Decizia civilă nr. 150/2013. Revendicare imobiliară
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR.150
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: L. M. Teodora, judecător
D. D., judecător Ș. L., grefier
Pentru astăzi, fiind amânată pronunțarea hotărârii în cauza civilă, privind, după casare apelurile formulate de reclamantul M. L., domiciliat în C., Nr. 88, Jud. Sălaj și pârâta SS S. Z. - cu sediul în Z., B-dul M. V.
, Nr.93, Jud. Sălaj și cu sediul profesional ales la SCA NESTOR NESTOR DISCULESCU KINGSTON PETERSEN - B., Șoseaua B. -Ploiești,
Nr.1A, Intrarea A, Et.4, Sector_, pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosarul cu nr._, având ca obiect "revendicare teren";.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, procedura de citare făcându-se fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond, sunt consemnate în Încheierea de ședință din data de 31 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 1167/_ pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosarul cu nr._ s-au respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M. L., și excepția inadmisibilității formulării cererii, invocată de către pârâta SC S. SA.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamantul M.
, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA, privind obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 755 mp, înscris în CF nr. 6469 Z., nr. top. 1849/3/b(comasată sub nr. top. nou 3283), obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 lei, câte 1.000 lei/an, constituind folosul nerealizat pentru terenul ocupat, pe trei ani anteriori introducerii acțiunii și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului reprezentând teren în suprafață de 755 mp, înscris în CF nr. 6469 Z., nr. top. 1849/3/b(comasată sub nr. top. nou 3283).
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei, suma de 12.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Soluționând cu prioritate excepțiile ridicate de către pârâta SC S. SA instanța de fond le-a respins cu următoarea motivare :
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M. L., a fost respinsă de instanță reținându-se că stabilirea existenței dreptului de proprietate
vizează însuși fondul cauzei, orice persoană care pretinde a fi titularul unui drept de proprietate putând fi titularul unei acțiuni în revendicare, temeinicia cererii sale urmând a fi stabilită după administrarea probațiunii.
Excepția inadmisibilității formulării cererii a fost respinsă în condițiile în care obiectul cererii formulate este acțiune în revendicare, acțiune ce poate fi invocată de către acea persoană care pretinde a fi titulara unui drept de proprietate asupra unui imobil, iar legiuitor nu a stabilit anumite limite și condiții în promovarea acesteia.
Pe fondul cauzei pe baza probatoriului administrat instanța a reținut următoarele:
Reclamantului M. L., prin sentința civilă nr. 124 din data de 12 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 3501/3372008(f.182) i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 755 mp conform C.F. 1059 Z., nr. top 1849/3, iar Comisia Județeană Sălaj a fost obligată la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 755 mp teren agricol.
Prin această hotărâre nu s-a dispus ca reconstituirea dreptului de proprietate să se realizeze pe vechiul amplasament, iar prin încheierea nr. 212 din data de _
, pronunțată în dosarul nr._, instanța a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 124 din 12 ianuarie 2009, în sensul că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea intimatului M. L. se referă la suprafața de 755 mp și nu la amplasamentul acestui teren.
Anterior pronunțării acestor hotărâri, prin Sentința civilă nr.3733 din 9 noiembrie 1993, reclamantului M. L. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 5755 mp. în Z., în calitate de moștenitor a defunctei Abraham M. care conform CF 1059 Z. nr.top.1849/3 a fost proprietara unei suprafețe de 5755 mp.(f.37 și 43), dar nici prin acea hotărâre nu s-a stabilit amplasamentul terenului, ci s-a recunoscut doar îndreptățirea reclamantului la reconstituire.
În atare condiții, reclamantul este îndreptățit a fi pus în posesie cu o suprafață de 755 mp teren agricol, dar nu s-a stabilit că acest amplasament este cel identificat cu nr. top. 1849/3/b, înscris în CF nr. 6469 Z. .
La rândul său pârâta SC S. SA este proprietar al imobilului înscris în CF nr. 6469 Z., nr. top. 1849/3/b, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO3 nr. 3374/1996(f.715), identificat de altfel prin expertiza topografică încuviințată în cauză.
Curtea de A. C., sesizată în vederea soluționării excepției de nelegalitate parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO3 nr. 3374/1996, în ce privește terenul în suprafață de 755 mp înscris în CF nr. 6469 Z., nr. top. 1849/3/b, prin sentința civilă nr. 719 din data de_ pronunțată în dosarul nr._, a respins această excepție, reținând faptul că instanța urmează a proceda la compararea titlurilor reclamantului și al pârâtei în vederea soluționării acțiunii în revendicare promovată de către reclamant.
În cazul de față, reclamantul, deși are un drept de proprietate recunoscut asupra unei suprafețe de teren de 755 mp teren agricol, nu are un titlu efectiv pentru terenul identificat cu nr. top. 1849/3/b, înscris în CF nr. 6469 Z. ,in condițiile în care nu s-a emis în favoarea acestuia adeverință de proprietate și nu a fost pus în posesie cu terenul pe care îl revendică, ar fi putut face dovada dreptului
său de proprietate asupra terenului în suprafață de 755 mp identificat cu nr. top. 1849/3/b, înscris în CF nr. 6469 Z. .
Prin comparație, s-a reținut că pârâta SC S. SA, face dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 755 mp teren agricol, identificat cu nr. top. 1849/3/b, înscris în CF nr. 6469 Z., cu ajutorul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO3 nr. 3374/1996(f.23 - dosar nr._ ).
Reținând că pârâta, are un titlu scris cu privire la terenul în suprafață de 755 mp teren, identificat cu nr. top. 1849/3/b, înscris în CF nr. 6469 Z. - certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO3 nr. 3374/1996,s- a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamantul M. L., privind obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 755 mp, înscris în CF nr. 6469 Z., nr. top. 1849/3/b(comasată sub nr. top. nou 3283), iar pe cale de consecință, ca urmare respingerii capătului de cerere principal, va respinge și capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 lei, câte 1.000 lei/an, constituind folosul nerealizat pentru terenul ocupat, pe trei ani anteriori introducerii acțiunii și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului reprezentând teren în suprafață de 755 mp, înscris în CF nr. 6469 Z., nr. top. 1849/3/b(comasată sub nr. top. nou 3283).
Raportat la dispozițiile art. 274 alin. 1 și 3 Cod proc.civ., instanța a apreciat că onorariul de 191.338,88 lei este disproporționat. Având în vedere complexitatea cauzei, precum și munca îndeplinită de avocat, s-a apreciat că onorariul în cuantum de 12.000 de lei, respectă condițiile impuse de art. 274 alin. 3 Cod proc.civ., motiv pentru care va obliga reclamantul să plătească pârâtei, suma de
12.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen ambele părți
.
Prin apelul formulat (f.2) reclamantul M. L. solicită analizarea apelului în funcție de următoarele observații pe care le formulează :
-Este cert că prin sentința civilă 3733/_ i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 5755 mp,dreptul fiindu-i reconstituit cu 3 ani înainte de a primi S. atestatul;
-Este cert că terenul care i s-a reconstituit avea afectațiune agricolă;
-Se afirmă că titlul său nu este efectiv dar nu cunoaște această noțiune fiind însă cert că dreptul i-a fost reconstituit printr-o sentință,legea care reglementează atestarea prevede anumite condiții printre care și punctul de vedere al proprietarilor tabulari,nemaivorbind de declarația mincinoasă a fostului director că";nu există litigiu asupra terenului.
Prin apelul formulat prin avocat (f.12) reclamantul M. L. solicită admiterea apelului schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate respectiv să fie obligată pârâta să-i predea în deplină proprietate suprafața de 755 mp teren-titlul său fiind mai bine caracterizat,cu obligarea pârâtei la plata de despăgubiri de 1000 lei/an pentru terenul litigios ocupat începând cu anul 2005 ,precum și înscrierea în CF a terenului de 755 mp.
În motivarea apelului formulat se arată următoarele :
Hotărârea atacată este netemeinică și nelegală instanța de fond nepronunțându-se asupra tuturor probelor administrate,din care rezultă clar că reclamantul își justifică titlul invocat.
Cu toate că a arătat și a dovedit că atât titlul reclamantului apelant M. L., cât și titlul autoarei Abraham M. (bunica) acestuia, există și este mai bine conturat decât titlul pârâtei intimate SS S. și al autorului acesteia Statul Român, instanta de fond a pronunțat o hotărâre fară a avea în vedere probele de la dosar, respectiv:
- în ce privește titlul reclamantului M. L., acesta este dovedit și justificat
de următoarele probe și temeiuri legale:
- extrasul CF 1059 Z., nr. top. 1849/3, cu privire la suprafața totală de teren de 5755 mp, întăbulată încă din anul 1911 în favoarea familiei reclamantului, iar din anul 1928 este întăbulat în favoarea bunicii reclamantului Abraham M. . Din acest teren s-a desprins parcela cu număr top nou 1849/3/b în suprafață de 755 mp - parcela din litigiu - și a fost intabulată în favoarea pârâtei SC S. SA în anul 1997 în baza Certificatului de Atestare a dreptului de proprietate seria MO3 nr. 3374/1996.
- sentința civilă nr. 3733/1993 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr. 1510/1993(la mai multe file, inclusiv la fila 450 vol. II), prin care s-a reconstituit reclamantului, în baza Legii 18/1991, suprafața de teren de 5755 mp, ce a aparținut antecesoarei sale Abraham M., înscris în CF 1059 Z., nr. top 1849/3. Această sentință suplinește orice adeverință, la care face referire instanța de fond în motivare, întrucât a fost pronunțată tocmai în contestația la Legea 18/1991, deoarece inițial autoritățile competente în materia fondului funciar au refuzat abuziv reconstituirea dreptului de proprietate pe acest teren. Astfel, dacă instanța de fond ținea cont de această probă, nu avea cum să rețină în motivare că reclamantul nu are un titlu scris.
- sentința civilă nr. 124/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Z. (fila 442 dosar, vol. II) prin care Comisia Locală Z. a fost obligată să elibereze reclamantului M. L. titlu de proprietate și pentru diferența de 755 mp conform CF 1059 Z. nr. top. 1849/3.
- art. 32, 33 din Decretul Lege 115/1938, art. 11 alin (2 ind.1) Legea 18/1991 republicată, art. 12, art. 24 alin 1) din Legea 18/1991 în forma ei inițială, art. 26 din Legea 7/1996, art. 480 și urm, art. 650 și urm. C.Civ.
În ce privește titlul pârâtei S. SA - îl constituie exclusiv Certificatul de Atestare a dreptului de proprietate seria MO3 nr. 3374/1996, întabulat în cartea funciară nr. 6469 Z., cu încheierea CF nr. 2375/_, temeiul de drept constituindu-l art. 1, 5 și 8 din HG 834/1991.
Terenul din litigiu a aparținut antecesoarei reclamantului apelant, respectiv lui Abraham M., care la data de_ și-a întabulat dreptul de proprietate în CF1059 Z., cu titlu de moștenire, în baza încheierii de CF nr. 1285. Autorul acesteia și-a întabulat dreptul de proprietate în CF încă din_ în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat.
De la data întabulării (_ ) și până în anul 1997 în cartea funciară a figurat ca proprietar Abraham M. . Doar în 1997, în mod nelegal pârâta intimată SC S. SA a efectuat o documentație de întabulare a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate prin care a dezmembrat o suprafață de 755 mp din numărul
topografic 1849/3 înscris în CF 1509 Z., și și-a înscris dreptul său de proprietate în cartea funciară sub nr. top. nou 1849/3/b.
La data de 0_, prin sentința civilă nr. 3733 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr. 1510/1993, definitivă și irevocabilă, a fost admisă contestația la legea 18/1991 înaintată de reclamantul apelant M. L. și de alte persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, și s-a recunoscut reclamantului M. L. calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate și i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 5755 mp, ce a aparținut antecesoarei sale Abraham M., înscris în CF 1059 Z.
, nr. top. 1849/3. Fiind vorba de un teren intravilan, reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului M. L., s-a făcut pe vechiul amplasament corespunzător nr. top. 1849/3, conform art. 24 alin 1 din Legea 18/1991.
În anul 1993, reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului nu s-a făcut pe un teren abstract ci pe terenul ce a aparținut lui Abraham M., antecesoarea reclamantului. Fiind vorba de un teren intravilan, potrivit art. 24 alin 1 din Legea 18/1991, reconstituirea trebuia să se facă pe vechile amplasamente.
De asemenea prin sentința civilă nr. 3628/_ - definitivă și irevocabilă - pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr. 68/2005 (fila 440, vol. II), s-a admis acțiunea reclamantului, s-a anulat titlul de proprietate eliberat abuziv pe acest teren lui P. Fabian pentru suprafața de 5.000 mp teren. în motivarea anulării titlului de proprietate a lui P. Fabian instanța a reținut că reclamantului M. L. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe acest topografic prin sentința civilă nr. 3733/1993 astfel că titlul reclamantului M. L. prevalează în fața titlului de proprietate emis în favoarea pârâtului P. Fabian.
Titlul reclamantului apelant M. L., nerecunoscut de către instanța de fond în prezenta cauză, a fost recunoscut de instanțele anterioare, inclusiv de către Curtea de A. C., care au anulat titlul de proprietate emis în favoarea unui terț, asupra terenului înscris în CF 1059 Z., top. inițial 1849/3, tocmai în baza titlului invocat.
În prezenta cauză, suntem în situația similară cu cea ce a făcut obiectul dosarului nr. 68/2005 a Judecătoriei Z., respectiv compararea titlului reclamantului asupra terenului ce i-a aparținut antecesoarei sale Abraham M., înscris în CF 1059 și căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 5755 mp, identificat cu datele de CF de mai sus, cu titlurile obținute de terțe persoane, ulterior anului 1993. Nu putem să fim de acord cu apărările formulate de intimata pârâtă S., că prin admiterea acțiunii reclamantului, aceasta s-ar îmbogăți fără just temei, dimpotrivă abuzivă a fost conduită lui P. Fabian, care, deși în anul 2005 reclamantul i-a anulat parțial titlul de proprietate obținut abuziv în detrimentul drepturilor legale ale reclamantului, ulterior în anul 2008, întocmește o documentație cadastrală prin care își întabulează titlul de proprietate anulat (filele 466 și urm. dosar, voi. II) în CF 1059 care a aparținut bunicii reclamantului Abraham M., folosindu-se ilegal de acest CF pe baza unei declarații false, și primește încă odată contravaloarea terenului de la S. .
Față de imposibilitatea de a-și valorifica dreptul și asupra suprafeței de 755 mp care i s-a reconstituit prin sentința din anul 1993, în anul 2006 reclamantul a fost nevoit să promoveze împotriva SILCOTIB SA prezenta acțiune, înregistrată
inițial sub nr. 3379/2006. în perioada 2008-2009 dosarul nr. 3379/2006 a fost suspendat până la soluționare definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Z. în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 124/_ (fila 442, voi. II) prin care Comisia Locală Z. a fost obligată să elibereze reclamantului
L. titlu de proprietate si pentru diferența de 755 mp conform CF 1059 Z. nr. top. 1849/3.
Nu are nici o relevanță în prezenta cauză, că prin încheierea nr. 212/C/2009 pronunțată de judecătoria Z. în dosarul nr._ s-a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 124/2009 în sensul că aceasta nu se referă la amplasamentul terenul de 755 mp. Prin această încheiere, reclamantului nu i-a fost nicidecum negat dreptul său de a revendica acest teren de la SS SA, posesoarea terenului. Oferirea de către Comisia Locală a altor parcele în schimbul celei cu număr top. 1849/3/b, parcele inferioare valoric celei în cauză, care au avut ca urmare refuzul reclamantului de a le accepta, nu poate paraliza demersul reclamantului de a-și redobândi vechiul amplasament la care este îndrituit legal. De asemenea reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament, ar putea genera alte litigii cu vechii proprietari ai acelui amplasament, iar reclamantul nu dorește acest lucru având în vedere că se judecă deja pentru terenul său de mai bine de 20 de ani.
În cauză a mai fost administrată și proba cu expertiza tehnică de specialitate, dar instanța de fond nu a ținut cont de această probă, omițând să se pronunțe asupra acesteia, ca și cum această probă nu ar fi fost administrată.
A rezultat cu certitudine din raportul de expertiză (completare) întocmit de exp. Zaharie Tudor pentru termenul din data de_ - capitolul Concluzii, pct. 2, pag. 2, (fila 712-713, vol. III) că terenul de 755 mp corespunzător numărului top 1849/3/b, care a aparținut antecesoarei reclamantului Abraham M., a intrat în patrimoniul S. SA în anul 1997, odată cu întabularea dreptului de proprietate în baza Certificatului de Atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 3374/1996. De altfel, în prezenta cauză, în anul 2007 s-a mai efectuat o expertiză de către dl. expert Man M. (fila 110 dosar, vol. I), care la data respectivă, a identificat gardul împrejmuitor al incintei S. pe un al amplasament, respectiv gardul era mult retras în interiorul incintei. De asemenea tot prin această expertiză, expertul identifică suprafața de 755 mp teren ca fiind liberă, fără construcții.
Astfel, în contradicție cu disp. HG 834/1991, art. 1), care prevăd două condiții esențiale și cumulative pentru eliberarea in mod legal al unui Certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra unui teren, respectiv:
-la data apariției HG 834/1991 terenul să se afle în patrimoniul societății și a doua condiție
-terenul să fie necesar desfășurării activității, pârâta intimată SS SA obține în mod nevalabil și nelegal Certificatul și asupra suprafeței de 755 mp a reclamantului M. L., cu toate că nu îndeplinea în anul 1991 nici una din cele două condiții obligatorii. Din păcate, instanța de fond a omis să verifice aceste condiții pe care noi le-am invocat, și în mod total neîntemeiat a dat preferință titlului pârâtei fără a-i analiza pe fond acest titlu și modul în care l-a obținut.
Din expertiza finală întocmită în cauză de exp. Zaharie Tudor a rezultat cu certitudine că terenul de 755 mp a intrat în patrimoniul S. SA doar în anul 1997, deci nicidecum la data apariției HG 834/1991 terenul nu era în patrimoniul
pârâtei. Nici nu avea cum să fie în patrimoniul S., acest teren fiind identificat în anul 1993 de către expertul Deszo Deneș, potrivit expertizei efectuate în dosarul nr. 1510/1993 al Judecătoriei Z., ca fiind teren liber și care la data de_ a aparținut CAP Z. .
Nici cea de a doua condiție nu a fost îndeplinită, întrucât obiectul de activitate al pârâtei îl constituie producția de metale feroase sub forme primare și feroaliaje, ori inclusiv în anul 2007, în prezenta cauză expertul Man M. identifică terenul de 755 mp ca fiind spațiu verde (peste 50%) și parțial amenajat ca parcare, situat la intrarea in incinta societății pârâte. Este evident că redobândirea de către reclamant a acestui teren nu afectează nicidecum desfășurarea activității societății pârâte, terenul nefiind afectat activității de producție a metalelor feroase, scopul acestuia fiind crearea unui cadru ambiental mai plăcut și eventual mai comod pentru parcarea autoturismelor angajaților societății. Nici una din cele două condiții nu sunt îndeplinite în cauză, deși acestea trebuia îndeplinite cumulativ, pentru a produce efecte.
Reclamantul M. L. a dobândit dreptul de proprietatea asupra terenului din litigiu cu titlu de drept de succesiune după antecesoarea sa Abraham M. - bunica. Dreptul reclamantului de proprietate a fost dobândit pe baza actelor de stare civilă depuse la dosar. De asemenea în baza sentinței nr. 3733/1993 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar 1510/1993, confirmate și de sentințele civile nr. 3807/_ și nr. 124/_ pronunțate de Judecătoria Zalău, dreptul reclamantului de proprietate a fost confirmat în continuare, inclusiv cu efect retroactiv potrivit disp. speciale ale legii 18/1991.
Dreptul de proprietate al bunicii reclamantului - Abraham M., nu a fost radiat din cartea funciară, de la data înscrierii 1928 și până în anul 1997, când în mod abuziv pârâta SC S. SA și-a întăbulat dreptul de proprietate asupra suprafeței de 755 mp teren, asupra parcelei cu număr top nou 1849/3/b. Astfel nici
C.A.P. și nici statul român nu și-au întăbulat niciodată vreun drept de proprietate în cartea funciară.
Potrivit art. 32 din Decretul lege 115/1938, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, iar potrivit art. 33 cuprinsul cărții funciare se consideră exact în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real.
Nici la data apariției legii 18/1991, nici la data la care reclamantul a făcut cerere la legea 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu și nici la data pronunțării sentinței civile nr. 3733/1993, pârâta
S. SA nu deținea vreun drept de proprietate legal emis în favoarea sa. Neeliberarea până în prezent a înscrisului numit "TITLU DE
PROPRIETATE" în favoarea reclamantului, asupra suprafeței de 755 mp din litigiu, nu constituie niciun impediment în recunoașterea TITLULUI - act sau fapt juridic pe care își întemeiază reclamantul dreptul de proprietate. Dovada dreptului de proprietate a fost făcută de către reclamant prin extrasul CF, actele de stare civilă și sentințele judecătorești invocate. Înscrisul numit titlu de proprietate echivalează doar cu o dovada a reconstituirii dreptului de proprietate dar nu și cu o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate. Legea nr. 18/1991, alături de dispozițiile legale în materie de succesiune, reprezintă modalitatea de dobândire a dreptului reclamantului de proprietate, în baza căreia așa cum am arătat i s-a
reconstituit și recunoscut reclamantului cu efect retroactiv, dreptul de proprietate asupra suprafeței de totale de 5755 mp din care face parte și suprafața de 755 mp.
În ce o privește pe autoarea reclamantului - bunica Abraham M. - aceasta a dobândit proprietatea prin succesiuni, conform încheierii CF 1285/_, având la bază un contract încheiat în 16 decembrie 1911 și înscris în CF 1059 Z. prin care antecesorul său a cumpărat acest teren, așa cum rezultă din copia în extenso a cărții funciare depuse la dosar. Aceasta nu a fost niciodată deposedată de terenul său în mod legal, dreptul său rămânând înscris în cartea funciară până în 1997.
Cât privește titlul pârâtei S., respectiv Certificatul de Atestare a dreptului de proprietate seria MO3 nr. 3374 emis la_, adică ulterior anului 1993 când s-a pronunțat sentința civilă nr. 3733/1993, nu poate să prevaleze în fața titlului reclamantului. Așa cum s-a arătat mai sus, din expertiza efectuată în cauză de exp. Zaharie Tudor - expertiză de care instanța de fond nu a ținut cont, a rezultat că terenul reclamantului de 755 mp, dezmembrat din top 1849/3, a intrat în patrimoniul SS doar în anul 1997, odată cu întăbularea dreptului de proprietate conform certificatului de mai sus. Mai mult decât atât titlul de care se prevalează pârâta provine de la Stat, pârâta la acea dată fiind societate comercială pe acțiuni, cu acționar majoritar tot Statul, adică aceeași entitate care a preluat terenul în mod abuziv de la antecesorii reclamantului.
Obținerea acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate de către SC
S. j SA, nu este în măsură să consfințească dreptul pârâtei de proprietate cu efect retroactiv, așa cum, în mod nefondat a susținut pârâta în apărare, dimpotrivă are efecte doar pentru viitor.
De asemenea autorul pârâtei SS, respectiv Statul Român nu poate opune titlul său autoarei mele, de la care în mod abuziv a preluat terenul. Învederează de asemenea dispozițiile art. 34 din legea 18/1991 inițiala, potrivit cărora: "Terenurile proprietatea statului sînt acele suprafețe intrate în patrimoniul sau în conformitate cu prevederile legale existente pînă la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidenta al cadastrului funciar general". per a contrario, neîntabularea dreptului de proprietatea în cartea funciară de către Statul Român echivalează cu lipsa titlului (dreptului de proprietate) statului asupra acestui teren. Ori pârâta S. SA nu a făcut dovada în prezenta cauză, că anterior datei de_ statul român și-ar fi intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară. Dimpotrivă din copia în extenso a cărții funciare nr. 1059 Z., a rezultat că Statul Român nu și-a întăbulat niciodată dreptul de proprietate asupra terenului cu nr. top. 1849/3, pârâta SC S. SA întabulându-și dreptul de proprietate abia în 1997, când a procedat la radierea din CF a dreptului de proprietate a autoarei reclamantului Abraham M. .
Reclamantul M. L. înțelege să se prevaleze de practica C.E.D O., respectiv Cauza Dragne si alții împotriva României, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat ca instantele interne au dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților asupra unui teren si apoi au obligat Comisia de aplicare a legilor fondului funciar sa îi pună pe reclamanți in posesie asupra terenului respectiv, asa cum prevede Legea fondului funciar nr. 18/1991. Reținând ca legislația naționala reglementează procedura prin care Comisia de aplicare a legilor fondului funciar îi pune pe cei interesati in posesie asupra terenurilor respective si emite titlurile de proprietate aferente, C.E.D.O. a constatat ca in cauza cele doua
hotarari judecătorești au creat, in cazul reclamanților, speranța legitima de a fi pusi efectiv in posesie asupra terenului lor si ca astfel "creanța" lor este suficient de bine stabilita încât sa constituie o valoare patrimoniala, care atrage dupa sine aplicarea garanțiilor prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
- este și situația reclamantului căruia prin hotărâri judecătorești i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 755 mp conform CF 1059 Z., dar nu a fost încă pus în posesie cu acest teren.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție: "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege si de principiile "generale ale dreptului internațional";.
Conform jurisprudentei constante a C.E.D.O., noțiunea de "bun poate cuprinde atât bunurile existente", cat si valorile patrimoniale, respectiv creanțele cu privire la care reclamantul poate pretinde ca are cel puțin o "speranța legitima" de a le vedea concretizate.
Privarea reclamantului de posesia celor 755 mp teren, considerăm că este o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, însăși instanțele naționale (Decizia nr. 811/R din 23 aprilie 2007 a Curții de A. C. ) statuând că prima premisă a aplicării art. 1 alin l din Protocolul 1, este aceea a existenței unui bun, Statul recunoscând explicit și retroactiv supraviețuirea vechiului drept de proprietate al fostului proprietar, așa cum rezultă și din interpretarea CEDO în Cauza Păduraru contra României. Prin urmare, nu este vorba de un nou drept, ci de recunoașterea retroactivă a vechiului drept.
Cu privire la cheltuielile de judecată acordate de 12.000 lei în favoarea pârâtei intimate S. SA, apreciem că acestea sunt disproporționate și excesiv de mari, raportat la obiectul dedus judecății și valoarea acestuia, și raportat la faptul că până în prezent reclamantul a fost cel care a achitat toate cheltuielile cauzei, respectiv onorariile experților.
Față de cele de mai sus solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată la fond și în apel.
Prin apelul formulat SC S. SA Z. solicită admiterea apelului,schimbarea în parte a sentinței atacate,în principal solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale active invocată și în subsidiar admiterea excepției inadmisibilității acțiunii ,cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță în sumă de 191.338,88 lei.
În motivarea apelului formulat se arată că :
Prima instanță în mod greșit a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și inadmisibilității acțiunii în revendicare.
Prima instanță în mod greșit a redus cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de subscrisa.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Prima instanță în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, în condițiile în care acțiunea în revendicare a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prima instanța deși reține faptul că reclamantul trebuie să facă dovada dreptului său de proprietate respinge excepția lipsei calității procesuale active a
reclamantului, motivat de faptul că existența sau inexistența acestei calități presupune analiza pe fond a cauzei.
În ce privește dovada dreptului de proprietate, aceasta nu este efectuată de către reclamant, extrasul de informare depus la dosar, privitor la cartea funciara nr. 1285/N precum și sentința judecătorească din 1993 nereprezentând o dovada a dreptului de proprietate.
Reclamantul încearcă să confere acestui înscris mai multe valențe juridice decât cele prevăzute de lege. In realitate, articolul 25 din Legea nr. 7/1996 stabilește drept unic efect al înscrierii dreptului în cartea funciara, acela al opozabilității fața de terți.
În absența oricăror alte documente depuse, este evident că reclamantul nu a probat existența dreptului sau de proprietate, care astfel sa îi legitimeze calitatea procesuală activă.
În doctrină, calitatea procesuală activă a fost în mod constant definită ca presupunând "identitatea dintre persoana reclamantului și titularul dreptului din raportul dedus judecății".
Cu privire ia acest aspect, jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat: "Revendicarea este acțiunea reală prin care proprietarul care nu mai are posesia bunului, în temeiul dreptului de proprietate, cere restituirea acestuia de la persoana care îl deține fară drept. Reclamanta trebuie să facă dovada că este titularul dreptului de proprietate, regula - actori incumbit probatio - se aplică și în această materie...".
În materia acțiunii în revendicare, ce presupune ab initio compararea titlurilor de proprietate, o condiție prealabilă pentru justificarea calității procesuale active este aceea ca reclamantul să se erijeze drept titularul dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.
În interpretarea dispozițiilor art. 480 din Codul civil literatura de specialitate a definit acțiunea în revendicare drept acea acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat, se adresează instanței pentru ca aceasta sa-i stabilească dreptul de proprietate asupra bunului si sa redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar sau cum mai este denumită în practică "acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar".
Or, în cauza ce formează obiectul prezentului dosar intimatul-reclamant nu a reclamant faptul că acesta este proprietarul suprafeței de teren în suprafață de 755 mp ci acesta a solicitat reconstituirea dreptului său de proprietate. În aceste condiții, este evident că acesta nu poate justifica o calitate procesuală activă în promovarea acțiunii în revendicare, cât timp acesta recunoaște în mod expres faptul că nu deține un drept de proprietate asupra terenului.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
în ce privește excepția inadmisibilității/netemeiniciei acțiunii.
În apărările formulate în sensul respingerii acțiunii, subscrisa am invocat în fața primei instanțe și inadmisibilitatea/netemeinicia acțiunii introductive de instanță în raport de prevederile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, coroborate cu dispozițiile Legii 10/2001 și efectul obligatoriu al Deciziei nr.33/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Judecătoria Zalău a respins această excepție motivat de faptul că "acțiunea în revendicare poate fi introdusă de orice persoană care pretinde un drept de proprietate iar legiuitorul nu a stabilit anumite limite condiții în promovarea acesteia."
Raționamentul primei instanțe este greșit, subscrisa am invocat inadmisibilitatea acestei acțiuni în revendicare, raportat la legile speciale în materie de retrocedare și reconstituire a dreptului de proprietate și nu o inadmisibilitate de principiu a acțiunii în revendicare, în general. Astfel, concluzia instanței este corectă raportat la acțiunea în revendicare, în general, însă nu și la această acțiune în revendicare care are anumite particularități, așa cum vom detalia în cele ce urmează.
Reclamantul intimat a solicitat prin acțiunea formulată obligarea subscrisei să îi fie lăsat în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul (teren) în suprafață de 755 mp.
In absența unei definiții legale, literatura de specialitate a definit acțiunea în revendicare drept acea acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat, se adresează instanței pentru ca aceasta sa-i stabilească dreptul de proprietate asupra bunului si sa redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar sau cum mai este denumită în practică "acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar". Dreptul comun îl constituie art. 480, art. 481 Cod civil.
Astfel persoanele care se considera neîndreptățite au doar căile de atac recunoscute de aceasta lege si nu si pe cea a dreptului comun, a acțiunii in revendicare din dreptul comun."
Potrivit art. 11 alin. 2 ^ 1 din Legea nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate se va face pe vechiul amplasament, dacă acesta nu a fost atribuit în mod legal altei persoane. Or, i s-a demonstrat cu prisosință reclamantului de-a lungul timpului, că aceasta este și situația în cazul său: nu i se poate reconstitui dreptul de proprietate pe vechiul amplasament întrucât acesta este atribuit în mod legal subscrisei, și prin urmare condiția esențială ca terenul să fie la dispoziția comisiei locale nu este îndeplinită. în acest context, reconstituirea se va face pe alte amplasamente, cum de altfel i s-a și propus reclamantului (conform celor precizate la pct. 14 de mai sus) însă acesta a refuzat cu desăvârșire.
Jurisprudența în materie a statuat de asemenea următoarele:
- "atât reconstituirea dreptului de proprietate asupra pământului, cat si stabilirea dreptului de proprietate privata asupra acestuia sau a dreptului de a deveni acționar, se face după procedura prevăzuta de Legea nr. 18/1991, fără ca cei care revendica constituirea dreptului de proprietate sau a calității de acționar sa aibă o alta cale de a acționa în justiție (drept de opțiune), adică, calea acțiunii in revendicare."
Cum reclamantul nu a înțeles să uzeze de legea speciala, ci sa o eludeze, a rămas în afara sferei de aplicare a legii speciale si nu poate sa invoce dreptul comun..."
In consecința, pentru toate aceste motive mai sus arătate, acțiunea reclamantului intimat este inadmisibila, întrucât:
-acesta are la dispoziție căile de reparație consacrate de legile speciale (legea nr. 18/1991 si nr. 10/2001);
-demersurile sale anterioare (corespondenta purtata cu subscrisa si cea cu autoritatile) demonstrează fară echivoc faptul ca reclamantul a înțeles sa inițieze aceste proceduri speciale, dar nu le-a mai finalizat:
-conform susținerilor sale, reclamantul a uzitat calea prevăzuta de Legea nr. 18/1991, iar dreptul de proprietate i-a fost reconstituit in baza acestui act normativ. In concluzie, având în vedere că acțiunea în revendicare formulata de reclamant având ca obiect un imobil expropriat (chiar și In ipoteza nerespectării obligației de plata a despăgubirilor) este inadmisibila pe fond, in raport de prevederile art. 6 alin. 2 din Legea 213/1998 si de prevederile Legii nr. 18/1991 și Legii 10/2001, dacă am admite contrariul ar însemna că normele legii speciale sunt
lipsite de eficacitate iar apariția lor ar fi realmente fără noimă.
Prin urmare, solicită admiterea excepției invocate și respingerea cererii pentru aceste considerente.
În ce privește cheltuielile de judecată
.
Cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părțile în legătură cu activitatea lor procesuală. Potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de către partea din vina căreia s-a promovat acțiunea, adică tocmai de partea care a pierdut procesul, neputând fi ignorat totodată nici rolul acestora de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale.
Culpa procesuală fundamentează fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecată, or în prezentul dosar doar reclamanții au căzut în pretenții.
Așa fiind, culpa procesuală presupune:
fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată,
fie susținerea unor apărări neîntemeiate, aceasta putând aparține atât reclamantului, cât și pârâtului.
Obligarea la plata cheltuielilor de judecată a părții care cade în pretenții se întemeiază pe ideea de culpă a acesteia care, prin atitudinea sa, a determinat partea potrivnică să intenteze o acțiune în realizarea dreptului (Tribunalul Suprem, decizia nr. 1554 din 5 noiembrie 1968).
Pentru acordarea cheltuielilor de judecată este necesar și suficient a se reține culpa procesuală a părții care a pierdut procesul și a căzut astfel în pretenții.
Or, în prezentul dosar instanța de apel va constata faptul că reclamantul este singurul care a căzut în pretenții, acțiunea acestuia fiind respinsă în totalitate.
Este evident că introducerea cererii de chemare în judecată a obligat subscrisa să își facă apărări în consecință, pe tot parcursul celor 7 ani cât a durat soluționarea prezentei cauze.
Câtă vreme, cu titlu de exemplu. în cazul în care acțiunea este anulată ca netimbrată iar partea din vina căreia s-a purtat procesul este obligată la plata cheltuielilor de judecată, fără să fi fost o judecată în fond a cauzei, pentru identitate de rațiune si cu atât mai mult, reclamantul intimat trebuie să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, în întregime. Intimatul reclamant este cel din vina căruia s-a purtat procesul iar subscrisa a fost nevoită să apere și să suporte cheltuielile aferente.
Mai mult, prima instanță în mod greșit a cenzurat cheltuielile de judecată pe motiv că, valoarea onorariului ar fi una disproporționată, raportat la complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat!
Cheltuielile efectuate de Subscrisa au caracter real, rezonabil si necesar. Caracterul necesar al cheltuielilor de judecată:
- în acest dosar societatea de avocatură angajată de subscrisa pentru a ne reprezenta interesele, s-a prezentat în fața instanței la fiecare termen de judecată stabilit în dosar pe parcursul celor 7 ani cât a durat soluționarea în primă instanță a acestei cauze. Este greu de stabilit la acest moment câte termene de judecată au fost stabilite în concret în dosar, însă credem că numărul anilor pe parcursul cărora procesul s-a desfășurat este suficient de relevant.
-Trebuie avut în vedere faptul că suma solicitată de subscrisa cu titlu de cheltuieli de judecată nu include numai onorariul avocațial ci și toate cheltuielile efectuate pentru și în legătură cu acest dosar din 2006 și până în prezent. Dintre aceste cheltuieli amintim cheltuielile de transport și cazare care au fost efectuate cu prilejul fiecărui termen de judecată întrucât, cu excepția perioadei de final a acestui litigiu, în dosar s-a prezent în reprezentarea intereselor subscrisei un avocat din B. .
- În ce privește munca avocatului, nu se poate susține că aceasta nu ar fi una consistentă atât timp cât în dosar au fost formulate poziții procesuale aferente fiecărui moment procesual: întâmpinări, obiecțiuni la rapoartele de expertiză, note de ședință, concluzii scrise etc. Sub acest aspect, nu trebuie pierdut din vedere faptul că acest dosar s-a soluționat în rejudecare, după o casare cu trimitere, au fost formulate excepții de nelegalitate, au fost administrate mai multe rapoarte de expertiză.
Prin urmare, pe tot parcursul celor 7 ani au fost formulate apărări susținute în dosar ț toate întreprinse de avocatul care s-a prezentat în cauză și care au fost utile instanței de judecată în soluționarea cauzei.
În fine, precizările făcute mai sus, denotă o complexitate deosebită a cauzei, aspect de care solicităm instanței de apel să tină cont în aprecierea caracterului necesar al cheltuielilor solicitate de subscrisa.
Prin întâmpinare intimatul apelant M. L. solicită respingerea apelului declarat de S. S1LCOTUB SA Z. împotriva sentinței civile nr. 1167/_ pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr. _
cu cheltuieli de judecată.
Precizează că în mod corect instanța de fond a respins excepțiile invocate de pârâtă iar motivele de apel formulate apelanta pârâtă S. SA nu pot fi luate în considerare având în vedere următoarele:
Prin sentința civilă atacată, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M. L., apreciind că raportat la obiectul litigiului și că stabilirea existenței dreptului de proprietate vizează însăși fondul cauzei, orice persoană care pretinde a fi titularul unui drept de proprietate putând fi titularul unei acțiuni în revendicare.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, arătă că însăși Curtea de A.
C., prin sentința civilă nr. 719/_ pronunțată în dosarul nr._, arată că soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de constatare a nulității absolute
parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea S. SA "nu lipsește de conținut dreptul reclamantului la o instanță care sa analizeze comparativ atât pretinsul sau drept de proprietate asupra terenului în litigiu, cât și titlul opus de pârâta S. SA, de exemplu pe calea acțiunii în revendicare".
Admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, așa cum se susține de către apelanta pârâtă S. SA, ar echivala cu o paralizare a dreptului reclamantului de a se adresa justiției, în contradicției cu art. 6 al CEDO.
În ce privește critica privind reducerea cheltuielilor de judecată,solicită și respingerea acestei critici formulate de apelanta S. SA, împotriva sentinței apelate, prin care instanța a redus cheltuielile de judecata solicitate de la suma 191.338,88 lei la suma de 12.000 lei, având în vedere următoarele:
Potrivit disp. art. 274 alin 3 c.pr.civ, Judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Potrivit dispozițiile legale de mai sus, judecătorul, în baza aprecierii proprii asupra cuantumului onorariului, raportat la valoarea pricinii (în speța de față 755 mp teren) poate să dispună majorarea sau diminuarea cheltuielilor de judecată.
Aceste dispoziții legale au făcut și obiectul controlului de constituționalitate. Prin decizia nr. 184/2006 publicată în M.O nr._ 06, s-a statuat că dispozițiile art. 274 cpc nu sunt contrare prevederilor art. 24, 44 și 136 din Constituție. Tot Curtea constituțională, prin decizia nr. 401/2005, a statuat că prerogativa instanței de a cenzura cheltuielile de judecată, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu de avocat urmează să fie suportat de partea potrivnică, care a căzut în pretenții, ceea ce presupune ca acesta să-i fie opozabil. Or această convenție de stabilire a onorariului părții adverse nu-i este opozabilă părții căzute în pretenții, care este un terț.
Exercitarea acestei prerogative de către instanță, nu încalcă nicidecum art. 6 al CEDO, din perspectiva egalității armelor ca și garanție privitoare la desfășurarea procesului în mod echitabil. Dimpotrivă în jurisprudența CEDO s-a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 C.pr.civ., decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Ori este evident că în prezenta cauză, cheltuielile de judecată solicitate, în cuantum de 191.338,88 lei nu justifică caracterul rezonabil, raportat la obiectul cauzei - revendicarea unei suprafețe de teren de 755 mp. Astfel, în mod întemeiat instanța de fond a redus cheltuielile de judecată solicitate.
La rândul său intimata pârâtă SC S. SA depune întâmpinare la apelul formulat de apelantul reclamant M. L. solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei, arătând în esență următoarele :
Prima instanță în mod corect a reținut că "reclamantul, deși are un drept de proprietate recunoscut asupra suprafeței de 755 mp teren agricol, nu are un titlu efectiv pentru terenul identificat cu nr. topo 1849/3/b, înscris în CF 6469 Z. ".
Mai reține prima instanță că "numai în ipoteza în care reclamantului i s-ar fi emis adeverință de proprietate și ar fi fost pus în posesie cu terenul pe care îl
revendică, ar fi putut face dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 755 mp teren agricol, identificat cu nr. topo 1849/3/b, înscris în CF 6469 Z. ".
În privința titlului subscrisei, instanța reține că subscrisa pot face dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 755 mp prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Instanța de fond în mod corect a statuat că titlul subscrisei este mai caracterizat în raport cu cel al apelantei, titlu care de altfel nici nu există, așa cum corect a reținut instanța.
Se invocă drept titlu în susținerea dreptului de proprietate al reclamantului
S. 3722/1993 și SC 124/_ pronunțate de către Judecătoria Zalău
Terenul agricol în discuție, care ar fi aparținut antecesoarei apelantului, Abraham M., a fost colectivizat și a ieșit din patrimoniul antecesoarei Abraham
M., aspect dovedit atât de cererea formulată de către apelant în baza Legii nr. 18/1991, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren cât și de susținerile și afirmațiile reclamantului, făcute atât în prezentul dosar .
Potrivit prevederilor speciale ale Legii nr. 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor se face numai la cerere, potrivit reglementărilor legii speciale; dovedirea suprafețelor și a calității titularului cererii se face după caz și prin extras CF; stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire și atribuirea efectivă a terenurilor se face potrivit metodologiei expres stabilite de lege.
Analizând, potrivit dispozitiilor art.295 alin.1 C.pr.civ. stabilirea situației de fapt si aplicarea legii, de către prima instanță, instanța de apel retine următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. sub nr. 3379 /_
, precizată în cursul judecății, reclamantul M. L. a chemat în judecată pârâta SC S. SA, solicitând obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 755 mp, înscris în CF nr. 1285 /N Z. top 1318 și obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000.000 lei/an, constituind folosul nerealizat pentru terenul ocupat, pe trei ani anteriori introducerii acțiunii
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că terenul a aparținut antecesorilor săi, iar prin dispozițiile Legii nr. 18/1991 i s-a reconstituit dreptul de proprietate, drept asupra căruia s-a înscris în cartea funciară.
A mai arătat că, pârâta a ocupat terenul afectându-l unei parcări. Deși a încercat soluționarea pe cale amiabilă a acestei probleme, nu s-a ajuns la niciun rezultat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 Cod civil.
În scop probator s-a depus la dosar extrasul CF 1285/N Z. nr. cad 3618 Z.
(f.4).
Prin precizare (f.81) reclamantul precizează că își întemeiază cererea pe
extrasul CF 1285/N Z. nr. cad 3618 Z. .
Prin completarea de acțiune depusă la_ reclamantul înțelege să completeze cererea de chemare în judecată cu următorul petit :";înscrierea în CF corespunzător a dreptului de proprietate al subsemnatului asupra imobilului descris prin acțiunea introductivă";(f.315)iar prin precizare depusă la dosarul cauzei (f.344) se arată că terenul litigios este înscris în CF 6469 Z. cu nr. top.1849/3/b și
solicită înscrierea dreptului său de proprietate asupra terenului de 755 mp în acest CF.
Extrasul CF 6469 Z. cu nr. top.1849/3/b nu a fost depusă la dosarul cauzei iar din examinarea înscrisurilor depuse Tribunalul reține că acest topografic a făcut inițial parte din topograficul 1849/3 arător la Nagyszeg în suprafață de 5755mp proprietatea lui Abraham Marie (f.465,500) fiind înscris în CF 1059 Z. .
Conform cărții funciare depuse în copie la dosarul cauzei (f.500-501) dezmembrarea nr. top top. inițial 1849/3 în două noi numere topografice s-a dispus prin încheierea CF 2395/_ astfel :
- nr. top.nou 1849/3/a având suprafața de 5000 mp a rămas înscrisă în acest CF în favoarea vechilor proprietari tabulari iar
- nr. top. Nou.1849/3/b în suprafața de 755 mp a fost transcrisă în CF 6469 în favoarea SC S. Z. .
Conform documentație care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO3 nr. 3374 emis de către M. Industriilor în favoarea SC S. SA pentru suprafața de 278.534,62 mp rezultă că nr. top. 1849/3/b a fost cuprins în suprafața totală de teren atribuită SC S. (f. 521-523)
Expertizele efectuate în cauză și completările dispuse atestă faptul că acest teren litigios în suprafață de 755 mp este situat în incinta S. Z. .
În acest context tribunalul reține că în mod judicios instanța de fond a respins excepțiile ridicate de pârâtă vizând lipsa calității procesuale active a reclamantului M. L., precum și excepția inadmisibilității acțiunii apreciind că raportat la obiectul litigiului și că stabilirea existenței dreptului de proprietate vizează însăși fondul cauzei, orice persoană care pretinde a fi titularul unui drept de proprietate putând fi titularul unei acțiuni în revendicare iar prin sentința civilă nr. 719/_ pronunțată în dosarul nr._ se arată expres că soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de constatare a nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea S. SA, "nu lipsește de conținut dreptul reclamantului la o instanță care sa analizeze comparativ atât pretinsul sau drept de proprietate asupra terenului în litigiu, cât și titlul opus de pârâta S. SA, de exemplu pe calea acțiunii în revendicare";.
Tribunalul reține că reclamantului M. L., prin sentința civilă nr. 124 din data de 12 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 3501/3372008(f.182) i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 755 mp conform C.F. 1059
Z., nr. top 1849/3, iar Comisia Județeană Sălaj a fost obligată la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 755 mp teren agricol,însă nu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, iar prin încheierea nr. 212 din data de_, pronunțată în dosarul nr._, instanța a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 124 din 12 ianuarie 2009, în sensul că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea intimatului M. L. se referă la suprafața de 755 mp și nu la amplasamentul acestui teren.
Tribunalul reține că pe baza actelor justificative depuse de reclamant rezultă că acesta este îndreptățit la reconstituirea unei suprafețe de 755 mp în urma antecesoarei sale însă impedimentul la eliberarea titlului de proprietate pentru acest teren cu fostul amplasament îl constituie faptul că la data de 1 ianuarie 1990 terenul litigios nu era în patrimoniul CAP.
Astfel potrivit procesului verbal de predare primire - depus la fila 682 din dosarul de fond - încheiat în 11 aprilie 1987 IAS Z. a predat la CAP Z. o suprafață totală de teren de 22,49 ha, având nr. cadastral A 75 și Fn 76. Ulterior potrivit procesului verbal încheiat la_ CAP Z. predă două suprafețe de teren de 1920 și respectiv 2700 mp, ambele situate în plan cadastral în parcela A 75, pentru întreprinderea de Țevi Z., în vederea construirii de către aceasta a drumului de acces uzinal de la bulevard la incinta fabricii și a unei parcări auto (f.684).
Așadar terenul litigios a iesit din patrimoniul CAP Z. începând cu anul 1988,iar potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din Legea 18/1991 "Stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperativa agricolă de producție la 1 ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de evidență a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal efectuate de către cooperativă până la data intrării în vigoare a legii.
Recurentul M. L. susține că terenul litigios s-ar fi aflat în patrimoniu CAP la data de ianuarie 1990 prevalându-se de proba cu expertizele efecuate în dosarele 3379/2006 și 1510/1993 acte depuse în copie la filele 110-111 și respectiv 679-681 din dosarul cauzei.
Examinând aceste concluziile formulate de experți care au efectuat lucrările susmenționate Tribunalul reține următoarele:
Expertul Denes.D a concluzionat în sensul că partea din terenurile 1848 și 1849 neocupate cu construcții a fost proprietatea CAP Z. .
Expertiza efectuată de exp. Man M. care a identificat amplasamentul întregii parcele inițiale de 5800 este și mai concludentă în sensul că din suprafața totală identificată o suprafață de 5000 mp este folosită de reclamant iar diferența de 800 mp este în folosința S. SA .
Coroborând aspectele reținute tribunalul reține că pentru terenul liber de construcții -în suprafață de 5000 mp situat în proximitatea SC S. reclamantului I s-a eliberat TP în urma antecesoarei sale Abraham M. (f.130) conform SC nr. 3733/1993 pe amplasamentul 1849/3/a, adică vechiul amplasament. iar partea de teren rămasă nereconstituită ocupată de construcțiile SC S. ,nu poate să-i fie reconstituită în condițiile în care, potrivit art. 11 alin. 2Ai din Legea nr, 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate se va face pe vechiul amplasament, dacă acesta nu a fost atribuit în mod legal altei persoane.
Tribunalul apreciază că în mod judicios, cu argumentele reținute și probele indicate în sentință, prima instanță a respins acțiunea reclamantului
Confirmarea validității certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC S. (în privința terenului litigios) de către prima instanță nu înseamnă ignorarea faptului că recurentul are un "bun"; în sensul dat acestei noțiuni de jurisprudența C.E.D.O.
Potrivit art. 201din Legea nr. 15/1990, toate bunurile aflate în patrimoniul
societății SC S. au devenit proprietatea acesteia,iar, pentru obținerea unui
titlu asupra terenurilor pe care societatea le deținea în proprietate, prin efectul Legii nr. 15/1990, de la momentul constituirii sale, SC S. SA a urmat procedura stabilită în mod expres de HG 834/1991 fiind emis în baza
documentației întocmite Certificatul de atestare a dreptului de proprietate, seria MO 3 nr. 3374 din_, pentru suprafața de 278.534,62 mp.
În condițiile legii 18/1991 este recunoscut și dreptul foștilor proprietari - cărora din motive obiective nu li se poate reconstitui dreptul de proprietate pe fostul amplasament -la măsuri reparatorii prin compensare.
Aceste din urmă măsuri reprezintă și ele un bun iar recurentului, prin modul de soluționare a cererilor formulate în temeiul legilor reparatorii, i s-a respectat dreptul invocat.
În privința cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță Tribunalul reține că în mod justificat s-a reținut că onorariul solicitat în sumă de 191.338,88 este disproporționat ,față de complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat,precum și față de valoarea obiectului litigiului: obiectul revendicării constituindu-l un teren intravilan în suprafață de 755 mp-astfel că este evident că onorariul stabilit de părți este superior ca valoare.
Articolul 274 alin.(3) C.pr.civ. este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
Este real faptul că procesul civil de față a trenat 7 ani pe rolul instanței dar în perioadele_ -_ respectiv_ -_ cauza a fost suspendată iar avocatul pârâtei a lipsit la numeroase termene de judecată -în primul apel și în recurs și apoi în cel de-al doilea ciclu procesual la instanța de fond.
Având în vedere că în cauza de față judecătorul fondului a redus onorariul de avocat ținând seama de criteriile prevăzute de art.274 alin.(3) C.pr.civ. și de finalitatea acestui text de lege,iar criticile recurentului reclamant vizând diminuarea cu și mai mult a sumei acordate cu titlu de cheltuieli de judecată nu pot fi primite ,se constată netemenicia și acestor motive de recurs.
Pentru considerentele de drept și de fapt expuse anterior, făcând aplicarea dispozițiilor art. 296 cp.civ se vor respinge ca nefondate ambele apeluri.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE L E G I I D E C I D E:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de reclamantul M. L. și pârâta SS S. Z. împotriva sentinței civile nr. 1167/2013 a Judecătoriei Z. pe care o menține în întregime.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7 noiembrie 2013 la sediul instanței.
Președinte, | Judecător, | Grefier, | ||||
L. | M. Teodora | I. | D. | D. | Ș. L. |
Red.L.M.T./_
Dact.B.D.R./1_ /6 ex.
Jud. fond - Ursuța D. E. Roxana
| ← Decizia civilă nr. 74/2013. Revendicare imobiliară | Decizia civilă nr. 1084/2013. Revendicare imobiliară → |
|---|
