Decizia civilă nr. 136/2013. Ordonanta presedintiala
| Comentarii |
|
cod operator 4204
Dosar nr. _
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 136/R
Ședința publică din 07 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G. G. P.
J. ECĂTOR: M. B. P.
J. ECĂTOR: D. W.
GREFIER: C. M.
Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra recursului declarat de către pârâtul B. V. D., domiciliat în R., nr. 105 jud. M. împotriva sentinței civile nr. 2071 din_, pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus, în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi, când a decis următoarele:
T.
Asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr. 2071 din 2.X.2012 pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta
B. M. în contradictoriu cu pârâtul B. V. D., și în consecință s-a stabilit provizoriu locuința minorului B. Giuliano-Matteo, născut la data de_, la domiciliul mamei reclamante și s-a dispus ca hotărârea să țină loc de acord al tatălui B. V. D. pentru deplasarea minorului în Spania, până la soluționarea dosarului nr._ al Judecătoriei Vișeu de Sus.
În considerentele sentinței se reține că minorul este în vârstă de aproape 10 ani (urmează să îi împlinească în data de 31.10 anul acesta) și a locuit în mod statornic, până la începutul lunii august 2012, în Spania, împreună cu părinții săi. Acolo este rezident și înscris la școala "San Benito Ikastola"; încă din anul 2006, fiind acum în clasa a V-a. Cursul școlar a început în data de _
, însă minorul nu s-a prezentat la școală, aflându-se în România împreună cu tatăl său, care nu dorește să se mai întoarcă în străinătate, intențiile sale de restabilire în țară fiind extinse și asupra viitorului copilului minor.
Ori, această întrerupere a cursului școlar și desprinderea copilului din mediul său obișnuit de viață, nu îi poate profita minorului, în pofida susținerilor tatălui său, care a interpretat exact invers situația. Mediul său stabil de creștere și educare, la care face referire și pârâtul în întâmpinare, nu este în România, pentru că nu se poate pune în balanță perioada de 6 ani pe care a petrecut-o în Spania, în locuința sa de acolo și la școala în limba spaniolă, cu nici o lună de zile petrecută în România. Este adevărat că minorul trebuie să mențină legăturile cu familia extinsă și se poate adapta și la o nouă școală, cu limba română și celelalte materii, însă acest lucru se poate realiza ca și până acum, iar referitor la cursurile școlare, nu este în interesul său momentan. Copilul trece printr-o perioadă de confuzie generată de separarea părinților, este atașat afectiv de ambii părinți și nu știe ce se va întâmpla în concret cu familia lui, eforturile de adaptare la o nouă școală, cu alți prieteni și alte reguli decât cele deja cunoscute fiind în detrimentul dezvoltării sale armonioase și inutile, câtă vreme stă sub semnul îndoielii soluția finală de stabilire a domiciliului său la mamă sau la tată.
În aceste condiții, admiterea cererii reclamantei nu reprezintă practic decât o restabilire a situației normale și previzibile pentru minor, întrucât el a venit în țară, ca în fiecare an, în vacanță, și nu pentru a se stabili definitiv aici, urmând a se întoarce la școală în Spania, unde are și numeroși prieteni, "toată școala";, astfel cum s-a exprimat chiar el, se află într-un mediu cunoscut, vorbește și învață în aceeași limbă ca și până acum, nefiind decisă această mutare decât în mod exclusiv de către pârât.
Nu pot fi reținute nici apărările pârâtului legate de îngrijirea medicală a copilului, pentru că nu există nici o dovadă a faptului că minorul ar fi fost neglijat în Spania sub acest aspect sau că acolo nu ar avea posibilitatea să fie tratat medical în egală măsură ca și în țară. Este normal faptul că a fost dus în țară la dentist pentru a i se rezolva problemele, întoarcerea minorului în Spania nefiind însă un impediment pentru continuarea tratamentului. Motivele de ordin financiar pe care le invocă pârâtul justifică propria sa alegere, de a reveni în țară și nu reprezintă argumente solide pentru schimbarea bruscă a mediului de viață al copilului.
Măsura ce se solicită a fi luată este vremelnică, fiind solicitată până la soluționarea dosarului de divorț și nu atinge fondul cauzei, în dosarul nr._ urmând a se administra un probatoriu complex în funcție de care instanța să poată decide cu privire la stabilirea locuinței minorului și desigur urmărindu-se interesul superior al acestuia. De altfel, toate criteriile indicate de către pârât în concluziile scrise sunt specifice unei soluții pe fond și nu pot fi analizate în cadrul ordonanței președințiale, tocmai pentru că în cadrul acestei proceduri instanța nu prejudecă fondul.
În ceea ce privește suplinirea consimțământului pârâtului în vederea deplasării minorului în Spania, s-a susținut faptul că nu s-a dovedit refuzul său de a permite aceasta, însă, refuzul pârâtului este mai mult decât dovedit prin
susținerile sale din întâmpinare, cât și prin conduita anterioară, concretizată tocmai într-un refuz de a se întoarce minorul în Spania, înscrierea acestuia la o unitate de învățământ în R. si toate argumentele pârâtului pentru stabilirea minorului în România. Nu are relevanță acordul său condiționat expus în întâmpinare, respectiv că, dacă se va admite primul capăt de cerere, pârâtul se va prezenta de bunăvoie la notar, întrucât soluția asupra celui de-al doilea capăt de cerere este menită să asigure punerea în executare a primei măsuri solicitate și nu se poate respinge în mod arbitrar. Nici aceasta nu este o măsură definitivă, fiind în strânsă legătură cu stabilirea provizorie a locuinței minorului împreună cu mama sa, în Spania, până la soluționarea dosarului nr._ al
Judecătoriei Vișeu de Sus.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs B. D. V. solicitând admiterea recursului și, în principal, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În subsidiar casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea recursului se arată că este greșită soluția instanței de fond. Intimata nu poate acoperi din veniturile sale chiria lunară, iar aceasta intenționează să renunțe la locuința pe care o aveau părțile luate în chirie. Față de câștigurile pe care reclamanta le are în Spania (maxim 500 euro/lună) bunăstarea minorului este prejudiciată deoarece efectiv nu are bani de întreținere. Cu toate că recurentul contribuie benevol la întreținerea copilului cu suma de aproximativ 50 euro/lună, această sumă rezonabilă la nivel național este total insuficientă raportat la nivelul pretențiilor din Spania.
În ceea ce privește stabilitatea aceasta trebuie analizată atât pe termen scurt cât și pe termen lung. Apărările formulate la instanța de fond raportat la stabilitate se sprijineau pe realitatea faptului că minorul stătea de trei luni de zile în România, era înscris la școală și începuse să se acomodeze cu noua situație de fapt.
Intimata B. M., prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că sunt îndeplinite condițiile de existență ale ordonanței președințiale prev. de art. 581 și urm. C.pr.civ. cât și cele prev. de art. 6132C.pr.civ.
Pe cale de excepție intimata a invocat nulitatea recursului pentru nemotivarea în termen.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul reține următoarele:
Din relațiile părților a rezultat minorul Giuliano-Matteo, născut la 31.X.2002 în Anzio-Italia. Ulterior părțile s-au căsătorit la data de 30.IV.2004 în fața delegatului de stare civilă de pe lângă Primăria R. .
În ultimii ani minorul a locuit în mod stabil în Spania împreună cu părinții săi până în data de 31.X.2012 când a fost adus în țară de către tată pentru a i se schimba pașaportul. În acest sens reclamanta a dat o împuternicire notarială pentru ca pârâtul să facă toate demersurile necesare în vederea
obținerii pașaportului fiului lor. De asemenea îl autorizează pe pârât să călătorească cu fiul lor în România și să se întoarcă ulterior în Spania (f. 28).
După ce a venit în țară pârâtul a intentat acțiune de divorț nemaipermițând copilului să se reîntoarcă în Spania.
Din actele de la dosar reiese faptul că minorul avea reședința în Spania unde frecventa cursurile școlare (f. 5,6).
Minorul audiat în camera de consiliu arată că dorește să rămână cu ambii părinți, că a venit în România în 11 august 2012 cu tatăl său și locuiește cu tatăl și bunicul patern, bunica fiind plecată la o mătușă (f. 43), că el s-a înțeles bine atât cu copiii din Spania cât și cu colegii de școală din R. .
Așa cum au precizat reprezentanții părților la acest termen minorul în prezent se află în Spania.
Față de cele de mai sus, se apreciază că în mod corect instanța de fond a stabilit, provizoriu, locuința copilului mamă, practic copilul rămânând la mediul în care a crescut și a fost obișnuit.
Nu pot fi reținute susținerile recurentului referitor la faptul că situația financiară a reclamantei nu este prea bună motiv pentru care nu e indicat a se încredința minorul la aceasta. Deși recurentul critică situația financiară a reclamantei nu a făcut dovada că el ar avea o situație financiară mai bună decât cea a soției. Pe de altă parte starea materială a uneia din părți nu constituie singurul aspect pe care trebuie să-l aibă în vedere instanța atunci când dispune măsura stabilirii locuinței minorului ca măsură provizorie.
Nu va fi admisă nici excepția nulității recursului invocată de intimată, deoarece așa cum rezultă din dosar, deși sentința judecătoriei a fost pronunțată la data de 2.X.2012, această hotărâre nu a fost comunicată, astfel că, recurentul necunoscând motivele reținute de instanța de fond nu avea cum să-și motiveze recursul.
Pe cale de consecință se va respinge excepția nulității recursului promovat de recurentul B. D. V., iar pe fond se va respinge ca nefondat recursul promovat de recurent, în temeiul disp. art. 312 alin. 1, 2 C.pr.civ.
Văzând și disp. art. 274 C.pr.civ. recurentul va fi obligat la 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului, excepție invocată de intimată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de B. V. D. în contra sentinței civile nr. 2071 din 2.X.2012 a Judecătoriei Vișeu de Sus județul M. .
Obligă pe recurent să plătească intimatei 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
P. G. | P. M. | B. | W. D. | M. | C. |
Red.: P.G./0_
T.red.: M.C./_ /2 ex.
J. ecător la fond: Ana M. L.
| ← Decizia civilă nr. 550/2013. Ordonanta presedintiala | Decizia civilă nr. 437/2013. Ordonanta presedintiala → |
|---|
