Decizia civilă nr. 649/2013. Grănițuire
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 649/A/2013
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013 Instanța este constituit din: PREȘEDINTE O. -C. T.
Judecător O. R. G. Grefier L. M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra apelului promovat de apelant T.
I., apelant T. M. împotriva sentinței civile nr. 4626/_, pronunțată de Judecătoria Turda în dos. nr._, privind și pe intimat T. C. I., intimat P. I., intimat P. F., intimat P. C. T., intimat DS D., intimat D. F. M., având ca obiect grănițuire NR VECHI 2361/R/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că dezbaterea asupra apelului a avut loc în ședința publică din_, când părțile prezente au pus concluzii, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Reține că, prin sentința civilă nr. 4626/_, Judecătoria Turda a respins ca neîntemeiata actiunea civila formulata de reclamantii T. I. si T. M. în contradictoriu cu pârâtii P. I. si P. F. și a admis cererea de interventie în interes propriu formulata de intervenient P. C. T. prin PRIMAR astfel cum a fost aceasta precizata în contradictoriu cu reclamantii P. I. si P. F., cu paratii P. I. si P. F. si cu paratii DS D. SI D. F. M. .
A dispus dezmembrarea imobilului în suprafata de 195 m.p identificat cu nr cad 2087, prin formarea a doua imobile noi, dupa cum urmeaza :
imobil nou în suprafata de 109 m.p si
imobil nou în suprafata de 86 m.p .
A constatat ca imobilul nou în suprafata de 86 m.p este proprietatea Statului roman .
Procedand la rejudecarea cauzei în conformitate cu dispozitiile cuprinse în decizia de casare instanta a retinut în fapt urmatoarele :
Asupra imobilului înscris în CF 3457 C. -T. nr top 655/8/1/1 sunt proprietari tabulari paratii P. I. si P. F. .
Imobilul înscris în CF 7851 C. -T. nr. cad 2087 cu destinatia de curte si gradina în suprafata de 195 m.p are ca proprietari tabulari pe paratii DS D. si D. Florentina M., cu titlu de drept cumparare si partaj, ca bun comun.
Dreptul de proprietate al paratilor DS D. si D. Florentina s-a înscris la CF în baza actului de parcelare si actului de partaj voluntar încheiat în forma autentica cu nr 173/_ de BNP Lujerdeanu C. .
Conform expertizei tehnice efectuata în prezenta cauza, terenul în litigiu în suprafata de 86 mp teren, situat administrativ pe strada G. B. nr 24 din localitatea C. -T., se identifica partial cu imobilul cu nr cad 2087 în suprafata de 195 m.p, terenul în suprafata de 86 m fiind identificat ca fasie de teren între terenul initial al reclamantilor si terenul paratilor .
Cu privire la acest teren între reclamanti si parati s-au derulat o serie de litigii, anterior fiind solicitata chiar granituirea celor doua imobile iar prin Sentinta
civila nr 274/_ pronuntata în dosar 5594/1993 al Judecatoriei Turda a fost stabilita granita dintre proprietati potrivit folosintei faptice în sensul ca portiunea de teren în litigiu de 86 m.p revendicata de ambele parti, nu constituie proprietatea niciunuia, ramanand în proprietatea Statului roman si în folosinta ambelor parti, teren concretizat în schita anexa a expertizei, cu lungime de 27,10 m, cu latime la starda de 3,13 m si în spatele gradinii de 3,23 m.( f 26-27 dosar 877/2004 ) .
Reclamantii T. I. si M. au obtinut rectificarea suprafetei imobilului din CF 3459 C. -T. de la 294 m.p la o suprafata de 398 m.p, conform Sentinta nr 3579/2001 din dosar nr. 1285/2001 al Judecatoriei Turda care nu s-a pronuntat în contradictoriu nici cu paratii si nici cu intervenientul din prezenta cauza sau cu alt reprezentant al Statului roman ; pe cale de consecinta, corectarea suprafetei imobilului în sensul majorarii acesteia reprezinta o extindere a reclamantilor asupra proprietatii Statului roman, fara a se justifica vreun titlu în temeiul L.18/1991 ( dreptul de proprietate al reclamantilor fiind înscris la CF în conformitate cu prev art 35 din aceasta lege ) si care nu le este opozabila partilor din prezenta cauza, astfel cum se retine si prin Decizia nr 1395/R/2008 a Curtii de Apel Cluj . Pentru a retine aceasta, instanta a avut în vedere si dispozitiile cuprinse în Decizia civila nr. 1390/AC/_ din dosar 802/2001 al T. ului Bihor, prin care s-a stabilit ca între proprietatile partilor litigante, exista o fasie de teren de 86 m.p proprietatea Statului roman, în lungime 27,10 m si cu latimea de 3,13 m, care nu apartine nici uneia dintre parti .
Prin Sentinta civila nr. 1580/2006 a Judecatoriei Sibiu rămasa definitiva prin Decizia civila nr 1110/2006 a T. ului Sibiu, s-a respins actiunea civila formulata de reclamantul Primarul Municipiului Turda, actiune în revendicarea fasiei de 86 m.p afla între proprietatile reclamantilor si paratilor din prezenta cauza, retinandu-se ca reclamanta nu a dovedit dreptul sau de proprietate asupra terenului în litigiu, neformuland si petit de constatare a dreptului de proprietate .
Rezulta astfel din probatoriul administrat că fasia de 86 m.p afla între proprietatile reclamantilor si paratilor din prezenta cauza, avand o lungime de 27,10 m si latime la strada de 3,13, identificata partial cu imobilul cu nr cad 2087 în suprafata de 195 m.p apartine Statului raman, fiind astfel întemeiata cererea de interventie în interes propriu formulata de Primarul Municipiului C. -T. .
Totodata rezulta ca proprietatile reclamantilor si ale paratilor nu sunt învecinate, iar actiunea promovata de reclamanti pentru granituire nu este întemeiata, în cauza nefiind incidente prev. art. 584 C civ care stabileste ca orice proprietar poate îndatora pe vecinul sau la granituirea proprietatii lipite de a sa .
Pe cale de consecinta, în conformitate cu prev art. 111 C. pr. civ raportat la art 480 C civ si art 42 din L.7/1996 si tinand cont de concluziile raportului de expertiza întocmit în cauza de expert Morar I., se impune dezmembrarea imobilului în suprafata de 195 m.p identificat actual ca nr cad 2087, prin formarea a doua imobile noi, un imobil nou în suprafata de 109 m.p si un al doilea imobil nou în suprafata de 86 m.p ; identificarea imobileșlor în acest fel se impune în raport de concluziile raportului de expertiza efectuat care propune dezmembrarea imobilelor fara a se tine cont ca acestea sunt identificate cadastral si noua dezmembrare impune stabilirea identificatorului unic potrivit art. 62 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară aprobat prin Ordinul nr. 633/2006 .
În ceea ce priveste cel de al doilea imobil nou identificat, a constatat ca este proprietatea Statului roman iar în temeiul considerentelor expuse urmând sa se admita cererea de interventie în interes propriu formulata astfel cum a fost aceasta precizata si sa se respinga ca neîntemeiata actiunea principala formulata .
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs T. I. și T. M., solicitând admiterea recursului, în principal, casarea sentinței civile nr. 4626/2012 și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente; în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Prin hotărârea pronunțată s-a soluționat litigiul înregistrat inițial sub dosar nr. 8077/2004, având ca obiect stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietatea
acestora de proprietatea pârâților P. I. și P. F., ca fiind gardul de cărămidă situat la limita proprietăților, constând în terenul în suprafață de 389 mp, înscris în Cf nr. 3459, top 653/7/1 Turda. Litigiul a avut mai multe cicluri procesuale, dobândind, ca efect al casărilor succesive, diferite nr. de dosar, ajungându-se ca, în cele din urmă, soluția să se dea în dosar nr._ .
Dosarul nr._ s-a format ca urmare a dispozitivului Deciziei civile nr. 151/A/2008 a T. ului Cluj, pronunțată în dosar nr._, prin care a fost soluționat apelul declarat împotriva sentinței civile pronunțate în dosar nr.2361/R/2006 a Judecătoriei Turda.
Raportat la prevederile art.315 C.proc.civ. instanța de soluționare în rejudecarea litigiului, cea care a pronunțat sentința civilă nr.4626/2012, era ținută să respecte problemele de drept dezlegate de Decizia civilă nr. 151/A/2008. Prin Decizia civilă nr. 151/A/2008 s-a dezlegat problema de drept a neoperării autorității de lucru judecat față de soluția irevocabilă pronunțată de Judecătoria Sibiu prin sentința civilă nr. 1580/2006, prin care s-a respins acțiunea civilă formulată de Primarul Municipiului C. T., având ca obiect revendicarea fâșiei de 86 mp, aflată în proprietatea recurenților. Pe de altă parte, prin aceeași decizie, aceeași instanță a dezlegat aspectul că, fiind vorba, în dosar nr. 2361/2006 al Judecătoriei Turda, de o cerere de intervenție în interes propriu a Primarului Municipiului C. T. prin Primar cu obiect -constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 86 mp, nu sunt întrunite cerințele art.1201 C.proc.civ. deoarece obiectul este diferit.
Important de reținut, tot sub aspectul problemelor de drept dezlegate prin Decizia civilă nr.l51/A/2008, este și faptul că indică instanței care va rejudeca cauza interdependența capacității de soluționare a cererii de grănițuire în contextul existenței cererii de intervenție, atâta timp cât prin aceasta se tinde să se constate dreptul de proprietate al intervenientei (Primarul Municipiului C. T. ).
Aceste aspecte de drept dezlegate, au fost valorificate într-un mod cu totul inedit de către instanța de fond, care preeminând soluția dată în soluționarea excepției autorității de lucru judecat ajunge apoi să omită verificarea unor aspecte esențiale ale cererii de intervenție, respectiv:
Calitatea procesuală activă a Primarului Municipiului C. T. de a sta în judecată în nume propriu și de pretinde un drept de proprietate în calitate de Primar.
Posibilitatea ca, valorificând rolul activ al instanței, judecătorul fondului să interpreteze cererea Primarului ca fiind una făcută nu pentru constatarea dreptului de proprietate în favoarea Primarului Municipiului C. T., ci în favoarea U.A.T. - Municipiul C. T., să introducă în cauză Municipiul și astfel să aibă un cadru procesual bine definit.
Posibilitatea ca, valorificând rolul activ al instanței, judecătorul fondului să interpreteze cererea Primarului ca fiind una făcută nu pentru constatarea dreptului de proprietate în favoarea Primarului Municipiului C. T., ci în favoarea Statului Român să introducă în cauză Statul Român și astfel să aibă un cadru procesual bine definit.
Argumentat de ipotezele de la punctele 2 și 3, judecătorul fondului trebuia să verifice admisibilitatea cererii de intervenție din perspectiva capacității procesuale de folosință a drepturilor procesuale în ceea ce-1 privește pe Primarul Municipiului
C. T., aspect care nu a fost dezlegat prin faptul respingerii excepției autorității de lucru judecat în Decizia nr. 151/A/2008.
Pertinența aspectelor mai sus relevate este confirmată de motivarea prezentată de instanța de fond, care, continuând să-și justifice soluția pronunțată, afirmă că, fâșia de teren de 86 mp, a fost constatată ca fiind proprietatea Statului Român prin sentința civilă nr. 274/1996 pronunțată în dosar nr.5594/1993 de Judecătoria Turda.
Interesant este faptul că, operând din acest moment cu noțiunea de Stat Român, judecătorul fondului nu observă că se prevalează de această noțiune în condițiile în care obiectul litigiului soluționat prin sentința civilă nr.274/1996 a fost unul de grănițuire și a fost purtat între recurenți și pârâți, familia P. . Cu alte
cuvinte, instanța de fond apreciază un aspect menționat în motivarea unei soluții judecătorești ca fiind cu efect dispozitiv și constitutiv a dreptului de proprietate în favoarea Statului Român.
Pe de altă parte, atunci când trebuie să se pronunțe asupra calității noastre de proprietar, așa cum a fost ea confirmată prin sentința civilă nr.3579/2001 a Judecătoriei Turda, judecătorul fondului o înlătură motivându-se că această hotărâre nu a fost pronunțată în contradictoriu cu Statul Român și că ar constitui o modalitate nelegală de extindere a proprietății noastre asupra proprietății Statului Român.
Fără a fi nevoie de un exercițiu intelectual deosebit, este evident că judecătorul fondului își dă cu "stângul în dreptul", deoarece, în măsura în care luăm de bune considerentele sale de mai sus, nu se mai impunea soluționarea cererii de intervenție în sensul constatării dreptului de proprietate al Statului Român, el existând conform sentinței civile nr. 274/1996. Continuându-și periplu printre hotărârile judecătorești pronunțate de-a lungul timpului între familiile T. și P., pentru a confirma ceea ce a susținut mai sus, judecătorul fondului se oprește la Decizia civilă nr. 1390/2001 a T. ului Bihor și la Decizia nr. 1935/2008 a Curții de Apel Cluj, în care, de asemenea, se face trimitere la faptul că ar exista o fâșie de teren de 86 mp proprietatea Statului Român.
Pornind de la toate acestea, considerând fâșia de 86 mp ca fiind proprietatea Statului Român, judecătorul conchide că familia T. nu este învecinată cu proprietatea de proprietatea familiei P., motiv pentru care, cererea în grănițuire este nefondată, urmând să admită cererea de intervenție în interes propriu formulată de Primarul Municipiului C. T. .
In acest context motivant, s-ar fi așteptat ca în dispozitiv să găsească hotărârea constatării dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 86 mp din Cf nr.2087 C. T. în favoarea Primarului Municipiului C. T. și nu în favoarea Statului Român, care nu a fost parte în proces.
Cu privire la motivele de casare, arată că raportat la prevederile art.304 pct.5 coroborat cu prevederile art.105 alin.2 C.proc.civ. și art.41 din același act normativ, soluția instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor imperative privind calitatea procesuală și capacitatea de exercițiu a drepturilor procesuale.
Art.21 din Legea nr.215/2001, respectiv prevederile art.116 și art.121 din Constituția României, vin să reglementeze un aspect esențial, acela că Statul Român este organizat pe unități administrativ teritoriale cu personalitate juridică de drept public, cu patrimoniu și capacitate juridică deplină. Unități administrativ teritoriale, în sensul legii, sunt județele, municipiile, orașele și comunele, fiecare fiind conduse și administrate de autoritățile administrației publice organizate la nivelul lor, distingându-se pentru municipii, orașe și comune primarul ca autoritate ce exercită atribuții specifice cu privire la patrimoniul acestora (pentru apărarea intereselor autorității administrative teritoriale, primarul stă în judecată ca reprezentant legal și nu în nume personal. Art23 din Legea nr.215/2001).
Pe de o parte, Primarul a formulat acțiunea în nume personal și nu în calitate de reprezentant legal al Municipiului C. T. iar, pe de altă parte, dacă a formulat cererea de intervenție în calitate de reprezentant legal al Municipiului, atunci problema hotărârii atacate este că a reținut calitatea de reprezentant legal în favoarea Statului Român și nu a Municipiului.
Calitatea de reprezentant legal al Statului implica analiza lipsei capacității de folosință a drepturilor procesuale, în condițiile în care Primarul nu poate sta în reprezentarea Statului Român. În acest sens a se vedea prevederile art.3, art.12 și Anexa nr.l la Legea nr.213/1998, respectiv prevederile Legii nr.215/2001 și cele ale Constituției României.
Chiar și atunci când ar fi vorba de terenuri proprietatea privată a Statului Român, Primarul nu are căderea procesuală de reprezentant legal al acestuia, motiv pentru care nu poate promova acțiuni în numele acestuia sau pentru acesta. Potrivit art.36 alin.l din Legea nr.l8/1991, terenurile proprietatea Statului, situate în intravilanul localităților, aflate în administrarea Primăriilor la data intrării în vigoare a legii, trec în proprietatea municipiilor.
Verificând actele dosarului, terenul litigios nu s-a aflat niciodată în administrarea Primăriei C. T., fiind un teren pe sub care s-a construit conducta de canalizare a fostului Combinat C. T., societate cu capital de stat care, prin efectul privatizării, a devenit S.C. MECHEL S.A. C. T. .
Mergând la prevederile ce reglementează procesul de privatizare, este lesne de observat faptul că, chiar și după privatizare, terenul respectiv ar fi putut rămâne cel mult în proprietatea Statului Român și să facă obiectul H.G.R. nr.834/1991 în sensul intrării în patrimoniul S.C. MECHEL S.A. C. T. .
Cu privire la motivul de modificare al sentinței civile susținut din perspectiva prevederilor art.304 pct.6 și pct.9 C.proc.civ., arată că cererea de intervenție, trecând peste considerentele arătate mai sus, a fost admisă în favoarea Statului Român fără să existe nici cea mai elementară dovadă de proprietate care să opereze pentru acesta.
Potrivit art.35 din Legea nr.18/1991, sunt în proprietatea Statului terenurile intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 01 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general.
In ceea ce privește proprietatea publică a Statului, sunt incidente prevederile art.3 și art.7, respectiv cele ale anexei 1.1 din Legea nr.213/1998, respectiv cele ale art.5 din Legea nr.18/1991.
Terenul în litigiu a fost atribuit în folosință veșnică în favoarea familiei T. prin Decizia nr.43 din 4 iulie 1970, fără să se distingă că Statul își rezervă proprietatea pe o suprafață de 86 mp din terenul atribuit.
Ulterior construirii combinatului, pentru evacuarea rezidurilor produse de acesta, s-a construit conducta de canal pe terenul atribuit în folosință veșnică, fără însă ca Statul să dispună în sensul restrângerii folosinței veșnice, deoarece utilizarea terenului a fost cu efect restrâns, doar pentru a îngropa conducta respectivă.
Întreg terenul litigios, atât proprietatea familiei T., cât și proprietatea familiei P., a fost atribuit inițial familiei T. tată și fiu ca apoi, prin vânzare, să ajungă la familia P. .
Prin construirea caselor de locuit, amplasarea acestora a fost astfel gândită încât este evidentă natura compactă a lotului atribuit în folosință veșnică, împrejurarea că nu a existat o suprafață despărțitoare între cele două proprietăți de 86 mp, rămasă în proprietatea Statului.
Dacă ar fi fost să opereze un drept de proprietate publică al Statului asupra acestui teren ca efect al prevederilor art.5 alin. 1 din Legea nr.18/1991, pe motiv că este afectat de construirea unei construcții de interes public, potrivit Legii nr.213/1998, această proprietate trebuia declarată ca atare și să se regăsească într-o hotărâre de guvern. Nu numai că nu se regăsește într-o astfel de hotărâre de guvern, ci mai mult, chiar dacă ar fi fost o construcție de interes public, prin vânzarea acțiunilor deținute de Stat la combinat, această construcție nu mai este de interes public și nu poate fi revendicată de Stat ca proprietate.
Instanța de fond a avut o reprezentarea greșită asupra realității, apreciind că ar exista un interes public local cu privire la acea conductă, reținând că ea deservește canalizarea străzilor din apropiere, când, în realitate, această conductă este neutilizată, dezafectată iar, pe o parte din terenul pe care îl subtraversează se află cimitirul municipal.
Chiar dacă ar fi o umbră de adevăr cu privire la acest aspect, dreptul de proprietate al Municipiului C. T. putea fi dovedit numai în condițiile art. sau 36 din Legea nr. 18/1991 sau în cele ale art. 7 din Legea nr. 213/1998, iar în acest caz ar fi trebuit să se regăsească inventariat în domeniul public sau privat al unității administrativ teritoriale, inventariere confirmată printr-o hotărâre de guvern, în cazul proprietății publice sau printr-o hotărâre de consiliu local, în cazul proprietății private.
În drept, se invocă dispozițiile art.304 pct.6 și pct.9, art.312 și urm, art.304 ind.l C.proc.civ.
Prin întâmpinarea formulată de intimata P. I. și P. F. a, s-a solicitat în baza disp. art. 312 alin. 1 C. proc. civ., respingerea recursului ca nefondat și ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale de folosință fată de recurentul T. I. ; menținerea în totalitate a sentinței civile nr. 4626/2012, pronunțată în dosar nr._ de către Judecătoria Turda, ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentei T. M. la plata cheltuielilor de judecată în recurs
Sentința instanței de fond este legală și temeinică, fiind pronunțată în urma interpretării și administrării corecte a probelor dosarului, cu respectarea dispozițiilor legale de drept procesual incidente în cauză. Recursul este nefondat, în sensul și pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Ca o chestiune prealabilă, arată că se impune calificarea căii de atac, recunoscută de lege împotriva sentinței atacate, în condițiile în care prima instanță indică drept cale de atac recursul. Acțiunea în grănițuire are caracter neevaluabil, incidente fiind prevederile art. 282¹ alin. 1 C.pr.civ.
Relativ la recursul declarat de către reclamantul T. I. ; reclamantul Tâmpănar I. a decedat ulterior rămânerii cauzei în pronunțare la prima instanță, așa cum reiese din certificatul de deces ce se va depune la dosar. Conform art.41 alin.l CPC, poate să fie parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. Aceasta presupune ca persoana să fie în viață atât la data sesizării instanței, dar și pe parcursul procesului, capacitatea de folosință presupunând tocmai îndeplinirea acestei cerințe.
Potrivit art. 7 alin.l din Decretul nr.31/1954, capacitatea de folosință începe de ia nașterea persoanei și încetează la moarte acesteia. Capacitatea procesuală de folosință, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual, reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității civile și presupune ca partea din proces să fie în viață pe tot parcursul acestuia. Așa cum am arătat, Recurentul T. I. era decedat la momentul declarării căii de atac în prezenta cauză, așa încât se justifică admiterea excepției invocate și respingerea apelului pe acest incident procedural.
Cu referire la analiza pe fond a căii de atac: critica privitoare la soluționarea excepției lipsei capacității procesuale a intervenientului nu este întemeiată, în condițiile în care în mod judicios judecătoria a avut în vedere problemele de drept dezlegate prin hotărârile judecătorești pronunțate cu ocazia controlului judiciar. Potrivit art. 315 alin. 1 C.P.C. "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului", dispoziție care este identică cu prev. art 297 alin. 1 teza finală C.P.C.
Regula enunțată de textul citat vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanța de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta și cu privire la necesitatea administrării unor probe. Precizările pe care la face textul citat sunt categorice, iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate.
Soluția consacrată de art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile citate limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegatei și la necesitatea administrării unor probe.
Prin urmare, modul de interpretare a unui anumit text de lege ori aplicarea unui anumit principiu de drept, în condițiile determinate de instanța de recurs, este obligatorie pentru judecătorii fondului, iar instanța determinată să rejudece cauza nu poate să refuze o atare interpretare sub cuvânt că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.
Așa cum a reținut corect instanța de fond, în speța dedusă judecății, prin Decizia din apel, 151/A/2008, menținută în recurs prin Decizia civilă nr. 1395/R/2008, s-au tranșat atât titularul cererii de intervenție tocmai prin menționarea explicită a acestuia în persoana Primarului mun. C. T. prin Primar, cât și limitele soluționării acestei cereri pe fond, iar nu ope excepție, chiar și cu obligativitatea pentru inatanță de trimitere de a analiza cu precădere această
cerere, căci soluția dată acesteia din urmă influențează soluția ce urmează să se dea acțiunii principale.
În mod just instanța de fond a dispus respingerea excepției și motivat de faptul că cererea de intervenție, în maniera formulată inițial la data de_, a fost cenzurată de către instanța de control la_, pronunțându-se în manierea redată explicit în decizia sus evocată, menținută în recurs.
Contrar criticilor formulate, apreciază din întreg materialul probator că între intimați și reclamanți există "un culoar de trecere în proprietatea Statului Român și aflat în posesia și folosința inculpaților și a părții vătămate, acest culoar asigură accesul auto la cele două imobile" potrivit reținerilor făcute în decizia penală nr.151/2003 a T. ului Cluj, definitivă, sentința fiind pronunțată tocmai fată de reclamanții T. .
Contrar celor afirmate de către recurenți, aceștia nu se pot prevala în raport de noi/intrevenient de efectele sentințe/ civile nr.3579/2001, prin care s-a rectificat suprafața de cf de la 294 mp la 398 mp (f.105, ds.877/2004 al Judec.Turda), întrucât această împrejurare nu poate avea semnificația dorită de reclamanți, sentința nefiind pronunțată în contradictoriu cu intimații ori cu intervnientul.
În plus, sunt incidente și prev. art.37 alin. 1 din Leaea nr.7/1996 potrivit cărora "hotărârea prin care s-a admis rectificarea unei înscrieri nu va fi opozabilă persoanelor împotriva cărora acțiunea nu a fost admisă".
În privința afectelor recunoscute de hotărârile judecătorești pronunțate în procesele: anterioare, se impun următoarele nuanțări:
Astfel, actul jurisdicțional produce pe lângă efecte obligatorii între părți; întemeiate pe principiul relativității și efecte de opozabilitate față de terți. Ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Față de aceștia însă hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă, (respectiv, de prezumție). Este ceea cel a solicitat și prin concluziile pe fond, atunci când au făcut referire la dispozițiile art. 1200 pct. 4 cod civil și la faptul că statuările unor hotărâri irevocabile se impun obligatoriu părților, adică și reclamanților (inculpați în dosarul penal în care s-a pronunțat dec, pen.nr.151/2003).
În același timp, pentru că terții (în speță, intimații pârâți și intervenientul) nu au participat la dezbaterea judiciară finalizată prin hotărârea judecătorească ce i se opune si astfel, nu au putut face propriile apărări)/ ei au posibilitate ca în cadrul procesului ulterior (adică, în speța pendinte) prin administrare de probe să răstoarne prezumția invocată de parte și care față de ei are doar valoare relativă, (caracterul absolut al prezumției legale funcționând, în condițiile art. 1202 alin. 2 Cod civil, doar în relațiile dintre părți), ceea s-a întâmplat în cauza pendinte prin administrarea probelor scrise și a probei cu expertiza topo fiind astfel răsturnată prezumția amintită si trasa concluzia în spiritul celei; reținute în considerentele dec. pen. nr. 151/2003.
Cum din probe s-a reliefat adevărata stare de fapt existentă, respectiv existența căii de acces care aparține Statului Român între intimați și reclamanți, nu se impune stabilirea mejdiei între proprietățile persoanelor fizice neînvecinate, știut fiind că cerința de fond desprinsă din art. 548 C.civ. se referă expresis verbis la fonduri limitrofe, între intimați și reclamanți fiind terenul Statului.
Prin întâmpinarea formulată de P. Municipiului C. T., s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe cale de excepție, invocă lipsa de interes în formularea recursului.
La promovarea oricărei acțiuni se impune justificarea interesului ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, interes care trebuie să fie legitim, născut și actual, personal și direct. Prin legitimitatea interesului se înțelege că persoana care formulează o pretenție în justiție trebuie să justifice legătura între pretenția concretă formulată și dreptul subiectiv civil afirmat ori situația juridică pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie.
Celelalte condiții vizând interesul - născut, actual, personal și direct - se referă la existența interesului în momentul exercitării dreptului la acțiune, în
sensul că neexercitarea acestui drept ar presupune un prejudiciu pentru persoana care omite să-1 exercite și respectiv la folosul practic urmărit al celui ce recurge la această formă procedurală.
În contextul dezvoltat mai sus, referitor la justificarea interesului - legitim, născut și actual, personal și direct - al persoanei care își exercită dreptul prin formularea unei acțiuni onorata instanță de recurs să constate că reclamanții- recurenți nu justifică un astfel de interes.
La data de 4 februarie 2009, între T. I. și T. M. pe de o parte și D.
S. -D. și D. F. -M. pe de altă parte, s-a încheiat actul de parcelare și Act de Partaj Voluntar Imobiliar în formă autentică sub nr. 173/_ . Acest act de partaj voluntar a avut la bază documentația cadastrală pentru dezlipirea parcelei situată în C. T., strada G. B., nr.24. județul Cluj și a încheierii nr._ CF a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Turda.
Prin acest act de partaj, parcela de teren în suprafață de 86 mp care este proprietatea municipiului C. T. a trecut în patrimoniul numiților DS -D. și Davin F. -M. .
În aceste condiții apreciază că excepția lipsei interesului în promovarea recursului este întemeiată. Pe de altă parte, recursul este promovat de o persoană care nu are capacitatea de folosință.
Prezentul recurs este formulat de către Tâmpănar I., care a decedat pe parcursul anului 2012. Întrucât, potrivit art.35 din Noul Cod Civil, capacitatea de folosință încetează odată cu moartea persoanei fizice, aceasta nu are nici calitatea de a fi parte într-un proces în sensul reglementat prin art. 41 și urmat. C.pr.civ.
Pe fondul cauzei solicită respingerea recursului ca nefondat, criticile aduse de recurenți Sentinței Civile nr. 4426/2012, nu au niciun suport real. Apreciază că în mod temeinic și legal instanța de fond a constatat că suprafața de 86 mp teren este proprietatea municipiului C. T. . În aceste condiții proprietățile reclamanților și a pârâților nu sunt învecinate, iar acțiunea promovată de reclamanți nu este întemeiată.
În ceea ce privește, lipsa calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului
T., acest aspect a fost soluționat de către Tribunalul Cluj prin Decizia nr.151/A/2008 pronunțată în data de_ în dosarul_ .
Prin încheierea ședinței publice din data de 19 iunie 2013, în baza art. 282 ind. 1 C.pr.civ. tribunalul a dispus recalificarea căii de atac din recurs în apel (f. 30).
În baza art.137 alin.1 C.pr.civ., tribunalul va analiza mai întâi excepția lipsei capacității procesuale de folosință a apelantului T. I. și excepția lipsei de interes a apelanților în promovarea prezentei căi de atac, excepții care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, după cum urmează:
În ceea ce privește prima excepție, este evident că la momentul promovării apelului reclamantul T. I. nu mai era în viață, acesta decedând ulterior amânării pronunțării hotărârii, respectiv în_ (fila 21 dosar).
În atare situație acesta nu avea capacitate de folosință conform art.35 din N.C.civ., motiv pentru care va fi admisă excepția invocată, cu consecința respingerii apelului.
Cu toate, acestea tribunalul va socoti incidente prevederile art. 285 C. pr.civ. în sensul întreruperii termenului de apel prin moartea părții care are interes să facă apel socotind că succesorii acestuia și-au însușit calea de atac promovată de către antecesorul lor.
Chiar dacă s-ar socoti că nu ar opera întreruperea acestui termen, este de remarcat că apelul a fost formulat și de către reclamanta T. M., așa încât se impune analiza acestei căi de atac.
Referitor la cea de a doua excepție, cea a lipsei de interes a apelanților prin înstrăinarea în timpul procesului a terenului litigiosîn favoarea pârâților DS
și F. M., se observă din schița expertului Morar I. (fila 118 dosar judecătoria) că aceștia justifică un interes legitim și actual chiar dacă terenul este înstrăinat în condițiile în care răspund pentru evicțiune și mai mult, datorită configurației terenului sunt direct afectați de stabilirea mejdiei din perspectiva căii de acces la propriul imobil construcție.
Analizând apelul recalificat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 296 C.pr.civ. îl va admite în parte pentru considerentele ce urmează:
Cererea de intervenție în discuție a fost formulată de către P. Municipiului C. T. prin primar și are ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra unei fîșii de teren de aproximativ 86 mp proprietatea municipiului (fila 74 dosar 877/2004 al Judecătoriei Turda), cu consecința întabulării în favoarea municipiului .
Cu toate acestea, judecătoria a apreciat din eroare că proprietatea aparține statului român pornind de la faptul că prin rectificarea suprafeței terenului aflat în proprietatea reclamanților, obținută pe cale judecătorească, inopozabilă părților împrocesuate în prezenta cauză datorită nechemării în judecată, s-a extins proprietatea lor asupra celei aparținând statului fără să existe vreun titlu în temeiul Legii 18/1991, în condițiile în care dreptul lor de proprietate inițial a fost întabulat în temeiul art. 35 din aceeași lege.
Este de remarcat că judecătoria a preluat din considerentele deciziei instanței de recurs care sunt obligatorii conform art.315 alin. 1 C.pr.civ..
Într-adevăr, așa cum de altfel au arătat apelanții în cuprinsul motivelor de apel terenul în litigiu a fost atribuit în folosință veșnică în favoarea familiei lor prin decizia nr.43/_ .
În temeiul Legii 18/1991, respectiv a art.35, au dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 294 mp înscriindu-și acest drept în CF, iar mai apoi obținând rectificarea la suprafața reală de 389 mp pe cale judecătorească în contradictoriu doar (probabil cu ceilalți vecini), B. V. și M. (fila 8 dosar 877/2004 al Judecătoriei Turda).
Este fără putință de tăgadă că această hotărâre nu este opozabilă pârâților și intervenientului din acest dosar, situație în care reclamnții nu justifică îndreptățirea lor la diferența de suprafață litigioasă, atâta timp cât doar terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor treceau în proprietatea deținătorilor, ori această chestiune a fost tranșată prin aplicarea legii fondului funciar, alte probe în sensul majorării suprafeței nefiind aduse de către apelanți, simpla folosință nefiind suficientă.
Mai mult, printr-un protocol încheiat în_ între Pârâta P. F. a, reclamantul T. I. și RAGCL C. T. (fila 77 dosar 877/2004 al Judecătoriei Turda) și semnat de către reclamant depus de către intervenientă în susținerea cererii sale, s-a convenit că terenul aferent căii de acces actualmente proprietatea statului român va fi vândut sau închiriat locatarilor imobilelor în cauză.
Drept urmare, acțiunea în grănițuire promovată va fi respinsă reclamanții nejustificând că sunt proprietarii terenului în discuție, conform art.129 C.pr.civ..
În ceea ce privește cererea de intervenție, tribunalul socotește că în cauză sunt incidente prevederile art.35 din Legea 18/1991 în forma inițială conform cărora Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea municipiilor urmând regimul juridic al terenurilor prevăzut la art.25.
Una din criticile esențiale aduse sentinței vizează calitatea primarului de a sta în judecată, însă tribunalul apreciază că acesta a acționat în calitate de reprezentat al municipiului, așa cum s-a arătat anterior raportat la maniera în care a fost formulată cererea și având în vedere dispozițiile art.21 alin.2 din Legea 215/2001 a administrației publice locale.
În consecință, tribunalul va admite cererea cu consecința modificării sentinței doar din perspectiva faptului că proprietarul terenului litigios este Municipiul C. T. și nu statul român, menținând celelalte dispoziții ca fiind temeinice și legale.
În baza art. 276 C.pr.civ., raportat la admiterea în parte a pretențiilor va obliga apelanții să plătească intimaților P. I. și P. F. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel reprezentând cea mai mare parte a onorariului avocațial achitat de către pârâți conform chitanței nr.315/_
eliberată de avocat Dumitrașcu Cosmin pentru suma de 2500 lei, compensând restul cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I. .
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a apelantului T.
Respinge excepția lipsei de interes a apelanților.
Admite în parte apelul declarat de reclamanta T. M. și de către T.
C. I. și D. F. M., ambii în calitate de succesori ai defunctului T. I. împotriva sentinței civile nr. 4626/_, pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr._ pe care o schimbă parțial, respectiv constată că imobilul nou în suprafață de 86 mp este proprietatea Mun. C. T. .
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă apelanții să plătească intimaților P. I. și P. F. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel, compensând restul cheltuielilor de judecată.
Respinge apelul reclamantului T. I. ca fiind introdus de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 11 decembrie 2013.
Președinte,
O. -C. T.
Judecător,
O. R. G.
Grefier,
L. M.
Red.dact.OCT/_ 9 ex.
Judecător fond Ana A. -Judecătoria Turda
| ← Decizia civilă nr. 3567/2013. Grănițuire | Decizia civilă nr. 1088/2013. Grănițuire → |
|---|
