Decizia civilă nr. 168/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 168/R/2013
Ședința publică 17 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. JUDECĂTOR: A. A. C. JUDECĂTOR: ANA I.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare- pentru pronunțare- recursul declarat de pârâtul P.
M. UI C. -N., precum și recursurile declarate de pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, S. C. DE RECUPEARE C. -N. ȘI M. C. -N. PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 371 din 26 aprilie 2012 a Tribunalului C. în dosarul nr._, privind și pe intimații S. I., V. P., V. P., V.
J. E. ȘI C. E., având ca obiect acțiune în baza Legii nr. 10/2001.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 10 ianuarie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 17 ianuarie 2013.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de_, reclamanții S. I. ,V.
P., V. P., V. J. E. și C. E. au chemat în judecată pârâtul
P. mun. C. -napoca, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul a emite dispoziție de restituire în natură sau, în subsidiar în echivalent bănesc, sau combinat, a suprafeței de 1188 mp înscrisă inițial în CF 6609 C., A+1, nr. top 12843 parte din cotele lor de proprietate sau antecesorilor lor defuncți de sub B 1,6,8 și 9, cu cheltuieli de judecată.
La data de_, reclamanții au depus la dosar extindere de acțiune față de Ministerul Sănătății, S. C. De R. C. -N., M. C. -N. prin
P., arătând că față de aceștia își mențin acțiunea așa cum a fost formulată(f.241-242).
Prin sentința civilă nr. 371 din 26 aprilie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților P. M. ui C. -N. și Ministerul Sănătății.
S-a admis în parte acțiunea civilă extinsă formulată de reclamanții S. I. ,
V. P., V. P. și V. J. E. în contradictoriu cu parații P. M. ui
C. -N., M. C. -N. prin primar, Ministerul Sănătății și S. C. de R.
-N. și în consecință:
s-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților S. I., V. P.
, V. P., și V. J. E. a terenului în suprafață de 454 mp.înscris în CF 1.
,A+1, nr. top 12843/1/5;
s-a stabilit dreptul reclamanților la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de 437 mp. teren reprezentand diferența între cota de ¾ parte la care sunt îndreptățiți din suprafața solicitată, și suprafața restituită în natură .
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta C. E. în contradictoriu cu parații P. M. ui C. -N., M. C. -N. prin primar, Ministerul Sănătății și S. C. de R. C. -N. .
Au fost obligați parații să plătească reclamantei S. I. suma de 750 lei și reclamantului V. P. suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.137 C.p.c. instanța este ținută să se pronunțe mai întai asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, judecarea pricinii.
În ce privește P. M. ui C. -N. și Ministerul Sănătății, instanța a reținut că aceștia justifică legitimare procesuală pasivă în cauză.
Astfel, reclamanții au solicitat în principal, restituirea în natură a terenului, iar, potrivit raportului de expertiză topografică întocmit în cauză de expert Mădăraș M. T., o porțiune din imobilul revendicat este ocupat de parcare, avand ca proprietar Statul Roman în administrarea Consiliului local C. -N., iar altă parte are ca proprietar, potrivit înscrierilor din cartea funciară, Statul Roman, în administrarea operativă a M. ui S. (S. C. de R. C. -N. ).
La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 ambele suprafețe de teren se aflau în proprietatea statului, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, pârâtul P. M. ui C. -N. fiind entitate competentă să soluționeze notificarea formulată.
Este de menționat în plus că, în conformitate cu dispozițiile art.21 din Legea nr.10/2001, calitatea de unitate deținătoare a imobilului se raportează la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv_, astfel încat sunt fără relevanță susținerile paratului Ministerul Sănătății, că, ulterior acestui moment, imobilul a trecut în proprietatea Consiliului Județean C., în administrarea operativă a S. ui C. de R. C. -N. .
Avand în vedere aceste considerente, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților P. M. ui C. -N. și Ministerul Sănătății.
Pe fondul cauzei s-a reținut că prin notificarea emisă sub nr.1037/_ de BEJ Cîmpian Mihai, reclamanții S. I., V. P., V. P. și V. J.
E. au solicitat restituirea în natură, a cotelor de proprietate din terenul neafectat de construcția S. ui C. de R., înscris inițial în CF nr.6609 C.
, A+1, nr. top.12843 în suprafață totală de 13.699 mp., precizand că posedă din această proprietate o porțiune, așa cum rezultă din Sentința civilă nr.3890/2001 a Judecătoriei C. -N. (f.43, 16-17 vol.I).
Reclamanta C. E. a formulat la data de_, în calitate de moștenitoare a defunctului V. I., cererea înregistrată la Primăria M. ui C.
-N., sub nr.75846/304/_, solicitand, în temeiul Legii nr.247/2005 reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul de 401 mp., reprezentand cota parte din suprafața de 1604 mp. teren intravilan, invocand același CF nr.6609 C. -N. (f.13-14).
Din copia colii funciare nr.6609 C. reiese că asupra imobilului înscris sub A+1, avand nr. top 12843 în suprafață de 2jug 607 stj.p., echivalent cu 13.696 mp. figurau ca proprietari tabulari următorii: sub B5 V. Francisc ,cota de 200/3807 parte, sub B6 C. E. cota de 200/3807 parte, sub B8 V. Ștefan în cotă de 200/3807 parte, iar sub B9 S. I. cota de 200/3807 parte (f.7-11), totalizand cota de 800/3807 parte din imobil, echivalent cu 2.876 mp.
Reclamantul V. P. este moștenitorul defunctului V. Francisc, proprietar tabular de sub B5, iar reclamanții V. P. și V. J. E. sunt
moștenitorii proprietarului tabular V. Ștefan, de sub B 8, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar (f.54-60 Vol.I).
Imobilul în discuție a fost preluat de Statul Roman în temeiul Decretelor de expropriere nr.47/_ ,3/1983 și 51/1986, astfel cum atestă înscrierile din cărțile funciare și adresa emisă sub nr.79478/2/452.1/_ de Primăria M. ui C. -N. -Direcția Patrimoniului M. ui și Evidența Proprietății, fiind preluate abuziv, intrand sub incidența Legii nr.10/2001 privind măsurile reparatorii pentru imobilele preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (f.141 Vol.I).
Față de aceste înscrisuri existente la dosar, instanța a apreciat că reclamanții au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite la restituire raportat la dispozițiile art. 3 și 4 ale Legii nr.10/2001 rep., fie în calitate de proprietari tabulari, în cazul reclamantelor C. E. și S. I., fie ca moștenitori ai proprietarilor tabulari, în cazul celorlalți reclamanți V. P., V. P. și V.
J. E. .
Instanța a reținut însă că, pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, nu este suficient ca persoana în cauză să fi deținut un imobil și acesta să fi fost preluat abuziv de către stat, dispozițiile art.22 ale actului normativ, impunand necesitatea formulării unei notificări, în termenul prevăzut în acest sens.
Din această perspectivă, s-a constatat că doar reclamanții S. I., V. P.
, V. P. și V. J. E. au efectuat acest demers, formuland notificarea înregistrată la Primăria M. ui C. -N. sub nr.47364/3/_, în timp ce reclamanta C. E. a depus doar în anul 2005, o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr.247/2005 (f. 13,43, vol.I).
Conform art.22 al.1 din Legea nr.10/2001 rep., persoana îndreptățită are obligația să notifice persoana juridică deținătoare în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii.Este de menționat că acest termen a fost prelungit succesiv prin OUG nr.109/2001 și prin OUG nr.145/2001, termenul limită de depunere a notificărilor fiind data de_ .
Raportat la prevederile art. 22 al.5 din lege, conform cărora nerespectarea termenului atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau echivalent, acesta este un termen de decădere, sancțiunea neformulării, pană la data de_ a notificării, fiind pierderea posibilității persoanei îndreptățite de a-și valorifica dreptul la măsuri reparatorii pe calea acțiunii în justiție.
Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției aduce o serie de modificări și completări Legii nr.10/2001, însă acestea nu se referă la art.22 din Legea nr.10/2001 rep., care prevede obligativitatea formulării notificării în termenul legal, prelungit pană la 12 luni, adică pană la data de _
. Acest termen de decădere nu a fost prelungit prin Legea nr.247/2005,iar în speță s-a constatat că reclamanta C. E. nu a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001.
După apariția acestui act normativ, primul demers al reclamantei cu privire la imobilul în litigiu a fost în anul 2005, moment față de care termenul prevăzut de art.22 din lege era depășit, astfel încat, raportat la aceste considerente și dispoziții legale, acțiunea civilă promovată de aceasta a fost respinsă.
A rămas așadar, a se analiza în ce măsură ceilalți reclamanți sunt îndreptățiți la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 și în ce constau acestea.
Astfel, s-a constatat că asupra unei părți din cotele de proprietate care au aparținut reclamanților, respectiv antecesorilor acestora, s-a pronunțat Sentința
civilă nr.80/2002 a Tribunalului C. în dosarul nr.5738/2001, modificată prin Decizia nr.151/2002 a Curții de Apel C., pronunțată în dosar nr.4023/2002, prin care s-a recunsocut reclamanților C. E., S. I. ,V. P., V.
P. și V. J. E. dreptul de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 1266 mp. și de 422 mp., parte din imobilul înscris înițial în CF 6609 C., nr. top.12843 (f.100-116).
Apoi, prin Sentința civilă nr.3890/2001 a Judecătoriei C. -N. pronunțată în dosar nr.1684/2000, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.1442/A/2001 a Tribunalului C. ,pronunțată în dosar nr.5424/2001 și irevocabilă prin Decizia nr.271/2004 a Curții de Apel C., pronunțată în dosar nr.6992/2001, avand ca obiect sistare de indiviziune, imobilul cu nr. top12843/1/3, în suprafața de 1226 mp. s-a atribuit în indiviziune reclamantei
S. I. în cotă de 4/12 parte, numiților V. Francisc în cotă de 4/12 parte și
V. Ștefan în cotă de 4/12 parte, așadar în părți egale; de asemenea s-a atribuit reclamantei C. E. un lot în suprafață de 422 mp. cu nr. top . top12843/1/4 (f.16-23 vol.I).
Așadar, s-a constatat că reclamanții au redobandit dreptul de proprietate asupra unei părți din imobilul pe care l-au deținut, respectiv în total pentru suprafața de 1.688 mp. ( 1.266mp. +422mp.) din suprafața de 2.876 mp. cat corespundea cotelor lor de proprietate, așa cum s-a arătat anterior.
Ipotetic, reclamanții ar mai fi îndreptățiți la diferența de 1.188 mp. în cotele rezultand din cartea funciară, coroborate cu hotărarile judecătorești la care s-a făcut referire, respectiv în cote egale de ¼ pentru C. E., S. I. ,
V. P. ,ca moștenitor al defunctului V. Francisc și în cotă de ¼ parte împreună (cate 1/8 fiecare) pentru V. P. și V. J. E. ,în calitate de moștenitori ai defunctului V. Ștefan .
Raportat însă la împrejurarea reținută că reclamanta C. E. nu a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, ceilalți reclamanți sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru cota totală de ¾ parte din diferența arătată de 1.188mp, echivalent cu 891 mp.
Față de cele anterior menționate, a rămas ca instanța să se pronunțe asupra măsurilor reparatorii la care reclamanții sunt îndreptățiți în temeiul Legii nr.10/2001, reținand că aceștia au solicitat, în principal, restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.188 mp., din care însă se va putea dispune numai cu privire la ¾ parte, respectiv 891 mp.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize topografice care să identifice imobilul solicitat, ce a constituit proprietatea reclamanților și a antecesorilor lor.
Concluziile raportului întocmit de expert Mădăraș M. T. au fost în sensul că acesta se identifică cu cel înscris în CF nr.1. C., A+1, nr. top.12843/1/5 în suprafață de 454 mp., parcare în str. V., în proprietatea Statului Roman, în administrarea Consiliului local C. -N. și parțial cu cel înscris în CF 1. C., A+1, nr. top_ 2,12841,12840_ __ _
9/5 în suprafață totală de 31.098 mp. teren cu construcții în str. V. nr.46-45, proprietar Statul Roman în administrarea operativă a M. ui S. (S. C. de R. C. -N. ) (f211-222, vol.I, 67-69 vol.II).
Expertul a opinat că este posibil a se restitui în natură doar terenul în suprafață de 454 mp. însă, diferența de 734 mp. solicitată din curtea S. ui C. de R., este ocupată de o alee de acces auto, pe care se află și o rețea de canalizare. Cele două suprafețe nu sunt învecinate, între ele existand un teren inclus în curtea spitalului, pe care se află clădirea portarului și o altă alee de circulație auto.
Ulterior demersurilor efectuate de instanță la furnizorii de utilități, s-a depus o completare a raportului de expertiză ,ale cărei concluzii au fost aceleași
ca ale raportului inițial, respectiv că este susceptibil a fi restituit în natură doar terenul în suprafață de 454 mp., care nu este afectat amenajări de utilitate publică.
Instanța a apreciat, raportat la probatoriul administrat, că suprafața de 454 mp. teren este liberă în înțelesul Legii nr.10/2001, și poate fi restituită în natură întrucat, chiar dacă este folosită ca parcare de locuitorii din zonă, nu este o suprafață afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, nu ocupă funcțional întreaga suprafață vizată.
În ce privește diferența solicitată, de 734 mp., instanța a reținut mai întai că reclamanții ar mai fi îndreptățiți doar la o suprafață de aproximativ 437 mp. întrucat, pentru motivele dezvoltate anterior, li se cuvine doar ¾ parte din întreaga suprafață solicitată, de 1.188 mp.
Potrivit art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sintagma "amenajări de utilitate publică" are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv, suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume, căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.
Reținand că această suprafață este în incinta S. ui C. de R., avand destinația de acces auto, că este traversată de amenajări de utilitate publică, instanța a apreciat că nu poate fi restituită în natură, nefiind liberă, în înțelesul legii.
În atare situație, este evident că nu se poate dispune retrocedarea în natură a acestui teren, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În temeiul art.274 C.pr.civ., față de soluția adoptată, a obligat parații să plătească reclamantei S. I. suma de 750 lei și reclamantului V. P. suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în măsura în care au fost dovedite, reprezentand onorariu expert (f.169,227 vol.I, f.74 vol.II).
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII,
P. M. UI C. -N., M. C. -N. PRIN P. și S. C. DE R. C. -
.
Prin recursul declarat de pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII s-a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a
M. ui S., respingându-se în consecință acțiunea formulată față de acest pârât.
În motivare s-a arătat că excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui S. este întemeiată, reclamanții adresându-se cu notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pârâtului P. municipiului C. -N., entitate referitor la care instanța de fond a arătat că este competentă să soluționeze notificarea. Reclamanții nu au adresat nicio notificare acestui pârât.
Totodată, imobilul care face obiectul notificării nu se mai află în proprietatea sau administrarea M. ui S., conform anexei nr. 44 din HG nr. 867/2002 acesta trecând în proprietatea Consiliului Județean C. și în administrarea S. ui C. de R. C. -N. .
S-a mai arătat că acțiunea formulată împotriva acestui pârât este neîntemeiată, raportat la actul normativ invocat anterior Ministerul Sănătății neputând fi obligat, fiind vorba despre un drept de proprietate care nu-i aparține.
Ulterior intrării în vigoare a HG nr. 867/2002 noul proprietar avea obligația înscrierii imobilelor a căror proprietate a dobândit-o în CF, faptul că nu a
întreprins măsurile necesare neputând însemna că nu a operat transferul de proprietate.
În temeiul HG nr. 529/2010 Ministerul Sănătății a predat către Consiliul Județean C. managementul asistenței medicale a S. ui C. de R. C. -
N., în concluzie imobilul în care funcționează S. Clini de R. C. -N. nu se află nici în proprietatea și nici în administrarea M. ui S., unitatea sanitară aflându-se în subordinea directă a Consiliului Județean C. .
Pe de altă parte, obligarea în solidar a pârâților la emiterea deciziei de retrocedare este imposibilă având în vedere că între autoritățile locale și Ministerul Sănătății nu există raporturi de subordonare, dispozitivul sentinței fiind imposibil de adus la îndeplinire.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, art. 3041C.pr.civ. și alin. 3 al art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Prin recursurile declarate de pârâții P. M. UI C. -N. și M. C.
-N. PRIN P. s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii în parte a acțiunii.
În motivare s-a arătat că în mod greșit a reținut instanța de fond opunerea la admiterea acțiunii, arătându-se că în principiu pârâții nu se opun admiterii acțiunii.
Referitor la suprafața de 454 m.p., aceasta se află în zonă sistematizată, având destinația de parcare.
În mod nelegal prima instanță a reținut că aceasta nu se încadrează în sintagma "amenajări de utilitate publică"; pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001. Această suprafață de teren are destinația de parcare, fiind înființată din rațiuni de natură urbană și administrativă, făcând parte din arealul sistematizat din zonă și fiind utilizată de locuitorii blocurilor din zonă și de vizitatorii spitalului. Această suprafață de teren nu poate fi restituită în natură, instanța trebuind să cenzureze concluziile raportului de expertiză prin care s-a constatat că această suprafață de teren este liberă prin prisma dispozițiilor legale aplicabile.
Prin restituirea acestei suprafețe de teren este posibil a nu fi atins scopul avut în vedere la adoptarea Legii nr. 10/2001, nefiind sigur că aceasta poate fi valorificată, fiind de notorietate faptul că prin hotărâri judecătorești au fost restituite suprafețe de teren pe care ulterior revendicatorii nu le-au putut valorifica, neprimind autorizație de construcție.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată soluția pronunțată este nelegală atâta timp cât poziția a fost de neopunere, poziția procesuală de opunere referindu-se numai la restituirea în natură a suprafeței de teren care face obiectul recursului.
Prin recursul declarat de pârâtul S. C. DE R. C. -N. s-a solicitat modificarea parțială a sentinței atacate în sensul scutirii de la plata cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtului.
În motivare s-a arătat că pârâtul nu s-a opus niciodată la admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum rezultă din încheierea ședinței publice din_ și din cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, fiind incidente dispozițiile art. 275 C.pr.civ.
Pârâtul a arătat că acceptă varianta I propusă prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, variantă acceptată de către reclamanți, ceea ce echivalează cu recunoașterea pretențiilor acestora.
Totodată, pârâtul nu a fost niciodată pus în întârziere conform art. 1079 Cod civil, nefiind notificat de către reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 275, art. 3041C.pr.civ., art. 1079 Cod civil, art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanții intimați au formulat întâmpinare la recursurile declarate de către pârâții Ministerul Sănătății și P. municipiului C. -N. solicitând respingerea acestora, cu cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește recursul declarat de către pârâtul P. municipiului C.
-N. s-a arătat că instanța de fond a reținut în mod temeinic și legal că suprafața de 454 m.p. teren putea fi restituită în natură, fiind respectate dispozițiile art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 care prevăd că de regulă imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.
Conform art. 10 pct. 3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, text de lege invocat de către instanța de fond, numai pentru suprafețele de teren afectate de utilități publice se acordă măsuri reparatorii prin echivalent bănesc. Conform raportului de expertiză întocmit în cauză această suprafață de teren care face obiectul recursului nu este afectată de amenajări de utilitate publică și nu este traversată de rețele de utilități, fiind un teren liber în sensul Legii nr. 10/2001.
Recursul declarat de către Ministerul Sănătății este nefondat raportat la prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, calitatea de unitate deținătoare raportându-se la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ.
Analizând recursurile declarate de pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, P. M. UI C. -N., M. C. -N. PRIN P. și S. C. DE R. C. -N.
împotriva sentinței civile nr. 371 din 26 aprilie 2012 a Tribunalului C., Curtea reține următoarele:
1.Recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății este nefondat.
Singura critică formulată de către acest pârât față de sentința civilă nr. 371/2012 a Tribunalului C. privește modul de soluționare al excepției lipsei calității procesuale pasive invocate în fața primei instanțe.
Din cuprinsul sentinței atacate rezultă că excepția invocată a fost soluționată în sensul respingerii nu raportat la faptul că acest pârât ar fi avut calitatea de unitate deținătoare a imobilului care a făcut obiectul notificării formulate de către reclamant, fiind lămurită și necontestată calitatea pârâtului P. municipiului C. -N. de a soluționa notificarea formulată de către reclamanți.
Deși nu rezultă în mod expres din cuprinsul considerentelor sentinței motivul pentru care s-a apreciat că Ministerul Sănătății are calitate procesuală pasivă în cauză, acesta constă în faptul că pârâtul Ministerul Sănătății figurează și la această dată în CF în care este înscris o parte din terenul revendicat de către reclamanți. Nu prezintă relevanță faptul că este înscris numai dreptul de administrare operativă în favoarea sa, dreptul de proprietate fiind înscris în favoarea Statului Român, necesitatea chemării sale în judecată rezultând din aceea că în caz contrar reclamanții nu și-ar fi putut înscrie în CF dreptul de proprietate recunoscut prin sentința atacată, hotărârea judecătorească nefiindu- le opozabilă. Considerentul pentru care a fost chemat în judecată acest pârât, în vederea opozabilității hotărârii, rezultă în mod expres din scriptul intitulat
"extindere de acțiune"; anexat la dosar(fila 241, vol.I, dosar fond).
În acest sens tribunalul precizează că reclamanții au solicitat în principal restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, numai în subsidiar solicitându- se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, impunându-se deci împrocesuarea proprietarilor tabulari ai acestora.
Ținând cont de aspectele reținute mai sus nu prezintă relevanță celelalte motive invocate în recurs, așa cum am arătat anterior acest pârât fiind în continuare înscris în CF nr.1. C. ca având un drept de administrare operativă în ceea ce privește o parte din imobilul care face obiectul cauzei.
De altfel, contrar celor susținute în recurs, în sarcina acestui pârât nu a fost stabilită vreo obligație de soluționare a notificării, notificarea fiind soluționată de către instanța de fond prin hotărârea pronunțată.
2.Recursurile pârâților P. municipiului C. -N. și M. C. -N. prin primar sunt de asemenea nefondate.
Critica formulată de către acești pârâți privește numai modul de soluționare al notificării reclamanților în ceea ce privește suprafața de 454 m.p. teren situat în C. -N., str. V., teren referitor la care instanța de fond a apreciat că este liber, restituindu-l în consecință în natură reclamanților.
Soluția instanței de fond s-a bazat pe concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de către expertul judiciar Mădăraș M. T., raportat la starea de fapt rezultată din acest raport instanța apreciind că terenul este liber în sensul Legii nr. 10/2001, fiind vorba despre o parcare folosită de locuitorii din zonă fără însă ca aceasta să poată fi considerată o suprafață afectată servituților legale sau altor amenajări de utilitate publică.
Ținând cont de aspectele invocate în recurs de către pârâți în sensul că această suprafață de teren s-ar afla într-o zonă sistematizată, fiind vorba despre o amenajare de utilitate publică, s-au făcut cercetări în acest sens, răspunsul pârâtului P. municipiului C. -N. la solicitarea instanței de comunicare a situației parcării care face obiectul recursului fiind în sensul că de fapt parcarea în litigiu nu se află în administrarea sa, zona în care este amplasată nefiind studiată printr-un plan urbanistic zonal, impunându-se efectuarea altor demersuri pentru a se elucida situația acestei suprafețe de teren( fila 55 dosar recurs).
Rezultă deci că deși pârâții au înțeles să declare recurs tocmai în considerarea faptului că terenul retrocedat în natură reclamanților prin sentința atacată ar fi situat într-o zonă sistematizată, fiind vorba despre o amenajare de utilitate publică, aceștia nu au fost în măsură să-și probeze susținerile, din răspunsul la adresa emisă de către instanță reieșind că practic nu cunosc care este în prezent situația juridică a imobilului.
Se reține și faptul că numai acești pârâți au declarat recurs în ceea ce privește soluția de restituire în natură a acestei suprafețe de teren.
Nu s-a făcut deci dovada că aceasta suprafață de teren ar fi exceptată de la restituirea în natură raportat la prevederile art.10 din Legea nr.10/2001 și art.10.3 din H.G. nr.250/2007, aspectele invocate în recurs de către pârâții P. municipiului C. -N. și M. C. -N. în ceea ce privește spațiul având destinația de parcare neputând fi luate în considerare decât în măsura în care ar fi fost probate.
Nu este întemeiată nici critica privind modul de soluționare al petitului având ca obiect obligarea la plata cheltuielilor de judecată, chiar pârâții recurenți arătând că s-au opus la restituirea în natură a unei părți din terenul litigios, în vederea aplicării dispozițiilor art. 275 C.pr.civ. poziția procesuală a pârâtului trebuind să fie clară, în sensul neopunerii la cererea de chemare în judecată formulată.
3.De asemenea nefondat apare a fi și re cursul declarat de către pârâtul S.
C. de R. C. -N. .
Se invocă incidența în cauză a dispozițiilor art. 275 C.pr.civ., ori primul termen de judecată la care acest pârât a fost legal citat a fost termenul din_ (fila 246, vol. I dosar fond) când i-a fost comunicată extinderea de acțiune, copia acțiunii introductive și copia raportului de expertiză întocmit în cauză.
La termenul de judecată din_ pârâtul S. C. de R. C. -N. nu și-a trimis reprezentant și nici nu a formulat în scris vreo poziție procesuală
față de cererea de chemare în judecată, așa cum s-a arătat în recurs, poziția procesuală a pârâtului fiind formulată numai la termenul de judecată din_ .
Nu sunt deci îndeplinite condițiile recunoașterii la prima zi de înfățișare a pretențiilor reclamanților pentru a fi incident art. 275 C.pr.civ.
Prin urmare, în temeiul art. 3041și art. 312 alin. 1 C.pr.civ. Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, P.
UI C. -N., M. C. -N. PRIN P. și S. C. DE R. C. -
împotriva sentinței civile nr. 371 din 26 aprilie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o va menține ca legală și temeinică.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ. instanța va obliga recurenții să plătească intimaților S. I., V. P., V. P., V. J. E. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, P. M. UI C. -N., M. C. -N. PRIN P. și S. C.
DE R. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 371 din 26 aprilie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă recurenții să plătească intimaților S. I., V. P., V. P. ,
V. J. E. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | ||
A. | C. A. | A. C. | ANA I. |
GREFIER,
C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: M. O. -S.
| ← Încheierea civilă nr. 166/2013. Legea 10/2001 | Decizia civilă nr. 79/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
