Decizia civilă nr. 16/2013. Legea 10/2001
Comentarii |
|
R. IA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 16/R/2013
Ședința publică din data de 8 octombrie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: V. M. - președintele Curții de Apel C.
Judecători: D. -L. B. - vicepreședinte al Curții de Apel C.
A. C.
Grefier: S. - D. G.
S-a luat în examinare,în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâții
C. LOCAL AL M. UI C. -N., P. M. UI C. -N. ȘI S. R. PRIN C. LOCAL AL M. UI C. -N. precum și cererea de intervenție în interesul P. UI M. UI C. -N. formulată de intervenienții N. E., V. ANA, Z. -S. I., K. V., H. E., M. A., SS, B. C., B.
, Z. A., Z. S. Ș., V. ROPZALIA și J. E. împotriva sentinței civile nr. 242/A/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind reclamanta Z. - S. R. și pârâtul M. C. -N., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 17 septembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în
încheierea ședinței publice din aceeași dată, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 24 septembrie 2013, 1 octombrie 2013, respectiv 8 octombrie 2013, toate încheierile făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Deliberând, reține că:
Prin sentința civilă nr. 242 din 11 martie 2011 a Tribunalului C., pronunțată în dosarul nr._ , s-a dispus după cum urmează:
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C.
-N. reprezentat prin Primar.
S-a admis în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta Z.
S. R., în contradictoriu cu pârâții P. municipiului C. -N., C. local al municipiului C. -N. și S. R. prin C. local al municipiului C. -N., în temeiul Legii nr. 10/2001, și în consecință:
A fost anulată în parte Dispoziția nr. 716/_, emisă de P. municipiului C. -N. .
S-a dispus dezmembrarea parcelei cu nr. top. 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1 din C.F. nr. 2.
C. cu suprafața de 61778 (transcris din C.F. nr. 92935), conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. Florea F. și răspunsului la obiecțiuni, corectate de instanță, după cum urmează: 1).nr. top. nou 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/2, teren cu suprafața de 1543 mp. situat în str. T. f.n.; 2). nr. top. nou 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/3, teren cu suprafața de 2247 mp. situat în str. T. f.n.; 3). nr. top. nou 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/4, teren cu suprafața de 500 mp. situat în str. Dunării; 4) nr. top. nou 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/5, teren cu suprafața de 779 mp. situat în str. T., parcele care se vor transcrie într-o carte funciară nouă în favoarea reclamantei și 5) nr. top. nou 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1, alei și spații verzi cu suprafața rămasă de 56709 mp., care se va reînscrie în C.F. nr. 2. în favoarea vechiului proprietar tabular.
S-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1543 mp., înscris inițial în C.F. nr. 17141 C. cu nr. top. 15458, situat în municipiul C. -
N., str. Dunării nr. 80, iar în prezent nr. top. nou 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/2.
S-a dispus acordarea în compensare, pentru diferența de teren în suprafață de 3526 mp. având la momentul exproprierii nr. top. 15458, a următoarelor suprafețe: 1.nr. top. nou 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/3, teren cu suprafața de 2247 mp. situat în str. T. f.n.; 2). nr. top. nou 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/4, teren cu suprafața de 500 mp. situat în str. Dunării; 3). nr. top. nou 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/5, teren cu suprafața de 779 mp. situat în str. T.
.
S-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la parcela de teren restituită în natură și parcelele acordate în compensare, având datele de identificare anterior menționate.
S-a dispus acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul în lei la data plății a sumei de 29554 euro pentru construcția expropriată și demolată, situată în mun. C. -N., str. Dunării nr. 80A, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere despăgubirile primite la expropriere pentru construcție și teren, actualizate cu indicele de inflație.
S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu M. C. -N. reprezentat prin Primar, ca fiind înaintată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Au fost obligați pârâții în solidar să plătească în favoarea reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 8280 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în principal, următoarele:
Prin Dispoziția privind propunerea de acordare de despăgubiri nr. 716/_ (f. 4 vol. I), s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru cota de 4/28 parte din imobilul expropriat, înscris în C.F.nr.17141, cu nr. topo 15458, situat în municipiul C. -N., str. Dunării nr. 80, în favoarea reclamantei Z. -S. R. (art. 1).
În cuprinsul Referatului privind propunerea de soluționare a notificării, care a stat la baza emiterii dispoziției atacate (f. 16), s-a reținut că reclamanta
este moștenitoarea fostului proprietar tabular al imobilului revendicat, în baza actelor de stare civilă.
S-a constatat de asemenea că imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului în baza Decretelor de expropriere nr. 41/1984, nr. 67/1985 și nr. 48/1985, cu plata despăgubirilor legale, suprafața construită fiind de 191,25 mp, din care suprafața utilă de 146,80 mp, iar Z. S. Miklos, deținea cota de 4/28 parte din imobil. Construcția a fost demolata și terenul este situat în zona sistematizata.
Tribunalul a reținut că potrivit înscrierilor din C.F. nr. 17141 C. (f. 18-22 vol.I), imobilul cu nr. top. 15458, arător "Între Lacuri"; pe str. Dunării nr. 80 în suprafață de 1 jug., inițial a fost proprietatea numiților Z. SA și soția Albert R. .
Prin Încheierea C.F. nr. 4757/_ s-a transmis cu titlu de moștenire cota de 800/5755 parte din casă și teren în favoarea numiților: 1.Tarkanyi Ana - 4/28 parte, 2.B. E. - 4/28 parte, 3.Balazs Estera - 4/28 parte, 4.Z. Syabo Miklos - 4/28 parte, 5.Z. S. I. - cota de 2/28 parte, 6.Z. S. V.
- cota de 2/28 parte, 7.Szalontai S. - cota de 2/28 parte, 8. Zagono A. - cota de 2/28 parte, 9.B. Ana - cota de 1/28 parte, 10.Z. S. Ș. - cota de 1/28 parte, 11.Z. S. R. - cota de 1/28 parte, 12.Z. S. E. - cota de 1/28 parte.
Prin Încheierea C.F. nr. 2872/_ (B+15), s-a dispus înscrierea construcției pe imobilul teren cu nr. top.15458, înscris sub A+1.
Din Foaia de proprietate a cărții funciare examinate mai rezultă transmiterea cotelor de proprietate deținute de Tarkanyi Ana, B. E., Balazs Estera și Z. A., așa cum rezultă din cele ce preced, în favoarea numiților Cenan Pavel și soția Cenan R. (B.16-21).
Cartea Funciară nr. 17141 C. a fost sistată ca urmare a exproprierii imobilelor descrise prin Decretele nr. 41/_, 61/1985 și 527/1988 și
transcrierii acestora în C.F. nr. 92935 C. . În Foaia de proprietate - B.22 - s-a înscris o notă marginală în sensul că prin Decretul nr. 527/1988, imobilul a fost expropriat în întregime.
Prin Decretul nr. 48/_ (f. 39-42 vol.I) de la Z. S. Miklos a fost preluat cu titlu de expropriere imobilul situat în C. -N., str. Dunării nr. 80A, teren în suprafață de 250 mp. și construcția în suprafață de 191,25 mp., din care suprafața construită 146,80 (f. 42 vol. I).
Prin Notificarea înregistrată la B.E.J. Cîmpeanu Mihai R. sub nr. 235/2002 (f. 43 vol. I), în temeiul Legii nr. 10/2001, defunctul Z. S. N. (Miklos) a solicitat restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în C. -N., str. Dunării nr. 80, înscris în C.F. nr. 17141 C. cu nr. top. 15458, compus din casă cu 2 camere și dependințe, precum și teren în suprafață de 5400 mp. din totalul suprafeței înscrise în cartea funciară. În cuprinsul notificării se arată că imobilul expropriat a fost proprietatea notificatorului, o parte tabulară dobândită cu titlu de moștenire de la defuncții săi părinți Z. SA și Z. R. născută Albert, iar restul
imobilului a fost cumpărat de la ceilalți moștenitori. Se mai arată că din întreg imobilul înscris în cartea funciară, Corpul I de construcție și terenul în suprafață de 400 mp. a fost vândut numiților Cenan Pavel și Cenan R. .
Rezultă din cele expuse că anterior exproprierii cota de 800/5755 parte din imobil a fost transmisă cu titlu de moștenire în favoarea persoanelor indicate, inclusiv a notificatorului Z. S. Miklos - cota de 4/28 parte. În același timp, în cuprinsul notificării s-a arătat că s-a înstrăinat suprafața de 400 mp. și corpul 1 de construcție în favoarea numiților Cenan P. și Cenan R. .
Prin urmare, antecesorul în drepturi al reclamantei, notificatorul Z. S. Miklos justifică calitatea de persoană îndreptățită pentru cota de 4/28 parte din terenul înscris în cartea funciară examinată în temeiul art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare (114,3 mp.) și pentru cota reală de 4955/5755 parte, în baza art. 4 alin. 4 din actul normativ menționat fiind singurul moștenitor după Z. SA și soția născută Albert R. care a formulat notificare în temeiul legii menționate. Constatarea se impune deoarece, pe de o parte, în cuprinsul notificării s-a arătat că a existat o desocotire între moștenitori, iar pe de altă, pârâtul P. municipiului C. -N. nu a comunicat instanței că ar exista alte notificări cu privire la imobilul în litigiu.
Față de cele ce preced, reclamanta este îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru suprafața de 5069 mp. iar nu pentru suprafața de 5755 mp. De altfel, antecesorul în drepturi al reclamantei a solicitat doar suprafața de 5400 mp., arătând în notificare că terenul în suprafață de 400 mp. a fost înstrăinat către persoanele menționate.
În realitate transmisiunea a operat, așa cum rezultă din cele ce preced de la alte persoane, din cota de 800/5755.
Tribunalul a reținut de asemenea că prin T. amentul autentificat sub nr. 1426/_ (f. 29 fond), Z. S. Miklos a lăsat întreaga sa avere mobilă și imobilă soției sale Z. S. R., pe care a instituit-o legatar universal în temeiul
art. 888 și următoarele din Codul civil. Este considerentul pentru care dispoziția dedusă judecății a fost emisă în favoarea reclamantei în calitate de moștenitoare a defunctului Z. S. Miklos, decedat la data de_ (f. 31 vol. I).
Pentru identificarea terenului expropriat de la antecesorul reclamantei și a suprafețelor de teren solicitate în compensare, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitate topografie.
Conform raportului întocmit de ing. Florea F. (f. 251-257 vol. I), în urma măsurătorilor efectuate și suprapunerii acestora cu hărțile de carte funciară a rezultat că terenul cu nr. top. 15458, în urma lucrărilor de comasare se regăsește în terenul cu nr. topografic 24354/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1, care este înscris în C.F. nr. 92935 C. cu suprafața de 67364 mp., proprietar tabular fiind S. R., iar dreptul de administrare este înscris în favoarea G.I.G.C.L. C. . Pe suprafața de 1543 mp. expertul a identificat parcări care sunt pavoazate cu dale din beton și garaje care sunt construcții provizorii cu caracter demontabil.
Prin adresa nr. 115704/452/_ Direcția Patrimoniul M. ui și Evidența Proprietății a comunicat instanței că pentru terenul înscris în C.F. nr. 92935 C. cu nr. top. 24354/1/1/1/1/1/1/1/1 și 24355/1/1/1/1/1/1/1/1 nu există solicitări de revendicare în baza Legii nr. 10/2001.
În cuprinsul obiecțiunilor formulate de pârâții P. municipiului C. -N. și C. local al municipiului C. -N. (f. 263-266 vol. I) se arată că pe suprafața identificată este situată o parte din strada T. - parcări amenajate cu dale ecologice, care au o lățime medie de 4,10 m. Au mai fost identificate două șiruri de garaje și rețea de canalizare, care din informațiile furnizate de Compania de Apă-Canal Someș-Tisa se poate reamplasa pe cheltuiala solicitanților. Prin răspunsul la obiecțiuni (f. 276-283 vol. I) expertul a arătat că pe terenul având suprafața de 1543 mp. nu există construcții cu caracter definitiv, parcările cu dale neavând acest caracter, iar terenul măsurat nu include și strada T., după cum rezultă din planul de situație anexat la raportul întocmit și la răspunsul la obiecțiuni. Se precizează de asemenea că terenul a fost măsurat începând de la strada T. .
În ceea ce privește situația actuală a suprafețelor propuse a fi acordate în compensare, expertul a precizat următoarele: pe suprafața de 2247 mp. există construite garaje metalice cu acces de pe un drum neamenajat (teren natural) și anexe gospodărești cu caracter provizoriu; parcela cu suprafața de 500 mp. este teren liber de construcții, natural, nepietruit pe strada Dunării, iar parcela cu suprafața de 1465 mp., constituie teren viran cu vegetație.
Tribunalul a apreciat că suprafețele dezmembrate, având datele de identificare menționate, pot fi acordate în compensare având în vedere faptul că pe anumite porțiuni din acestea există construcții cu caracter provizoriu și demontabil, iar în ceea ce privește rețeaua de canalizare la care s-a făcut trimitere în obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, chiar pârâții au precizat că din datele furnizate de Compania de Apă-Canal Someș-Tisa a rezultat că acestea pot fi reamplasate dacă se impune. De altfel, pârâtul nu a depus nici un înscris în dovedirea susținerilor sale.
Referitor la suprafețele propuse în compensare se impune diminuarea suprafeței parcelei cu nr. top. /5 de la 1465 mp. la 779 mp., deoarece reclamanta justifică calitatea de persoană îndreptățită doar pentru suprafața de 5069 mp. și nu 5755 mp. În acest sens, instanța a procedat la corectarea tabelului de mișcare parcelară în sensul diminuării suprafeței indicate la parcela
/5 și mărirea corespunzătoare a suprafeței parcelei /1, reînscris în favoarea vechiului proprietar tabular.
În ceea ce privește construcția Corp 2 de pe terenul cu nr. top. 15458 din
C.F. nr. 17141 C. (f. 18-22), din înscrisurile depuse în probațiune (f. 49-52) rezultă că aceasta a fost edificată de Z. S. Miklos și soția acestuia, iar în Decretul de expropriere nr. 48/1 aprilie 1985 este evidențiat Z. S. Miklos ca proprietar de la care s-a preluat construcția de la numărul administrativ 80 A (f. 42).
Pentru stabilirea valorii de circulație a construcției expropriate și demolate, precum și a terenului ce nu poate fi restituit în natură și a celui solicitat în compensare, instanța a dispus efectuarea unei expertize judiciare.
Prin adresa nr. 277/453/_ (f. 28 vol. II), emisă de Serviciul Evidență Patrimoniu și Cadastru, se arată că din punct de vedere al metodologiei adoptate și a raționamentului, sunt corecte concluziile expertului cu privire la valoarea construcției (1. lei) și valoarea terenului (566,58 lei/mp.). De asemenea, serviciul menționat a precizat că este de acord cu argumentele expertului cu privire la faptul că valoarea unitară a terenului este aceeași cu valoarea unitară a terenului atribuit.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul P. municipiului C.
-N. , solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantei și menținerii dispoziției nr. 716 din 28 ianuarie 2008 a P. ui municipiului C. -
, deoarece:
Prima instanță a ignorat obiecțiunile formulate de recurent, potrivit cărora suprafețele de teren identificate ca fiind libere este necesar să fie păstrate în domeniul public al municipiului C. -N., în vederea unei bune exploatări și funcționări a întregului ansamblu imobiliar dintre str. Dunării și str. T., municipiul C. -N. putând realiza în viitor noi proiecte de sistematizare a zonei în favoarea comunității.
Nu s-a răspuns nici solicitării recurentului, adresate expertului tehnic judiciar, de a se lămuri aspectele privitoare la transferul / reamplasarea terenului care s-a aflat în proprietatea reclamantei, teren care a fost supus exproprierii. Mai mult, dintre terenurile identificat de expert numai acela de 1543 mp face parte din vechiul număr topografic care a făcut obiectul cererii de
revendicare a petentei, însă nici acesta nu este situat pe amplasamentul folosit de petentă la data exploatării.
Contrar celor statuate de prima instanță, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, coroborate cu dispozițiile art. 11 alin. 4 din aceeași lege, în condițiile în care, în fapt, lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, astfel că reclamantei intimate indemnizația de concediu se cuveneau exclusiv despăgubiri.
Sentința este criticabilă și pentru că în mod nelegal s-au acordat reclamantei terenuri în compensare, câtă vreme o asemenea măsură nu este una obligatorie, ea fiind lăsată la aprecierea entității învestite cu soluționarea notificării, alternativ cu acordarea de despăgubiri, în sensul prevederilor art. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 și ale pct. 1.7 din H.G. nr. 250/2007. Instanța de judecată poate soluționa pe fond cererea de revendicare, însă nu se poate pronunța în locul autorității ce are calitatea de proprietar al bunurilor acordate în compensare.
La nivelul municipiului C. -N. nu există bunuri disponibile, care să poată fi acordate în compensare, astfel că reclamantei îi puteau fi acordate numai despăgubiri în condițiile legii speciale. Acordând însă terenuri în compensare, prima instanță a încălcat dreptul de proprietate al municipiului C.
-N. .
Se impunea exonerarea pârâților de plata cheltuielilor de judecată, aceasta fiind singura soluție legală în cauză.
Împotriva sentinței a declarat recurs și C. Local al municipiului C. -N.
, solicitând în principal modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de acest recurent pentru lipsa calității lui procesuale pasive, iar în subsidiar ca nefondată.
Motivele de fapt și drept ale acestui recurs sunt identice cu acelea ale recursului declarat de P. municipiului C. -N. sus-evocate. Suplimentar, recurentul a arătat că este lipsit de calitate procesuală pasivă.
Reclamanta intimată Z. S. R. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în scris (f. 14-16). Ulterior, întâmpinarea a fost completată (f. 94-97).
V. Pe timpul soluționării recursurilor au formulat cerere de intervenției voluntara accesorie, în apărarea pârâtului recurent P. municipiului C. -N.
, N. E., V. Ana, Z. -S. I., K. V., H. E., M. A., S.
S., B. C., B. I., Z. A., Z. S. Ș., V. Ropzalia și J. E. (f. 19-22).
În ședința de judecată din data de 09 septembrie 2011 instanța a încuviințat în principiu numai cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de N. E., respingând-o cu privire la ceilalți intervenienți.
VI. Cu privire la recursurile declarate în cauză, precum și cu privire la cererea de intervenție formulată de N. E., Curtea are în vedere, prin prezenta decizie, următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost, demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. În conformitate cu prevederile alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi,
cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Corelativ acestor dispoziții legale și în interpretarea și aplicarea lor, prin prevederile cuprinse la pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007 se stabilește că în toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificărilor are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces ori existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.
Rezultă din aceste prevederi că restituirea în natură poate avea ca obiect numai acele terenuri care, în mod concret și efectiv, sunt libere, nefiind afectate unor utilizări precum acelea menționate în cuprinsul sus-arătatelor dispoziții. În caz contrar, restituirea în natură nu poate fi acordată decât cel mult cu privire la acele părți din teren care nu sunt afectate de utilități.
În cauza de față este de observat că prima instanță a dispus, între altele, restituirea în natură a terenului în suprafață de 1543 mp, înscris inițial în CF nr. 17141 C. cu nr. top 15458, situat în C. -N., str. Dunării nr. 80, iar în prezent nr. top nou 24354/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/_ 5/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/2.
Potrivit adresei comunicate Curții de Apel C. de către S.C. Compania de Apă Someș S.A. C. sub nr. 13126/_ și planului de situație anexat acesteia (f. 166, 167), terenul în suprafață de 1543 mp sus-arătat este în parte străbătut de rețele publice de apă-canal aflate în întreținerea și exploatarea acestei companii. După cum s-a precizat în cuprinsul aceleiași adrese, aceste rețele au caracter public și realizează alimentarea cu apă potabilă și evacuarea apelor uzate din zonă.
Prima instanță a făcut și ea vorbire despre existențe acestor rețele de apă și canalizare, mărginindu-se la a afirma că ele pot fi reamplasate pe cheltuiala solicitanților. În aprecierea prezentei Curți este însă nevoie de administrarea de probe suplimentare pentru stabilirea suprafeței de teren afectate de aceste rețele și, corelativ, a aceleia ce rămâne liberă, iar sub aceste aspecte, precum și cu privire la altele ce ar urma să fie apreciate ca necesare, apare ca utilă completarea probațiunii și cu alte mijloace de dovadă decît înscrisurile.
Cum în calea de atac a recursului nu este posibilă administrarea altor probe decât cea cu înscrisuri și văzând, totodată, că buna soluționare a cauzei impune suplimentarea probațiunii potrivit celor de mai sus, urmează a se admite în parte recursurile declarate, sentința atacată urmând a fi casată, iar prezenta cauză reținută spre rejudecare în fond, în sensul prevederilor art. 312 alin. 4 C.pr.civ. și ale art. 315 alin. 3, 31și 4 C.pr.civ.
Totodată, se va admite în parte și cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de N. E. .
În rejudecare urmează a fi analizate și celelalte aspecte de fond ale cauzei, în limitele învestirii prezentei instanțe și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursurile declarate de pârâții P. | M. UI C. -N. | |
și S. | R. PRIN C. LOCAL AL M. UI C. -N. | , împotriva sentinței |
civile nr. 242 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o casează și reține cauza spre rejudecare. Fixează termen de judecată _
.
Admite în parte cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta
N. E. .
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
V. M. D. | -L. | B. | A. | C. |
GREFIER
S. -D. G.
Red.VM/dact.MS 3 ex./_ Jud.fond: E.L.
← Sentința civilă nr. 936/2013. Legea 10/2001 | Decizia civilă nr. 1076/2013. Legea 10/2001 → |
---|