Decizia civilă nr. 114/2013. Pretenții
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 114/R/2013
Ședința publică de la 06 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -F. D.
Judecător O. R. G.
Judecător O. -C. T. Grefier L. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurent S.
I. împotriva Sentinței civile nr. 3205/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-Napoca, privind și pe intimat C. I., intimat S. I.
M., intimat C. V. PRIN P., intimat L. V., având ca obiect pretenții.
Se constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentinta civila nr. 3205/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul
C. I. în contradictoriu cu pârâtul S. I. având ca obiect pretenții.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul L. V. în contradictoriu cu pârâtul S. I. având ca obiect pretenții.
A fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive acțiunea civilă formulată de reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâtul S. I. M. având ca obiect pretenții.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul S. I. în contradictoriu cu chemat în garanție C.
V. prin P. având ca obiect pretenții.
A fost obligat pârâtul S. I. la plata în favoarea reclamantului C.
I. a sumei de 5516 lei reprezentând despăgubiri materiale.
A fost obligat pârâtul S. I. la plata în favoarea reclamantului L.
V. a sumei de 15.000 lei reprezentând despăgubiri materiale și morale, precum și la plata dobânzii legale aferente de la data introducerii acțiunii -_ - până la achitarea efectivă.
A fost obligat pârâtul S. I. la plata în favoarea reclamantului C.
I. a sumei de 1685 lei reprezentând cheltuieli de judecată - taxe judiciare de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial și la plata în favoarea reclamantului L. V. a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.
A fost obligat reclamantul C. I. la plata în favoarea pârâtului S.
I. M. a sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial și parțial cheltuieli de transport.
S-a luat act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către chematul în garanție C. V. prin P. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
În fapt, la data de_, părțile au fost implicate într-un accident de circulație, produs pe raza loc. U., com. V., în apropierea intersecției din centrul satului, nesemnalizată prin indicatoare rutiere la acea dată, reclamantul C. I. în calitate de conducător auto al autoturismului proprietate personală marca ARO cu nr. de înmatriculare_, la care avea atașată semiremorca "Padiș" cu nr. de înmatriculare_, pârâtul S. I. în calitate de conducător auto al autoturismului marca Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare_, iar reclamantul L. V. în calitate de pasager în autoturismul condus de pârâtul S. I. .
Din cuprinsul probelor administrate în cauză, instanța a reținut că la data producerii accidentului rutier, reclamantul C. I. se deplasa pe drumul comunal DC 61, pe raza localității U., com. V., jud. Cluj, pe sensul de mers V. - U., în vreme ce pârâtul S. I. se deplasa pe sensul opus, dinspre U. spre com. V. .
În urma producerii acestui accident a rezultat avarierea celor două autoturisme implicate și vătămarea corporală a reclamantului L. V. și a pârâtului S. I. .
Împotriva reclamantului C. I. a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 184 alin. 2 și 4 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b C. pen., acesta fiind ulterior trimis în judecată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei T. .
Prin sentința penală nr. 201 din_ pronunțată de Judecătoria Turda, reclamantul C. I. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă în dauna părții vătămate L.
V., reclamant în prezenta cauză.
Ca urmare a apelurilor declarate în cauză, care au fost admise, prin decizia penală nr. 85/A/_ a T. ului Cluj, s-a dispus achitarea reclamantului C. I., instanța apreciind că în sarcina acestuia nu se poate reține vreo culpă în comiterea celor două infracțiuni de vătămare corporală din culpă deduse judecății, iar ca o consecință au fost respinse și pretențiile civile formulate de părțile vătămate.
Prin Decizia penală nr. 552/R/2010 a Curții de Apel Cluj, a fost respins ca nefondat recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, fiind astfel menținută soluția de achitare pronunțată.
Instanța a reținut că raportat la dispozițiile art. 22 C. pr. pen., potrivit cărora "Hotarârea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instanței civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savârsit-o si a vinovatiei acesteia";, decizia penală nr. 85/A/_ a T. ului Cluj, menținută în totalitate prin Decizia penală nr. 552/R/2010 a Curții de Apel Cluj, are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză numai sub aspectul stabilirii nevinovăției
reclamantului C. I. în producerea accidentului, ca urmare a achitării acestuia.
Ca atare, revine instanței sarcina de a stabili măsura în care pârâtul
S. I., celălalt conducător auto implicat în accident, s-a aflat în culpă la acel moment și este ținut a repara prejudiciile produse reclamanților, potrivit regulilor răspunderii civile delictuale.
În acest sens s-a reținut că potrivit art. 998 C. civil - aplicabil raportat la momentul producerii accidentului - orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, iar în completare art. 999 C. civil precizează că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa, din prevederile legale menționate rezultând că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ patru condiții existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.
Un prim aspect care se impune a fi reținut în cauză constă în faptul că, la data de_, intersecția în care a avut loc accidentul rutier în care au fost implicate părțile, nu era semnalizată cu indicatoare rutiere care să reglementeze prioritatea.
Ca atare devin aplicabile și trebuie analizate în pronunțarea soluției dispozițiile OUG nr. 195/2002 și ale Regulamentului de punere în aplicare, care reglementează regulile de prioritate în intersecțiile nedirijate.
Astfel, potrivit prevederilor art. 57 din OUG nr. 195/2002, "(1) La intersecțiile cu circulație nedirijata, conducătorul de vehicul este obligat sa cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreapta, in condițiile stabilite prin regulament";.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 135 alin. 1 lit. c din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 potrivit cărora
"Conducătorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere si in următoarele situații: c) la intersecția nedirijata atunci cand patrunde pe un drum comunal venind de pe un drum local.";
Pârâtul a susținut în apărările formulate în cauză că regula ce trebuie avută în vedere la stabilirea situației de fapt este aceea a priorității de dreapta, dat fiind faptul că nu exista la acel moment niciun element, niciun reper, pe baza căruia conducătorii auto să aprecieze că unul dintre ei se afla pe un drum comunal, iar celălalt pe un drum local secundar. Ca urmare, a susținut pârâtul, aplicând regula priorității de dreapta, reclamantul C. I. era obligat să îi acorde prioritate de trecere.
Instanța a apreciat, contrar susținerilor pârâtului, că regula ce trebuia avută în vedere este aceea a priorității drumului considerat principal față de cel secundar, indiferent de existența/inexistența unor indicatoare care să indice în mod expres drumul cu prioritate, prin ipoteză - art. 135 lit. c - fiind în prezența unei intersecții nedirijate, lipsite de indicatoare.
În ceea ce privește caracterul de drum principal al drumului pe care se deplasa reclamantul C. I., instanța a apreciat că acesta nu poate fi pus la îndoială, câtă vreme drumul comunal DC 61 era indicat ca atare pe hărțile depuse la dosarul penal de către Primăria comunei V., încă din anul
1997, iar modificarea traseului acestuia nu a fost finalizată oficial decât în anul 2008 ca urmare a unei Hotărâri a Consiliului Local al com. V. .
Ca urmare, o astfel de modificare a traseului drumului comunal, principal, neoficială, este lipsită de relevanță, nefiind avută în vedere nici de către reclamantul C. I., nici de către pârâtul S. I. în data de_ . Pe de altă parte pârâtul nu a susținut că ar fi avut cunoștință despre această modificare sau că acesta ar fi fost elementul care l-a determinat să aprecieze că se afla pe un drum principal, apărările sale fiind întemeiate pe aplicarea în concret a unei alte reguli de prioritate.
Instanța nu a reținut susținerile pârâtului în sensul că existau la momentul producerii accidentului dubii cu privire la categoria drumurilor pe care se deplasau părțile, apreciind că, raportat la informațiile furnizate de către Primăria comunei V., respectiv înscrisurile depuse de aceasta la dosarul penal, rezultă cu certitudine că drumul pe care se deplasa reclamantul C. I. era la acel moment un drum principal, împrejurare care putea și trebuia să fie cunoscută pârâtului, locuitor al satului U. .
Prin urmare, raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța a apreciat că sunt dovedite în cauză fapta ilicită și culpa pârâtului S. I., constând în neacordarea priorității de trecere reclamantului C. I. .
Cu privire la condiția existenței unui prejudiciu, instanța a reținut că principiul general în materia răspunderii civile delictuale este acela al reparării integrale a prejudiciului pricinuit prin fapta ilicită, urmărindu-se restabilirea situației anterioare a victimei prejudiciului, fără însă a se ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.
Așadar, condiționat de faptul ca prejudiciile să fie rezultatul cauzal al faptei ilicite a autorului, ele trebuie reparate de acesta integral, indiferent dacă le-a prevăzut sau nu în momentul săvârșirii faptei.
În ceea ce privește prejudiciul pretins de către reclamantul C. I., acesta constă în contravaloarea autoturismului marca Aro, avariat în urma producerii accidentului, evaluat de către reclamant la suma de 5516 lei.
Potrivit probelor de la dosarul cauzei, respectiv declarațiile martorilor Selegean Damian și Năsălean M., autoturismul aparținând reclamantului era în stare bună de funcționare iar în urma accidentului a fost avariată într-o asemenea măsură încât nu mai putea fi reparată, fiind vândută de către reclamant la fier vechi. Potrivit chitanței depuse la dosar de către reclamant, acesta a primit suma de 484 lei (fila 8), de la centrul de colectare a fierului vechi.
Prejudiciul material produs reclamantului C. I. ca urmare a accidentului rutier apare astfel dovedit, fiind o consecință directă și evidentă a faptei ilicite a pârâtului, astfel încât revine acestuia obligația de a-l repara.
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, instanța a apreciat că poate fi acordată reclamantului suma solicitată, respectiv 5516 lei, care nu poate fi apreciată ca excesivă.
Reclamantul L. V. a solicitat prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, obligarea pârâtului S. I. la plata sumei de 15000 lei, reprezentând despăgubiri materiale și morale.
Potrivit expertizei medico-legale întocmite la data de_ (filele 123-
124 dosar penal), ca urmare a accidentului rutier din data de_ ,
reclamantul a suferit vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de 65-70 de zile de îngrijiri medicale.
La dosarul cauzei reclamantul a depus, în copie, bonuri fiscale, bilete de transport și bonuri de benzină (filele 21-25), reprezentând contravaloarea unora dintre cheltuielile ocazionate după producerea accidentului, cu medicamente și transport. Totodată, martorul C. Tănase C. a declarat că după producerea accidentului reclamantul a fost internat în spital o perioadă de timp lungă, iar după externare a avut nevoie de ajutor, mutându-se în locuința fratelui său, LS, întrucât nu se putea îngriji singur.
Ca urmare, instanța a apreciat întemeiate pretențiile civile ale reclamantului L. V., raportat la gravitatea leziunilor suferite de acesta și perioada mare de timp ce a fost necesară pentru recuperarea sa.
În ceea ce privește raportul de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului și prejudiciile suferite de către reclamanți, instanța a reținut raportat la considerentele expuse mai sus, că este pe deplin dovedit.
Pe cale de consecință, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanții C. I. și L. V. și a dispus obligarea pârâtului S. I. la plata sumei de 5516 lei reprezentând despăgubiri materiale în favoarea reclamantului C. I., respectiv a sumei de 15.000 lei reprezentând despăgubiri materiale și morale, precum și la plata dobânzii legale aferente de la data introducerii acțiunii -_ - până la achitarea efectivă, în favoarea reclamantului L. V. .
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul S. I., instanța a reținut că acesta a solicitat obligarea Comunei V. să îl despăgubească cu sumele ce vor fi stabilite de instanța de judecată ca fiind eventual datorate către reclamanți, cu dobânda legală la suma mai sus menționată de le data scadenței eventualei datorii către reclamant pană la plata integrală a debitului. Pârâtul a susținut astfel că întregul eveniment este datorat culpei exclusive a autorităților locale de nesemnalizare a drumurilor în cauza cu indicatoare si borne rutiere conform prevederilor legale.
Potrivit dispozițiilor art. 60 C. pr. civ. "(1) Partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentiuni cu o cerere in garantie sau in despagubiri";.
Instanța a reținut că, raportat la considerentele reținute cu privire la fapta ilicită și culpa pârâtului S. I. în producerea accidentului rutier, cererea de chemare în garanție nu poate fi admisă.
Astfel, determinantă în producerea accidentului a fost nerespectarea de către pârât a regulilor de prioritate într-o intersecție nedirijată, în condițiile în care acesta cunoștea locul respectiv, fiind localnic, iar nu lipsa unor indicatoare rutiere. În acest sens s-a reținut și faptul că lipsa de indicatoare rutiere nu atrage, în sine, culpa administratorului drumului - în speță C. V. - câtă vreme legislația rutieră stabilește în mod expres reguli de circulație clare aplicabile în astfel de intersecții.
Ca atare instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul S. I. în contradictoriu cu C. V. prin
P. .
Potrivit prevederilor art. 274 C. pr. civ., "Partea care cade in pretentiuni va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata";.
Față de soluția ce s-a dispus în cauză, instanța a apreciat că pârâtul
S. I. este parte căzută în pretenții, astfel încât a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, respectiv suma de 1685 lei reprezentând cheltuieli de judecată - taxe judiciare de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial în favoarea reclamantului C. I. și suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial în favoarea reclamantului L. V. .
S-a reținut de asemenea că prin încheierea de ședință de la termenul din data de_ instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. I. M., invocată de acesta prin întâmpinarea depusă la dosar, reținându-se că acesta este străin de raportul juridic substanțial dedus judecății. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a solicitat instanței obligarea reclamantului C. I. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate prin chemarea la în judecată, respectiv onorariu avocațial în cuantum de 800 lei reprezentând onorariu avocațial și 149,95 lei cheltuieli de transport.
Instanța a apreciat că raportat la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. I. M., se impune respingerea acțiunii formulate de reclamantul C. I. împotriva acestui pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Consecutiv, în temeiul art. 274 C. pr. civ., instanța a dispus obligarea reclamantului C. I. la plata în favoarea pârâtului S. I. M. a sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial și parțial cheltuieli de transport.
Totodată instanța a luat act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către chematul în garanție C. V. prin P. .
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs pârâtul S. I.,
solicitând admiterea recursului și în principal rejudecând să se dispună respingerea cererilor de chemare în judecată, iar în subsidiar, în cazul admiterii cererilor de chemare în judecată să se dispună admiterea cererii de chemare în garanție.
Recurentul consideră că Sentința pronuntata de către instanța de fond este netemeinica si nelegala, astfel ca solicita admiterea recursului pentru următoarele motive:
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocata de către pârât în legătura cu cererea de chemare in judecata formulate de către reclamantul C. I., consideră că instanța de fond in mod ilegal a respins-o ca neîntemeiata.
După părerea recurentului, acest termen de prescripție începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cat si pe cel care răspunde de ea. Fata de aceste aspecte, reclamantul face referire in cererea introductiva de instanța ca in urma accidentului rutier din data de_, el fiind implicat in accident în calitate de conducător auto, fiind cercetat penal (dosar_ - inculpat), fiind condamnat de catre instanta de fond, ulterior fiind achitat de catre Tribunalul Cluj.
Considera ca reclamantul a cunoscut de la data de_ pe cel care, după părerea lui, i-a pricinuit paguba, întreaga apărare in dosarul penal fiind făcuta în acest sens, susținând ca vinovat de producerea accidentului nu este el, ci recurentul.
Cursul prescripției dreptului la acțiune nu a fost interupt de existenta dosarului penal_, întrucât acel dosar are ca si subiect activ al infracțiunii o alta persoana, proces penal care s-a soluționat cu achitarea inculpatului in cauza, nicidecum cu stabilirea vinovăției recurentului in producerea accidentului rutier.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a admis cererea, motivând ca recurentul nu a formulat apărări in sensul ca nu ar fi avut cunoștința despre modificările aduse drumului sau ca acesta ar fi fost elemental care l-a determinat să aprecieze ca se află pe un drum principal.
Tocmai aceasta a fost de fapt apărarea recurentului, in sensul ca drumul DC 61 a fost modificat in fapt, prin asfaltare si modernizare cu mult înainte de a se da hotărârea consiliului local V., astfel ca drumul se continua in direcția de unde circula recurentul.
Or, raportat la probatorul administrat in cauza, martorii audiati care au arătat ca drumul s-a modernizat (asfaltat) de la intersecția cu
drumul județean pana in centrul satului (de unde se deplasa recurentul), la documentele depuse de catre C. V. - drumul principal (comunal) este drumul pe care circula atat recurentul cat si reclamantul C. I. .
Raportat la aceste aspecte, când ambii conducători de autovehicule se deplasează pe același drum, se aplica regula priorității de dreapta în intersecțiile nedirijate.
Nu poate fi reținuta ca si culpa a recurentului ca ar fi trebuit sa cunoască care este drumul cu prioritate pentru ca era localnic, ci mai mult acest fapt i-a creat convingerea, de altfel corecta, ca recurentul circula din directia cu prioritate fata de autovehiculul condus de către C. I. .
Fata de aceste aspecte, daca recurentul nu a încălcat nici o norma rutiera, nu poate răspunde de producerea accidentului rutier in care a fost implicat, astfel ca implicit nu poate sa fie tras la răspundere pentru prejudiciul suferit, de către reclamantul L. V. .
Cu privire la cererea de chemare in garanție, raportat la motivele de culpa reținute in sarcina recurentului de către instanța de fond, consideră ca Chemata in Garanție - C. V. avea obligația sa monteze indicatoare rutiere de semnalizare a intersecției in cauza si implicit a drumurilor despre care se face vorbire in prezentul dosar, atâta timp cat modernizarea a fost efectuata in alta direcție decât cea a fostului drum DC 61, fiind modernizat in direcția pe care urma sa o aibă noul DC 61 (circulandu-se pe drumul astfel modernizat de o buna perioada de timp înainte de producerea accidentului rutier).
Or, fata de aceste aspecte, considera ca direct raspunzatori de producerea accidentului rutier prin inducerea in eroare si implicit de eventuala nerespectare a normelor rutiere menționate se face chemata in garanție - C. V. - prin neaplicarea de indicatoare/marcaje/borne care sa reglementeze noul drum modernizat, fiind îndeplinite condițiile prev de ari. 60 si urm. C.pr. civ.
Raportat la mențiunile din dispozitivul Deciziei Penale nr. 85/A/2010 a T. ului Cluj, rămasa definitiva prin Decizia Curții de Apel Cluj, aflate la dosarul cauzei "din toate precizările făcute de Primăria Comunei V. pe parcursul procesului penal reiese fara dubiu ca acesteia ii aparține, in totalitate culpa pentru nesemnalizarea priorității unui alt drum decât cel pe care se deplasa inculpatul (C. ) la data producerii accidentului", considera ca starea de fapt in care se afla in prezenta cauza, cu toate aspectele ei este datorată culpei
exclusive a autorităților locale de nesemnalizare a drumurilor în cauza cu indicatoare si borne rutiere conform prevederilor legale.
În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 304, art. 304 indice 1, art.
312 C.pr.civ.
Intimata C. V.,
prin reprezentant și apoi prin concluzii scrise, a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii dispozitiilor hotărârii de fond și obligarea recurentului la plata în favoarea intimatei a cheltuielilor de judecata.
Astfel cum corect a statuat și instanța de fond, intimata apreciază că esențial în producerea evenimentului rutier din data de_ este nerespectarea de către recurent a regulilor de prioritate în intersecția nedirijată de DC 61 cu strada din satul U. denumită "Drumul Morii"; și nicidecum lipsa unor indicatoare rutiere.
Intimata apreciază că nu poate fi pusă la îndoială cunoaștere de către pârât, la data producerii evenimentului rutier, a împrejurării că strada din satul U. denumită Drumul Morii are caracter de drum secundar, indiferent dacă acesta este/a fost asfaltat sau nu, prin raportare la drumul principal - DC 61.
Intimata opinează că lipsa unor indicatoare rutiere într-o intersecție nedirijată nu creează o prezumție de culpă a administratorului drumului - intimata C. V. - de vreme ce legislația rutieră stabilește în mod expres regulile de circulație aplicabile și care trebuie respectate într-o asemenea intersecție, sub sancțiunea prevăzută de textul legal.
În acest context sunt pe deplin aplicabile în speță dispozițiile art. 135 alin. 1 lit c din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, potrivit cărora
"conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere la intersecția nedirijată atunci când pătrunde pe un drum comunal venind de pe un drum local";. Astfel, este fără echivoc ca orice autovehicul care circulă pe un drum local, indiferent că acest drum este asfaltat sau nu, inclusiv autovehiculul condus de către pârâtul recurent S. I., care circula de pe strada din satul U. denumită "Drumul Morii";, avea obligația de a acorda prioritate de trecere autovehiculelor care se deplasau pe drumul principal DC61, pe care circula intimatul C. I. .
În speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 C.civ pentru obligarea chematei în garanție la plata unui pretins prejudiciu.
În ceea ce privește condiția existenței unei fapte ilicite, intimata apreciază că nu există o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii pentru pârâtul recurent. Astfel, în dosarul penal nr._ acțiunea penală a fost exercitată exclusiv împotriva inculpatului C. I., acesta fiind singurul cercetat penal și judecat.
În acest context, prevederile art. 22 C.pr.pen., potrivit cărora hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile exclusiv cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, astfel încât în măsura în care intimata nu a fost subiect activ al infracțiunii, cercetat și judecat în cadrul dosarului penal nr. _
, nu se poate afirma faptul că a săvârșit o faptă ilicită, astfel cum, greșit, procedează recurentul prin cererea sa de recurs.
Cu privire la existența prejudiciului, intimata apreciază că aceasta este îndoielnică, prejudiciul neexistând, nefiind cert și nereprezentând rezultat al faptei ilicite pretins a fi fost săvârșite de către intimată, respectiv al încălcării unui drept subiectiv sau interes legitim, astfel încât nu suntem în prezența răspunderii civile delictuale.
Condiția existenței raportului de cauzalitate nu este nici aceasta îndeplinită atâta timp cât, în opinia intimatei, primele două condiții nu sunt întrunite în cauză.
În ceea ce privește culpa persoanei răspunzătoare, intimata este de părere că nici această condiție nu este îndeplinită.
În ceea ce privește excepția prescripției invocată de pârât în fața instanței de fond și reiterată în fața instanței de recurs, intimata arată că raportat la faptul că unul dintre motivele de recurs ale pârâtului S. I. este reprezentat de respingerea de către instanța de fond a excepției prescripției dreptului la acțiune, apreciază că acesta ar reprezenta unicul motiv de recurs care ar fi susceptibil a conduce la admiterea căii de atac astfel declarată și la modificarea Sentinței civile nr. 3205/_ în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul C. I. ca fiind prescrisă.
În acest context, intimata consideră că la data promovării cererii introductive de către reclamantul C. I., termenul de prescripție al dreptului material la acțiune era împlinit, reclamantul intimat cunoscând încă de la data de_ atât prejudiciul cât și persoana răspunzătoare de acesta, în mod constant acesta pretinzând, în dosarul penal nr._, ca intimatul S. I. se face vinovat de producerea accidentului.
În prezenta cauză, nu este incidentă întreruperea cursului prescripției extinctive, având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că în dosarul penal nr._ acțiunea penală a fost exercitată exclusiv împotriva intimatului
C. I., acesta fiind singurul cercetat penal și judecat iar, pe de altă parte, luând în considerare prevederile art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/_, în condițiile în care procesul penal s-a finalizat cu achitarea inculpatului.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a textelor de lege aplicabile în speță, tribunalul reține următoarele:
Recurentul a susținut că prima instanță a respins în mod greșit excepția prescripției, prescripția curgând de la data când păgubitul a cunoscut atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, adică de la data de_, când a avut loc accidentul rutier.
În această privință, tribunalul apreciază că prima instanță a respins în mod corect excepția prescripției, din moment ce, până la soluționarea irevocabilă a dosarului penal în care reclamantul C. I. a fost inculpat, deci acuzat că ar fi persoana vinovată de producerea accidentului, acesta nu a cunoscut persoana vinovată, în sensul art. 8 din Decretul nr. 167/1958
privitor la prescripția extinctivă. Așadar, până la data de_, când s-a pronunțat Decizia penală nr. 85/A/2010 a T. ului Cluj, nu a început să curgă termenul de prescripție. Raportat la această dată, acțiunea reclamantului, fiind introdusă la_, este formulată înăuntrul termenului de prescripție.
Recurentul a mai susținut că din probele administrate în cauză rezultă că drumul principal este drumul pe care circula atât el cât și reclamantul, și deci s-ar aplica regula priorității de dreapta în intersecțiile nedirijate.
Mai mult, recurentul susține că nu a încălcat nici o normă rutieră, deci nu poate fi tras la răspundere de producerea accidentului rutier.
Toate aceste susțineri ale recurentului sunt neîntemeiate.
Prima instanță a reținut în mod corect că în cauză sunt aplicabile prev. art. 135 al. 1 lit. c din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 privind prioritatea de trecere la intersecția nedirijată la pătrunderea pe un drum comunal de pe un drum local, întrucât intersecția era nedirijată.
De asemenea s-a stabilit în mod corect că drumul principal era cel pe care se deplasa reclamantul C. I., drumul comunal DC61, fiind indicat ca atare pe hărțile depuse la dosarul penal de către Primăria com. V. .
Împrejurarea că drumul pe care circula pârâtul a fost asfaltat cu mult înainte de modificarea traseului printr-o hotărâre a Consiliului Local V. din 2008, nu este în măsură să schimbe categoria drumului.
În consecință, s-a reținut în mod corect că pârâtul a săvârșit o faptă culpabilă, prin nerespectarea art. 135 al. 1 lit. c din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 și că astfel, este obligat la repararea prejudiciului produs.
Recurentul a atacat sentința și în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de chemare în garanție, considerând că direct răspunzător de producerea accidentului se face chemata în garanție - C.
V., prin neaplicarea de indicatoare.
Și aceste susțineri sunt neîntemeiate, tribunalul apreciind, în acord cu cele reținute de prima instanță, că vinovat pentru producerea accidentului este pârâtul, iar lipsa de indicatoare rutiere nu atrage culpa administratorului drumului în producerea accidentului, cât timp există o regulă de circulație expres stabilită prin lege, care se aplica în intersecția în cauză.
Față de aceasta, nu sunt relevante în speță nici mențiunile din Decizia penală nr. 85/A/2010 a T. ului Cluj, potrivit cu care Primăriei V. îi aparține culpa pentru nesemnalizarea priorității unui alt drum decât cel pe care se deplasa inculpatul C., din moment ce aceste mențiuni au în vedere tocmai împrejurarea că reclamantul C. se afla pe drumul cu prioritate și că nu exista indicator rutier contrar. Deci, se aplica regula prev. de art. art. 135 al. 1 lit. c din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.
Pentru toate aceste considerente și în baza art. 312 C.pr.civ, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât S. I. împotriva sentinței civile nr. 3205 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., pe care o va menține în totul.
În baza art. 274 C.pr.civ, recurentul va fi obligat să plătească intimatei
C. V. suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât S. I. împotriva Sentinței civile nr. 3205 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul.
Obligă recurentul să plătească intimatei C. V. suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Februarie 2013.
Președinte, A. -F. D. | Judecător, O. R. G. | Judecător, O. -C. T. |
Grefier, L. C. |
L.C. 12 Februarie 2013 Red. ORG/tehn AP
_
Jud. fond - A. G. N.
| ← Decizia civilă nr. 936/2013. Pretenții | Decizia civilă nr. 257/2013. Pretenții → |
|---|
