Încheierea civilă nr. 317/2013. Revendicare imobiliară

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ÎNCHEIERE CIVILA NR. 317 /C.C/2013

ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN DATA_ OMB. 2013 COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: DAN-I. T. GREFIER: E. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii de abținere formulată de domnul judecător D. T. .

Solutionarea cererii s-a facut fara citarea partilor. Procedura indeplinita.

Instanta retine cauza spre solutionare.

T. UL

Deliberând reține că prin cererea formulată domnul judecător dorin

T. a arătat că înțelege să se abțină de la judecarea dosarului, întrucât a pronunțat sentința civilă nr.400/2013, prin care a soluționat excepția necompetenței printr-o încheiere interlocutorie.

În drept, a invocat dispozițiile art.41, art.235 și art.245 NCPC.

T. ul reține că cererea de chemare în judecată din prezentul dosar a fost înregistrată inițial la Judecătoria Gherla, fiind depusă la oficiul poștal din Borșa la data de_ .

Prin sentința civilă nr.663/_ a Judecătoriei Gherla s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței în favoarea T. ului C. .

Prin sentința civilă nr.400/_ Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Gherla. A constatat conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel C. în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Prin sentința civilă nr.48/F/_ a Curții de Apel C. s-a stabilit competența de soluționare a cererii în favoarea T. ului C. .

Instanța constată că, raportat la data depunerii cererii de chemare în judecată la oficiul poștal, ținând cont de prevederile art.24 din Noul Cod de procedură civilă, conform cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare";, în cauză sunt incidente prevederile Codului de procedură civilă din 1865.

În consecință, reținând că situația invocată în cererea de abținere nu constituie un motiv de abținere conform prevederilor Codului de procedură civilă din 1865, tribunalul urmează să respingă cererea de abținere.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge cererea de abținere formulată de domnul judecător D. T.

.

Irevocabila .

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE, DAN-I. T.

GREFIER,

E. C.

Red.D.T./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 317/2013. Revendicare imobiliară