Decizia civilă nr. 517/2013. Revendicare imobiliară
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ NR. 517/R/2013
Ședința publică de la 08 Mai 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE:ANA-SS
JUDECĂTOR: M. O. -S. JUDECĂTOR: E. L. GREFIER: L. M.
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare promovată de contestatorii B.
M., B. I. împotriva deciziei civile nr. 19/R/2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dos. nr._ *, privind și pe intimata P. L., având ca obiect revendicare imobiliară_ *.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorii personal și reprezentantul intimatei, av. Buda Grigore, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că dl. judecător D. T. a formulat cerere de abținere, cerere soluționată prin încheierea civilă nr. 138/R/CC/_, în sensul admiterii acesteia.
Contestatorii depun la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, copia CF 2. C. și un plan de situație.
Contestatorii și reprezentantul intimatei arată că nu mai au de formulat alte cereri în probațiune.
Tribunalul, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra contestației.
Contestatorul solicită admiterea contestației, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea ca inadmisibilă contestației formulate de B. I. întrucât față de aceasta recursul s-a respins ca nefondat, iar în ceea ce privește contestația formulată de B. M. l, arată că lasă la aprecierea
instanței soluția, fără cheltuieli de judecată. Totodată, solicită respingerea recursului.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Reține că prin Decizia civilă nr.19/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ s-a admis excepția tardivității recursului declarat de B. M. . S-a respins ca nefundat recursul declarat de B. I. și ca tardiv recursul declarat de B. M. împotriva sentinței civile nr.13827 din_ pronunțată în dosar nr._ * al Judecătoriei C. -N. care a fost menținută în întregime.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că la termenul de judecată din data de_, tribunalul a invocat excepția tardivității recursului formulat de B. M. . Conform prevederilor art. 301 Cod procedură civilă, termenul de declarare a recursului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.
Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că sentința recurată a fost comunicată lui B. M. la data de_, conform dovezii de comunicare de la fila 11 din dosarul de fond, iar recursul a fost înregistrat la data
de_, așa cum rezultă din ștampila aplicată pe recurs, la fila 2 din dosarul de recurs, deci cu depășirea termenului de 15 zile menționat.
În ceea ce privește recursul declarat de B. I. s-a reținut că prima instanță a pronunțat o soluție legală, aplicând în mod corect prevederile art. 317 și art. 318 C.pr.civ.
Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 317 și nici ale art. 318 C.pr.civ.
Prin contestația în anulare formulată, contestatorii au atacat o sentință pronunțată în primă instanță și invocat motivele prevăzute la art. 318 C.pr.civ., și anume că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale și că instanța de recurs a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare, ori art. 318 C.pr.civ. prevede în mod expres că acest text se aplică hotărârilor date în recurs.
În plus, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, motivele invocate de către contestatori nu se încadrează între cele prevăzute de art. 317 C.pr.civ.,
De asemenea, tribunalul a constat că nici motivele invocate în susținerea recursului nu sunt de natură să ducă la modificarea sau casarea hotărârii atacate.
Astfel, se susține prin recurs că sentința ar fi nelegală, pentru că prima instanță a respins proba cu martori și cu expertiza.
Analizând hotărârea atacată în această privință, tribunalul a constatat că prima instanță a procedat în mod corect, respingând ca neutile probele solicitate, fiind astfel respectate dispozițiile art. 167 C.pr.civ., conform cu care probele pot fi încuviințate numai atunci când acestea duc la dezlegarea pricinii. Ori, în prezenta cauză, înainte de administrarea oricăror probe, se impunea a se analiza dacă sunt întrunite cerințe prevăzute de art. 317 și art. 318 C.pr.civ., privind contestația în anulare, fapt pe care l-a făcut prima instanță.
Împotriva Deciziei civile nr.19/2013
pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar civil nr._ * au formulat în termen legal contestație în anulare contestatorii B. M. și B. I., solicitând admiterea contestației, anularea deciziei date în recurs și rejudecând recursul admiterea acestuia. În motive, contestatorii arată că în mod nelegal Tribunalul Cluj prin Decizia atacată a respins recursul ca tardiv, în condițiile în care acesta a fost depus în termenul legal de 15 zile. Data primirii recursului este_, iar data înregistrării recursului la instanță a fost 11 septembrie, respectiv după 12 zile. Instanța trebuia să aibă în vedere data depunerii la poștă și nu data înregistrării acestuia la instanță.
Nu există nici o dispoziție legală are să permită judecătorului să nu ia în considerare proba cu expertiza efectuată u privire la terenul în cauză și care confirmă că nu a luat nici o suprafață de teren intimatei.
Analizând contestația în anulare
, raportat la motivele invocate și la dispozițiile legale incidente, tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art.317 Cod de procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos: când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legii sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
În fine, potrivit art.318 Cod de procedură civilă,hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai
în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Prin urmare din lecturarea dispozițiilor legale anterior menționate reiese că pentru exercitarea contestației în anulare care este o cale de atac extraordinară de retractare, este necesar a fi îndeplinite anumite condiții. Prima condiție este aceea ca hotărârea atacată să fie irevocabilă, iar a doua condiție ca motivul invocat să se încadreze în cele expres și limitativ prevăzute de art.317 și art.318 Cod de procedură civilă.
În cauză hotărârea atacată este una irevocabilă iar motivul invocat se încadrează în prevederile art.318 Cod de procedură civilă, fiind vorba de o greșeală materială. În cauză., potrivit dovezii de comunicare a sentinței civile nr.13827/2012, contestatorilor li s-a comunicat la data de_ . De la această dată aceștia erau în drept potrivit dispozițiilor art.301 Cod de procedură civilă să exercite calea de atac a recursului.
Din studierea actelor depuse în recurs, reiese într-adevăr că la fila 2, apare recursul ca fiind înregistrat la_ însă același înscris a fost înregistrat la Judecătoria Cluj-Napoca la_ . În aceste condiții, la data de_ termenul de recurs de 15 zile de la comunicare nu expirase, astfel că în mod nelegal a apreciat tribunalul că recursul declarat de B. M. este tardiv.
În ceea ce privește contestatoarea B. I., prin decizia atacată tribunalul sa pronunțat pe fond, analizând motivele de recurs, astfel că în privința sa contestația în anulare este neîntemeiată și nu inadmisibilă.
Ca urmare, potrivit dispozițiilor art.320 Cod de procedură civilă tribunalul va anula Decizia civilă nr.19/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar civil nr._ în ceea ce privește soluția referitoare la recursul declarat de contestatorul B. M. l.
Rejudecând recursul formulat de B. M.
, tribunalul apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin sentința civilă nr.13827/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr._ * s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorii B. M. și B. I. .
În considerentele sentinței, prima instanță a reținut că exercitarea căii de atac a contestației în anulare se poate face doar împotriva unei hotărâri
judecătorești irevocabile, pronunțată în urma exercitării recursului. Hotărârea atacată nu îndeplinește o asemenea condiție.
Împotriva sentinței civile nr.13827/2012 au formulat recurs B. M. l și B.
I., în prezenta cauză, tribunalul urmând a face referire doar la recursului declarat de B. M. l, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii contestației în anulare. În motive invocă faptul că de la data la care s-a judecat și i s-a dat câștig de cauză nu a mai uzat de procedura contestației în anulare. Nu a avut cunoștință de faptul că s-a exercitat recurs, iar când a fost citat în instanță a fost întrebat dacă recunoaște semnătura de pe un înscris. Întrucât nu avea ochelarii la el a răspuns că nu cunoaște despre ce înscris este vorba. A fost întrebat în mod incorect de judecător dacă are dovezi sens în care a indicat expertiza efectuată în cauză de Gheorghiță Tatiana și a propus martori. În mod nelegal a fost încuviințată proba cu expertiza, iar apoi instanța a respins-o ca nefiind utilă. În mod nelegal prima instanță i-a respins cererile în probațiune și nu a ținut cont de faptul că la a doua hotărâre nu a făcut recurs.
Potrivit dispozițiilor art.317-318 Cod de procedură civilă mai sus citate, se poate formula contestație în anulare doar împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile și strict pentru motivele prevăzute de cele două texte de lege. În contestația formulată de B. M. acesta invocă eroarea materială în care a stat la
baza pronunțării sentinței civile nr.2813/2007, precum și necercetarea de către instanță a unuia dintre motivele de temeinicie a acțiunii reclamanților, respectiv de modificare sau de casare a hotărârii. Hotărârea atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată în prima instanță de Judecătoria Cluj-Napoca, devenind irevocabilă ca urmare a constatării ca perimat a recursului declarat de contestator împotriva sentinței civile nr.2813/2007 prin Decizia civilă nr.1222/R/2010 în dosar nr._ .
În aceste condiții, în mod legal prima instanță a statuat că hotărârea nu poate fi atacată cu contestație în anulare întrucât este o hotărâre pronunțată de prima instanță și nu de instanța de control judiciar. Referitor la eroarea materială invocată de recurent ca motiv de contestație în anulare, textul de lege se referă la greșeli materiale cu caracter procedural pentru care nu este necesară o reexaminare a fondului sau reapreciere a probelor. Este necesar ca greșeala materială să fi fost săvârșită de instanța de recurs și să fie o eroare evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății. În cauză, nu este vorba de o greșeală a
instanței de recurs. Mai mult, greșeala invocată nu este una materială, ci eventual una de judecată care nu ar putea fi îndreptată pe calea acestei proceduri.
În fine, aspectul legat de faptul că nu ar fi exercitat nici un recurs și de faptul că a fost întrebat despre semnătura de pe un anumit înscris, acestea exced cadrului procesual cu care a fost investită prima instanță, astfel că nu vor fi analizate.
Raportat la considerentele mai sus invocate, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, tribunalul apreciază că recursul declarat de B. M. este nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de B. I. .
Admite contestația în anulare formulată de contestatorul B. M. împotriva deciziei civile nr. 19/R/2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dos. nr._ * pe care o anulează cu privire la soluția dată recursului lui B. M. .
Rejudecând, respinge recursul declarat de B. M. împotriva sentinței civile nr. 13827 din_, pronunțată în dos. nr._ * al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, Ana-SS | Judecător, M. O. -S. | Judecător, E. L. |
Grefier, L. M. |
Red/Dact/SS 3ex._
← Decizia civilă nr. 485/2013. Revendicare imobiliară | Decizia civilă nr. 1155/2013. Revendicare imobiliară → |
---|