Decizia civilă nr. 1093/2013. Pretenții

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1093/R/2013

Ședința publică din 13 Noiembrie 2013

Completul compus din: Președinte: O. -R. G.

Judecător: O. -C. T. Judecător: A. -F. D. Grefier: A. -P. B.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții reclamanți S.

C., S. M.

și a recursului declarat de recurentul pârât C. M. A.

,

în contra Sentinței civile nr. 6263/_, pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimata pârâtă C. A. -C.

, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul pârât personal și asistat de doamna avocat Gorde A. -A., lipsă fiind recurenții reclamanți și intimata pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care tribunalul pune în discuția reprezentantei recurentului pârât excepția tardivității recursului formulat de recurenții reclamanți, excepție ce a fost invocată la termenul anterior, dând cuvântul reprezentantei recurentului pârât asupra excepției invocate.

Reprezentanta recurentului pârât solicită admiterea excepției tardivității formulării recursului declarat de recurenții reclamanți, cu consecința respingerii acestuia ca fiind tardiv formulat.

T. ul, după deliberare, admite excepția tardivității recursului recurenților reclamanți, dat fiind faptul că hotărârea atacată le-a fost comunicată la data de_ astfel cum rezultă din dovezile de comunicare atașate la filele 170-171 dosar fond, iar recursul a fost expediat prin poștă în data de_, conform plicului de corespondență de la fila 9 dosar recurs.

Reprezentanta recurentului pârât învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

T. ul, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei recurentului pârât asupra recursului promovat în cauză.

Reprezentanta recurentului pârât solicită admiterea recursului, în principal, modificarea în parte a sentinței civile recurate, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii promovate de reclamanți iar, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței civile atacate, cu consecința respingerii în parte a acțiunii civile promovate de reclamanți cu reținerea culpei comune a părților în producerea prejudiciului și să se dispună obligarea la plata

cuantumului pagubelor și a cheltuielilor de judecată, corespunzător culpei comune, stabilind că între faptele părților implicate și prejudiciul produs există o legătură de cauzalitate, depunând la dosar chitanța nr.112/10 Septembrie 2013 în sumă de 700 lei (f.63) și factura HAA 184/10 Septembrie 2013 (f.64).

În susținerea cuvântului pe fond arată că partea pe care o reprezintă a recunoscut că este în parte vinovat de producerea prejudiciului, a fost chiar de acord să achite o parte din prejudiciul cauzat, nesusținând exonerarea răspunderii sale sau a obligației de plată însă corespunzător cu partea sa de culpă. Fapta ilicită în prezenta speță constă în omisiunea îndeplinirii obligației de curățare a zăpezii de pe acoperișul imobilului al cărui coproprietar este recurentul pârât. Însăși instanța de fond a reținut că nu este dovedită existența unei H.C.L. aplicabilă comunității locale unde conviețuiesc părțile în litigiu, care să instituie legal și imperativ în sarcina proprietarilor imobilelor obligația de a curăța zăpada de pe acoperiș, obligație neîndeplinită prin omisiune de către recurentul pârât. Instanța de fond a apreciat ca izvor de drept "obiceiul locului"; în contextul reținerii culpei exclusive a recurentului pârât însă și de această dată se aplică unilateral și incorect în opinia sa, având în vedere faptul că obligația montării acelor opritoare de zăpadă nu face obiectul unei reglementări oficiale în acest sens, care ar trebui să incumbă ambelor părți implicate. Un alt aspect important pe care îl învederează instanței de control judiciar constă în aprecierea existenței, respectiv inexistenței unui spațiu amenajat cu destinația loc de parcare în curtea imobilului aparținând reclamanților.

Însăși instanța de fond a apreciat că acest aspect nu prezintă relevanță chiar și în condițiile inexistenței unui asemenea spațiu amenajat, opunându-se în acest caz un obicei al locului. Or, însăși instanța de fond a recunoscut că din punct de vedere legal, nu există în imobilul aparținând reclamanților intimați o astfel de delimitare și amenajare în condițiile legii, considerând totuși că obiceiul locului poate suplini cerința legală - Legea nr.50/1991. În toate extrasele de carte funciară depuse și existente la dosarul cauzei, locul din curtea imobilului unde se află parcat autoturismul avariat, apare cu regim de spațiu verde, iar nu de parcare, aspect pe care instanța de fond l-a neglijat. Prin urmare, solicită instanței de recurs să reanalizeze actele dosarului, situația de fapt descrisă și să ia în considerare prevederile art.1371 care reglementează culpa comună.

T. ul reține cauza în vederea pronunțării.

T R I B U N A L U L

Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr. 6263/_

pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă în parte cererea precizată si extinsa formulată de reclamanții S.

C. și S. M., împotriva pârâților C. M. și C. A. C. .

A fost obligat pârâtul C. M. la plata către reclamanți a sumei de 6944,38 lei, reprezentând contravaloare reparații autoturism, suma de 124,92 lei, reprezentând contravaloare calcul de reparații, precum si dobânda legală aferenta de la data pronunțării hotărârii si până la data achitarii efective a debitului.

Totodată, au fost respinse pretențiile reclamanților privind obligarea pârâtului C. M. la plata contravalorii lipsei de folosință a autoturismului, ca neîntemeiate.

De asemenea, au fost respinse pretențiile reclamanților formulate împotriva pârâtei C. A. C. ca fiind neîntemeiate.

A fost obligat pârâtul C. M. la plata către reclamanți a sumei de 1053,85 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

De asemenea, au fost obligați reclamanții la plata către pârâta C. A.

C. a sumei de 450 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Demersul judiciar inițiat de reclamanți este fundamentat pe dispozițiile art.1357 noul cod civil privind răspunderea pentru fapta proprie și dispozițiile art. 1378 noul cod civil privind răspunderea pentru ruina edificiului, cele doua tipuri de răspundere presupunând condiții diferite de a căror îndeplinire depinde antrenarea răspunderii.

În speță, nu se poate reține în cauza incidența dispozițiilor art. 1378 din noul cod civil privind răspunderea pentru ruina edificiului, domeniul de aplicare al acestui text de lege fiind restrâns la imobilele construcții, care prin lipsa de întreținere, vechime sau viciu de construcție cauzează unei persoane un prejudiciu, prin dărâmare sau dezagregare, fiind instituita doar în sarcina celui/celor care are/au calitatea de proprietar. Domeniul de aplicare al art. 1378 noul cod civil, al cărui conținut reda integral art. 1002 din vechiul cod civil, este de strânsa aplicare si interpretare, neputând fi extins la alte situații decât cele prevăzute de lege, astfel cum s-a reținut si în doctrina si în jurisprudența anterioara noului cod civil.

Argumentele de fapt invocate de reclamanți, în sensul instituirii unei răspunderi în sarcina proprietarilor imobilului - ce a determinat si extinderea de acțiune față de pârâta C. A. C. - justifica, argumentația unei raspunderi pentru prejudiciile cauzate de lucruri, astfel cum aceasta este prevăzuta de art. 1376 noul cod civil.

Astfel, potrivit art.1376 noul cod civil oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa, răspunderea fiind fundamentata pe ideea de paza juridica a lucrului. Astfel, în situația în care exista mai multi coproprietari, obligația de răspundere este una solidara, cu excepția cazului în care unul din coproprietari face dovada faptului că puterea de direcție a lucrului a fost exercitata numai de către unul din coproprietari, situație în care paza juridica aparține acestuia.

În speță, reclamanții au înțeles să invoce răspunderea pentru ruina edificiului, prevăzută de art.1378 noul cod civil, a căruia aplicație este exclusa în cazul de față, în privința ambilor pârâți, iar răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri prevăzuta de art. 1376 noul cod civil nu a fost susținuta de către reclamanți - pentru a justifica si demersul îndreptat împotriva pârâtei C. A. C. - instanța urmând a analiza cererea în limitele fixate de reclamanți.

În ceea ce privește răspunderea prev. de art. 1357 noul cod civil, instanța apreciază că verificarea întrunirii condițiilor raspunderii civile pentru fapta proprie nu poate fi făcuta decât în persoana pârâtului C. M.

, pârâta C. A. C. locuind în B. esti și nu în imobilul deținut în

coproprietate devălmașa a foștilor soți pârâți, aspect necontestat de către reclamanți, fiind exclusa astfel fapta proprie de natura a fi imputata acestei pârâte.

Față toate aceste aspecte, instanța a respins acțiunea formulata de către reclamanți, întemeiata pe dispozițiile art.1376 si art. 1357 noul cod civil, împotriva pârâtei C. A. C., ca neîntemeiată.

În ceea ce privește răspunderea pentru fapta proprie a pârâtului C. M.

A., instanța a observat că reclamanții au susținut încălcarea, în mod culpabil, de către pârât a obligației de a curăța si elibera acoperisul casei sale de zăpada si gheața, care a căzut pe autoturismul acestora, cauzând avariile de natura și valoarea prevăzuta în calculul de reparații emis de SC Dacia Service C. .

Sub aspectul faptei ilicite, părțile au avut poziții contrare în ceea ce privește existența unei obligații - legale sau de alta natura - a pârâtului de a curăța si elibera zapada de pe acoperiș, în calitate de proprietar/locatar al imobilului. În acest sens, instanța a reținut că, desi nu s-a făcut dovada pozitiva a existenței unei hotarâri de consiliu local, aplicabila comunității în care locuiesc părțile, care să instituie în sarcina proprietarilor obligația de a curăța zapada/gheața de pe acoperis, impunerea unei asemenea măsuri nu

este exclusa domeniului de reglementare a consiliilor locale de municipii, orase sau comune (spre exemplu HCG B. esti nr. 120/2010, HCL C. -N. nr.191/2009). Chiar si în lipsa unei dispoziții legale exprese, o asemenea obligație poate fi justificată pe raporturile de buna vecinătate, ca si principiu general aplicabil dreptului de proprietate privata prev. de art. 603 c.civ. sau pe obligația de gospodărire a proprietății private. Astfel, asigurarea condițiilor bunei vecinătăți a fost avuta în vedere la stabilirea unor limitări concrete ale dreptului de proprietate privata, precum picătura streșinii, scurgerea apelor prevăzuta de art. 604 - 612 și urm. noul cod civil, iar obligația de gospodărire este impusa de simplul fapt al conviețuirii într-o comunitate. Prin urmare, chiar si în lipsa unei reglementari exprese în acest sens, instanța a apreciat că proprietarii au obligația de a curăța zăpada/gheața de pe acoperiș, omisiunea îndeplinirii unei asemenea obligații fiind sancționabila contravențional sau civil, după caz.

În speță, s-a putut reține în sarcina pârâtului săvârsirea unei fapte ilicite, prin omisiunea de a îndeplini obligația de a curăța zapada /gheața de pe acoperis, în condițiile în care acumularea de zăpada putea conduce, în

mod previzibil, la producerea unor prejudicii în dauna altor persoane, obligația decurgând din raporturile de buna vecinătate si gospodărire a bunului privat, în cadrul unei comunități. Mai mult, din declarațiile martorilor audiați în cauza, Ognean D., f. 133, Negrea I., f. 135 rezulta că în comunitatea locala, proprietarii de imobile aveau montate opritoare de zăpada pe acoperișul caselor, ceea ce implica asumarea unei obligații de gospodărire si prevenire de către proprietari, în afara unei obligații impuse.

În ceea ce privește culpa pârâtului, instanța a reținut că, în materie civilă, se instituie răspunderea chiar si pentru culpa cea mai ușoara. În speța, instanța a apreciat că pârâtul trebuia și avea posibilitatea să prevada consecințele păgubitoare ale neîndeplinirii obligației de a curăța acoperisul. Astfel, dupa cum rezulta din declarațiile martorilor exista un "obicei al locului"; ca proprietarii că monteze opritoare de zapada pe acoperis, în

perioada menționata au fost căderi masive de zăpada, cu consecința acumulării unui strat consistent de zăpada, de aprox. 30-40 cm, iar vremea se afla într-o tendință accentuata de încălzire. De asemenea, pârâtul avea cunoștință de vecinătatea imobilului său cu blocul colectiv de locuințe, în a cărui imediata apropiere se afla spațiul de parcare. Apararea petentului în sensul în care nu avea cunoștință de existența unui amplasament cu destinația specifica de loc de parcare, nu a prezentat relevanță, chiar si în condițiile inexistenței unui asemenea spațiu autorizat, opunându-se în acest caz un obicei al locului, tolerat si acceptat de către acesta în timp. În speță, instanța a reținut din schița amplasamentului blocului de locuințe, că locul producerii incidentului era loc de parcare special amenajat. Argumentul reținerii unei culpe a reclamantului se impune a fi înlăturat, în condițiile in care acesta a parcat autoturismul, cu buna credință, în spațiul special amenajat cu acest titlu, nefiindu-i imputabilă neluarea unor măsuri de prevedere de către cei obligați la aceasta.

În ceea ce privește incidența cazului fortuit, instanța a apreciat apărarea petentului neîntemeiata, căderea zăpezii de pe acoperis nefiind imprevizibilă si invincibila, pârâtul putând lua măsuri rezonabile de prevenire a acumulării masive de zăpada pe acoperisul casei sale. Este absoluta imprevizibila si invincibila căderea masiva de zăpada, ca fenomen meteorologic, nu însă si căderea acesteia de pe acoperiș.

Cat privește prejudiciul, instanța a reținut că este cert prejudiciul suferit de reclamanți, constând în avariile suferite asupra autoturismului si evidențiate în calculul de reparații emis de SC Dacia Service C. și plansele foto depuse la dosar. Referitor la întinderea prejudiciului, instanța a apreciat că suma pretinsa este justificată în condițiile în care devizul de reparații a fost emis de un service autorizat, iar opțiunea reclamanților de a apela la acest service este justificată fie de criterii obiective - garanția în curs a autoturismului, f. 24 - sau criterii subiective - profesionalismul sau notorietatea unității service agreate. Mai mult, nu s-a putut impune proprietarului obligația efectuării reparațiilor la unitatea service care practica pretul cel mai mic, acesta putând opta pentru orice unitate care i-ar oferi garanția calității.

Pentru toate aceste motive, instanța a apreciat supra întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, cf. art. 1357 noul cod civil, în sarcina pârâtului C. M. A., fiind obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 6944,38 lei, reprezentând contravaloare reparații autoturism, precum și suma de 124,92 lei, reprezentând contravaloare calcul de reparații, aceasta din urma suma, reprezentând o acoperire integrala a tuturor prejudiciilor certe derivate din săvârșirea faptei. În ceea ce priveste dobânda legală, instanța a reținut îndreptățirea reclamanților la plata dobânzii legale de la data pronunțării hotărârii, când prejudiciul a devenit cert sub aspectul existenței si cuantumului, instanța obligând pârâtul la plata dobânzii legale în conformitate cu OG nr. 13/2011 aferenta sumelor arătate, de la data pronunțării hotărârii si până la data

achitării efective a debitului.

În ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință a autoturismului, evaluata de reclamanți la 150 de lei/zi, instanța a apreciat asupra caracterului netemeinic al acestui capăt de cerere. Astfel, pentru perioada

_ -_, reclamanții nu au făcut dovada prejudiciului efectiv suferit, din declarațiile tuturor martorilor audiați rezultând că reclamantul a fost văzut folosind autoturismul, în mod normal, iar dovada efectuării unor cheltuieli, precum contravaloarea cheltuielilor de transport pentru deplasarea la serviciu, scoală sau alte locații, cheltuieli pentru alimentarea cu benzina (pentru transportul efectuat de prieteni), sau pentru închirierea unui autoturism nu au fost dovedite. De asemenea, impunerea unei obligații de plata pentru perioada cât autoturismul a stat în service este nejustificat, câta vreme reclamanții au arătat prin răspunsul la interogatoriu că dețin în folosință gratuita un alt autoturism.

Prin urmare, în limitele mai sus precizate, instanța a admis în parte acțiunea reclamanților față de pârâtul C. M. A. și a respins, în integralitate acțiunea față de pârâta C. A. C. .

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, față de principiul culpei procesuale stabilit de art. 274 c.pr.civ. a obligat pârâtul C. M. A., la plata către reclamanți a sumei de 1053,85 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxa de timbru in limitele pretențiilor admise, timbru judiciar și onorariu de avocat) și a obligat reclamanții, în solidar, la plata către pârâta

C. A. C. a sumei de 450 de lei, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții S. C. și S. M.

(f.4-5), solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile recurate, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, au arătat că pentru pretențiile admise, solicită acordarea dobânzii legale de la data producerii faptului prejudiciabil - 20 februarie 2012 și până la plata integrală și efectivă.

Cu toate că instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, sens în care a făcut aplicarea art.1357 Noul Cod civil, instanța, fără absolut nici o motivare, a procedat la acordarea dobânzii legale de la data pronunțării hotărârii, iar nu de la data producerii faptului prejudiciabil.

În aceste condiții, este inechitabil și totodată se realizează o însărăcire fără justă cauză în condițiile în care dobânda legală nu este acordată decât de la data pronunțării hotărârii judecătorești, aflate la mai bine de un an de la producerea avariilor ca urmare a faptei delictuale a reclamantului.

Au mai arătat că instanța de fond a respins pretențiile formulate cu motivarea că aceste pretenții sunt nejustificate, atâta vreme cât reclamanții au arătat prin răspunsul la interogatoriu că dețin în folosință gratuită un alt autoturism.

De asemenea, a declarat recurs și pârâtul C. M. A.

(f.11-16), solicitând admiterea recursului si casarea în parte a hotărârii recurate, pentru următoarele motive:

A recunoscut că este în parte vinovat de producerea prejudiciului, a fost chiar de acord să achite o parte din prejudiciul cauzat, nesusținând exonerarea răspunderii sale sau a obligației de plată însă corespunzător cu partea sa de culpă.

Fapta ilicită în prezenta speță constă în omisiunea îndeplinirii obligației de curățare a zăpezii de pe acoperișul imobilului al cărui coproprietar este recurentul pârât.

Însăși instanța de fond a reținut că nu este dovedită existența unei

H.C.L. aplicabilă comunității locale unde conviețuiesc părțile, care să instituie legal și imperativ în sarcina proprietarilor imobilelor obligația de a curăța zăpada de pe acoperiș, obligație neîndeplinită prin omisiune de către pârât.

Instanța de fond a apreciat ca izvor de drept "obiceiul locului"; în contextul reținerii culpei exclusive a recurentului pârât, însă și de această dată se aplică unilateral și incorect, având în vedere faptul că obligația montării acelor opritoare de zăpadă nu face obiectul unei reglementări oficiale în acest sens, care ar trebui să incumbă ambelor părți implicate.

Un alt aspect important pe care îl învederează instanței de control constă în aprecierea existenței, respectiv inexistenței unui spațiu amenajat cu destinația loc de parcare în curtea imobilului aparținând reclamanților.

Însăși instanța de fond a apreciat că acest aspect nu prezintă relevanță chiar și în condițiile inexistenței unui asemenea spațiu amenajat, opunându-se în acest caz un obicei al locului. Or, însăși instanța de fond a recunoscut că din punct de vedere legal, nu există în imobilul aparținând reclamanților intimați o astfel de delimitare și amenajare în condițiile legii, considerând totuși că obiceiul locului poate suplini cerința legală - Legea nr.50/1991.

În toate extrasele de carte funciară depuse și existente la dosarul cauzei, locul din curtea imobilului unde se află parcat autoturismul avariat, apare cu regim de spațiu verde, iar nu de parcare, aspect pe care instanța de fond l-a neglijat.

Intimații reclamanți s-au prevalat de autorizația de construire nr. 207/_ pentru imobilul teren din F., strada F. nr.148 și de procesul-verbal privind regularizarea taxei autorizației de construcție, înscrisuri care nu sunt apte nici să realizeze condiția opozabilității față de terți a regimului juridic al spațiului de parcare, nici să concretizeze din punct de vedere legal situația juridică a amplasamentului parcării în cadrul imobilului respectiv.

Prin urmare, solicită instanței de recurs să reanalizeze actele dosarului, situația de fapt descrisă și să ia în considerare prevederile art.1371 care reglementează culpa comună.

Față de toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, casarea parțială a sentinței atacate, cu reținerea culpei comune a părților în producerea pagubei și să se dispună obligarea la plata cuantumului pagubelor și a cheltuielilor de judecată, corespunzător culpei comune, stabilind că între faptele părților implicate și prejudiciul produs există o legătură de cauzalitate.

Prin întâmpinarea formulată, C. M. A.

a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenții reclamanți, cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la recursul declarat de recurenții reclamanți S. C. și

S. M., tribunalul a invocat excepția tardivității acestuia.

Asupra excepției tardivității, se reține că potrivit dispozițiilor art. 301 Cod de procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit dovezilor de comunicare existente la filele 170-171 dosar fond,

reclamanții au primit Sentința civilă nr. 6263/_ la data de_, iar recursul a fost înregistrat la oficiul poștal la data de_, conform plicului de corespondență atașat la fila 9 dosar recurs, cu depășirea termenului de 15 zile.

Ca urmare a admiterii excepției tardivității recursului declarat de recurenții reclamanți S. C. și S. M., T. ul va respinge ca tardiv acest recurs.

Analizând recursul formulat în cauză de pârâtul C. M. A., tribunalul îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Susținerile recurentului pârât privind culpa comună a părților nu pot fi reținute.

Astfel, recurentul a invocat că locul unde a fost parcat autoturismul reclamanților nu este un spațiu special amenajat cu destinația de parcare, dar această afirmație este contrazisă de probele de la dosar (autorizația de construire și planul depuse la filele 36, 39, precum și declarațiile martorilor de la filele 133, 135), din care rezultă că în acel loc este amenajată o parcare și că reclamanții parcau tot timpul acolo.

De asemenea, recurentul a susținut că, în virtutea bunei vecinătăți și a bunei gospodăriri, trebuia să existe acțiune de prevenție din partea ambelor părți.

În acest sens, recurentul pârât a invocat că reclamanții puteau și trebuiau să prevadă posibilitatea producerii prejudiciului și puteau să aleagă un alt loc de parcare.

Ori, nici această împrejurare nu poate fi reținută pentru a se concluziona în sensul culpei comune, dat fiind că reclamanților nu li se poate pretinde să prevadă producerea unui astfel de prejudiciu, care ține exclusiv de omisiunea pârâtului de a curăța zăpada. Reclamanții, nefiind proprietari, nu aveau nici posibilitatea montării de opritoare de zăpadă pe acoperișul pârâtului și nici posibilitatea curățării zăpezii de pe acoperișul pârâtului.

De asemenea, nu li se poate imputa reclamanților că nu au parcat în alt loc, cât timp fiecărui locatar din bloc îi revine un anumit loc. Dacă reclamanții ar fi parcat în alt loc, atunci locul de parcare obișnuit al reclamanților ar fi fost ocupat de un alt autoturism, iar prejudiciul tot s-ar fi produs, ceea ce duce la concluzia că, atâta timp cât acea zonă era folosită ca parcare, pârâtul este cel care trebuia să prevadă posibilitatea producerii unui prejudiciu, în lipsa curățării zăpezii de pe acoperiș.

T. ul apreciază, în acord cu cele reținute de instanța de fond că, chiar dacă nu există o hotărâre de consiliul local în care să se prevadă obligația de curățare a zăpezii de pe acoperiș, pârâtul, în calitatea sa de proprietar, are obligația prevăzută de art. 603 Cod civil, de a asigura buna vecinătate, astfel încât este singurul răspunzător pentru prejudiciul produs.

Față de toate aceste considerente și în baza art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C.

M. A. împotriva Sentinței civile nr. 6263/_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRUACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite excepția tardivității recursului reclamanților.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. M. A. împotriva Sentinței civile nr. 6263/_ pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Respinge recursul reclamanților S. C. și S. M. împotriva aceleiași sentințe, ca tardiv.

Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 Noiembrie 2013.

Președinte,

O. -R. G.

Judecător,

O. -C. T.

Judecător,

A. -F. D.

Grefier,

A. -P. B.

Red./Pregătit pentru motivare A.P.B./_ Red. O.R.G./Dact. A.P.B./_

Corectat O.R.G./_ /2 exemplare

Judecător fond: A. Grigorie Ioniță - Judecătoria Cluj-Napoca

← Decizia civilă nr. 430/2013. Pretenții  Încheierea civilă nr. 54/2012. Pretenții →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1093/2013. Pretenții