Decizia civilă nr. 72/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr.72/R/2013 Ședința publică din: 14 Februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C. ,judecător
JUDECĂTOR: S. I. JUDECĂTOR: N. C.
GREFIER: H. V.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamanții C. I. și C. V. împotriva încheierii civile nr. 8477/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect obligație de a face - servitute de trecere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru reclamanții recurenți se prezintă avocat V. C. C., cu împuternicire avocațială aflată la dosar la fila 5, și pârâtul intimat S. M., lipsă fiind toate celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care :
Instanța constată recursul declarat și motivat în termen legal, scutit la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar potrivit dispozițiilor art.14 din Ordinului nr.760/C/1999 al Ministrului Justiției și comunicat pârâților intimați conform mențiunii de la fila 5 verso, împrejurare confirmată de pârâtul intimat S.
M., prezent în instanță.
Reprezentantul reclamanților recurenți, avocat V. C. C. și pârâtul intimat
S. M. nu formulează cereri prealabile dezbaterii recursului.
Nemaifiind de formulat alte cereri, tribunalul închide faza de cercetare judecătorească și dispune dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente, avocat V. C. C., solicită admiterea recursului așa cum este formulat în scris, modificarea în parte a încheierii atacate în sensul respingerii cheltuielilor de judecată în cuantum de 1902 lei. Nu cere obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Pârâtul intimat S. M. solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a încheierii pronunțată de instanța de fond; fără cheltuieli de judecată în recurs.
deliberând, constată:
T R I B U N A L U L,
Prin încheierea nr. 8477/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ s-a luat act de renunțarea la judecată a acțiunii formulată de reclamanții C.
I. și C. V. împotriva pârâților S. M. și S. M., având ca obiect obligația de a face-servitute de trecere.
Reclamanții au fost obligați să plătească pârâților cheltuieli de judecată în cuantum de 2.902 lei.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub numărul_, reclamanții C. I. și C.
V. au chemat în judecată pe pârâții S. M. și S. M., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se constate că terenul proprietatea reclamanților în suprafață de 2938 mp, înscris în c.f nr. 2857 B. -Bârgăului nr. top. 2297/2/_ /2/1/1, se constituie ca lot înfundat și să se dispună instituirea unei servituți de trecere cu autoturismul și cu piciorul peste terenul fond aservit aparținând pârâților, înscris în c.f. nr. 2304 B. -Bârgăului nr. top._ /1, cu o lungime de cca. 50 metri și o lățime de 3 metri; să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de servitute. Cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție.
În motivare, reclamanții au arătat că sunt proprietari tabulari asupra terenului în suprafață de 2938 mp, teren identificat în c.f. 2857 B. -Bârgăului nr. top. 2297/2/1/1 și 2303/2/1/1, aflat în localitatea C. . Mai arată că terenul - proprietatea lor nu are ieșire la calea publică, astfel că nu au acces la terenul ce le aparține. Acesta este lot înfundat în lumina prevederilor art. 616 cod civil și anume: este înconjurat de alte proprietăți, fără posibilitatea de ieșire la calea publică, decât trecând peste alt teren - fond aservit.
Terenul aparținând pârâților, înscris în c.f. nr. 2304 B. -Bârgăului, se situează între drumul public și terenul reclamanților, iar instituirea unei servituți de trecere asupra acesta ar fi singura posibilitate ca reclamanții să aibă acces la terenul ce le aparține pentru a putea să-l exploateze în condiții normale. Drumul ar urma să aibă cca. 50 metri lungime și 3 metri lățime, fiind vorba despre o servitute cu mașina și cu piciorul, însă expertul topograf va putea stabili exact lungimea, precum și traseul acesteia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 575; art. 516 și următoarele, art. 630 Cod civil, art. 47-48 din Legea 7/1996.
Pârâții, legal citați, au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii introductive, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În susținere, pârâții au arătat că terenul înscris în c.f. 2304 B. -Bârgăului se învecinează cu un teren care, din câte știu ei, ar fi proprietatea reclamanților.
Așa cum rezultă din extrasul de carte funciară, ei sunt întabulați pe acest teren de cca. 10 ani și niciodată pârâții - pentru a ajunge la drum - nu au trecut și nici nu au solicitat să treacă peste terenul lor.
Mai arată că reclamanții folosesc terenul și pentru a putea ajunge la teren chiar au amenajat un drum și au făcut un podeț (au pus un tub din beton), pentru a putea ieși la drum, dar această cale de acces nu se afla pe terenul pârâților.
Cred pârâții că în prezent reclamanții doresc doar să-și schimbe calea de acces, întrucât pârâții consideră că este singura cale de acces care este practicabilă, terenul fiind în pantă și un drum pe porțiunea cea mai scurtă ar fi impracticabil.
Pârâții precizează că pe terenul proprietatea lor sunt amplasate construcții, respectiv una casă locuibilă, una în construcție, precum și anexe gospodărești.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115, 274 Cod procedură civilă.
La data de 10 septembrie 2012, prin serviciul registratură, reclamanții au depus la dosarul cauzei cereri prin care învederează instanței că renunță la judecarea prezentei cauze, arătând că terenul urmează să fie înstrăinat, iar noul proprietar nu solicită drum de acces.
Având în vedere cererea de renunțare formulată de către reclamantă, prin care arată că înțelege să renunțe la judecarea cererii, văzând și dispozițiile art. 246 Cod procedură civilă potrivit cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal, fie prin cerere scrisă, precum și principiul disponibilității care guvernează procesul civil, urmează a se lua act de renunțarea reclamantei la judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă și ale art. 246 alin. 3 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea reclamanților la plata către pârâți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.902 lei, din care suma de 1000 lei reprezintă onorariu avocat și 1902 lei reprezintă contravaloarea unei deplasări Germania-România (f. 158-165).
Teza susținută de reclamanți prin mandatar la termenul din_ referitoare la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât nu era obligatorie prezența pârâților la acest termen de judecată, a fost înlăturată de instanță având în vedere dispozițiile art. 246 alin. 3 Cod procedură civilă, care dispune expres că "dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli";, text care nu distinge nici în raport de obiectul cererii și nici de aprecierile părților cu privire la necesitatea și oportunitatea prezenței acestora la termenele fixate de instanța de judecată, textul legal mai sus menționat fiind imperativ.
Împotriva încheierii expuse au declarat recurs, în termen legal, reclamanții C.
V. și C. I., prin care au solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a încheierii în sensul de a se respinge cheltuielile de judecată în cuantum de 1902 lei, pentru motivele ce urmează.
Reclamanții sunt proprietarii tabulari asupra imobilului teren situat în localitatea C., înscris în CF nr. 2857 B. -Bârgăului nr. top 2297/2/_ /2/1/1, teren ce se compune ca lot înfundat, neavând ieșire la calea publică. Au solicitat instanței să dispună instituirea unei servituți de trecere peste terenul fond aservit ce aparține pârâților S. și să se înscrie servitutea în cartea funciară. Terenul pârâților se situează între drumul public și terenul lor.
Pârâții au solicitat încă de la început respingerea acțiunii, motivat de faptul că timp de 10 ani reclamanții nu au mers la terenul proprietatea lor, iar în prezent pe terenul lor sunt amplasate o casă locuibilă, un garaj și anexe gospodărești.
Pentru că în luna iunie au reușit să încheie o promisiune de vânzare - cumpărare pentru terenul în litigiu și pentru că oricum nu reușeau să ajungă la terenul proprietatea lor datorită faptului că pârâții nu le permiteau, au decis să renunțe la judecată.
Astfel, au trimis un script prin care au arătat că renunță la judecată pentru că viitorul proprietar nu solicită cale de acces.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă mandatara pârâților intimați a solicitat să se ia act de renunțarea la judecată și să fie obligați recurenții la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli deplasare din Germania și retur, depunând ulterior la dosarul cauzei, respectiv fila 158 dosar, o notă de cheltuieli prin care se solicită 2902 lei cheltuieli de judecată.
Onorariul de avocat în cuantum de 1000 lei se justifică cu chitanța fila 34, iar suma de 1902 lei nu se justifică prin nimic. Se depune la dosar un script prin care se arată distanța dintre B. și Germania - F. - și un extras cu o poză a unei mașini, care consumă 12,6 litri motorină la 100 km parcurși.
Înțeleg să conteste acordarea acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată în cuantum de 1902 lei, întrucât cheltuielile de judecată se acordă după prezentarea unui act justificativ, a unei dovezi (chitanță, bilet de tren, factură, bonuri de benzină, etc.) prin care să se ateste că s-au făcut cheltuieli. Pe de altă parte, prezența pârâților intimați la dezbateri, atâta timp cât au angajat avocat, nu este obligatorie, ci doar în cazul citării la interogatoriu. Nu a fost cazul la nici un termen de judecată ca pârâții să se prezinte.
Prin mandatarul avocat au solicitat respingerea cheltuielilor de judecată, altele decât onorariul de avocat, respectiv suma de 450 Euro (1902 lei), reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare Germania - România, efectuate de pârâții intimați.
Au susținut că nu se opun acordării onorariului de avocat, dar au susținut că în opinia lor cheltuielile de judecată se acordă doar atunci când partea dovedește că le-a făcut strict pentru proces. Au arătat, de asemenea, că pârâții intimați sunt prezenți mare parte din an în România, locuiesc luni de zile la casa de la C. și nu au venit special în România pentru proces. De altfel, nici nu au depus vreo chitanță de combustibil care să justifice că au venit în România cu mașina sau cu vreun alt mijloc de transport la vreun termen de judecată.
Prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevăd că
"dreptul la un proces echitabil implică și o lichidare corespunzătoare a cheltuielilor de judecată, respectiv recunoașterea doar a acelor cheltuieli care au corespuns unor necesități procesuale rezonabile, nu și a celor ce sunt rezultatul unui exercițiu abuziv al dreptului la apărare";.
Cheltuielile în cuantum de 1902 lei solicitate reprezintă un exercițiu abuziv al dreptului la apărare, iar recunoașterea prin hotărâre judecătorească este lipsită de legitimare.
Este reală susținerea instanței care invocă prevederile art. 246 pct. 3 Cod procedură civilă potrivit căreia "dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli";, dar, instanța, în baza rolului activ pe care-l are în bună desfășurare a procesului și în temeiul art. 274 pct. 2 Cod procedură civilă, poate cenzura cheltuielile solicitate, mai ales în situația în care nu sunt probate. Ori, în speță, cheltuielile solicitate nu sunt justificate decât prin chitanța reprezentând onorariu de avocat - cheltuială, pe care de altfel nu au contestat-o.
Pârâții intimați, prin întâmpinările de la filele 21, 23-24 s-au opus admiterii recursului.
În apărare au arătat că hotărârea atacată a fost promovată în anul 2007, deci recurentul i-a purtat în proces cca. 5 ani de zile. Potrivit art. 246 pct. 3 Cod procedură civilă, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga reclamantul la cheltuieli. În speță nu e vorba de renunțarea la prim termen, ci de 5 ani de judecată.
Cheltuielile solicitate nu sunt exagerate și sunt mult mai mici decât cele făcute de ei efectiv. Au solicitat a se plăti contravaloarea unei singure deplasări, deși de cel
puțin trei ori prezența lor a fost strict necesară în cauză. Cel puțin o dată a trebuit să vină în țară pentru a angaja apărător, apoi la efectuarea expertizei a trebuit că fie prezenți întrucât au fost citați de expert cu această mențiune și, de altfel, dacă nu erau prezenți nu aveau cum să intre în proprietatea lor, întrucât totul este îngrădit și închis, și apoi la audierea martorilor.
Prin scriptele depuse la dosar au făcut dovada distanței de la domiciliul lor până în B., iar în ce privește poza mașinii, nu e o poză oarecare, ci au făcut dovada cu actul de proprietate că dețin un asemenea autoturism (de fapt singurul lor autoturism), iar cel scos de pe internet - identic cu cel deținut de ei - avea și precizarea consumului de combustibil. Când au fost convocați pentru expertiză au venit cu avionul amândoi, dar așa cum au subliniat, au solicitat a fi obligați doar la contravaloarea unei singure deplasări.
Consideră că în hotărârea atacată în mod corect s-au acordat cheltuielile solicitate de ei, drept pentru care solicită respingerea recursului.
Recurenții solicită în recursul depus modificarea încheierii instanței de fond doar în sensul reducerii cheltuielilor de judecată, dar acestea nu se încadrează în motivele de nelegalitate arătate în art. 304 Cod procedură civilă, motive care stau la baza admiterii unei acțiuni de recurs.
Recursul este fondat și se va admite așa cum s-a formulat.
Contrar ultimelor apărări din întâmpinarea pârâților, se stabilește că în speța de față sunt aplicabile prevederile art. 3041Cod procedură civilă, unde se dispune că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să
examineze cauza sub toate aspectele. Așadar, tribunalul ca instanță de recurs poate
lua în discuție orice element de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate ce se constituie în motiv de recurs.
Fără a pune la îndoială că pârâții au făcut deplasări din Germania, unde își au domiciliul (circumstanță de fapt cert demonstrată prin înscrisurile de la filele 15-17, 19-21, 30-31), în România, ocazionate de derularea prezentului proces și că potrivit dezlegării de drept corecte a primei instanțe au dreptul să ceară și să obțină de la reclamanții care au renunțat la judecată cheltuieli de judecată, conform art. 246 alin. 3 Cod procedură civilă, totuși, în speța de față suportarea speselor de judecată a fost dovedită numai în ceea ce privește suma de 1000 lei, achitată cu titlu de onorar avocațial prin chitanța nr. 681007/_, existentă la dosar la fila 34.
În rest, pretenția pentru suma de 1902 lei, calculată prin scriptul de la fila 158, s-a fundamentat pe prezentarea unui document în legătură cu deținerea în proprietate a unui autoturism (f. 163), pe informații obținute de pe internet privind distanța dintre locul de domiciliu al pârâților, în străinătate, și localitatea B., din România (f. 159-162), caracteristicile unui autoturism similar cu al pârâților, în cauză prezentând interes consumul unui atare autovehicul pentru parcurgerea a 100 km (f. 164) și pe cursul de schimb a monedei naționale românești (f. 166).
Incontestabil, aceste date puteau primi relevanța convenită însă numai dacă ar fi fost însoțite de probe care să ateste că aceste cheltuieli au și fost efectuate,prin depunerea la dosar a unor chitanțe, bonuri sau alte asemenea instrumente de plată a combustibilului necesar deplasării le sediul judecătoriei, emise în preajma termenului
de judecată pentru care s-au cerut, cel din 10 septembrie 2012, la care s-au înfățișat în instanță (f. 168), lucru care nu s-a întâmplat în litigiul prezent.
În situația dată, dispoziția de obligare a reclamanților la plata sumei de 1902 lei apare ca netemeinică întrucât nu este sprijinită prin niciun mijloc de dovadă, măsură în care se va modifica încheierea supusă controlului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții C. V. și C. I. , cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat V. C. C. din municipiul B., str. A. I., nr. 4A, județul B. -Năsăud, împotriva încheierii nr. 8477/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pe reclamanți să plătească pârâților S. M. și S. M. , domiciliați în Germania, Jakos -W. - str. 3 90763 F., cu domiciliul procesual ales la mandatar în municipiul B., str. V. A., bl. 4, sc. A, ap. 3, județul B.
-Năsăud, citați și în municipiul B., str. T. B., nr. 2, sc. A, ap. 4, județul B.
-Năsăud, și în comuna B. -Bârgăului, localitatea C., nr. 244, județul B. - Năsăud, suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor încheierii. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G. | IER, | |||
I. C. S. | I. | - N. | C. H. | V. |
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 2 ex. /_ Jud. fond V. V.
| ← Sentința civilă nr. 410/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 452/2013. Obligatie de a face → |
|---|
