Sentința civilă nr. 2911/2013. Actiune in constatare

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2911/F/2013

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2013 Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: M.

L.

B., judecător

GREFIER: V.

H.

cu participarea asistenților judiciari:

V. C. M. A. LS

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de reclamanta I. P. J. ui B. -N. împotriva pârâtului T. D. J. , având ca obiect acțiune în constatare, obligația de a face.

Cauza s-a judecat în fond la data de 4 noiembrie 2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată,

Prin acțiunea formulată sub nr. de mai sus, reclamanta I. P. J. ui B. -N. l- a chemat în judecată pe pârâtul T. D. J., solicitând instanței să constate că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile instituite în sarcina prin sentința civilă nr.4734/F/2010, pronunțată în dosarul nr._, respectiv a încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă pentru perioada 15 ianuarie 2009-13 octombrie 2010 care să aibă la bază Ordinul nr.23/2009 și Ordinul nr.66/2009 și care la capitolul salarizare să prevadă un salariu de bază lunar de 1739 lei în loc de 1054 lei, suma de 435 lei indemnizație de dispozitiv în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 435 lei spor de vechime în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 174 lei spor pentru condiții vătămătoare în procent de 10% în loc de 105 lei și suma de 18,00 lei/zi norma de hrană nr.1. A mai solicitat să fie obligat pârâtul să încheie în formă scrisă contractul individual de muncă pentru perioada 15 ianuarie 2009-13 octombrie 2010, conform celor dispuse prin sentința civilă nr.4734/F/2010 la o dată pe care instanța să o stabilească.

În motivarea acțiunii s-a arătat că după ce CEDO a stabilit obligația în sarcina Statului român de a executa hotărârea judecătorească din 5 martie 2001 în sensul reintegrării reclamantului pe postul său, pârâtul a fost reîncadrat în muncă în cadrul instituției reclamante la data de 15 ianuarie 2009, fiind încheiat contractul individual de muncă nr.31/_, semnat doar de angajator, prin reprezentant legal, pârâtul a refuzat să semneze actul și a formulat o acțiune la Tribunalului B.

N., iar prin sentința civilă nr.4734/F/2010, pronunțată în dosarul nr._ instanța a dispus obligarea reclamantei să încheie în formă scrisă un contract individual de muncă care să aibă la bază Ordinul nr.23/2009 și Ordinul nr.66/2009 și care la capitolul salarizare să prevadă un salariu de bază lunar de 1739 lei în loc de 1054 lei, suma de 435 lei indemnizație de dispozitiv în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 435 lei spor de vechime în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 174 lei spor pentru condiții vătămătoare în procent de 10% în loc de 105 lei și suma de 18,00 lei/zi norma de hrană nr.1.

Ca urmare a acestei obligații stabilite în sarcina sa reclamanta a întocmit un nou contract de muncă cu același nr. și dată, nesemnat de angajator, trimis pârâtului semnare, acesta nu a recunoscut că l-a primit, ci a intentat o acțiune la Judecătoria Bistrița sub nr._ . Reclamanta a mai susținut că în cursul anului 2011 i-au fost comunicate pârâtului mai multe forme de contract individual de muncă în sensul stabilit prin sentința menționată pe care acesta a refuzat să le semneze, astfel a trimis prin adresa nr.IC 12303/_ trimisă prin delegat și prin poștă,cu confirmare de primire, s-a notificat pârâtul ca la data de_ să se prezinte la sediul reclamantei în vederea semnării acestuia, însă pârâtul a refuzat să-l semneze motivând că are nevoie de timp să-l

studieze, conform procesului verbal nr.12609/_, iar la data menționată a refuzat să semneze contractul întocmit. Mai mult, în aceeași perioadă un exemplar al contractului de muncă întocmit a fost prezentat în fața instanței la Judecătoria Bistrița sub nr._, spre a fi semnat înde pârât, lucru care nu s-a realizat.

Judecătoria Bistrița prin sentința civilă nr.3375/2012, a admis acțiunea formulată și a aplicat o amendă civilă de 50 lei/zi întârziere în favoarea statului până la executarea obligației de încheiere în formă scrisă un contract individual de muncă potrivit sentinței civile nr.4734/F/2010. În vederea executării obligației impuse în sarcina reclamantei s-a solicitat sprijinul ITM B. N., formulându-se contractul individual de muncă cu data_, iar pentru semnarea acestuia de către pârât a solicitat sprijinul executorului judecătoresc Joldeș O. Laurențiu, care a întocmit somația din_, convocându-l pe pârât pentru data de_ la sediul reclamantei în vederea semnării contractului de muncă în baza sentinței civile nr.4734/F/2010, fiind menționat că în caz de neprezentare debitorul obligației de a face, adică reclamanta din acest dosar, va fi descărcată de obligația de plată. Pârâtul s-a prezentat conform somației dar nu a semnat contractul întocmit, solicitând timp pentru studiul acestuia până în data de 05 iunie 2012, iar la acea dată a refuzat să semneze contractul, contestând data înregistrării acestuia, respectiv_ .

Reclamanta a reliefat că reintegrarea în muncă a reclamantului s-a dispus la data de_, aspect înregistrat în registrul de evidență al salariaților sub nr.31/_, și că pentru modificarea în aplicația REVISAL a datei contractului individual de muncă era necesară încheierea valabilă a contractului atât de către angajator, dar și de angajat, dar atât timp cât pârâtul a refuzat însă semneze contractul nu se putea modifica înregistrarea contractului în REVISAL.

A mai precizat că pârâtul începând cu data de_ s-a prezentat la locul de muncă, a primit drepturile salariale cuvenite ca și contraprestație a muncii depuse, a beneficiat de concediu de odihnă, concedii medicale și învoiri până la data de_ când i-a încetat contractul individual de muncă ca urmare a reducerii postului prin reorganizarea instituției. Această măsură a fost contestată de angajat, iar prin sentința civilă nr.1195/2011, pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă contestația și s-a dispus reintegrarea acestuia în funcția deținută anterior.

În acest sens, s-a emis ordinul prefectului nr.158/_ și a fost încheiat cu pârâtul contractul de muncă în formă scrisă nr.43/_, începând cu data de_, acest contract având toate cerințele prevăzute în sentința civilă nr.4734/F/2010, pronunțată în dosarul nr._, respectiv la capitolul salarizare să prevadă un salariu de bază lunar de 1739 lei în loc de 1054 lei, suma de 435 lei indemnizație de dispozitiv în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 435 lei spor de vechime în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 174 lei spor pentru condiții vătămătoare în procent de 10% în loc de 105 lei și suma de 18,00 lei/zi norma de hrană nr.1. Perioada pentru care nu există contract de muncă în formă scrisă este 15 ianuarie 2009-13 octombrie 2010. A mai precizat că contractul de muncă în formă scrisă nr.43/_ a încetat ca urmare a demisiei pârâtului în data de_ .

Reclamanta a mai arătat că în data de_ prin adresă în s-a solicitat pârâtului să se prezinte în data de_ pentru semnarea contractului individual de muncă potrivit sentinței civile nr.4734/F/2010, pârâtul s-a prezentat dar a solicitat un termen pentru studierea contractului întocmit cu un avocat, iar în data de_ pârâtul a depus un refuz de semnare a contractului înregistrat sub nr.IC22498/_ . Reclamanta a mai procedat la comunicarea contractului în vederea semnării prin adresă în data de_, iar în data de_ pârâtul a depus un nou refuz de a semna contractul. Apoi a fost invitat pârâtul pentru data de_ în vederea întocmirii de comun acord a formei și conținutului contractului de muncă în formă scrisă, pârâtul a depus pretențiile sale în sensul să fie trecută data reală a încheierii contractului. Prin adresa IC/3450/_ s-a întocmit o formă de proiect a contractului individual de muncă întocmit potrivit celor cerute de pârât, i-a fost comunicată prin poștă fiind invitat să semneze în data de_, dar acesta a refuzat să semneze acest înscris, în schimb a promovat o acțiune la Judecătoria Bistrița prin care cere daune interese cu titlu de despăgubiri morale.

În final, s-a susținut că pârâtul nu e interesat de întocmirea contractului în formă scrisă, nemaiavând calitatea de angajat al reclamantei, drepturile salariale fiindu-i plătite, că acesta în mod intenționat și cu rea credință a tergiversat semnarea contractului în formă scrisă, urmărind dobândirea de foloase materiale necuvenite.

În drept, s-au invocat art.30 și art.148-150 Cod procedură civilă, art.1528 Cod civil, art.16 alin.1 Codul muncii.

Acțiunea formulată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Pârâtul a depus, în termen legal, întâmpinare prin care a invocat excepțiile autorității de lucru judecat, inadmisibilității acțiunii, neîndeplinirii procedurii prealabile și neîndeplinirii actelor de procedură, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate f.64-67.

Excepția autorității de lucru judecat a fost invocată de pârât în temeiul art.1201 cod civil și art.431 alin.1 din Noul cod de procedură civilă, raportat la sentința civilă nr.4734/F/2010, arătând că obligația reclamantei izvorâtă din această sentință este de încheiere a unui contract de muncă în formă scrisă pe perioadă nedeterminată, iar prin acțiune reclamanta vrea să se modifice obligația stabilită în sarcina acesteia prin trunchierea nepermisă a perioadei de valabilitate, și raportat la sentința civilă nr.3375/2012 a Judecătoriei B., arătând că cererea reclamantei intră sub incidența puterii lucrului judecat, ambele aceste hotărâri fiind neexecutate și-n prezent.

Excepția inadmisibilității a fost invocată susținându-se faptul că reclamanta putea formula două cereri utilizând contestația la executare, sentința civilă nr.4734/F/2010 este titlu executoriu și se află în faza procesuală de executare silită.

În ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, pârâtul a susținut că reclamanta a încălcat art.193 alin.1 din Noul cod de procedură civilă în condițiile în care nu a anexat la cererea de chemare în judecată dovada îndeplinirii procedurii prealabile, procedura informării privind medierea fiind ulterioară sesizării instanței, iar excepția neîndeplinirii actelor de procedură a fost invocată pe motiv că reclamanta și-a încălcat obligația de a certifica toate înscrisurile depuse în probațiune și comunicate acestuia.

Pe fondul cauzei, a arăta că reclamanta tinde să fie exonerată de răspundere pentru neexecutarea în termen au unei hotărâri judecătorești, obligația acesteia de a încheia în formă scrisă contractul de muncă potrivit sentinței civile nr.4734/F/2010 datează din 23 iunie 2010, acesta ca autoritate publică trebuia să execute obligația stabilită de îndată și de bună voie, ceea ce nu s-a întâmplat, iar în data de_ reclamanta l-a concediat abuziv pentru a doua oară, fără a încheia aprioric acestei date contractul de muncă în baza sentinței civilă nr.4734/F/2010.

Pârâtul a mai arătat că reclamanta reiterează inutil faptele petrecute anterior datei de_, și pune în discuție în mod nepermis acte ce au fost analizate de Judecătoria Bistrița prin sentința civilă nr.3375/2012. În ce privește contractul de muncă nr.31/_, precum și somația întocmită de executor au fost respinse motivat de către pârât prin adresa din_ . În plus a susținut că data de_ contravine considerentelor reținute irevocabil prin sentința civilă nr.3375/2012.

Pârâtul a mai reliefat că prin adresa din_ reclamanta i-a solicitat nejustificat să semneze un contract de muncă pentru o perioadă determinată_ -_, ceea ce a refuzat prin adresa de la fila 28, iar prin adresa din_, reclamanta i-a solicitat nejustificat să semneze un contract de muncă pentru o perioadă determinată_ -_, ceea ce a refuzat prin adresa de la fila 24 . Reclamanta i-a mai solicitat nejustificat să semneze un contract de muncă pentru o perioadă determinată,_ -_, ceea ce a refuzat prin adresa de la fila 13-14.

Pârâtul a reliefat că este de bună credință și s-a declarat dispus să semneze contractul de muncă depus la dosar la filele 15-17. A mai arătat că prefectul a refuzat să semneze și să-și asume contractul de la filele 8-11, acesta nefiind semnat de angajator nici în prezent, ori potrivit Codului muncii, obligația prealabilă a semnării contractului de muncă revine angajatorului.

În drept, s-au invocat art.150 alin.2, art.193 alin.2, art.245-247 și art.431 alin.1 Noul cod de procedură civilă.

Reclamanta, în termen legal, a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârât, iar pe fond și-a menținut pretențiile deduse judecății f.107-110.

În ce privește excepția autorității de lucru judecat a susținut că nu sunt întrunite cerințele impuse de art.431 alin.1 neexistând identitate de obiect între ceea e s-a solicitat în această cauză raportat la hotărârile judecătorești invocate de pârât. Referitor la excepția inadmisibilității a susținut că acțiunea formulată este admisibilă, pârâtul e în eroare în ce privește obiectul acesteia prin care nu se contestă punerea în executare a sentinței civile, ci a solicitat să se constate că a depus toate diligențele în vederea executării sentinței civile nr.4734/F/2010. Nefondată este și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, fiindcă pârâtul nu a indicat ce procedură prealabile nu a fost

realizată, iar procedura informării privind medierea a fost parcursă conform certificatului de informare nr.2/_, eliberat de mediator Borzan D. . A solicitat respingerea și excepției neîndeplinirii actelor de procedură arătând că toate înscrisurile depuse în probațiune și comunicate nu sunt altele decât cele care au constituit corespondența cu acesta în decursul timpului.

În ce privește apărările pe fondul cauzei, reclamanta a reliefat că în ce privește lipsa vreunei mențiuni în sentința civilă nr.4734/F/2010 cu privire la data ce trebuie inserată la nr. și data înregistrării, capitolul durata contractului și faptul că nu este semnat de ambele părți acesta nu există, pârâtul și-a permis o atitudine șicanatoare și disprețuitore la adresa reclamantei și că pârâtul nu a contestat nici un moment că nu a fost pusă în executare sentința civilă nr.4734/F/2010 cu privire la dispozițiile expres din acesta, cuprinse în contractul de muncă în formă scrisă, respectiv drepturi salariale, ci a găsit tot felul de false motive pentru a refuza semnarea înscrisului.

Pârâtul reclamant reconvențional, în termen legal, a formulat cerere reconvențională f.72-77, prin care a solicitat în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională să se constate încălcarea de către reclamantă a art.6 paragraf 1 din CEDO, din cauza neexecutării în termen rezonabil a obligației de a încheia în formă scrisă contractul individual de muncă care să aibă la bază Ordinul nr.23/2009 și Ordinul nr.66/2009, obligație izvorâtă din sentința civilă nr.4734/F/2010, pronunțată în dosarul nr._ .

A mai solicitat să se constate neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de repunere în situația anterioară emiterii ordinului prefectului nr.220/2010, privind concedierea acestuia în data de_, obligație izvorâtă din sentința civilă nr.1195/F/2011, pronunțată în dosarul nr._ și să se să se constate încălcarea de către reclamantă a art.6 paragraf 1 din CEDO, din cauza neexecutării în termen rezonabil a obligației de privind reintegrarea acestuia în baza sentinței civile nr.1195/F/2011 . În final, a solicitat obligarea reclamantei pârâtă reconvențional să-i plătească o despăgubire egală cu restanțele salariale pe care i le datorează suplimentar raportat la despăgubirea deja achitată, în baza sentinței civile nr.1195/F/2011, din cauza refuzului de a fi repus în situația anterioară concedierii din_ .

În motivarea cererii reconvenționale s-a reliefat că raporturile de muncă ale pârâtului reclamant reconvențional cu prefectura s-au derulat în 3 perioade distincte, întrerupte de concedieri abuzive, după cum urmează, între_ -_, finalizată prin concedierea dispusă prin ordinul prefectului nr.290/2000, anulată de Judecătoria Bistrița prin sentința civilă nr.837/2001 și de către CEDO prin hotărârea în cauza T. contra României, perioada nr.2, între_ -_, finalizată prin concedierea dispusă prin ordinul prefectului nr.220/2010, anulată de Tribunalul Bistrița Năsăud prin sentința civilă nr.1195/F/2011, pronunțată în dosarul nr._ și perioada nr.3, între_ -_, finalizată prin demisia fără preaviz a acestuia, provocată de culpa angajatorului.

În ce privește primul petit din cererea reconvențională a susținut că reclamanta pârâtă în calitate de autoritate publică a statului trebuia să execute obligația stabilită de îndată și de bună voie, ceea ce nu s-a întâmplat, obligația nefiind executată nici după 2 ani și 10 luni, iar mai mult prin sentința civilă nr.3375/2012 Judecătoria Bistrița a admis acțiunea formulată și a aplicat o amendă civilă de 50 lei/zi întârziere în favoarea statului până la executarea obligației de încheiere în formă scrisă un contract individual de muncă potrivit sentinței civile nr.4734/F/2010. În aceste condiții s-a arăta că s-a încălcat de către reclamantă a art.6 paragraf 1 din CEDO, din cauza neexecutării în termen rezonabil a obligației de a încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă care să aibă la bază Ordinul nr.23/2009 și Ordinul nr.66/2009, refuzul prefecturii a executa benevol o hotărâre judecătorească dată într-un litigiu de muncă reprezintă o circumstanță agravantă, mai ales că instituția a fost condamnată pentru o faptă similară de către Curtea de apel C. prin decizia nr.391/2012.

În ce privește al doilea petit din cererea reconvențională a susținut că prin sentința civilă nr.1195/F/2011, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Bistrița Năsăud a anulat și ce-a de-a două concediere abuzivă a acestuia, obligând prefectura să-l repună în situație anterioară emiterii actului de concediere, recte a Ordinului prefectului 220/2010. A reliefat că instituția reintegrării în muncă a unui salariat pe vechiul post incumbă angajatorului de a-l repune în situația anterioară concedierii, astfel că se consideră că raportul de muncă nu a fost întrerupt, ceea ce înseamnă că trebuia să se bucure de aceleași drepturi avute anterior concedierii, inclusiv de același contract de muncă și aceeași fișă a postului.

Simulând că vrea să execute obligația de a-l reîncadra pe postul anterior, reclamanta prin adresa din_ i-a comunicat în vederea semnării un contract de muncă aberant, având aceeași dată inadmisibilă nr.31/_, mai mult acesta era semnat de către un subprefect ce nu avea drept legal de semnătură, în calitate de angajator, prin aceeași scrisoare fiindu-i comunicat și ordinul prefectului nr.158/_ și fișa postului nr.27 anexă la acel ordin. Reclamantul reconvențional prin scrisoarea din_ a refuzat motivat să semneze noua aberație juridică prin care se încerca să se acrediteze o stare de fapt neadevărată, cu scopul de a fi exonerată de răspundere în dosarul nr._

, sens în care a făcut referiri la cele consemnate în acea scrisoare, arătând că a cerut să modifice data fictivă de_ cu data reală de_, asigurând totodată că în urma acestei modificări va semna de îndată contractul, fără nici o altă obiecție.

S-a mai susținut că prefectura avea sarcina repunerii acestuia în situația contractuală anterioară concedierii din data de_, însă în disprețul celor reliefate de acesta, reclamanta a refuzat propunerea sa și a decis să simuleze reintegrarea în comunicându-i în vederea semnării a unui nou contract de muncă și a unei noi fișe a postului, recte contractul individual de muncă nr.43/_ ce reprezintă anexa 2 la ordinul 158/_, precum și fișa postului nr.27. Procedând în acest mod prefectura și-a asumat în deplină cunoștință de cauză, existența a două raporturi juridice de muncă distincte u acesta, oficializate prin două contracte de muncă distincte și anume, contractul, încă neîncheiat în formă scrisă, dar care trebuia încheiat, în baza sentinței civile nr.4734/F/2010 și contractul nr.43/2011 ce a fost încheiat la data de_ și care a încetat prin demisia acestuia în data de_ .

În concluzie, a susținut că pe lângă contractul de muncă aferent fișei postului nr.56 ce se prezuma încheiat pe durată nedeterminată, în baza ordinului nr.23/_, reclamanta pârâtă reconvențional a încheiat cu acesta încă un contract de muncă și tot pe durată nedeterminată, dar aferent fișei postului nr.27, în baza ordinului nr.158/_ . Având în vedere aceste aspecte, a arătat că nu poate fi admisă susținerea reclamantei potrivit căreia contractul de muncă nr.43/_ are toate cerințele prevăzute de sentința civilă nr.4734/F/2010.

În final, pârâtul reclamantul reconvențional a susținut că nici în prezent nu este repus integral în situația anterioară celei de-au doua concedieri și că măsurile întreprinse de prefectură în vederea reluării raporturilor de muncă ale acestuia din data de_ nu îndeplinesc cerințele instituției reintegrării dispuse prin sentința civilă nr.1195/2011.

În drept, s-au invocat art.209, art.30, art.148-150 Noul cod de procedură civilă, art.16, art.38 și art.41 Codul muncii, art.6.1 din Convenția europeană pentru drepturile omului, jurisprudență CEDO în cauzele T. contra României, Ghibuși contra României și Delca contra României.

Cererea reconvențională este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Reclamanta pârâtă reconvențional, în termen legal, a depus întâmpinare față de cererea reconvențională, prin care a invocat excepția tardivității formulării cererilor de la pct.B,C,D din cererea reconvențională, iar pe fond a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiată f.175-179.

În ce privește excepția tardivității invocate s-a susținut că raportat la pretențiile invocate prin ultimele trei petite din cererea reconvențională este aplicabil termenul de prescripție de 30 zile prevăzut de art.268 alin.1 lit.e Codul muncii care prevede expres că în vederea soluționării unui conflict de muncă cererea trebuie formulată în termen de 30 zile calendaristice de la data la care s-a a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, ori pârâtul reclamant reconvențional trebuia să contesta modalitatea de punere în executare a sentinței civile nr.1195/2011, în termen de 30 zile de la data comunicării actelor de reintegrare și reîncadrare în muncă pe postul deținut înaintea emiterii ordinului de concediere nr.220/2010, termen pe care nu l-a respectat.

Pe fondul cauzei, s-a susținut în ce privește primul petit din cererea reconvențională că sunt nefondate susținerile acestuia potrivit cărora ar fi încălcat reclamanta a art.6 paragraf 1 din CEDO, din cauza neexecutării în termen rezonabil a obligației de a încheia în formă scrisă contractul individual de muncă care să aibă la bază Ordinul nr.23/2009 și Ordinul nr.66/2009, obligație izvorâtă din sentința civilă nr.4734/F/2010, pronunțată în dosarul nr._, fiindcă așa cum a arătat și în acțiunea introductivă a existat refuzul sistematic al pârâtului de a semna actul întocmit în

perioada indicată în acțiune15 ianuarie 2009-13 octombrie 2010, dat fiind faptul că începând cu_ a fost încheiat contractul de muncă nr.43/_ . A mai susținut în același sens că reclamanta a făcut nenumărate demersuri în vederea încheierii contractului de muncă în formă scrisă, așa cum s-a explicat și-n acțiunea introductivă.

În ce privește fondul cauzei privind ultimele trei petite din acțiune cu privire la care a invocat și excepția tardivității, reclamanta pârâtă reconvențional a susținut faptul că sentința civilă nr.1195/2011 a fost pusă în executare fiind emis ordinul nr.158/_ privind reintegrarea în muncă a pârâtului pe postul contractual de consilier IA, gradația 5, clasa salarizare 57 în cadrul Serviciului afaceri europene, dezvoltare economică și conducerea serviciilor publice deconcetrate și a fost întocmit actul adițional nr.1/2011 la contractul de muncă nr.31/_ încheiat conform sentinței civile nr.4734/F/2010. Aceste documente au fost transmise pârâtului în vederea luării la cunoștință și semnării, însă acesta prin scrisoarea din_ a refuzat semnarea înscrisurilor arătate, având obiecțiuni în ce privește data contractului și calitatea de angajat al reprezentantului reclamantei I. Călin Păun la data de_ .

Față de scrisoarea reclamantului a fost reexaminată documentația și pentru a se putea pune în executare sentința civilă nr.1195/2011 cu respectarea noilor prevederi legale referitoare la condițiile de valabilitate ale contractului individual de muncă și pentru a pune capăt conflictelor existente cu acesta s-a încheiat contractul de muncă nr.43/_, fiind întocmit și actul adițional nr.1/_ și s-a modificat ordinul nr.158/_ prin ordinul nr.163/_, cu stabilirea datei de reîncadrare la_ ., iar prin modificarea ordinului s-a dat eficiență sentinței civile nr.1195/2011 și s-au respectat prevederile legii nr.53/2003 în vigoare la acea dată.

S-a mai susținut că obligațiile referitoare la plata despăgubirilor și plata contribuțiilor datorate de angajat și angajator au fost executate în data de_, conform ordinelor de plată nr.389-391/_, prin care au fost plătite salariile aferente perioadei_ -_, indexate cu rata inflației, impozitul pe venitul din salarii și contribuțiile angajatului și angajatorului la bugetul de asigurări sociale. În final a reliefat că raporturile de muncă ale pârâtului reclamant reconvențional au încetat din inițiativa acestuia la data dev_ când și-a depus demisia, aceasta fiind contestată ulterior de pârât în dosarul nr._, dar acțiunea acestuia a fost respinsă în mod irevocabil.

Pârâtul reclamant reconvențional, în termen legal, a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției invocate de reclamanta pârâtă reconvențional, iar pe fond și-a menținut pretențiile deduse judecății prin cererea reconvențională f.202-205.

În ce privește excepția tardivității invocate de reclamantă a susținut că este nefondată fiindcă acesta a invocat greșit art.268 alin.1 lit.e Codul muncii, în speță în cazul reintegrării în muncă fiind aplicabile prevederile art.268 alin.1 lit.c și alin.2 Codul muncii ce prevăd un termen de prescripție de 3 ani, iar în cazul său dreptul de a solicita repunerea în situația anterioară și despăgubirile solicitate s-a născut la data de_ când a fost pronunțată sentința civilă nr.1195/2011, caz în care cererea a fost formulată în termenul legal.

În ce privește fondul cauzei, referitor la primul petit din cererea reconvențională, pârâtul reclamant reconvențional a arăta că sunt perfect justificate toate refuzurile de a semna așa zisele contracte de muncă pe care i le-a propus reclamanta, că acesta a omis să facă referire la sentința civilă nr.3375/2012 Judecătoria Bistrița a admis acțiunea formulată și a aplicat o amendă civilă de 50 lei/zi întârziere în favoarea statului până la executarea obligației de încheiere în formă scrisă un contract individual de muncă potrivit sentinței civile nr.4734/F/2010, ce dovedește pe deplin culpa prefecturii și are rol esențial în soluționarea cauzei, că în perioada_ -_ reclamanta nu și-a îndeplinit obligația impusă de încheiere în formă scrisă un contract individual de muncă potrivit sentinței civile nr.4734/F/2010adică 1 an și 9 luni de la nașterea obligației, cea ce reprezintă o întârziere inadmisibilă prin care s-a încălcat termenul rezonabil în sensul art.6.1 din Convenție. În continuare a mai referiri de aceeași natură ca cele din întâmpinare și cererea reconvențională, motiv pentru care nu vor mai fi reiterate.

Referitor la fondul ultimelor trei petite din cererea reconvențională, a reliefat că prefectura a stabilit în mod discreționar și în funcție de propriile ei interese meschine ordinea executării obligațiilor izvorâte din sentințele civile nr. nr.4734/F/2010 și nr.1195/2011, cu alte cuvinte a încălcat flagrant ordinea logică și juridică în care trebuiau executate hotărârile arătate, refuzând intenționat să execute cu prioritate obligația de a încheia în formă scrisă contractul de muncă

potrivit sentinței civile nr.4734/F/2010 și abia ulterior să execute obligația reintegrării, dispusă prin sentința civilă nr.1195/2011 . Reintegrarea nu se realizează prin schimbarea fișei postului și prin întocmirea unui nou contract de muncă deoarece subzistă în mod obligatoriu contractul existent anterior concedierii, or anterior era în ființă contractul ce trebuia încheiat în baza ordinului nr.23/2009 modificat prin ordinul nr.66/2009 și în baza fișei postului nr.56.

La termenul de judecată din 16 iulie 2013 pârâtul reclamant reconvențional a invocat excepția de nelegalitate a ordinului prefectului nr.158/2011 , modificat prin ordinul prefectului nr.163/2011 privind reintegrarea în muncă a pârâtului pe postul contractual de consilier IA, gradația 5, clasa salarizare 57 în cadrul Serviciului afaceri europene, dezvoltare economică și conducerea serviciilor publice deconcentrate f.213-216

A susținut că cele două ordine reprezintă acte administrative cu caracter individual pe care le apreciază ca fiind nelegale și pe cale de consecință nu-i sunt opozabile întrucât nu pot produce efecte juridice în prezenta cauză, făcând referire la prevederile art.4 din legea nr.554/2004 cu modificările ulterioare.

A reliefat că ordinul prefectului nr.158/2011, modificat prin ordinul prefectului nr.163/2011, nu a fost emis în executarea sentința civilă nr.1195/2011. A arătat că trebuie avute în vedere prevederile invocate în preambulul acestor ordine, că prin sentința civilă nr.1195/F/2011, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Bistrița Năsăud a obligat prefectura să-l repună în situație anterioară emiterii actului de concediere, recte a Ordinului prefectului 220/2010, instituția reintegrării în muncă a unui salariat pe vechiul post incumbă angajatorului de a-l repune în situația anterioară concedierii, astfel că se consideră că raportul de muncă nu a fost întrerupt, ceea ce înseamnă că trebuia să se bucure de aceleași drepturi avute anterior concedierii, inclusiv de același contract de muncă și aceeași fișă a postului.

S-a mai reliefat că a fost încălcat dreptul acestuia la stabilitate în muncă prin aceste ordine, fiindcă se pretinde nejustificat că este repus în situația anterioară concedierii, însă totuși se dispune încheierea unor documente de muncă noi, în flagrantă contradicție cu instituția reintegrării salariatului pe vechiul post, cu alte cuvinte prefectura în loc să repună în ființă vechiul contract a înțeles să pună în ființă un nou contract de muncă distinct de cel întrerupt prin concedierea nelegală.

Prin emiterea ordinul prefectului nr.158/2011, pârâtul reclamant reconvențional a devenit parte la două raporturi juridice de muncă distincte, materializate prin două contracte de muncă distincte și anume, contractul, încă neîncheiat în formă scrisă, dar care trebuia încheiat, în baza sentinței civile nr.4734/F/2010 și contractul nr.43/2011 ce a fost încheiat la data de_ și care a încetat prin demisia acestuia în data de_ .

În final, a invocat ca alte motive de nelegalitate a ordinul prefectului nr.158/2011 modificat, faptul că art.1 alin.2 e nelegal deoarece se invocă acte inexistente, invocarea ordinului nr.220/2010 este inadmisibilă având în vedere nulitatea acestuia constatată prin sentința civilă nr.1195/F/2011, invocarea în preambul a OP nr.23/2009 și nr.188/2010 e nejustificată și are caracter pur formal, de asemenea fiind nejustificate invocarea în preambul a sentinței civile nr.4734/F/2010 și a scrisorii acestuia din_ . De asemenea data de început a perioadei la care trebuia raportată situația juridică anterioară este în mod obligatoriu de_ și nicidecum_ . Așa fiind nici contractul de muncă nr.43/2011 nu poate fi apreciat ca legal încheiat în vederea repunerii acestuia în situația anterioară concedierii, ținând cont de clauza potrivit căruia durata contractului e nedeterminată dar începând numai cu_ .

Reclamanta a depus note de ședință prin care a solicita respingerea excepției de nelegalitate o a ordinului prefectului nr.158/2011 , modificat prin ordinul prefectului nr.163/2011 privind reintegrarea în muncă a pârâtului pe postul contractual de consilier IA, gradația 5, clasa salarizare 57 în cadrul Serviciului afaceri europene, dezvoltare economică și conducerea serviciilor publice deconcentrate f.228-231, susținând că această excepție este, pe de o parte, inadmisibilă, fiindcă nu a fost contestat acest ordin în termen de 30 zile de la comunicare potrivit art.268 alin.1 lit.e Codul muncii, actul și-a produs efecte juridice pe perioada cât acesta a fost angajatul reclamantei, iar, pe de altă parte, în subsidiar, a susținut că excepția este nefondată deoarece acestea au fost legal întocmite și se impun a fi menținute ca atare, pârâtul fiind repus în situația juridică anterioară, primind toate drepturile cuvenite. .

Examinând în prealabil excepțiile unite cu fondul, tribunalul constată că atât excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare, cât și cea formulată de reclamantă sunt nefondate și se impun a fi respinse ca atare potrivit celor ce vor fi reliefate în cele ce urmează.

Trebuie precizat în prealabil că două excepții invocat de pârât prin întâmpinare, precum și excepția necompetenței materiale a tribunalului și ce a nulității actelor de procedură invocate ulterior în cursul judecății de acesta, au fost examinate și respinse potrivit celor menționate în încheierea din 04 noiembrie 20123, anterior închiderii fazei cercetării procesului.

Excepția autorității de lucru judecat este nefondată, dat fiind faptul că nu sunt întrunite cerințele impuse de art.431 alin.1 din Noul cod de procedură civilă, neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză în acest dosar raportat la sentința civilă nr.4734/F/2010 a Tribunalului B.

N. și la sentința civilă nr.3375/2012 a Judecătoriei B. .

În ce privește sentința civilă nr.4734/F/2010 a Tribunalului B. N., pronunțată în dosarul nr._, tribunalul constată că în cauză reclamanta solicită a se constata că și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa tocmai prin sentința menționată, respectiv că a încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă pentru perioada 15 ianuarie 2009-13 octombrie 2010 care să aibă la bază Ordinul nr.23/2009 și Ordinul nr.66/2009 și care la capitolul salarizare să prevadă un salariu de bază lunar de 1739 lei în loc de 1054 lei, suma de 435 lei indemnizație de dispozitiv în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 435 lei spor de vechime în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 174 lei spor pentru condiții vătămătoare în procent de 10% în loc de 105 lei și suma de 18,00 lei/zi norma de hrană nr.1. Tribunalul constată așadar că nu solicită rejudecarea acelui petit, pentru a fi operantă această excepție, situație în care atât obiectul, cât și cauza din acest dosar sunt diferite, în sensul că în acest cadru procesual se va cerceta dacă reclamanta a executat sau nu obligația anterior reliefată impusă sa în calitate de angajator, ulterior pronunțării sentinței menționate. Aspectul că reclamanta solicită a se constata că obligația de încheiere a contractului în formă scrisă vizează o anumită perioadă, vizează temeinicia acestei pretenții, urmând a fi avută în vedere la cercetarea fondului cauzei.

Nu există autoritate de lucru judecat nici față de sentința civilă nr.3375/2012 a Judecătoriei

B., pronunțată în dosarul atașat nr._, prin care instanța a admis acțiunea formulată și a aplicat reclamantei din acest dosar, I. P. J. ui B. -N., o amendă civilă de 50 lei/zi întârziere în favoarea statului până la executarea obligației de încheiere în formă scrisă un contract individual de muncă potrivit sentinței civile nr.4734/F/2010, fiindcă în mod evident atât obiectul, cât și cauza prezentei acțiuni este diferit de cele din dosarul în care s-a pronunțat sentința anterior arătată, fiindcă, în ce privește obiectul, în cauză s-a solicitat a se constata că reclamanta și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin sentința menționată, în timp ce în dosarul respectiv obiectul cererii a fost aplicarea unei amenzi civile, iar cauza acestei acțiuni are la bază prevederile legale specifice reglementate de art.16 Codul muncii sub aspectul obligației reclamantei în calitate de angajator, pe când în dosarul respectiv, cauza avea la bază prevederile Codului de procedură civilă privind executarea silită a unei obligații de a face.

Nici excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât nu este întemeiată, fiindcă, pe de o parte, în cauză nu există nici o prevedere legală prohibitivă care să interzică unei părți litigante în sarcina căreia s-a impus printr-o hotărâre judecătorească o obligație de a face, de a sesiza pe cale principală instanța cu o acțiune în constatare în situația în care consideră că și-a îndeplinit acea obligație stabilită prin hotărâre judecătorească, situație în care acțiunea reclamantei apare ca admisibilă, având la bază dreptul de acces liber la justiție anume prevăzut de art.21 Constituție, iar pe de altă parte, codul de procedură civilă anterior ce reglementează contestația la executare nu prevede expres că într-o asemenea contestație se poate examina și situația ulterioară executării obligației impuse în sarcina celui ce a avut calitatea de debitor, parte ce susține însă că și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa. Așa fiind, tribunalul apreciază că acțiunea dedusă judecății de reclamantă este admisibilă și va fi analizată pe fond.

Nefondată este și excepția tardivității introducerii acțiunii reconvenționale invocată de reclamanta pârâtă reconvențională în ce privește petitele 2-4 din cererea reconvențională, fiindcă în cauză este aplicabil termenul de 3 ani prevăzut de art.268 alin.1 lit.c și alin.2 Codul muncii, iar nu termenul de 30 zile invocat de reclamantă, fiindcă prin cererea reconvențională nu s-a contestat și nu s-a solicitat anularea vreunui act unilateral emis de angajator, ci cererea reconvențională este o acțiune în constarea neîndeplinirii de către reclamantă o obligației de reintegrare în muncă a

pârâtului reclamant reconvențional, obligație stabilită prin sentința civilă nr.1195/_ a Tribunalului B. N., pronunțată în dosarul atașat nr._, iar pentru despăgubirile bănești solicitate suplimentar, în mod evident este aplicabil termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului, ori cererea reconvențională a fost depusă în 10 aprilie 2013, iar dreptul la acțiune s-a născut la data pronunțării sentinței menționate în 1 iunie 2011, termenul de introducere a acestei cereri reconvenționale fiind respectat.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele.

Tribunalul constată că prin sentința civilă nr.4734/F/_ a Tribunalului B. N., pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de T. D. J. împotriva pârâtei Instituției P. J. ui B. -N. și printre alte măsuri s-a dispus obligarea pârâtei să încheie în formă scrisă contractul individual de muncă care să aibă la bază Ordinul nr.23/2009 și Ordinul nr.66/2009 și care la capitolul salarizare să prevadă un salariu de bază lunar de 1739 lei în loc de 1054 lei, suma de 435 lei indemnizație de dispozitiv în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 435 lei spor de vechime în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 174 lei spor pentru condiții vătămătoare în procent de 10% în loc de 105 lei și suma de 18,00 lei/zi norma de hrană nr.1. Această soluție a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr.187/R/2011 a Curții de apel C. prin care a fost respins recursului pârâtei, fiind admis recursul reclamantului sub alt aspect ce nu face obiectul acestui dosar.

Așa fiind, se constată că în sarcina reclamantei s-a stabilit în mod irevocabil o obligație de a încheia în formă scrisă un contract de muncă cu pârâtul reclamant reconvențional, care să aibă la bază Ordinul nr.23/2009 și Ordinul nr.66/2009 și care la capitolul salarizare să prevadă un salariu de bază lunar de 1739 lei în loc de 1054 lei, suma de 435 lei indemnizație de dispozitiv în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 435 lei spor de vechime în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 174 lei spor pentru condiții vătămătoare în procent de 10% în loc de 105 lei și suma de 18,00 lei/zi norma de hrană nr.1.

Din examinarea acestei sentințe, civile tribunalul constată că nu există nici în dispozitiv și nici măcar în considerente indicată vreo perioadă cu privire la care trebuie încheiat în formă scrisă acest contract de muncă. Așa fiind, solicitarea reclamantei de a se încheia în formă scrisă contractul de muncă doar pentru perioada indicată în acțiune este neîntemeiată atât timp cât prin hotărâre nu s- a indicat vreo perioadă concretă. În situația în care reclamanta avea nelămuriri sub acest aspect ar fi putut formula o cerere de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului hotărârii, ceea ce nu a făcut.

Pentru a se constata că reclamanta și-a îndeplinit obligația impusă în sarcina sa, tribunalul arată că este necesar fie ca un asemenea contract de muncă întocmit în formă scrisă să fie semnat de ambele părți, ceea ce nu se poate reține, nici unul dintre înscrisurile depuse la dosar de reclamantă intitulate contracte de individual de muncă, nefiind semnate de către pârâtul reclamant reconvențional, fie să se rețină în mod neechivoc că această obligație în sarcina reclamantei nu poate fi executată din culpa exclusivă a pârâtului ce refuză nejustificat să semneze un asemenea contract de muncă întocmit de reclamantă în formă scrisă.

Sub acest aspect, tribunalul constată că reclamanta a efectuat anumite demersuri către pârât și i-a solicitat în scris să se prezinte să semneze contractul de muncă în formă scrisă inițial în luna august 2011 prin adresa nr.IC 12303/_, apoi în perioada decembrie 2012-februarie 2013, iar o dată l-a convocat în acest sens prin executor judecătoresc în data de_ f.30, numai că prin scrisorile de răspuns formulate de pârât acesta a menționat că refuză să semneze acest contract de muncă fiindcă se indică în mod abuziv o anumită perioadă, solicitând a se elimina sintagma privind perioada 15 ianuarie 2009-13 octombrie 2010.

Tribunalul mai arată că prin sentința civilă nr.3375/2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul atașat nr._, instanța a admis acțiunea formulată și a aplicat reclamantei din acest dosar, I. P. J. ui B. -N., o amendă civilă de 50 lei/zi întârziere în favoarea statului până la executarea obligației de încheiere în formă scrisă un contract individual de muncă potrivit sentinței civile nr.4734/F/2010, aceste dezlegări fiind obligatorii și în acest dosar, chiar dacă nu este aplicabilă excepția autorității de lucru judecat, ca și efect al puterii de lucru judecat însă doar până la data pronunțării acestei sentințe.

Tribunalul constatând că prin sentința civilă nr.4734/F/_ a Tribunalului B. N. nefiind indicată o asemenea perioadă cu privire la care trebuie încheiat în formă scrisă contractul de

muncă și că nici nu s-a solicitat lămurirea sentinței sub acest aspect, consideră că refuzul pârâtului reclamant reconvențional nu este nejustificat, ci a fost făcut în sensul ocrotirii intereselor acestuia. Tribunalul mai constată și faptul că diligențele efectuate de reclamantă în vederea încheierii contractului în formă scrisă în baza sentinței civilă nr.4734/F/_ a Tribunalului B. N., pronunțată în dosarul nr._, nu au fost efectuate în mod constant, ci doar în ultima perioadă anterior sesizării tribunalului, respectiv în perioada decembrie 2012-februarie 2013, reclamanta a efectuat diligențe repetate, însă nefinalizate prin semnarea contractului de ambele părți, deși această obligație era stabilită printr-o hotărâre definitivă încă din luna iunie 2010, primele demersuri dovedite prin înscrisuri justificative au fost realizate doar prin adresa nr.IC 12303/_ .

Față de această situație, tribunalul constată că este nefondată cererea reclamantei de a se constata că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile instituite în sarcina prin sentința civilă nr.4734/F/2010, pronunțată în dosarul nr._, respectiv a încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă pentru perioada 15 ianuarie 2009-13 octombrie 2010 care să aibă la bază Ordinul nr.23/2009 și Ordinul nr.66/2009 și care la capitolul salarizare să prevadă un salariu de bază lunar de 1739 lei în loc de 1054 lei, suma de 435 lei indemnizație de dispozitiv în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 435 lei spor de vechime în procent de 25% în loc de 264 lei, suma de 174 lei spor pentru condiții vătămătoare în procent de 10% în loc de 105 lei și suma de 18,00 lei/zi norma de hrană nr.1, fiindcă, pe de o parte, contractul întocmit în diferite variante de reclamantă nu a fost semnat de ambele părți, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâtului sub acest aspect.

Nefondată este și cererea reclamantei de obligare a pârâtului să încheie în formă scrisă contractul individual de muncă pentru perioada 15 ianuarie 2009-13 octombrie 2010, conform celor dispuse prin sentința civilă nr.4734/F/2010 la o dată pe care instanța să o stabilească, fiindcă, pe de o parte, sentința civilă nr.4734/F/2010 este opozabilă și pârâtului și nu mai poate fi obligat să încheie ceva ce s-a dispus irevocabil deja printr-o altă hotărâre judecătorească, dar pentru o perioadă ce nu a fost anume indicată în acea hotărâre și pârâtul având interesul să se încheie acest contract în forma scrisă așa cum s-a stabilit prin acea sentință, iar doar în caz de refuz nejustificat al acestuia urmând a se constata că reclamanta este liberată de obligația impusă în sarcina sa.

Tribunalul mai constată că pârâtul s-a declarat atât prin cele indicate în întâmpinare, cât și în fața instanței de judecată la termenul de judecată din 25 iunie 2013 că este de acord să semneze contractul de muncă întocmit de reclamantă depus de reclamantă la filele 8-11 în acest dosar, ceea ce demonstrează că acesta înțelege să respecte sentința civilă nr.4734/F/2010.

Tribunalul va examina în cele ce urmează primul petit din cererea reconvențională aflat în strânsă conexiune cu acțiunea reclamantei, fiindcă prin acesta pârâtul reclamant reconvențional solicită a se constata încălcarea de către reclamantă a art.6 paragraf 1 din CEDO, din cauza neexecutării în termen rezonabil a obligației de a încheia în formă scrisă contractul individual de muncă care să aibă la bază Ordinul nr.23/2009 și Ordinul nr.66/2009, obligație izvorâtă din sentința civilă nr.4734/F/2010, pronunțată în dosarul nr._ .

Tribunalul constată că potrivit art.6 pct.1 din Convenția europeană a drepturilor omului se prevede că părțile au dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, către o instanță independentă și imparțială, același lucru fiind de altfel indicat și de art.21 alin.3 din Constituție, iar potrivit jurisprudenței CEDO prin soluționarea unui proces se înțelege inclusiv faza de executare silită ori benevolă a unei obligații stabilite irevocabil printr-o hotărâre judecătorească.

Având în vedere data pronunțării a sentinței civilă nr.4734/F/_ a Tribunalului B. N.

, ținând cont de faptul că aceasta era definitivă și executorie de la pronunțare, de aspectul că diligențele reclamantei de încheiere în formă scrisă a contractului de muncă nu au fost realizate în mod constant, mai multe luni, respectiv între august 2011-aprilie 2012, iar apoi între iunie 2012- noiembrie 2012, reclamanta neîncercând să realizeze demersuri să-și îndeplinească obligația respectivă, de faptul că nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâtului reclamant reconvențional după cum s-a explicat, ținând cont de specificul cauzei și de importanța litigiului pentru părțile litigante, constatând că nici în prezent după mai bine de 3 ani această obligație de încheiere în formă scrisă a contractului de muncă nu a fost îndeplinită, tribunalul va admite primul petit din cererea reconvențională și va constata că reclamanta pârâtă reconvențional I. P. J. ui B. -N. nu a executat în termen rezonabil obligația impusă în sarcina sa prin sentința civilă nr.4734/F/2010 a Tribunalului B. -N., pronunțată în dosarul nr._, de a încheia cu pârâtul reclamant

reconvențional T. D. J. un contract individual de muncă în formă scrisă care să aibă la bază Ordinul nr.23/2009 și ordinul nr.66/2009.

Tribunalul nu găsește întemeiate celelalte trei petite din cererea reconvențională, pe care le va respinge ca nefondate potrivit considerentelor ce vor fi arătate în cele ce urmează.

Prin sentința civilă nr.1195/F/2011 a Tribunalului B. N., pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea întregită, formulată de contestatorul T. D. J., în contradictoriu cu intimata I. P. - J. B. -N., și, în consecință s-a constatat nulitatea absolută a Ordinului nr.220 din 13 octombrie 2010 emis de către P. ul județului B. -

N., s-a dispus repunerea contestatorului în situația anterioară emiterii actului de concediere, fiind obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit contestatorul, începând cu data de 14 octombrie 2010 până la data reintegrării efective, actualizată cu rata inflației la data efectuării plății.

În considerentele acestei sentințe în ce privește măsura repunerii contestatorului în situația anterioară concedierii s-a reținut că ,, se va dispune reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior, respectiv cel de consilier IA. În această privință, tribunalul reține că nu se poate da curs solicitării de reintegrare într-o funcție publică, de vreme ce postul deținut anterior nu avea o atare calificare, limitându-se la principiul restabilirii situației anterioare instituit de art. 78 alin.2 din Codul muncii. În plus, pe rolul secției de contencios administrativ Tribunalului B. -N., se află dosarul civil 5181._, care are ca obiect tocmai echivalarea funcției deținute de către contestator ca funcție publică, urmând ca în acel cadru procesual să se determine în ce măsură postul deținut de acesta se încadrează în dispozițiile legale invocate. În același context se va respinge și solicitarea de obligare a intimatei să aplice ulterior reintegrării contestatorului, prevederile ordinului nr. 370/2000 ,,.

Această sentință a rămas definitivă prin decizia civilă nr.4886/R/2011 a Curții de apel C. , care a menținut aceste dispoziții, iar în considerentele acestei decizii s-a reliefat că ,,în executarea sentinței civile nr.1195/2011, atacată cu prezentul recurs, reclamantului i s-a încheiat contractul individual de muncă nr.43/2011, cu privire la care s-a dispus încetarea începând cu data de_, în temeiul art.55 lit.c Codul muncii, ca urmare a demisiei reclamantului,, aceste dezlegări ale instanței de recurs fiind relevante și în soluționarea acestei cereri.

Tribunalul mai constată că reclamanta pârâtă reconvențional a încheiat contractul individual de muncă nr.43/_ f.192-196, contract semnat de pârâtul reclamant reconvențional, în contract s-au indicat că obiectul contractului vizează repunerea în drepturi în baza sentinței civile nr.1195/F/2011 a Tribunalului B. N. , pronunțată în dosarul nr._ , că durata contractului e nedeterminată începând cu_, felul muncii fiind consilier IA, atribuțiile postului fiind prevăzute fișa postului 27, anexă 1 la ordinul nr.158/2011, că salariul de bază lunar este de 1739 lei, la care se adaugă indemnizație de dispozitiv în procent de 25%-435 lei, spor vechime în muncă de 25%-435 lei, spor condiții vătămătoare de 10%-174 lei, norma de hrană nr.1, conform prevederilor legale, alte adaosuri, fiind premii anuale pentru rezultate deosebite. Acest contract fiind anexa 2 la ordinul 158/_, fiind indicate și alte clauze referitoare la drepturile și obligațiile părților, ce nu se impun a fi reliefate f.192-196.

Acest contract a fost modificat prin actul adițional din_ în sensul că obiectul contractului este îndeplinirea atribuției de consilier IA, gradația 5, clasa salarizare 57, coeficient de ierarhizare 3,99 în cadrul Serviciului afaceri europene, dezvoltare economică și conducerea serviciilor deconcentrate, salariul de bază lunar fiind de 2250 lei începând cu_, determinat astfel salariul de bază lunar este de 1739 lei, la care se adaugă indemnizație de dispozitiv în procent de 25%-435 lei, spor vechime în muncă de 25%-435 lei, rezultând suma de 2609 lei, diminuată cu

255 potrivit legii nr.118/2010 și majorată cu 155 în baza legii nr.285/2010, spor condiții vătămătoare 150 lei, respectiv 105 din salariul de bază de 1739 lei, respectiv suma de 174 lei, diminuată cu 255 potrivit legii nr.118/2010 și majorată cu 155 în baza legii nr.285/2010 și norma de hrană nr.1 de 15,53 lei/zi determinată din cea de 18 lei/zi, diminuată cu 255 potrivit legii nr.118/2010 și majorată cu 155 în baza legii nr.285/2010, f.197-198.

Prin ordinul nr.158/_ s-a dispus începând cu_ reîncadrarea pârâtului reclamant reconvențional în funcția de consilier IA, gradația 5, clasa salarizare 57, coeficient de ierarhizare 3,99 în cadrul Serviciului afaceri europene, dezvoltare economică și conducerea serviciilor

deconcentrate, fiind menționat că începând cu data de_, data reintegrării efective va îndeplini atribuțiile prevăzute în fișa postului 27, anexă 1 la ordin f.181-184. Acest ordin a fost modificat și completat prin ordinul nr.163/_ în sensul că contractul individual de muncă nr.43/_ e prevăzut în anexa 2 la acest ordin, iar actul adițional nr.1/_ e prevăzut în anexa 3 din ordin, iar anexele 2,3 fac parte integrantă din acest ordin f.190-191.

Ulterior, pârâtul reclamant reconvențional și-a desfășurat activitatea în cadrul reclamantei, iar la data de_, raporturile de muncă au încetat prin demisia pârâtului reclamant reconvențional. Acesta a contestat această măsură, însă prin sentința civilă nr.1667/F/2012, pronunțată în dosarul atașat nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea acestuia. Această sentință a fost menținută prin decizia civilă nr.1063/R/2013 a Curții de apel C., prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul reclamant reconvențional din această cauză.

Tribunalul având în vedere cele anterior menționate, arată că pârâtul reclamant reconvențional a fost repus în situația anterioară așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr.1195/2011, în acest sens fiind întocmite ordinul prefectului nr.158/_, precum și contractul individual de muncă nr.43/_ . Aceste acte au fost întocmite în scopul îndeplinirii obligației impuse în sarcina reclamantei prin sentința civilă nr.1195/2011, iar în această modalitate s-a realizat punerea acestuia în situația anterioară concedierii, situație în care aserțiunile pârâtului reclamant reconvențional în sensul că acesta în realitatea a avut două raporturi de muncă distincte sunt neîntemeiate, neexistând vreun temei legal în acest sens.

Trebuie remarcat că în Codul muncii nu se indică expres procedura în care trebuie realizată repunerea în situația anterioară concedierii anulate, doar indicându-se în art.80 alin. 2 din Codul muncii republicat că părțile vor fi repuse în situația anterioară emiterii actului de concediere . Ceea ce are relevanță și importanță este ca din punct de vedere substanțial repunerea în situația anterioară să se realizeze în sensul reintegrării în muncă a salariatului pe același post ca și cel deținut anterior concedierii și ca drepturile salariale cuvenite să fie aceleași. Ori, în speță, tribunalul observă că în considerentele din sentința civilă nr.1195/2011 s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior, respectiv cel de consilier IA, iar în contractul de muncă nr.43/2011 s-a prevăzut același post, și că nici drepturile salariale stabilite prin acest contract așa cum a fost ulterior modificat prin actul adițional nu au fost mai mici decât cele avute anterior concedierii dispuse.

După cum s-a reliefat, prin decizia civilă nr.4886/R/2011 a Curții de apel C. a menținut aceste dispoziții din sentința civilă nr.1195/F/2011 a Tribunalului B. N., pronunțată în dosarul nr._, iar în considerentele acestei decizii s-a reliefat că ,,în executarea sentinței civile nr.1195/2011, atacată cu prezentul recurs, reclamantului i s-a încheiat contractul individual de muncă nr.43/2011, cu privire la care s-a dispus încetarea începând cu data de_, în temeiul art.55 lit.c Codul muncii, ca urmare a demisiei reclamantului,, aceste dezlegări ale instanței de control judiciar fiind relevante și în soluționarea acestei cereri, fiind statuat în mod obligatoriu că acel contract de muncă a fost întocmit în vederea repunerii acestuia în situația anterioară concedierii.

În ce privește aserțiunea pârâtului reclamant reconvențional că nu trebuia încheiat un alt contract de muncă, ci era aplicabil cel anterior, în speță, instanța remarcă ca fiind o situație atipică în sensul că nu era încheiat și semnat în formă scrisă contractul individual de muncă care să aibă la bază Ordinul nr.23/2009 și Ordinul nr.66/2009, așa cum s-a stabilit prin sentința civilă nr.4734/F/2010, pronunțată în dosarul nr._, caz în care, în lipsa unor prevederi legale prohibitive care să interzică acest lucru, tribunalul consideră că era posibilă reintegrarea în muncă a salariatului în cazul anulării concedierii prin întocmirea unui contract de muncă având alt nr. de înregistrare, dacă anterior nu era încheiat un asemenea contract de muncă, așa cum e cazul în speță, dacă în acest contract sunt respectate clauzele esențiale privind felul și locul muncii, drepturile salariale, drepturile și obligațiile părților specifice în asemenea contracte, ceea ce în speță s-a realizat.

Tribunalul nu poate accepta argumentul pârâtului reclamant reconvențional în sensul că prefectura și-a asumat în deplină cunoștință de cauză, existența a două raporturi juridice de muncă distincte cu acesta, oficializate prin două contracte de muncă distincte și anume, contractul, încă neîncheiat în formă scrisă, dar care trebuia încheiat, în baza sentinței civile nr.4734/F/2010 și contractul nr.43/2011 ce a fost încheiat la data de_ și care a încetat prin demisia acestuia în

data de_, fiindcă nu există vreun temei legal în Codul muncii în acest sens, pe de o parte, iar pe de altă parte, din punct de vedere material și substanțial raporturile de muncă nu puteau curge paralel în aceeași perioadă de timp între același angajator și salariat în baza unor contracte de muncă diferite, fiindcă s-ar ajunge la concluzia că acesta ar fi trebuit să presteze munca aferentă fiecărui contract, ceea ce evident că nu s-a întâmplat.

Așa fiind, tribunalul constată că este neîntemeiat petitul din cererea reconvențională prin care a solicitat să se constate neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de repunere în situația anterioară emiterii ordinului prefectului nr.220/2010, privind concedierea acestuia în data de_, obligație izvorâtă din sentința civilă nr.1195/F/2011, pronunțată în dosarul nr._, pârâtul reclamant reconvențional fiind reintegrat în muncă în postul deținut anterior concedierii anulate și a beneficiat de drepturi salariale corespunzător calculate, ținând cont și de impactul legilor nr.118/2010 șinr.285/2010 . Față de această soluție, neîntemeiat este și petitul subsecvent prin care a cerut să se să se constate încălcarea de către reclamantă a art.6 paragraf 1 din CEDO, din cauza neexecutării în termen rezonabil a obligației de privind reintegrarea acestuia în baza sentinței civile nr.1195/F/2011, dat fiind faptul că după cum s-a explicat reclamata pârâtă reconvențional l-a reintegrat în mod corect în postul indicat în această sentință.

Nici pretenția acestuia prin care a solicitat obligarea reclamantei pârâtă reconvențional să-i plătească o despăgubire egală cu restanțele salariale pe care i le datorează suplimentar raportat la despăgubirea deja achitată, în baza sentinței civile nr.1195/F/2011, din cauza refuzului de a fi repus în situația anterioară concedierii din_, dat fiind faptul că nici nu a indicat în ce ar consta aceste pretinse restanțe salariale, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanta a procedat la plata drepturilor salariale cuvenite, fiind plătită și despăgubirea stabilită prin sentinței civile nr.1195/F/2011, conform ordinelor de plată nr.389-391/_, așa cum a indicat aceasta în întâmpinarea la cererea reconvențională, aspect necontestat de pârâtul reclamant reconvențional.

Analizând excepția de nelegalitate a ordinului prefectului nr.158/2011, modificat prin ordinul prefectului nr.163/2011 privind reintegrarea în muncă a pârâtului pe postul contractual de consilier IA, gradația 5, clasa salarizare 57 în cadrul Serviciului afaceri europene, dezvoltare economică și conducerea serviciilor publice deconcentrate, tribunalul constată că pârâtul reclamant reconvențional a susținut că cele două ordine reprezintă acte administrative cu caracter individual pe care le apreciază ca fiind nelegale și pe cale de consecință nu-i sunt opozabile întrucât nu pot produce efecte juridice în prezenta cauză, precizând că ordinul prefectului nr.158/2011, modificat prin ordinul prefectului nr.163/2011, nu a fost emis în executarea sentința civilă nr.1195/2011.

Tribunalul constată că deși a invocat o excepție de nelegalitate pârâtul reclamant reconvențional nu a indicat ce prevederi legale din Codul muncii sau din alte legi au fost încălcate prin întocmirea acestor ordine, situație în care simpla invocare a caracterului nelegal pe calea unei excepții, în condițiile în care nu a contestat în termenul de 30 zile de la comunicare acele ordine, așa cum ar fi trebuit, nu poate avea efectul urmărit de acesta. După cum s-a explicat anterior, în accepțiunea tribunalului aceste ordine au fost emise în vederea îndeplinirii obligației de repunere în situația anterioară stabilită prin sentința civilă nr.1195/2011. Nici aserțiunile acestuia potrivit căruia prin indicarea în preambulul acestor ordine a anumitor acte inexistențe ori s-ar fi făcut mențiuni incorecte nu constituie motive de nelegalitate, eventual vizează temeinicia acestora, dar ceea ce este esențial în aceste ordine emise de reclamantă este partea dispozitivă a acestor ordine, iar nu aspectele indicate în preambul. Însă, oricum, chiar dacă în preambul s-ar fi indicat incorect anumite aspecte, acest lucru nu atrage nelegalitastea acestor ordine, atât timp cât nu s-a încălcat vreo prevedere legală. Având în vedere aceste elemente, tribunalul observând că nu s-a probat că s-ar fi încălcat vreo prevedere legală prin aceste ordine va respinge și excepția de nelegalitate a Ordinului prefectului nr.158/2011 modificat prin Ordinul prefectului nr.163/2011, invocată de pârâtul reclamant reconvențional .

Tribunalul, văzând prevederile art.451-453 Noul cod de procedură civilă, nu va acorda cheltuieli de judecată, fiindcă, deși ambele părți au pretins asemenea cheltuieli de judecată, reclamanta nu este îndreptățită să i se acorde fiindcă a pierdut procesul, fiind în culpă procesuală, iar pe de altă parte, pârâtul reclamant reconvențional se află și el în culpă procesuală în ce privește cererile respinse din cererea reconvențională, iar cu privire la petitul admis din acțiunea reconvențională nu a depus la dosar dovezi privind existența și întinderea acestor cheltuieli de judecată .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile autorității de lucru judecat și inadmisibilității acțiunii, excepții invocate de pârâtul reclamant reconvențional.

Respinge excepția tardivității introducerii cererii reconvenționale, excepție invocată de reclamantă.

Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. P.

J. ui B. -N., cu sediul în B., P. P. R., nr.1, județul B. N. , împotriva pârâtului reclamant reconvențional T. D. J., CNP 1., domiciliat în B., str. P. I.

, nr.7, județul B. N. .

Admite, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional T.

D. J. împotriva reclamantei pârâte reconvențional I. P. J. ui B. -N. si-n consecință,

- constată că reclamanta pârâtă reconvențional I. P. J. ui B. -N. nu a executat în termen rezonabil obligația impusă în sarcina sa prin sentința civilă nr.4734/F/2010 a Tribunalului B. -N., pronunțată în dosarul nr._, de a încheia cu pârâtul reclamant reconvențional T. D. J. un contract individual de muncă în formă scrisă care să aibă la bază Ordinul nr.23/2009 și ordinul nr.66/2009.

Respinge celelalte pretenții din cererea reconvențională.

Respinge excepția de nelegalitate a Ordinului prefectului nr.158/2011 modificat prin Ordinul prefectului nr.163/2011.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul B. -N. .

Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. L. B. V. H.

Cu votul consultativ al asistenților judiciari,

V. C. M. A. LS

MLB// 4 ex// 05 decembrie 2013.

← Decizia civilă nr. 19/2013. Actiune in constatare  Decizia civilă nr. 1202/2013. Actiune in constatare →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2911/2013. Actiune in constatare