Decizia civilă nr. 1235/2013. Fond funciar

Dosar nr._ * R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1235/R/2013

Ședința publică din 11 D. 2013 Instanța alcătuită din: PREȘEDINTE O. R. G. JUDECĂTOR O. -C. T. JUDECĂTOR A. -F. D.

GREFIER D. I. D.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta recurentă C. L.

DE

A.

A L. 1. C. -N. împotriva Sentinței civile nr. 11006/_

,

pronunțată în

dosarul

nr. _

* al Judecătoriei C. -N.

, privind și pe

intimații D.

C.

C., C.

J.

DE A. A L. 1.

C., având ca

obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare nu a răspuns niciuna dintre părți.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a răspuns intimata-reclamantă prin avocat B. D. A., cu delegație la dosarul cauzei, lipsă fiind restul părților.

Apărătorul intimatei-reclamante solicită instanței lăsarea cauzei la a treia strigare pentru a depune la dosar înscrisurile trimise prin fax.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a treia strigare a răspuns intimata-reclamantă prin avocat B. D. A., cu delegație la dosarul cauzei, lipsă fiind restul părților.

P. edura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul intimatei-reclamante arată instanței că înscrisurile depuse prin fax nu au ajuns la dosarul cauzei.

Se depun la dosarul cauzei de către reprezentantul intimatei-reclamante acte de stare civilă.

Cu privire la solicitarea de la termenul anterior de judecată, reprezentantul intimatei-reclamante arată instanței că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost semnată doar de petentă, că s-a solicitat titlu de proprietate doar pe numele ei.

Precizează că în situația în care sunt mai mulți moștenitori, cererea se poate face în comun, trebuind însă semnată de toți moștenitorii. Precizează că la acel moment cerera a fost formulată de petentă, dar ulterior nu a fost însușită de ceilalți moștenitori.

La întrebarea instanței dacă intimata-reclamantă a formulat cererea ca și mandatară a celorlalți moștenitori sau în nume propriu, reprezentantul acesteia arată că a fost formulată în nume propriu.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat T. ul acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul intimatei-reclamante pune concluzii de respingere a recursului.

Precizează că din actele depuse la dosarul cauzei, inclusiv la acest termen de judecată și din declarația numitului Cătinaș N. rezultă că singura moștenitoare este petenta.

Reprezentantul intimatei-reclamante arată instanței că recursul este lipsit de interes, precizând că recurentei nu i s-a creat niciun prejudiciu, recurenta fiind doar un administrator al terenurilor; arată că nu există impediment ca terenul să fie restituit petentei.

Fără cheltuieli de judecată.

T. ul reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 11006/_, pronunțată în dosarul nr._ * al Judecătoriei C. -N., s-a admis cererea formulată de reclamanta D. C. C. în contradictoriu cu pârâtele C. L. de fond funciar C. -N. și C. J. de fond funciar C., având ca obiect fond funciar.

A fost obligată C. L. DE FOND FUNCIAR C. -N. sa întocmeasca documentatia necesara în vederea emiterii titlului de proprietate în favoarea reclamantei asupra terenului în suprafata de 3630 mp inscris in CF 16141 nr.top.14408/1 situat in tarla 113, în extravilanul mun. C. -N., str.Borhanci f.n, a fost obligată C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE

ASUPRA TERENURILOR C. sa emita titlul de proprietate în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea formulată în temeiul L. nr. 247/2005 reclamanta a solicitat reconstituirea, dupa defuncta Cătinaș Ana, alături de ceilalți moștenitori, respectiv

P. I. și P. Cornel pentru suprafata de teren de 3620 mp înscrisa în CF 16141 cu nr. top. 14408 (f.25 din dosarul de fond).

Din cuprinsul copiei CF (f.62-65) reiese că asupra terenului de sub A +2 cu nr. top. 14408/1 in suprafata de 3630 mp a fost reinscris in favoarea vechilor proprietari Catinas Ana si Catinas M. in baza sentinței civile nr.6407/2005 a J. i C. -N. . Din actele de stare civilă depuse la dosar reiese că reclamanta este moștenitoarea defunctei Catinas Ana.

Înscrisul depus de reclamanta in recurs semnat de Catinas N. si pentru stabilirea veridicitatii caruia a fost trimisa cauza in rejudecare pentru audierea in calitate de martor a numitului Catinas N., nu a fost contestat de nicio parte. Evident ca nu s-a procedat la audierea in calitate de martor a numitului Catinas N. intrucat este decedat la data de_ (f.23), instanta procedand la verificarea de scripte cu cererea scrisa si semnata de acesta din dosarul de pensie care a fost comunicat instantei in original, constatandu-se ca semnatura seamana cu cea de pe inscrisul depus de reclamanta in recurs. Din acest inscris-declaratie de la fila 11 din dosarul T. ului rezulta ca mama numitului Catinas N., Catinas M., a fost despagubita in timpul vietii pentru partea ei din terenul inscris in CF16141 de catre sora ei Catinas Ana. Prin urmare, suprafata de 3630 mp ar reveni defunctei Catinas Ana.

În drept, instanța a reținut că potrivit art. 8 din Legea 1. "(1) Stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor care se gasesc in patrimoniul cooperativelor agricole de productie se face in conditiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. (2) De prevederile legii beneficiaza membrii cooperatori care au adus pamant in cooperativa agricola de productie sau carora li s-a preluat in orice mod teren de catre aceasta, precum si, in conditiile legii civile, mostenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pamant in cooperativa si alte persoane anume stabilite. (3) Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate in limita unei suprafete minime de 0,5 ha pentru fiecare persoana indreptatita, potrivit prezentei legi, si de maximum 10 ha de familie, in echivalent arabil";.

Potrivit art. 11 Legea 1. "(1) Suprafata adusa in cooperativa agricola de productie este cea care rezulta din: actele de proprietate, cartea funciara, cadastru, cererile de inscriere in cooperativa, registrul agricol de la data intrarii in cooperativa, evidentele cooperativei sau, in lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaratii de martori. (2) Dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si in ceea ce priveste suprafetele preluate de cooperativele agricole de productie in baza unor legi speciale sau in orice mod de la membrii cooperatori.";

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 13 Legea 1. "1) Calitatea de mostenitor se stabileste pe baza certificatului de mostenitor sau a hotararii judecatoresti

definitive ori, in lipsa acestora, prin orice probe din care rezulta acceptarea mostenirii. (2) M. tenitorii care nu-si pot dovedi aceasta calitate, intrucat terenurile nu s-au gasit in circuitul civil, sunt socotiti repusi de drept in termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au apartinut autorului lor. Ei sunt considerati ca au acceptat mostenirea prin cererea pe care o fac comisiei. (3) Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafata de teren determinata pe numele tuturor mostenitorilor, urmand ca ei sa procedeze potrivit dreptului comun";.

Expertiza tehnică extrajudiciară (f.58 din dosarul de fond) a identificat terenul nerestituit ca fiind înscris în C.F.16141 nr. top. 14408/1 in suprafata masurata de 3630 mp situat in tarla 113, proprietatea tabulară a numitei Catinas Ana cas.P., antecesoarea reclamantei.

Fata de considerentele de mai sus, au fost obligate C. L. DE FOND FUNCIAR C. -N. sa întocmeasca documentatia necesara în vederea emiterii titlului de proprietate în favoarea reclamantei asupra terenului în suprafata de 3630 mp inscris in CF 16141 nr.top.14408/1 situat in tarla 113, în extravilanul mun. C. -N., str.Borhanci f.n., iar C. J. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C. sa emita titlul de proprietate în favoarea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. L. de A. a L. nr. 1. de pe lângă Consiliul Local al Municipiului C. -N., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea cererii a arătat că pentru terenul solicitat, înscris în CF 16141

C., cu nr. top 14408 a fost eliberat titlul de proprietate nr. 3201/4431/_ în favoarea numitului P. T.I., pentru suprafața de 0,76 ha în tarlaua 113, parcela 14408/1/1 și suprafața de 0,55 ha în tarlaua 113, parcela 14408/1/2, titlul de proprietate eliberat în urma cererilor depuse de către persoana menționată anterior.

Această validare nu a fost contestată de către reclamantă.

Reclamanta solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența dintre suprafața de 1,67 ha aferentă nr. top. 14408 și suprafața de 1,31 ha pentru care a fost eliberat titlul respectiv, suprafață care inițial a aparținut numitelor Cătinaș Ana în cotă de ½ parte, antecesoarea reclamantei și Cătinaș M. în aceeași cotă.

În ceea ce privește cota primeia dintre acestea, reclamanta nu a făcut dovada faptului că este persoana îndreptățită la reconstituire, declarația numitului Cătinaș

N. în sensul recunoașterii calității de persoană îndreptățită a numitei Cătinaș Ana nefiind comunicată recurentei. În plus, cererea a fost formulată după Cătinaș Ana.

De asemenea, recurenta arată că potrivit art. 13 alin. 1 din Legea nr. 1. coroborat cu art. 13 alin. 1 și art. 36 alin. 1 din HG 890/2005 se impune ca eliberarea titlului de proprietate să se realizeze în favoarea tuturor celor care au formulat cerere.

Recurenta formulează critici și cu privire la raportul de expertiză care a fost întocmit în mod defectuos, în condițiile în care expertul nu a ținut cont de punerile în posesie realizate, respectiv cea privind punerea în posesie aferentă titlului de proprietate menționată anterior, lipsind planul de amplasament și de limitare a bunului imobil.

În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 9 și 312 C.pr.civ.

Prin întâmpinarea formulată de intimata D. C. C. (f. 10), s-a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii în totalitate a hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.

În motivarea poziției procesuale arată că în primul ciclu procesual s-a dispus casarea hotărârii pronunțate de către judecătorie pentru a fi audiat în calitate de martor Cătinaș N. raportat la declarația anexată în recurs, audiere care nu s-a mai putut realiza, acesta decedând între timp, însă instanța a procedat la verificarea de scripte cu cererea semnată și scrisă de acest defunct, aflată în dosarul de pensie.

Se invocă excepția lipsei de interes în promovarea recursului pe considerentul că Legea 1. are ca și scop restituirea pe vechiul amplasament, or prin cererea formulată recurentei nu i s-a creat nici un prejudiciu.

Pe fondul cauzei arată că în recurs pârâta nu mai poate formula obiecțiuni care nu au fost ridicate în termen în fața judecătoriei și nici apărări privind declarația pentru care s-a dispus casarea atâta timp cât a fost legal citată și nu și-a exprimat poziția procesuală.

În drept se invocă prevederile L. 1. .

Analizând recursul prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 312 coroborat cu art. 304 ind. 1 C.pr.civ. îl va respinge pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, în primul ciclu procesual instanța de recurs a dispus casarea hotărârii pentru a se statua asupra veridicității celor consemnate în înscrisul intitulat Declarație, dată de către intimatul Cătinaș N. și asupra faptului dacă înscrisul emană într-adevăr de la succesorul lui Cătinaș M., proprietar tabular asupra cotei de ½ parte din CF 16141, în condițiile în care potrivit acestui înscris persoana respectivă recunoaște că nu are nicio pretenție la atribuirea terenului litigios în condițiile în care mama sa, Cătinaș M. a fost despăgubită în timpul vieții pentru partea ei din terenul înscris în CF 1614 de către sora ei, Cătinaș Ana, căsătorită P. T. I., cu atât mai mult cu cât titlul de proprietate a fost eliberat corect numai pe defunctul P. T. I. .

Analizând copia CF 16141 C., rezultă că suprafața de 16780,4 mp cu nr. top 14408 a fost coproprietatea tabulară în părți egale a lui Cătinaș Ana și Cătinaș

M. .

Această suprafață de teren a fost solicitată de către antecesorul reclamantei

P. T. I., soțul lui Cătinaș Ana, însă nu i-a fost acordată întreaga suprafață de teren de 2,91 ha solicitată, fiindu-i diminuată în baza prevederilor art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1. la suprafața de 1,3185 ha (f. 26-28 - I dosar fond), deși a fost contestată această reducere.

Așadar, contrar susținerilor recurentei, validarea respectivă a fost contestată, revenindu-se cu o nouă cerere pentru diferența de suprafață de către succesoarea lui P. T. I., prezenta reclamantă, în temeiul L. 247/2005.

În condițiile în care potrivit declarației succesorului lui Cătinaș M., apreciată ca fiind valabilă în urma verificării de scripte efectuate de către judecătorie, partea de teren aparținând mamei sale a revenit defunctei Cătinaș Ana, neavând pretenție la această cotă cu atât mai mult cu cât cea mai mare parte a terenului a fost restituită în baza titlului de proprietate eliberat lui P. T. I., tribunalul apreciază că reclamanta este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența care nu a fost acordată ca urmare a diminuării suprafeței.

În ceea ce privește modalitatea în care se impune a se realiza eliberarea titlului de proprietate, tribunalul constată că cererea a fost formulată și semnată de către reclamanta D. C. în calitate de moștenitoare după defuncta Cătinaș Ana, fiind semnată doar de către aceasta.

Este de remarcat că apare numele lui P. I. și a lui P. Cornel în cuprinsul acestei cereri la rubrica împreună cu moștenitorii, însă în opinia tribunalului aceasta nu înseamnă existența unui mandat în favoarea reclamantei, ci arată doar existența unor alți moștenitori a persoanei îndreptățite, cu atât mai mult cu cât nicăieri în cuprinsul cererii nu se menționează calitatea de mandatară a acesteia.

De asemenea, potrivit art.20 alin.1 și 2 din HG 890/2005 privind regulamentul de punere în aplicare al legii fondului funciar, (1) Potrivit prevederilor legale, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulata de fiecare persoana indreptatita, personal sau prin mandatar. Cand sunt mai multi mostenitori cererea se poate face si in comun, fiind semnata de fiecare dintre ei. (2) In cerere se vor mentiona urmatoarele date si elemente: numele si prenumele solicitantului si ale parintilor, calitatea, gradul de rudenie, suprafata de teren la care se socoteste indreptatit, precum si orice alte date necesare pentru stabilirea dreptului de

proprietate potrivit legii, situație care nu se regăsește în cauză raportat la cele menționate anterior.

În ceea ce privește criticile privind expertiza tehnică, tribunalul constată că prin obiecțiunile formulate (f. 69 - I dosar fond) recurenta a invocat faptul că pentru terenul litigios a fost emis titlul de proprietate menționat anterior și că expertul nu a transpus parcela pe planul cadastral privind punerile în posesie, expertul răspunzând acestora în sensul că a realizat această suprapunere ținând cont de punerile în posesie realizate în baza titlului de proprietate eliberat (f. 73-77 I dosar fond), așa încât aceste critici sunt neîntemeiate, iar cele privind lipsa planului de amplasament și de limitare a bunului imobil a căror limite să fie calculate în sistem de coordonate stereo sunt tardiv invocate, nefiind formulate și la fondul cauzei.

Față de cele ce preced, tribunalul va menține soluția judecătorie ca fiind temeinică și legală.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE L.

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. L. de A. a L. nr. 1. de pe lângă Consiliul Local al municipiului C. -N., împotriva sentinței civile nr. 11006 din_, pronunțată în dosar nr._ * al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 D. 2013.

Președinte,

O. R. G.

Judecător,

O. -C. T.

Judecător,

A. -F. D.

Grefier,

D. I. D.

Red.dact.O.T./C.Ț.

2 Ex/_

Jud.fond. C. R. - Judecătoria Cluj-Napoca

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1235/2013. Fond funciar