Decizia civilă nr. 113/2013. Grănițuire
Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVIL
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 113/2013
Ședința publică din 01 Octombrie 2013 Completul compus din:
Președinte: D. G., președinte secție civilă Judecător: K. M., președinte Tribunal
Grefier: C. P. E.
S S-a luat în examinare apelul formulat de către reclamanții R. V. A. ȘI R. I. G., ambii cu domiciliul în localitatea G., nr. 239, județul Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 1943 din_ pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr._, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul recurenților - avocat P. a Aurel cu împuternicire avocațială depusă la dosar - fila 16 și reprezentanta intimaților pârâți - avocat Cobzaș V. - cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 13, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra apelului declarat.
Reprezentantul apelanților reclamanți solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 1943/2013 pronunțată de Judecătoria Zalău, pe care o consideră netemeinică și nelegală și rejudecând solicită modificarea hotărârii în sensul stabilirii liniei de hotar conform raportului de expertiză întocmit de expertul Zaharie Tudor conform anexei 2 fila 78 din dosar fond și anularea încheierii de intabulare a pârâților pentru suprafața de 29 mp, evidențiată în anexa 5 fila 81 dosar fond, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Reprezentantul recurenților arată că în prezenta cauză se ridică două chestiuni, respectiv: 1 - determinarea proprietății și 2 - rectificarea CF care a fost făcută fără a fi cerută de partea adversă în ceea ce privește proprietatea reclamanților. Se arată că determinarea proprietății se face raportat la actele de proprietate care sunt intabulate legal iar intabularea pârâților este făcută ulterior, cuprinzând în documentație și suprafața de 29 mp de teren suprapusă care putea să fie din suprafața de teren din proprietatea reclamanților. În ceea ce privește această situație s-a arătat că aliniamentul de la punctele 6-5 este pe aliniamentului gardului
existent ca limita proprietății reclamanților. S-a venit cu o idee că CF nu garantează proprietatea, dar nu suntem în prezența Decretului nr. 115/1937, suntem în prezent când s-au făcu niște determinări exacte cu măsurători și împroprietăriri, atunci se pune întrebarea ce se garantează din proprietatea omului. Mai menționează că s-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză a vecinilor din stânga și din dreapta, fiecare cu dezlegarea limitelor și declarațiile de recunoaștere a acestora, raportat la faptul că la un vecin al acestora de mai de departe ar fi făcut un abuz și ar fi intrat în proprietatea autorului P. Pașcu, vecin cu parcela mare a reclamanților și de acolo ar fi problema. Se arată că intabularea pe Czelle I. care este autoarea clienților reclamanți s-a făcut în anul 2005, lucru confirmat de către experți, intabularea parcelei mari vecină cu a reclamanților s-a făcut în anul 2006, întrebarea ce se pune este că intabularea ulterioară a lui Bălănean care este suprapusă peste cealaltă parte, întrebarea ce o pun reclamanți - în momentul de față se face intabularea - intabularea ulterioară în care prinde o parte din terenul tău o poți consider legală, sau se poate considera un abuz și o intabulare incorectă făcută la CF, se solicită a se lua in considerare și declarația expertului Jarca, care confirmă acest lucru. Se mai arată că linia de hotar nu poate fi o linie frântă. Prima instanță a venit cu o idee și cu o motivație superficială cu privire la cei 29 mp care nu este o suprafață mare față de 500 mp, nu ar fi criticat acest lucru dacă s-ar fi soluționat cererea reclamanților de anularea a încheierea de intabulare a pârâților sau dacă s-ar fi formulat de către pârâți o cerere reconvențională, prin aliniamentul făcut de prima instanță se face un abuz față de dreptul de proprietate al reclamanților. Pe lângă ce trei experți care confirmă suprapunerea intabulării și expertul Zaharia arată mai multe posibilități de soluționare a litigiului, intabularea fiind făcută greșit, în concluzie se solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și susținut, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Reprezentanta intimaților pârâți - avocat Cobzaș V. solicită respingerea apelului, menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca fiind temeinică și legală, arătând că prima instanță a cercetat și administrat un larg și vast probatoriu, a solicitat procesele verbale de reconstituire a dreptului de proprietate cu schițele de punere în posesie și a cercetat cele două titlurile de proprietate de la Primărie, pentru soluționarea litigiului. Conform cu schițele de punere în posesie sau intabulat corect terenurile pentru că din raportul de expertiză rezultă intabularea a celor două parcele de câte 70 de arii fiecare se suprapune, se suprapune intabularea inițială de 70 de arii și a lui Czele I. și a lui Bălănean. Pe schița de punere în posesie, cele două parcele au denumirea pe acele schițe de 7 și 8, când se vor verifica dimensiunile cu care au fost puși în posesie se va găsi explicația pentru care celor doi autori nu le iese suprafața, Linia pe lungime dintre cele două parcele 7 și 8 este de 240 mp., expertul când a verificat lungimea celor două parcele a constatat că este de 218 mp, rezultând că nici una din cele două parcele de 70 de arii nu a respectat dimensiunea inițială, astfel că s-a luat mai mult în lățime și la parcela care aparține reclamanților și cea a pârâților și atunci se pune întrebarea care sunt elementele care trebuie să fie luate în considerare la momentul stabilirii liniei despărțitoare. Răspunsul este linia de mejdie nelitigioasă dintre părți, care este linia pe care părțile au stăpânit-o fără litigiu și este aceeași care a luat-o și
instanța. Această linie nelitigioasă este cea pe care până în anul 2010 exista un gard pe care apelantul l-a mutat, când pârâții au cumpărat terenul a avut în vedere acest gard, această delimitare a fost până în 2010, cele două parcele la origine au avut mejdia în linie dreaptă. La stabilirea liniei de hotar trebuie să se ia în vedere nu numai intabulările, când apelanți sau autorul lor, nu au respectat procesul verbal de punere în posesie, amplasamentul suprafeței de teren, apelanți reclamanți și-au mărit suprafața de teren în lățime mai mult decât pârâți, apelanții au avut 29 mp iar acum au 34 mp. Intabularea nu este numai a lui R. V., acea valoare o are și intabularea pârâților, s-a greșit la dezmembrarea parcelelor, intabularea se suprapune de la autorul comun pentru că nu s-a respectat schițele de punere în posesie, acest lucru îl spune și expertul Zaharia. Este adevărat că CF garantează proprietatea dar nu și întinderea suprafeței. A mai fost un dosar penal unde au fost audiați mai mulți martori, este declarația apelantului care recunoaște că era un gard pe care acesta l-a mutat. Acestea sunt limitele pe care le-ai acceptat, așa cum au fost și în funcție de asta așa a fost și dezmembrarea în Cartea Funciară. Rectificarea încheierii de intabulare este inadmisibilă, aceasta poate fi solicitată ca o consecință a modificării Titlului de proprietate în baza căruia s-a intabulat sau a intabulării greșite a TP, dar nu s-a solicitat niciodată anularea încheierii de intabulare. Diferențele sunt mari pentru pârâți raportat la suprafața de teren, respectiv pârâților le lipsesc 135 metri iar reclamanților le lipsesc 29 metri, în concluzie se solicită respingerea apelului menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Instanța în raport cu actele depuse la dosar și susținerilor părților, reține cauza în pronunțare.
Asupra apelului declarat:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr.1943/20 iunie 2013 Judecătoria Zalău a admis în parte acțiunea introdusă de reclamanții R. V. A. și R. I. -G., împotriva pârâților F. N. și F. M. Z. și a stabilit linia de hotar între imobilul proprietatea reclamanților evidențiat CF nr.50905, nr.top.1293/2/3/2 în suprafață de 500 mp și imobilul proprietatea pârâților evidențiat în CF nr.7565, nr.top.3993/1/1/1 în suprafață de 1200 mp, pe aliniamentul A-B evidențiat cu culoare verde pe anexa 3 la expertiza efectuată de expert Zaharie Tudor-fila 79 din dosar- expertiză care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâților la ridicarea gardului de pe terenul reclamanților sau autorizarea acestora din urmă la ridicarea gardului pe cheltuiala pârâților.
S-a respins cererea privind anularea încheierii de întabulare a pârâților și a documentației aferente din CF nr.7565 în măsura suprapunerii peste terenul proprietatea reclamanților și s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată ale părților din proces și după compensare obligă pe reclamanți să achite pârâților suma de 100 lei cheltuieli de judecată parțiale.
În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că Reclamanții sunt proprietari tabulari ai imobilului înscris în CF 50905 Z., cu nr.cad. 1293/2/3/2,
compus din teren extravilan în suprafață de 500 mp, întabularea dreptului lor fiind dispusă prin încheierea c.f. 19719/_, ca drept dobândit prin cumpărare în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.5897/2008 (f.42-43) de la vânzătorii R., suprafața de 500 mp fiind dezmembrată din CF nr.2689/N Z., nr.cad.1293/2/3/2 (f.22-23).
La rândul lor, pârâții sunt proprietari tabulari ai imobilului înscris în CF 58310 Z., cu nr.top.3993/1/1/1, compus din teren extravilan în suprafață de 1200 mp, întabularea dreptului lor fiind dispusă prin încheierea c.f. 5699/_, ca drept dobândit prin cumpărare în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.3346/2009 (f.25,31). Suprafața de 1200 mp a fost dezmembrată din CF nr.5510/N Z., nr.cad.3993/1/1 (f.22-23), restul suprafeței, aflată în continuarea terenului pârâților, rămânând în favoarea vânzătorilor Opriș.
În scopul identificării terenurilor aflate în proprietatea părților și stabilirii liniei de hotar dintre acestea, în cauză a fost ordonată efectuarea unei expertize topografice, fiind desemnat cu efectuarea lucrării expertul Zaharie Tudor ale cărui concluzii sunt următoarele:
În fapt, potrivit limitelor indicate de părți, cele două terenuri se suprapun pe o suprafață de 36 mp (f.77-anexa 1), în condițiile în care la data efectuării expertizei reclamanții foloseau o suprafață de 497 mp, iar pârâții o suprafață de 951 mp., între cele două proprietăți fiind edificat un gard care se continuă spre vecinul R. Traian (f.72- anexa 2 din raport) și se unește cu gardul care separă terenul pârâților de terenul vecinului Păcurar în punctul 16 evidențiat pe schița de la raport.
Potrivit documentațiilor de întabulare ale celor două terenuri în litigiu, acestea se suprapun pe o suprafață de 29 mp (f.81-anexa 5), expertul arătând că și între terenurile inițiale din care s-au dezmembrat terenurile părților, a existat suprapunere, fapt ce a determinat existența suprapunerilor și între dezmembrările ulterioare.
Prin urmare, atât reclamanții cât și pârâții au cunoscut și acceptat la momentul cumpărării terenurilor, linia de hotar dintre proprietățile lor reprezentată de gardul edificat inițial de reclamanți, acesta fiind hotarul la origine nelitigios dintre părți.
Reclamanții au observat după cumpărarea proprietății lor că aceasta are o suprafață rezultată din măsurători mai mică, nu substanțial, decât cea înscrisă în cartea funciară și propun, fără a proba o stare de fapt originară, mutarea liniei de hotar înspre proprietatea pârâților pentru ca singură proprietatea reclamanților să suporte identitate între suprafața scrisă și cea măsurată, deși gardul construit de aceștia atestă o situație de fapt anterioară acceptată de toți proprietarii învecinați și nici terenul deținut în fapt de pârâți nu corespunde, din punct de vedere al întinderii, cu terenul înscris în actul de proprietate și în cartea funciară.
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat apel reclamanții R. V.
și R. I. G. solicitând admiterea acestuia și schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul stabilirii liniei de hotar conform raportului de expertiză efectuat de Zaharie Tudor conform Anexei 2 - fila 78 dosar fond și anularea încheierii de
intabulare a pârâților pentru suprafața de 29 mp suprapusă și luată din terenul proprietatea reclamanților și evidențiată în expertiză la anexa 5 - fila 81 - dosar fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivul de apel invocat reclamanții arată că determinarea proprietății se face raportat la actele de proprietate intabulate legal - intabularea pârâților s-a făcut ulterior s-a făcut ulterior și cuprinde în documentație și suprafața de teren de la reclamanți (cei 29 mp. stabiliți de expertiză) fapt pentru care a cerut anularea încheierii de intabulare a pârâților conform Anexei 2- linia verde între punctele 6-5 pe aliniamentul gardului existent la limita proprietății reclamanților și a vecinilor lor. Se mai arat că pârâții nu au cerere reconvențională de anulare a intabulării reclamanților pe cei 500 mp iar 3 experți confirmă că suprapunerea intabulării s-a făcut de pârâți la intabularea lor care este ulterioară inclusiv a autorilor de la care au cumpărat și chiar expertiza luată în considerare a lui Zaharia Tudor arată că la fața locului terenurile sunt delimitate de un gard care se află pe linia de hotar, delimitând terenul reclamanților de a pârâților și corespunde cu intabularea inițială.
ul reclamanților R. V. A. și R. I. G. nu este întemeiat.
Potrivit art. 584 cod civil orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa, cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate. În cazul în speță reclamanții sunt proprietari tabulari ai terenului înscris în
CF 50905 Z., nr. cad. 1293/2/3/2, teren extravilan în suprafață de 500 mp. intabulat prin încheierea CH 19719/_ și dobândit prin cumpărare în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 5897/2008 de la vânzătorii R. .
Pârâții sunt proprietari tabulari ai imobilului înscris în CF 58310 Z., nr. top.3993/1/1/1, cu teren extravilan în suprafață de 1200 mp. fiind intabulat prin încheierea CF 5699/_ și dobândit prin cumpărare conform contratului de vânzare cumpărare nr. 3346/2009.
Este de reținut că suprafața de teren de 500 mp. a fost dezmembrată din CF 2689/N Z. nr. cad. 1293/2/3/2, iar suprafața de 1200 mp a fost dezmembrată din nr. CF 5510/N Z., nr. cad. 3993/1/1 (f. 25-27, 31 și 42-43 - dosar fond).
Raportul de expertiză efectuat în cauză de expert Zaharie Tudor, concluzionează că, la data efectuării expertizei reclamanții foloseau o suprafață de 497 mp iar pârâții o suprafață de 951 mp iar potrivit limitelor indicate de părți cele două terenuri se suprapun pe o suprafață de 36 mp. și între cele două proprietăți există un gard care se continuă spre vecinul R. Traian.
De asemenea conform documentațiilor de intabulare cele două terenuri se suprapun pe o suprafață de 29 mp. și că între terenurile inițiale din care s-au dezmembrat terenurile părților a existat o suprapunere. Mai precizează expertul că la data efectuării fazelor de teren, a identificat și măsurat în teren câțiva țăruși, care din spusele pârâților au marcat vechiul hotar și că limita dintre terenul indicat de reclamanți și terenul folosit de pârâți există un gard, care se continuă spre R. Traian și se unește cu gardul care separă terenul folosit de pârâți de vecinul Păcurar Ciprian. (f. 74-79 - dosar fond).
Prin urmare linia despărțitoare dintre terenul indicat de reclamanți este reprezentată de gardul actual, care se continuă spre R. Traian, cu care se
învecinează reclamanții la vest și se unește cu gardul care separă terenul folosit de pârâți, de vecinul Păcurar Ciprian (f. 71-79 - dosar fond).
Se constată de asemenea că nu s-au respectat dimensiunile din schița de punere în posesie. Astfel la lungime pe teren nu s-a depășit 240 m. pe linia despărțitoare dintre cele două titluri ci numai 218,64m iar lățimea la canal a parcelei din care provenea terenul reclamanților avea 29 m. și la intabulare s-a luat lățimea de 32,51 m.
Apoi parcela din care provenea terenul pârâților avea în schița de punere în posesie lățimea de 30 m. iar la intabulare 31,5 m (f. 109-110, 127 - dosar fond).
Prin urmare la momentul întocmirii documentației pentru cele două titluri, suprafața de teren nu se regăsea în totalitate nici ca dimensiuni și nici ca întindere.
La data când pârâții au cumpărat terenul de 1200 mp. reclamanții aveau îngrădită proprietatea lor, însă ulterior reclamantul a demolat gardul existent și a ridicat un gard pe proprietatea pârâților.
În acest sens prin sentința civilă nr. 281/_ a Judecătoriei Z. rămasă definitivă prin respingerea recursului, reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare în posesie, instanța dispunând restabilirea situației anterioare și obligarea acestuia la desființarea gardului construit pe ternul pârâților. Se reține în considerente că după cumpărarea terenului în anul 2008reclamantul și-a împrejmuit terenul construind un gard din plasă de sârmă care se întindea pe toată latura pe care se învecina cu terenul pârâților însă în anul 2010a mutat gardul pe proprietatea pârâților, conform măsurătorilor efectuate de expertul topograf, iar vecinul său P. Pascu a intrat pe terenul său. Această stare de fapt a fost recunoscută de reclamant în fața instanței.
Deci reclamanții au cunoscut și acceptat la momentul cumpărării terenurilor limitele faptice de la fața locului, iar limita de hotar dintre proprietățile părților este reprezentată de gardul edificat inițial de reclamanți și care era hotarul la origine nelitigios între părți.
Tocmai de aceea capătul de cerere de a fi obligați pârâții să mute gardul construit de reclamanți a fost respins ca neîntemeiat. Ar însemna că pârâții să mute un gard pe care nu l-au ridicat și care nu le aparține și care printr-o hotărâre judecătorească a fost obligat reclamantul să-l mute.
În privința modului de stabilire a liniei de hotar s-a avut în vedere că reclamantul a cumpărat un teren care era împrejmuit și deci a acceptat amplasamentul, mai ales că expertul a identificat și țăruși ce delimitau proprietățile, dinainte de mutarea gardului.
Acest fapt are relevanță pentru stabilirea hotarului la origine nelitigios între părții și nu s-a stabilit că pârâții ocupă teren din proprietatea reclamanților, ci dimpotrivă s-a stabilit că din cei 1200 mp. pârâții folosesc 1067 mp. iar reclamanții dețin 461 mp. față de 500 mp câți sunt trecuți în CF. Deci atât reclamanții cât și pârâții folosesc mai puțin teren decât au înscris în CF.
Astfel că nu se poate stabili linia de hotar pe amplasamentul solicitat de reclamanți numai pentru că suprafața pe care aceștia o dețin efectiv nu corespunde cu aceea înscrisă în cartea funciară, dar nu invocă și alte argumente care să
dovedească că altul a fost hotarul nelitigios la origine, avut în vedere de foștii proprietari.
De asemenea faptul că pârâții nu au formulat cerere reconvențională prin care să solicite anularea încheierii de intabulare pe cei 500 mp. nu poate constitui un argument în admiterea acțiuni reclamanților.
Prin urmare stabilirea liniei de hotar dintre terenul părților pe aliniamentul A-B evidențiat cu culoare verde pe anexa3 - fila 79 - din dosar fond la expertiza efectuată de expert Zaharie Tudor - asigură respectarea configurației terenurilor conform planului parcelelor și hotarul recunoscut de părți la cumpărarea terenurilor.
S-a respins apoi în mod justificat cererea pentru anularea încheierii de intabulare a pârâților și a documentației aferente din CF 7565 în limita împrejmuirii peste terenul reclamanților întrucât nu s-a solicitat anularea încheierii de intabulare anterioare și efectuarea măsurătorilor necesare.
În consecință în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul R. V. A. și R. I. G. împotriva sentinței civile nr. 1943/_ pronunțată de Judecătoria Zalău.
În baza art. 274 Cod procedură civilă apelanți vor fi obligați la plata sumei de 1400 lei cheltuieli de judecată, în recurs către pârâții F. N. și F. Z. .
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I
D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul R. V. A. și R. I.
G. împotriva sentinței civile nr. 1943/_ pronunțată de Judecătoria Zalău. Obligă reclamanții apelanți la plata sumei de 1400 lei cheltuieli de judecată,
în recurs către pârâții F. N. și F. Z. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Judecător, Grefier,
D. G. K. M. C. P. E.
Red.DG/3_ dact._ /6 ex. jud. fond L. M. D.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677
← Decizia civilă nr. 11/2013. Grănițuire | Decizia civilă nr. 3309/2013. Grănițuire → |
---|