Decizia civilă nr. 1155/2013. Revendicare imobiliară

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1155/R/2013

Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. -A. C.

Judecător C. -V. B. Judecător D. -I. T. Grefier C. -S. Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent A. P. -M., A. M.

A., recurent A. M., împotriva Sentinței civile nr. 8907/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat P. M., având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, au răspuns:

reprezentanta recurenților, avocat Flavia Lucia
reprezentanta intimatului, avocat Giurcă M. Lipsă fiind:
- recurent Reclamant - A. P. -M., A. M. A.
- recurent Reclamant - A. M.
- intimat Pârât - P. M. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta recurenților, la întrebarea instanței, arată faptul că valoarea imobilului din litigiu este de peste 100.000 lei, sens în care apreciază că recursul este calea de atac corectă în prezenta cauză.

Reprezentanta intimatului contestă valoarea indicată de reprezentanta recurenților și solicită ca la stabilirea valorii imobilului să se aibă în vedere baremul notarial.

Instanța, reține cauza pentru a doua strigare în vederea verificării valorii imobilului din litigiu, conform baremului notarial.

La a doua strigare a cauzei au răspuns:

reprezentanta recurenților, avocat Flavia Lucia
reprezentanta intimatului, avocat Giurcă M. Lipsă fiind:
- recurent Reclamant - A. P. -M., A. M. A.
- recurent Reclamant - A. M.
- intimat Pârât - P. M.

Instanța, după verificări, constată faptul că valoarea imobilului din litigiu, conform baremului notarial, este de 1956/mp, sens în care stabilește că recursul este calea de atac corectă în prezenta cauză.

Instanța constată faptul că recursul este formulat în termen, este motivat, a fost comunicat și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.

Reprezentanta recurenților solicită acvirarea pe cale scurtă a dosarului cu nr. 422/2001 al Judecătoriei C. -N., pentru ca instanța să studieze toate actele în vederea pronunțării hotărârii.

Reprezentanta intimatului arată că nu se opune acvirării dosarului solicitat. Părțile arată că nu mai au alte cereri în probațiune.

Instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii.

Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr.8907/31 Mai 2013, pronunțată în dosarul civil nr.23._ al Judecătoriei C. -N.,

a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A. P. M. n și A. M. A., în contradictoriu cu pârâtul P. M., ca neîntemeiată.

Au fost obligați reclamanții, în solidar, la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele :

Potrivit extrasului CF nr.4021 C. N., imobilul de sub A+ 1,identificat cu nr.top inițial 947, compus din casă din cărămidă acoperită cu țiglă, cu 6 camere, 3 bucătării, dependințe, curte și grădină în str.P. nr.10, a fost proprietatea tabulară a numiților A. P. și ai soției lui A. P. născută Azbej Margareta (sub B6), cu titlu de drept cumpărare.

Prin încheierea de CF nr.4010/1955, asupra imobilului de sub A+1 s-a întabulat dreptul de proprietate, cu titlu de drept naționalizare ( Decret nr.92/1950) în favoarea Statului Român, în folosința Sfatului P. ular al Orașului C. .

Potrivit Certificatului de moștenitor nr.139/1998 emis de BNP Roza Marghit Fuchs, moștenitori ai defunctei A. Margit Ilona, născută Azbey sunt reclamanții A.

P. M. n și A. M. A., în calitate de nepoți de fiu.

După apariția Legii nr.112/1995, reclamanții au formulat cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în C. N., str.P. nr.10, înscris în CF nr.4021 C. N., nr. topo 947.

Prin Hotărârea nr.235/_ emisă de Comisia județeană pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, reclamanților li s-au acordat despăgubiri în valoare de 92.742.000 lei pentru imobilul situat în C. N., str.P. nr.10, înscris în CF nr.4021, nr.topo 947, precum și pentru imobilul situat în C. N., str.C. Daicoviciu nr.9, înscris în CF nr.1631, nr.top 304.

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. ului C. sub nr.947/2002, reclamanții A. P. M. n și A. M. A. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C. N.

, Nașca Cornel, Nașca Norica, Todoran A. și soția L., Rotariu N. N., Gubău G. și soția Gubău M., P. I. și soția M., Papp M., P. I., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că imobilul situat în C. N., str.P. nr.10 înscris în CF nr.4021 C., nr.top 947 a fost preluat în mod abuziv de stat, să se anuleze actul care a stat la baza încheierii nr.4010 de CF, de întabulare a dreptului de proprietate al Statului Român, cu titlu de naționalizare, să se dispună restituirea în natură a imobilului în favoarea reclamanților, în calitate de moștenitori ai fostei proprietare tabulare, să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu pârâții de rd.2-7 și să se dispună restabilirea situației anterioare de CF.

Prin Sentința civilă nr.777/2002 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C. N. .

Cu ocazia soluționării cauzei, prin Sentința civilă nr.3408/2003, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr.422/2003, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților A. P. M. n și A. M. A., s-a respins excepția inadmisibilității petitului privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare invocat de Consiliul Local al municipiului C. N.

, s-a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește petitul privind constatarea nelegalei preluări invocată de pârâții Todoran A. și Todoran L. ,

Gubau G. și Gubau M. și s-a respins acțiunea formulată de către reclamanți în contradictoriu și cu pârâtul P. I. .

S-a reținut de către instanța de fond că nu există nici o cauză de nulitate absolută a contractelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâții Consiliul Local al municipiului C. N. și Nașca Cornel, Nașca Norica, Todoran A. și soția L.

, Rotariu N. N., Gubău G. și soția Gubău M., P. I. și soția M., Papp

M., contractele fiind încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.

Prin Decizia civilă nr.1443/2003, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.6289/2003, s-a admis în parte apelul formulat de reclamanții A. P. M. n și A.

A. împotriva Sentinței civile nr.3408/2003 a Judecătoriei C. N. și în consecință s-a anulat parțial sentința în ceea ce privește capătul de cerere privind preluarea abuzivă, s-a respins excepția autorității de lucru judecat și s-a constatat preluarea abuzivă de către stat a imobilului înscris în CF nr.4021 C., cu nr.topo 947.
Totodată s-a constatat nulitatea absolută doar a contractelor de vânzare cumpărare încheiate intre SC Construct Ardealul SA cu Nașca Cornel și soția Nașca Norica Vetuța, Todoran A. și Todoran L., Rotar N. N. și soția C. și nulitatea absolută a titlului de proprietate eliberat pârâtului P. I., dispunându-se rectificarea de CF în sensul restabilirii situației anterioare vânzării- cumpărării.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate .
Prin Decizia civilă nr.1696/R/2004, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr.11512/2004, s-au înlăturat dispozițiile privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare.
Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate.
S-a reținut de către instanța de recurs că imobilul ce face obiectul litigiului a fost preluat abuziv de stat, această calificare fiind dată de legiutor prin art.2 alin.1 din Legea nr.10/2001 tuturor imobilelor trecute în proprietate de stat în perioada 6 Martie 1945 - 22 D. 1989, indiferent dacă au fost preluate cu sau fără titlu, cu titlu valabil sau cu titlu nevalabil.
S-a statuat că deși cele mai multe din actele juridice de înstrăinare au fost perfectate înainte de rezolvarea irevocabilă a cererii reclamanților de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobil, formulată în condițiile art.1 din Legea nr.112/1995, această împrejurare, prin ea însăși, nu este de natură să răstoarne prezumția bunei credințe ce operează în favoarea cumpărătorilor, conform art.1898 Cod civil, art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.
În considerente s-a mai reținut că acțiunea în revendicare a imobilului formulată de către reclamanți împotriva Statului Român a fost respinsă prin Sentința civilă nr.787/_ a Judecătoriei C. -N., pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr.13598/_, rămasă irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.
Analizând probele existente la dosarul cauzei instanța a reținut că reclamanții sunt moștenitorii fostului proprietar tabular al imobilului situat în C. -
, str. P. nr.10, județul C., ce a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului nr.92/1950.

În baza Legii nr.112/1995, prin contractul de vânzare cumpărare nr.32531

/_, P. I. și P. M., antecesorii pârâtului P. M. au cumpărat apartamentul nr.3 situat în C. -N., str. P. nr.10, în baza contractului de închiriere nr.46453 /12.VII.1974 (f.5).

Prin hotărâri judecătorești rămase irevocabile s-a reținut preluarea abuzivă a imobilului din C. -N., str. P. nr.10, județul C., precum și valabilitatea contractului de vânzare cumpărare cu privire la apartamentul nr.3 dobândit în baza Legii nr.112/1995 de către P. I. și M. .

care li s-au acordat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, hotărâre menținută de către instanțele de judecată.

În temeiul Legii nr.10/2001 reclamantul A. P. M. n a formulat o nouă notificare privind restituirea în natură a imobilului situat în C., str. P. nr.10, județul C., prin Dispoziția nr.3054/31 mai 2011 Primarul municipiului C. -N. făcând propunere de acordare de despăgubiri.

Prin interogatoriu, reclamanții au recunoscut faptul că au făcut, în temeiul Legii nr.10/2001 demersurile legale în vederea restituirii în natură a imobilului apartament nr.2, situat în C. -N., str. P. nr.10, județul C., și care au fost finalizate prin emiterea celor două dispoziții. Dispoziția nr.3054/2011 a fost atacată la instanța competentă,cauza fiind suspendată până la soluționarea prezentului dosar.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanții au solicitat să li se recunoască dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.3 din C. -N., str. P. nr.10, județul C., invocând în drept dispozițiile art.480 Cod civil.

Raportat la temeiul de drept invocat instanța a reținut că, acțiunea în revendicarea unui bun preluat de stat în perioada 6 Martie 1945 - 22 D. 1989 are un regim juridic parțial derogator de la acțiunea în revendicare clasică, așa încât la compararea titlurilor părților trebuie să se țină seama de dispozițiile Legii nr.10/2001, de Decizia nr.33 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de jurisprudența CEDO.

Astfel, potrivit art.1 (1) din Legea nr.10/2001 " imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie în natură sau prin echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi";, iar potrivit art.2(1) din același text de lege " în sensul prezentei legi, prin imobile preluate abuziv se înțelege … h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art.6 alin.(1) din Legea nr.213/1998 (fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat).";

În speță, situația de bun preluat de stat impune raportarea la Legea nr.10/2001 care reglementează situația juridică a imobilelor preluate de stat în perioada 6 Martie 1945 - 22 D. 1989.

Drept urmare, formularea acțiunii în revendicare de către reclamanți și întemeierea pe dispozițiile art.480 Cod civil, nu exclude, în cadrul acțiunii în revendicare prin care se solicită compararea titlurilor concurente, incidența dispozițiilor Legii nr.10/2001, deoarece regimul revendicării bunurilor imobile preluate de stat în perioada 6 Martie 1945 - 22 D. 1989 este cel special prevăzut de Legea nr.10/2001.

De altfel, chiar și reclamanții au arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, ceea ce înseamnă că recunosc implicit că imobilul intră în domeniul de aplicare a acestei legi.

Cu toate acestea, reclamanții au pretins că trebuie acordată prioritate dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și dispozițiilor Deciziei nr.33 /2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În acord cu cele invocate de către reclamanți instanța a reținut că, raportul între legea specială - Legea nr.10/2001- și dreptul comun a fost tranșat prin decizia nr.33 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, stabilindu-se că în cazul concursului dintre legea specială și legea generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului speciali generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este expres prevăzut expres în legea specială.

prezent Legea nr.10/2001 constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicarea bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 de către chiriași.

Reclamanții nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele enumerate, întrucât nu sunt exceptați de la prevederile Legii nr.10/2001, ba mai mult aceștia au urmat procedura prevăzută de acet text legal, finalizată prin Hotărârea nr.235/1996 și Dispoziția nr.3054/2011

Totodată reclamanții au învederat faptul că în cazul în care există neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr.10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, în condițiile în care nu se aduce atingere altui drept de proprietate sau securității raporturilor juridice, dezlegare dată de asemenea, prin Decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Drept urmare, instanța trebuia să analizeze, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția europeană și dacă admiterea acțiunii nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.

Instanța a analizat și dacă reclamanții se prevalează de un "bun"; în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția europeană și că dreptul reclamanților este protejat de art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în caz afirmativ va proceda la compararea titlurilor opuse.

În speță, pentru a exista o astfel de protecție, care să impună prevalența dreptului subiectiv afirmat de reclamanți, era necesar, potrivit jurisprudenței CEDO, să fie vorba despre un bun actual al acestora, aflat în patrimoniul lor, calitatea de titular al dreptului fiindu-le recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau pe calea unei măsuri legislative de restituire, concretizând în patrimoniul părții existența unei speranțe legitime, de redobândire a bunului în materialitatea sa.

Or, în cauza de față reclamanților nu numai că nu li s-a recunoscut dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească, ci acest drept a fost confirmat ca aparținând patrimoniului numitului P. I. ca urmare a respingerii acțiunii în nulitate îndreptată împotriva titlului său.

De asemenea reclamanții nu pot pretinde nici existența unei speranțe legitime de redobândire a bunului în materialitatea lui, ca urmare a măsurilor legislative adoptate de stat, raportat la împrejurarea că apartamentul nr.3 a fost recunoscut ca fiind proprietatea numitului P. I. .

Pe de altă parte, potrivit art.18 alin.(1) lit. c din Legea nr.10/2001, rep.,măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent, atunci când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale, ceea ce în speță s-a stabilit prin hotârâri judecătorești irevocabile.

Apoi, așa cum s-a arătat, prin Hotărârea nr.235/1996 și Dispoziția nr.3054/2011 s-a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru apartamentul nr.3 înstrăinat numitului P. I., asigurându-se astfel aplicarea măsurilor legislative adoptate de stat în materia imobilelor preluate abuziv.

Mai mult, a aprecia că dobânditorul imobilului trebuie deposedat de bun pentru ca acesta să poată fi restituit în natură fostului proprietar, ar însemna să se accepte ca diminuarea vechilor atingeri ale proprietății să creeze noi prejudicii, disproporționate, în sarcina dobânditorului actual.

În acest sens, în jurisprudența CEDO s-a statuat ( cauza Raicu c. României, hotărârea din_ ) că persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună credință, nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat în trecut aceste bunuri.

Altminteri, s-ar încălca criteriul proporționalității, dobânditorul bunului neavând la îndemână o acțiune care să ducă la acordarea unor compensații, cu o valoare apropiată, în mod rezonabil,de valoarea imobilului.

Tot astfel, în cauza Atanasiu și alții contra României ( hotărârea din 12 octombrie 2010), s-a arătat că existența unui "bun actual"; în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului.

S-a reținut că, de la intrarea în vigoare a legilor nr.1/200 și nr.10/2001 și mai ales a Legii nr.247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului,fie la acordarea unor despăgubiri. Drept urmare, Curtea a apreciat că, transformarea într-o " valoare patrimonială"; în sensul art.1 din Protocolul nr.1,a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării, este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de lege.

În cauza M. Atanasiu și alții contra României se poate nota o diferență esențială de abordare, inclusiv față de cauza Gingis împotriva României invocată de reclamanți, în sensul că o hotărâre prin care s-a constatat nelegalitatea naționalizării nu constituie titlu executoriu pentru restituirea unui imobil.

Rezultă, potrivit cosiderentelor expuse, că în operațiunea de comparare a titlurilor de proprietate, specifică acțiunii în revendicare, titlul numitului P. I. a fost confirmat printr-o hotărâre irevocabilă, astfel încât aceștia beneficiază de un bun în sensul Convenției, în timp ce reclamanții nu sunt titularii unui bun actual și nici chiar, a unei speranțe legitime în sensul jurisprudenței europene, pentru a avea câștig de cauză în acțiunea în revendicare ci doar a unui drept de creanță rezultat din dispozițiile de acordare de despăgubiri mai sus enunțate, emise de către organele competente în temeiul Legii nr.10/2001, drept de creanță care exclude incidența dreptului comun în materie de revendicare.

În considerarea celor enunțate, instanța a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, reclamanții au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului, reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței nr.34/_ .

Împotriva sentinței civile examinate, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții A. P. -M. și A. M. A.

(f.3-6), solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în fond și în recurs.

În motivare

au arătat că

Deliberând, reține că prin Sentința civilă nr.8907/31 Mai 2013, pronunțată în dosarul civil nr.23._ al Judecătoriei C. -N.,

a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A. P. M. n și A. M. A., în contradictoriu cu pârâtul P. M., ca neîntemeiată.

Au fost obligați reclamanții, în solidar, la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele :

Potrivit Certificatului de moștenitor nr.139/1998 emis de BNP Roza Marghit Fuchs, moștenitori ai defunctei A. Margit Ilona, născută Azbey sunt reclamanții A.

P. M. n și A. M. A., în calitate de nepoți de fiu.

După apariția Legii nr.112/1995, reclamanții au formulat cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în C. N., str.P. nr.10, înscris în CF nr.4021 C. N., nr. topo 947.

Prin Sentința civilă nr.777/2002 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C. N. .

, s-a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește petitul privind constatarea nelegalei preluări invocată de pârâții Todoran A. și Todoran L., Gubau G. și Gubau M. și s-a respins acțiunea formulată de către reclamanți în contradictoriu și cu pârâtul P. I. .

, Rotariu N. N., Gubău G. și soția Gubău M., P. I. și soția M., Papp

M., contractele fiind încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.

Prin Decizia civilă nr.1443/2003, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.6289/2003, s-a admis în parte apelul formulat de reclamanții A. P. M. n și A.

A. împotriva Sentinței civile nr.3408/2003 a Judecătoriei C. N. și în consecință s-a anulat parțial sentința în ceea ce privește capătul de cerere privind preluarea abuzivă, s-a respins excepția autorității de lucru judecat și s-a constatat preluarea abuzivă de către stat a imobilului înscris în CF nr.4021 C., cu nr.topo 947.
Totodată s-a constatat nulitatea absolută doar a contractelor de vânzare cumpărare încheiate intre SC Construct Ardealul SA cu Nașca Cornel și soția Nașca Norica Vetuța, Todoran A. și Todoran L., Rotar N. N. și soția C. și nulitatea absolută a titlului de proprietate eliberat pârâtului P. I., dispunându-se rectificarea de CF în sensul restabilirii situației anterioare vânzării- cumpărării.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate .
Prin Decizia civilă nr.1696/R/2004, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr.11512/2004, s-au înlăturat dispozițiile privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare.
Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate.
S-a reținut de către instanța de recurs că imobilul ce face obiectul litigiului a fost preluat abuziv de stat, această calificare fiind dată de legiutor prin art.2 alin.1 din Legea nr.10/2001 tuturor imobilelor trecute în proprietate de stat în perioada 6 Martie 1945 - 22 D. 1989, indiferent dacă au fost preluate cu sau fără titlu, cu titlu valabil sau cu titlu nevalabil.
S-a statuat că deși cele mai multe din actele juridice de înstrăinare au fost perfectate înainte de rezolvarea irevocabilă a cererii reclamanților de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobil, formulată în condițiile art.1 din Legea nr.112/1995, această împrejurare, prin ea însăși, nu este de natură să răstoarne prezumția bunei credințe ce operează în favoarea cumpărătorilor, conform art.1898 Cod civil, art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.
În considerente s-a mai reținut că acțiunea în revendicare a imobilului formulată de către reclamanți împotriva Statului Român a fost respinsă prin Sentința civilă nr.787/_ a Judecătoriei C. -N., pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr.13598/_, rămasă irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.
Analizând probele existente la dosarul cauzei instanța a reținut că reclamanții sunt moștenitorii fostului proprietar tabular al imobilului situat în C. -
, str. P. nr.10, județul C., ce a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului nr.92/1950.

În baza Legii nr.112/1995, prin contractul de vânzare cumpărare nr.32531

/_, P. I. și P. M., antecesorii pârâtului P. M. au cumpărat apartamentul nr.3 situat în C. -N., str. P. nr.10, în baza contractului de închiriere nr.46453 /12.VII.1974 (f.5).

Totodată prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a reținut faptul că reclamanții au urmat procedura prevăzută la Legea nr.10/2001, că li s-a emis de către Comisia pentru aplicarea Legii nr.112/1995 Hotărârea nr.235/1996, prin care li s-au acordat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, hotărâre menținută de către instanțele de judecată.

prezentei legi";, iar potrivit art.2(1) din același text de lege " în sensul prezentei legi, prin imobile preluate abuziv se înțelege … h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art.6 alin.(1) din Legea nr.213/1998 (fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat).";

În speță, situația de bun preluat de stat impune raportarea la Legea nr.10/2001 care reglementează situația juridică a imobilelor preluate de stat în perioada 6 Martie 1945 - 22 D. 1989.

Or, Legea nr.10/2001 instituie atât o procedură administrativă prealabilă, cât și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat, astfel că, în prezent Legea nr.10/2001 constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

către organele competente în temeiul Legii nr.10/2001, drept de creanță care exclude incidența dreptului comun în materie de revendicare.

În considerarea celor enunțate, instanța a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile examinate, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții A. P. -M. și A. M. A.

În motivarea cererii învederează instanței că Înalta Curte de Casație și Justiție contrar concluziei judecătoriei a apreciat potrivit Deciziei de recurs în interesul legii nr. 33/2008 că în situația naționalizării unui bun și nerestituirii lui foștilor proprietari revendicatori din cauza vânzării lui către terțe persoane primii au un bun pentru care nu au primit o reparație echitabilă, în același sens fiind și aprecierea Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit cauza pilot M. Atanasiu și alții împotriva României.

Pentru apelanți nu există o hotărâre irevocabilă prin care să li se fi acordat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, dispoziția de acordare a despăgubirilor fiind contestată, iar acel dosar este suspendat până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar.

Drept urmare, solicită a li se da prioritate în operațiunea de comparare a titlurilor, deținând un bun în acest sens.

În drept, se invocă prev. art. 304 si 312 Cod pr.civ. .

Prin întâmpinarea formulată, intimatul ții solicită

respingerea recursului

, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea poziției procesuale arată că judecătoria a făcut o analiză minuțioasă a situației titlului de proprietate invocat de reclamanți, făcând o aplicare corectă a disp. interne și ținând cont de practica CEDO în materie, concluzionând că reclamanții nu sunt titularii unui drept de proprietate în vigoare. Prin hotărârile judecătorești anterioare s-a declarat caracterul abuziv al preluării imobilului dar nu s-a desființat titlul de proprietate al statului, fiind în afara oricărei discuții că regimul juridic al imobilului litigios este reglementat de

legile speciale de retrocedare.

Reclamanții sunt doar beneficiarii unui drept de creanță și nu a unui drept de proprietate.

În drept se invocă dips. Legii 10/2001.

Analizând sentința atacată prin raportare la disp. art. 304 și 304 ind. 1 Cod pr.civ, tribunalul constată netemeinicia recursului declarat de reclamanți, având in vedere următoarele considerente:

Așa cum s-a reținut de către Judecătorie, prin hotărârea judecătorească irevocabilă s-a constatat preluarea abuzivă a imobilului litigios, însă, totodată, a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare încheiate în temeiul Legii 112/1995 și rectificarea de CF în sensul restabilirii situației anterioare vânzării-cumpărării.

Totodată, tot prin hotărârea judecătorească irevocabilă s-a respins acțiunea formulată de aceiași reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Primarul Mun. C. -N. privind restituirea în natură a imobilului în temeiul Legii 10/2001.

De asemenea, reclamanții au contestat dispoziția de restituire prin echivalent, emisă de Primarul Mun. C. -N., procesul fiind suspendat până la soluționarea prezentei cauze.

Așadar, reclamanții s-au prevalat de dispozițiile legii speciale, potrivit principiului specialia generalibus derogant , respectiv ale Legii 10/2001, în vederea restituirii în natură a bunului, însă demersurile lor judiciare nu au fost satisfăcătoare.

În condițiile în care însă au uzat de procedura Legii 10/2001 nu mai pot exercita ulterior, acțiune în revendicare, având în vedere regula " electa una via"; și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența CEDO- cauza Brumărescu c/a României, conform deciziei de recurs în interesul legii nr. 33/2008.

În recursul promovat, reclamanții s-au prevalat de faptul că dreptul lor de proprietate nu s-a transformat irevocabil într-un drept de creanță, însă suspendarea litigiului privind atacarea dispoziției de acordare a despăgubirii nu poate fi imputabilă statului și, în plus, în cauza pilot Atanasiu c/a României s-a stabilit împrejurarea că rămâne la latitudinea statului modalitatea de despăgubire a persoanelor deposedate abuziv de bunurile lor, nefiind imperativă stabilirea unei valori de circulație cu titlu de despăgubire existând posibilitatea plafonării despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă.

De altfel, este de remarcat faptul că, în virtutea acestei hotărâri, Statul Român a elaborat Legea 165/2013, care poartă girul Curții Europene, din perspectiva unei despăgubiri efective.

Față de cele ce preced, T. ul va menține soluția Judecătoriei ca fiind temeinică și legală.

În baza art.274 C.pr.civ. reținând culpa procesuală a recurenților îi va obliga să plătească intimaților suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, cu titlu de onorariu avocațial conform chitanței nr.066/_ .

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. P. M., A. M. împotriva Sentinței civile nr. 8907/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Obligă recurenții să plătească intimatului P. M. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 noiembrie 2013.

Președinte,

C. -A. C.

Judecător,

C. -V. B.

Judecător,

D. -I. T.

Grefier,

C. -S. Ș.

C.Ș. 02 D. 2013

Red. CB/dact. LM _

← Decizia civilă nr. 517/2013. Revendicare imobiliară		Decizia civilă nr. 4048/2013. Revendicare imobiliară →

Decizia civilă nr. 1155/2013. Revendicare imobiliară

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1155/2013. Revendicare imobiliară