Decizia civilă nr. 1973/2013. Pretenții
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1973/R/2013
Ședința publică din data de 24 aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M. -C. V.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
A. -T. N.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. I., împotriva deciziei civile nr. 3/A din 8 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe pârâții S. C. J.
C. - I. C. DE U. ȘI T. R. și C. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se prezintă reclamantul- recurent S. I. și reprezentanta pârâtului-intimat C. C., avocat Ursădan D. -Lavinia lipsă fiind reprezentantul pârâtului-intimat S. C.
J. C. - I. C. de U. și transplant R. . Procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul nu este timbrat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, reclamantul-recurent depune la dosar chitanța care atestă plata unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 500 lei, emisă la data de 15 aprilie 2013, și arată că reprezintă una din tranșele datorate pentru taxa judiciară de timbru aferentă fondului cauzei, astfel cum aceasta a fost eșalonată.
Curtea, pune în vedere reclamantului-recurent să achite taxele judiciare de timbru, aferente recursului, sub sancțiunea anulării acestuia ca netimbrat, și lasă cauza la a doua strigare pentru ora 9.30.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reclamantul- recurent S. I. asistat de avocat Boroș M. și reprezentanta pârâtului- intimat C. C., avocat Ursădan D. -Lavinia lipsă fiind reprezentantul pârâtului-intimat S. C. J. C. - I. C. de U. și transplant R. .
Instanța pune în vedere reprezentantei reclamantului-recurent să depună la dosar dovada faptului că la termenul anterior a fost prezentă la Judecătoria Huedin, așa cum a susținut în cererea de amânare pe care a formulat-o.
Reprezentanta reclamantului-recurent arată că singurul indiciu pe care-l poate da în sensul justificării lipsei de la termenul anterior, este numărul dosarului în care s-a prezentat pentru a susține interesele părții Roșu V., respectiv dosar nr._ ce are ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului.
În ceea ce privește achitarea taxei judiciare de timbru, aferentă recursului, reprezentanta reclamantului-recurent solicită acordarea unui
1
ultim termen în acest sens, întrucât reclamantul urmează să contracteze un credit în vederea achitării acesteia.
Reprezentanta pârâtului-intimat C. C. arată că până acum în cauză s-au acordat două termene, interval de timp în care reclamantul- recurent avea posibilitatea de a face demersurile necesare pentru a contracta împrumutul. În apel, taxa judiciară de timbru a avut același cuantum și a achitat-o în întregime, astfel că în aprecierea sa, reclamantul avea posibilitatea până la termenul de azi să achite taxa judiciară de timbru raportat la pretențiile invocate.
Reprezentanta recurentului insistă în acordarea unui termen pentru achitarea taxei judiciare de timbru, întrucât acesta face eforturi și dorește să o achite.
Reprezentanta intimatului C. C., apreciază că aceste eforturi trebuiau făcute din momentul promovării recursului și până la termenul de azi, motiv pentru care solicită respingerea cererii.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantului-recurent întrucât potrivit prevederilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru sunt datorate anticipat, iar recurentul avea cunoștință de costurile procesului, încă de la promovarea litigiului, cuantumul taxei judiciare de timbru în recurs este același cu cuantumul taxei judiciare datorate pentru apel, adică 50% din cuantumul taxei judiciare datorate la fondul cauzei, conform prevederilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997. Având în vedere că s-a comunicat reclamantului-recurent cuantumul taxei judiciare de timbru aferent recursului la data de 19 martie 2013, așa cum rezultă din dovada de
îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 7 din dosar, respectiv în urmă cu două luni, interval în care recurentul a avut timp suficient pentru a contracta un credit, va respinge cererea de amânare formulată de reprezentanta acestuia, în vederea achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului, și în temeiul prevederilor art. 13 alin. 1 raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. 5 din Ordinul M. ui Justiției nr. 190/1999, instanța din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta reclamantului-recurent lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
Reprezentanta pârâtului-intimat C. C. solicită admiterea excepției invocate de instanță, și în consecință anularea recursului ca netimbrat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei, conform chitanței depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 3/A/_ a T. ului C. s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. I. împotriva sentinței civile nr. 13986/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N.
, menținută în totalitate.
A fost obligat reclamantul să plătească intimatului C. C. 2000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul
, solicitând casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
2
În motivarea recursului reclamantul a criticat nelegalitatea deciziei sub aspectul neacordării sumei de 500.000 lei despăgubiri civile derivate din culpa medicală a pârâtului C. C. .
Raportat la critica formulată în recurs, instanța a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 4555,5 lei și timbru judiciar în cuantum de 4,7 lei.
Reclamantul nu a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, înscrisul intitulat "declarație";, înregistrat la data de_ (f. 37), neputând fi calificată ca o astfel de cerere.
Prin urmare, obligația stabilită în sarcina sa subzistă, fiind ținut să achite această taxă până la termenul de judecată stabilit.
La primul termen de judecată -_ reclamantul a lipsit, prezentându-se curatorul său, care a învederat instanței că reclamantul este internat în spital.
Față de această susținere, instanța a acordat un nou termen de
judecată pentru data de_, când de la S. Municipal S. M. s- a comunicat că în data de_ reclamantul nu figurează în evidențele unității spitalicești (f. 60).
La termenul de judecată din_, reclamantul s-a prezentat personal în instanță, neasistat de avocatul ales, întrucât acesta a formulat cerere de amânare pe motiv că are cauze penale la Judecătoria Huedin.
Față de acest motiv invocat de apărătorul reclamantului, instanța a acordat un nou termen de judecată la data de_ .
Reclamantul asistat de avocatul ales s-a prezentat în instanță fără însă a face dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa.
Urmare a neîndeplinirii obligației, instanța a pus în discuție excepția netimbrării recursului, dispunând anularea sa ca netimbrat, în baza art.
20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. 5 din Ordinul nr. 760/C/1999.
PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul S. I. împotriva deciziei civile nr. 3/A din 8 ianuarie 2013 a T. ului Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să îi plătească intimatului C. C. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
M. C.V. T. D.
A.
-T. N. M.
L.T.
Red. MV dact. GC 2 ex/_
Jud. apel: D.Tatu, D.I.Tașcă
3
← Decizia civilă nr. 118/2013. Pretenții | Sentința civilă nr. 3118/2013. Pretenții → |
---|