Decizia civilă nr. 186/2013. Ordonanta presedintiala

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

cod operator 4204

DECIZIE CIVILĂ Nr. 186/R

Ședința publică din 03 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. T.

J. ecător D. W.

J. ecător A. S. T.

G. ier A. Sas

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul B. E. L. cu dom. în S. M. str. Ș. cel M. nr. 11, împotriva sentinței civile nr. 1950 din_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.

Se constată că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_, când a pronunțat prezenta hotărâre.

T.

Prin sentința civilă nr. 1950/_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul nr._ s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul B. E. L., în contradictoriu cu pârâtele SC Electrica F. SA și SC Electrica F. SA, prin AFEE B. M., ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul a încheiat cu pârâta A. de F. a Energiei Electrice B.

M. contractul de furnizare a energiei electrice nr 25306526/_, pentru imobilul situat în S. M., str Ș. cel M. nr 11 A, jud M. fiind achitată contravaloarea energiei electrice furnizate la zi, conform chitanței seria MMCHI, nr 602480841/_ .

În data de 27 iunie 2012, imobilul situat în S. M., str Ș. cel M. nr 11 A, jud M. a fost debranșat de la energia electrică.

Pârâta A. de F. a Energiei Electrice B. M., a arătat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei că reclamantul a încheiat la data de _

, contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr 1743362-3, având ca obiect furnizarea energiei electrice la imobilul loc de consum din localitatea S. M., str Ș. cel M. nr 11, jud M. .

Instanța a constatat că, în realitate este vorba despre două adrese de consum diferite, motivul debranșării utilizatorului casnic de la energia electrică fiind tocmai inexistența unui contract de furnizare a energiei electrice pentru imobilul situat în S. M., str Ș. cel M. nr 11, jud M. .

Având în vedere considerentele expuse în precedent, instanța a respins acțiunea reclamantului ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. E. L. solicitând admiterea recursului, cu consecința admiterii în totalitate a acțiunii și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare recurentul arată că nu corespunde realității faptul că figurează la două adrese deoarece din anul 1956 locuiește la adresa din S.

M., str. Ș. cel M. nr. 11, împreună cu familia sa, având achitate la zi facturile către intimată.

SC Electrica SA în mod abuziv, fără să-l anunțe, i-a deconectat curentul. Menționează că a primit de la SC Electrica SA lunar facturi pe adresa din

S. M., str. Ș. cel M. nr. 11, fiind la zi cu plata acestora. Cererea de recurs nu este motivată în drept.

La termenul de judecată din_, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității introducerii recursului și a pus în discuție recurentului excepția invocată acesta solicitând a fi respinsă.

Recurentul a depus la dosar concluzii scrise solicitând respingerea excepției de tardivitate.

Analizând excepția tardivității, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, care arată că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, tribunalul constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Sentința civilă atacată nr. 1950 din_ a Judecătoriei S. M., s-a pronunțat la data de_ cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Data înregistrării recursului este de_, așa cum rezultă de pe ștampila de înregistrare - fila 2 dosar recurs, cererea fiind expediată prin poștă

- fila 6, la data de_, adică după expirarea termenului de recurs.

Art. 582 alin. 1 Cod procedură civilă arată că "ordonanța este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea părților";.

Ordonanța s-a dat în speță, cu citarea părților prin urmare termenul de recurs este de 5 zile de la pronunțare, care a avut loc în data de_ .

Împrejurarea că recurentului nu i s-a comunicat sentința decât urmare cererii formulate de acesta la data de_ - fila 37 dosar fond, nu are relevanță în ceea ce privește termenul de exercitare a căii de atac, care este de 5 zile de la pronunțarea ordonanței.

Așa fiind recursul declarat recurentul B. E. L. împotriva sentinței civile nr. 1950/_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul nr._ va fi respins ca tardiv introdus.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite excepția tardivității introducerii cererii de recurs, invocată din oficiu.

Respinge ca fiind tardiv introdus recursul declarat de către recurentul B.

E., domiciliat în S. M., str. Ș. cel M. nr. 11, M., împotriva sentinței civile nr. 1950/_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi, 03 aprilie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

Ț. D. W.

D.

S.

T. A.

Sas A.

Red.DȚ/_

Tred. A.S. / 04 Aprilie 2013 - 2ex

J. ecător la fond: L. M.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 186/2013. Ordonanta presedintiala