Decizia civilă nr. 187/2013. Contestaţie la executare

1

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 187/A/2013

Ședința publică din data de 03 decembrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: D. -L. B. - vicepreședinte al Curții de Apel C.

Judecător: V. M. - președintele Curții de Apel C. Grefier: S. - D. G.

S-a luat în examinare contestația la executare formulate de contestatorul P. M. C. -N. împotriva intimatului B. I. pentru anularea tuturor actelor de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. 401/2013 al S.C.P.E.J."; Boloș și Partenerii"; și a executării însăși.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că la data de 02 decembrie 2013, contestatorul P. municipiului C. -N. a depus la dosar un înscris, prin care își precizează natura juridică a prezentei contestații, arătând că este vorba de o contestație la executare propriu-zisă, iar în raport de aceasta solicită declinarea competenței materiale a Curții de Apel C. în favoarea Judecătoriei C. -

  1. .

    Contestatorul P. municipiului C. -N. prin motivele de apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prev. art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.

    Curtea, după deliberare, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare cu privire la excepția neconpetenței materiale .

    C U R T E A,

    1. Deliberând, reține că prin contestația la executare înregistrată sub numărul de mai sus P. M. C. -N. a solicitat, în contradictoriu cu creditorul B. I., anularea formelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 401/2013 al S.C.P.E.J. "Boloș și Partenerii";.

      În motivarea contestației s-a arătat, în esență, că executarea silită nu este în totul posibilă potrivit celor arătate în titlul executoriu, suprafața de teren cu privire la care s-a dispus restituirea în natură fiind, în parte, ocupată de o construcție.

      2

    2. Prin înscrisul depus la dosarul cauzei în data de 02 decembrie 2013 contestatorul a învederat, la solicitarea prezentei instanțe, că sub aspectul naturii sale juridice prezenta contestație este una la executare propriu-zisă, iar nu la titlu, astfel că se impune declinarea competenței de soluționare a ei în favoarea Judecătoriei C. -N. .

    3. Privitor la această contestație la executare, Curtea înțelege a reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 713 alin. 1 C.pr.civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Aceasta este, așadar, regula care, la nivel principial, guvernează competența materială și teritorială de soluționare a contestațiilor la executare propriu-zise, situațiile de excepție la care se referă alin. 2 și 3 ale aceluiași articol nefiind incidente în cauza de față.

Astfel fiind, rămâne a se observa că față de împrejurarea că executarea silită contestată de P. municipiului C. -N. este efectuată de un executor judecătoresc ce își are sediul profesional în C.

-N., totodată față de împrejurarea că potrivit prevederilor art. 650 alin. 1 C.pr.civ. instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, în cauză îi aparține Judecătoriei C. -N., în calitate de instanță de executare, competența de soluționare a contestației.

Se impune, deci, admiterea excepției de necompetență materială a Curții de Apel C. și declinarea în favoarea Judecătoriei C. -N., potrivit prevederilor art. 132 C.pr.civ., a competenței de soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C., invocată de contestatori.

Declină în favoarea Judecătoriei C. -N. competența de soluționare a contestației la executare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din _

Președinte

Judecător

Grefier

D.

-L. B.

V.

M. S.

-D.

G.

Red.VM Dact.CC-2 ex. _

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 187/2013. Contestaţie la executare