Decizia civilă nr. 44/2013. Hotărâre care să țină loc de act autentic
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 44/A/2013
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE A. -F. D.
Judecător O. R. G. Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelant L. O. -la av., apelant C. M. -la av., apelant F. M. -la av., apelant E. R., apelant O. ANA împotriva Sentinței civile nr. 33830/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimat G. L. M., intimat B. V., intimat F. I., intimat F. G., intimat G. H., intimat G. D., intimat
G. S., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanții L. O. ,
C. M., F. M., E. R., O. Ana, peronal și asistați de avocat Mircioiu Ș. și avocat Mazzolinii Stanca E., reprezentantul intimaților, avocat D. V. A. și intimatul pârât F. G., personal, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, tribunalul constată că intimata pârâtă B. V. este decedată și se depune la dosar de către reprezentanta apelanților, copia certificatului de deces Seria DZ nr. 6. eliberat de Primăria Municipiului C. -N. la data de_ .
Reprezentanta apelanților avocat Mazzolini Stanca E. arată că în ce privește pe apelanta O. Ana este una și aceeași persoană cu O. D. . Totodată învederează instanței faptul că la data de_ a decedat F. I., iar la data de_ a decedat B. V. .
Față de aspectele învederate mai sus, tribunalul pune în discuție amânarea cauzei față de lipsa de procedură la acest termen de judecată cu moștenitorii intimaților pârâți decedați.
Reprezentanta apelanților avocat Mazzolini Stanca E. arată că la fondul cauzei nu au fost citați acești intimați pârâți.
Având în vedere că la fondul cauzei nu au fost citați acești intimați pârâți la care s-a făcut mențiune anterior, tribunalul apreciază că în cauză nu este o lipsă de procedură cu aceștia.
Reprezentantul intimaților, avocat D. V. A. arată că este vorba de pârâtul intimat F. I. G., care nu a fost citat și care este fiul lui F. I., acesta fiind decedat la data de_ fiul lui Gligor și R., cu ultimul domiciliu în C. -N., str. Traian V. nr. 170, jud. C. .
La solicitarea instanței cu privire la actul de deces al lui F. I., reprezentanta apelanților arată că va depune acest certificat la dosar.
T. ul apreciază că nu se mai impune luarea interogatoriului apelanților, astfel că va reveni asupra acestei probe, nefiind utilă și concludentă soluționării cauzei.
Reprezentantul intimaților, avocat D. V. A. solicită să fie audiat martorul L. Viorel.
T. ul va reveni asupra probei testimoniale, din aceleași considerente, a lipsei concludenței, pertinenței în soluționarea cauzei, motiv pentru care respinge această cerere.
T. ul respinge cererea privind verificarea de scripte, apreciind ca fiind lipsită de relevanță în soluționarea cauzei.
I. .
T. ul pune în discuție excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului F.
Reprezentanții apelanților solicită instanței admiterea excepției invocate. Reprezentantul intimaților avocat D. V. A. solicită instanței admiterea
excepției invocate de instanță.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.150 C.pr.civ. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta apelanților avocat Mircioiu Ș. admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris și susține oral. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Reprezentanta apelanților avocat Mazzolini Stanca E. achiesează la concluziile reprezentantului apelanților.
Reprezentantul intimaților, avocat D. V. A. solicită instanței respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL
Prin Sentința civilă nr.33830/2012 s-a admis cererea precizată formulată de reclamanții G. L. M. , cu domiciliul ]n C. -N., str.Înfrățirii, nr.6A, jud.C. ,
G. H. , cu domiciliul în C. -N., str.Cocorilor, nr.3, jud.C., G. D. și G. Ș.
, ambii cu domiciliul în C. -N., str.Înfrățirii, nr.6A, jud.C., în contradictoriu cu pârâții B. V. , cu domiciliul în C. -N., str.Octav B., nr.38, jud.C., F.
M. , cu domiciliul în B. ești, str.Mărgelelor, nr.6, bl.304, ap.38, Sector 6, F.
I. , cu domiciliul în C. -N., str.Traian V., nr.170, jud.C., E. R. , cu domiciliul în B. ești, str.Bd.Metalurgiei, nr.48, ap.29, Sector 4, O. D. , cu domiciliul în C. -N., str.Traian V., nr.170, jud.C., F. G. , cu domiciliul în C. -N., A. S., nr.5, ap.44, jud.C., și în consecință au fost obligați pârâții din acțiunea introductivă să încheie contract de vânzare-cumpărare autentic cu privire la terenul intravilan de 3100 mp identificat în Titlul de proprietate nr. 3286/3787/_ tarlaua 5, parcela 170/2, tarlaua 5, parcela 169, tarlaua 5, parcela 168/2, iar în cazul refuzului acestora de a semna contractul de vânzare- cumpărare autentificat notarial mai sus menționat, instanța, prin prezenta hotărâre, la rămânerea ei irevocabilă, suplinește consimțământul lor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat notarial mai sus menționat.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N., sub nr._ ,
reclamanții G. L. M., H., D. și Ș., în contradictoriu cu pârâții B. V.
, F. M., F. I., E. R., O. D., F. G., a solicitat instanței admiterea prezentei acțiuni asa cum este formulata si, in consecința obligarea paraților să se prezinte în fața notarului public în vederea încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare cu privire la terenul intravilan de 3100 mp identificat în Titlul de proprietate nr. 3286/3787/_ tarlaua 5, parcela 170/2, tarlaua 5, parcela 169, tarlaua 5, parcela 168/2 teren ce face obiectul celor 3 antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți cu antecesorul reclamantei la 14 mai 1992, 23 ianuarie 1993 sau, in caz contrar, sentința ce se va pronunța sa tina loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, s-a precizat că în fapt, intre parați și antecesorul reclamantei-G. M. s-au încheiat 3 antecontracte de vânzare-cumpărare, la 14 mai 1992, 23 ianuarie 1993 cu privire la terenul intravilan de 3100 mp identificat în Titlul de proprietate nr. 3286/3787/_ tarlaua 5, parcela 170/2, tarlaua 5, parcela 169, tarlaua 5, parcela 168/2, prețul fiind achitat integral.
Pârâții au fost notificați să se prezinte în fața notarului public în vederea intabulării, dar doar o parte a lor s-au prezentat.
În drept: prevederile art._ 7, 1295 C.civ., art. 20 si 27 din Legea nr.
7/1996, art.5 Titlul X din Legea nr.247/2005, art. 112 si urm. C.pr.civ.
În probațiune, s-au depus: antecontractul de vânzare-cumpărare, titluri de proprietate, acte de stare civila.
Cererea a fost legal timbrată.
Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală față de acțiunea civilă dedusă judecății, nici chiar cu ocazia citării acestora la interogatoriu, ceea ce a determinat instanța să facă aplicarea dispozițiilor art. 225 din Codul de procedură civilă, în sensul că lipsa lor se va considera un început de dovadă împotriva lor.
Pârâtul F. G. a depus întâmpinare prin care arată că este de acord cu admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată și precizată de reclamanți.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În fapt, intre parați și antecesorul reclamanților-G. M. s-au încheiat 3 antecontracte de vânzare-cumpărare, la 14 mai 1992, 23 ianuarie 1993 cu privire la terenul intravilan de 3100 mp identificat în Titlul de proprietate nr. 3286/3787/_ tarlaua 5, parcela 170/2, tarlaua 5, parcela 169, tarlaua 5, parcela 168/2, prețul fiind achitat integral.
Pârâții au fost notificați să se prezinte în fața notarului public în vederea intabulării, dar doar o parte a lor s-au prezentat.
Convenția dintre părți, deși nulă absolut ca și contract de vânzare- cumpărare apt să strămute dreptul de proprietate asupra imobilului din patrimoniul pârâților în patrimoniul reclamantului, pentru lipsa formei autentice, prevăzută imperativ de art. 2 alin. 1 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, va fi avută în vedere de instanță, în baza principiului conversiunii actelor juridice, ca și promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, aptă de a fi perfectată pe calea prestației tabulare, conform unei practici judiciare mai vechi. În acest context, instanța are în vedere executarea obligației de plată a prețului de către promitentul-cumpărător către promitentul-vânzător, fiind îndeplinite astfel condițiile de admisibilitate a acțiunii în prestație tabulară.
În Legea 247/2005, actualizată, la Titlul X, art. 5 alin.2, se prevede că în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuza ulterior sa încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competenta care poate pronunța o hotărâre care sa țină loc de contract.
Întrucât un antecontract prin care părțile intenționează transmiterea unui drept real de proprietate cu privire la un imobil naște in sarcina lor o obligație de a face, constând in încheierea în viitor a contractului în formă autentică, această obligație este susceptibilă de executare silită prin pronunțarea de către instanță a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Aceasta posibilitate întemeiată pe disp.art.1073-1077 C.civ. și ale art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii 247/2005, vizează suplinirea consimțământului părților la încheierea actului în formă autentică și presupune prin ipoteză un antecontract valabil încheiat. În situația de față, valabilitatea antecontractului nu a fost contestată, prețul a fost achitat, iar reclamanții au intrat în posesia terenului imediat după semnarea antecontractului, astfel încât instanța va constata că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru admiterea acțiunii deduse judecății.
Luând act de prevederile art. 974 din Codul civil și de antecontractul de vânzare- cumpărare perfectat de pârât cu reclamantul, de achitarea integrală de către promitentul-cumpărător către promitentul-vânzător a sumei convenite cu titlu de preț al contractului, fiind îndeplinite astfel condițiile de admisibilitate a acțiunii în prestație tabulară. în temeiul art. 1073 și 1077 C.civ., care consacră executarea cu prioritate în natură a obligațiilor contractuale, coroborate cu art. 27 din Legea nr. 7/1996, instanța va obliga pârâții din acțiunea introductivă să încheie contract de vânzare-cumpărare autentic cu privire la terenul intravilan de 3100 mp identificat în Titlul de proprietate nr. 3286/3787/_ tarlaua 5, parcela 170/2, tarlaua 5, parcela 169, tarlaua 5, parcela 168/2, iar în cazul refuzului acestora de a
semna contractul de vânzare-cumpărare autentificat notarial mai sus menționat, instanța, prin prezenta hotărâre, la rămânerea ei irevocabilă, suplinește consimțământul lor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat notarial mai sus menționat.
Ținând cont de dispozițiile art. 274 din codul de procedură civilă și de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs L. O., C. M. ,
F. M., E. R., O. Ana relevând următoarele:
Prima instanța a admis cererea de chemare in judecata a reclamanților G.
L. M., G. H., G. D. si G. S. in sensul ca a obligat parații sa incheie contract de vanzare-cumparare autentic cu privire la terenul intravilan de 3.100 mp identificat in titlul de proprietate nr. 3286/3787/_ tarlaua 5, parcela 170/2, tarlaua 5 parcela 169, parcela 168/2 iar in cazul refuzului de a semna contractul de vanzare-cumparare autentificat notarial, instanța, prin prezenta hotărâre la rămânerea ei irevocabila, suplinește consimțământul lor la incheierea contractului de vanzare-cumparare autentificat notarial mai sus menționat.
Au solicitat admiterea recursului si modificarea hotărârii atacate ca nelegala si netemeinica in sensul admiterii in parte a acțiunii formulate de către reclamanți numai pentru suprafața de 2650 mp.
La data de 14 mai 1992 intre numiții vânzători B. V., Florean M., F.
I., F. G., E. R. si O. Ana s-a incheiat contractul de vanzare- cumparare având ca obiect " suprafața de 1500 mp. Din imobilul cu nr. top. 115/2/40, 116/1/40-117/40 delimitat la sud de șoseaua naționala C. -Apahida, la vest complexul comercial Sinicoara, la est strada tineretului, dobândit cu titlu de moștenire urmând ca după obținerea titlului de proprietate vânzătorii sa semneze contract autentic la notariat.
La data de 23 ianuarie 1993 intre numiții B. V., Florean M., F. I.
, F. G., E. R., O. Ana, Pintea E., Colcer D., Dargau Ana, V. R. s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare având ca obiect " suprafața de 700 mp. Din imobilul cu nr. top. 115/2/40, 116/1/40-117/40, dobândit cu titlu de moștenire in Sanicoara urmând ca după obținerea titlului de proprietate vânzătorii sa semneze contract autentic la notariat" In cest sens s-a făcut si schița aferenta.
La data de 23 ianuarie 1993 intre numiții B. V., Florean M., F. I.
, F. G., E. R., O. Ana, Pintea E., Colcer D., Dargau Ana, V. R. s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare având ca obiect " suprafața de 450 mp. Din imobilul cu nr. top. 115/2/40, 116/1/40-117/40, dobândit cu titlu de moștenire in Sanicoara urmând ca după obținerea titlului de proprietate vânzătorii sa semneze contract autentic la notariat"In acest sens s-a făcut si schița aferenta unde este clar delimitată suprafața vânduta de 450 mp.
Din cuprinsul acestor 3 contracte de vanzar-cumparare, in privința cărora prima instanța a aplicat in mod corect principiul conversiunii actelor juridice, ele având valoarea de antecontracte de vanzare-cumparare, reiese fara putința de tăgada ca suprafața totala vânduta prin cele 3 antecontracte este de: 1500 mp + 700 mp+ 450 mp-26S0 (douamiisasesutecincizeci mp). Așadar suprafața totala IN MOD CLAR SI NEECHIVOC PRECIZATA a celor 3 antecontracte este de 2650 mp. Cu toate acestea in mod total nelegal si netemeinic prima instanța a obligat recurenții sa încheie contract de vanzare-cumparare pe o suprafața de 3.100 mp, or recurenții nu s-au obligat niciodată sa vândă o suprafața mai mare de 2650 mp.
In al doilea rând solicită admiterea recursului având in vedere ca reclamanții nu au înteles sa cheme in judecata pe toți promitentii-vanzatori care figurează in antecontractele Încheiate la data de 23 ianuarie 1993, respectiv nu au chemat in judecata pe numiții Pintea E., Colcer D., Dargau Ana si V. R., situația acestora fiind total nelămurita, tocmai de aceea impunandu-se in baza art. 312 alin. 3, tezele finale sa dispună casarea hotărârii recurate si trimiterea cauzei aceleiași instanțe de fond spre rejudecare pentru cercetarea fondului si pentru administrarea de probe noi.
In al treilea rând, de principiu, transferul dreptului de proprietate nu se realizează si nici nu se poate realiza decât in momentul reiterării consimțământului in forma autentica. Așadar, prin semnarea unei promisiuni bilaterate de vânzare cumpărare, părțile îsi asuma o obligație de a face respectiv de a reitera in fata notarului consimțământul la actul de vânzare previzionat prin promisiunea bilaterala, urmând ca, in cazul exprimării consimțământului in fata Notarului Public, sa se realizeze si transferul dreptului de proprietate.
Fiind vorba despre asumarea unei obligații de a face, obligația devine exigibila la data semnării contractului. Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctiva "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul prevăzut de lege." Drepturile decurgând dintr-o promisiune sinalagmatica de vânzare cumpărare au fără îndoiala un conținut patrimonial, fiind supuse prescripției extinctive. Dreptul la acțiune pentru realizarea, obligației de a face se va prescrie in termenul general de trei ani, care se calculează de la data încheierii promisiunii, respectiv, de la data de 14 mai 1992 si 23 ianuarie 1993, titlul de proprietate fiind emis la data de_ .
Fata de toate aceste considerente acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulata si introdusa la data de 22 noiembrie 2012 apare ca fiind prescrisa extinctiv.
În al patrulea rând se pune si problema inadmisibilitatii acțiunii promovate de către reclamanți, având in vedere dispozițiile art. 26 din legea nr. 7/1996, potrivit căruia "nu se poate dispune de un drept de proprietate decât după intabularea in cartea funciara"
Așadar cată vreme terenurile obiect al antecontractelor de vânzare- cumpărare nu sunt evidențiate in cartea funciara parații nu pot dispune de dreptul lor de proprietate. Dreptul de proprietate asupra terenurilor se naște numai prin intabularea lor in cartea funciara, data de la care devine determinat dreptul de proprietate asupra terenului. Parații nu pot dispune de dreptul de proprietate in mod legal pentru ca nu este satisfăcuta cerința intabulară, așadar nici instanțele nu pot pronunța o hotărâre care sa tina loc de act apt de a transfera proprietatea, cu ignorarea acestei cerințe, (a se vedea in acest sens practica Curții de Apel C., decizia civila nr. 1098/R/2010).
Intimații G. L. M., G. H., G. D. și G. Ș. au formulat întâmpinare în cauă prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.
Intimații au precizat că pentru a ne da seama de intenția părților trebuie să se analizeze schițele pe care acestea le-au făcut cu ocazia încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare, la data de_ .
Astfel alipind cele trei parcele rezultă un lot cu vecinătățile: la sud Cooperativa de Consum și șoseaua națională C. -Apahida, la vest str. H., la nord Csete D. ila și C. Ilie iar la este str.Tineretului și C. Ilie, lot care se poate observa ușor în figurile 1 și 2 și care, fără nici un dubiu, este unul și același teren care este înscris în Titlul de proprietate 3286/_ .
Intimații relevă că toată situația expusă este confirmată tocmai de către pârâtul F. G., care nu se opune admiterii acțiunii reclamanților intimați, arătând în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei că";intenția noastră a fost de vinde către G. M., prin cele trei contracte de vânzare-cumpărare, întreg lotul de teren situat în localitatea Sânnicoară, comuna Apahida, județul C., înscris în Titlul de proprietate nr.3286/3787/_ …diferența de 527 m² dintre suprafața indicată în contractele de vânzare-cumpărare și suprafața înscrisă în titlul de proprietate este rezultatul unei erori de măsurare a terenului la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare";.
Posesia întregului lot de teren s-a transmis către defunctul G. M., antecesorul reclamanților-intimați, la data încheierii ultimului antecontract de vânzare-cumpărare, la 23 ianuarie 1993, dată de la care atât defunctul G. M. cât și descendenții acestuia au folosit întreg terenul în suprafață de 3177 m² fără a le fi tulburată în vreun fel posesia.
Un alt aspect deosebit de important care trebuie observat este că defuncta B.
V., care era în viață atât la data convocării la notar, cât și pe parcursul întregului proces civil, nu a făcut nici un fel de opoziție la acțiunea reclamanților.
Intimații precizează că elementul esențial îl reprezintă voința părților la data semnării antecontractelor de vânzare-cumpărare și nu voința de acum a unor moștenitori ai părților contractante sau a unor părți care s-au răzgândit cu privire la bunurile care le-au înstrăinat.
Analizând recursul, ulterior recalificat apel prin prisma motivelor invocate, a probațiunii administrate și a dispozițiilor legale incidente în materie tribunalul constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N., sub nr._, reclamanții G. L. M., H., D. și Ș. au chemat în judecată pe pârâții B. V., F. M., F. I., E. R., O. D., F. G. .
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse în faza procesuală a apelului, respectiv certificatul de deces seria D 9, nr.4., respectiv fișa de evidență pentru CNP 1., pârâtul F. I., cu domiciliu în C. -N., str. Traian V., nr.170, identic cu promitentul-vânzător din antecontractele de vânzare cumpărare în discuție, a decedat la data de 25 septembrie 1992.
Așa cum s-a statuat în doctrină și jurisprudență capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații în plan procesual, iar în cazul persoanelor fizice, aceasta începe la nașterea lor și încetează la moartea lor. Potrivit art.41 alin 1 C pr civ, orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte la judecată.
per a contrario, nu poate nu poate fi parte într-un proces civil persoana care nu are capacitate personală de folosință, întrucât a decedat.
În cazul în care partea a decedat anterior inițierii procesului, cum este cazul în speța de față în ceea ce-l privește pe pârâtul F. I., nu sunt incidente dispozițiile art.243 alin 1 C pr civ.
Lipsa capacității de folosință atrage nulitatea absolută a cererii de chemare în judecată și paralizează orice act de confirmare a nulității.
Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 C pr civ va dmite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului F. I. ., va admite apelul declarat de apelanții L. O., C. M. . F. M., E. R., O. Ana, împotriva Sentinței civile nr. 33830/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o schimbă în sensul că respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G. L. M., G. H., G. D. și
Ș., fără cheltuieli de judecată la fond.
În temeiul art.274 C pr civ va obliga intimații reclamanți G. L. M., G.
, G. D. și G. Ș. să plătească apelantei O. Ana suma de 950 lei, cheltuieli de judecată și apelanților L. O., C. M., suma de 1685 lei, cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului F. I. .
Admite apelul declarat de apelanții L. O., C. M. . F. M., E.
R., O. Ana, împotriva Sentinței civile nr. 33830/_, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o schimbă în sensul că respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G. L. M., G. H. ,
G. D. și G. Ș. .
Fără cheltuieli de judecată la fond.
Obligă intimații reclamanți G. L. M., G. H., G. D. și G. Ș. să plătească apelantei O. Ana suma de 950 lei, cheltuieli de judecată și apelanților L.
, C. M., suma de 1685 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
-F. D.
Judecător,
O. R. G.
Grefier,
L. C.
Red AD/tehn AD 08 februarie 2013
14 ex
← Decizia civilă nr. 95/2013. Hotărâre care să țină loc de... | Decizia civilă nr. 277/2013. Hotărâre care să țină loc de... → |
---|