Decizia civilă nr. 4419/2013. Obligatie de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4419/R/2013
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M. -C. V.
JUDECĂTORI:
A. -T. N.
A. -A. P.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul F. G. Ă, împotriva deciziei civile nr. 367/A din 4 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe pârâtul T. T., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul-recurent F.
G. ă și pârâtul-intimat T. T. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, pârâtul-intimat depune la dosar un înscris prin care solicită respingerea recursului întrucât nu există motive de nelegalitate și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată constând în 50 lei ziua de muncă, 15 lei transportul la instanță cu trenul și 4 lei transportul cu autobusul în oraș. Se depune de asemenea și un bilet de călătorie CFR pentru justificarea cheltuielilor de transport.
Întrebat fiind reclamantul-recurent dacă înțelege să solicite acordarea ajutorului public judiciar sub forma desemnării unui avocat din oficiu, având în vedere că în conținutul memoriului de recurs a făcut o asemenea afirmație, acesta arată că nu mai solicită acum numirea unui avocat din oficiu.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, arătând că nu este de acord să plătească cheltuieli de judecată pârâtului-intimat întrucât gardul este pe terenul său. Solicită de asemenea restituirea sentinței penale nr. 1096/2013 întrucât cu ocazia judecării apelului i-a fost reținută la dosar în original.
Instanța, având în vedere că sentința penală nr. 1096/2013este atașată la dosarul tribunalului, nu poate dispune restituirea acesteia. Reclamantul va trebui să adreseze această cerere Judecătoriei D., pentru restituirea sentinței aflată la filele 62-63, după restituirea dosarului.
Reclamantul-recurent depune la dosar copia unui bilet de ieșire din spital și solicită cheltuieli de judecată contând în contravaloarea transportului la instanță.
Curtea, învederează reclamantului-recurent că această cerere este inadmisibilă, întrucât nu a fost formulată prin memoriul de recurs.
Pârâtul-intimat T. T. solicită respingerea recursului întrucât corect a fort obligat reclamantul-recurent la plata cheltuielilor de judecată în apel și solicită cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 59 lei reprezentând ziua de muncă și transportul la instanță.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1951/2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul F. G. în contradictoriu cu pârâtul T. T. și în consecință a fost obligat pârâtul să demoleze gardul despărțitor, după obținerea autorizației de desființare de către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut declarațiile martorilor audiați în cauză și din adresele existente la dosar, din care a rezultat că în cursul anului 2009 pârâtul a dezafectat gardul ce despărțea cele două proprietăți edificând un gard nou, pe fundație de beton cu stâlpi din țevi metalice și plasă de sârmă.
La momentul edificării acestui gard, limita despărțitoare dintre cele două proprietăți avea un traseu oblic. Din planul de situație întocmit de Primăria B. la solicitarea părților, a rezultat că în prezent amplasamentul gardului este modificat față de cel inițial, în sensul că gardul edificat de pârât se află amplasat pe proprietatea reclamantului iar distanța dintre colțul casei pârâtului și limita proprietății reclamantului nu respectă distanța stabilită prin schița de la fila 63. În consecință s-a stabilit că gardul are acum un amplasament la o distanță de 2,5 m. față de colțul casei pârâtului, mai mare decât cea inițială (1,5 m.) ca o consecință a mutării gardului înspre proprietatea reclamantului. Astfel că, în prezent pârâtul ocupă o parcelă de teren din proprietatea reclamantului.
Prin sentința penală nr. 1096/2010 a Judecătoriei D. (definitivă ca urmare a respingerii recursului) a fost respinsă plângerea formulată de reclamant împotriva Ordonanței 205/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, prin care i s-a aplicat amendă administrativă de 500 lei, reținându-se că pericolul social al faptei nu justifică încadrarea acesteia în
infracțiunea de tulburare de posesie. Prin Adresa nr. 6234/2012 emisă de Primăria comunei B., s-a arătat că pârâtul nu deține autorizație de construcție pentru gardul edificat în loc. Maia nr. 46 și nu a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea dispozițiilor Legii 50/1991.
În cauză instanța a apreciat că sunt incidente următoarele dispoziții legale: Art. 3 alin 1 din Legea 50/1991 coborate cu art. 8 alin. 1 și 2 din Legea 50/1991 și a admis acțiunea și a obligat pârâtul să demoleze gardul despărțitor, după obținerea autorizației de desființare de către reclamant. Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 367/A/_ a T. ului Cluj, a fost admis apelul declarat de T. T. împotriva sentinței civile nr. 1951/_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul F. G. în contradictoriu cu pârâtul T. T., și în consecință, a fost obligat pârâtul să demoleze gardul despărțitor pe porțiunea identificată în raportul de expertiză întocmit de expert Domsa Stina L. Ovidiu, parte integranta din hotărâre, între punctele C-E1-G, după obținerea autorizației de desființare de către reclamant, au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate și a fost
obligat intimatul să plătească apelantului T. T. suma de 750 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prima instanță s-a pronunțat în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active. Soluția asupra acestei excepții raportat la criticile invocate a fost apreciată ca fiind corectă, în condițiile în care calitatea de proprietar a imobilului a fost dovedită, filiația față de cel înscris în Registrul Agricol fiind justificată.
În vederea analizării motivelor de apel privitoare la locul edificării gardului s-a dispus și s-a administrat o expertiză tehnică în cauză, concluziile expertului Domșa nefiind contestate de niciuna dintre părți.
În pct. 3 al concluziilor s-a arătat că prin edificarea gardului din beton s-a încălcat o suprafață de 5 mp din proprietatea intimatului F., indicându-se și punctele în zona în care această proprietate este delimitată.
De asemenea, în actele din probațiunea administrată în fața instanței de fond a rezultat că apelantul a edificat un gard fără a avea autorizație de construire, gard care nu a fost edificat pe vechiul amplasament. De altfel, în cuprinsul actelor de urmărire penală apelantul a recunoscut că a edificat gardul pe alt amplasament, iar din adresa 1440/2010 a Primăriei com. B. s-a confirmat faptul mutării gardului pe un alt amplasament.
Eventuala calitate de coproprietar a soției apelantului asupra imobilului nu are relevanță atâta timp nu se pune în discuție dreptul de proprietate asupra terenului acțiunea de față nefiind una petitorie.
Avându-se în vedere concluziile raportului de expertiză în temeiul art.
296 C.pr.civ. tribunalul a admis apelul declarat de T. și a schimbat sentința în parte, în sensul că pârâtul a fost obligat să demoleze gardul despărțitor pe porțiunea identificată în raportul de expertiză, între punctele C-E1-G, după obținerea autorizației de desființare de către reclamant și a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.
Apelantul a solicitat obligarea intimatului la cheltuieli de judecată, el justificând cheltuieli doar în legătură cu efectuarea raportului de expertiză. Având în vedere soluția asupra apelului, apreciind că culpa procesuală aparține părților în raport cu soluția asupra cererii de chemare în judecată, instanța în temeiul art. 274 C.pr.civ. a obligat intimatul să plătească apelantului T. T. suma de 750 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul F. G. ă, arătând că este de acord cu desființarea gardului, dar nu este de acord să plătească cheltuieli de judecată intimatului T. T., întrucât este bolnav, are venituri reduse și, în plus, gardul a fost edificat de către intimat când reclamantul nu era acasă.
Apoi s-a arătat că, deși în fața instanței de apel a solicitat numirea unui avocat din oficiu, instanța de apel nu a încuviințat această cerere.
În al treilea rând, recurentul a solicitat restituirea sentinței penale depuse în apel.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Critica, referitoare la nelegala obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, este nefondată, întrucât apelul declarat de pârâtul
T. T. a fost admis și modificată sentința, cu consecința admiterii doar în parte a acțiunii formulate de către reclamantul F. G. .
În apel a fost administrată proba expertizei judiciare și, ca urmare a administrării acestui mijloc de probă s-a dovedit că acțiunea reclamantului
nu era întemeiată integral și în limitele indicate de raportul de expertiză a și fost schimbată sentința.
T. ul a stabilit onorariul expertului la suma de 1549 lei și această sumă a fost achitată de către pârâtul apelant, iar taxa judiciară în apel achitată de asemenea de pârât a fost de 4 lei(f.26) și 0,15 lei timbru judiciar.
Întrucât apelul nu a fost admis în totalitate, în temeiul art. 274 C.Pr.Civ. coroborat cu art. 276 C.Pr.Civ. reclamantul a fost obligat la plata, parțială, a cheltuielilor de judecată, în sumă de 750 lei, dispozițiile legale în materie, fiind corect aplicate.
Împrejurările că reclamantul dispune de venituri mici și este bolnav, nu sunt motive pentru a fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată, dacă a căzut în pretenții.
Verificând dosarul constituit în faza procesuală apelului, curtea constată că recurentul reclamant F. G. nu a formulat o cerere de acordarea ajutorului public judiciar sub forma numirii unui avocat, pentru asigurarea asistenței juridice potrivit art. 6 coroborat cu art. 14 din OUG 80/2008, situație în care, critica referitoare la faptul că nu i s-a acordat ajutor public judiciar nu poate fi primită în recurs.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
În temeiul art. 274 Cod proc.civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatului T. T. suma de 19 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs, suma reprezentând cheltuielile generate de deplasarea intimatului din orașul
D. la instanța de judecată, respectiv 15 lei transportul D. -Cluj și retur și 4 lei deplasarea de la gară la instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F. G. Ă, împotriva deciziei civile nr. 367/A din_ a T. ului Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatului T. T. suma de 19 lei cheltuieli de judecată, parțiale, în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. V. A. -T. N. A. A. P.
GREFIER
M. L. -T.
Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/_
Jud. apel: D.Tatu, A.S.Seleșiu
| ← Decizia civilă nr. 27/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 468/2013. Obligatie de a face → |
|---|
