Decizia civilă nr. 137/2013. Sechestru asigurator

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ Cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 137/R

Ședința publică din_ Instanța constituită din:

Președinte: G. G. P.

J. ecător: M. B. P.

J. ecător: D. W.

G. ier: C. M.

Pe rol este pronunțarea soluției asupra cererii de recurs formulată de reclamanta L. C. prin mandatar L. V., cu domiciliul în B. M.

, str. V., nr.35A, ap.11, județul M., împotriva sentinței civile

nr.10892 din data de_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr._, sechestru asigurator.

Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de_, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi, când a decis următoarele:

T. ,

Deliberând asupra recursului civil declarat de L. C., prin mandatar L. V. constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 10892 pronunțată la data de 20 noiembrie 2012 de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamanta L. C. în contradictoriu cu pârâta R. C. având ca obiect sechestru asigurator.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că prin Sentința civilă nr. 4400/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, învestită cu formulă executorie, R. Mircea a fost obligat să plătească lui L.

C. echivalentul în lei, la data plății, a sumei de 5200 Euro și 800 lei cheltuieli de judecată. Prin Sentința civilă nr. 4302/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul numărul_, învestită cu formulă executorie, același R. Mircea a fost obligat să plătească reclamantei L. C.

suma de 3800 lei, dobânda legală aferentă acestei sume, calculate de la data de_ și până la achitarea integrală a debitului, și suma de 407 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea civilă nr. 1198/2011 a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorului R. Mircea, în baza Sentinței nr. 4400/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ . Având în vedere imposibilitatea continuării executării silite a debitorului, prin procesul verbal întocmit la data de_ de B.E.J. Pintea B. I., în dosarul execuțional nr. 66/ex./2011 (f.12), s-a procedat la încetarea executării silite din cauza lipsei de venituri și bunuri urmăribile.

Cu privire la imobilul asupra căruia se solicită instituirea sechestrului asigurator, instanța a constatat că la data de_, acesta a trecut în proprietatea lui R. C., căsătorită cu R. Mircea (f.10-11). Ulterior, prin Contractul de vânzare cumpărare nr. 644/2009, încheiat în formă autentică, soții R. au înstrăinat imobilul către Teteran Paul S. . În prezent, apartamentul situat în B. M., A. N., nr. 2/60, jud. M., înscris în C.F. nr. 1. -C1-U10, se află în proprietatea lui C. Marinel Petrișor (f.14).

Întrucât debitorul R. Mircea a decedat la data de_ (f.8), reclamanta urmărește să își recupereze creanța de la soția supraviețuitoare, pârâta R. C. .

S-a mai arătat că potrivit art. 591 C.proc.civ., creditorul care nu are un titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune.

Așadar, pentru înființarea sechestrului asigurător sunt necesare a fi întrunite în mod cumulativ, următoarele condiții și anume: creditorul să nu aibă un titlu executoriu, creanța să fie constatată printr-un act scris, să fie exigibilă, iar reclamantul să dovedească faptul că a intentat acțiune.

Conform alin. 3 din același articol, instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar dacă creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de alin. 1 și să depună o cauțiune al cărui cuantum va fi fixat de către instanță.

Potrivit art. 376 alin. 1 C.proc.civ., hotărârile judecătorești învestite cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1 C.proc.civ., au caracter de titlu executoriu.

Cererea de înființare a sechestrului asigurător este, conform art. 591 alin. 1 Cod procedură civilă, la îndemâna creditorului care nu are titlu executoriu, or în speță, reclamanta are un asemenea titlu (Sentința civilă nr. 4400/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ și Sentința civilă

nr. 4302/_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul numărul _

).

Așadar, creanța pretinsă de reclamantă este constatată prin două înscrisuri ce, potrivit legii, constituie titluri executorii, caz în care, înființarea măsurii asigurătorii devine lipsită de interes, deoarece poate fi declanșată executarea silită. Prin urmare, nu este îndeplinită în cauză prima condiție prevăzută de art. 591 alin. 1 C.proc.civ. care impune creditorului să nu aibă titlu executoriu. Având în vedere că pentru înființarea sechestrului asigurător trebuie îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile prevăzute de 591 alin. 1 C.proc.civ., deoarece s-a constatat neîndeplinirea uneia dintre acestea, instanța nu va mai analiza existența celorlalte.

Mai mult, instanța de fond a constatat că imobilul cu privire la care se cere înființarea sechestrului asigurator nu se află în patrimoniul pârâtei.

Împotriva acestei încheieri,în termen legal, reclamanta L. C. a declarat recurs. În motivarea acestuia au fost reluate aspectele învederate de reclamantă în fața instanței de fond.

Astfel, s-a arătat că reclamanta a acordat un împrumut defunctului R. Mircea, fiindu-i predat totodată și un inel. Împrumut și inelul nu au fost restituite.

S-a mai arătat că se solicită obligarea pârâtei R. C. la plata debitului restant de 27297 lei, prin poprire pe pensie, înscrierea debitului în certificatul fiscal aferent imobilului situat în B. M. str. N. nr. 2/69, proprietatea pârâtei R. C. .

În drept cererea nu a fost motivată.

La data de_ la dosarul cauzei au fost depuse de recurenta L. C.

, concluzii scrise în cuprinsul cărora s-a arătat că se solicită înscrierea debitului de 27297 lei în certificatul fiscal al soției lui R. Mircea, sens în care s-a făcut referire la dosarul nr._ .

De asemenea s-a mai arătat că terenurile cu care R. Mircea a garantat împrumutul luat de la L. C. nu i-au aparținut acestuia sau acestea au fost înstrăinate. Din acest punct e de vedere s-a susținut că soții R. sunt de rea- credință.

La data de 9 ianuarie 2013 la dosarul cauzei, în recursa fost formulată o precizare de acțiune în cuprinsul căreia s-a solicitat anularea tuturor actelor notariale întocmite de soții R. și revenirea la situația anterioară.

La data de 15ianuarie 2013, respectiv 1 februarie 2013 și 6 februarie 2013 au fost depuse concluzii scrise din partea recurentei L. C. prin mandatar L. V. .

La data de_ la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise în cuprinsul cărora s-a solicitat obligarea familiei R. C. și a proprietarului apartamentului situat în B. M. A. N. nr. 2/60 la restituirea bunurilor respectiv inelul bărbătesc și a sumei de 16398 lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța reține următoarele:

Cererea formulată de L. V. în numele reclamantei L. C. la data de 20 august 2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. M. sub nr._ a vizat "aprobarea recuperării sumei de 27297 lei"; prin poprirea din pensia încasată de R. C. .

Ulterior la data de 13 noiembrie 2013 a fost formulată o precizare a cererii de chemare în judecată, în sensul că s-a solicitat instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra apartamentului situat în B. M. str. A. N. nr. 2/60. De asemenea, s-a solicitat înscrierea debitului în certificatul fiscală deținut de Direcția de Venituri și în cartea funciară nr. 1. B. M. unde este înscris dreptul de proprietate.

Prin încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2012 a fost disjuns capătul de cerere având ca și obiect sechestrul asigurator, s-a format un nou dosar cu nr._ și a fost fixat termen pentru acest dosar nou format.

Așadar, prezentul dosar are ca și obiect recursul declarat de recurentă împotriva Încheierii nr. 10892 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Baia Mare în data de 20 noiembrie 2012. Alte aspecte legate de c cererile ce fac obiectul dosarului nr._ nu pot fi analizate în prezentul cadrul procesual deoarece exced acestui cadru. Din acest punct de vedere cererile noi formulate în prezentul recurs, indiferent de faptul că acestea au fost formulate în dosarul nr._ sau sunt cereri nou formulate direct în recurs nu vor fi avute în vedere de instanță de recurs și nu vor fi analizate.

Apărările formulate de recurentă ar putea fi încadrate, eventual, în cuprinsul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. Analizată din această perspectivă încheierea atacată se consideră recursul declarat ca fiind nefondat.

Astfel, în ceea ce privește respingerea cererii de instituire a sechestrului asigurator, instanța constată că în mod legal și temeinic a apreciat J. ecătoria că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 591 C.proc.civ., în sensul că recurenta deține titlu executoriu, astfel că există posibilitatea punerii în executarea acestui titlu. Măsura asiguratorie se dispune atunci când există pericolul înstrăinării sau al ascunderii unor bunuri în dauna creditorului care nu poate să înceapă la momentul respectiv executarea silită. În cazul de față recurenta a început executarea silită, astfel că nu se justifică luarea unei măsuri asiguratorii până la momentul la care s-ar dobândi un nou titlu executoriu.

Și aspectul legat de dreptul de proprietate asupra bunului a fost corect reținut de instanța de fond. O altă condiție impusă de art. 591 C.proc.civ., vizează apartenența bunurilor asupra cărora urmează a fi instituită măsura asiguratorie, la patrimoniul debitorului. În cauza dedusă judecății bunul nu se află în patrimoniul debitorului, astfel că nici această condiție nu este îndeplinită.

Reținând cele de mai sus, în temeiul art. 312 C.proc.civ., raportat la prevederile art. 304 C.proc.civ., instanța va respinge recursul declarat de L.

C. prin mandatar L. V., acesta fiind neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca neîntemeiat recursul

declarat de L. C. domiciliată în

B. M. str. V. nr. 35A ap. 11, jud. M., prin mandatar L. V. domiciliat în B. M. str. V. nr. 35A ap. 11, jud. M., împotriva Încheierii civile nr. 10892 pronunțată la data de 22 noiembrie 2012 de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 7 martie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

P. G. P. M.

B.

W. D.

M.

C.

Red./dact./M.B.P./_ 2ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 137/2013. Sechestru asigurator