Decizia civilă nr. 184/2013. Prestație tabulară

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

cod operator 4204

DECIZIE CIVILĂ Nr. 184/R

Ședința publică din 03 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. T.

J. ecător D. W.

J. ecător A. S. -T.

G. ier A. Sas

Pe rol este soluționarea recursului formulat

de

recurentul S.

R.

PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-D.

M.

-

ADMININISTRAȚIAFINANȚELOR P. S. M. cu sediul procesual ales în B. M., str. Aleea S. nr. 2A, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 454 din_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în constatare.

Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de azi, când a pronunțat prezenta hotărâre.

T.

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 454 din_ pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă intentată de reclamanta C. R., prin primar, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, în temeiul legii, asupra imobilelor situate în comuna R., în natură parter bloc nr.1 (Cofetăria), înscris în C.F. 5432, nr. top. 176/b/1/2 și 176/b/2/2 cu o suprafață desfășurată de 87,33 m.p., precum și parter bloc nr.2, înscris în C.F. 5155, nr. top. 408/b cu o suprafață desfășurată de 164,01 m.p.. S- a dispus înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor de mai sus conform extraselor C.F., celor două relevee și planului de

amplasament și delimitare întocmit de teh. topo. V. E., plan ce a făcut parte integrantă din dispozitivul sentinței.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată inițial la data de_ sub nr._ reclamanta C.

R., în contradictoriu cu pârâtul S. R., a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate că a dobândit dreptul de proprietate, în temeiul Hotărârii Consiliului Local R. nr. 5/_, asupra imobilelor situate în comuna R., în natură, parter bloc nr.1 (Cofetăria), înscris în C.F. 5432, nr. top. 176/b/1/2 și 176/b/2/2, având suprafața desfășurată de 87,33 m.p., precum și parter bloc nr.2, înscris în C.F. 5155, nr. top. 408/b cu o suprafață desfășurată de 164,01 m.p., precum și a se dispune înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate asupra acestor imobilele.

Rreclamanta a învederat că prin Hotărârea Consiliului Local R. nr. 5/_ s-a decis includerea în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al comunei R. a parterului blocului nr. 1 și a parterului blocului nr. 2, construcții edificate pe proprietatea S. ui R., care a dobândit proprietatea conform Decretului nr. 218/1960 și Decretului nr.712/1966. Imobilele au făcut parte potrivit HCL nr. 12/1999, consfințită prin HG 934/2002, din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei R., cele două blocuri au fost construite înainte de anul 1990 prin contribuția efectivă a cetățenilor din comuna R. și, în această situație, Consiliul local R. în temeiul art. 36 alin. 2 lit. c și art. 45 alin. 1 din Legea 215/2001 a hotărât includerea acestor bunuri în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al comunei R.

.

Prin sentința civilă nr. 529 din_ s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ui M. , cu motivarea că obiectul cauzei presupune o delimitare a domeniului public al comunei R. . Prin sentința civilă nr. 2186 din_ s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Dragomirești și pentru că s-a ivit conflict negativ de competență potrivit art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, s-a trimis dosarul la Curtea de Apel C. pentru regulator de competență.

Curtea de Apel C. prin sentința civilă nr. 366/_ pronunțată în dosar nr._, a constatat că, competența de primă instanță a soluționării prezentei acțiuni aparține Judecătoriei Dragomirești, astfel cauza a fost restituită și înregistrată pe rol la data de_ sub nr._ .

Pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat în teritoriu de D. M. care a dat delegație de reprezentare consilierului juridic din cadrul A.F.P. S. M. a depus la dosar întâmpinare prin care, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, iar pe cale de excepție a invocat lipsa calități procesuale pasive.

S-a arătat că S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, stă în proces în litigiile referitoare la bunurile din domeniul public al statului, astfel cum este definit prin art. 3 din Legea nr. 213/1998. În conformitate cu art. 12 alin. 5 din

această lege, în litigiile privitoare la bunuri din domeniul public, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor, iar unitățile administrativ teritoriale, de Consiliile județene, Consiliile locale sau Consiliul General al Municipiului București. Rezultă, așadar, că Ministerul Finanțelor Publice reprezintă interesele statului în justiție în litigiile a căror obiect îl formează bunurile din domeniul public de interes național, în condițiile în care participă nemijlocit și în nume propriu.

S-a învederat că imobilul în cauză este situat în comuna R. și aparține domeniului privat al comunei R., potrivit art. 4 din Legea nr. 213/1998, iar în acest caz S. R. este reprezentat de Unitatea Administrativ Teritorială - C.

  1. reprezentată prin primar. Dacă bunul imobil care face obiectul prezentei cauze aparține de domeniul public al S. ui, al județului sau al comunei acesta este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil așa cum se stipulează la art. 11 din Leghea 213/1998.

    Reclamanta a solicitat respingerea excepției lipsei calități procesuale pasive a pârâtului, apreciind că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză, față de faptul că potrivit extraselor C.F. statul român este proprietarul tabular al imobilelor din litigiu. Pe de altă parte, în practica judiciară, în general instanțele au apreciat că în cadrul unei acțiuni în constatare, fondate pe art.

    111 din C.pr.civ., calitate procesuală pasivă are orice persoană care a contestat, contestă sau ar putea contesta dreptul reclamantului, or pârâtul contestă dreptul reclamantei.

    Analizând cu prioritate excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtului S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice - D. M., instanța a respins-o pe motiv că există un petit de înscriere a dreptului de proprietate al construcțiilor pe terenul care potrivit extraselor C.F. depuse la dosar, formează proprietatea S. ui R. . Chiar dacă în conformitate cu Legea Fondului Funciar, terenul proprietatea statului aflat în folosința Unității administrativ teritoriale devine proprietatea acesteia, s-a apreciat că întabularea trebuie discutată în contradictoriu cu proprietarii de C.F. potrivit Decretului 115/1938 și Legii 7/1996.

    De altfel, pârâtul este în eroare cu privire la obiectul cauzei. Prin întâmpinare se face referire la dobândirea dreptului de proprietate, prin uzucapiune asupra unui teren, iar în speță reclamanta solicită a se constata dobândirea dreptului de proprietate, în temeiul legii, asupra unor construcții, respectiv a două apartamente cu destinație comercială. S. R. a fost chemat în judecată pentru opozabilitate fiindu-i înscris dreptul de proprietate în C.F. Potrivit Decretului-lege 115/1938 și L.7/1996, înscrierea dreptului în C.F. se poate face doar în contradictoriu cu proprietarul din cartea funciară. În cazul acesta cu S. R. . Procesele civile se judecă în contradictoriu și nu există nici o rațiune ca localitatea R. să se judece cu sine, având o dublă calitate cu privire la același drept.

    Analizând ansamblul probator prin prisma dispozițiilor legale în materie, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 5 din 23 februarie 2011 a Consiliului local al comunei R. s-a hotărât includerea în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul privat al comunei R. a imobilelor parter bloc nr.1 (Cofetăria), în suprafață desfășurată de 87,33 m.p., precum și parter bloc nr.2 în suprafață desfășurată de 164,01 m.p.. Pe motiv că cele două blocuri au fost construite înainte de anul 1990 prin contribuția efectivă a cetățenilor din comuna R., Consiliul local R. în temeiul art. 36 alin. 2 lit. c și art. 45 alin. 1 din Legea 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a hotărât includerea acestor bunuri în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al comunei R. . Ulterior aceste bunuri au fost atestate ca aparținând domeniului public al unității administrativ teritoriale R. prin HG 934/2002.

    Instanța de fond a mai reținut că pentru identificarea lor s-au depus extrasele C.F.nr.5432 și 5155 din care reiese că terenul a devenit proprietatea

  2. ui R. prin încheierea nr.149 din 1968 și respectiv 355 din 1971, prin prescripție extinctivă în temeiul decretelor 218/1960 și 712/1966. S-a întocmit și un plan de amplasament și delimitare de către teh.topo V. E. referitor la datele de C.F. și nr.topografice, precum și relevee cu cele două spații comerciale.

Prima instanță s-a raportat la prevederile art. 20 din legea 7/1996 care arată că* dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-a constituit sau s-a transmis în mod valabil* și având în vedere dispozițiile art. 111 c.pr.civ., art. 4 din Legea nr. 213/1998, dispozițiile Legii 215/2001, ale Legii 115/1938 și Legii 7/1996, a admis acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin mandatara Direcția Generală a Finanțelor

P. M., solicitând a se dispune admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate și respingerea acțiunii formulate.

În motivarea recursului (cu referire la acele motive ce vizează prezenta cauză, deoarece memoriul de recurs face trimitere și la instituții juridice extranee speței) s-a învederat T. ui că acțiunea este inadmisibilă. Prin HG nr. 934/2002 bunurile care fac obiectul prezentei cauze înscrise în CF nr. 5432 și 5155 aparțin domeniului public al Comunei R. . Legea nr. 213/1998 prevede la art. 3 alin. 4 că domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor estre alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexa și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean. Caracteristicile dreptului de proprietate sunt inalienabilitatea, imprescriptibilitatea, insesizabilitatea.

Recurentul a susținut că trecerea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile care constituie obiectul prezentei cauze din regimul juridic al

proprietății publice - domeniul public al comunei R. în domeniul privat al Comunei R. este lovită de nulitate absolută. Bunurile ce alcătuiesc obiectul dreptului de proprietate publică fiind scoase din circuitul civil, înseamnă că ele nu pot fi înstrăinate prin transmiterea dreptului de proprietate sau constituirea de drepturi reale, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Legea nr. 69/1991, în art. 76 alin. 1 dă dreptul consiliilor locale și județene să hotărască cu privire la concesionarea, închirierea și gestionarea bunurilor ce fac obiectul dreptului de proprietate publică. S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice stă în proces în litigiile referitoare la bunurile din domeniul public al S. ui, astfel cum este definit prin art. 3 din Legea nr. 213/1998.

Recurentul solicită instanței să respingă acțiunea formulată împotriva S. ui R. prin Ministerul Public ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Intimata C. R. a depus întâmpinare prin care a solicitat a se dispune respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

S-a invocat faptul că recurentul, așa cum a apreciat și instanța de fond, este în eroare cu privire la obiectul cauzei. Intimata a solicitat constatarea dreptului de proprietate în temeiul legii (art. 111 Cod procedură civilă, art. 4 din Legea nr. 213/1998, Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, Decretul-lege nr. 115/1939 și Legea nr. 7/1996), asupra unor construcții comerciale, iar în întâmpinare și, respectiv, în recurs, pârâtul analizează condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. Recurentul omite faptul că S. R. a fost chemat în judecată pentru opozabilitate, în calitate de proprietar de carte funciară. codul de procedură civilă instituie în art. 85 și următoarele principiul contradictorialității. În baza acestui principiu nu există rațiune juridică pentru ca localitatea R. să se judece cu sine în dublă calitate, de reclamantă și pârâtă în aceeași cauză cui privire la același drept. Recurentul atât în faza fondului cât și în recurs insistă pe excepția lipsei calității procesuale pasive a S. ui R. .

Intimata a mai arătat că rezultă din extrasele de carte funciară depuse la dosar că proprietarul tabular asupra imobilelor situate în comuna R. și precizate în acțiune, este S. R., iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/1998

S. R. este reprezentat de Ministerul Finanțelor și prin urmare acesta are calitate procesuală pasivă. În cadrul unei acțiuni în constatare fondată pe art.

111 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală pasivă are orice persoană care a contestat, contestă sau ar putea contesta dreptul reclamantului. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Finanțelor P. - S. M. contestă dreptul reclamantei deși potrivit art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998, în litigiile privitoare la domeniul public, statul este reprezentat prin Ministerul Finanțelor. În această situație, S. R. are calitate procesuală pasivă într-o asemenea acțiune în constatare. Exceptând Legea nr. 213/1998, celelalte norme juridice menționate prin

memoriul de recurs nu au incidență din punct de vedere juridic în prezenta cauză.

Analizând recursul, T. îl apreciază fondat, pentru considerentele ce succed:

Prin acțiunea introductivă înregistrată în data de_, reclamanta C.

R. a solicitat a se constata că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în comuna R. parter bloc nr. 1 (cofetărie) înscris în CF R. nr. 5432, nr.topo 176/b/1/2 și 176/b/2/2 cu suprafața desfășurată de 87.33 mp și parter bloc nr. 2, înscris în CF nr. 5155 R. nr. topo 408/b, în suprafață desfășurată de 169,01 mp, în temeiul HCL R. nr. 5/_, cu consecința înscrierii în CF a dreptului de proprietate al unității administrativ teritoriale. S- a relevat că respectivele construcții sunt edificate pe terenul proprietatea S. ui

R., care a dobândit dreptul de proprietate în baza decretelor nr. 218/1960 și 712/1966, imobilele făcând parte conform HCL nr. 12/1999, consfințită prin HG nr. 934/2002, din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei R., iar prin HCL nr. 5/_ s-a decis includerea acestora în domeniul privat.

La dosar reclamanta a depus doar un extras CF nr. 5432 R. pentru informare cu privire la nr. topo 176/b/1/2 - 241 mp și 176/b/2/2 - 2256 mp care relevă ca proprietar tabular asupra terenului, S. R. și de asemenea un extras CF nr. 5155 R. pentru nr. topo 408/b - 484 mp - proprietatea S. ui

R., pe care este edificat bloc cu 6 apt. nr. 2, magazin alimentar. A mai depus la fila 10 dosar un plan de amplasament și delimitare corectat, necertificat pentru conformitate cu originalul, pentru atribuire nr. cadastral 50368 pentru 742 mp teren R., bloc nr. 1 (cofetărie) - fără date de CF și un alt plan de amplasament și delimitare pentru imobilul cuprins în CF 50331 R. nr. topo 408/b cu propunere de atribuire cadastral 50366, în suprafață de 546 mp.

Cu adresa de la fila 34 din dosarul de fond reclamanta a depus la dosar CF nr. 50245 (CF vechi 5602 Colectivă R. ) de această dată pentru topo

173/a/1 în suprafață de 165 mp (construcția C! în CF 50245 - C1)

învederând că această coală funciară vizează blocul nr. 1. Ulterior, a depus CF nr. 5602 R. incomplet (fila 43) arătând că aceasta se referă la dreptul de proprietate a spațiului cofetărie (bloc nr. 1) și spațiu comercial - parter (bloc nr. 2).

În expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind includerea în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al comunei R. a imobilelor parter bloc nr. 1 și parter bloc nr. 2 (cofetărie) s-a relevat că acestea figurează în CF 50245 topo 173/a/1 și CF 50331, topo 408/b.

La fila 11 din dosarul nr._ s-a depus un alt extras de carte funciară pentru informare - CF 50245 R. (CF 5602 vechi Colectivă R. ) pentru nr. topo 173/a/a în suprafață de 165 mp construcțiile C1 în CF 50245 - C1) în care figurează coproprietari tabulari S. R. reprezentat prin Consiliul

P. ular al comunei R. și Timiș M. (cotă de 2/11 - cotă de teren aferentă

apt. 1 din CF 50245). Ulterior, reclamanta a depus și CF 5155 R. în extenso.

Raportat la probațiunea anterior evocată, T. apreciază că nu s-a lămurit în fața primei instanțe situația juridică, implicit tabulară, a celor două imobile în litigiu.

Reclamanta a invocat o anumită identificare topografică pentru amplasamentul celor două spații comerciale din blocurile de locuit, în privința cărora a solicitat a se dispune reflectarea tabulară a dreptului pretins, dar a depus înscrisuri și pentru o altă identificare topografică, la acest moment nefiind stabilit cu certitudine cine sunt proprietarii tabulari ai terenului pe care sunt amplasate imobilele, recurentul insistând în invocarea excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Pe cale de consecință, T. apreciază că situația expusă echivalează cu necercetarea fondului pricinii, nefiind lămurite aspecte esențiale, în strânsă legătură cu pretenția formulată de reclamantă, astfel încât, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 teza I, alin. 5 teza I și art. 3041Cod procedură civilă va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, pentru deplina stabilire a situației de fapt și de drept a imobilelor, se va pune în discuția părților administrarea probei cu expertiză, pentru lămurirea aspectelor relative la situația tabulară a imobilelor,

urmând a se depune integral și in extenso copiile cărților funciare relevante și a se lămuri toate aspectele cauzei, prin raportare la petitele formulate de către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor P. M., cu sediul în B. M., Aleea S. nr. 2A, județul M., în contradictoriu cu intimata C.

R., prin P., împotriva sentinței civile nr. 454 din_, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr._, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 3 aprilie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

Ț. D. W.

D.

S.

-T. A.

Sas A.

Red.STA/_

Tred. A.S._ - 2 ex

J. ecător la fond: L. B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 184/2013. Prestație tabulară