Decizia civilă nr. 1108/2013. Plângere contravențională
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.1108
Ședința publică din 29 octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte: C. N. C., judecător
L. M., judecător
H. I. D., judecător
V. V., grefier
S-a luat în examinare recursul declarat de petentul Ș. A. , domiciliat în localitatea P., nr.215/A, jud.S., împotriva sentinței civile nr.288 din 28 februarie 2013 pronunțată de J. Șimleu Silvaniei, în dosar
nr._, având ca obiect plângere contravențională - OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul este semnat, motivat, iar recurentul-petent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă. De asemenea, se constată că intimatul a depus la dosar întâmpinare (f.10).
Instanța raportat la obiectul cererii și al actelor existente la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.288 din 28 februarie 2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul SA
,împotriva procesului verbal de contravenție seria CP nr.2324692/_ încheiat de Poliția Simleu Silvaniei.
În motivarea sentinței se arată că rezultatul testului a fost în sensul concentrației de alcool în aerul expirat de 0,16 mg/l și a fost efectuat cu aparatul Drager, buletinul de verificare metrologica al acestui aparat fiind depus la fila 16.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul Ș. A., solicitând instanței admiterea acestuia, casarea în tot a sentinței recurate, reținerea cauzei spre rejudecare, și rejudecând în fond, admiterea acțiunii și anularea parțială a procesului verbal de contravenție cu consecința menținerii sancțiunii amenzii și anularea sancțiunii complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
În motivarea recursului se arată că gradul redus de alcoolemie, atitudinea sinceră a contravenientului în fața organului de P. cât și în fața instanței, vârsta acestuia, faptul că se afla pentru prima dată în confruntarea cu legea
1
contravențională, trebuia să fie evaluate ca circumstanțe atenuan te menite să conducă la o altă soluție.
Recursul petentului Ș. A. nu este fondat pentru motivele care succed :
În mod corect și legal instanța de fond a reținut ca neîntemeiată plângerea petentului Ș. A. împotriva procesului verbal de contravenție seria CP nr.2324692/_ încheiat de Poliția Simleu Silvaniei.
Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că petentul a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Petentul Ș. A. a fost sancționat la data de 3 septembrie 2012 prin procesul verbal nr.2324692 încheiat de Poliția Simleu Silvaniei cu o amendă de 630 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 90 de zile deoarece a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ prin localitatea
P., în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, faptă prevăzută de art.102, alin.3, lit.a din O.U.G. nr.195/2002.
Analizând procesul verbal de contravenție contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat în mod legal și temeinic, fiind respectate cerințele imperative stipulate de art.16 și 17 din O.G. nr.2. și nu există cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate din oficiu de către instanță.
Comiterea de către petent a contravenției de conducere a autoturismului pe drum urile publice sub influența băuturilor alcoolice rezultă cu certitudine din înscrisul de la fila 17 din dosarul de fond, care certifică faptul că petentul a fost testat cu alcooltestul marca Drager în data de 3 septembrie 2012, ora 1611,
prezentând o alcooolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Raportat la motivul de recurs invocat de către petent în motivarea recursului, acela că a fost încălcat principiul proporționalității între pericolul social al faptei comise de către petent și sancțiunea aplicată acestuia de agentul constatator, instanța reține că, contravenția comisă de către petent este una de pericol și nu una de rezultat, la fel cum în dreptul penal infracțiunile pot fi clasificate ca fiind de pericol sau de rezultat.
Astfel, este suficient ca petentul, care prezenta o alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, să constituie o amenințare pentru sănătatea, integritatea corporală sau chiar viața celorlalți participanți la trafic, pentru ca contravenția pentru care acesta a fost sancționat să fie consumată.
A veni și a susține că o alcoolemie în aerul expirat de 0,16 mg/l alcool este una redusă și că petentul nu prezintă pericol social cu o asemenea alcoolemie în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, nu este de natură a forma convingerea instanței că recursul petentului este admisibil și că sancțiunea contravențională aplicabilă acestuia de către agentul constatator este una succesivă.
Față de cele ce preced, urmează ca instanța în baza dispozițiilor stipulate de art.312,alin.1,Cod procedură civilă vechi, să respingă ca nefondat recursul pârâtului Ș. A. împotriva sentinței civile nr.288 din 28 februarie 2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Pentru aceste motive,
2
În numele L E G I I, D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul Ș. A. împotriva sentinței civile nr.288 din 28 februarie 2013 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 29 octombrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||||
C. N. C. | L. | M. | H. | I. | D. | V. V. |
Red.CNC/ _
Dact.VV/_ /2ex.
Jud.fond: C. SA
3
← Decizia civilă nr. 838/2013. Plângere contravențională | Decizia civilă nr. 1023/2013. Plângere contravențională → |
---|