Decizia civilă nr. 1/011. Contestaţie la executare

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Date cu caracter personal Nr. operator 2516

DECIZIA CIVILĂ NR.1 011

Ședința publică din data de 08 octombrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: R. -M. P. JUDECĂTOR: D. -D. I.

JUDECĂTOR: D. C. GREFIER: A. V.

S-a luat în examinare recursul formulat de contestatoarea C. J. S. PENTRU S.

D. DE P. A. T., cu sediul în Z., P. 1 D. 1918, nr.12, județul S., împotriva sentinței civile nr. 389 din 09 mai 2013 a Judecătoriei Jibou, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă reprezentantul recurentei

- contestatoare, consilier juridic Curta Patriciu și intimatele P. V. și M. Ana, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul recurentei depune la dosar copia Încheierii civile nr.116/C pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr._ prin care s-a respins cererea creditoarei P. V. pentru încuviințarea executării silite asupra patrimoniilor reunite ale debitorilor Iureș Rozalia, Sălăgean C., C. județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și C. locală de fond funciar G. . Arată că această încheiere nu a fost depusă în întregime la dosarul cauzei în primă instanță, fila 110 dosar fond, lipsind chiar partea care cuprinde dispozitivul acesteia. Mai mult, pentru a da senzația că s-a încuviințat executarea silită, s-a depus la dosarul instanței de fond - fila 105 și Încheierea civilă nr.42/C pronunțată în dosarul nr._, de asemenea doar prima pagină a acesteia. Reprezentantul recurentei o depune în întregime la fila 68 din dosar și arată că nu s-a încuviințat executarea silită.

Constatând că nu mai sunt de formulat cereri în probațiune sau de invocat excepții, instanța acordă cuvântul pentru dezbaterea pe fond a recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executare formulată de C. județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Intimatele P. V. și M. Ana arată că lasă soluționarea cauzei la aprecierea instanței.

Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, reține că:

Prin sentința civilă nr. 389/_ a Judecătoriei Jibou s-a respins ca neintemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea C. J. PENTRU S. D. DE P.

A. T. S., in contradictoriu cu intimații B. E. J. C. R. -G., P. V.

, M. ANA, M. I. V., C. M. si C. L. DE F. F. G. .

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că:

Prin Sentinta civila nr. 856 din 30 martie 2011 pronuntata in Dosarul nr._, J.

Z. a dispus obligarea contestatoarei si a intimatei C. L. de F. F. G. la modificarea Titlului de proprietate nr. 4623/14912 emis la data de_ in favoarea intimatei Iures Rozalia, in sensul de a inscrie sub forma a doua parcele terenul in suprafata de 5400 mp cunoscut sub denumirea "La corbi"; (f.11).

Ulterior, prin Incheierea din 25 aprilie 2012, J. Z. a lamurit dispozitivul sentintei anterior mentionate in sensul ca Titlul de proprietate nr. 4623/14912/_, eliberat in favoarea intimatei Iures Rozalia, se modifica prin inscrierea terenului in suprafata de 5400 mp cunoscut sub denumirea "La corbi";, sub forma a doua parcele limitrofe drumului de acces identificat conform expertizei topografice efectuate de catre exp. Aionese N. (f.14).

Prin Decizia civila nr. 837 din_, T. S. a respins ca nefondat recursul declarat de C. L. de F. F. G. impotriva Incheierii civile din 25 aprilie 2012 (f.45).

Prin Incheierea civila nr. 116/C din_, J. Z. a incuviintat inceperea executarii silite impotriva contestatoarei in temeiul titlului executoriu Sentinta civila nr. 856 din 30 martie 2011 a aceleiasi instante.

Ca urmare a acestei incuviintari, la data de_ executorul judecatoresc a somat contestatoarea sa-si execute obligatia stabilita in sarcina sa de catre J. Z. prin Sentinta civila nr. 856 din 30 martie 2011, ramasa definitiva si irevocabila, respectiv de a modifica Titlul de proprietate nr. 4623/14912/_, eliberat in favoarea intimatei Iures Rozalia, prin inscrierea terenului in suprafata de 5400 mp cunoscut sub denumirea "La corbi";, sub forma a doua parcele limitrofe drumului de acces identificat conform expertizei topografice efectuate de catre exp. Aionese N. .

Prin contestatia formulata, contestatoarea C. J. pentru S. D. de P. asupra T. S. a sustinut ca nu a refuzat executarea acestei obligatii, ci s-a aflat in imposibilitate de executare din moment ce C. L. de F. F. G. nu a intocmit si nu i-a inaintat documentatia necesara modificarii T.P. nr. 4623/14912 emis la data de_ .

Acest argument nu se justifica, intrucat obligatia legala de a proceda la modificarea titlului de proprietate revine comisiei judetene, iar nu comisiei locale.

Relevante in acest sens sunt prevederile art. 58, cap. IV din Legea nr. 18/1991 potrivit carora "pe baza hotararii judecatoresti definitive, comisia judeteana, care a emis titlul de proprietate, il va modifica, il va inlocui sau il va desfiinta";.

Mai mult, conform prevederilor art.6 lit.b) din H.G. nr. 890/2005, comisiei judeteane ii revine obligatia legala de a asigura indrumarea si controlul comisiilor comunale, iar conform dispozitiilor literei j) al aceluiasi articol, îi incumba obligatia de a analiza lunar evolutia cauzelor in justitie in care este parte si de a decide asupra masurilor ce trebuie luate.

In acest context instanta concluzioneaza ca imposibilitatea de executare la care face referire contestatoarea nu poate fi retinuta in cauza, din moment ce acesteia ii revine obligatia legala de a modifica titlul de proprietate, de a exercita controlul asupra modului in care isi desfasoara activitatea comisia locala si de a stabili asupra masurilor ce trebuie luate in cauzele in justitie in care este parte.

Prin urmare nu este vorba de o imposibilitate de punere in executare a dispozitivului, ci mai mult de o pasivitate a contestatorei si de o nemultumire a acesteia fata de modalitatea de modificare a titlului de proprietate stabilita de catre J. Z. prin dispozitivul Sentintei civile nr. 856 din 30 martie 2011 pronuntata in Dosarul nr._ .

Astfel, prin contestatia formulata contestatoarea a aratat ca prin titlul executoriu in cauza, respectiv Sentinta civila nr. 856 din 30 martie 2011, s-a dispus modificarea Titlului de proprietate nr. 4623/14912/_, eliberat in favoarea intimatei Iures Rozalia, prin inscrierea terenului in suprafata de 5400 mp cunoscut sub denumirea "La corbi";, sub forma a doua parcele limitrofe drumului de acces identificat conform expertizei topografice efectuate de catre exp. Aionese N., iar concluziile acestui raport sunt in sensul ca suprafata reala de teren identificata in teren, in parcela ,,La corbi,,, este doar de 4926, si nu de 5400- aceasta ultima suprafata incluzand si drumul de acces in suprafata de 253 mp, de unde si nemultumirea contestatoarei.

Este de mentionat ca instanta de executare care solutioneaza contestatia la executare este obligata sa se conformeze in totul hotararii pe care o executa, nefiind indreptatita sa examineze legalitatea sau temeinicia acesteia, sa o modifice, si fara a putea sa repnua in discutie fondul dreptului, asa cum rezulta din hotararea definitiva si pe baza careia s-a pornit la executare.

Cu alte cuvinte, instanta competenta a statua asupra contestatiei la executare nu poate examina imprejurari care vizeaza fondul cauzei si care sunt de natura sa repuna in discutie o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila.O solutie contrara ar infrange in mod grav principiul autoritatii de lucru judecat, ceea ce este desigur inadmisibil.

Prin urmare, fata de considerentele mai sus expuse, instanta va respinge contestatia la executare formulata de C. J. S. pentru S. D. de P. asupra T. S. ca neintemeiata.

Impotriva sentinței civile nr.389 din_ a Judecătoriei Jibou contestatoarea C. J.

S. PENTRU S. D. DE P. A. T. a declarat recurs și a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestatției la executare.

În motivare s-a arătat că executarea silită este netemeinică și nelegală dat fiind că persoanele care au început executarea nu au un folos practic de pe urma executării, aspect neglijat de instanța de fond. Titlul executoriu nu indică pârâții cărora le incumbă obligația de modificare a titlului operațiunea implicând pe lângă C. J. și C. locală de aplicare a legii fondului funciar și Oficiul de cadastru. In situația supusă analizei, titlul executoriu este imposibil de adus la îndeplinire.

Recurenta a mai arătat că nu s-a încuviințat executarea silită.

In drept au fost invocate disp. art. 242, 299 și 304 1 Cod procedură civilă.

Intimații M. ANA, M. I. V, P. V., C. ANA, prin întâmpinare au solicitat respingerea recursului(f. 16-19, 55).

Intimata C. locală de aplicare a legii fondului funciar, prin întâmpinare a solicitat admiterea recursului(f. 60).

În recurs nu s-au încuviințat probe noi.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 și 3041Cod procedură civilă, tribunalul constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Prin somația nr. 9719/_ emisă în dosarul de executare nr. 301/2013 al B. E.

J. C. R. G. contestatoarea este somată să modifice titlul de proprietate nr._ emis in favoarea numitei Iures Rozalia, în baza titlurilor executorii Sentinta civila nr. 856 din 30

martie 2011 a judecătoriei Z., Incheierea din 25 aprilie 2012 și Decizia civila nr. 837 din_ a T. ui S. (f. 74)

În conformitate cu disp. art. 373 1 Cod procedură civilă, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege numai în temei ul încheierii prin care se admi te c ererea de încuvi ințare a executării silite.

T. apreciază că în mod eronat s-a reținut de către instanța de fond că prin Incheierea civila nr. 116/C din_, J. Z. a incuviintat inceperea executarii silite impotriva contestatoarei in temeiul titlului executoriu Sentinta civila nr. 856 din 30 martie 2011 a aceleiasi instante.

Copia dosarului de executare nr. 301/2013 este depusă la filele 37-113, iar la fila 110 se află Incheierea civila nr. 116/C din_, Judecatoriei Z., însă prin aceasta nu s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, ci s-a respins această cerere, așa cum rezultă fără echivoc din copia integrală depusă în recurs la fila 66-67.

Instanța de fond mai reține că în urma acestei incuviintari, la data de_ executorul judecatoresc a somat contestatoarea sa-si execute obligatia stabilita in sarcina sa de catre J.

Z. prin Sentinta civila nr. 856 din 30 martie 2011, ramasa definitiva si irevocabila, respectiv de a modifica Titlul de proprietate nr. 4623/14912/_, eliberat in favoarea intimatei Iures Rozalia, prin inscrierea terenului in suprafata de 5400 mp cunoscut sub denumirea "La corbi";, sub forma a doua parcele limitrofe drumului de acces identificat conform expertizei topografice efectuate de catre exp. Aionese N. .

Cât privește Incheierea civilă nr. 42/C din_ pronunțată de Judecătoria Jibou în dosarul nr._, tribunalul va reține că prin aceasta s-a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei C. locală de fond funciar G., așadar încuviințarea nu privește contestatoarea din prezentul dosar ci privește o altă executare silită (fila 68).

Susținerile recurentei cu privire la lipsa interesului intimaților de a solicita executarea silită nu pot fi primite, raportat la împrejurarea că prin Sentinta civila nr. 856 din 30 martie 2011 pronuntata in Dosarul nr._, a fost admisă tocmai acțiunea intimaților și s-a dispus obligarea contestatoarei la modificarea Titlului de proprietate nr. 4623/14912 emis la data de_ in favoarea numitei Iures Rozalia. Or nu se poate susține că reclamanții, care au avut interes în promovarea acțiunii, nu au interes în punerea în executare a propriului titlu executoriu, în contextul în care se arată de către contestatoare că nu s-a procedat la modificarea titlului de proprietate (f.11).

Însă, dat fiind că somația nr. 9719/_ emisă în dosarul de executare nr. 301/2013 al B.

E. J. C. R. G. și actele subsecvente acesteia au fost emise fără a exista o încuviințare a executării silite în privința debitoarei contestatoare, actul emis cu nerespectarea dispozițiilor privind executarea silită va atrage sanctiunea anulării actului nelegal, în conformitate cu art. 399 alin. 2 Cod procedură civilă.

Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1, 2, 3 raportat la art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul declarat de către contestatoarea C. J. S. PENTRU S. D. DE P. A. T. împotriva sentinței civile nr.389 din_ a Judecătoriei Jibou, în consecință va fi modificată hotărârea atacată în sensul că va fi admisă contestația la executare formulată de către contestatoarea C. J. S. PENTRU S. D. DE P. A. T. în contradictoriu cu intimații B. E. J. C. R. G. ,

P. V., M. ANA, M. I. V, C. ANA și C. L. PENTRU S. D. DE P.

A. T. G. . Prin urmare va fi anulată somația nr.9719/_ emisă în dosarul de

executare nr.301/2013 al B. E. J. C. R. G. și actele de executare subsecvente acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E:

Admite recursul declarat de către contestatoarea C. J.

S. PENTRU S.

D.

DE P.

A. T. împotriva sentinței civile nr. 389 din _

a Judecătoriei Jibou.

Modifică hotărârea atacată și judecând cauza în fond, admite contestația la executare

formulată de către contestatoarea C. J. S. PENTRU S. D. DE P. A. T. în contradictoriu cu intimații B. E. J. C. R. G., P. V., M. ANA,

M. I. V, C. ANA și C. L. PENTRU S. D. DE P. A. T. G., în consecință:

Anulează somația nr.9719/_ emisă în dosarul de executare nr.301/2013 al B. E.

J. C. R. G. și actele de executare subsecvente acesteia. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 08 octombrie 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

R. -M. P.

D.

-D. I.

D.

C.

A. V.

Red. D.C./_

Dact.A.V./_ /2 ex Jud. fond: I. C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1/011. Contestaţie la executare