și obligații rezultate din fapta ilicită.
Recurentul a cunoscut paguba suferită - avariile produse autovehiculul, încă de la data producerii accidentului -_, astfel că termenul general de prescripție pentru exercitarea dreptului la acțiune a început să curgă de la data de_ .
Termenul de prescripție s-a împlinit la data de_, iar recurentul a introdus cererea de chemare în judecată la data de_ .
În opinia intimatului instanța de fond în mod corect a reținut faptul că plângerea formulată față de procesul - verbal de contravenție nu reprezintă o cauză de
întrerupere a cursului prescripției, nefiind o cerere de chemare în judecată formulată în scopul recuperării prejudiciului suferit.
Intimata E. A. SA a formulat întâmpinare, apreciind că sentința civilă recurată este temeinică și legală, motiv pentru care solicită menținerea ei
.
Se arată că prin cererea de recurs formulată împotriva sentinței amintite, recurentul-reclamant invocă o presupusă netemeinicie, adică lipsa unui temei legal, în ce privește constatarea prescripției dreptului material la acțiune. Astfel, față de nemulțumirea recurentului privind admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, simpla presupunere și afirmație neprobată a acesteia cum că instanța de fond ar fi apreciat greșit natura juridică a împlinirii prescripției dreptului la acțiune este complet nefondată și fără suport legal, atâta timp cât potrivit art.32 alin. 3 din OG 2/2001, plângerea formulată împotriva procesului - verbal de contravenție suspendă doar executarea măsurilor dispuse prin respectivul act, nu și celelalte drepturi și obligații rezultate din fapta ilicită, iar producerea unui eveniment asigurat este singura condiție pentru ca obligația de plată a asigurătorului să se nască, argumentată și de Decizia 2592/_ . Instanța de fond, așa cum precizează în considerentele hotărârii, în urma analizării si coroborării probelor cu înscrisuri, stabilirii riguroase a naturii raporturilor juridice efective dintre părți, reține că a intervenit prescripția dreptului la acțiune în sensul că dreptul la acțiune s-a împlinit la data de_ (având în vedere că evenimentul rutier a avut loc la data de_ ), iar data introducerii cererii a fost cu mult peste termenul deja împlinit, respectiv_, în mod legitim s-a dispus diminuarea cheltuielilor de judecată. Având în vedere faptul că în cazul subrogării în drepturile asiguratului despăgubit operează prescripția generală de 3 ani și analizând data producerii evenimentului, respectiv_, dreptul material la acțiune s-a prescris, astfel că acțiunea recurentului reclamant nu mai produce efecte.
Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 și 3041Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu,
constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.
Instanța de fond în mod corect a reținut că la data de_ a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autoturismul reclamantului și autovehiculul pârâtului. Părțile au apelat la organele de poliție în vederea stabilirii condițiilor în care s-a produs accidentul, iar agentul de poliție a întocmit procesul- verbal de contravenție seria PCA nr. 1079936, prin care s-a stabilit că pârâtul I. I. se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 al. 1 lit. b pct. 3 din OUG nr. 195/2002, republicată, respectiv că nu a respectat regulile privind schimbarea direcției de mers, producând un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale. Tot în mod corect s-a statuat de instanța de fond, că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe dispozițiile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului I. I. la plata sumei de 8.827,90 lei, și pe dispozițiile Legii nr. 136/1995, în ceea ce privește obligarea pârâtei SC E. A. SA, în calitate de asigurător, la plata sumei de 8.827,90 lei.
Reclamantul a susținut prin recursul formulat că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost admisă în mod greșit, întrucât dreptul de a cere recuperarea sumei cu titlu de daune s-ar fi născut la data la care procesul verbal de contravenție din _
- prin care s-a stabilit culpa pârâtului, constituie titlu executoriu, în speță, acesta fiind contestat, dreptul de a cere recuperarea sumei s-a născut la_ . Aceste aserțiuni nu pot fi însă primite de tribunal, întrucât este unanim recunoscut în doctrină, dar și în practica instanțelor de judecată că există o diferențiere clară între răspunderea contravențională a persoanei implicate într-un accident de circulație și răspunderea civilă delictuală pentru repararea prejudiciului cauzat prin accidentul respectiv.
Este adevărat că cele două răspunderi se află într-o legătură strânsă ca urmare a faptului că privesc același eveniment, dar ele nici într-un caz nu se confundă. Nu se poate susține că termenul de prescripție al dreptului la acțiune în ceea ce privește răspunderea civilă delictuală în baza art. 998-999 cod civil (aplicabil la momentul producerii accidentului) a început să curgă abia la finalizarea procesului având ca obiect plângerea contravențională formulată de I. I. . Răspunderea civilă delictuală este independentă de răspunderea contravențională, astfel încât instanța de fond în mod corect a reținut că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 a început să curgă de la momentul producerii accidentului (_
), întrucât reclamantul avea cunoștință de paguba provocată și persoana răspunzătoare.
Existența plângerii contravenționale nu poate avea nici caracter întreruptiv al termenului de prescripție extinctivă, întrucât în acel dosar s-a verificat doar dacă I. I. se face sau nu vinovat de săvârșirea contravenției, hotărârea pronunțată nu a privit deloc întinderea pagubei provocate sau vinovăția civil-delictuală în producerea prejudiciului respectiv. Tot în acest context recurentul a invocat dispozițiile art. 2.537 din Nou Cod civil, dar față de momentul producerii accidentului (anul 2007) și raportat la prevederile art. 6 alin. 4 Noul Cod civil și art. 201 din Legea nr. 71/2011, aceste dispoziții nu își găsesc aplicare în prezenta cauză.
Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul concluzionează că instanța de fond în mod corect a apreciat că termenul de prescripție extinctivă era împlinit la momentul declanșării prezentului litigiu, soluția fiind legală, motiv pentru care tribunalul în baza art.312 alin.1 teza II din codul de procedură civilă va respinge recursul declarat de reclamantul D. R. D., împotriva sentinței civile nr. 12520/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B., ca neîntemeiat.
Se va lua act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul D. R. D., cu domiciliul în S.
, Nr.26, jud. B. | -Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 12520/_ | pronunțată în |
dosar nr. _ | al Judecătoriei B., ca neîntemeiat. |
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
B. I. S. | N. | C. | F. | G. | C. |
GREFIER
E. M. M.
Red/Dact:
BISz/MD -_ / 2 ex
Jud. fond: J. A.
| ← Decizia civilă nr. 99/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 228/2013. Pretenții → |
|---|
