Decizia civilă nr. 162/2013. Pretenții

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 162/R

Ședința publică din_ Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. M. B.

JUDECĂTORI: P. G. G.

: Ț. D.

GREFIER: O. V.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul V. M., cu domiciliul în S. de Sus, nr. 1290, jud. M. împotriva sentinței civile nr.

552 din_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr. _

, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul V. M. și intimatul C. D. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Recurentul V. M. depune la dosar chitanța atestând plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 55 lei și timbre judiciare în valoare de 3 lei. De asemenea depune la dosar înscrisuri din care un exemplar se comunică cu intimatul C. D. .

Intimatul C. D. arată că nu solicită acordarea unui termen pentru studiul înscrisurilor comunicate la acest termen.

Instanța din oficiu pune în discuție excepția tardivității formulării recursului împotriva sentinței judecătoriei.

Recurentul V. M. arată că a formulat în termen recursul.

Intimatul C. D. apreciază că recursul nu a fost formulat în termenul

legal.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității recursului.

T.

Prin sentința civilă nr. 552 din_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. D. în

contradictoriu cu pârâtul V. M. și în consecință pârâtul a fost obligat la 1230 lei cu titlu de despăgubiri și a sumei de 186 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței se reține că: Reclamantul C. D., deținător al terenului categorie fânețe în suprafață de 2,oo ha, situat în raza administrativă a Orașului Dragomirești, pct. "Frăsiniș";, a suferit, în data de_, un prejudiciu cauzat de fapta pârâtului V. M., de a trece cu o turmă de 30-40 oi, pe terenul reclamantului, oile păscând părți de câte 10% din cele 7 clăi existente pe acest teren, precum și, în totalitate, otava de pe acest teren, astfel cum rezultă din Procesul-verbal întocmit la aceeași dată de către reprezentantul Primăriei Dragomirești - ing. Zubașcu A. și înregistrat sub nr. 3456/_ .

Potrivit aceluiași înscris, unit cu declarația martorului Zubașcu A. și cu planșele foto, paguba suferită de reclamant constă în contravaloarea producției de fân mâncată de oile pârâtului, la care se adaugă contravaloarea producției de otavă, instanța reținând că oile pârâtului au mâncat 10% din fiecare dintre cele 7 clăi de fân, iar otava au distrus-o în totalitate.

Din declarația aceluiași martor, instanța de fond a reținut că suma de 600,oo lei a fi contravaloarea otavei, iar suma de 900,oo lei reprezintă contravaloarea unei singure clăi de fân, din calculul corespunzător rezultând suma de 639,oo lei a fi contravaloarea producției de fân de care a fost lipsit reclamantul (90 lei pentru fânul mâncat de oi în proporție de 10% din fiecare dintre cele 7 clăi).

Nu a fost primită apărarea pârâtului în sensul că nu oile sale au cauzat prejudiciul reținut, ci vitele numitului D. V. Mitru, din B. Vodă, întrucât pârâtul a recunoscut că a trecut cu oile pe terenul reclamantului, iar din planșele foto rezulta cu evidenta ca oile aflate in supravegherea sa se hrăneau din căpițele de fân lângă care stăteau, în cauză neinteresând scopul acestei treceri, astfel cum a fost declarat de către pârât, acela de a duce oile la pârâul unde urma a fi adăpate.

De asemenea, nu a fost primită ca și cauză ce înlătură răspunderea pârâtului, împrejurarea recunoscută de reclamant, aceea că terenul peste care pârâtul a trecut este neîngrădit, gardul cu care a fost împrejmuit acest teren fiind stricat și nereparat, întrucât pârâtul nu a negat susținerea reclamantului în sensul că în repetate rânduri i-a atras atenția să nu mai intre cu oile pe terenul său, astfel că, simpla împrejurare a neîngrădirii terenului, nu conduce la ideea că reclamantul și-a asumat riscul producerii unui prejudiciu prin trecerea animalelor supravegheate de altă persoană pe acest teren, după cum a relatat și martorul C. Gavrilă, acesta afirmând că "dacă cineva vrea să ducă vitele la adăpat la acest pârâu, nu trebuie să ceară voie dacă terenul este cosit, dar trebuie să aibă grijă ca animalele să nu strice clăile omului";.

Potrivit art. 1349 C.civ.:

  1. Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

  2. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

  3. În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.

  4. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilește prin lege specială.

Reclamantul s-a îndreptat împotriva celui ce avea paza materiala a oilor.

Conform art. 1357 și urm. C.civ.: Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum și, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.

Prin urmare, pentru a fi angajată răspunderea delictuală pentru fapta proprie, se impune a fi întrunite elementele acestei forme de răspundere: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția cu care a fost săvârșită fapta cauzatoare de prejudiciu.

Din probele analizate, instanța de fond a reținut că pârâtul, prin fapta sa de a intra pe terenul reclamantului cu oile ce le avea în supraveghere, a cauzat acestuia un prejudiciu total de 1230,oo lei, reprezentând contravaloarea producției de otavă (600,oo lei) și a celei de fân (630,oo lei), de care reclamantul a fost lipsit, pârâtul acționând cu vinovăție, iar între fapta sa și prejudiciul reținut existând cauzalitate directă.

Raportat la considerentele expuse, în baza textelor legale precitate, instanța de fond a admis în parte cererea reclamantului și a fost obligat pârâtul să îi plătească suma de 1230,oo lei cu titlu de despăgubiri, iar în baza art. 274 C.pr.civ., a fost obligat pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată numai în măsura în care au fost dovedite, și anume în cuantum de 186,oo lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și cheltuielile ocazionate de transport pe ruta S. de Sus - Dragomirești efectuate de reclamant și martorul Rad Grigore la un termen de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs V. M. care a solicitat admiterea recursului.

În motivarea recursului se arată că, el nu este vinovat de paguba produsă, că cere o nouă rejudecare a dosarului. Poate dovedi cu martori că nu este singurul vinovat la producerea pagubei.

Intimatul s-a opus admiterii recursului.

T. din oficiu a ridicat excepția tardivității recursului.

Cu privire la excepție de rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În cauză sentința judecătoriei a fost comunicată recurentului la data de 17 octombrie 2012, iar recursul a fost înregistrat la data de_, deci peste termenul legal.

Față de cele de mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se admite excepția invocată din oficiu de tribunal și a se respinge ca tardiv introdus recursul promovat de V. M. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

RESPINGE ca tardiv recursul declarat de V. M. în contra sentinței civile nr. 552 din_ a Judecătoriei Dragomirești, județul M. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

P. M. B.

P. G.

G.

, Ț. D.

O.

V.

Red. P.G.G./_

T.Red. O.V./_ /2 ex.

J. . la fond. E. M. S.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 162/2013. Pretenții