Decizia civilă nr. 141/2013. Sechestru asigurator
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 141/A/2013
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C.
, judecător JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: C. S.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de reclamanții D. R. D. și
D. D. M.
împotriva încheierii civile nr. 1659/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._, având ca obiect sechestru asigurător.
Dezbaterea apelului a avut loc la data de 7 noiembrie 2013, concluziile reprezentantului pârâților intimați fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din această decizie.
Având în vedere faptul că cererea de amânare a cauzei formulată de reclamanții apelanți pentru angajarea unui apărător a fost respinsă, în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, pentru a le da posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea deciziei pentru data de astăzi, 8 noiembrie 2013.
T R I B U N A L U L,
deliberând, constată:
Prin încheierea civilă nr. 1659/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanții D. R.
-D. și D. D. M., în contradictoriu cu pârâții SS și S. V. .
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr._, din data de 28 iunie 2013, reclamanții D. R. -D. și
D. D. M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SS și S. V., să se dispună instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile (real, imobile) ale pârâtei până la concurența sumei de 6. ,33 lei.
În motivarea cererii, în esență, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 3156/2012 din_ a Judecătoriei Năsăud pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect partaj succesoral, s-a stabilit în sarcina pârâtei SS obligația de a plăti reclamanților o sultă compensatorie în valoare de 653.326,33 lei. Pârâta ar fi înstrăinat cea mai mare parte a bunurilor rămase (atribuite în urma partajului succesoral) după defunctul S. M., în baza unei procuri dată de autor cu 10 ani în urmă, existând pericolul ca aceasta să înstrăineze și celelalte bunuri atribuite de instanță. Prin urmare, s-a solicitat admiterea cererii și înființarea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor ce au făcut obiectul partajului succesoral în cadrul dosarului nr._ .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 951 și urm. Cod procedură civilă.
În probațiune, reclamanta a anexat cererii înscrisuri: copie de pe sentința civilă nr. 3156/2012 (f. 6-11), copii ale plângerilor formulate către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel P. (f. 14-15 și f. 25-26) și Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de A. (f. 16-21), copia rezoluției din_ a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel P. (f. 22-24).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50,00 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar anulate la dosar.
În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri.
Analizând cererea de față prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, judecătoria a statuat că art. 951 și următoarele Cod procedură civilă prevăd posibilitatea creditorului care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, de a solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului dacă dovedește că a intentat acțiune.
Prin urmare, condițiile de admisibilitate ale cererii de înființare a sechestrului asigurător vizează în principal: existența uni creanțe certe, lichide și exigibile, lipsa unui titlu executoriu, precum și dovedirea intentării unei acțiuni.
În cauză, s-a constatat că pârâta debitoare SS are o datorie față de reclamanții creditori de 653.326,33 lei, reprezentând valoarea sultei compensatorii stabilite de instanța de judecată prin sentința civilă nr. 3156/2012 pronunțată în dosarul nr._, definitivă (potrivit art. 377 pct. 1 din v. Cod procedură civilă) și executorie, fără a mai fi necesară învestirea cu formulă executorie (prevăzută de art. 376 alin. (1) din v. Cod procedură civilă), în baza art. 10 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă (care prevede faptul că "ori de câte ori printr-un act normativ se prevede învestirea cu formulă executorie a unei hotărâri judecătorești sau a altui înscris, acestea vor fi puse în executare, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie.";).
În aceste condiții, s-a apreciat că reclamanții se pot pretinde titularii unei creanțe certe, lichide și exigibile în contra debitoarei pârâte SS, însă, instanța a constatat neîndeplinite celelalte condiții pentru admiterea cererii: lipsa unui titlu executoriu (sentința civilă anexată constituind titlu executoriu în baza art. 10 din Legea nr. 76/2012), precum și dovedirea intentării unei acțiuni (măsura sechestrului asigurător poate fi dispusă în scopul valorificării bunurilor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu - art. 951 Cod procedură civilă). Cererea de chemare în judecată trebuie să aibă ca obiect recuperarea creanței, respectiv obținerea unui titlu executoriu, fiind distinctă față de acțiunea civilă introdusă de SS (în calitate de reclamantă) sub nr. de înregistrare_ ce constituie în fapt cauza raportului obligațional.
Totodată, s-a precizat că reclamanții nu fac dovada existenței vreunei creanțe față de pârâtul S. V., în sentința civilă, anexată, neinstituindu-se nicio obligație în sarcina acestuia față de reclamanți.
Pe cale de consecință, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de instituire a sechestrului asigurător descrise anterior, cererea reclamanților s-a respins, conform dispozitivului.
Împotriva încheierii expuse au declarat apel, în termen legal, reclamanții D.
R. -D. și D. D. M., prin care au solicitat admiterea acestuia, modificarea încheierii în sensul admiterii cererii privind sechestrul asigurător pe bunurile menționate în acțiunea introductivă, potrivit sentinței civile nr. 3156/2013 dată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ .
În motivarea căii de atac s-a susținut că se motivează în încheiere că nu sunt îndeplinite toate condițiile pentru admiterea cererii, respectiv lipsa unui titlu executoriu, deși au depus hotărârea judecătorească, respectiv sentința civilă nr. 3156/2012 pronunțată de Judecătoria Năsăud, în dosarul nr._, din care rezultă cu certitudine că numita SS trebuie să le plătească o sultă de 653.316,33 Iei, întrucât instanța de fond, aceeași care a pronunțat încheierea împotriva căreia formulează apel, a binevoit ca toate bunurile pe care le-a reținut la masa partajabilă să Ie repartizeze în lotul numitei SS .
Au dovedit că debitoarea SS este de rea-credință, așa cum menționează și legiuitorul, în sensul că potrivit art. 952 punctul 3, "instanța poate încuviința sechestru asigurător și atunci când creanța nu este exigibilă (ceea ce nu este cazul lor) în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea".
Instanța de fond dă o interpretare proprie dispozițiilor legale în materie de sechestru asigurător, interpretând greșit actul dedus judecății, cu o aplicare greșită a legii și neavând în vedere întreg probatoriul existent la dosarul cauzei, care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
Prin însăși art. 951 Cod procedură civilă legiuitorul a stabilit "sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau și imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terț în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu".
Instanța de fond a interpretat după bunul plac dispozițiile legale mai sus arătate și vorbește de dispozițiile Legii 134/2010, de Legea 76/2012, privind investirea cu formulă executorie a unei hotărâri judecătorești sau a altui înscris, dar nu face vorbire în nici un fel despre situația de fapt și de drept din prezenta cauză, în sensul că s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească că numita SS trebuie să le dea această sultă de 653.316,33 lei, întrucât toate bunurile din masa de partaj i-au fost repartizate acesteia, deși apelanții au solicitat partajarea în natură, iar legiuitorul a stabilit că bunurile se partajează pe cât posibil în natură. Și în cazul lor este posibil, fiind vorba despre suprafețe de teren reținute de instanța de fond, însă le-a repartizat toate numai numitei SS .
Deși au depus la dosarul cauzei dovezi, respectiv contracte de vânzare- cumpărare întocmite fictiv prin care aceasta înstrăina cea mai mare parte a bunurilor rămase de pe urma autorului S. M. printr-o procură generala dată cu 10 ani în urmă față de momentul înstrăinării bunurilor, bunuri ce nici măcar nu se aflau în patrimoniul autorului în momentul încheierii acestei procuri, iar parchetele au dispus neînceperea urmăririi penale împotriva notarului și a lui SS pe motiv că au trecut mai mult de 5 ani de la data săvârșirii infracțiunilor.
Instanța a interpretat greșit textul de lege, întrucât cu dovezile și probele depuse la dosar au dovedit că intimata SS "a risipit averea" autorului S.
M., potrivit dispozițiilor legale, însă cu toate acestea instanța nu admite cererea întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 951 Cod procedură civilă.
Legiuitorul a stabilit prin această măsură a sechestrului asigurător ca o garanție în favoarea creditorului atunci când debitorul este de rea-credință și există pericolul ca acesta să se sustragă de la urmărire, să ascundă sau să-și risipească averea, astfel încât creditorul nu poate să-și recupereze creanța. Printr-o astfel de încheiere pronunțată de instanța de fond nu se face altceva decât să le încurajeze pe debitoare să-și manifeste aceeași atitudine și dispreț față de lege și legiuitor în detrimentul creditorilor, atâta timp cât au dovedit concret, atât prin cererea de sechestru asigurător, cât și în acțiunea de partaj, că aceasta este de rea-credință și a înstrăinat bunurile autorului prin eludarea legii.
Aceeași instanță de fond care a pronunțat și hotărârea de partaj, prin care a repartizat toate bunurile unei singure persoane împotriva dispozițiilor legale și a practicii judiciare, respectiv debitoarei din această cauză, debitoare care le-a adus grave prejudicii materiale și morale, acum le respinge cererea de sechestru asigurător printr-o interpretare personală a dispozițiilor legale în materie de sechestru asigurător.
Intimații SS și S. V., prin întâmpinarea de la filele 23-25, s-au opus admiterii apelului, invocând în apărare cele ce succed.
Cererea de instituire a sechestrului asigurător a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 951 și următoarele Cod procedură civilă. Textele legale invocate de pretinșii creditori reglementează situații diferite în care instanța poate institui sechestrul asigurător. Trecând peste această "confuzie"; a apelanților, apreciază că modul în care instanța de fond a interpretat dispozițiile invocate de apelanți sunt absolut corecte.
Potrivit art. 951 Cod procedură civilă, sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/și imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terț în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu.
Potrivit acestui text, pentru admisibilitatea cererii de instituire a sechestrului asigurător este necesară îndeplinirea a cel puțin două condiții. În primul rând este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de creditor al unei sume de bai și acesta să facă dovada intentării unei cereri de chemare în judecată formulată de creditor împotriva debitorului, având ca obiect plata unei sume de bani.
În speță, în acțiunea ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Năsăud, apelanții din prezenta cauză au calitatea de pârâți. Chiar dacă pârâții din acest dosar au formulat o cerere reconvențională, litigiul a fost declanșat urmare formulării acțiunii de către SS și în nici un caz de către apelanții D. .
Obiectul acțiunii din dosarul nr._ al Judecătoriei Năsăud este succesiune și partaj.
Deoarece acțiunea din dosarul în care s-a pronunțat sentința invocată de pretinșii creditori nu are ca obiect plata unei sume de bani, iar apelanții nu au calitatea de reclamanți creditori, cererea de instituire a sechestrului asigurător este evident inadmisibilă.
Dosarul nr._ este în prezent pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud și are ca obiect succesiune și partaj. Suma ipotetică la care a fost obligată reclamanta reprezintă sulta rezultată în urma modalității de partajare. Prin apelul declarat în cauză, pârâții D. solicită modificarea modalității de partajare și atribuirea unui lot în
natură. În această ipoteză este evident că sulta stabilită de instanța de fond nu este certă.
Acesta este un alt argument care demonstrează că cererea de instituire a sechestrului este inadmisibilă.
Contrar insinuărilor apelanților, sentința civilă nr. 3156/2012 a Judecătoriei Năsăud nu este definitivă. Acțiunea ce formează obiectul dosarului nr._ a fost promovată sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă. Potrivit dispozițiilor art. 377 alin. 1 pct. 4 sunt hotărâri definitive … pct. 4 hotărârile date în apel. În speță, sentința civilă nr. 3156/2012 a Judecătoriei Năsăud a fost atacată cu apel, raportat la valoarea obiectului litigiului. În aceste condiții este evident că nu se poate pune în discuție existența unei creanțe certe. Atâta vreme cât creanța nu există, ea nu este lichidă și exigibilă.
Celelalte motive invocate prin cererea de apel vizează modalitatea de partajare dispusă prin sentința civilă nr. 3156/2012 a Judecătoriei Năsăud și ele exced obiectul pricinii. Prin aceste "critici"; apelanții își exprimă nemulțumirea față de modalitatea de partajare dispusă de instanța fondului și, în final, precizează că în apelul declarat în dosarul de fond doresc ca partajarea imobilelor să se dispună în natură. Într-o atare ipoteză nu mai există sultă compensatoare.
În ceea ce-l privește pe intimatul S. V. este de observat că prin sentința de partaj acesta nu a fost obligat la plata vreunei sulte în favoarea pârâților D. . Pe cale de consecință, cererea de instituire a unui sechestru asigurător asupra bunurilor acestuia este inadmisibilă.
Afirmațiile apelanților în sensul că intimații S. și-ar fi înstrăinat bunurile și astfel ar exista pericolul diminuării patrimoniului acestora sunt nefondate. Așa cum au precizat, în speță, apelanții nu dețin o creanță care să poată fi executată silit. Pe cale de consecință, afirmațiile acestora nu au nici o relevanță în cauză.
Recursul nu este fondat și se va respinge ca atare, însă se va înlocui în parte motivarea primei instanțe, după cum urmează.
Judecătoria nu a observat că dosarul nr._ s-a soluționat sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă și nu a urmărit cursul acestuia. Astfel, deși în dispozitivul sentinței civile nr. 3156/2012 dată în dosarul de mai sus se prevede calea de atac pe care părțile o pot promova împotriva acesteia ca fiind recursul, instanța de control, văzând valoarea imobilelor disputate, a decis că în proces calea de atac legală ce se poate introduce împotriva sentinței este apelul. Această dispoziție de recalificare a căii de atac s-a luat la data de 6 iunie 2013, înainte de introducerea prezentei cereri (28 iunie 2013) și, evident, înaintea pronunțării încheierii aici atacate (16 iulie 2013).
Prin urmare, trebuia să se considere că sentința nu poate fi pusă în executare în perioada judecării apelului, întrucât, conform art. 284 alin. 5 teza I Cod procedură civilă, apelul este suspensiv de executare.
Într-adevăr, prin sentința nr. 3156/2012, SS a fost obligată să plătească lui D. D. -M. și R. D., împreună, suma de 653.316,33 lei cu titlu de sultă compensatoare. Însă, trebuie menționat că în litigiul din dosarul nr._ s-a statuat asupra proprietății terenurilor pentru care s-a cerut instituirea sechestrului asigurător, hotărându-se că au aparținut defunctului S. M., s-au partajat între moștenitori și s-au atribuit în întregime pârâtei SS, și strict în ideea partajului s-a fixat și sulta.
Față de această împrejurare, dacă se aprecia că este necesară o măsură asigurătorie de indisponibilizare a bunurilor litigioase, pentru conservarea drepturilor familiei D., atunci cea corectă era sechestrul judiciar, reglementat de art. 971 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă.
În niciun caz, sentința indicată nu poate fi echivalată cu un înscris constatator al unei creanțe, la care face referire art. 951, art. 952 alin 1 din același cod, pentru că secundul se constituie într-un înscris preconstituit de părți anterior intentării unei cereri de chemare în judecată, demers judiciar inițiat tocmai în scopul valorificării sumei de bani datorate de o parte celeilalte, în baza actului enunțat.
Deci, în privința sechestrului asigurător, procesul de fond are ca obiect obligația plății unei sume de bani (ipoteză neîntrunită în cauză), iar în situația sechestrului judiciar litigiul vizează proprietatea sau un alt drept real principal, posesia unui bun mobil sau imobil ori folosința sau administrarea unui bun proprietate comună, ca în cadrul procesual din dosarul nr._ .
Apelanții au pierdut procesul, așa încât vor fi obligați, în baza art. 453 NCPC să plătească intimaților suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în calea de atac, reprezentând onorariu avocațial (f. 48-49).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții D. R. -D. , domiciliat în C., str. Dr. N. I. S., nr. 2, bl. I 114, sc. 1, ap. 1, județul Dolj, și D. D.
M.
, domiciliată în C., str. Dr. Ștefan Berceanu, bl. I 32, sc. 2, ap. 3, județul Dolj, împotriva încheierii civile nr. 1659/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ .
Obligă pe apelanți să plătească intimaților SS , domiciliată în Curtea de
A. ,str. E. N., nr. 1, bl. A18, sc. E, et. 2, ap. 10, jud. A. și S. V. , domiciliat în P., str. N. V., nr. 34, bl. A2, sc. A, et. 2, ap. 10, jud. A., suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||
I. C. | S. | I. C. | S. |
Red. I.C. - _
Dact. C.S. - 2 ex. /_ Jud. fond C. S.
| ← Decizia civilă nr. 650/2013. Sechestru asigurator | Decizia civilă nr. 106/2013. Sechestru asigurator → |
|---|
