Decizia civilă nr. 1861/2013. Legea 10/2001
| Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1861/R/2013
Ședința publică din 18 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. JUDECĂTOR: C. -M. CONȚ GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. T., împotriva sentinței civile nr. 809 din 13 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimții K. E., S. P. ȘI C. LOCAL T., având ca obiect acțiune în baza Legii 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtului recurent P. M. T., consilier juridic B. Văscan, care depune delegație de reprezentare la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 16 aprilie 2013, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților
intimați K. E. și Szalantzy P., întâmpinare și împuternicire avocațială, un exemplar fiind comunicat cu reprezentanta pârâtului recurent.
Pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamanților intimați de a se prezenta la dezbateri, se lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, se prezintă reprezentanta pârâtului recurent P. M. T., consilier juridic B. Văscan, cu delegație de reprezentare la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Reprezentanta pârâtului recurent arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților pentru lipsa calității de persoane îndreptățite la restituire și nedovedirea caracterului abuziv al preluării.
Susține că în mod eronat instanța de fond a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire în baza Legii nr. 10/2001, întrucât, pe de o parte, aceștia nu au făcut până la acest moment dovada caracterului abuziv al preluării imobilului din localitatea T., str. T., nr. 73, iar pe de altă parte nu au făcut dovada calității lor de moștenitori ai proprietarei tabulare în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 și HG nr. 250/2007.
O altă critică, este cea referitoare la faptul că atât în motivarea sentinței cât și în dispozitivul acesteia, instanța de fond nu a făcut nici o referire la suprafața
imobilelor teren și construcție cu privire la care a dispus restituirea.
C U R T E A
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de_, reclamanții K. E. si Szalantzy P. au chemat în judecată pe pârâții M. T.
, prin primar, C. Local al mun.T. și P. mun.T., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța: să se constate refuzul paraților de a soluționa cererea de revendicare formulata de către reclamanți in temeiul Legii nr.10/2001 asupra imobilului situat din punct de vedere administrativ in municipiul T., str. T. nr. 73, fosta Arany Janos nr. 14., înregistrata sub nr. 13.626/_ ; să se dispună obligarea P. ui mun.T., la emiterea dispoziției de restituire in natura asupra imobilului mai sus menționat, in favoarea reclamanților, in calitate de persoane îndreptățite la restituire; cu obligarea paraților la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
Reclamanții K. E. si Szalantzy P. au formulat la data de_ precizare de acțiune (f.39 dos.) prin care înțeleg a preciza petitele acțiunii introductive după cum urmează:
Petitul nr. 1 se modifica, având următorul conținut: să se constate refuzul paraților de a soluționa cererea de revendicare formulata de către reclamanți, in temeiul Legii nr.10/2001, asupra imobilului situat din punct de vedere administrativ in municipiul T., str. T. nr. 73, fosta Arany Janos nr. 14., inregistrata sub nr. 13.626/_, respectiv sa se constate ca notificarea nu a fost soluționată in termenul legal, prevăzut de art. 25 din Legea nr.10/2001.
Se introduce un nou petit: să se constate calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate in baza notificării inregistrata sub nr. 13.626/_ .
Petitul nr. 2 ramane neschimbat, având următorul conținut: să se dispună obligarea P. ui mun.T., la emiterea dispoziției de restituire in natura asupra imobilului mai sus menționat in favoarea reclamanților.
Petitul nr. 3 ramane neschimbat, având următorul conținut: obligarea paraților la plata in favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecata.
Prin sentința civilă nr. 809 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._ s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții K. E. și S. P. în contradictoriu cu pârâții M. T., PRIN P., C. LOCAL T. ,
P. M. T. .
S-a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate în baza notificării nr. 13626/_ .
A fost obligat primarul Mun. T. să emită în favoarea reclamanților dispoziție de restituire în natură cu privire la imobilul casă, grajd și teren înscris în CF nr. 800 T. nr. top 2617,2618/1.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 1750 lei cheltuieli de judecată reprezentând costul raportului de expertiză efectuat în cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra imobilului înscris în CF nr.800 C. nr. top 2617, 2618/1, casă situată pe str.T. nr.14 edificată pe fundament de beton, pereți din cărămidă, acoperișul din țiglă compusă din: la parter-4 camere, 1 anticameră, 1 bucătărie, 1 cameră, 1 coridor, 2 case pentru trepte și terasă deschisă; la etaj-6 camere, 1 cameră de baie, 2 coridoare, 2 case pentru trepte și 2 pivnițe; un grajd pe fundament de beton, pereți din cărămidă, acoperit cu țigle și un șopron pentru trăsuri și vie în suprafață de 1729 stj.p a fost proprietară tabulară soția contelui Bethlen Sandor născ.contesa Bethlen M. (f.66 dos.).Aceeiași situație de carte funciară a fost constatată și prin expertiza tehnică efectuată în cauză.
Imobilul a fost preluat de Statul Roman prin decizia nr.13673/_ a M. ui Finanțelor emisă în temeiul Decretului nr.228/1948, așa cum atestă înscrierea
nr.751/_ de sub B4 din cartea funciară și transcris în CF 53279 T. în administrarea M. ui Muncii.
Legea nr.10/2001 în temeiul căreia se pretind măsuri reparatorii, are ca perioadă de referință tocmai perioada ulterioară instaurării regimului comunist, respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Imobilul în cauză, fiind preluate în baza Decretului nr.228/1948, face obiectul reglementării Legii nr.10/2001.
Pe calea notificării formulate la data de_ și a prezentului demers, reclamanții au solicitat restituirea în natură, a întregului imobil descris mai sus, iar pentru spațiile cu destinația de locuință înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995, stabilirea de despăgubiri.
Așa cum rezultă din extrasul din registrul stării civile pentru decedați depus în copie la fila 99 dosar, proprietara tabulară Bethlen M. a decedat la data de 9 ianuarie 1970.
Potrivit actelor de stare civilă și arborelui genealogic de la filele 40-61, 73- 75, 110 dosar reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite în calitatea de moștenitori ai proprietarei tabulare, reclamanta K. E., în calitate de nepoată și reclamantul Szalantzky P., în calitate de strănepot.
În legătură cu destinația imobilului-clădire în litigiu, din adresa nr.3948/_ s-a reținut că are destinația actuală de Școală și Grădiniță Waldorf Michael.Partea din construcție folosită de către numitul C. Cosmin cu titlu de închiriere aparține tot de imobilul-clădire care are acum destinația Școală și Grădiniță Waldorf Michael.
În prezent imobilul se află în domeniul public al mun.T., în baza H.G. nr.969/2002 privind atestarea domeniului public al jud.C. și al municipiilor, orașelor și comunelor din jud.C. fiind identificat în anexa nr.5 poziția 2123 având destinația de Școală și Grădiniță Waldorf Michael.
În privința măsurilor reparatorii, apare necesară relevarea principiului prevalenței restituirii în natură a imobilelor cu privire la care s-au depus notificări, consacrat legislativ prin art. 1 alin. 1, art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Hotarârea de atestare a domeniul public nr.969 din 2002 este ulterioara intrarii în vigoare a Legii nr.10/2001, iar conform art.21 alin.(5) ";sub sanctiunea nulitatii absolute, pâna la solutionarea procedurilor administrative si, dupa caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisa înstrainarea, concesionarea, locatia de gestiune, asocierea în participatiune, ipotecarea, locatiunea, precum si orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chirias, schimbarea destinatiei, grevarea sub orice forma a bunurilor imobile - terenuri si/sau constructii notificate potrivit prevederilor prezentei legi";, deci orice încercare de sustragere a bunului de la aplicarea acestei legi.
Mai este de retinut, pe de alta parte, ca Legea nr. 10/2001 nu distinge sub aspectul restituirii, deci si în natura, între bunurile care sunt în domeniul public sau în cel privat al statului. Astfel, fata de prevederile cuprinse în art.9, art.21 alin.1 si alin.4, rezulta ca faptul ca bunul s-ar afla în domeniul public, nu constituie conform legii motiv de refuz de restituire în natura a bunului, si cu atât mai putin daca a fost trecut în acest domeniu public dupa intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.
Dispozitiile Legii nr. 213/1998, pe lânga faptul ca sunt anterioare Legii nr.10/2001, care cuprinde dispozitii speciale derogatorii de la dreptul comun, nu sunt de natura a duce la concluzia nelegalitatii hotarârii atacate, având în vedere ca din formularea art.6 alin.1 si 2 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, rezulta ca legiuitorul accepta revendicarea bunurilor preluate fara titlu, chiar aflate în domeniul public, si în plus textele se
refera si la posibilitatea edictarii unor legi speciale care sa reglementeze situatia acestora, cum a fost si Legea nr.10/2001.
De asemenea retrocedarea în natură a imobilului nu poate fi împiedicată de aspectul afectării imobilului activității de interes public, de învățământ, reclamanții urmând a respecta disp.art.16 al.1 din Legea nr.10/2001, respectiv de a menține afectațiunea imobilului timp de 5 ani de la data emiterii deciziei sau dispoziției.
Referitor la solicitarea reclamanților de a li se stabili dreptul de proprietate asupra terenului susceptibil de restituire în natură, și nu doar dreptul de folosință special prevăzut de dispozițiile art.II din O.U.G. nr.184/2002, acordat prin dispoziția contestată, instanța a apreciat-o ca întemeiată.
Astfel, este adevărat că potrivit art. II din O.U.G. nr. 184/2002, cetățenii străini sau apatrizii puteau dobândi doar un drept de folosință special asupra terenurilor pentru care erau îndreptățiți a le fi restituite în natură, dar ulterior această dispoziție a fost abrogată prin Legea nr. 312/2005 care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.
Conform art. 3 al capitolului II din Legea nr. 312/2005, cetățeanul unui stat membru al Uniunii Europene poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleași condiții cu cele prevăzute de lege pentru cetățenii români, iar potrivit art. 8 lit. b) din aceeași lege, la data intrării ei în vigoare se abrogă orice dispoziție contrară, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție (Dec.1783/2011, Dec. nr.1099/2010).
Pentru toate acestea, instanța a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții K. E. și S. P. în contradictoriu cu pârâții M. T., PRIN P., C. LOCAL T., P. M. T. .
A constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate în baza notificării nr. 13626/_ .
A obligat primarul Mun. T. să emită în favoarea reclamanților dispoziție de restituire în natură cu privire la imobilul casă, grajd și teren înscris în CF nr. 800 T. nr. top 2617,2618/1.
În tem. art. 274 cod pr.civ. instanța a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 1750 lei cheltuieli de judecată reprezentând costul raportului de expertiză efectuat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. M. T. solicitând modificarea sentinței civile nr. 809/2012 a Tribunalului C. în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că în mod eronat instanța de fond a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire în baza Legii nr. 10/2001 deoarece aceștia nu au făcut dovada caracterului abuziv a preluării imobilului și nici a calității de moștenitori ai proprietarei tabulare în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 și HG nr. 250/2007.
Până la acest moment reclamanții nu au făcut dovada cetățeniei deținute de antecesoarea lor la momentul preluării imobilului, aspect hotărâtor din perspectiva Decretului nr. 228/1948. Raportat la înscrierile din cartea funciară și la prevederile art. X din Decretul nr. 228/1948 rezultă cetățenia maghiară a proprietarei tabulare Bethlen M. la momentul preluării imobilului, fiind exclusă existența unei preluări abuzive în sensul art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 atâta timp cât a fost reglementată în favoarea proprietarei tabulare o procedură de restituire a bunurilor de care nu a uzat.
În ceea ce privește calitatea de moștenitori a reclamanților s-a arătat că aceștia au înțeles să depună la dosar doar acte de stare civilă, ori din perspectiva Legii nr. 10/2001 și a Normelor de aplicare ale acesteia actele de stare civilă nu sunt probe care să ateste vocația utilă, concretă a reclamanților la moștenirea
antecesorilor, fiind doar dovezi ale unei vocații succesorale, generale, potențiale, în acest sens fiind și prevederile art. 88 alin. 2 din Legea nr. 36/1995.
În ceea ce privește obligarea P. ui M. T. la emiterea unei dispoziții de restituire în natură s-a arătat că este incidentă decizia în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție, instanța de fond având obligația în virtutea rolului activ să pună în discuția părților, și mai cu seamă a reclamanților acest aspect.
Nu în ultimul rând s-a arătat că instanța de fond nu face nicio referire la suprafața imobilelor teren și construcție cu privire la care a dispus restituirea impunându-se lămurirea acestuia aspect, existând neconcordanțe între actele depuse de pârât și raportul de expertiză efectuat în cauză.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 3041C.pr.civ., respectiv art. 312 alin. 3 C.pr.civ.
În apărare, intimații K. E. și SZALANTZY P. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că toate criticile formulate sunt nefondate.
Cu privire la caracterul abuziv al preluării, sunt incidente prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, nefiind incidente în cauză situațiile de excepție în care se consideră că preluarea nu a fost abuzivă, situații expres și limitativ prevăzute de pct. 1.3 lit. c din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Apărările recurenților în sensul că antecesoarea ar fi avut la îndemână o altă procedură de restituire a bunurilor, cea prevăzută de Decretul nr. 228/1948 este irelevantă raportat la prevederile Legii nr. 10/2001, în același sens fiind și practica judiciară.
În ceea ce privește dovedirea calității de moștenitori, interpretarea pct. 23.1 lit. b din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu poate fi făcută în sensul indicat în recurs, fiind posibil a se face și prin acte de stare civilă.
Referitor la aplicarea în cauză a deciziei în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a arătat că în cauză instanța de judecată nu a fost investită cu o cerere în acest sens, în virtutea principiului disponibilității procesuale instanța fiind obligată să se pronunțe în limitele cererii formulate, ceea ce instanța de fond a și făcut.
Critica privitoare la identificarea imobilului în litigiu nu poate face obiectul unei modificări a sentinței, instanța pronunțându-se în baza înscrierilor din cartea funciară, alte aspecte decât cele înscrise în cartea funciară nefiind opozabile terților și nici instanței de judecată. Diferența de 219 m.p. constatată de către expert va putea face obiectul unei rectificări a CF, nefiind afectat dreptul reclamanților acordat de către instanța de fond la restituirea imobilului identificat conform cărții funciare.
De altfel, acest aspect putea fi solicitat în baza art. 2811C.pr.civ. fiind vorba despre o solicitare de lămurire a dispozitivului hotărârii.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001, Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prevederile Vechiului Cod de procedură civilă.
Analizând recursul declarat de pârâtul P. M. T. împotriva sentinței civile nr. 809 din_ a Tribunalului C., Curtea reține următoarele:
Prima critică formulată de către pârât prin cererea de recurs se referă la constatarea instanței de fond a calității reclamanților de persoane îndreptățite în sensul Legii nr.10/2001 din două perspective: caracterul abuziv al preluării imobilului și calitatea de moștenitori ai proprietarei tabulare.
În ceea ce privește caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, nu se contestă faptul că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza deciziei nr.13673/1949 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, decizie dată în aplicarea art.X și XI din Decretul nr.228/1948, acest aspect rezultând de altfel din înscrierea din C.F. nr.800 T. .
Rezultă deci că imobilul în litigiu se încadrează în categoria imobilelor preluate de stat în mod abuziv, astfel cum această categorie de imobile este definită de art.1 și 2 din Legea nr.10/2001.
Susținerea pârâtului recurent în sensul că este exclusă existența unei preluări abuzive a imobilului atâta timp cât a fost reglementată în favoarea proprietarei tabulare o procedură de restituire a bunurilor prin art.VII, VIII și X din Decretul nr.228/1948, de care aceasta nu a uzat, este lipsită de temei legal. Legea nr.10/2001, care prevede condițiile și procedura de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, nu condiționează în nici un fel constatarea caracterului abuziv al preluării de formularea unei astfel de cereri, acest aspect fiind deci irelevant din perspectiva Legii nr.10/2001.
Referitor la modalitatea în care s-a făcut dovada calității de moștenitori ai reclamanților după proprietara tabulară de la care imobilul a fost preluat abuziv se apreciază de asemenea că tribunalul a procedat în mod legal, cu respectarea prevederilor Legii nr.10/2001 și a H.G. nr.250/2007.
Astfel, la art. 4 din Legea nr. 10/2001 se stipulează că de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
Art. 4 pct. 2 din HG nr. 250/2007 prevede că norma referitoare la accesul moștenitorilor persoanei îndreptățite la beneficiul legii implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitant (acte de stare civilă, certificate de moștenitor dacă acestea există, testamente) pentru stabilirea calității de moștenitor legal sau testamentar, recomandându-se entităților investite cu soluționarea notificărilor să apeleze fie la serviciile unor notari publici, fie ale juriștilor din cadrul entității respective. La art. 4 pct. 4 se stipulează că stabilirea calității de moștenitor legal sau testamentar se face potrivit legii române.
Dispozițiile art. 23 pct. 1 lit. b din HG nr. 250/2007 au următorul conținut:
"Actele juridice care atestă calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, testament însoțit de certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor)."; Nu rezultă din textul de lege preeminența puterii doveditoare a certificatului de moștenitor sau de calitate de moștenitor astfel cum se susține de către pârâtul recurent.
Ținând cont de cele reținute mai sus se poate concluziona în sensul că dovedirea calității de moștenitor a persoanei fizice care a formulat notificarea nu se face numai prin certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor ci și pe baza actelor de stare civilă depuse în dosarul format în baza notificării. Pe baza acestora unitatea deținătoare este obligată să stabilească calitatea de moștenitor în baza prevederilor legale în materie de moștenire.
Cetățenia străină a unuia dintre reclamanți nu impietează în nici un fel a se proceda astfel, art.5.3 din H.G. nr.250/2007 invocat în cererea de recurs neavând relevanță din perspectiva stabilirii calității de moștenitor a persoanei care a formulat notificarea în baza Legii nr.10/2001.
Prin faptul că pârâtul contestă inclusiv prin cererea de recurs calitatea reclamanților de persoane îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii se contestă practic competența instanței de judecată de a analiza și stabili pe baza actelor de stare civilă depuse la dosar dacă reclamanții îndeplinesc
condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerați moștenitori ai persoanei fizice îndreptățite, susținându-se în continuare, fără nici un temei legal, că în lipsa unui certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor reclamanții nu pot fi considerați moștenitori ai persoanei îndreptățite.
A doua critică formulată prin recursul declarat de către pârâtul P. municipiului T. se referă la modul în care a procedat instanța de fond la soluționarea cererii, ignorând decizia în interesul legii nr.XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie care stabilește în sarcina instanțelor posibilitatea de a dispune restituirea în natură imobilului, nefiind limitată a obliga unitatea deținătoare să emită dispoziție de restituire în natură.
Referitor la aceasta se constată de către Curte că așa cum s-a arătat de către reclamanți prin întâmpinare, aceștia nu au investit instanța de judecată cu un capăt de cerere prin care să solicite instanței să soluționeze notificarea pe fond, solicitând doar obligarea pârâtului să emită dispoziția de restituire în natură a imobilului în cauză. Ori, raportat la principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța de judecată nu putea soluționa cauza decât în limitele în care a fost investită prin cererea de chemare în judecată, fără a încălca astfel decizia în interesul legii menționată mai sus. Prin această decizie s-a stabilit numai că instanța de judecată poate dispune direct restituirea în natură a
imobilului, nefiind limitată la posibilitatea de a o obliga unitatea deținătoare să emită dispoziție de restituire în natură, tranșându-se astfel divergența de opinii jurisprudențiale în acest sens. Rămâne însă aplicabilă regula menționată mai sus, aceea a soluționării cauzei în limitele investirii instanței de către parte.
Ultima critică din cererea de recurs se referă la omisiunea instanței de fond de a indica suprafețele imobilelor cu privire la care a dispus restituirea în natură.
Prin sentința atacată a fost obligat P. municipiului T. să emită în favoarea reclamanților dispoziție de restituire în natură cu privire la imobilul casă, grajd și teren înscris în C.F. nr.800 T., nr.top.2617, 2618/1.
Atâta timp cât nu s-a dispus direct prin hotărâre judecătorească restituirea în natură a imobilului, urmând a fi emisă o dispoziție în acest sens de către primar, eventualele nelămuriri referitoare la suprafața numerelor topografice pentru care există obligația de emitere a dispoziției de restituire în natură și destinația construcțiilor pot fi lămurite dacă este cazul anterior emiterii dispoziției de către primar. Emiterea dispoziției conform sentinței este posibilă, reclamanții neavând de altfel obiecțiuni referitor la acest aspect atâta timp cât s-a dispus restituirea în natură a imobilului pentru care au formulat notificarea.
Oricum, această problemă se impunea a fi lămurită prin procedura prevăzută de art.2811C.pr.civ., fiind vorba despre o lămurire cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinței atacate, art.2812aC.pr.civ. stipulând expres că în această situație nu se poate apela la calea de atac a apelului sau recursului.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea, în temeiul art.3041coroborat cu art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. M. T. împotriva sentinței civile nr. 809 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. M. T. împotriva sentinței civile nr. 809 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, ANA I. A. C. C. -M. CONȚ
GREFIER,
C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: C. A. C.
| ← Încheierea civilă nr. 163/2013. Legea 10/2001 | Decizia civilă nr. 3533/2013. Legea 10/2001 → |
|---|
