Decizia civilă nr. 367/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 367/R/2013
Ședința publică de la 02 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE Ana-SS
Judecător D. T.
Judecător C. -V. B. Grefier C. -S. Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent D. N. împotriva Sentinței civile nr. 1796/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., privind și pe intimat B. I., intimat M. D. -A.
C. D., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată faptul că la data de_ s-au depus la dosar concluzii scrise din partea intimatei.
La data de_ s-au depus la dosar concluzii scrise din partea recurentului.
Instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților pentru concluzii au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de _
, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentințe.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1796/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., s-a admis acțiunea formulată de reclamanta B. ILIENA, împotriva pârâților M. D. - A. C. D. și D. N. și s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra locului de veci situat în cimitirul mun. D., sector 2 Dealul Florilor, poz. 326 în suprafață de 8,7 m.p., mormânt dublu împrejmuit, fără capac, cu o cruce din granit negru de 70/50 cm., evaluat la 3920 lei, prin atribuire în favoarea reclamantei.
A obligat reclamanta să plătească pârâtului D. N. 1.645 lei sulta.
A obligat pe pârâtul D. N. să plătească reclamantei 150 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Reclamanta și pârâtul au fost căsătoriți, iar prin Sentința civilă nr. 4639/2009 a Judecătoriei Petroșani s-a dispus desfacerea căsătoriei, sentința fiind definitivă la_ .
La_ părțile au dobândit dreptul de folosință asupra locului de veci situat în Cimitirul mun. D., sector 2 Dealul Florilor, poz. 326 în suprafață de 8,7 m.p., mormânt dublu împrejmuit, fără capac, cu o cruce din granit negru de 70/50 cm., astfel cum rezultă din adeverințele nr._ emise de Primăria Dej.
Din Adresa nr. 26/_, emisă de M. D. (f. 41), rezultă că nu există un contract de concesiune pentru locul de veci în litigiu, folosința acestuia exercitându-se în baza facturii eliberate de primărie și conform registrului pentru înregistrarea mormintelor din cimitire unde este evidențiat la poziția 326 faptul că în anul 1999 a fost concesionat un loc de veci dublu prin plata chitanței nr. 46276 și acesta a fost răscumpărat în data de_ pe o perioadă de 20 ani prin chitanța 315 (f. 41-43).Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, valoarea pe piață a locului de veci situat în D., Cimitirul Dl. Florilor, sector 2, pot. 326 este de 3920 lei (f. 87).
Dreptul de concesiune este un drept real opozabil erga omnes, inalienabil, iar titularul dreptului de concesiune nu are drept de dispozitie juridica asupra bunurilor concedate.
În cauză nu există încheiat valabil un contract de concesiune.
Având în vedere că în prezenta cauză, nu este emis un contract de concesiune pentru locul de veci în litigiu, s-a constatat că nu sunt incidente dispozițiilor legale menționate mai sus și faptul că părțile au dobândit în timpul căsătoriei imobilul în litigiu, evaluat în prezent la 3920 lei.
Potrivit susținerilor reclamantei, necontestate de pârât, la locul de veci în litigiu este înmormântată fiica reclamantei. Pârâtul în prezent este recăsătorit.
Raportat la aceste considerente în temeiul art.728 Cod civil, s-a admis acțiunea și s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra locului de veci situat în cimitirul mun. D., sector 2 Dealul Florilor, poz. 326 în suprafață de 8,7 m.p.
. mormânt dublu împrejmuit, fără capac, cu o cruce din granit negru de 70/50 cm., evaluat la 3920 lei, prin atribuire în favoarea reclamantei și a fost obligată aceasta să-i plătească pârâtului 1645 lei sulta.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul D. N. , solicitând modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii întregite formulată de reclamantă privind obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că soluția este dată fără cercetarea fondului cauzei și fără a se arăta motivele care au stat la baza admiterii acțiunii.
În mod greșit se arată că nu există un contract de concesiune, din adeverințele emise de autoritățile locale rezultând că el a concesionat acest loc de veci. Acest bun a fost amenajat de el și nu intră în masa bunurilor de împărțit. Părțile și-au partajat bunurile în cadrul altui dosar, reclamanta nu locuiește în D., nu este recăsătorită și nu are moștenitori, fiind titularul contractului de concesiune dorește să fie înmormântată în acest loc.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, apreciind soluția corectă.
Este corectă reținerea instanței cu privire la inexistența la momentul promovării acțiunii de partaj a unui contract de concesiune, aspect rezultat din adresa nr. 26/2012 emisă de Mun. D. . Adeverința nr. 1167/2013, eliberată de Primăria Mun. D., de care se folosește recurentul cuprinde mențiuni eronate, motiv pentru care la solicitarea sa s-a eliberat o altă adeverință de către aceeași instituție prin care se învederează că răscumpărarea locului de veci s-a făcut de către ea.
Cu privire la calitatea imobilului litigios de bun propriu al recurentului, se arată că, din probele administrate rezultă că bunul a fost dobândit în cadrul comunității matrimoniale.
Martorii au probat că parte din acest loc de veci este ocupat, mai fiind disponibil doar un loc.
Sunt nereale susținerile că nu are domiciliul în D. având domiciliul pe str. Amurg, locație situată în apropierea locului de veci.
Analizând recursul, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, instanța va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Din probele administrate, rezultă fără dubiu că în timpul căsătoriei părțile au dobândit dreptul de folosință asupra unui loc de veci.
Indiferent de persoana care figurează ca și parte a contractului de concesiune, raportat la prevederile art. 30 din vechiul Cod al familiei acestui drept cu valoare patrimonială i se aplică prezumția comunității de bunuri.
Este fără relevanță că într-un proces anterior părțile și-au partajat bunurile comune dobândite în căsătorie, fără a avea în vedere și acest drept dobândit în timpul căsătoriei fiind admisibilă o astfel de acțiune.
Înscrisurile emise de autoritățile locale, de care părțile au înțeles să se prevaleze în fața instanțelor denotă că acest drept de concesiune a existat în patrimoniul foștilor soți și continuă să facă parte din acesta până la sistarea comunității, prin partaj, în cazul de față judiciar.
Criticile referitoare la modalitatea de atribuire a bunului nu sunt întemeiate, argumentele aduse nefiind suficiente în a aprecia hotărârea instanței de foind ca fiind nelegală.
Este necontestat că în acest loc de veci fiica părților este înmormântată, iar posibilitatea folosirii acestuia o mai are doar o singură parte.
Din actele depuse la dosar nu rezultă că reclamanta ar avea un alt domiciliu, iar recurentul nu a contestat afirmația că în prezent locuiește în alt sat.
Doar în cuprinsul concluziilor scrise s-a invederat faptul că recurentul locuiește în D., însă în această fază nu se mai pot administra probe în sensul stabilirii locuinței în fapt a recurentului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul de D. N., împotriva Sentinței civile nr. 1796/2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., pe care o menține în totul.
Intimata a făcut cheltuieli de judecată cu angajarea unui apărător ( f.32) Obligarea unei părți, la plata cheltuielilor de judecată, se circumscrie culpei sale procesuale. Este adevărat, că una dintre părțile procesului, căreia i s-au respins pretențiile, este considerată în culpă procesuală.
Însă și dreptul de a cere cheltuieli de judecată ca și orice alt drept, trebuie exercitat cu bună credință, astfel încât exercitarea acestuia să nu fie de natură a crea părții adverse un prejudiciu, susceptibil de a fi reparat pe cale a răspunderii civile delictuale.
De aceea, în fiecare caz în parte, este necesar a se evalua, raportat la toate elementele și circumstanțele speței, culpa procesuală a părții căzute în pretenție, prin prisma cererii de obligare la cheltuieli de judecată.
În fiecare caz în parte trebuie verificat cât reprezintă un cuantum rezonabil și necesar pentru sancționarea culpei procesuale, pentru stabilirea sumelor ce vor fi acordate cu acest titlu.
Este real că art.274 al.3 C.pr.c. conferă posibilitatea cenzurării onorariului de avocat, însă aceasta se poate face doar în condițiile arătate mai sus, prin raportare la culpa procesuală a unei din părți.
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că un onorariu de 500 lei, este suficient și rezonabil, pentru a sancționa culpa procesuală a recurentului motiv pentru care in temeiul art. 274 C.p.c. va obliga
recurentul să plătească intimatei suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, parțiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul de D. N., împotriva Sentinței civile nr. 1796/2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., pe care o menține în totul.
Obligă recurentul să plătească intimatei B. I. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, parțiale.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2013.
Președinte, Ana-SS | Judecător, D. T. | Judecător, C. -V. B. |
Grefier, C. -S. Ș. |
C.Ș. 04 Aprilie 2013 Red/dact DT/LM_ /2 ex
Jud. fond. Mînzat C. I.
| ← Decizia civilă nr. 1181/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 412/2013. Obligatie de a face → |
|---|
