Decizia civilă nr. 410/2013. Revendicare imobiliară
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 410/A/2013
Ședința publică de la 17 Septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. -F. D.
Judecător O. -C. T. Grefier C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant A. P. -M., apelant A. M. A. și pe intimat N. C., intimat N. N. V., având ca obiect apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 24236 din_ a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosarul nr._, dosar având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile au avut loc la data de 10 septembrie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la această dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T. UL
Reține că, prin sentința civilă nr. 24236/_, Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții A. P. M. ȘI
A. M. în contradictoriu cu pârâții 5, ap. 45, județul C. , în contradictoriu cu pârâții
N. C. ș
i N. N. V.
și a obligat reclamanții să plătească pârâților 1240 lei cheltuieli de judecată.
Față de probatoriul administrat, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții sunt moștenitorii defunctei A. Margit -Ilona născut Azbey, conform Certificatului de moștenitor nr. 139/_ emis de B.N.P. Roza Margit Fuchs (f.38).
Imobilul în litigiu a fost înscris în CF 4021 C. -N., nr. topo. inițial 947 în favoarea proprietarilor tabulari A. P. (sub Bl și B6) și ai soției lui A. P. născută Azbej Margareta (sub B6), de la care a fost naționalizat imobilul prin Decretul nr. 92/1950 (conform înscrierii de sub B10-11), fiind înscris dreptul de proprietate în favoarea Statului Român (f. 8, 103-110).
Prin sentința civilă nr. 3408/2003 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 422/2003
s-a respins lipsa calității procesuale active a reclamanților; s-a respins excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, s-a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește petitul privind constatarea nelegalei preluări invocată de pârâtii Todoran A. ș
i Todoran L., Gubau G. ș
i Gubau M. și s-a re spins acțiune a formulată de către
re clamanți în contradicto riu ș
i cu pârâț
ii din prezentul dosar(f.9-11).
În apel, prin decizia civilă nr. 1443/A/2003 a T. ului C.
, s-a anulat parțial sentința civilă în ceea ce priveș
te capătul de cerere privind preluarea abuzivă, s-a respins excepția autorității de lucru judecat ș
i s-a co nstatat preluare a abuzivă de către stat a
imobilului înscris în CF 4021 C. cu nr. top 947
. Totodată, s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate intre SC Construct Ardealul SA cu N. C. ș
i soț
ia N. V., Todoran A. ș
i Todoran L., Rotar N. N. ș
i soț
ia
C., s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate eliberat pârâtului P. I., s-a dispus rectificarea de CF în sensul restabilirii situației anterioare vânzării- cumpărării, menținându-se restul dispozițiilor (f. 12-15).
În recurs, prin decizia civilă nr. 1696/R/2004 a Curții de Apel C.
s-au
înlăturat dispozi țiile privind constatare a nulită ții absolute a contractelor de vânzare -
cu mpărare , respingându-se aceste petite precum și rectificarea de CF în sensul restabilirii situației anterioare vânzării- cumpărării și menținându-se restul dispozițiilor (f. 16-23).
Curtea de apel a reținut că imobilul din C. -N. str. P. nr. 10 a fost preluat fără titlu valabil de către stat. Totodată s-a reținut că în conținutul art. 2 alin. 1 lit. a-h din Legea nr. 10/2001 se face distincție între titlu valabil și titlu nevalabil în baza căruia au fost preluate bunurile în proprietatea statului, la fel și în art. 2 alin. 2 care face trimitere la definiția titlului valabil din art. 6 alin. 1 din legea nr. 213/1998, dispozițiile din urmă fiind incidente și în speță.
În conformitate cu art. 1 (1) din legea nr. 10/2001 ";Imobilele preluate în modabuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi
";.
De asemenea, în conformitate cu disp. art. 2(1) în sensul prezentei legi, prin imobile preluate in mod abuziv se intelege: ...h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 (fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale si bunurile dobandite de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care R. ia era parte si a legilor in vigoare la data preluarii lor de catre stat)
.
Prin sentința civilă nr. 1123/2005 pronunțată în dosarul nr. 740/2004 al T. ului C. s-a respins acțiunea formulată de reclamanții A. P. -M. și A. M. în contradictoriu cu pârâtul Primarul mun. C. -N., prin care se solicita instanței a se dispune restituirea în natură a imobilului situat în C. -N. str. P. nr. 10, preluat abuziv.
Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia 47/A/2006 a Curții de Apel C. și respectiv prin decizia nr. 7163/2006 a Inaltei Curți de Casație și Justiție
(f. 67- 69).
Prin aceste din urmă hotărâri s-a reținut, în puterea lucrului judecat, valabilitatea contractelor de vânzare - cumpărare, inclusiv al celui încheiat cu pârâții, s-a constatat imposibilitatea restituirii imobilului în natură și faptul că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent. Totodată s-a reținut că reclamanții nu au făcut dovada deținerii unui bun în sensul Protocolului nr. 1 adițional la CEDO, cu privire la care să li se fi încălcat dreptul la momentul actelor de dispoziție, în condițiile în care, acțiunea în revendicare a fost respinsă prin sentința civilă nr. 787/1998 a J. i C. -N., iar demersul pentru a obține despăgubiri conform Legii nr. 112/1995 a însemnat o recunoaștere a valabilității titlului statului .
Instanța a mai reținut că prin hotărârile judecătorești mai sus menționate s-a reținut și preluarea fără titlu valabil a imobilului din C. -N. str. P. nr. 10, însă și valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare cu privire la apartamentul 1 cumpărat de N. C. și soția N. N. V., astfel că instanța nu a putut analiza, din nou, buna credință a dobânditorilor și a dispune asupra valabilității contractului. S-a mai reținut că în urma pronunțări acestor hotărâri Statul Român a rămas în continuare înscris în regim de CF, și la fel, dobânditorii de bună credință, pârâții din prezentul dosar (f.5 și 45).
In prezentul litigiu, instanța a constatat că reclamanții și-au întemeiat acțiunea în revendicare pe dispozițiile art. 480 din Codul civil.
Raportul între legea specială (Legea nr. 10/2001) și dreptul comun a fost tranșat prin Decizia în interesul legii nr. 33/2008, stabilindu-se că în cazul concursului dintre legea specială și legea generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale
, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. Totodată se prevede că dacă există neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția
europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
În acest sens, trebuie să se analizeze, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția europeană și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Prin urmare, instanța a analizat și dacă reclamanții se prevalează de un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană, iar în caz afirmativ, va proceda la compararea titlurilor opuse.
În speță, instanța a constatat că reclamanților nu li s-a recunoscut un drept de a li se restitui apartamentul în litigiu și că, deși se constată preluarea fără titlu valabil, în contextul menținerii valabilității contractelor de vânzare - cumpărare, nu există un titlu executoriu pentru restituirea apartamentului în litigiu, ci este recunoscut irevocabil reclamanților o creanță constând în despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001 .
În cauza Atanasiu și alții contra României (hotărârea din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 778/22 noiembrie 2010), se arată că existența unui "bun actual" în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de
proprie tar și dacă în dispozitivul hotărârii e le au dispus în mod ex pre s restituirea
bunului
.
Curtea a mai reț
inut în aceeaș
i hotărâre că, de la intrarea în vigoare a legilor nr. 1/2000 și nr. 10/2001 și mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri ș
i prin urmare, Curtea apreciază că transformarea într-o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de
către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de
legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi
(paragraf 140-142).
Așa cum s-a reținut și în practica judiciară, jurisprudența Curții Europene este nuanțată și a cunoscut evoluții în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz, iar în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, se poate nota o diferență esențială de abordare (inclusiv față de cauza Gingis împotriva R. iei din_ publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 458 din_ invocată de reclamanți), Curtea menționând că o hotărâre prin care s-a constatat nelegalitatea naționalizării nu constituie titlu executoriu pentru restituirea unui imobil (e.g. Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6008 din 11 noiembrie 2010 - ";Schimbarea de abordare în analiza cerinței bunului este justificată de aplicarea în cauza Atanasiu a procedurii hotărârii - pilot, prin instituirea în sarcina Statului Român a obligației de a adopta, într-un termen de 18 luni, măsurile necesare care să garanteze efectiv drepturile prevăzute de art. 6 paragraf 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, în contextul tuturor cauzelor asemănătoare cauzei Atanasiu, masuri cu caracter legislativ și administrativ. Stabilirea obligației Statului de creare a unui mecanism adecvat pentru plata despăgubirilor, prin amendarea mecanismului de restituire actual și instituirea de proceduri simplificate și eficiente (paragraf 232) echivalează, în același
timp, cu validarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, inclusiv cu acordarea de despăgubiri în situația vânzării imobilului către fostul chiriaș";).
Prin urmare, proprietarul care nu deține un "bun actual" nu poate obține mai mult decât despăgubirile prevăzute de legea specială, iar în speță reclamanții nu au făcut dovada existenței unui astfel de bun în patrimoniul lor sau a vreunei speranțe legitime că vor dobândi acest bun, în contextul în care în mod irevocabil s-a stabilit îndreptățirea lor la despăgubiri.
În consecință, instanța a reținut că reclamanții, neavând un drept de proprietate actual, consfințit printr-un titlu și neputându-se deci prevala de existența unui ";bun actual"; în patrimoniul lor, nu dețin astfel un titlu ce să poată fi comparat cu titlul deținut de pârâți.
Pe de altă parte, prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar cât și în cazul cumpărătorilor de bună credință, cum este și cazul pârâților, care au dobândit de la stat un bun în baza unei legi în vigoare și, prin urmare, nici aceasta din urmă nu poate fi lipsită de proprietate decât în condițiile prevăzute de lege.
Față de aceste considerente s-a constatat că reclamanții nu dețin un bun și un drept la restituirea în natură, astfel cum pretind pe calea acțiunii în revendicare, ci au un drept de creanță (dreptul la despăgubiri) stabilit în procedura Legii nr.10/2001 și de natură să excludă incidența dreptului comun care să permită promovarea cu succes a acțiunii în revendicare.
Împotriva acestei sentințe au promovat în termen legal apel reclamanții
, solicitând schimbarea în tot a hotărârii în sensul de a se admite cererea de chemare în judecată așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În motivarea cererii învederează instanței că Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat, potrivit deciziei de recurs în interesul legii nr. 33/2008, că în situația naționalizării unui bun și nerestituirii lui foștilor proprietari revendicatori
din cauza vânzării lui către terțe persoane, revendicatorii au un bun pentru care nu au primit o reparație echitabilă.
În același sens s-a invocat practica CEDO, prin evocarea cauzei pilot M. Atanasiu ș.a. împotriva României, în sensul că noțiunea de bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 cuprinde atât bunurile actuale, cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate.
Apelanta invocă faptul că nu au o hotărâre irevocabilă prin care să li se fi acordat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, dispoziția de acordare de despăgubiri fiind contestată, iar acel dosar fiind suspendat până la soluționarea prezentei cauze, așa încât se impune compararea titlurilor de proprietate, fiind mai bine calificat cel al apelanților.
În drept se invocă disp. art. 296 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată ( f.15), intimații solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea poziției procesuale arată că prin repetatele hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile, s-a reținut pe de o parte, buna lor credință în cumpărarea apartamentului, iar pe de altă parte s-a statut cu putere de lucru judecat că reclamanții nu dețin un bun și un drept la restituirea în natură, ci au dreptul la despăgubiri conform Legii 10/2001.
În acest sens se invocă decizia de recurs în interesul legii nr. 33/2008, referitor la concursul dintre legea specială și cea generală care se rezolvă în favoarea legii speciale.
Analizând apelul, prin prisma motivelor de fapt și drept invocate, T. ul, în baza art. 296 C.pr.civ., îl ca respinge pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a reținut de către Judecătorie, prin hotărârea judecătorească irevocabilă s-a constatat preluarea abuzivă a imobilului litigios, însă, totodată, a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii 112/1995 și rectificarea de CF în sensul restabilirii situației anterioare vânzării-cumpărării.
Totodată, tot prin hotărârea judecătorească irevocabilă s-a respins acțiunea formulată de aceiași reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Primarul Mun. C. -N. privind restituirea în natură a imobilului în temeiul Legii 10/2001.
De asemenea, reclamanții au contestat dispoziția de restituire prin echivalent, emisă de Primarul Mun. C. -N., procesul fiind suspendat până la soluționarea prezentei cauze.
Așadar, reclamanții s-au prevalat de dispozițiile legii speciale, potrivit principiului specialia generalibus derogant , respectiv ale Legii 10/2001, în vederea restituirii în natură a bunului, însă demersurile lor judiciare nu au fost satisfăcătoare.
În condițiile în care însă au utilizat procedura Legii 10/2001 nu mai pot exercita ulterior, acțiune în revendicare, având în vedere regula " electa una via"; și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența CEDO- cauza Brumărescu c/a României, conform deciziei de recurs în interesul legii nr. 33/2008.
În apelul promovat, reclamanții s-au prevalat de faptul că dreptul lor de proprietate nu s-a transformat irevocabil într-un drept de creanță, însă suspendarea litigiului privind atacarea dispoziției de acordare a despăgubirii nu poate fi imputabilă statului și, în plus, în cauza pilot Atanasiu c/a României s-a stabilit împrejurarea că rămâne la latitudinea statului modalitatea de despăgubire a persoanelor deposedate abuziv de bunurile lor, nefiind imperativă stabilirea unei valori de circulație cu titlu de despăgubire existând posibilitatea plafonării despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă.
De altfel, este de remarcat faptul că, în virtutea acestei hotărâri, Statul Român a elaborat Legea 165/2013, care poartă girul Curții Europene, din perspectiva unei despăgubiri efective.
Față de cele ce preced, T. ul va menține soluția Judecătoriei ca fiind temeinică și legală.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantele A. P. -M. și A. M.
împotriva Sentinței civile nr. 24236 din_ a Judecătoriei C. -N., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în apel. Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 17 septembrie 2013.
Președinte,
-F. D.
Judecător,
O. -C. T.
Grefier,
C. -G. H.
C.H. 18 Septembrie 2013 Red./Dact. OT/LM/ 6 ex. _
Judecător fond: D. C. - Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 1721/2013. Revendicare imobiliară | Decizia civilă nr. 469/2013. Revendicare imobiliară → |
|---|
