Decizia civilă nr. 1772/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1772/R/2013
Ședința publică din data de 9 aprilie 2013 Instanța constituită din:
Președinte: C. | - M. | CONȚ |
Judecători: D. | -L. | B. - vicepreședinte al Curții de Apel C. |
A. | C. | |
Grefier: S. | - D. | G. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta T. V. împotriva deciziei civile nr. 49 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect Legea nr. 10/2001- restituire preț actualizat.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, domnul avocat A. Răzvan B. cu împuternicire avocațială la dosar ( fila 4 din dosar), lipsă fiind reclamanta recurentă personal și reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 8 aprilie 2013, pârâtul intimat prin întâmpinarea formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta recurentă, invocând totodată inadmisibilitatea acțiunii pe motiv că nu s-a făcut dovada că reclamanta a încheiat contractul de vânzare- cumpărare cu respectarea Legii nr. 112/1995, solicitând totodată judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate alte cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului reclamantei recurente cu privire la recursul formulat cu precizarea de a pune concluzii și cu privire la excepția invocată de pârâtul intimat prin întâmpinare.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, cu consecința modificării sentinței atacate și admiterii cererii introductive, fără cheltuieli de judecată în recurs.
În ceea ce privește excepția invocată de pârâtul intimat prin întâmpinare solicită respingerea acesteia, apreciind că s-a făcut dovada încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/995.
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul T. ului C. la data de_ în dosarul nr._, reclamanta T. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria
M. C. -N., obligarea la restituirea prețului de piață a imobilului situat în mun.C. -N., str.G. Coșbuc, nr.6, ap.2, înscris în CF nr.1. C. -N., nr.topo 11126/1/II.
Totodată s-a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 20905/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de T. Vicoria în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Printr-un contract de vânzare-cumpărare reclamanta și soțul său au dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil situat în C. -N., str. G. Coșbuc, nr. 6, ap. 2.
Prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută totală a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă, reținându-se că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil.
S-a reținut că dispozițiile art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001, precum și dispozițiile cuprinse în hotărârile judecătorești anterioare prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat că reclamanta nu îndeplinea condițiile Legii 112/1995 pentru a cumpăra apartamentul din litigiu, nu justifică îndreptățirea reclamantei la restituirea prețului de piață a apartamentului.
Prin hotărâre judecătorească s-a reținut că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat înainte de a se fi încheiat procedura de restituire prevăzută de Legea 112/1995, pârâta putând afla că imobilul din litigiu este revendicat prin simpla consultare a listei imobilelor revendicate afișate la sediul Consiliului Local.
Prin decizia civilă nr. 49/A din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._ s-a respins ca nefondat apelul declarat de T. V. împotriva Sentinței civile nr.20.905/29 Octombrie 2012 pronunțată în dosarul civil nr.26._ al Judecătoriei C. -N., pe care a menținut-o în totul.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Starea de fapt decurgând din existența contractului de vânzare-cumpărare și a hotărârilor judecătorești privitoare la acestea nu a fost contestată.
Prin decizia civilă 2405/2003 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a constatat nulitatea absolută totală a contractului de vânzare-cumpărare 30108/1996 cu privire la imobilul situat în C. -N., str. G. Coșbuc, nr. 6, ap. 2.
S-a menținut ca fiind întemeiată reținerea instanței de apel care a constatat că apelanta nu se poate prevala de buna sa credință pentru ca actul de înstrăinare încheiat de ea și S. Român să iasă de sub incidența dispozițiilor art. 46 din Legea 10/2001 întrucât acest contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat înainte de a se încheiat procedura administrativă de restituire prevăzută de Legea 112/1995.
Contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat la data de_ în timp ce plângerea împotriva hotărârii Comisiei Județene a fost soluționată abia în 1997.
Prin simpla verificare a listei imobilelor revendicate pârâta ar fi putut lua la cunoștință de existența cererii de revendicare. Atâta timp cât nu se pronunțase însă o hotărâre definitivă și irevocabilă asupra cererii de restituire apelanta nu putea pretinde că a avut convingerea că statul avea toate însușirile cerute de lege pentru a-i transmite proprietatea.
Aceste statuări, prin care se atinge implicit și buna credință a apelantei, motiv invocat în susținerea apelului, se bucură de puterea de lucru judecat ce se impun în prezenta cauză.
Reclamanta nu a făcut dovada, din această perspectivă, a respectării dispozițiilor Legii 112/1995 la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare a cărei nulitate a fost constatată pe cale judecătorească.
Pentru a fi incidente dispozițiile art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001 era necesar ca actul să fie încheiat cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, revederi care se complinesc cu dispozițiile de drept comun prevăzute de art. 948
C. civil.
Or, în condițiile în care s-a stabilit că imobilul nu putea fi înstrăinat întrucât a fost preluat de S. Român fără un titlu valabil, iar contractul de vânzare-cumpărare este nul, neputându-se reține buna-credință a reclamantei, soluția instanței de fond apare ca temeinică prin raportare la dispozițiile de drept substanțial și procesual invocate.
Din această perspectivă nu pot fi primite nici criticile legate de încălcarea unor principii fundamentale de drept comun, atâta vreme cât s-a stabilit irevocabil că atitudinea și modalitatea în care a acționat reclamanta nu sunt apte să justifice buna sa credință.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ. a respins ca nefondat apelul declarat de T. V. împotriva Sentinței civile nr.20.905/29 octombrie 2012 pronunțată în dosarul civil nr.26._ al Judecătoriei C. -N.
, pe care a menținut-o în totul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta T. V. solicitând modificarea deciziei civile nr. 49/2013 a T. ului C. în sensul desființării sentinței civile nr. 20905/2012 a Judecătoriei C. -N. și admiterea cererii formulate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că anterior introducerii prezentei cereri de chemare în judecată au existat numeroase proceduri demarate în cauză, inclusiv două acțiuni în instanță, prin pronunțarea deciziei civile nr. 2405/2003 încălcându-se principiul autorității de lucru judecat în condițiile în care prin sentința civilă nr. 15085/1997, definitivă, instanța a statuat cu titlu irevocabil că persoana care a formulat cererea privind măsurile reparatorii aferente imobilului din str. Coșbuc nu are calitatea cerută de lege în ceea ce privește respectivul imobil.
În ceea ce privește principiile de drept invocate prin cererea inițială și prin cererea de apel, al dinamicii și securității circuitului civil, al echității și al aparenței în drept, toate acestea sunt protejate și de principiul autorității de lucru judecat.
Atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut greșit că în cauză ar fi fost formulată o cerere de restituire a imobilului de către persoana care a promovat și acțiunea în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare și că buna credință nu poate fi reținută deoarece reclamanta ar fi putut afla dacă respectivul imobil a fost sau nu revendicat atâta timp cât nu s-a depus o astfel de cerere ci s-a solicitat acordarea de despăgubiri bănești. Buna credință a reclamantei nu poate fi pusă la îndoială, aceasta încheind contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu după respingerea cererii de acordare a măsurilor reparatorii. Buna credință este întărită și de faptul că după încheierea termenului de prescripție pentru cererea de retrocedare, respectiv respingerea în instanță a acțiunii prin care a fost atacată acțiunea de respingere a cererii pentru acordarea despăgubirilor reclamanta a avut certitudinea fermă că imobilul a rămas și va rămâne în proprietatea aceleiași entități, putându-se deci transfera dreptul în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat.
Respingerea prezentei acțiuni ar echivala cu negarea și încălcarea de către instanță a unor principii fundamentale de drept: obligația de a executa convențiile cu bună credință, principiul ocrotirii bunei credințe a dobânditorului, principiul dinamicii și securității circuitului civil, reglementări cu privire la echitate și chiar teoria aparenței în drept, principii reglementate de art. 969-970 Cod civil, altele fiind doar creații doctrinare și jurisprudențiale.
Sunt deci îndeplinite prevederile art. 501din Legea nr. 10/2001, impunându-se restituirea prețului de piață al imobilului, recunoașterea dreptului reclamantei și implicit admiterea cererii de recurs.
În apărare intimatul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către reclamantă.
În motivare s-a arătat că referirile reclamantei la autoritatea de lucru judecat sunt incomplete, nefiind menționat nr. dosarului în care a fost pronunțată hotărârea. Oricum, aceste aspecte sunt nerelevante în condițiile existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în care se statuează fără putință de tăgadă faptul că contractul de vânzare-cumpărare în discuție a fost încheiat cu eludarea Legii nr. 112/1995, respectiv decizia civilă nr. 547/2007 a T. ului C. modificată în parte prin decizia civilă nr. 2405/2003.
Susținerile reclamantei referitoare la buna sa credință nu sunt relevante pentru soluționarea cauzei.
Din cuprinsul prevederilor art. 501din Legea nr. 10/2001 și art. 50 pct. 3 din Normele Metodologice de aplicare a acesteia rezultă că scopul introducerii acestui articol a fost acela de a despăgubi într-o manieră mai avantajoasă proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în situația în care au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Ținând cont și de prevederile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 rezultă că în prezent există o manieră diferită de despăgubire în funcție de modalitatea în care au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare ulterior anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile. Astfel, dacă în situația încheierii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 modalitatea de despăgubire este restituirea prețului actualizat, în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea aceluiași act normativ măsurile reparatorii constau în restituirea contravalorii prețului de piață al imobilului.
Reclamanta nu a făcut dovada faptului că a încheiat contractul de vânzare- cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, din cuprinsul deciziei civile nr. 547/2007 a T. ului C., modificată în parte prin decizia civilă nr. 2405/2003 rezultând că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil, această chestiune nemaiputând fi discutată întrucât s-ar aduce atingere celor constatate cu putere de lucru judecat printr-o altă hotărâre judecătorească. În cuprinsul aceleiași hotărâri judecătorești se menționează că reclamanta nu se poate prevala de buna credință.
Analizând recursul declarat de reclamanta T. V. împotriva deciziei civile nr. 49/A din_ a T. ului C., Curtea reține următoarele:
Prin primul motiv de recurs se invocă încălcarea principiului autorității de lucru judecat prin decizia atacată. Sentința civilă nr.15085/1997 a Judecătoriei
C. -N. a stabilit irevocabil că persoana care a formulat cererea de acordare a măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr.112/1995 nu are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri în ceea ce privește imobilul în litigiu, decizia civilă nr.2405/2003 a Curții de Apel C. prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat de către reclamantă fiind pronunțată cu încălcarea puterii de lucru judecat a primei hotărâri. S-au încălcat deci implicit și celelalte principii de drept invocate în cererea de chemare în judecată și în cererea de apel, cel al securității circuitului civil, al echității și al aparenței în drept.
Se apreciază de către Curte că aceste susțineri nu sunt întemeiate, obiectul celor două dosare în care au fost pronunțate hotărârile identificate mai sus fiind diferit, prin sentința civilă nr.15085/1997 verificându-se legalitatea hotărârii prin
care s-a soluționat cererea de acordare măsuri reparatorii formulată în temeiul Legii nr.112/1995, în timp ce prin ce-a de-a doua hotărâre s-a soluționat cererea având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995. Nu se pune deci problema încălcării nici a celorlalte principii de drept, încălcarea acestora derivând în accepțiunea reclamantei în principal din încălcarea principiului puterii de lucru judecat.
Sentința civilă nr.15085/1997 a Judecătoriei C. -N. a fost avută în vedere în soluționarea litigiului având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, prin decizia civilă nr.547/2003 a T. ului C. reținându-se puterea de lucru judecat a acesteia în ceea ce privește modalitatea de trecere a imobilului în litigiu în proprietatea statului, respectiv fără titlu. Doar acest aspect pus în discuție în primul litigiu are putere de lucru judecat în cel de- al doilea, astfel cum în mod corect a reținut tribunalul prin decizia menționată.
În ceea ce privește îndeplinirea în cauză a condițiilor art.501alin. 1 din Legea nr. 10/2001 se constată că în accepțiunea acestui text de lege restituirea valorii de piață a imobilului în cazul contractelor de vânzare-cumpărare desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile este condiționată de respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 în momentul încheierii contractelor.
La art. 1 din Legea nr. 112/1995 sunt prevăzute imobilele care fac obiectul acestei legi, respectiv cele având destinația de locuințe, trecute ca atare cu titlu în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, fiind evident că aceasta este prima condiție pentru ca un contract de vânzare-cumpărare să poată fi apreciat ca fiind încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Din decizia civilă nr. 2405/2003 a Curții de Apel C., decizie prin care s-a soluționat irevocabil litigiul având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare în ceea ce privește apartamentul care face obiectul cauzei rezultă că imobilul situat în C. -N., str. G. Coșbuc nr.6, ap.2 a fost preluat de stat fără titlu valabil, fiind astfel menținute statuările din decizia civilă nr.547/2003 a T. ului C. în acest sens.
Nerespectarea acestui text de lege face inutilă analizarea celorlalte condiții impuse de legea specială, conform art.9 și art.14 din aceasta, numai în cazul respectării tuturor cerințelor legii contractul putând fi apreciat ca încheiat cu respectarea acesteia.
Problema modului în care imobilul a trecut în proprietatea statului, cu titlu sau fără titlu, a fost deci soluționată irevocabil prin decizia menționată mai sus, nemaiputând fi repusă în discuție în prezentul litigiu fără a se încălca puterea de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești.
În ceea ce privește buna credință a reclamantei la încheierea contractului de vânzare cumpărare, și această chestiune a fost tranșată prin deciziile pronunțate în litigiul având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, statuându-se cu putere de lucru judecat că aceasta nu a fost de bună credință la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Nu vor mai fi deci analizate susținerile din cererea de recurs prin care se justifică buna credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare și efectele reținerii acesteia în cauză.
De altfel, reclamanta T. V. a formulat cererea de revizuire care a făcut obiectul dosarului nr.7948/2003 al Curții de Apel C. cu motivarea că raportat la înscrisurile noi depuse în susținerea acesteia nu putea fi reținută reaua credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare, acceptând practic la acel moment că s-a reținut reaua credință a cumpărătoarei prin decizia civilă nr.2405/2003 a Curții de Apel C. . Cererea de revizuire a fost respinsă prin decizia civilă nr.27/2004 a Curții de Apel C. .
Este oricum discutabilă relevanța în prezentul litigiu a relei credințe a cumpărătoarei reținute prin decizia civilă nr.2405/2003 a Curții de Apel C., prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare cumpărare, având în vedere textul art.501din Legea nr.10/2001.
Rezultă deci că în condițiile în care prin decizia civilă nr.2405/2003 a Curții de Apel C. s-a statuat irevocabil în sensul că imobilul în litigiu nu a fost preluat de către stat cu titlu valabil, cumpărătoarea fiind de rea credință în momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995, aceste aspecte nemaiputând fi repuse în discuție în acest cadru procesual decât cu încălcarea puterii de lucru judecat a acestei decizii, nu se pune problema îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.501din Legea nr.10/2001 în vederea restituirii prețului de piață al imobilului.
Relevantă în ceea ce privește sfera de aplicare a art.501din Legea nr.10/2001 este și practica instanței supreme în materie, aceasta și din perspectiva principiilor de drept invocate ca fiind încălcate în cauză.
Prin decizia civilă nr.1231/2011 aceasta a statuat că în conformitate cu jurisprudența CEDO este protejat prin art.1 din Protocolul nr.1 titlul de proprietate al subdobânditorului de bună credință constituit în baza Legii nr.10/2001, invocându-se în acest sens cauza Raicu împotriva României și cauza Pincova și Pina împotriva Republicii Cehe. Este restrânsă astfel sfera de aplicare a art.501din Legea nr.10/2001 și mai mult, apreciindu-se necesar a fi îndeplinită și condiția existenței bunei credințe în momentul încheierii contractului pentru ca acest text să fie aplicabil.
Prin aceeași decizie s-a statuat că legiuitorul român și-a adaptat legislația specifică acestui domeniu la exigențele CEDO, dispozițiile art.501din Legea nr.10/2001 modificată prin Legea nr.1/2009 nefăcând altceva decât să aplice instituția răspunderii pentru evicțiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat și înstrăinate ulterior unor chiriași de bună credință în baza Legii nr.112/1995.
Sfera de aplicare a prevederilor art.501C.pr.civ. este și mai mult restrânsă prin decizia nr.3769/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, în această decizie arătându-se că nu în toate cazurile în care chiriașii cumpărători au fost evinși, în sens larg, se impune acordarea valorii de piață a imobilelor care au format obiectul contractelor de vânzare cumpărare încheiate în considerarea Legii nr.112/1995, ci această valoare ar trebui acordată în ipoteza în care menținându-se valabilitatea contractelor de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.10/2001, chiriașii au fost evinși prin efectul admiterii acțiunii în revendicare, prin compararea titlurilor. Aceasta deoarece evicțiunea presupune un contract de vânzare cumpărare valabil încheiat, în ipoteza în care contractul translativ de proprietate cu titlu oneros se desființează ca o consecință a acțiunii în nulitate devenind aplicabile principiile ce guvernează efectele nulității, respectiv desființarea contractului cu efect retroactiv, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, principiu implementat de art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001.
În considerentele acestei decizii se mai statuează în sensul că atâta timp cât printr-o decizie anterioară, intrată în putere de lucru judecat s-a stabilit că este exclusă buna credință a cumpărătorilor, hotărârea bucurându-se de prezumția de validitate, nu mai poate fi repusă în discuție în dosar această problemă, constatându-se în consecință că titlul de proprietate al reclamanților a fost desființat ca urmare a nerespectării Legii nr.112/1995, situație ce exclude aplicabilitatea și incidența dispozițiilor art.501 din Legea nr.10/2001.
Prin urmare, raportat la ansamblul considerentelor de mai sus, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de
reclamanta T. V. împotriva deciziei civile nr. 49 din_ a T. ului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o va menține ca legală.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T. V. împotriva deciziei civile nr. 49 din_ a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte Judecători
C. -M. CONȚ D. -L. B. A. C.
Grefier
S. -D. G.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.apel: C.A. C., D. Tatu Jud.fond: Manu L.
| ← Sentința civilă nr. 1023/2013. Legea 10/2001 | Sentința civilă nr. 466/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
