Decizia civilă nr. 1721/2013. Revendicare imobiliară

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1721/R/2013

Ședința publică din data de 3 aprilie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

T. D. - președintele Secției I-a civilă

JUDECĂTORI:

A. -T. N.

M. -C. V.

GREFIER:

M. -L. T.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de pârâții S. O.

, S. M. -T., M. -R. C., R. A. și V. P., împotriva deciziei civile nr. 75/R din 11 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._, privind și pe reclamanții D. C., G. T., L. G. și ZIHLAY R., pe pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. - C.

DE L. A C. S., precum și pe intervenienții în nume propriu B.

C. și D. A. având ca obiect revendicare imobiliară.

La prima strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă pârâții- revizuienți S. M. -T. și R. A., asistați de avocat Rus Theodor, care îi reprezintă și pe pârâții-revizuienți S. O., M. -R. C. și V. P., și reclamanții-intimați D. C. și Gheoghiu T., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 25 martie 2013, reclamanții-intimați au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care se solicită în principal constatarea tardivității cererii de revizuire, ia în subsidiar respingerea cererii de revizuire. Se constată că reprezentantul pârâților-revizuienți a solicitat luarea cauzei, la amânări fără discuții, întrucât s-a depus întâmpinare și dorește acordarea unui termen în vederea formulării poziției procesuale față de

aceasta.

Reprezentantul pârâților-revizuienți depune la dosar delegația de reprezentare, dovada achitării taxelor judiciare de timbru și solicită comunicarea unui exemplar din întâmpinare.

Cererea de revizuire este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

Instanța înmânează un exemplar din întâmpinare reprezentantului pârâților-revizuienți.

Reclamanții-intimați D. C. și G. T. arată că se opun admiterii cererii de amânare, apreciind că aceasta nu se justifică, și lăsarea cauzei la rând.

Reprezentantul pârâților-revizuienți insistă în admiterea cererii de amânare, arătând că raportat la excepția tardivității invocate, dorește să caute documentele cu care a expediat cererea de revizuire, având în vedere că termenul curge de la data când a luat la cunoștință efectiv de hotărâre. Precizează că nu solicită amânarea cauzei în scopul tergiversării soluționării acesteia, ci pentru formularea apărării cu privire la excepția invocată, motiv pentru care solicită amânarea cauzei timp de o săptămână.

Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâților-revizuienți, având în vedere că aceasta nu se impune, raportat la conținutul întâmpinării care de altfel a fost depusă la dosar în termenul legal, și lasă cauza la rând.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă pârâții- revizuienți S. O., S. M. -T. și R. A., asistați de avocat Rus Theodor, care îi reprezintă și pe pârâții-revizuienți M. -R. C. și V. P.

, și reclamanții-intimați D. C. și Gheoghiu T., lipsă fiind restul părților.

Curtea, din oficiu, în temeiul prevederilor art. 27 din Noul Cod de procedură civilă coroborate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2013, pune în discuția reprezentantului revizuienților, temeiul juridic al cererii de revizuire, având în vedere că aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile Noului Cod de procedură civilă.

Reprezentantul revizuienților arată că în speță sunt aplicabile prevederile vechiului Cod de procedură civilă, și își precizează cerea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 2 din vechiul Cod de procedură civilă. Arată că în acest context, termenul pentru promovarea prezentei căi de atac se socotește de la pronunțarea hotărârii. Raportat la această împrejurare, cererea de revizuire este tardiv formulată. Dacă nu ar fi o perioadă tranzitorie, ar înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate cu privire la prevederile vechiului Cod de procedură civilă referitoare la termenul de formulare al cererii de revizuire, însă oricum acestea în curând nu vor mai avea obiect.

În acest context, reprezentantul pârâților-revizuienți înțelege să solicite repunerea în termenul de formulare a cererii de revizuire, având în vedere paralelismul dintre cele două legi de procedură civilă.

Instanța pune în discuția părților cererea de repunere în termenul pentru formularea cererii de revizuire.

Reclamanții-intimați D. C. și G. T. solicită respingerea acestei cereri.

Curtea, după deliberare, în baza art. 103 Cod procedură civilă, respinge cererea de repunere în termen, constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile de procedură privind revizuirea din vechiul Cod de procedură civilă, raportat la prevederile art. 27 din noul Cod de procedură civilă coroborate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2013, cererea de revizuire este tardiv introdusă, și acordă cuvântul asupra excepției tardivității.

Reprezentantul pârâților-revizuienți arată că lasă la aprecierea instanței excepția tardivității cererii de revizuire.

Reclamanții-intimați D. C. și G. T., solicită admiterea excepției tardivității.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

C U R T E A

Prin decizia civilă nr. 75/R/_ a Curții de Apel C. a fost admis în parte recursul declarat de pârâtul C. Local al municipiului C. -N. împotriva deciziei civile nr. 306/A/ din 12 iunie 2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, care a fost casată în parte cu privire la dispozițiile referitoare la: identificarea în regim de CF a terenului în suprafață de 3876 mp aferent grajdului nr. 5, rectificarea suprafețelor de CF în care se regăsește acest teren, dezmembrarea și alipirea nr. top. pe care se identifică acest teren, anularea înscrierilor în CF în favoarea pârâților cu privire la același teren, stabilirea servituții de trecere, intabularea în CF a dreptului de servitute și a dreptului de proprietate al reclamanților, iar în aceste limite trimite cauza spre rejudecare la același tribunal, înlăturând din decizie dispozițiile sus menționate, fiind menținute restul dispozițiilor din decizia recurată, a fost respins ca tardiv recursul declarat de reclamanții G. T. ,

D. C., Z. R., L. G. și intervenienții B. C. Și D. A. în contra aceleiași decizii, au fost respinse ca nefondate motivele din recursul pârâților S. O. jr., S. M. T., M. R. C., R. A. și V. P., având ca obiect încheierea civilă nr. 55/A/CC/_, dosar nr._ al Tribunalului C., precum și servitutea de trecere stabilită prin decizia recurată, au fost anulate ca netimbrate restul motivelor din recursul acelorași pârâți și au fost obligați intimații, reclamanți, pârâți și intervenienți să plătească recurentului C. Local al municipiului C. -N. suma de 6.560 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru a pronunța această decizie, curtea a reținut că expertul desemnat în cauză a ignorat faptul că în C.F. nr. 2. C. -N., provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 1173 S., asupra imobilului teren intravilan situat în C. -N., str. C. G. I., cu nr. top. 934/2, în suprafață totală de 12.046 mp. este întabulat dreptul de proprietate dobândit cu titlu de lege, în cotă de 1/1, în favoarea Municipiului C. -N. astfel că subdiviziuni ale acestui nr. topografic se regăsesc în C.F. nr. 2.

C. N., respectiv nr.top.. 934/2/1 și în C.F. nr. 2. C. -N., respectiv nr. top. 934/2/3, fără a menționa succesiunea dezmembrărilor și modalitatea în care acestea au fost realizate.

Potrivit art. 136 alin. 4 din Constituția României revizuită, bunurile proprietate publica sunt inalienabile. Totodată, art.3 alin.1 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, "Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite in anexa care face parte integranta din prezenta lege si din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public si sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege"; iar în alin.4 prevede că "Domeniul public al comunelor, al orașelor si al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexa si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean";.

Având în vedere că asupra imobilului teren intravilan situat în C. -N.

, înscris în C.F. nr. 2. C. -N., provenită din conversia de pe hârtie a

C.F. nr. 1173 S., cu nr. top. 934/2, în suprafață totală de 12.046 mp. este întabulat dreptul de proprietate publică dobândit cu titlu de lege, în cotă de 1/1, în favoarea Municipiului C. -N., pe acest teren este situată str. C. G. I., imobilul fiind inalienabil, insesizabil și imprescriptibil Curtea constă că în speță este incident motivul de recurs reglementat de art.312 alin.3 C. pr. civ., astfel că s-a impus casarea parțială a deciziei recurate fiind necesară refacerea sau completarea raportului de expertiză ori eventual administrarea de probe noi pentru lămurirea deplină a situației de fapt a imobilului, probe care nu pot fi administrate în recurs.

2. Recursul declarat de reclamanții G. T., D. C., Z. R. ,

L. G. și intervenienții B. C. Și D. A. în contra aceleiași decizii fost apreciat ca fiind tardiv.

Astfel, curtea constată că decizia civilă nr. 306/A/ din 12 iunie 2012 a Tribunalului C. a fost comunicată cu reclamanții G. T., D. C., Z.

R., L. G. și cu intervenienții B. C. și D. A. la data de_ așa cum rezultă din dovezile de primire și procesele verbale de predare ale hotărârii anexate la f.190-195 din vol.II dosar apel.

Reclamanții și intervenienții au înregistrat la data de_ întâmpinare la recursul declarat de către pârâtul C. Local al Municipiului C. -N. și prin același înscris, reclamanții și intervenienții au solicitat să constate și să corecteze două greșeli materiale: ipoteca înregistrată pe terenul aferent grajdului nr. 5 întabulat în C.F. nr. 2. să fie trecută pe terenul care rămâne la pârâții recurenți pentru că această ipotecă le aparține și să fie corectată suprafața de teren aferentă grajdului nr. 5 de la 3876 mp. la 4522 mp., pentru că măsurarea suprafeței de teren aferentă grajdului s-a realizat pornind de la pereții grajdului. Or, față de această apreciere, terenul aferent este în suprafață de 4552 mp. alest înscris a fost considerat ca fiind recurs împotriva deciziei supusă controlului judiciar.

Potrivit art.137 alin.1 C. pr. civ. coroborat cu art.301 teza I C. pr. civ., și art.316 C. pr. civ.,curtea a admis excepția tardivității recursului declarat de reclamanții G. T., D. C., Z. R., L. G. și

intervenienții B. C. Și D. A. în contra aceleiași decizii.

Referitor la recursul pârâților S. O. jr., S. M. T., M. R. C.

, R. A. și V. P., motivele având ca obiect încheierea civilă nr. 55/A/CC/_, dosar nr._ al Tribunalului C., precum și servitutea de trecere stabilită prin decizia recurată sunt apreciate de Curte ca nefondate, iar restul motivelor din recursul acelorași pârâți au fost anulate ca netimbrate.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire revizuienții S.

O. jr, S. M. -T., M. -R. C., R. A., V. P.,

solicitând revizuirea deciziei civile nr. 75/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ .

În motivarea cererii de revizuire revizuienții au invocat primul motiv de revizuire prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 1 Teza 1 Noul Cod Civil, potrivit căruia, o hotărâre asupra fondului sau care evocă fondul poate fi revizuită dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Revizuienții au avut în vedere lipsa calității procesuale pasive a recurentului C. Local al municipiului C. -N. care nu a fost examinată

de către Curtea de Apel C., deși însuși recurentul a invocat lipsa capacității sale de folosință potrivit art. 20 și 21 din Legea nr. 215/2011.

C. Local al municipiului C. -N. nu are capacitate de folosință și nici capacitate procesuală pasivă și a fost introdus în cauză abia în al doilea ciclu procesual, fiind chemat în garanție de către intervenienții în interes propriu, C. Augustin și R. Alexandru care au fost scoși din cauză prin decizia civilă nr. 6234/2004 a Înaltei Curți de C. și Justiție.

Întrucât C. Local al municipiului C. -N. nu a formulat în fața primei instanțe o cerere reconvențională nu putea pretinde, prin recursul său, pretenții de proprietate și nu i se putea admite recursul pe acest aspect, ceea ce înseamnă că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut în condițiile legii imperative.

Al doilea motiv de revizuire vizează faptul că instanța de recurs s-a pronunțat plus petita, fiind obligați revizuienții la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în condițiile în care recurentul C. Local al municipiului C. -N. nu a cerut să i se acorde aceste cheltuieli.

Prin întâmpinare intimați G. T., D. C., L. G., Z. R.

, au invocat tardivitatea formulării cererii de revizuire. Totodată, au invocat dispozițiile art. 3 pct. 2 coroborate cu art. 6 ale Legii nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Noului cod civil și au arătat că temeiul de drept al cererii de revizuire ar fi trebuit să fie art. 322 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ., și nu dispozițiile art. 509 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă.

În subsidiar, au solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată,

C. Local al municipiului C. -N. a participat în fața tuturor isntanțelor de judecată ca succesor al Comisiei de lichidare a C., după ce aceasta și-a încetat activitatea (f. 7).

Analizând cererea de revizuire, curtea reține următoarele:

În ședința publică din_ s-a clarificat temeiul de drept al cererii de revizuire și pentru că Decizia civilă nr.75/R/2013 a fost pronunțată de Curtea de Apel C. înainte de intrarea în vigoare a Noului C.Pr.Civ. și art. 27 din acest act normativ prevede că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, temeiul acestei cereri de revizuire a fost stabilit ca fiind art. 322 pct. 2 C.Pr.Civ.

Analizând prioritar conform art. 137 raportat la art. 324 al.1,pct.1 Cod procedură civilă excepția tardivității cererii de revizuire invocată de intimați prin întâmpinare curtea reține următoarele:

Decizia civilă nr.75/R/2013 a fost pronunțată de Curtea de Apel C. la data de_ .

Potrivit art. 324 al.1,pct.1 Cod procedură civilă termenul de revizuire este de o lună și se va socoti pentru cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct.2 C.Pr.Civ. de la data la care instanța de recurs care a evocat fondul a pronunțat decizia.

În cazul de față, decizia dată în recurs a fost pronunțată la data de _

, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de_, cu mult după expirarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 137 și art 324 al. 1 pct.1 C.Pr.Civ. va fi respinsă ca tardivă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de S. O. JR, S.

M. T., M. R. C., R. A. și V. P. împotriva decizie civile nr. 75/R/_ a Curții de Apel C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

T.

D. A.

-T.

N.

M.

C. V.

GREFIER

M. -L. T.

Red. A.T.N. dact. GC 2 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1721/2013. Revendicare imobiliară