Decizia civilă nr. 149/2013. Constatare simulatie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 149/A/2013
Ședința publică din 14 noiembrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. A C. GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - apelul declarat de pârâta
J. A., împotriva sentinței civile nr. 799 din 13 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimatul J. M., având ca obiect acțiune în declararea simulației.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 7 noiembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 14 noiembrie 2013.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 799 din 13 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul J.
M. în contradictoriu cu pârâta J. A. cu domiciliu procesual ales la Cab.av. situat în mun.C. -N. str.Calea Dorobanților nr.3o-32, jud.C. .
A fost respinsă ca neîntemeiata cererea reconvenționala formulata de pârâtă împotriva reclamantului.
S-a constatat caracterul simulat al contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de parți si autentificate la Biroul Notarului P. L. Moigradean sub nr. 768/_, 772/_, 776/_, 780/_, 784/_ ,
788/_, in sensul ca acestea reprezintă in fapt contracte de donație, cu rezerva dreptului de uzufruct viager in favoarea reclamantului.
Pârâta a fost obligată sa recunoască dreptul de uzufruct viager al reclamantului și să îi permită exercitarea lui cu privire la cota de 5/8 parte din imobilul reprezentând apartamentul nr. 2, situat in C. -N., str. Republicii nr. 55, jud. C., înscris în CF nr. 28527 C., nr. top 1210/2/II și PIC aferente din CF col. nr. 28525, cota de 4/5 parte din imobilul compus din casă și teren, situat in C. -N., str. Av. Badescu nr. 1, jud. C., înscris în CF nr. 1. C., nr. top 1266/1, cota de 5/8 parte din imobilul reprezentând apartamentul nr. 1, situat in C. -N., str. Croitorilor nr. 25, jud. C., înscris in CF nr. 62926 C., nr. top 728/I, având PIC aferente înscrise in CF col. nr. 2421 C., nr. top 728, imobilul compus din teren si construcție, situat in C. -N., str. Av. Badescu nr. 1A, jud. C., înscris in CF nr. 1. C., nr. top 1266/2, cota de 5/8 parte din imobilul reprezentând apartamentul nr. 16, situat in C. -N., str. Mamaia nr. 10, bl. A3, jud. C., înscris in CF nr. 1. C., nr. top 10092/1/2/S/XVI, cu PIC aferente si cota de 5/8 parte din imobilul compus din teren si casa, situat in C. -N., str.
Cireșilor nr. 77, jud. C., înscris în CF nr. 4185 C., nr. top 1134, 1135/2/2.
S-a dispus rectificarea mențiunilor efectuate în cărțile funciare sus menționate, cu privire la imobilele identificate si in limitele acolo stabilite, relativ la titlul cu care au fost dobândite de către parata, respectiv acela de donație in loc de vânzare-cumpărare.
S-a dispus intabularea în cărțile funciare sus menționate si asupra imobilelor, respectiv a cotelor-parți amintite, a dreptului de uzufruct viager, in favoarea reclamantului.
A fost obligată pe pârâta la plata către reclamant a sumei de 17455 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
A fost respinsă cererea pârâtei de restituire a taxei judiciare de timbru aferentă cererii de apel.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
La data de_, prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 768, 772, 776, 780, 784 si 788 de notarul public L. Moigradean, reclamantul a vândut paratei cota de 5/8 parte din imobilul reprezentând apartamentul nr. 2, situat in C. -N., str. Republicii nr. 55, jud. C., inscris in CF nr. 28527 C., nr. top 1210/2/II si PIC aferente din CF col. nr. 28525, pentru prețul de 17185 Euro, cota de 4/5 parte din imobilul compus din casa si teren, situat in C. -N., str. Av. Badescu nr. 1, jud. C., inscris in CF nr. 1. C., nr. top 1266/1, pentru prețul de 64000 Euro, cota de 5/8 parte din imobilul reprezentând apartamentul nr. 1, situat in C. -N., str. Croitorilor nr. 25, jud. C., înscris in CF nr. 62926 C., nr. top 728/I, având PIC aferente înscrise in CF col. nr. 2421 C., nr. top 728, pentru prețul de 20625 Euro, imobilul compus din teren si construcție, situat in C.
-N., str. Av. Bădescu nr. 1A, jud. C., înscris in CF nr. 1. C., nr. top 1266/2, pentru prețul de 64000 Euro, cota de 5/8 parte din imobilul reprezentând apartamentul nr. 16, situat in C. -N., str. Mamaia nr. 10, bl. A3, jud. C., înscris in CF nr. 1. C., nr. top 10092/1/2/S/XVI, cu PIC aferente, pentru prețul de 20000 Euro si cota de 5/8 parte din imobilul compus din teren si casa, situat in C. -N., str. Cireșilor nr. 77, jud. C., înscris in CF nr. 4185 C., nr. top 1134, 1135/2/2, pentru prețul de 62500 Euro, in total prețul pentru cotele de proprietate ce au format obiectul convențiilor fiind de 2. Euro, care s-a stipulat ca a fost plătit anterior semnării contractelor.
Prin aceste contracte, părțile au convenit ca asupra cotelor ideale de proprietate ce formează obiectul lor sa se noteze interdicția de înstrăinare si grevare, pe numele si in favoarea vânzătorului, pe tot timpul vieții acestuia.
Pârâta este fiica reclamantului si a defunctei sale soții, conform certificatului de moștenitor nr. 21/2000, eliberat de Birul Notarului P. L. Barsan Moigradean la data de_, așadar coproprietar asupra imobilelor in cauza, anterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.
Cu toate acestea, conform răspunsului la întrebarea nr. 8 din interogatoriul luat pârâtei, pana la data încheierii contractelor de vânzare- cumpărare in discuție, aceasta nu a intrat in posesia fructelor civile produse de bunurile imobile, respectiv parte din chiriile percepute pentru transmiterea dreptului de folosința asupra lor, fapt atestat de contractele de închiriere atașate in copie la dosarul cauzei.
Ulterior, la data de_, cu procurile autentice de la filele 16 si urm. dos., parata a împuternicit pe reclamant sa administreze bunurile imobile sus identificate, sa încaseze chiriile si sa plătească impozitele aferente, ceea ce in speța s-a si întâmplat, conform recunoașterilor reciproce ale parților
din acțiuni, răspunsurile la interogatorii si extraselor de cont eliberate de unitățile bancare in perioada_ -_, pana la revocarea procurilor de administrare amintite de către reclamanta, prin Declarații autentificate sub nr. 1977/_ si nr. 1304/_, aduse la cunoștința reclamantului prin notificarea din_ .
La interogator pârâta a arătat că tatăl său, reclamantul J. M. i-a vândut imobilele în discuție deoarece avea nevoie de bani. L-a împuternicit pe tatăl său să administreze imobilele și să gestioneze sumele de bani obținute din închirierea acestora deoarece ea locuia mai mult în străinătate. În legătură cu prețul, pârâta a susținut că i-a achitat reclamantului suma de cca.298.000 euro - 299.000 euro. Referitor la proveniența acestei sume de bani, pârâta a arătat că reprezintă veniturile realizate urmare a muncii prestate în străinătate. Pârâta a mai arătat că a început să muncească de la vârsta de 19 ani, când a plecat în Italia, iar apoi în SUA. Despre remiterea prețului, pârâta a arătat că i-a înmânat reclamantului cei cca. 300.000 euro, în numerar, acasă și nu a fost de față nici o altă persoană. Legat de acest moment pârâta a mai menționat că, în acea seară a venit direct de la aeroport, aducând cu ea pe avion suma de cca. 300.000 euro din SUA.
În opoziție cu pârâta, reclamantul a arătat că, în realitate, înțelegerea cu aceasta a fost de a-i dona imobilele care au fost achiziționate în timpul căsătoriei cu mama pârâtei. Arată că, despre vânzare nu s-a discutat, voința sa fiind, ca după decesul său pârâtei să îi rămână toată averea. În legătură cu situația materială a pârâtei, reclamantul a arătat că într-adevăr imediat după terminarea liceului aceasta a plecat în străinătate, însă a continuat să fie în întreținerea sa trimițându-i în mod constant sume de bani. Reclamantul a mai arătat că nu s-a plătit nici o sumă de bani cu titlu de preț, pe de o parte, nefiind o vânzare, iar pe de altă parte, pârâta nu dispunea de o asemenea sumă de bani, în lipsa unei surse considerabile de venit.
Aspectul asupra căreia a insistat pârâta este cel referitor la plata prețului de 300.000 euro, pe care susține că i-a obținut din munca sa prestată în străinătate. Pârâta nu a făcut dovada unui venit lunar, al cărui cuantum să fie în măsură să acopere o asemenea sumă de bani .Aspectul că pârâta a lucrat în străinătate a fost confirmat de martorele Coroi A. M. și Prunean M., care au relatat că știu că pârâta a plecat la muncă în Italia unde câștiga 400-500 euro/zi, apoi, 3000 euro/lună, fără a preciza perioada. Martorele au mai arătat că în anul 2003 pârâta a plecat în SUA unde a lucrat la un restaurant exclusivist, fără a arătat nici perioada și nici veniturile obținute.Deși, pârâta a susținut că a lucrat la diverse firme cu renume, în opinia sa, cum ar fi case de modă, svowrom-uri, alimentație publică, distribuție de încălțăminte nu a fost în măsură să prezinte nici un document din care să reiese faptul angajării, sursa veniturilor și nici cuantumul acestora. Apoi, deși a menționat că a lucrat o perioadă cu forme
legale, pârâta nu a produs nici o dovadă în acest sens. Că pârâta a lucrat fără forme legale este evident, însă, chiar și în aceste condiții, era posibilă dovada existenței, măcar în parte, a veniturilor realizate în acest mod, prin existența unor conturi în diverse unități bancare din țară sau străinătate, efectuarea de operațiuni bancare, etc. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâta a vehiculat o sumă de bani într-un cuantum deloc neglijabil.
Martora Prunean L. a mai arătat că știe din spusele pârâtei că mare parte din cei 300.000 euro i-a primit pârâta de la logodnicul său Saleh Etrad Faraj care era vicepreședinte la banca Lehmann and Brothers și pe care l-a
cunoscut în luna februarie 2003 și cu care s-a logodit la sfârșitul anului 2003.
Susținerea pârâtei referitoare la faptul că a încheiat cu reclamantul contractele de vânzare-cumpărare întrucât tatăl său avea nevoie de bani, vine în contradicție cu relatările acelorași martore care au arătat că știu de la pârâtă că a dorit să încheie aceste contracte pentru a proteja investițiile pe care le făcea cu bunurile imobile și fiind nemulțumită de modul în care le administra tatăl său.
Cele de mai sus nu concordă nici cu depoziția martorului Bălan D. I. care a arătat că inițiativa încheierii acestor contracte a avut-o reclamantul întrucât urma să i se nască un copil și dorea ca aceste imobile să îi revină în întregime pârâtei, fiind dobândite în timpul căsătoriei cu mama acesteia.
Într-adevăr reclamantului i s-a născut un copil la data de_, la cca. 3 luni de la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, fapt ce poate veni să confirme susținerile reclamantului.
Greu de crezut sunt și relatările pârâtei, neconfirmate de nici o probă, referitoare la transportul celor 300.000 euro, împrejurare în jurul căreia pârâta a construit un întreg scenariu. În esență, pârâta a arătat că a venit cu un avion particular din SUA, aterizând în Milano și de acolo cu un alt avion în România, având asupra sa cei 300.000 euro și fără a se supune controalelor vamale de pe cele trei aeroporturi, fiind ajutată de o persoană al cărei nume nu l-a făcut cunoscut, declinându-i doar calitatea de diplomat. Aceasta, în condițiile în care, este bine cunoscut faptul că se pot introduce sau scoate din țară în numerar suma de până la 10.000 USD, iar pentru sumele care depășesc acest plafon trebuie completată o declarație specială în sensul menționării sumei și a provenienței banilor.
În ce privește acele procuri de administrare a imobilelor, în baza cărora reclamantul se comporta în continuare ca un proprietar, sunt pentru instanță indicii că părțile au convenit ca în realitate să încheie o liberalitate și nu act oneros.
În drept, potrivit art.1175 cod civ. simulația reprezintă o excepție de la opozabilitatea contractului față de terți și presupune existența între aceleași părți a două contracte: unul public-contractul simulat, prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu corespunde realității-și un altul secret- contra - înscrisul, care corespunde voinței reale a părților și prin care acestea anihilează, în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public. Pentru a fi în prezența simulației, este necesar ca actul secret - contra- înscrisul -să se fi încheiat concomitent sau eventual înainte de încheierea contractului aparent.
În ce privește chestiunea aprecierii relevanței, respectiv a concludenței martorilor, instanța reține că, pentru ca o probă să fie concludentă pentru rezolvarea unei cauze ea trebuie să poarte asupra unor împrejurări care sunt de natură să conducă la aceasta. Or, martorele pe relatările cărora pârâta și-a construit apărarea, nu au fost în măsură să invoce decât amănunte cunoscute din spusele pârâtei și să facă anumite presupuneri care nu cuprind, însă, elemente esențiale și de natură a susține situația de fapt invocată de pârâtă.
Probele administrate în cauză au format convingerea instanței că intenția reală a fost ca imobilele să fie donate în raport și de menționarea în unul dintre contracte a dreptului de uzufruct viager în favoarea reclamantului. Existența raporturilor de rudenie dintre părți poate fi apreciată ca fiind de natură să constituie o imposibilitate morală pentru întocmirea unu înscris. Actul secret(contra-înscrisul) este numai de natura
simulației nu și de esența ei. De esența simulației este existența acordului simulatoriu, care exprimă convenția reală dintre părți, cu privire la obiectul simulației. În această situație, așadar, nu există două acte distincte(contra- înscrisul și actul aparent), ci un singur act-cel aparent-operațiunea juridică reală existând numai la nivelul intenției ascunse a părților contractante.
Urmare a existenței simulației, pentru a da eficiență situației juridice reale, capetele de cerere privind publicitatea imobiliară din acțiunea introductivă apar ca fiind admisibile și întemeiate.
Cu privirea la imoralitatea cauzei instanța a arătat că a animat pe reclamant la încheierea simulației, respectiv aceea de exheredare a celui de- al doilea copil al său, apărarea pârâtei nu a putut fi primită de instanță întrucât, pe de o parte, nu s-a putut refuza reclamantului stabilirea situației juridice reale dintre părți întemeiată pe ideea de culpă morală corelativ cu păstrarea refuzului pârâtei de a da eficientă actului secret, ce are valoare de lege între părțile contractante, potrivit art.969 cod civ., iar pe de altă parte, în raporturile cu descendenții are eficiență actul secret iar nu cel public.
Relativ la cererea reconvenționala formulata de parata, reclamanta reconvenționala, cu dovezile administrate s-a constatat ca susținerile acesteia conform cărora reclamantul ar fi încasat suma de 56000 Euro după revocarea procurilor de administrare, respectiv notificarea reclamantului cu privire la aceasta nu poate fi primita de instanța, câtă vreme parata nu a făcut dovada ca suma de 1. ,60 lei ridicata de reclamant din cont la data de_ si suma de 4200 Euro ce doar afirmativ se susține ca a fost plătita de chiriașul Consulatul Maghiar cu titlu de chirie pe trei luni la data de_ sunt anterioare notificării prin care s-a adus la cunoștința reclamantului revocarea procurilor de administrare, respectiv_, data de la care cel mai devreme revocarea este opozabila reclamantului.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța a admis acțiunea civilă și a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională.
În temeiul art.274 cod pr.civ. instanța a obligat pârâta J. A. să plătească reclamantului J. M. suma de 17.455 lei cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat cerere de restituire a taxei judiciare de timbru prin care a solicitat restituirea sumei de 47.733,26 lei reprezentând suma achitată în plus cu titlu de taxă de timbru aferentă cererii de apel.
În motivarea cererii, pârâta a arătat că, raportat la modul în care cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de rejudecare a stabilit că reclamantul datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 17.112,48 lei, rezultă că
instanța de apel a calculat în mod eronat că taxa aferentă cererii de apel este în cuantum de 56.289,50 lei.
Cererea a fost motivată în drept pe disp.art.23 al.1 lit.b, al.3,4 din Legea nr.146/1997.
Motivul pentru care pârâta a considerat că este îndreptățită la restituirea parțială a taxei judiciare de timbru aferente cererii de apel este că a plătit taxă judiciară de timbru mai mult decât cuantumul legal.
Cerea a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente.
Cu ocazia declarării apelului împotriva sentinței civile nr. 3137/2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ pârâta a indicat valoarea imobilelor, obiect al simulației, la care s-a adăugat și obiectul cererii reconvenționale de 56.000 euro, la care instanța de apel a calculat o taxă judiciară de timbru de 56.289,50 lei. Pârâta a achitat taxa judiciară de timbru în cuantumul fixat de instanța de apel și nu a înțeles să formuleze cerere de reexaminare în condițiile art.18 din Legea nr.146/1997.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal pârâta, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și admiterii cererii reconvenționale, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în fața instanței de fond și apel.
În motivarea apelului s-au arătat următoarele:
În primul rând s-a criticat sentința pronunțată pe motiv de nelegalitate și netemeinicie în ce privește inexistența actului secret al donației și respectiv nedovedirea actului secret de către reclamant:
l. Nerespectarea prevederilor legale în materia probațiunii admisibile:
Prima instanță a pronunțat hotărârea de admitere a cererii cu încălcarea prev. art. 1173 alin. 1, art. 1191 alin. 2 și 1197 C. civil, dispoziții care stabilesc că, proba testimonială este inadmisibilă împotriva unui înscris cu atât mai mult împotriva unui înscris autentic și în lipsa oricărui început de dovadă scrisă. În hotărârea pronunțată, concluzia existenței simulației se bazează pe declarațiile a doi martori, care, potrivit textelor invocate, nu puteau fi audiați în cauză pentru că, proba însăși a admiterii audierii lor era imposibilă cu privire la aspectele constatate prin înscrisurile autentice.
2. Neobservarea sau ignorarea neîndeplinirii condiției minime a existenței și valabilității simulației, constând în încheierea actului secret cel mult concomitent actului public.
Instanța de fond a constatat existența simulației în condițiile în care actul despre care se susține că ar fi aparent, nu este însoțit de nici un fel de act secret, care să confirme existența unei alte înțelegeri a părților decât cea redată în actul public.
În cadrul raporturilor juridice dintre părți, instanța a apreciat că probele administrate în cauză i-au format convingerea că intenția reală a părților a fost ca imobilele să fie donate în raport și de menționarea în unul dintre contracte a dreptului de uzufruct viager în favoarea reclamantului, că existența raporturilor de rudenie dintre părți poate fi apreciată ca fiind de natură să constituie o imposibilitate pentru întocmirea unui înscris.
Argumentele primei instanțe, potrivit cărora părțile au încheiat în realitate contracte de donație, sunt nefondate: ambele părți au arătat explicit sau implicit, fie în cadrul susținerilor formulate în scris sau în cadrul răspunsurilor date la interogatoriu, că de administrarea imobilelor s-a ocupat reclamantul; faptul că pârâta era plecată, fie la studii, fie pentru alte motive în străinătate încă din anul 2001, era un motiv pentru care
fructele produse de imobile să fie culese de către reclamant; orice interpretări cu privire la modul în care pârâta a beneficiat sau utilizat de cota sa din fructele produse de imobilele în litigiu, nu sunt de natură să conducă la concluzia că acestea ar fi fost de drept, dintotdeauna ale reclamantului; instanța a omis să verifice că imobilele în litigiu nu produceau chirii în valorile actuale, că unele nu produceau chirii și, prin urmare, reclamantul nu percepea toate fructele acestor imobile în mod exclusiv; reclamantul a recunoscut că a trimis fiicei sale bani pentru studii și întreținerea ei în străinătate.
Cel de al doilea argument reținut de instanță, potrivit căruia, reclamantul ar fi donat, în realitate, bunurile fiicei sale cu rezerva uzufructului viager, deoarece el s-a ocupat de administrarea bunurilor fiicei sale până la revocarea procurilor de administrare, este nefondat: existența procurilor de administrare nu este de natură să dovedească o donație simulată sau un drept de uzufruct, ci dovedește că reclamantul trebuia să se ocupe de refacerea, renovarea și amenajarea imobilelor, de închirierea sau
administrarea lor cât mai profitabilă; raționamentul reclamantului, potrivit căruia a existat înțelegerea de a transfera averea pe numele pârâtei pentru a evita plata unei pensii de întreținere și pentru a nu permite noului moștenitor să dobândească o cotă parte din imobilele achiziționate, firesc ar fi fost ca părțile să nu încheie procuri de administrare; realitatea este că reclamantul s-a ocupat de administrarea imobilelor tocmai în temeiul acestor procuri, care dovedesc existența unei înțelegeri în acest sens cu pârâta.
În al treilea rând, instanța de fond comparând cauzele pentru care fiecare dintre părți a justificat înțelegerea de vânzare-cumpărare, alege ca fiind justă doar cauza reclamantului, reținând în mod nelegal că dacă adevărata cauză a contractelor de vânzare-cumpărare o constituia dorința reclamantului de a o proteja pe pârâtă, era suficientă întocmirea unui testament, reține că pârâta nu a făcut dovada veniturilor de natură să acopere plata prețului de 300.000 euro, înlăturând sau apreciind în mod subiectiv declarațiile martorilor audiați în cauză și înlăturând susținerile pârâtei cu privire la cauza contractelor de vânzare-cumpărare, cu motivarea că ar fi în contradicție cu declarațiile martorilor audiați.
În concluzie, cu privire la modul în care prima instanță a stabilit că între părți s-a încheiat un act de donație și nu un contract de vânzare- cumpărare, hotărârea primei instanțe s-a dat cu ignorarea probelor administrate în cauză, motiv pentru care, se impune reanalizarea acestora și coroborarea lor cu probele ce urmează a fi administrate cu ocazia soluționării prezentului apel.
Hotărârea instanței de fond este criticabilă și din perspectiva modului în care a fost soluționată apărarea pârâtei referitoare la cauza imorală și licită a pretinsului act secret.
Prima instanță a tranșat problema imoralității cauzei, reținând că nu se poate refuza reclamantului stabilirea situației juridice reale dintre părți, întemeiată pe ideea de culpă morală, corelativ cu păstrarea refuzului pârâtei de a da eficiență actului juridic și că în raporturile cu descendenții are eficiență actul secret. Așadar, instanța admite că la baza pretinsului act secret de donație stă un act care are o cauză juridică imorală și, prin urmare, instanța ar fi trebuit să constate nulitatea absolută a actului secret invocat de reclamant.
Prin urmare, sentința atacată raportat la dispozițiile art. 948, 966 și 968 C. civil, este nelegală și urmează a fi modificată în sensul respingerii acțiunii reclamantului, luând act că, dacă s-ar dovedi în mod corespunzător existența actului secret, acesta ar fi nul absolut pentru cauză ilicită și
imorală.
Pretențiile reclamantului formulate în cadrul acțiunii în declararea simulației sunt nelegale și prin prisma încălcării principiilor raportului juridic civil, "nemo auditur propriam turpitudinem allegans"; și "prestațio non valet contra actum perfactum";, iar instanța a omis să facă orice referire la încălcarea acestor principii, motiv care justifică critica de nelegalitate a acțiunii.
În ce privește recunoașterea dreptului de uzufruct viager, apelanta a arătat că probele propuse de reclamant pentru dovedirea convenției de constituire a unui drept de uzufruct viager în favoarea sa nu au reușit să dovedească această teză.
Hotărârea este criticabilă și din perspectiva modului în care a fost soluționată cererea reconvențională. Astfel, instanța a respins această cerere pe motiv că pârâta nu a făcut dovada că sumele pretinse ar fi fost
ridicate din cont sau încasate direct de către reclamant, că ar fi fost anteriore notificării prin care s-a comunicat revocarea procurilor de administrare la data de 28 iulie 2008.
Legalitatea hotărârii este criticabilă prin prisma prevederilor art. 1532, 1541 și 1544 C. civil. Pretenția de decontare a mandatului de administrare este întemeiată pe obligația legală a mandatarului de a da socoteală față de mandant, cu privire la exercitarea mandatului și de a remite acestuia tot ce ar fi primit în puterea mandatului, așa cum impun aceste prevederi legale.
Prin urmare, indiferent de data la care s-ar fi comunicat reclamantului notificarea de revocare a procurilor, obligația de decontare a mandatului trebui îndeplinită corespunzător.
Hotărârea este criticabilă cu atât mai mult cu cât instanța nu a respins cererea reconvențională prin prisma recunoașterii dreptului de uzufruct viager, ci pe motiv că nu s-a dovedit că încasarea sumei pretinse ar fi fost anterioară comunicării notificării de revocare a procurilor de administrare.
În ce privește modalitatea în care prima instanță a soluționat cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, apelanta a arătat că respingerea acestei solicitări este nelegală prin raportare la dispozițiile art. 23 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 146/1997.
Prima instanță a stabilit o taxă judiciară de timbru de 17.455 lei, în condițiile în care apelul declarat de pârâtă a fost taxat cu suma de 56.289,50 lei raportat la valoarea imobilelor în litigiu, indicată de apelantă. Ori, instanța a apreciat că dacă nu au contestat cuantumul taxei judiciare de timbru în fața instanței de apel nu ar fi îndreptățiți să recupereze sumele plătite în plus. Prin urmare, deși cererea de restituire a sumelor achitate în plus a fost motivată pe prevederile art. 18 din Legea nr. 146/1997, acest text de lege nu este aplicabil și nici nu stabilește că sancțiunea pentru necontestarea cuantumului taxei judiciare de timbru ar fi respingerea cererii de restituire în cazul în care se stabilește că s-a plătit mai mult și implicit pierderea dreptului de recuperare a sumei achitate în plus.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul J. M. s-a opus admiterii apelului, arătând următoarele:
În primul rând, susținerile apelatei apar ca fiind contradictorii, pe de o parte pârâta nu recunoaște existența simulației, iar pe de altă parte invocă în favoarea sa cauza ilicită și imorală a actului secret, dorind să păstreze în continuare efectele juridice ale actului public. Invocând nulitatea actului secret, pârâta nu face altceva decât să recunoască existența acestuia și implicit a întregii simulații.
În al doilea rând, raționamentul pârâtei referitor la invocarea doar a nulității actului secret pe motiv de cauză ilicită, este incompatibil cu efectele juridice ale simulației între părți. Pârâta are calitatea de parte în cadrul simulației, iar între simulanți actul public nu-și va putea produce efecte juridice niciodată, deoarece acesta nu a fost dorit de părți. Singurul act juridic care-și produce efectele între părțile simulației este actul secret, respectiv donația cu rezerva uzufructului viager.
Instanța nu putea respinge acțiunea pe motiv că actul secret este nul pentru cauză ilicită, deoarece ar fi încălcat prevederile art. 1175 Cod civil, întrucât instanța ar lăsa implicit să dăinuiască actul public între părți.
În al treilea rând, în materia simulației doar un terț de simulație ar putea invoca în favoarea sa actul public și nicidecum una dintre părți. În
situația în care s-ar aprecia că minorul Medan Ștefan are calitatea de terț față de simulație și nu aceea de succesor universal, este de observat că acesta nu a invocat în favoarea sa actul public și nici nu ar avea interesul să o facă, deoarece în situația în care va considera, după decesul reclamantului că i-a fost încălcată cotitatea disponibilă, îi va profita actului secret dintre părți, donație cu efectul uzufructului viager.
În ce privește nulitatea actului secret pe motiv de cauză ilicită și imorală invocată de apelantă ca urmare a încălcării de către instanță a celor două principii de drept referitoare că nimeni nu-și poate invoca propria culpă și nimeni nu se poate contrazice pe sine însuși, s-a arătat că aceste principii nu se aplică în materia simulației.
În ce privește acțiunea în declararea simulației, intimatul a arătat că aceasta vizează doar acele cote părți din imobile care au fost menționate în actele publice de vânzare-cumpărare, iar acțiunea în declararea simulației a fost pe deplin dovedită, contrar susținerilor apelantei.
În ce privește cerere reconvențională, intimatul a arătat că și sub acest aspect apelul declarat de pârâtă este nefondat, întrucât pârâta nu a făcut dovada că intimatul ar fi încasat suma de 56.000 euro după revocarea procurilor de administrare.
Examinând apelul declarat, curtea apreciază că este nefondat și în consecință, în baza art. 296 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prima critică - nerespectarea prevederilor legale în materiea probațiunii administrate în cauză:
Contractul aparent sau public este prezumat că exprimă adevărul, adică voința reală a părților până în momentul în care se dovedește contrariul.
Proba simulației se face diferit după cum actul secret este invocat de una dintre părțile contractante, succesorii lor universali sau cu titlu universal sau de o terță persoană.
Între părțile contractante, proba simulației se face potrivit normelor de drept comun privitoare la dovada actelor juridice, ori de câte ori actul aparent a fost perfectat în formă scrisă, dovada existenței și cuprinsului actului secret se face numai printr-un înscris.
De la această regulă există excepția când părțile sunt de acord să deroge de la dispozițiile prevăzute la art. 1191 alin. 2 C. civil, dar și excepția cazului prevăzut de art. 1198 C. civil când părțile contractante au fost în imposibilitatea morală de a-și preconstitui un înscris pentru dovada actului real.
Relația tată fiică cât și poziția pârâtei exprimată prin declarația de apel în care arată că "în relația tată-fiică cele două părți au fost apropiate până în luna iulie 2008, când au fost revocate procurile de administrare";, întăresc instanței de apel convingerea că dovada existenței actului secret se poate face, în speță, prin orice mijloc de probă, inclusiv declarația de martori.
Critica privind neobservarea sau ignorarea neîndeplinirii condiției minime a existenței și valabilității simulației constând în încheierea actului secret, cel mult concomitent actului public:
Pârâta este fiica reclamantului și a defunctei soții a acestuia și conform certificatului de moștenitor nr. 21/2000 eliberat de Biroul Notarului P. L. Bârsan Moigrădean la data de_, sunt coproprietari asupra cotei de ½ parte din imobilele în litigiu în cotă de ¼ parte reclamantul și ¾ parte pârâta.
La data de_ prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 768, 772, 776, 780, 784 si 788 de notarul public L. Moigradean, reclamantul a vândut paratei cota de 5/8 parte din imobilul reprezentând apartamentul nr. 2, situat in C. -N., str. Republicii nr. 55, jud. C., inscris in CF nr. 28527 C., nr. top 1210/2/II si PIC aferente din CF col. nr. 28525, pentru prețul de 17185 Euro, cota de 4/5 parte din imobilul compus din casa si teren, situat in C. -N., str. Av. Badescu nr. 1, jud. C., inscris in CF nr. 1. C., nr. top 1266/1, pentru prețul de 64000 Euro, cota de 5/8 parte din imobilul reprezentând apartamentul nr. 1, situat in C. -N., str. Croitorilor nr. 25, jud. C., înscris in CF nr. 62926 C., nr. top 728/I, având PIC aferente înscrise in CF col. nr. 2421 C., nr. top 728, pentru prețul de 20625 Euro, imobilul compus din teren si construcție, situat in C. -N., str. Av. Bădescu nr. 1A, jud. C., înscris in CF nr. 1.
C., nr. top 1266/2, pentru prețul de 64000 Euro, cota de 5/8 parte din imobilul reprezentând apartamentul nr. 16, situat in C. -N., str. Mamaia nr. 10, bl. A3, jud. C., înscris in CF nr. 1. C., nr. top 10092/1/2/S/XVI, cu PIC aferente, pentru prețul de 20000 Euro si cota de 5/8 parte din imobilul compus din teren si casa, situat in C. -N., str. Cireșilor nr. 77, jud. C., înscris in CF nr. 4185 C., nr. top 1134, 1135/2/2, pentru prețul de 62500 Euro, in total prețul pentru cotele de proprietate ce au format obiectul convențiilor fiind de 2. Euro, care s-a stipulat ca a fost plătit anterior semnării contractelor.
Prin aceste contracte, părțile au convenit ca asupra cotelor ideale de proprietate ce formează obiectul lor sa se noteze interdicția de înstrăinare si grevare, pe numele si in favoarea vânzătorului, pe tot timpul vieții acestuia.
La data de_ prin procurile autentificate de același birou notarial, pârâta a împuternicit pe reclamant să administreze bunurile
imobile în litigiu, să încheie orice act de închiriere, să încaseze chiriile, să plătească impozitele aferente și să efectueze reparațiile necesare, precum și orice act pe care îl va socoti necesar pentru buna administrare a imobilelor.
Prin procurile speciale autentificate de același notar, reclamantul a fost împuternicit să încheie și să semneze acte necesare în vederea obținerii unui credit, să vândă imobilul situat în C. -N., str. A. Bădescu nr. 1A.
Reclamantul a susținut că în realitate înțelegerea dintre el și pârâtă a fost aceea de a-i dona cota parte din imobilele în litigiu, achiziționate în timpul căsătoriei cu mama pârâtei, că în realitate nu s-a discutat despre vânzarea cotei părți, că de altfel pârâta nici nu avea posibilități materiale de a plăti prețul în condițiile în care nu realiza în mod constant venituri, că pârâta s-a aflat în întreținerea sa și după terminarea liceului și plecarea ei
în străinătate.
Pârâta a susținut că a plătit prețul stipulat în contracte de 300.000 Euro, că a avut ca sursă de venit munca pe care a prestat-o fiind plecată în străinătate. Pârâta a mai susținut că a încheiat contractul de vânzare- cumpărare cu reclamantul, întrucât acesta avea nevoie de bani.
Simulația este o operație juridică complexă care constă în încheierea și existența concomitentă, între aceleași părți contractante, a două contracte, unul aparent sau public, prin care se creează o situație juridică aparentă, contrar realității și altul secret, care dă naștere situației juridice reale dintre părți, anihilând sau modificând efectele produse în aparență în temeiul actului public.
Contractul secret este cel care exprimă voința reală a părților și stabilește adevărata situație juridică născută între ele. El se mai numește și contraînscris, pentru că, în general, se încheie în formă scrisă.
Existența simulației presupune existența unor condiții specifice: contraînscrisul să fie un act secret, contraînscrisul să fie contemporan cu actul public și intenția comună a părților de a simula.
Cu privire la prima condiție, aceasta înseamnă că existența și cuprinsul actului real sau contraînscrisul să fie necunoscute terților. Cea de-a doua condiție, presupune obligatoriu ca actul public și actul secret să fie încheiate simultan, adică în același moment, fiind de esența simulației încheierea simultană a celor două acte.
Cele două acte sunt contemporane nu numai când au fost încheiate simultan, ci și atunci când a avut loc încheierea mai întâi a actului secret și apoi a actului public, aparent, sau când actul secret nu s-a încheiat. Esențial ,pentru existența simulației este ca între părți să se fi realizat anterior acordul de voință cu privire la operațiunea juridică în ansamblul ei.
În speță, în contractele de vânzare-cumpărare s-a înserat interdicția de înstrăinare și grevare a imobilelor ce au făcut obiectul acelor contracte pe durata vieții reclamantului, iar în unul dintre contracte s-a înserat dreptul de uzufruct viager în favoarea reclamantului pentru imobilul situat în C. -N., str.Bilașcu (fostă Republicii) nr. 64 A.
Probele administrate de instanța de fond au demonstrat că reclamantul a fost cel care a avut posesia și folosința imobilelor în litigiu.
Răspunsul pârâtei la interogatoriu la întrebarea nr. 30 și 31 confirmă faptul că reclamantul a fost cel care a folosit banii proveniți din închirierea imobilelor înainte și după perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare,
că reclamantul se comporta ca un adevărat proprietar, că în realitate, părțile au înțeles să încheie o liberalitate și nu un act cu titlu oneros.
Aceste probe se coroborează cu declarația martorului Bălan D. I., care a arătat că "reclamantul s-a gândit să doneze fiicei sale imobilele dobândite în timpul căsătoriei cu mama acesteia, intenție despre care mi-a vorbit în anul 2004, preocupat fiind de faptul că i se va mai naște un copil și apreciind că aceste imobile s-ar cuveni pârâtei, deoarece au fost dobândite împreună cu defuncta sa soție"; (mama pârâtei), cât și cu declarația martorei Inouan D. G. (f. 522), care a declarat că "pârâta i-a spus că au încheiat contractele în această formă în urma sfaturilor avocaților, pentru că numai așa nu vor putea fi atacate";.
Prin urmare, menționarea acestor interdicții de înstrăinare și grevare și uzufructul viager dovedesc existența înțelegerii secrete dintre părți. A accepta contrariul ar însemna că pârâta și-a limitat dreptul de a dispune de partea sa din imobile pe toată durata vieții tatălui ei, iar reclamantul nu ar obține nici un folos practic de pe urma înserării acestor clauze în contractele publice.
Susținerea apelantei că reclamantul a fost un administrator și nu un uzufructuar este contrazisă și de procurile notariale speciale de vânzare și de administrare încheiate concomitent contractelor de vânzare-cumpărare, procuri în baza cărora reclamantul a încasat banii proveniți din închirierea acestor imobile, ceea ce dovedește că înțelegerea dintre părți a fost ca dreptul de uzufruct viager asupra imobilelor vândute rămâne în patrimoniul reclamantului. Încasarea acestor sume provenite din chirii de către reclamant este dovedită de documentele bancare și extrasele de cont prin care s-a transferat contravaloarea chiriei din contul pârâtei în
contul reclamantului, și de recunoașterea pârâtei la interogatoriu atunci când a răspuns că reclamantul a fost cel care a folosit banii proveniți din închirierea imobilelor, atât înainte cât și după încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.
Referitor la prețul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare, la plata acestuia, instanța reține următoarele:
Prețul stipulat în contractele de vânzare-cumpărare a fost de 300.000 Euro, iar pârâta a susținut că a plătit acest preț urmare muncii prestate în străinătate. Astfel, pârâta a susținut că a lucrat în Italia între anii 2001-2003, unde câștiga 400-500 Euro/zi, respectiv 3000 Euro/lună, iar ulterior, în anul 2003 a plecat în SUA unde a lucrat la un restaurant exclusivist, câștigând 5.000-6.000 USD pe lună.
Martorele audiate de instanța de fond au relatat, că știu din spusele pârâtei că aceasta a achitat prețul de 300.000 Euro, că o parte din această sumă a provenit din economiile pârâtei care lucra în New York la un restaurant exclusivist, iar o altă parte au provenit de la logodnicul acesteia, o persoană de origine arabă care avea calitatea de vicepreședinte al unei cunoscute bănci.
Martorele audiate de instanța de apel au arătat că în anul 2001 pârâta a plecat în Italia la studii, că din anul 2002 până în vara anului 2003 pârâta a lucrat în calitate de hostes, câștigând 200-300 Euro pe zi iar în weekend câștiga până la 5000 Euro pe lună, o perioadă de timp a lucrat la un showroom, câștigând peste 1500 Eur_ Euro pe lună), că nu a avut încheiat contract de muncă pentru aceste perioade.
Pârâta nu a făcut dovada unui venit lunar cu acte, deși a susținut că lucra la firme cu renume, ca de exemplu Ferrari și La Monza, din Monte Carlo, fiind greu de acceptat că aceste firme ar practica munca fără forme legale.
La data perfectării contractelor de vânzare-cumpărare pârâta avea vârsta de 22 de ani, conform recunoașterii ei a plecat în Italia pentru continuarea studiilor, și nu a depus la dosarul cauzei acte cu care să dovedească câștigurile realizate.
Pârâta a depus la dosarul cauzei (f. 125) un extras de cont privind suma de 6000 USD, în legătură cu care a susținut că reprezintă dovada de încasare a salariului de 6000 USD de la restaurantul C. i, iar la fila 127 a depus la dosarul cauzei un act tradus la fila 128, prin care se confirmă că în perioada 2002-2003 a prestat servicii de traducător pentru societatea UFI FILTERS SPA.
Pârâta nu a făcut însă dovada provenienței acestei sume și titlul cu care a fost încasată și nici dovada salariului pe care l-a primit în condițiile în care a prestat munca de traducător, motiv pentru care instanța va înlătura aceste probe.
În legătură cu perioada cât a locuit în New York pârâta a susținut că a lucrat la restaurantul C. i. Martora audiată în legătură cu această perioadă a arătat că a vizitat-o pe pârâtă în New York, că aceasta locuia într-un apartament luxos lângă Parcul Central, urmare muncii prestate la restaurantul C. i câștiga 5000-6000 euro, dar că presta această muncă fără a exista un contract de muncă. Aceeași martoră a arătat că pârâta într-o discuție și-a exprimat bucuria pentru că a făcut o investiție de
300.000 euro în imobilele pe care le-a dobândit, cumpărând partea tatălui ei.
Ulterior, pârâta a susținut că parte din suma plătită cu titlu de preț pentru imobilele în litigiu, respectiv 300.000 euro, a obținut-o de la
prietenul ei din SUA, care avea calitatea vicepreședinte al unei cunoscute bănci, și că a adus această sumă în țară fără a o trece prin conturi bancare, fără a oferi o explicație cu privire la motivul și condițiile în care i s-a dat această sumă.
Pârâta a susținut că a adus această sumă în țară plecând din New York cu un avion privat al prietenului său, a făcut escală la Milano, unde a fost trecută de același prieten pe la vama pentru diplomați. Din Milano a venit la C. cu o cursă AL Italia sau Tarom, iar la aeroportul din C. a fost ajutată de un prieten, care lucra la aeroport, pentru a nu fi supusă controlului vamal.
Poziția pârâtei nu exprimă adevărul pentru mai multe considerente. Astfel, pârâta susține că suma de bani reprezintă euro, în condițiile în care în SUA moneda de efectuare a tranzacțiilor o reprezintă USD; se poate introduse sau scoate din SUA suma de până la 10.000 USD, pentru sumele care depășesc acest plafon, urmând a fi completate documente speciale cu privire la proveniența și destinația acestor sume; expunerea funcționarilor vamali din cele 3 puncte de control care au ajutat-o să evite controlul vamal, fără nici un beneficiu, la suportarea unor consecințe juridice deosebite, este greu de acceptat, după cum este greu de acceptat și expunerea acelui prieten al pârâtei, care avea calitatea de vicepreședintele unei cunoscute bănci din SUA, care i-ar fi data această sumă de bani fără a o evidenția în documente justificative și care a ajutat-o să-i aducă în România, în modalitatea arătată.
Pârâta susține că actul secret donație cu rezerva dreptului de uzufruct viager, dacă s-ar admite că există, este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită și imorală. În aceste condiții, implicit pârâta recunoaște existența actului secret, deoarece pentru a invoca nulitatea acestuia pentru cauză ilicită și imorală, trebuie ca mai întâi actul să existe.
În al doilea rând, între părțile contractante, singurul act juridic care își produce efectele este actul secret, potrivit dispozițiilor art. 1175 Cod civil, actul public nu produce nici un efect pentru că acesta nu reprezintă realitatea juridică dintre ele. Dacă am accepta poziția pârâtei că actul secret este nul pentru cauză ilicită și imorală - fraudarea intereselor minorului Medan Ștefan I., ar trebui anulat și actul public, pentru că în situația contrară anularea doar a actului secret nu-i va profita acestuia dacă s-ar păstra actul public.
Pârâta a susținut că, motivul de nulitate absolută, cauza ilicită și imorală avut în vedere la încheierea contractului de vânzare-cumpărare constă în sustragerea reclamantului de la plata pensiei de întreținere datorată minorului Medan Ștefan I. . Afirmația pârâtei este contrazisă de sentința civilă nr. 4371/_ a Judecătoriei C. -N., dosar nr. 10016/2004 în care s-a reținut că în anul 2004 venitul realizat de reclamantul din prezenta cauză din cedarea folosului bunurilor este de 297.681.081 lei, respectiv un venit lunar de 24.806.756 lei, că la stabilirea pensiei de întreținere instanța a avut în vedere nu numai mijloacele de plată ale debitorului întreținerii care sunt mai mari, dar că suma de
6.000.000 lei acoperă nevoile de întreținere ale minorului.
Încălcarea celor două principii, "nimeni nu-și poate invoca propria culpă"; și "nimeni nu se poate contrazice pe sine însuși";, nu-și găsesc aplicare în materia simulației, având în vedere că este de esență simulației ca părțile să declare o situație prin actul public care este contrară voinței reale a părților cuprinsă în actul secret. Acțiunea în simulație poate fi exercitată de orice persoană interesată să invoce în favoarea sa actul
secret, ea putând fi promovată chiar de una din părțile contractante, împotriva celeilalte părți, care prevalându-se de actul public nu-și execută obligația asumată prin actul real.
Hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost criticată și cu privire la modalitatea în care a fost soluționată cererea reconvențională.
Cu privire la această critică, instanța de apel reține că prin declarațiile autentificate sub nr. 1304/25 iunie 2008 și 1977/30 iunie 2008 aduse la cunoștința reclamantului pin notificarea din 22 iulie 2008, pârâta a revocat procurile date reclamantului.
Suma de 175.401,60 lei a fost ridicată de reclamantă din cont la data de 26 iunie 2008 iar suma de 4200 euro a fost ridicată de reclamant la data de 6 iulie 2008, conform actelor existente la dosarul cauzei.
Prin urmare, având în vedere că revocarea procurilor a fost comunicată reclamantului la data de 22 iunie 2008, curtea constată că, încasarea acestor sume a fost anterioară comunicării de revocare a procurilor de administrare, astfel că, susținerile pârâtei referitoare la faptul că reclamantul ar fi încasat aceste sume după revocarea procurilor de administrare, sunt nereale.
În declarația de apel se aduce critică hotărârii instanței de fond și prin modul în care a fost soluționată cererea de restituire a taxei judiciare de timbru.
Curtea apreciază că aceste critici sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu ocazia soluționării apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 3137/2011 a Judecătoriei C. -N., s-a stabilit în sarcina pârâtei obligația de a plăti taxă judiciară de timbru raportat la valoarea imobilelor ce face obiectul acțiunii, la care s-a adăugat taxa judiciară de timbru aferentă valorii ce face obiect al cererii reconvenționale, cuantumul total al taxei judiciare de timbru fiind de 56.289,5 lei.
Pârâta susține că prima instanță a stabilit o taxă judiciară de timbru de 17.445 lei și că în această modalitate taxă judiciară de timbru achitată pentru soluționarea apelului de 56.289,5 lei este prea mare.
Pârâta nu a contestat cuantumul taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina ei, așa cum îi oferă posibilitatea art. 18 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, potrivit căruia "împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face contestație potrivit dispozițiilor aplicabile in materie fiscală";.
Prin urmare, singura modalitate în care se poate stabili dacă taxă judiciară de timbru a fost sau nu corect calculată, este cea prevăzută de art. 18 alin. 2 din Legea nr. 156/1997, cale pe care pârâta nu a înțeles să o urmeze.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta J. A. împotriva sentinței civile nr. 799 din 13 noiembrie 2012 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | ||
ANA I. | A. | A. C. C. | B. |
Red. IA dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: A. C. C.
| ← Decizia civilă nr. 1/2013. Constatare simulatie | Decizia civilă nr. 32/2013. Constatare simulatie → |
|---|
