Decizia civilă nr. 1202/2013. Actiune in constatare

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

T. SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Operator date nr.2516

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1202/2013

Ședința publică din data de 06 Decembrie 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. G., președinte secție civilă JUDECĂTOR: K. M., președinte tribunal JUDECĂTOR: C. N. C., judecător

H. A., grefier

Pentru astăzi, fiind amânată pronunțarea hotărârii, în cauza civilă privind recursul formulat de: S. V. R. S. cu sediul în B., Ș. P., nr. 42, sector 2, și S. V. R. S. Z., cu sediul în Z., Piața I. M.

, nr. 3-5, ap. 3, parter, județul Sălaj, împotriva Sentinței civile nr.1992 din 26 iunie 2013, pronunțată de J. Z. în dosarul nr._ având ca obiect - acțiune în constatare -.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Procedura fiind îndeplinită fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond, sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 26 noiembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Asupra recursului declarat:

Prin Sentința civilă nr.1992/ 26 iunie 2013 Judecătoria Zalău a respins excepția invocată de pârâta S. V. R. S., privind prescripția dreptului la acțiune al reclamanților.

Respinge excepția invocată de pârâta S. V. R. S., privind prescripția dreptului reclamanților de a solicita restituirea sumelor percepute de bancă cu titlu de comision de risc de la încheierea contractelor și până la data de_ .

Respinge excepția invocată de pârâta S. V. R. S., privind prescripția dreptului reclamanților de a solicita obligarea sa la plata de daune morale.

Admite în parte cererea formulată de reclamanții V. R. E. și V.

R. C., în contradictoriu cu pârâtele S. V. R. S. și S. V. R. S.

- S. Z. .

Constată caracterul abuziv al pct.3.d, pct.5.a, referitoare la rata dobânzii curente, dreptul Băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară și plata unui comision de risc, inserate

în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; din Convenția de credit nr. 0154038/_ încheiată între V. R. E. și V. R. C. și SC V. R. SA, prin S. Z.

Constată caracterul abuziv al pct. 3.5 și pct. 4 lit a, referitoare la comisionul de risc și comisionul de penalizare, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții generale"; din Convenția de credit nr. 0154038/_ încheiată între V. R.

E. și V. R. C. și SC V. R. SA, prin S. Z.

Constată caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în Secțiunea nr. 8, pct.8.1 lit. c și d, referitoare la scadența anticipată și Secțiunea nr. 10, referitoare la costurile suplimentare ale băncii, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții generale"; din Convenția de credit nr. 0154038/_ încheiată între V. R. E. și

V. R. C. și SC V. R. SA, prin S. Z.

Respinge cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în Secțiunea nr. 8 pct. 8.1 lit. a liniuța 2 si 3 și lit.b, inserată în cuprinsul secțiunii "condiții generale"; din Convenția de credit nr. 0154038/_ încheiată între V.

R. E. și V. R. C. și SC V. R. SA, prin S. Z. .

Respinge cererea privind obligarea pârâtei la modificarea clauzei 3 a din Convenția de credit de mai sus, condiții speciale, în sensul menționării în mod expres a dobânzii fixe "3.99% p.a. fixă";.

Dispune înlăturarea clauzelor cuprinse în pct.3.d, pct.5.a, referitoare la rata dobânzii curente, dreptul Băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară și plata unui comision de risc, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; din Convenția de credit nr. 0154038/_ încheiată între V. R. E. și V. R. C. și SC

V. R. SA, prin S. Z., al clauzelor cuprinse la pct. 3.5 și pct. 4.a referitoare la comisionul de risc și comisionul de penalizare, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții generale"; din Convenția de credit nr. 0154038/_ încheiată între V. R. E. și V. R. C. și SC V. R. SA, prin S.

Z. și al clauzelor cuprinse în Secțiunea nr. 8, pct.8.1 lit. c și d, referitoare la scadența anticipată și Secțiunea nr. 10, referitoare la costurile suplimentare ale băncii, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții generale"; din Convenția de credit nr. 0154038/_ încheiată între V. R. E. și V. R. C. și SC

V. R. SA, prin S. Z.

Constatată caracterul abuziv al clauzelor înscrise în Oferta - Act Adițional, privind rata dobânzii curente și comisionul de administrare credit și dispune înlăturarea acestora din convenția de credit.

Obligă pârâta S. V. R. S. să restituie reclamanților V. R. E. și V. R. C., în integralitate, sumele de bani încasate de către pârâtă cu titlu de comision de risc și comision de administrare, de la data încheierii convenției de credit nr. 0154038/_, respectiv a Ofertei - Act Adițional și până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, precum și dobânda legală calculată potrivit art.3, alin.1 din O.G. 9/2000, cu modificările și completările ulterioare, asupra fiecărei sume de bani plătite pârâtei cu titlu de comision de risc și comision de administrare, de la data plății de către reclamanți a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a fiecărei sume de bani în parte.

Obligă pârâta S. V. R. S. la emiterea unui nou grafic de rambursare care sa fie eliminate sumele aferente clauzelor anulate.

Respinge cererea reclamanților privind obligarea pârâtei SC V. R. SA la plata de daune morale în cuantum de 8.000 CHF.

Obligă pârâta S. V. R. SA să plătească reclamanților V. R. E. și V. R. C. suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii prima instanță a reținut că, referitor la fondul litigiului trebuie precizat, cu titlu preliminar, că, în materia contractelor de consum legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 C.civ., în vigoare la data încheierii contractelor, întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credință și utilitate pentru părțile contractante. Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul constituțional al bunei-credințe și cu bunele moravuri. În caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.

Mai mult, nu trebuie omis faptul că art. 969 C.civ. nu are o existență de sine stătătoare în ansamblul dispozițiilor Codului civil, ci el este inseparabil de art. 970 alin. 1 C.civ., executarea cu bună-credință a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului. Un contract rămâne legea părților numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună-credință a prestațiilor. Principiul forței obligatorii a contractului trebuie examinat și interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esența contractului este alcătuită nu numai din voința părților contractante, ci și din interesul contractual al fiecăreia dintre ele. Tocmai de aceea, motivele invocate sub acest aspect de către bancă (sub pretextul libertății contractuale ) nu pot fi primite.

De altfel, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv. Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S. versus Rocio Murciano Quintero ( C - 240/98 ) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național dreptul de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea. Întrucât un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți, care și-a produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată. Ca atare, argumentele băncii, în sensul că consumatorii au acceptat în integralitate conținutul convențiilor de credit și le-au executat ca atare nu poate fi primit.

În aceeași ordine de idei, instanța a reținut că rațiunea avută în vedere la adoptarea acestui act normativ l-a constituit faptul că întregul sistem de protecție

preluat în dreptul intern are la bază ideea că un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul, în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant, fără a avea puterea de a influența conținutul lor. Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său.

Instanța a analizat, în continuare, dacă clauzele indicate în speță au sau nu caracter abuziv. Condițiile pentru a fi catalogată o clauză ca abuzivă rezultă din interpretarea Directivei 93/13 din 5 aprilie 1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă, respectiv legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, relevante în cauză sunt prevederile art. 1, alin. 3 și art. 4, alin. 1, 2 și 3 din Legea 193/2000, modificată. Prevederile art. 1, alin. 3 din acest act normativ statuează:"; Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii";.Prevederile art. 4, alin. 1, 2 și 3 din același act normativ statuează:"; (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard per formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard per formulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.";

Din interpretarea textelor legale mai sus citate rezultă că pentru a fi catalogată ca abuzivă, o clauză contractuală trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două cerințe: să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.

A precizat banca că o altă condiție care trebuie îndeplinită cumulativ cu cele expuse mai sus este aceea cuprinsă în art. 4 pct. 6 din Legea nr. 193/2000 potrivit căreia pentru ca o clauză să fi e considerată abuzivă trebuie să nu se refere la obiectul principal al contractului.

În esență, trebuie amintit faptul că clauzele indicate ca abuzive în prezenta speță nu "definesc"; obiectul contractului și prin natura lor (și a contractului de credit ) nu alcătuiesc conținutul noțiunii de raport calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate. De exemplu, în speța de față, o clauză care definește obiectul contractului este cea cuprinsă în art. 1 din secțiunea "condiții speciale"; a convențiilor de creditare încheiate de către părți, care este intitulată chiar cu

denumirea de "obiectul convenției"; și conține descrierea în esență a contractului, însă aceea clauză nu a fost indicată ca abuzivă în prezenta speță. În concluzie, cu privire la această cerință pentru catalogarea ca abuzivă a unei clauze contractuale, învederate de către bancă, raportat la clauzele indicate ca fiind abuzive în prezenta speță, se constată că nu definesc obiectul principal al contractului.

Prima cerință enunțată este îndeplinită în cazul tuturor clauzelor indicate ca fiind abuzive în prezenta speță. Banca nu a produs probe prin care să dovedească că a negociat clauzele contractuale în discuție, deși sarcina probei incumba acesteia conform art. 4, alin. 3 din Legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, în baza acestui text de lege trebuie constatat faptul că aceste clauzele contractuale în discuție nu au fost negociate de către bancă cu consumatorii.

Fiind îndeplinită prima cerință enunțată privind caracterul abuziv pentru toate clauzele contractuale în discuție indicate în prezenta speță, pentru stabilirea caracterului abuziv al acestora, în cele ce urmează se va analiza raportat la fiecare clauză în parte îndeplinirea celei de a doua condiții, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.

Clauza cuprinsă la pct. 3 lit. d din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție are următorul conținut: ";Data ajustării dobânzii:Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării";.

Această clauză pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Conținutul acestei clauze trebuie raportat la prevederile art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexă la Legea 193/2000, modificată, text de lege care statuează:";Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.";Astfel, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanța a constatat că motivul ce ar trebui să fie "întemeiat"; prevăzut în contract este acela al "intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară";. Prin "motiv prevăzut în contract";, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea

situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.

Motivul unei "schimbări semnificative pe piața monetară"; nu îndeplinește această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs. O schimbare pe care o persoană sau o instituție bancară o apreciază ca fiind semnificativă poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei.

Nu poate fi primită susținerea băncii, în sensul că aceste elemente sunt foarte greu de cuantificat și din acest motiv nu pot fi prevăzute în contract. Banca a învederat că este nevoită să se împrumute de la bănci din străinătate pentru a fi în măsură să acorde clienților credite în valută, fiind obligată ea însăși să plătească băncilor din străinătate o dobândă pentru împrumutul acordat, dobândă ce variază de la o țară la alta, de la o bancă la alta. Raportat la aceste susțineri trebuie arătat faptul că, dacă banca se împrumută de la bănci din străinătate se împrumută în condiții precise, convenind o anumită rată a dobânzii. Mai mult, în primul rând trebuie subliniat faptul că dificultatea stabilirii unor criterii obiective nu reprezintă un motiv suficient pentru ca acestea să nu fie, totuși, arătate și, în al doilea rând, dacă Banca ar fi totuși în imposibilitate de a găsi un criteriu obiectiv, ar trebui să își asume consecințele acestei imposibilități. Însă în cauză, dimpotrivă, cel care se află într-o poziție în care poate doar să ia act de modificarea ratei dobânzii, este clientul.

Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția

"motivului întemeiat";, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractele în discuție, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă. Trebuie specificat faptul că posibilitatea de reziliere imediată a contractului de către client la care se referă prevederile art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexă la legea 193/2000, modificată, trebuie să fie în mod expres specificată în contract în legătură cu propunerea de modificare a dobânzii, ceea ce nu echivalează cu dreptul general al părților de a solicita rezilierea contractului în cazul nerespectării de către cealaltă parte a obligațiilor contractuale, în baza prevederilor art. 1020-1021 Cod civil.

Clauza cuprinsă la pct. 4 lit. a din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție are următorul conținut:";Comision de penalizare: 2% flat, dar cel puțin CHF 25 (douăzecișicinci,00), calculat la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadențele menționate la punctul 6) "Rambursare";, plătibil în maxim 5 zile de la data scadenței. În această perioadă creditul este în continuare curent";.

Această clauză contractuală pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, atât prin ea însăși, cât și apreciată împreună cu prevederile art. 4, lit. b din secțiunea "condiții speciale";, a convenției de credit în discuție. Conform art. 4, lit. a din legea 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă și în ipoteza în care împreună cu alte prevederi din contract creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. La art. 4, litera b din secțiunea "condiții speciale"; a convențiilor de credit în discuție, s-a stipulat plata unei dobânzi penalizatoare de către consumatori, în cazul întârzierii la plata ratelor, dobândă penalizatoare suficient de consistentă (rata dobânzii curente + 5% p.a), calculată începând cu cea de a șasea zi de la data scadenței ratelor respective.

În mod categoric, trebuie afirmat faptul că banca nu reprezintă o instituție de caritate, ci o societate comercială al cărui scop îl reprezintă obținerea profitului, așa cum sublinia banca în cuprinsul întâmpinării. De aceea, este justificat ca banca să insereze în cuprinsul convenției de credit o clauză având ca efect protejarea sa în cazul întârzierii la plata ratelor de către consumator, evaluând anticipat evaluarea prejudiciului pe care l-ar suferi ca urmare a neplății la momentul scadenței a ratelor de către consumator. În speța de față, o atare clauză contractuală o reprezintă cea inserată în art. 4, litera b din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție, prin care stipulând o dobândă penalizatoare consistentă, banca este protejată în mod suficient, în cazul întârzierii consumatorului la plata ratelor.

Însă, pentru același temei de fapt (întârzierea consumatorului la plata ratelor), banca a inserat încă o clauză contractuală, respectiv cea prevăzută în art. 4, litera a din secțiunea "condiții speciale"; a convențiilor de credit în discuție. Prin această clauză, banca a impus consumatorului plata a încă unor sume de bani consistente, plătibile în termen de 5 zile de la data scadenței ratelor. În acest mod, s-a încălcat proporționalitatea între potențialul prejudiciu produs băncii în cazul întârzierii consumatorului la plata ratelor, pe de o parte și sumele de bani la care ar trebui obligat consumatorul pentru repararea acelui prejudiciu în cazul producerii sale, pe de altă parte. Dacă s-ar pune în aplicare clauza în discuție nu s-ar produce doar o reparare a prejudiciului băncii ci o îmbogățire a băncii ca urmare a impunerii în mod unilateral, nenegociabil a acestei clauze. Prin urmare, sunt incidente în speță prevederile art. 1 lit. i din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexă la legea 193/2000, modificată, text de lege care statuează:"; Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant."; Este evident că prin inserarea clauzei cuprinsă în art. 4, litera a din secțiunea "condiții speciale";, a convenția de credit în discuție, dezechilibrul produs între drepturile și obligațiile părților este unul semnificativ, fiind în detrimentul consumatorilor și totodată contrar cerințelor bunei credințe întrucât banca a impus această clauză, folosindu- se de conținutul per formulat al contractului, profitând de constrângerea economică a consumatorilor care aveau nevoie de acordarea creditului. În concluzie, clauza în discuție este fără îndoială una abuzivă.

Clauza cuprinsă la pct. 5 lit. a din secțiunea "condiții speciale";, a convențiilor de credit în discuție are următorul conținut: ";Comision de risc: ….%,

aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit";.

Această clauză contractuală pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, întrucât s-a stipulat și obligația consumatorilor de a garanta plata ratelor creditului, cu toate costurile sale prin constituirea unor garanții reale imobiliare (ipotecă de rangul I) asupra unor imobile aflate în proprietatea consumatorilor. De asemenea, s-a stipulat obligația consumatorilor de a încheia contracte de asigurare pentru imobilele ce fac obiectul garanției, cu o societate de asigurări agreată de bancă și totodată de a cesiona în favoarea băncii drepturile izvorâte din polița de asigurare a imobilelor respective.

Întrucât valoarea imobilului asupra căruia consumatorii au constituit o garanție reală imobiliară este evident mult mai mare decât valoarea creditului acordat, fiind de notorietate prețul imobilelor de genul celor ce fac obiectul garanției, în cazul nerambursării creditului de către consumatori, prejudiciul total al băncii ar fi acoperit prin punerea în executare silită a convenției de credit și a contractului de garanție reală imobiliară. Mai mult de atât, având în vedere faptul că posibilitatea ipotetică ca un consumator să nu mai plătească ratele creditului poate surveni la un moment dat în cursul executării contractului iar până la acel moment banca a încasat sume de bani de la acel client, în parte recuperând astfel creditul acordat și obținând profitul scontat, rezultă că doar pentru recuperarea diferenței ar fi necesar a pune în executare garanțiile puse la dispoziție de către consumator. Iar la momentul încheierii convențiilor de credit, este evident că valoarea imobilelor ce fac obiectul garanțiilor constituite de către consumatori a fost mai mare decât valoarea creditului, ceea ce înseamnă că în cazul în care consumatorii nu ar fi plătit ratele (primele rate) la o scurtă perioadă de timp după încheierea contractului, banca prin punerea în executare a garanției și-ar fi acoperit orice prejudiciu

Pentru considerentele anterior expuse privind comisionul de risc, și clauza cuprinsă în art. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit, potrivit căruia

"pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc prin condițiile speciale";, are un caracter abuziv.

Același caracter abuziv îl au și clauzele cuprinse în Secțiunea nr. 8, pct.8.1 lit. c și d, referitoare la scadența anticipată și Secțiunea nr. 10, referitoare la costurile suplimentare ale băncii, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții generale"; ale convenției de credit încheiate de către pârâta S. V. R. S.A cu reclamanții.

Clauzele cuprinse în Secțiunea nr. 8, pct.8.1 lit. c și d, au, în esență, următorul conținut: în cazul în care apare o situație neprevăzută, care în opinia băncii face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției sau apare o situație neprevăzută, conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, codebitorului și garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii, conform convenției.

Clauzele cuprinse în Secțiunea nr. 10, referitoare la costurile suplimentare ale băncii inserate în cuprinsul secțiunii "condiții generale"; fac referire la costurile băncii ce pot surveni pe parcursul derulării contractelor.

Această clauză pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, fără ca situație neprevăzută să fie suficient de clar arătată, de determinată, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație este de natură devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate, chiar s-a produs.

Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.

Nici în acest caz banca nu a produs probe prin care să dovedească că a negociat clauzele contractuale în discuție, deși sarcina probei incumba acesteia conform art. 4, alin.3 din Legea 193/2000. Prin urmare, în baza acestui text de lege trebuie constatat faptul că aceste clauzele contractuale în discuție nu au fost negociate de către bancă cu consumatorii.

Față de aceste considerente, instanța a constatat caracterul abuziv al pct.3.d, pct.5.a, referitoare la rata dobânzii curente, dreptul Băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară și plata unui comision de risc, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; din Convenția de credit nr. 0154038/_ încheiată între V. R.

E. și V. R. C. și SC V. R. SA, prin S. Z.

A constatat caracterul abuziv al pct. 3.5 și pct. 4 lit a, referitoare la comisionul de risc și comisionul de penalizare, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții generale"; din Convenția de credit nr. 0154038/_ încheiată între V.

R. E. și V. R. C. și SC V. R. SA, prin S. Z., precum și al clauzelor cuprinse în Secțiunea nr. 8, pct.8.1 lit. c și d, referitoare la scadența anticipată și Secțiunea nr. 10, referitoare la costurile suplimentare ale băncii, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții generale"; din Convenția de credit nr. 0154038/_ încheiată între V. R. E. și V. R. C. și SC V.

R. SA, prin S. Z.

Clauza cuprinsă pct. 3.a din "condițiile speciale"; ale convențiilor, referitoare la rata dobânzii curente, stabilește valoarea dobânzii exprimată în 3,99

% p.a. Întrucât nu se specifică faptul că dobânda este variabilă, în lipsa altei mențiuni, este evident că acesta este fixă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, din graficele de rambursare rezultă că dobânda avută în vedere de părți la încheierea convențiilor era una fixă și a rămas aceeași pe toată perioada de executare a contractelor. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Legea 193/2000, potrivit cărora în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, instanța constată că cererea reclamanților nu se justifică, sens în care va fi respinsă.

Pe cale de consecință, a respins cererea privind obligarea pârâtei la modificarea clauzei 3 a din Convenția de credit de mai sus, condiții speciale, în sensul menționării în mod expres a dobânzii fixe "3.99% p.a. fixă";.

Clauzele cuprinse în Secțiunea nr. 8 pct. 8.1 lit.a liniuța 2 si 3 și lit.b, inserată în cuprinsul secțiunii "condiții generale"; din Convenția de credit nr. 0154038/_, se referă la posibilitatea băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, precum și costurile aferente, ipoteza în care împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate conform altor convenții încheiate de împrumutat cu banca, altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare/de credit sau în ipoteza în care împrumutatul nu își îndeplinește orice altă obligație asumată conform convenției.

Contractul de credit încheiat de părți a generat pentru fiecare parte atât drepturi, cât și obligații. A constata caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în Secțiunea nr. 8 pct. 8.1 lit. a liniuța 2 si 3 și lit. b, ar însemna a exonera pe reclamanți în calitate de împrumutați de obligațiile contractuale asumate și în egală măsură de a lipsi banca de posibilitatea de a se prevala de dreptul corelativ.

Ca atare, instanța a respins cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în Secțiunea nr. 8 pct. 8.1 lit. a liniuța 2 si 3 și lit. b, inserată în cuprinsul secțiunii "condiții generale"; din Convenția de credit nr. 0154038/_ încheiată între V. R. E. și V. R. C. și SC V. R. SA, prin S. Z. .

Prin Oferta - Act Adițional nr. 1205/_ cuprinde clauze privind rata dobânzii curente și comisionul de administrare credit, dar aceasta nu a fost semnată de către reclamanți. Instanța apreciază că în această situație nu sunt aplicabile prevederile art. 95 din OUG 50/2010 potrivit căruia " Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerata acceptare tacita."; Având în vedere faptul că reclamanții s-au opus semnării actului adițional la data de_, exprimându-și expres dezacordul, se înlătură prezumția de consimțământ tacit al acestora la încheierea actului adițional cu consecința constatării faptului că acest act adițional, prin lipsa totală a consimțământului este nul absolut și nu poate produce efecte juridice, astfel că încasarea sumelor cu titlu de comision de administrare care, de altfel, în fapt, potrivit celor arătate anterior nu reprezintă altceva decât un comision de risc, redenumit comision de administrare este nelegală, impunându-se restituirea sumelor încasate cu acest titlu. Pentru aceste motive, instanța a constatat caracterul abuziv al clauzelor înscrise în Oferta - Act Adițional, privind rata dobânzii curente și comisionul de

administrare credit și dispune înlăturarea acestora din convenția de credit.

În concluzie, constatând caracterul abuziv al clauzelor anterior enunțate, instanța a dispus înlăturarea clauzelor cuprinse în pct.3.d, pct.5.a, referitoare la rata dobânzii curente, dreptul Băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară și plata unui comision de risc, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții speciale"; din Convenția de credit nr. 0154038/_ încheiată între V. R. E. și V. R. C. și SC

Z. și al clauzelor cuprinse în Secțiunea nr. 8, pct.8.1 lit. c și d, referitoare la scadența anticipată și Secțiunea nr. 10, referitoare la costurile suplimentare ale

băncii, inserate în cuprinsul secțiunii "condiții generale"; din Convenția de credit nr. 0154038/_ încheiată între V. R. E. și V. R. C. și SC

V. R. SA, prin S. Z.

Ca efect al nulității clauzelor abuzive, ce are drept consecință repunerea părților în situația anterioară inserării clauzelor declarate abuzive instanța va obliga pârâta S. V. R. S. să restituie reclamanților V. R. E. și

V. R. C., în integralitate, sumele de bani încasate de către pârâtă cu titlu de comision de risc și comision de administrare, de la data încheierii convenției de credit nr. 0154038/_, respectiv a Ofertei - Act Adițional și până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, precum și dobânda legală calculată potrivit art.3, alin.1 din O.G. 9/2000, cu modificările și completările ulterioare, asupra fiecărei sume de bani plătite pârâtei cu titlu de comision de risc și comision de administrare, de la data plății de către reclamanți a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a fiecărei sume de bani în parte.

Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat apel SC V. R. SA

solicitând admiterea acestuia și schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii excepțiilor invocate, iar în subsidiar respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În motivele de apel invocate SC V. R. SA B. consideră nelegală hotărârea primei instanțe deoarece a respins în mod nelegal și netemeinic motivele de apărare invocate în cauză, iar motivarea hotărârii este sumară și contradictorie atunci când analizează caracterul clauzelor pretins abuzive din care a decurs soluția dată, fără a indica concret motivele de drept în baza cărora și-a formulat convingerea precum și cele prin care s-au respins excepțiile invocate, ca și apărările din întâmpinare, precizări și din concluziile scrise.
Pe cale de excepție arată apelanta că a invocat prescripția dreptului la acțiune în sens material în privința întregii cereri de chemare în judecată a reclamanților pe care a solicitat să o admită și să respingă în tot această acțiune ca prescrisă deoarece contractul de credit nr.0154038 a fost încheiat la data de_, iar cererea introductivă a fost promovată la data de_, cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani. Se are în vedere faptul că, timp de 5 ani reclamanții
și-au respectat obligațiile asumate și au plătit ratele de credit dar și comisionul de risc și nu s-au simțit lezați în nici un fel decât după ce au fost încurajați de apariția unui curent jurisprudențial pe care se abține a-l califica sub aspectul temeiniciei și legalității.
Mai arată apelanta că a invocat apoi prescripția dreptului reclamanților de a solicita restituirea integrală a comisionului de risc și de administrare pe care aceștia l-au plătit subscrisei, conform art.3 din Decretul nr.167/1958 așa cum a fost modificat prin art.2500 și următorul Noului Cod Civil, având în vedere că cererea de chemare în judecată a reclamanților a fost înregistrată la Judecătoria Zalău la data de_ iar prin petitele 3 și 5 se solicită obligarea subscrisei la restituirea unor sume pretins reținute cu titlul de comision de risc/administrare plus dobânda aferentă acestor sume de la data plății și până la data rămânerii irevocabile a sentinței. Or, având în vedere că acțiunea a fost promovată la data de_ și cum pe calea acțiunilor supuse prescripției se poate solicita numai restituirea unor sume de bani de la plata cărora nu a trecut mai mult de 3 ani, acțiunea reclamanților ce
face obiectul petitelor 3 și 5 este prescrisă pentru intervalul de timp cuprins între data de_ data încheierii convenției și data de_, mai ales și pentru faptul că, convenția de credit este un contract cu executare succesivă, iar dreptul la acțiune se prescrie cu fiecare dată scadentă a creditului.
Pe fondul cauzei se consideră nelegală hotărârea primei instanțe întrucât pentru a fi reținut caracterul abuziv al unei clauze contractuale și implicit nulitatea acesteia raportat la dispozițiile Codului civil, instanța ar fi trebuit că analizeze valabilitatea consimțământului reclamanților în momentul semnării convenției și lipsa cauzei. Nu se poate reține lipsa cauzei pe motiv că banca și-a propus însă la încheierea convenției să execute garanțiile reclamanților. Consimțământul reclamanților a fost exteriorizat expres cu intenția de a crea raportul juridic concret, adică s-au obligat la rambursarea creditului cu dobânzile și comisioanele convenite, în considerarea obligației de a pune la dispoziție creditul solicitat și în acest context nu se poate susține că la data încheierii convenției clauzele au fost valabile, iar la data executării obligației acestea sunt nule pentru lipsa de cauză și încălcarea principiului consensualismului. Se mai arată că susținerea instanței vine în contradicție cu prevederile art.13 din Legea nr.193/2000 care stabilește faptul că instanța poate constata doar existența unor clauze abuzive într-un contract de credit nu și nulitatea absolută a unor astfel de clauze, or temeiul juridic al acțiunii în constituie tocmai Legea nr.193/2000, ceea ce implică obligația fiecărui reclamant să formuleze o acțiune întemeiată pe acest act normativ, iar judecătorul poate doar să constate existența clauzelor abuzive și să oblige instituția bancară pârâtă la modificarea acestor clauze sub sancțiunea daunelor dar nu să constate nulitatea absolută a lor.
Instanța de fond în mod greșit a reținut că aceste clauze sunt abuzive și că aceste clauze nu întrunesc condițiile cumulative prevăzute de art.4 din Legea nr.193/2000 care sunt: clauza să nu se refere la obiectul principal al contractului, să nu fi fost negociată cu clientul, clauza renegociată prin ea însăși sau împreună cu altele să creeze în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și dezechilibru creat să fie contrar bunei credințe.
Nici reclamanții și nici instanța nu a dovedit îndeplinirea condițiilor cumulative pentru a putea considera clauzele contractuale ca fiind abuzive deoarece:
1. Clauzele contractuale au fost negociate întrucât banca le-a oferit un produs pe care îl avea pe piață la acea dată și reclamanții au studiat oferta și au fost de acord cu prevederile contractuale, iar negocierea s-a concretizat cu acceptarea ofertei, a produsului lansat de bancă și este de notorietate că nu fiecare client are propriul contract cu propria dobândă sau comision, astfel că toți clienții care au acceptat produsul au acceptat și comisionul de risc.
  La încheierea convenției reclamanților li s-a înmânat Condițiile Generale standardizate și s-au discutat Condițiile Speciale, care conțin obligațiile cele mai importante și întrucât reclamanții au semnat convenția de credit și au stabilit împreună cu reprezentantul Băncii Condițiile Speciale nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate fiind obligatorii pentru părți.
2. Clauzele nu încalcă exigențele bunei credințe în condițiile în care orice instituție bancară la acordarea unui credit percepe acest comision de risc, are în vedere situațiile în care debitorul, se află într-o situație în care rambursarea creditului devine imposibilă sau situația în care apar modificări de interpretare a
  legilor sau altor prevederi care impun băncii costuri suplimentare. Prin introducerea acestor clauze banca se protejează împotriva riscului de neplată a creditului sau a unor situații neprevăzute care apar în derularea contractului.
3. Clauzele nu au creat în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților datorită efectului pe care îl imprimă contractului această clauză. În analiza dezechilibrului sunt incluse și obligațiile băncii referitoare la punerea la dispoziție a sumelor împrumutate. În aceste condiții riscul contractual apare transferat la consumator și din moment ce banca a pus la dispoziție suma împrumutată, singurul risc rămas este cel al neexecutării obligațiilor de către consumator.
  Modalitatea de calcul a dobânzii prevăzute de convenția de credit este conformă cu legislația pozitivă aplicabilă creditelor de consum, iar pct.3 lit. d din convenția de credit nu este o clauză abuzivă, cum a reținut instanța de fond. Clauza 3 d din condițiile speciale detailează cele 5 componente ale ratei dobânzii: rata acesteia, scadența și perioada de calcul a acesteia, data ajustării și cuantumul DAE. Potrivit acestei structuri, rata dobânzii este supusă unei duble condiții: rezolutorii și suspensive în același timp: cea indicată la pct.3 d, referitoare la apariția unor schimbări importante pe piața monetară. O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual în mod imperceptibil sau greu perceptibil pentru consumator. Or, în situația art.3 lit. d nu ne aflăm într-o astfel de situație deoarece clauza face parte din chiar miezul convenției de credit, iar în cazul în care clienții nu sunt de acord cu noua rată a dobânzii aceștia au posibilitatea declarării creditului scadent anticipat și rambursarea integrală a creditului.
  Clauzele privind comisionul de risc nu sunt clauze abuzive - punctul 5.1 lit. a - Condiții speciale: punctul 3.5 Condiții generale. Instanța de fond nu arată argumentele pentru care consideră prevederile art.5 lit. a din convenție ca fiind abuzive și acest articol nu îndeplinește nici una dintre cele 3 condiții cumulative cerute de Legea nr.193/2000 pentru a se putea considera abuzivă. Prin semnarea convenției și a planului de rambursare, reclamanții nu pot susține că știu ce au semnat, neputând invoca necunoașterea legii. Planul de rambursare face parte integrantă din contractul de credit, iar comisionul de risc face parte din prețul contractului. O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual, ori în situația pct.5 lit. a nu ne aflăm într-o astfel de situație deoarece această clauză face parte din obiectul convenției.
  Riscul bancar este un element de care banca trebuie să țină seama și să încerce să-l acopere, iar costul ce cuprinde administrarea riscului bancar, se regăsește în comisionul de risc, ce devine parte importanta a prețului contractului. Prin semnarea Convenției de credit împrumutatul recunoaște și declară că înaintea semnării a avut un timp rezonabil pentru a reflecta asupra produselor Băncii și a condițiilor de creditare ca și a costurilor și a garanțiilor constituite, iar comisionul de risc, reprezintă un preț al convenției acceptat de ambele părți. Perceperea comisionului de risc de către bancă are o justificare economică. Prețurile reprezintă costurile produselor bancare: rate de dobândă, comisioane, taxe și speze bancare iar riscurile care se acoperă prin perceperea comisionului de risc sunt: riscul de credit, riscul de lichiditate, riscul de piață și alte riscuri.
  Riscul de credit este riscul ca debitorul să nu ramburseze sumele datorate la termenul și în cuantumul agreat prin scadențar și determinarea acestui indicator se face prin evaluarea clientului.
  Riscul de lichiditate, pentru a putea acorda credite, banca trebuie să atragă depozite care sunt pe termen scurt sau lung, iar prin acest dezechilibru banca este expus riscului de a nu avea fonduri suficiente pentru împrumuturile acordate însă atragerea de fonduri pe termen lung este scumpă sau pot apărea cazuri de crize de lichiditate astfel că se justifică perceperea unui comision de risc tuturor clienților, pentru a putea în viitor plăti clienților ratele de dobândă solicitate la depozite. Dar banca este expusă și altor riscuri care pot provoca costuri și a căror acoperire este necesară și se face prin transferul costului către client, fie prin comision explicit, fie prin includerea în rata dobânzii.
  Costul minim. În practica bancară, pentru determinarea ratei unui credit se utilizează de regulă costul cu risc nul sau zero: rata unui credit acordat unui client nu poate fi mai mică decât rata de dobândă obținută de la un produs cu risc minim. Peste acest cost banca trebuie să adauge riscurile specifice unui client persoană fizică. Or, reclamanții nu au fost obligați să se supună unor condiții contractuale, despre care nu au avut cunoștință la data semnării contractului fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestora.
  Instanța de fond a considerat clauza prevăzut la art.4 lit. a privind comisionul de penalizare din secțiunea "Condiții speciale ca fiind abuzivă deoarece nu a fost negociată iar împreună cu art.4 lit. b creează un dezechilibru contractual în sensul că banca este protejată prin clauza inserată în art.4 lit. b nemaifiind necesar introducerea unui comision de penalizare, iar instanța de fond face o confuzie între comisionul de penalizare și dobânda penalizatoare. Comisionul de penalizare se aplică pentru sume datorate și neplătite în condițiile în care creditul este curent, plătibil în maximum 5 zile de la data scadenței, iar dobânda penalizatoare se aplică sumelor datorate și neplătite, din a 6-a zi de la data scadenței, sume care revin scadente. Deci este firesc ca banca să perceapă un comision de penalizare pentru cele 5 zile de întârziere mai ales că este știut că orice bancă își ia măsuri de protecție în cazul în care clienții nu plătesc ratele la data scadenței.
  Prin urmare această clauză nu este abuzivă.
  Clauza referitoare la declararea creditului scadent anticipat în cazul apariției unei situații neprevăzute art.8.1.lit.c-d din condițiile generale nu este abuzivă. Aceasta nu se încadrează în ipoteza descrisă în Anexa 1 lit. g din Legea nr.193/2000. Aceste clauze au avut în vedere situațiile în care debitorul datorită unor situații neprevăzute, se află într-o situație în care rambursarea creditului devine imposibilă.
  Clauza referitoare la costurile suplimentare - art.10 din condițiile generale - nu este abuzivă. Această clauză se referă la situația în care apar modificări de interpretare a legilor sau altor prevederi care impun costuri suplimentare, costuri care se transferă prin mecanism contractual împrumutaților. Rațiunea introducerii acestei clauze se justifică de durata în timp a contractelor 15 - 25 ani.
  Contractele de credit bancare au fost asimilate cu noțiunea de contracte de adeziune sau contract standard pe formular - așa cum atenționează actele comunitare și art.44 din Legea nr.193/2000. Trăsătura comună a contractelor este
  acordul de voințe. Or, contractul de adeziune este tot rezultatul unic - acord de voințe. Aceste contracte nu le-au fost impuse reclamanților, iar aceștia aveau tot interesul să li se acorde o sumă cât mai mare și au fost de acord cu condițiile contractului, astfel că instanța de fond a ignorat normele de drept intern și European în judecarea corectă a cauzei și anularea clauzelor indicate de reclamanți, ar conduce la nerespectarea dreptului la proprietate privată și la libertate economică.
  Referitor la cheltuielile de judecată se solicită a se cenzura parțial onorariul avocațial pretins în raport de admiterea parțială a cererii de chemare în judecată de volumul de muncă al reprezentantului legal și de dificultatea cauzei.
  Recursul pârâtei SC V.
  R.
  SA B.
  nu este întemeiat.
  Pârâta recurentă SC V.
  R.
  SA B.
  prin cererea depusă la termenul
  de judecată din 26 noiembrie 2013, a solicitat Repunerea în termenul de recurs de 15 zile întrucât datorită unor cauze temeinic justificate, neimputabile, a promovat cererea de apel care a fost recalificată ca și recurs în termenul dispus de instanța de fond, acela de 30 de zile menționat în dispozitivul sentinței atacate.
  În cazul în speță într-adevăr cauza a fost soluționată după Noul Cod de procedură civilă, care s-a dat cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
  Potrivit art.282 ind.1 alin.1 Cod procedură civilă, "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei";.
  Cum în cazul în speță valoarea obiectului cererii reclamanților nu depășește
  100.000 lei, hotărârea pronunțată de instanța de fond era supusă căii de atac a recursului și nu a apelului cum greșit a reținut prima instanță.
  Este de reținut că nu se poate pretinde cunoașterea profundă a legii de către justițiabil și ignorarea unei erori a instanței care a consemnat greșit momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac, întrucât în această interpretare este denaturat tocmai scopul justiției realizat prin mijlocirea instanțelor judecătorești, acela de aflare a adevărului și de plierea acestuia pe dispozițiile legale.
  Nu se poate reține tardivitatea declarării recursului de către pârâtă întrucât tardivitatea căii de atac este imputabilă primei instanțe care a redactat eronat sentința pronunțată, SC V. R. SA supunându-se dispoziției instanței.
  S-ar încălca dreptul de acces la justiție garantat de art.6 din Convenția pentru apărarea dreptului omului și a libertăților fundamentale.
  În consecință se va admite cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta SC V. R. SA B. .
  În privința excepțiilor invocate cu referire la prescripția dreptului la acțiune în sens material în privința întregii cereri de chemare în judecată formulată de reclamanți ca și dreptul acestora de a solicita restituirea integrală a comisionului de risc și de administrare pe care l-au plătit recurentei este de reținut că aceste excepții nu sunt întemeiate.
  Astfel, reclamanții au solicitat prin cererea lor să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale inserate în contractul de credit încheiat cu pârâta la data de_, deoarece acestea sunt abuzive și intră sub incidența Legii nr.193/2000, nulitatea absolută putând fi invocată oricând pe cale de acțiune sau pe cale de excepție, acțiunea în declararea nulității absolute fiind imprescriptibilă.
  În acest sens din cuprinsul art.6 și 7 din Legea nr.193/2000 se reține teza nulității clauzei abuzive, întrucât stipularea lor constituie încălcarea unei norme imperative exprese "interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii"; (art.1 alin.3 din lege).
  Așa încât în cazul în speță nu se poate invoca prescripția de 3 ani în privința cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți așa cum susține recurenta SC V. R. SA B. .
  Deci această excepție nu este întemeiată și urmează a fi respinsă.
  Cererea de restituire a sumelor achitate în baza unei clauze abuzive este accesorie cererii de anulare a clauzelor abuzive. Restituirea acestor sume reprezintă repunerea părților în situația anterioară, în urma anulării clauzei abuzive privind perceperea comisionului de risc și de administrare.
  Această cerere de restituire nu este o cerere independentă din punct de vedere procesual ci este în strânsă legătură cu modul de soluționare a cererii privind anularea clauzei abuzive privind comisionul de risc/administrare.
  Este de reținut că termenul de prescripție privind dreptul consumatorilor de a cere restituirea sumelor de bani încasate de către bancă, cu titlu de comision de risc începe să curgă de la data pronunțării hotărârii judecătorești ce constată clauzele abuzive vizând plata comisionului de risc/administrare și nu de la data la care sumele solicitate s-au plătit așa cum susține pârâta-recurentă.
  În cazul în speță prima instanță a făcut o corectă aplicare a efectului nulității produse ca urmare a constatării clauzelor abuzive și anume repunerea părților în situația anterioară, banca urmând a fi obligată la restituirea sumelor încasate necuvenit.
  Prin urmare, nici această excepție invocată de pârâtă nu este întemeiată.
  În privința excepțiilor invocate de către reclamanți cu referire la tardivitatea recursului pârâtei-recurente și anularea acestuia ca netimbrat se rețin următoarele:
  Așa cum s-a arătat pârâta recurentă a fost pusă în termenul de declarare a recursului având în vedere faptul că în dispozitivul sentinței civile recurate s-a menționat calea de atac ca fiind apelul, în 30 de zile de la comunicare deși în speță calea de atac este cea a recursului în termen de 15 zile de la comunicare.
  Prin urmare excepția tardivității recursului pârâtei nu este întemeiată.
  Dar nu este întemeiată nici excepția privind anularea recursului pârâtei ca netimbrat întrucât cauzele având ca obiect acțiune în constatarea clauzelor abuzive sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997cu modificările și completările ulterioare.
  Dar nici pe fondul cauzei recursul pârâtei SC V. R. SA B. nu este întemeiat deoarece temeiul juridic al acțiunii reclamantelor nu îl constituie doar Legea nr.193/2000 așa cum susține recurenta ci și dispozițiile art.948, 966, 668, 969 coroborate cu art.5, 970 și 973 cod civil vechi, sub imperiul căruia s-a născut convenția de credit, și Legea nr.193/2000.
  În acest sens în cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți este menționat temeiul legal în sensul că pe lângă Legea nr.193/2000 sunt menționate și alte acte normative așa cum sunt precizate în cerere (fila 16 - dosar fond).
  De altfel, din cuprinsul art.6 și 7 din Legea nr.193/2000 se reține teza nulității abuzive, întrucât stipularea lor constituie încălcarea unei norme imperative, exprese care interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în
  contractele încheiate cu consumatorii (art.1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000). Sancțiunea care intervine în acest caz este nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând pe cale de acțiune sau de excepție, acțiunea în declararea nulității absolute este imprescriptibilă (art.2 Decret nr. 167/1958).
  Se poate considera că dispozițiile Legii nr.193/2000 cu aplicabilitate în cazul în speță, ocrotind un interes colectiv și nu cum susține pârâta că acest act normativ ar fi inaplicabil în speță.
  Dispozițiile Legii nr.193/2000, transpun prevederile Directivei Consiliului European nr.93/13/CEE din_, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, legiuitorul european și cel național dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula, în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.
  O asemenea intervenție a instanței nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractului consacrat în art.969 alin.1 Cod civil, așa cum susține pârâta, întrucât libertatea contractuală nu este una absolută sau discreționară de a contracta.
  Un contract are putere de lege între părțile contractante pentru că este prezumat a fi dominat de buna credință și utilitate pentru ambele părți, forța juridică deplină fiind recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu ordinea publică și bunele moravuri.
  Într-adevăr, potrivit art.5 Cod civil, nu se poate deroga prin convenție sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri.
  De aceea, conform dispozițiilor art. 1, alin.1 din Legea nr.193/2000 "orice contract încheiat între comercianți și consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestare de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate";, dându-se în acest fel posibilitatea atât părților dar și instanței de a verifica și constata legalitatea fiecărei clauze.
  Asigurarea respectării acestui principiu o asigură prevederile alin.3 din același articol, potrivit cărora "se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii";.
  Potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";.
  În privința clauzelor abuzive este de reținut că, condițiile pentru a fi catalogată o clauză ca abuzivă rezultă din interpretarea Directivei 93/13 din 05 aprilie 1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă, respectiv Legea nr. 193/2000 cu modificări și completări ulterioare.
  În acest sens art.1 alin. 3 din acest act normativ, prevede că, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
  Conform art.4 alin. 1, 2 și 3 din același act normativ " O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul
  consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
  O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
  Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens";.
  Rezultă deci, că sunt necesare două condiții pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă: să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile parților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe.
  Mai există o condiție care trebuie îndeplinită și care a fost invocată de bancă, respectiv cea prevăzută de art.4 pct.6 din Legea 193/2000 și anume că acea clauză abuzivă să nu se refere la obiectul principal al contractului.
  În cazul în speță, prima instanță în mod corect a reținut că prima cerință este îndeplinită în cazul tuturor clauzelor considerate ca fiind abuzive. Aceasta deoarece banca nu a depus probe prin care să dovedească că a negociat clauzele contractuale în litigiu deși sarcina probei îi revine pârâtei conform art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000 cu modificări și completări ulterioare, cerință valabilă pentru toate clauzele.
  De asemenea, prima instanță a verificat și îndeplinirea celei de-a doua condiții și anume crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și conform bunei-credințe.
  Corect a reținut prima instanță că și această cerință este îndeplinită deoarece la art.3 lit. d din Condițiile speciale s-a prevăzut că banca își rezervă dreptul de a revizui structura dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutătorului noua structură a ratei dobânzii. Stabilirea unei asemenea clauze de revizuire poate fi justificată în ipoteza contractelor de credit a căror derulare este stabilită pe o perioadă mare de timp, art. 1 lit. a din anexa la Legea 193/2000 făcând trimitere la o astfel de posibilitate.
  Motivul care generează fluctuația dobânzii trebuie să fie însă circumscris unor ipoteze clare și să poată fi verificat de către consumator. Formularea aleasă în cuprinsul contractului nu satisface o atare cerință datorită caracterului său de generalitate și a neraportării la elemente de ordin obiectiv. Numai în măsura în care s-ar fi circumscris prin adăugarea unor asemenea elemente, clauza respectivă s-ar putea reține că este în concordanță cu dispozițiile art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000.
  Înscrierea unilaterală a dreptului de a ajusta dobânda, fără a se fi negociat de părțile contractante face ca art. 3 lit. d din Condițiile Speciale să fie clauză abuzivă, care aduce atingere echilibrului contractului și egalității părților.
  Clauza modificării unilaterale a dobânzii este abuzivă dacă nu există o motivație întemeiată prevăzută în contract sau dacă cealaltă parte contractantă nu are posibilitatea de a rezilia contractul în caz de neacceptare a dobânzii astfel modificată.
  De altfel în speță sintagma "schimbări semnificative pe piața monetară "; nu constituie un motiv întemeiat mai ales că această sintagmă nu este definită în contract și nici nu sunt indicate motivele ce au determinat această modificare a dobânzii, pentru a se putea verifica de către consumator dacă motivul de mărire a dobânzii s-a produs.
  Clauza cuprinsă în art. 4 lit. a din secțiunea Condiții Speciale a convențiilor de credit prevede: Comision de penalizare 2 % flat, dar cel puțin CHF 25 calculat la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadențele menționate la punctul 6. Rambursare, plătibil în maxim 5 zile de la data scadenței. În această perioadă creditul este în continuare curent";.
  La art. 4 lit. b din Condiții speciale s-a prevăzut plata unei dobânzi penalizatoare de către consumatori în cazul întârzierii la plata ratelor - rata dobânzii curente + 5% p.a. calculată începând cu cea de-a șasea zi de la data scadenței ratelor de achitat.
  Acest comision de penalizare stabilit unilateral de bancă în cuprinsul clauzei abuzive din art. 4 lit. a din Condițiile speciale ale convenției, este un comision care se percepe pe o perioadă în care creditul este curent, adică nu a fost declarat restant, comisionul fiind stabilit la 2% flat, dar nu mai puțin de 25CHF calculat la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadență pe o perioadă de 5 zile după scadență. Acest comision de penalizare se suprapune cu dobânda penalizatoare și se calculează pe zile calendaristice de întârziere, luându-se în calcul anul calendaristic de 365 zile, deși în contract anul este considerat 360 zile.
  Cu alte cuvinte pentru același temei - întârzierea consumatorului la plata ratelor, banca a inserat încă o clauză contractuală, respectiv cea prevăzută de art. 4 lit. a din secțiunea Condiții Speciale.
  Este deci evident că prin inserarea clauzei cuprinse în art. 4 lit. a din Condiții speciale, a convențiilor de credit, dezechilibrul produs între drepturile și obligațiile părților este unul semnificativ, fiind în detrimentul consumatorilor și profitând de constrângerea economică a acestora de acordare a creditului. Deci această clauză este acea abuzivă, iar instanța de fond în mod justificat a considerat această clauză ca fiind abuzivă.
  În privința clauzei de la pct. 5 lit. a prima instanță a stabilit în mod corect că și aceasta este abuzivă. Această clauză a fost recunoscută ca ilegală ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 care a interzis băncilor să perceapă sume de bani cu titlu de comisioane de risc.
  De altfel, caracterul abuziv al perceperii comisionului de risc a fost recunoscut chiar de pârâtă, care s-a conformat dispozițiilor OUG nr. 50/2010 și a înlăturat comisionul de risc din Convenția de credit începând cu_ .
  Or, în speță, reclamanților nu li s-a adus la cunoștință motivul pentru care a fost inclus în contract acest comision, scopul lui, riscul ce urma să fie acoperit sau alte elemente pentru stabilirea cuantumului acestui comision și nici o justificare a influențelor pe care urma să-l aibă asupra restituirii împrumutului.
  Comisionul de risc prevăzut la pct. 5 lit. a și l a pct. 3-5 din Condiții speciale ale convenției de credit reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client cu privire la punerea la dispoziție a creditului. Or, pentru punerea la dispoziție a sumei împrumutate, clientul are de achitat dobânda la suma împrumutată.
  Deci, banca percepe dobânda și comisionul de risc, fără a se face vreo distincție între cele două costuri.
  Mai mult executarea obligației de rambursare a creditului, a dobânzilor și a comisioanelor a fost garantată prin constituirea de către reclamanți a unei ipoteci de prim rang asupra imobilului proprietatea reclamanților.
  Așadar, contractul de împrumut este dublu garantat, atât cu o garanție reală mobiliară și imobiliară, dar și cu un contract de asigurare.
  Prin urmare stipularea alături de garanțiile constituite și a comisionului de risc produce un dezechilibru între părțile contractante în defavoarea reclamanților.
  Referitor la Oferta de modificare a Convenției trimisă cu adresa 1205/_ prin care se aduc modificări la clauzele privind dobânda care a fost transformată într-una variabilă și comision de risc, devenit comision de administrare credit, au fost modificate unilateral de bancă fără acordul reclamanților liber exprimat.
  Deci nu a existat o negociere între părți cu privire la modificarea acestor clauze care au creat un dezavantaj reclamanților prin impunerea unei dobânzi variabile și prin introducerea unui nou comision - comision de administrare credit
  - sunt tot clauze abuzive.
  Aceste clauze introduse prin act adițional sunt lovite de nulitate absolută pentru că sunt abuzive și încalcă prevederile art.4 din Legea nr.193/2000 și ale art.1 lit. a, g din Anexa la acest act normativ.
  În acest caz dezechilibrul creat de clauza care modifică rata dobânzii curente rezultă din preschimbarea naturii dobânzii în sensul că până la data modificării acestor clauze plăteau o dobândă fixă, iar ulterior o dobândă variabilă care nu putea fi previzionată la data încheierii contractului de credit.
  Apoi comisionul de administrare credit este în realitate tot un comision de risc care contravine prevederilor art.36 din O.U.G. nr.50/2010 deoarece nu poate fi inserat în contractele de credit.
  Este de reținut apoi că același caracter abuziv îl au și clauzele referitoare la scadența anticipată cuprinse în secțiunea 8 pct.8.1 lit. c și d referitoare la scadența anticipată dar și cele referitoare la costurile suplimentare ale băncii din secțiunea 10- Condiții generale ale convenției de credit încheiate de pârâtă cu reclamanții.
  S-a apreciat corect de către instanța de fond că și aceste clauze au un caracter abuziv, fiind impuse fără vreo negociere și creând prin consecințele pe care le pot produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contra bunei credințe.
  Din moment ce reclamanții au dat pârâtei toate garanțiile cerute și își achită ratele la termen împreună cu dobânzile și orice alte comisioane legale nu este justificată posibilitatea băncii de a declara scadent creditul anticipat oricând pentru nerespectarea altor obligații convenționale subsidiare sau convenții terțe.
  Apoi prin menținerea clauzelor din secțiunea 10 consumatorii, respectiv reclamanții sunt ținuți să remită băncii orice sume de bani stabilite de bancă, fără
  criterii obiective și clar definite prin convenție după bunul plac al recurentei, care urmărește să nu îi crească costurile și să realizeze profit.
  Ca urmare a constatării caracterului abuziv al acestor clauze și ca efect al nulității lor, instanța de fond în mod justificat a obligat recurenta la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de risc sau de administrare, ce au fost achitate de la data semnării convenției, respectiv de la data ofertei refuzate de reclamanți și până la data rămânerii definitive a hotărârii împreună cu dobânda legală aferentă.
  Totodată ca efect al repunerii părților în situația anterioară instanța a obligat pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare în care să fie eliminate sumele aferente clauzelor abuzive și la înlăturarea din convenție a clauzelor constatate ca fiind abuzive.
  Nici motivul de recurs invocat de pârâtă de a se cenzura parțial onorariul avocațial nu este întemeiat întrucât temeiul legal indicat în recurs nu este art.453 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, ci art. 274 din Codul civil vechi, și cheltuielile de judecată acordate sunt justificate de munca depusă de avocat de complexitatea cauzei și de multitudinea de probleme dezbătute la care a trebuit a se răspunde punctual la fiecare problemă, plus deplasarea la instanța de fond la trei termene de judecată care au necesitat cheltuieli, incluse în onorar.
  În consecință, se va admite cererea de repunere în termen de recurs formulată de recurenta S. V. R. SA B. .
  În baza art.137,Cod procedură civilă, respinge excepțiile privind prescrierea dreptului la acțiune în sens material și ceea privind restituirea integrală a comisionului de risc și de administrare invocate de către recurenți.
  În baza art. 312, alin.1, Cod procedură civilă, respinge ca nefondat recursul declarat de S. Volksbanc R. S. B., împotriva Sentinței civile nr. 1992 din 26 iunie 2013 a Judecătoriei Z. .
  În baza art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
  Obligă recurenta să plătească reclamanților V. u R. E. și R.
suma de 1650 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L E G I I,

D E C I D E :

Admite cererea de repunere în termen de recurs formulată de recurenta S.

V. R. SA B. .

Respinge excepțiile privind prescrierea dreptului la acțiune în sens material și ceea privind restituirea integrală a comisionului de risc și de administrare invocate de către recurentă.

Respinge excepțiile privind tardivitatea recursului și ceea privind anularea

recursului formulat de S. Volksbanc R. S. B. ca netimbrat.
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. Volksbanc R.		S. B.
, împotriva Sentinței civile nr. 1992 din 26 iunie 2013 a Judecătoriei Z.	.
Obligă recurenta să plătească reclamanților V. u R. E.		și R.
C. suma de 1650 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 06 decembrie 2013.

Președinte,		Judecător,			Judecător,	Grefier,
D. G.	K.	M. C.	N.	C.	H. A.

Red. D.G./_

Dact.H.A./_ / 2 ex. Jud. fond:D. E. R. .

← Sentința civilă nr. 2911/2013. Actiune in constatare		Decizia civilă nr. 3853/2013. Actiune in constatare →

Decizia civilă nr. 1202/2013. Actiune in constatare

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1202/2013. Actiune in constatare

Recursul pârâtei SC V.	R.	SA B.	nu este întemeiat.
Pârâta recurentă SC V.	R.	SA B.	prin cererea depusă la termenul