Decizia civilă nr. 1230/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic
| Comentarii |
|
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1230/2013
Ședința publică de la 11 Decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA-SS JUDECĂTOR: D. T.
JUDECĂTOR: F. S. B. GREFIER: A. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul C. R. împotriva Sentinței civile nr. 1778/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., privind și pe intimat C. R. I., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei, av. Petcu O. V., lipsa fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că recursul este declarat în termen legal, este motivat, este comunicat.
Prin registratura instanței, la data de_ recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 1295,5 lei și 2,5 lei timbru judiciar.
La data de_ recurenta a mai depus la dosar cerere de suspendare a cauzei până la soluționarea dosarului penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, apreciind că soluția din acel dosar influențează modul de dezlegare a prezentei pricini.
Totodată, reprezentanta recurentei solicită emiterea unei adrese la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda în vederea aflării stadiului de soluționare a plângerii penale, respectiv dacă s-a început urmărirea penală față de intimatul C. R. I. .
Instanța respinge cererea de efectuare a adresei către Parchetul de pe Judecătoria Turda și cererea de suspendare a cauzei.
Nemaifiind alte cereri, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii de fond cu consecința admiterii acțiunii și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele invocate în recurs.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T. UL
Reține că prin Sentința civilă nr. 1778/_ pronunțată in dosar nr._ al Judecătoriei T. a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă
formulată de reclamanta C. R., împotriva pârâtului C. R. I., având ca obiect obligație de a face.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta a susținut încheierea la data de_ a unui contract de împrumut cu paratul, având ca obiect suma de 10.000 euro, respectiv la data de_ a unui contract de împrumut având ca obiect suma de 5600 lei, scadența acestora fiind la data de_ .
În considerarea legăturii de prietenie apropiate cu familia pârâtului, a arătat reclamanta, între părți nu s-a încheiat un act scris care să constate cele două convenții. Ulterior însă, reclamanta a solicitat pârâtului încheierea în formă scrisă a unui contract, în acest sens redactând contractul de împrumut nr. 1 din data de_ (fila 5), pe care însă pârâtul a refuzat să îl semneze.
Cu prioritate, instanța a avut în vedere, în ceea ce privește legea aplicabilă în cauză, că raporturile juridice deduse judecății s-au născut în anul 2008, la momentul acordării împrumuturilor de către reclamantă pârâtului.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil, aprobat prin Legea nr.287/2009, republicată în Monitorul Oficial nr. 505/_, care a intrat în vigoare la data de_, actele și faptele juridice încheiate, ori după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte decât cele produse de legea în vigoare la data încheierii, sau după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
La alin. 6 din același articol se stabilește că dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, din filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a noi legi.
Ca urmare, constatând că obiectul litigiului se referă la un contract de împrumut încheiat anterior datei de_, situațiile de excepție prevăzute de art. 6 alin. 6 din Noul cod civil nefiind aplicabile în cauză, instanța reține că acesta este supus legii în vigoare la data încheierii sale, respectiv prevederilor Codului civil din 1864.
Instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 969 C civ, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ambele părți fiind obligate să respecte clauzele actului juridic încheiat.
Potrivit dispozițiilor art. 1576 C civil împrumutul este contractul prin care una dintre părți - împrumutătorul transmite împrumutatul proprietatea asupra unei câtimi de bunuri de gen în vederea consumării lor, cu obligația de a restitui la scadenta o cantitate de bunuri de același gen si calitate.
În ceea ce privește forma pe care contractul de împrumut trebuie să o îmbrace, instanța reține că, în lipsa unor prevederi legale exprese în acest sens și având în vedere caracterul unilateral si real al acestuia, forma scrisă nu reprezintă o condiție de validitate a contractului, conform prevederilor legale fiind doar o cerință ad probationem, necesară, în raport de prevederile art. 1191 Cod civil, numai pentru dovada contractului în cazul în care valoarea bunului împrumutat depășește suma de 250 de lei.
Se impune astfel a se evidenția distincția dintre actul juridic în sensul de
negotium și actul ca înscris probator care îl constată, instrumentum. În acest
sens, se va avea în vedere că neîncheierea de către părți a actului juridic în formă scrisă, instrumentum, este o chestiune ce ține strict de posibilitățile pe care le vor avea în viitor părțile de a proba raportul juridic dintre ele.
Contractul de împrumut are ca principal efect față de împrumutat nașterea în sarcina acestuia a unei obligații de a face, respectiv de a restitui la scadenta o cantitate de bunuri de același gen si calitate, obligație ce poate fi executată direct (de bună voie) sau indirect (prin executare silită).
Raportat la cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că finalitatea acestui demers juridic al reclamantei nu este, complinirea unei condiții de fond a contractului, respectiv obligarea pârâtului la îndeplinirea unei obligații contractuale, ci obținerea unui înscris probator.
Nu poate fi acceptată însă ideea că acest contract a dat naștere și unei obligații de a încheia în formă scrisă contractul, în condițiile în care forma contractului de împrumut nu este o cerință de valabilitate.
În aceste condiții, reclamanta nu poate solicita și obține pronunțarea hotărâri judecătorești care să suplinească consimțământul pârâtului la îndeplinirea unei obligații pe care acesta nu o are, motiv pentru care instanța a apreciat neîntemeiată acțiunea reclamantei și a respins-o ca atare.
Împotriva sentinței civile nr.1778/2013 pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr._ a declarat în termen legal recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii de fond cu consecința admiterii acțiunii și obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.
În motive arată că sentința atacată este netemeinică și nelegală. A solicitat expres prin cererea inițială ca pârâtul C. R. I. să fie obligat la încheierea în formă scrisă a contractului de împrumut nr.1 din_, pentru a putea obține un titlu executoriu, deoarece refuză să execute de bună voie obligația sa, respectiv să-i restituie împrumutul și pentru că ei s-au înțeles să încheie contractul de împrumut și în formă scrisă.
Consideră că instanța de fond în mod nejustificat a restrâns obligațiile ce au fost stabilite de către părți cu ocazia încheierii contractului de împrumut, restrângere ce are un pronunțat caracter abuziv în condițiile în care instanța de judecată nu s-a bazat pe nici o probă administrată în faza de cercetare judecătorească.
Recurenta subliniază că părțile s-au obligat să încheie și act scris care să consemneze împrumutul, astfel că art. 969 C.civ. trebuie și în acest sens aplicat în speță.
De remarcat este și faptul că în motivarea sentinței nu se face referire absolut deloc la proba cu interogatoriul pârâtului, probă ce a fost cerută de recurenta. Astfel la termenul la care C. R. I. a fost citat în mod legal cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, acesta a refuzat să se prezinte în fața instanței de judecată.
Drept urmare, recurenta a solicitat instanței prin reprezentantul legal să facă aplicarea art. 225 C. Pr. Civ. întrucât pârâtul, fără motive temeinice a refuzat să se prezinte și să răspundă ia interogatoriu.
Instanța fondului a refuzat însă în mod nejustificat să considere această circumstanță ca o mărturisire deplină sau măcar ca un început de dovadă scrisă.
In aceste circumstanțe instanța trebuia să-i încuviințeze proba cu martori, pentru că exista un început de dovada scrisă. Respingând proba, instanța fondului i-a încălcat drepturile procedurale, motiv pentru care solicita
admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare în vedere administrării probatoriului solicitat și respins nejustificat.
Consideră că instanța era îndatorată să-și motiveze temeinic hotărârea pe care a respins-o raportat la lipsa pârâtului și refuzul acestuia de a răspunde interogatoriului administrat.
Astfel, trebuia să arate elementele de natură concretă care au stat la baza formării convingerii în legătură cu lipsa de la interogator, cu atât mai mult cu cât legiuitorul, luând în considerare că anumite fapte sunt extrem de greu de dovedit și pentru a nu se ajunge în situația așa-numitei "probatio diabolica", a introdus art. 225 C.proc.civ în care se prevede că "Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice."
Instanța fondului din considerente exclusiv formale apreciază că prin natura sa contractul de împrumut nu poate da naștere și unei obligații de a se încheia în formă scrisă, deoarece forma scrisă este cerută doar ad probationem, din moment ce părțile au convenit să-l încheie și în formă scrisă.
Consideră acesta a restrângere a obiectului acțiunii și a scopului pentru care a fost promovată, deoarece recurenta a avut intenția clară de a-l obliga să-si recunoască împrumutul care i l-a acordat și nu poate nega că nu a primit banii. In mod clar a cerut să fie obligat să-i recunoască contractul de împrumut și asumarea de către pârât a obligației de a încheia un contract în scris.
Din motivele cererii de chemare în judecată rezultă foarte clar scopul și necesitatea admiterii ei și mai ales nu trebuie ignorat faptul că părțile s-au înțeles să încheie contractul în forma scrisă, acesta fiind voința lor expresă ce nu poate fi negată și ignorată în contextul art.969 C.civ..
De altfel și instanța a dat o astfel de interpretare a obiectului acțiunii din moment ce a obligat-o la plata unei taxe de timbru la valoarea împrumutului, respectiv de 2591 lei achitată integral și nu i-a cerut o taxa fixă.
În principal solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond prin admiterea acțiunii, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probațiunii respinse în fața instanței de fond. Solicită cheltuielile de judecată .
Deși legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor de la dosar și dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia prima instanță a restrâns obligațiile ce au fost stabilite de către părți cu ocazia încheierii contractului, tribunalul apreciază că recursul este nefundat. Așa cum corect a stabilit prima instanță în cauză sunt incidente dispozițiile Codului civil vechi, dispoziții care în privința contractului de împrumut prevedeau forma scrisă doar ad probaționem și nu ad validitatem. Dispozițiile art.1576 Cod civil au fost corect interpretate și aplicate de către instanță. Nu pot fi extinse în privința contractului de împrumut dispozițiile prevăzute de art.5 din Titlul X al Legii nr.247/2005 sau ale art.27 din Legea nr.7/1996 care prevăd posibilitatea instanței, la cererea părții care a refuzat încheierea contractului în forma prevăzută de lege să substituie prin hotărâre judecătorească voința părți.
Nu există nici o limitare a obligațiilor asumate verbal de părți prin soluția pronunțată de prima instanță, în mod legal apreciindu-se că reclamanta are posibilitatea de a dovedi în viitor împrumutul acordat pârâtului.
Potrivit art.225 Cod de procedură civilă dacă partea, fără motive temeinice refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări o mărturisire deplină sau numai un început de dovadă scrisă în folosul părții potrivnice. În cauză pârâtul a fost citat în mod legal cu mențiunea " la interogator"; și nu s-a prezentat în mod justificat. În aceste condiții, potrivit textului legal invocat, instanța putea, fără a fi obligată să considere acest refuz o recunoaștere a pretențiilor sau un început de dovadă scrisă. Însă, în condițiile în care legea nu prevede posibilitatea obligării pârâtului la încheierea contractului de împrumut în forma scrisă, formă care nu este obligatorie pentru existența valabilă a contractului, lipsa la interogatoriu nu poate duce automat la admiterea acțiunii. O asemenea soluție nu se impune automat nici în cazul unei acțiuni admisibile, dacă nu este dovedită decât în situația de excepția când instanța apreciază în acest sens.
Cu privire la neadmiterea probei cu martori, instanța nu era obligată să admită orice probă decât în situația în care apreciază că este necesară, concludentă și utilă cauză. Ori în situația în care soluția instanței a fost pronunțată pe aspecte legate de nelegalitate, proba cu martori era de prisos. În ceea ce privește nemotivarea hotărârii și respingerea raportat la lipsa pârâtului și la refuzul de a răspunde la interogatoriu, recursul este nefondat.
Din considerentele hotărârii atacate reies motivele de fapt și de drept pentru care prima instanță a respins acțiunea. Faptul că aceste motive nu convin vreuneia din părți nu echivalează cu nemotivarea. Așa cum s-a menționat anterior lipsa pârâtului la soluționarea cauzei sau refuzul nejustificat de a răspunde la interogatoriu nu duce automat la respingerea acțiunii. Pe de o parte instanța poate și nu este obligată să considere refuzul de a răspunde la interogatoriu ca recunoaștere a pretențiilor părții adverse sau doar un început de dovadă scrisă. Pe de altă parte, prin raportare la scopul urmărit de către reclamant prima instanță a apreciat că acțiunea nu poate fi admisă, soluție de altfel legală, după cum s-a reținut. Nu prezintă relevanță scopul urmărit de reclamantă, ci mijlocul prin care acesta a înțeles să-l realizeze.
Cuantumul taxei de timbru este stabilit de lege în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și nu în funcție de admisibilitatea acțiunii sau de alte chestiuni.
Raportat la considerentele mai sus invocate, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 raportat la art304 1Cod de procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat recursul menținând în întregime sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de C. R. împotriva Sentinței civile nr. 1778/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Decembrie 2013.
Președinte, Ana-SS | Judecător, D. T. | Judecător, F. S. B. |
Grefier, A. P. |
A.P. 12 Decembrie 2013 Red. SS/tehn AP
2 ex-_
Jud fond - N. A. G.
| ← Decizia civilă nr. 128/2013. Hotărâre care să țină loc de... | Decizia civilă nr. 196/2013. Hotărâre care să țină loc de... → |
|---|
