Decizia civilă nr. 126/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr.126/A
Ședința publică din 29 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. S. -T.
J. ecător D. W.
G. ier A. Sas
Pe rol este soluționarea apelului civil declarat de pârâții B. L. și B. F.
, ambii domiciliați în D. l Corbilor, nr. 7, județul M., împotriva sentinței civile nr. 333 din_ pronunțată de J. ecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._, având ca obiect obligație de a face.
Se constată că dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de azi, când a pronunțat prezenta hotărâre.
T.
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 333 din_ pronunțată de J. ecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanții B. I. și B.
F., în contradictoriu cu pârâții B. L. și B. F., au fost obligați pârâții B.
L. și B. F. să permită accesul nestingherit al reclamanților B. I. și B. F. la locuința acestora din comuna Vima Mică, sat D. l C. nr. 6, județul M., pe drumul ce trece pe lângă construcțiile pârâților din comuna Vima Mică, sat D. l C. nr. 7 județul M. . Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1510 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții B. I. și B. F. în contradictoriu cu pârâții B. L. și B. F. au solicitat să fie obligați pârâții să permită reclamanților accesul nestingherit la locuința lor din comuna Vima Mică sat D. C. nr. 6, pe aliniamentul delimitat de drumul public ce trece pe lângă construcția pârâților; trecerea să fie consființită prin hotărâre judecătorească, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că deși pârâta B. L. a fost obligată prin Sentința penală pronunțată în dosar nr._, să-i permită părții civile
B. I. să folosească nestingherit drumul ce permite accesul de la casa părții civile la drumul principal și care trece prin terenul inculpatei, aceasta împreună cu pârâtul B.
F., continuă să nu permită accesul reclamanților pe acel drum în mod constant, cu toate că acesta figurează în evidențele Primăriei Vima Mică - comuna de care aparține satul D. l C. - ca drum public. Cărțile funciare ale comunei Vima Mică au fost
arse în anii 1944, așa că nu mai există. Mai mult, art. 1 alin. 2 lit. f din OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, stipulează că: "Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: …f.) "dreptul de acces la toate locurile și serviciile destinate folosinței publice";, iar conform alin. 4: "Orice persoană fizică sau juridică are obligația să respecte principiile enunțate la alin. (2).";Prin urmare solicită instanței a da curs cererii pentru respectarea dreptului de folosire a unui drum public, sancționând actele abuzive ale pârâților. Mai arată că doar de când a decedat soțul pârâtei B. L., nu se mai circulă nestingherit pe acest drum din cauza pârâtului B. F., care este o fire violentă.
Pârâții s-au opus admiterii acțiunii, arătând că reclamanții trecând pe acest drum le-au provocat tot felul de pagube, respectiv le-au distrus gardul, calcă fructele care cad pe acel drum, i-a tăiat și rupt crengi; mai arată că reclamanții au pe unde să- și facă drum și au pe unde să ajungă la locuință prin altă parte; recunoaște că reclamanții au trecut pe drum de-a lungul vremii.
Pârâta B. L. a solicitat respingerea acțiunii reclamanților; arătând că de 20 de ani reclamanții umblă cu tractoare, cauzează prejudicii; terenul este al său, fiind moștenit de la părinți.
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate, a apărărilor expuse și a probelor administrate, instanța a reținut că în fapt, accesul reclamanților B. I. și B.
F. la locuința lor din comuna Vima Mică, sat D. l C. nr. 6, județul M., se face pe un drum ce trece pe lângă imobilul ce aparține pârâților B. L. și B. F.
, de nr. 7 din aceeași localitate. Pârâții figurează în evidențele primăriei Vima Mică cu o suprafață de 0,14 ha curți construcții, deși folosesc un teren aflat în jurul casei de locuit cu o suprafață de aproximativ 4,8 ha. Pe acest teren se află singura cale de acces spre locuința reclamanților, iar drumul respectiv care trece pe lângă locuința pârâților, străbate terenul folosit de aceștia pe o lungime de aproximativ 150 m.
Interesul promovării prezentei acțiuni constă în faptul că pârâții împiedică în mod repetat accesul reclamanților la locuință, ceea ce rezultă și din declarațiile martorilor Mihuș Alexandru și Florian Valer.
De altfel pârâții recunosc faptul că acel drum există de mai multe generații, fapt confirmat și prin declarațiile martorilor, însă principala lor nemulțumire este legată de faptul că în prezent se circulă cu tractoare, pe când în trecut se circula doar cu căruța. Pârâții se apără motivând că terenul este moale și se distruge dacă pe acel drum reclamanții trec cu tractorul, însă pe de altă parte s-au opus ca aceștia din urmă să-l pietruiască.
Neexistând cărți funciare pentru terenurile din zona respectivă, acestea fiind distruse, rămâne de stabilit dacă drumul respectiv este drum public, așa cum susțin reclamanții. Conform adresei emise de primăria Vima Mică, singurele documente în acest sens sunt hărțile vechi din care rezultă că drumul respectiv este drum public încă din anul 1975. Conform enumerării de la pct. III al Anexei care face parte integrantă din Legea nr. 213/1998, fac parte din proprietatea publică drumurile comunale, vicinale și străzile. Având în vedere și faptul că satul D. l C. conține puține case de locuit, unele izolate, căile de acces la acestea trebuie apreciate ca fiind obiecte ale dreptului de proprietate publică în sensul Legii nr. 213/1998. Prin urmare reclamanții au dreptul să folosească drumul respectiv, având în vedere că potrivit art. 4 din O.G. 43/1997 toate drumurile publice sunt "drumuri deschise circulației publice";.
Față de aceste considerente, cererea reclamanților a fost admisă, iar în baza art. 274 - 277 Cod procedură civilă, au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1510 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții B. L. și B. F. solicitând a se dispune schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți.
În motivarea apelului s-a arătat că reclamanții nu au calitate procesuală activă și nici interes în promovarea cererii. S-a argumentat că reclamanții trebuia să facă dovada existenței dreptului de proprietate asupra terenului la care și pe care solicită accesul, ori a altui drept care să fie încălcat prin conduita pârâților.
Apelanții au învederat că prin prisma prev. art.1075 c.civ., temei de drept al acțiunii, rezultă că pârâții sunt considerați debitori ai obligației de a permite accesul la locuință, iar reclamanții creditorii obligației, dar în speță o atare obligație nu există, pârâții având cel mult obligația de a nu face nimic de natură a stânjeni exercitarea drepturilor reclamanților.
De asemenea, apelanții au susținut că interesul trebuie să fie în legătură cu pretenția formulată, iar în cauza de față reclamantului nu i se aduce nici un fel de atingere a unui drept prin conduita pârâților apelanți. Interesul trebuie să fie personal, adică folosul practic să vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar odată ce reclamantul nu a formulat vreo pretenție în legătură cu terenul proprietatea pârâților, respectiv nu a dovedit că el sau pârâții dețin un drept de proprietate pe terenul la care solicită accesul, atunci nu rezultă care este folosul practic pe care îl urmărește. De asemenea, apelanții au susținut că nu a fost dovedit caracterul de loc înfundat al terenului. Acțiunea reclamanților-intimați este inadmisibilă întrucât aceștia pentru a avea acces la proprietatea lor au la îndemână cererea în stabilirea dreptului de servitute de trecere, în ipoteza în care se dovedește caracterul de loc înfundat. Din schița anexată apelului rezultă că locuința intimaților -reclamanți are acces la drumul public, fără a fi nevoiți aceștia să treacă pe lângă locuința apelanților.
S-a mai arătat că instanța și-a întemeiat hotărârea pe faptul că terenul la care se face referire este o cale de acces care trebuie apreciată ca fiind publică întrucât "satul
D. l C. conține puține case de locuit, unele izolate";. În conformitate cu art.3 din Legea 213/1988";(4) Domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct.III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean";, art.20 din același act normativ prevede că "Art.20.-(1) Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmește, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de autoritățile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri";.Î ntr-adevăr în cadrul pct.III din anexă se prevede că drumurile comunale, vicinale și străzile fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor, dar prin probatoriul administrat în dosar nu s-a dovedit că terenul în cauză are caracterul unui drum în sensul precizat în anexă. Domeniul public al unității administrativ teritoriale este consfințit prin hotărâre de consiliu local, iar anexa în care sunt enumerate bunurile care fac parte din această categorie se aprobă prin Hotărâre de Guvern și se publică în Monitorul Oficial. Reclamanții prin acțiunea introductivă de instanță arată că definiția drumului public este cea prevăzută în cadrul art.3 lit.a din OG 43/1997, dar în cadrul dosarului nu s-a dovedit că această așa-zis
cale de acces este "drum de utilitate publică și/sau de interes public destinat circulației rutiere personale";.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat a se dispune respingerea apelului, respingerea excepțiilor invocate. S-a arătat că, întrucât cererea lor are ca obiect obligarea pârâților de a le permite accesul pe drumul public până la locuința lor, iar nu stabilirea servituții de trecere, calitatea lor procesuală activă este dată de dreptul de a folosi drumul public în temeiul prevederilor art.4 din OG nr.43/1997 și ale art.1 alin.2 lit.f din OG nr.137/2000, drept negat de apelanți, iar interesul direct și actual este acela de a ajunge la propria locuință.
Intimații au mai arătat că domiciliază în comuna Vima Mică, sat D. l C. nr.6, iar pentru a ajunge la locuința lor folosesc un drum public secundar, ce trece pe lângă construcția apelanților-pârâți(mamă și fiu) de la nr.7. Întrucât aceștia i-au împiedicat de ceva vreme în mod constant să folosească drumul public, prin acte de violență sau prin refuzul de a le permite îndepărtarea unor obstacole ivite pe drum (mai exact, la data de_ a căzut un prun perpendicular pe drum, iar aceștia au refuzat a-l tăia sau a le permite lor să-l taie pentru a putea ajunge la locuința lor) au fost nevoiți a apela la instanța judecătorească. Drumul îl folosesc de zeci de ani, figurând în evidențele Primăriei Vima Mică cu această titulatură: drum public, fiind singura cale de acces la locuința lor.
S-a învederat că Primăria Vima Mică a comunicat instanței prin adresa nr.496/_ faptul că drumul face parte din domeniul public al comunei încă din anul 1975, iar acesta nu trece prin curtea pârâților, ci pe lângă curtea casei lor, ei figurând în Registrul Agricol cu o suprafață declarată de doar 0,14 ha curți, construcții. De asemenea, martorii audiați au confirmat faptul că drumul există de foarte multă vreme (sute de ani), este singura cale de acces la locuința reclamanților, iar apelanții-pârâți îi împiedică pe reclamanți să folosească acest drum. Între ei a existat un dosar penal pentru lovire pe rolul Judecătoriei Tg.Lăpuș ocazie cu care s-a stabilit în sarcina pârâtei
B. L. obligația de a le permite accesul nestingherit la casa lor, obligație îndepărtată în calea de atac a recursului doar pe considerentul că acțiunea civilă în procesul penal nu poate avea ca obiect decât repararea prejudiciilor cauzate prin infracțiune.
Potrivit pct.III din anexa Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică"; drumurile comunale, vicinale și străzile"; fac parte din domeniul public al comunelor, fiind destinate folosinței generale, orice piedică în acest sens constituind un abuz. Totodată, art.3 lit.a din OG nr.43/1997 definește drumurile publice ca fiind "drumuri de utilitate publică și/sau de interes public destinate circulației rutiere și pietonale, în scopul satisfacerii cerințelor generale de transport ale economiei, ale populației și de apărare a țării; acestea sunt proprietate publică și sunt întreținute din fonduri publice, precum și din alte surse legal constituite";. Art.4 arată că toate drumurile publice sunt ";drumuri deschise circulației publice";. Art.1 alin.2 lit.f din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, stipulează că "Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi";(..) f) dreptul de acces la toate locurile și serviciile destinate folosinței publice";, iar conform alin.4 "Orice persoană fizică sau juridică are obligația să respecte principiile enunțate la alin.2";.
S-a efectuat de expert tehnic judiciar Ș. Ovidiu un raport de expertiză în specialitatea topografie-cadastru (filele 83-88 dosar).
Analizând apelul, T. îl apreciază nefondat, pentru considerentele ce succed:
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr.665 bis din_ s-a publicat inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Vima Mică. La punctul 1 figurează drumuri comunale (DC 42 L=8,858 km și DC 50 L= 3 km, date în folosință în 1984), de asemenea la pct.5 drumuri vicinale. Inventarul este unul general, dar prin adresa nr.496/_ Primăria Comunei Vima Mică a arătat că hărțile vechi aflate la sediul Primăriei dovedesc faptul că drumul în litigiu făcea parte din domeniul public al comunei încă din anul 1975. Pârâții figurează în registrul agricol cu o suprafață de 0,14 ha curți și construcții, drumul nu trece prin curtea casei pârâților B., ci pe lângă curtea casei lor. Acest fapt este atestat și de hărțile depuse la dosar (filele 18- 20). Martorii audiați au confirmat vechimea mare a drumului, faptul că acesta a fost circulat de toți oamenii din sat care doreau să meargă la locuința reclamanților sau antecesorilor lor, că reclamanții nu pot să ajungă la locuința lor cu căruța decât pe acest drum.
De asemenea, prin raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, efectuat în cauză de expert tehnic Ș. Ovidiu, s-a relevat că drumul în litigiu este situat în localitatea D. l C. din comuna Vima Mică, jud.M., face legătura din drumul comunal la locuința lui B. L. - B. F. de la nr.7 și la locuința lui B. I. - B. F. de la nr.6, are o lungime de 265 m, cu o lățime cuprinsă între 2,5 și 3 m, fiind imposibil de realizat identificarea sa după planul cu nr.topo și date de c.f. întrucât în comună planurile cu nr.topo au fost distruse în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Același expert a arătat însă că din analiza planurilor topografice existente în arhiva OCPI M. a rezultat că drumul era funcțional ca atare în anul 1973-1975, când s-au realizat planurile. Locuința apelanților este amplasată la 25 m de drum (casa) și 15 m (anexa).
Raportat la disp. art.3 lit.a, art. 4 lit. a din OG nr.43/1997 la Anexa (pct.III) din Legea nr.213/1998, se constată că obligarea apelanților la permiterea accesului nestingherit al intimaților la locuința acestora, pe respectivul drum, este temeinică și legală.
În speță nu se impune analiza condițiilor specifice acțiunii în stabilirea unei servituți de trecere deoarece nu aceasta a fost cauza acțiunii promovate de reclamanți. Reclamanții s-au prevalat de dreptul de a folosi un drum public, drept recunoscut de lege oricărui cetățean, sens în care în mod evident au negat că pârâții chemați în judecată ar fi proprietarii imobilului respectiv. De altfel nici aceștia din urmă nu au invocat proprietatea asupra drumului, pentru a se putea analiza constituirea vreunui dezmembrământ. Calitatea procesuală activă și interesul reclamanților în promovarea acțiunii rezidă din calitatea acestora de cetățeni legitimați să folosească drumul public, în contextul în care pârâții le împiedică accesul pe acest drum la locuința lor. Este irelevant dacă terenul folosit de intimați are sau nu caracter de loc înfundat, dacă accesul se poate realiza pe o altă cale. Pârâții chemați în judecată nu au dreptul de a le interzice reclamanților trecerea pe acel drum public la locuința lor și la terenul pe care îl folosesc, aceștia nefăcând dovada vreunui drept exclusiv asupra drumului, (care i-ar conferi statutul de drum de utilitate privată). Drumul este evidențiat pe planuri din anii 1973-1975, a fost folosit îndelungat, atestat de Primăria comunei, și aceasta
independent de calitatea reclamanților de proprietari asupra imobilelor la care doresc să ajungă.
În considerarea acestor aspecte, în aplicarea dispozițiilor art.296 teza I C.pr.civ. hotărârea primei instanțe va fi păstrată.
Întrucât apelanții au căzut în pretenții, nu li se vor acorda cheltuieli de judecată, iar în temeiul prevederilor art. 298 raportate la art.274 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, vor fi obligați să achite intimaților suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial conform chitanței nr.167/_, depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții B. L. și B. F., ambii domiciliați în localitatea D. l Corbilor nr.7, județul M., în contradictoriu cu intimații B. I. și B. F., domiciliați în comuna Vima Mică, sat D. l C. nr.6, județul M., împotriva sentinței civile nr.333 din_, pronunțată de J. ecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._ .
Obligă pe apelanți să achite intimaților suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 mai 2013.
PREȘEDINTE | J. ECĂTOR | GREFIER | |||
A. | S. -Tămășam | D. | W. | A. | Sas |
în C.O. semnează grefier șef Secția I Civilă
red.A.S.T/_
tehnred.F.P/_ 6 ex.
J. ecător la fond:T. D. M.
7
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Pronunțată în ședința publică de azi, 29 mai 2013.
PREȘEDINTE | J. ECĂTOR | GREFIER | |
A. S. T. | D. W. A. | Sas |
Red. /
Tred. A.S. / 31 Mai 2013 - ex
| ← Decizia civilă nr. 468/2013. Obligatie de a face | Sentința civilă nr. 583/2013. Obligatie de a face → |
|---|
