Decizia civilă nr. 1149/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1149/R/2013
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE Ana-SS
Judecător F. S. B. Judecător D. T. Grefier C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent V. I. și pe intimat
R. A. DE T. C. -N., intimat M. E., intimat C. E. D., intimat M. I., având ca obiect obligație de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru recurent av. R. C., pentru intimații pârâți R. A. DE T. C. -
N., M. E., C. E. D. și pentru intimatul reclamant M. I. se prezintă av. GIDRO STA. I. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Cu privire la scriptul depus la dosar la data de_, T. ul apreciază că este vorba de o completare a motivelor de recurs, față de care înțelege să invoce excepția tardivității, fiind depusă la dosar după expirarea termenului de 15 zile de declarare a recursului.
Reprezentanta intimaților solicită admiterea excepției tardivității completării motivelor de recurs depuse la data de_ .
Reprezentanta recurentului arată că lasă la aprecierea instanței să se pronunțe cu privire la excepție, fiind vorba de un script depus la dosar personal de către recurent.
După deliberare, T. ul apreciază ca tardiv formulate motivele de recurs înregistrate la dosar la data de_ și admite excepția tardivității depunerii acestora.
Se constată că la data de_ s-a depus prin registratura instanței răspuns la întâmpinare din partea recurentului V. I. .
Se mai depune la dosar un script emanând de la recurent, respectiv o adresă înregistrată la data de_ la R.A.T.U.C C. .
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art. 150 C.pr.civ., T. ul declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentului, având cuvântul, solicită admiterea recursului modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamanților ca fiind nefondată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. acțiunea reclamanților nu a fost dovedită prin nimic, în cauză nefiind întrunite condițiile generale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a recurentului pentru fapta proprie. În perioada 2007-2008 la care se referă intimații reclamanți în R.A.T. C. era declanșat un conflict de muncă între sindicat și conducerea unității, salariații fiind
reprezentați de liderul de sindicat V. I. . Toate acțiunile întreprinse de recurent în calitate de lider de sindicat în perioada 2007-2008 au avut ca scop realizarea obiectivelor sindicatului: asigurarea stabilității locului de muncă al salariaților, protejarea membrilor de sindicat împotriva tuturor abuzurilor de orice fel din partea angajatorilor și a șefilor ierarhici. Din această perspectivă a fost susținută excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului. În perioada de referință 2007-2008 nu s-a dovedit faptul că pârâtul ar fi făcut vreo declarație defăimătoare care ar fi adus atingere imaginii reclamanților. Tot ceea ce a afirmat pârâtul a avut la bază informații verificate și dovedite, documentate cu înscrisuri. Astfel, un organ al D.N.A. a stabilit faptul că salariații au lucrat acasă la cei 3 reclamanți
persoane fizice, prin urmare pârâtul a susținut în presă ceea ce s-a confirmat de către organele de cercetare, iar nu opinii personale, astfel încât recurentul nu poate fi obligat la plata de daune morale pentru fapta proprie. Libertatea de exprimare s-a circumscris realizării unui scop legitim al salariaților care au aderat la sindicat, scopul declarațiilor verbale nefiind acela de a leza reputația persoanelor vizate, ci acela de a opri discriminarea la angajare și la acordarea drepturilor salariale, concedierile inoportune și nejustificate și pe criterii nelegale, obligarea la muncă forțată a salariaților unității și nu în ultimul rând de protecție a membrilor de sindicat.
Reprezentanta intimaților, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică. Cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
T. ul reține cauza în pronunțare.
DOSAR _
T. UL
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 7633 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în prezentul dosar s-a respins ca neîntemeiata excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului.
A fost admisă in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanții R. A. DE T. C. -N., înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J_, având cod unic de inregistrare RO 2., M.
E., C. E. -D. si M. I. in contradictoriu cu paratul V. I., si in consecința:
A fost obligat paratul la plata către reclamantul M. E. a sumei de 6000 lei, către reclamantul C. E. -D. a sumei de 2000 lei si către reclamantul M. I. a sumei de 2000 lei, cu titlu de daune morale.
S-au respins ca neîntemeiate celelalte pretenții.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
In cursul anilor 2007-2008, pe fondul nemulțumirilor de natura salariala ale membrilor Sindicatului Liber E. rgia Termica din R. A. de
T. C. -N. si ca urmare a concedierilor colective, sau despre care se discuta ca urmează in cadrul Regiei, paratul, in calitate de președinte de
sindicat a organizat si condus mai multe manifestații publice, care s-au desfășurat in strada, cu precădere in fata Primăriei municipiului C. -N., ocazii cu care au fost înaintate materiale scrise către Primarul municipiului
C. -N., au fost afișate pancarte cuprinzând lozinci si sloganuri, iar paratul a dat o serie de declarații reprezentanților mass-media, care au fost invitați sa participe la aceste manifestări, aceștia din urma preluând si redând in presa scrisa conținutul sloganurilor conținute de pancarte, precum si declarațiile paratului, astfel cum rezulta din ansamblul înscrisurilor existente la dosarul cauzei.
Prin pancartele afișate cu ocazia manifestărilor in discuție, astfel cum au fost preluate si redate de mass-media, se induce ideea ca reclamantul M.
E., prin calitatea sa de acționar al SC Colonia SRL, SC Montenay SRL si SC Tehnicia SRL si activitatea sa in cadrul Regiei Autonome de T. C. -
N. urmărește realizarea de foloase materiale in dauna acesteia din urma, pe care ar conduce-o spre faliment, ca in timp ce in Regie se fac disponibilizări, cei trei directori, reclamanți in prezenta cauza, isi angajează rudele.
De asemenea, parte din susținerile paratului făcute cu ocazia manifestației din data de_, precum si pancartele afișate public, care au fost preluate de câteva publicații, au fost înregistrate pe suport DVD de către Inspectoratul de Jandarmi Județean C., potrivit suportului informatic de la fila 449 din dosarul cauzei.
Nu in ultimul rând, prin intampinarea si notele scrise depuse la dosar, paratul arata ca a organizat respectivele manifestații pe fondul nemulțumirilor salariale ale angajaților Regiei Autonome de T. C. -N.
, a disponibilizărilor, dar si pentru a atrage atenția opiniei publice asupra faptului ca disponibilizările de personal se datoreaza asocierii Regiei cu firme "capuse";, unde este acționar directorul general al Regiei, reclamantul
M. E., iar administratori sunt angajații din conducerea acesteia, cum este reclamantul M. I., ca R. A. de T. C. -N. este o instituție controversata, astfel ca populația primește si plătește facturile mari pentru apa calda si energia termica datorita acestor asocieri, ca cei trei reclamanți persoane fizice si directori ai Regiei, deși au studii de specialitate, nu le aplica in practica pentru a-si justifica veniturile, dar utilizează angajații unitatii pentru efectuarea de lucrări la propriile locuințe, in timpul programului de serviciu, fapte care susține ca nu au fost combătute cu dovezi de reclamanți.
De asemenea, in numele Sindicatului Liber Independent E. rgia Termica C. -N., paratul a formulat mai multe plângeri penale împotriva reclamanților M. E., C. D. -E. si M. I., prin care, in esența, imputa acestora savarsirea acelorași fapte, care au fost dezvăluite opiniei publice in modalitățile sus arătate, din care cele care au fost soluționate prin rezoluțiile anexate in copie la dosarul cauzei s-au dovedit neîntemeiate cata vreme s-a dispus confirmarea propunerii organului de cercetare penala de a nu se începe urmărirea penala împotriva făptuitorilor.
Prin urmare, apărarea paratului conform căreia, cele relevate de reclamanți prin cererea de chemare in judecata ca fiind acuzații pe care paratul le-a făcut împotriva lor ar reprezenta doar o interpretare personala a acestora este infirmata chiar de declarațiile paratului, chiar daca acestea s- au schimbat in parte prin răspunsurile date la interogatoriul ce i-a fost administrat - f. 194 si urm. dos.
In acelasi timp, chiar daca paratul arata ca prin acțiunile sale, in calitate de lider de sindicat, a urmărit soluționarea nemulțumirilor de natura salariala, precum si relative la disponibilizările membrilor de sindicat ale cărui manifestații publice le-a organizat si condus, este fara putința de tăgada ca faptele imputate reclamanților M. E., C. D. -E. si M. I. exced acestui scop, chiar paratul arătând prin intampinare ca cele imputate reclamanților au fost făcute si in considerarea faptului ca populația care primește si plătește facturile poate sa isi exprime părerea liber despre activitatea regiei, ori ca atacurile la persoana pot fi un rău necesar pentru protejarea obiectivelor unei societati democratice.
In acelasi sens, instanța constata ca potrivit Legii nr. 54/2003, sindicatele sunt organizații cu personalitate juridica constituite în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislația naționala, în pactele, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, precum și în contractele colective de munca și promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale și sportive ale membrilor acestora.
Or, in acest context, nu se poate retine ca acțiunile paratului s-au încadrat in obiectivele limitate ale sindicatului si, ca atare, pentru aceste actiuni răspunderea ar aparține in tot organizației sindicale, așa cum pretinde, deoarece sesizarea opiniei publice cu privire la fapte care ar atrage răspunderea penala, administrativa sau disprețul public, daca ar fi adevărate, nu se circumscriu apararii drepturilor si promovării intereselor profesionale ale membrilor de sindicat, iar organizația sindicala al cărui președinte era paratul nu este in nici un caz reprezentantul populației din comunitatea in care se înscrie.
De asemenea, nu se poate retine teza paratului conform căreia răspunderea civila pentru informația sau creația adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului articolului in cauza, cata vreme in speța de fata paratul nu susține si cu atât mai puțin dovedește ca cele aduse la cunostinta publica prin mass-media nu corespunde cu ceea ce s-a afișat si afirmat in public relativ la activitatea si faptele reclamanților, cu ocazia manifestărilor pe care le-a organizat si condus, acuzații care au fost susținute chiar si prin intampinare.
Din aceasta perspectiva, instanța retine ca reclamanții au justificat legitimarea procesuala pasiva a paratului si, prin urmare, excepția lipsei calității procesuale a paratului se dovedește a fi neîntemeiata si trebuie respinsa.
Cat privește acuzațiile imputate reclamanților de către parat, cu dovezile administrate, instanța constata ca nu se verifica.
Astfel, plângerile penale inițiate de parat si care au generat cercetări ale organelor de cercetare penala in ce ii privește pe paratii M. E., C. D.
-E. si M. I. s-au soluționat in sensul confirmării propunerilor de neîncepere a urmăririi penale.
Apoi, sesizarea înaintata Primarului municipiului C. -N. la data de_, prin care se imputa acelorași reclamanți ca au adus in pragul falimentului R. A. de T. C. -N., ca si-au angajat propriile rude in timp ce au avut loc concedieri masive si activitatea Regiei a continuat prin detașarea de salariați de la societățile care s-a menționat ca funcționează in detrimentul acesteia, si care in mod evident ar fi trebuit sa atragă îndepărtarea celor trei directori din conducerea Regiei a rămas fara
urmări pentru aceștia, ceea ce denota ca acuzele aduse reclamanților nu se verifica cu dovezi.
De asemenea, faptul ca reclamanții persoane fizice ar fi acționarii, respectiv administratorii SC Colonia SRL ori SC Montenay SRL, ceea ce ar fi fost ușor de dovedit cata vreme aceste informații pot fi cu ușurința procurate de la Oficiul Registrului Comerțului, nu sunt susținute de dovezi, drept care faptul ca reclamanții ar fi acționat prin intermediul acestora pentru a aduce R. A. de T. C. -N. la faliment nu poate fi reținut de instanța, cu atât mai mult cu cat datele statistice prezentate de reclamanți, situația financiara a Regiei si clasarea ei pe locul I in industria privind producerea si distribuția energiei electrice, termice, a gazelor naturale si a apei pe anul 2008, infirma in tot cele imputate reclamanților (f. 51-67 dos.).
Nici faptul ca reclamanții, si cu precădere M. E., urmare concedierilor care au avut loc la R. A. de T. C. -N. in perioada de referința, au făcut alte angajări in favoarea rudelor lor nu se verifica cu dovezile administrate, reclamanții arătând prin răspunsurile date la interogatorii ce rude au care lucrează in aceeași unitate si perioada in care
au fost angajați, cele patru astfel de angajări fiind mult anterioare anului 2007.
In sfârșit, relativ la faptul ca reclamanții M. E., C. D. -E. si M.
I. au utilizat salariații Regiei pentru efectuarea de lucrări la propriile locuințe, așa cum pretinde paratul, instanța constata ca intr-adevăr prin rezoluția din_ a Parchetului de pe langa Tribunalul Cluj, data in dos. nr. 212/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numiților M. E., C. D. -E. si M. I., pentru savarsirea infracțiunilor prev. de art. 246, 248 C. pen. rap. la art. 41 alin. 2 C. pen. art. 248 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. Art. 41 alin. 2 C. pen si art. 2151 alin. 1 C. pen., insa din cuprinsul acesteia rezulta ca aceștia au beneficiat de diverse servicii executate de salariații Regiei in folosul lor, care insa nu au fost determinate iar prejudiciul astfel produs este de mica valoare.
Așa fiind, in limitele mai sus reținute, instanța a constatat ca in pofida susținerilor paratului, in cauza sunt incidente dispozitiile art. 998, 999 C. civ., respectiv faptele acestuia, exercitate in mod evident cu incalcarea libertatii de exprimare, astfel cum aceasta este limitata de dispozitiile art. 30 alin. 6 din Constituția R. iei, au adus reclamanților M.
E., C. D. -E. si M. I. o atingere a onoarei, reputației si probității profesionale de care in mod evident aceștia se bucurau date fiind pregătirea profesionala atestata de înscrisurile depuse la dosar si nu in ultimul rând de rezultatele economice si de satisfacere a interesului public de către R.
A. de T. C. -N., prejudiciu care se impune a fi reparat. Depozițiile contrare ale martorilor Ilea A. D. si Bojan Iona - f.
221, 244 dos. nu pot fi primite de instnata întrucât nu se coroborează cu celelalte dovezile administrate, mai sus amintite.
De asemenea, in ce privește plângerile penale inițiate de parat in numele organizației sindicale pe care o reprezenta, depoziția martorului Ilea
A. D. infirma faptul ca acest demers a fost urmare a hotararii membrilor de sindicat, dar chiar trecând peste acest aspect, instanța are in vedere ca orice persoana este libera sa formuleze plângerile pe care le considera necesare pentru sancționarea faptelor ce exced limitelor legale,
insa imputarea acestor fapte in mod public, fara ca ele sa fie confirmate de soluțiile organelor in drept, conduc in mod cert la formarea unei imagini denaturate asupra probității profesionale si morale ale persoanei in cauza, care este tocmai expresia prejudiciului moral.
Cat privește prejudiciul de imagine adus Regiei Autonome de T.
-N., având in vedere ca aceasta desfasoara in continuare o activitate profitabila si deopotrivă in interes public, ca a fost apreciata si recompensata pentru realizările sale, si nu exista nici o dovada ca faptele paratului au indus in rândul publicului o denaturare a imaginii acesteia așa incat consecințele sa fie evidente, instanța a retinu ca acțiunea este neîntemeiata.
Pe cale de consecinta, in temeiul art. 998 si urm. C. civ., art. 1073 C. civ. raportat la art. 54 din Decretul nr. 31/1954, instanta a admis in parte actiunea formulata de reclamanți, sens in care a obligat pe parat la plata către reclamantul M. E. a sumei de 6000 lei, către reclamantul C. E. -
a sumei de 2000 lei si către reclamantul M. I. a sumei de 2000 lei, cu titlu de daune morale, apreciate ca suficiente pentru repararea prejudiciului moral produs acestora si proporționale cu atingerile drepturilor personale nepatrimoniale lezate, precum si pentru paratul sa inteleaga ca libertatea de exprimare poate fi exercitata numai in limitele stabilite in mod expres de lege.
Relativ la pretenția reclamanților de publicare a dezmințirilor in ziarele menționate in acțiunea introductiva, având in vedere vechimea faptelor si continuarea activitatii reclamanților pe aceleași funcții, precum si rezultatele profesionale ale acestora, care au fost recunoscute prin insasi rezultatele Regiei, instanța a apreciat ca opinia publica a inteles ca cele imputate reclamanților nu corespund realității si, ca atare, o astfel de reparație nu se mai justifica.
Cheltuielile de judecata pretinse de reclamanți corespunzatoare limitei in care acțiunea acestora urmează sa fie admisa nu au fost susținute cu dovezi pana la sfârșitul dezbaterilor asupra fondului cauzei, in condiții de contradictorialitate, drept care nu au fost acordate.
Împotriva sentinței examinate a promovat recurs pârâtul (f.3) solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamanților ca nefondată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.
În motivarea cererii învederează că în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pledat pentru readucerea umanului în actul de justiție, pentru conștientizarea faptului că serviciul justiției există și trebuie să fie prestat de dreptul oamenilor și nu de dragul formulelor juridice. De asemenea, judecătorul este chemat să aplice dreptul dar nu unor spețe de școală, iresponsabil, ci unor situații de fapt privind oamenii și viața lor. Din acest motiv pledează Curtea, se impune a se învăța, să se aplice înainte de toate, prezumția de bună credință a justițiabilului de rând. Arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită lăsând deoparte dovezi, înscrisuri, care studiate și corelate cu restul probațiunii administrate în dosar ar fi schimbat soluția în cauză și se referă la toate
înscrisurile care arată clar că toate afirmațiile făcute de pârâtul recurent u fost exacte, bazate pe documente justificative de la organele abilitate iar faptul că cei trei directori nu au fost demiși nu înseamnă că aceștia sunt
corecți și competenți ci, după cum este de notorietate, înseamnă că aceștia și-au mențiuni funcțiile datorită culorii politice la putere.
Practic cei trei directori și-au unit forțele, au dat declarații prin care s- au sprijinit reciproc și și-au adus ca martori salariați care sunt plătiți regește și care au declarat pro causae, astfel că aceste declarații trebuiau cenzurate de către instanță și înlăturate de la probațiune.
Mai mult, nici unul dintre cei trei reclamanți nu au făcut dovada prejudicierii imaginii raportat la comunitatea în care trăiesc ci reciproc s-au convins unul pe altul și au convins din păcate instanța de judecată că au suferit reciproc, fără însă a proba acest lucru în concret.
În cauză nu s-a făcut dovada relei credințe a recurentului; respectivele afirmații au fost făcute în contextul existenței unui conflict de muncă și pe marginea unei dezbateri referitoare la probleme de interes general în ce privește posibilele consecințe ale unei conduceri defectuoase a unei regii de interes local.
În cauză nu există nici o faptă ilicită a recurentului care să aibă ca rezultat dovedit lezarea gravă a imaginii și demnității reclamanților.
În ce privește legătura de cauzalitate între presupusa faptă a pârâtului și prejudiciul considerat de instanța de fond că l-au suferit reclamanții arată că nu există deoarece nu a existat nici o consecință negativă pe care intimații să fi fost nevoiți să o suporte, nu a existat nici o lezare propriu zisă a unor valori personale ale intimaților, acțiunea fiind introdusă pentru șicanarea cu rea credință a recurentului.
În acest context, apreciază că instanța de fond era obligată să constate că toate acțiunile recurentului au fost făcute în calitate de lider de sindicat și în această calitate trebuia analizat dacă ingerința în dreptul la liberă exprimare a acestuia este prevăzută de o lege accesibilă și previzibilă, urmărește un scop legitim, este necesară într-o societate democratică și îndeplinește condiția proporționalității.
Din probatoriul mai mult decât generos aflat la dosarul cauzei rezultă toate acțiunile sindicatului reprezentat de liderul de sindicat recurent au aut la bază situații și înscrisuri reale.
Deoarece instanța de fond a făcut mai multe trimiteri la ordonanțele de scoatere de sub urmărire penală ale reclamanților intimați, recurentul înțelege să facă referire la Ordonanța din_ dată de Direcția Națională Anticorupție - S. Teritorial C. de unde rezultă cu certitudine vinovăția celor trei intimați reclamanți.
În consecință, solicită instanței de control judiciar să observe că exercitarea libertății de exprimare a recurentului, în calitate de lider de sindicat, nu a depășit limitele criticii admisibile în cazul unei dezbateri sociale, cu privire la un subiect de interes particular pentru membrii de sindicat - salarii și păstrarea locului de muncă și general - factura la energia termică și că, în absența unei fapte ilicite, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998-999 C.civ. iar obligarea recurentului la plata unor despăgubiri morale este netemeinică.
În opinia recurentului, daunele morale solicitate prin acțiune de reclamanții persoane fizice nu trebuiau reduse ca și cuantum ci nu trebuiau acordate, la fel cum în mod corect instanța de fond a respins daunele morale solicitate de RA T. C., pentru aceleași considerente.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 312 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată (f.33) intimații reclamanți solicită respingerea recursului ca nefondat și pe cale de consecință, menținerea sentinței atacate, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea poziției procesuale intimații au arătat că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C.civ. din 1864 - răspunderea personală iar nu pe disp. art. 1000 alin. 3 - răspunderea comitenților pentru fapta prepușilor iar pârâtul recurent nu a
formulat nici o cerere de chemare în garanție a Sindicatului Liber Independent E. rgia Termică iar acțiunile recurentului exced categoric limitelor și scopului prevăzut de Legea sindicatelor nr. 54/2003.
În ce privește critica referitoare la probațiunea administrată și aceasta este neîntemeiată deoarece toți martorii audiați sunt angajați ai Regiei, martorii propuși de reclamanți nu au funcții de conducere iar instanța fondului a înlăturat declarațiile martorilor propuși de recurent întrucât acestea nu se coroborează cu celelalte dovezi administrate.
Deoarece recurentul invocă lipsa oricăror fapte ilicite și lipsa raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și lipsa oricărui prejudiciu arată că faptele afirmate în public de către pârât, dacă ar fi adevărate, ar putea expune R. la sancțiuni și dispreț astfel că reprezintă veritabile calomnii la adresa acestei instituții care a reușit cu eforturi susținute în cei 18 ani de activitate să își afirme prestigiul pe plan intern și
internațional în producerea și distribuția energiei termice. DE asemenea, a arătat și dovedit că toate reproșurile nu sunt adevărate întrucât RAT C. nu este în faliment, intimații nu beneficiază de nici un fel de avantaj material și nici măcar nu sunt acționari la societățile comerciale afirmativ firme căpușă.
Prin afirmațiile și imputațiile sale recurentul a adus atingere reputației, valoare morală pe care prin muncă, ani de sacrificiu, conștiinciozitate, merit și conduită, intimații și-au câștigat-o în sânul colectivității.
În drept, au fost invocate art. 998-999 C.civ. art. 1 alin. 3 și art. 30 din Constituția României, art. 274 C.pr.civ.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 312 alin.3 C.pr.civ. coroborat cu art. 3041C.pr.civ., îl va respinge pentru următoarele considerente:
Recurentul sustine ca hotararea instantei de fond este gresita intrucat a lasat probe, inscrisuri neanalizate, care daca ar fi fost coroborate cu alte probe ar fi schimbat solutia, fara insa sa faca precizeze care anume inscrisuri nu au fost analizate.
In ceea ce priveste Ordonanta din data de_ la care face referire recurentul, din care ar rezulta proba vinovatiei intimatilor, tribunalul retine ca prin aceasta ordonanta nu s-a retinut in sarcina intimatilor savarsirea unor fapte de natura penala ci s-a dispus declinarea competentei de efectuare a urmaririi penale si solutionare a cauzei in favoarea Parchetului de pe langa Judecatoria C. .
Sustinerea recurentului in sensul ca prima instanta trebuia sa inlature declaratiile celor trei directori, intrucat acestea au fost date pro causa, nu pot fi retinute, avand in vedere faptul ca acestia au calitatea de reclamanti in prezentul dosar, calitate in care fiecare a raspuns la
interogatoriul formulat,in raport de intrebarile adresate, astfel ca raspunsurile lor nu pot fi calificate ca fiind date pro causa .
Recurentul sustine ca actiunile sale se circumscriu activitatii de lider de sindicat, or faptele imputate de catre recurent vizeaza probitatea morala a intimatilor, in calitatea pe care o au in cadrul regiei pe care o conduc si o conduceau si la data savarsirii faptelor ilicite.
In ceea ce priveste sustinerea recurentului in sensul ca nu s-a facut dovada existententei unui prejudiciu, tribunalul retine ca in cazul in care faptele ilicite ale recurentului au fost dovedite, se prezuma existenta prejudiciului cauzat prin atingerea adusa onoarei, reputatiei si probitatii profesionale a intimatilor ca urmare a afirmatiilor facute de acesta, in conditiile in care nu s-a probat nici una din sustinerile sale afisate pe pancarte sau care au fost imputate in prin intermediul mass-media .
In jurisprudenta Curtii Europene a drepturilor omului in domeniul libertatii de exprimare se constata existenta unor principii de echitate care trebuie sa echilibreze exercitarea liberatatii de exprimare cu limitele impuse acesteia prin art.10 al 2 al Conventiei .
T. ul retine ca este adevarat ca in jurisprudenta Curtii, buna credinta tinde sa fie un criteriu folosit pentru a determina daca exercitarea libertatii de exprimare se mentine sau nu in limitele stabilite de art. 10 din Conventie.
In speta, nu poate fi retinuta buna credinta a recurentului, in conditiile in care sarcina sa in calitate de lider de sindicat, nu era nicidecum de a sesiza opinia publica, cu privire la fapte care ar atrage raspunderea penala a intimatilor, obiectivele sindicatului fiind limitate la apararea drepturilor membrilor acestuia, astfel cum sunt prevazute de dispozitiile Legii 54/2003.
In atare situatie, recurentul nu se poate bucura de protectia dispozitiilor art.10 al 2 din Conventie, faptele acestuia fiind in mod evident exercitate cu incalcarea limitelor dreptului la exprimare, prevazut de dispozitiile art. 30 al 6 din Constitutia R. iei.
Pentru considerentele mai sus arate, tribunalul constata ca hotararea primei instante este legala si temeinica, nefiind incident nici un motiv de modificare a acesteia, astfel incat urmeaza ca in baza dispozitiilor art. 312 C.pr. civ sa respinga recursul declarat de pârâtul V. I. împotriva Sentinței civile nr. 7633 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o va menține în totul.
In temeiul dispozitiilor art. 274 c.pr. civ va obliga recurentul să plătească intimaților suma de 1000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, parțiale intrucat Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudența sa că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Mai exact, se poate afirma că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul.
În prezenta cauză, tribunalul apreciaza raportat la complexitatea cauzei, onorariu avocatial in cuantum de 1000 lei, ca fiind rezonabil si proportinal cu activitatea depusa de catre avocat in reprezentarea intimatilor .
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul V. I. împotriva Sentinței civile nr. 7633 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Obligă recurentul să plătească intimaților suma de 1000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, parțiale.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, Ana-SS | Judecător, F. S. B. | Judecător, D. T. |
Grefier, C. -G. H. |
C.H. 04 D. 2013 RED FSB/GP/2 EX/_ Jud. fond F. M.
| ← Încheierea civilă nr. 2013/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 1181/2013. Obligatie de a face → |
|---|
