Decizia civilă nr. 188/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ

- SECȚIA CIVILĂ-

Dosar nr._ Nr.operator 2516

DECIZIA CIVILĂ NR. 188

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2013 Instanța compusă din:

Președinte: C. D., judecător

C. N. C., judecător

B. D. R., grefier

S-a luat în examinare apelul declarat de către intimata DS ă V. și Pentru Siguranța Alimentelor S. -cu sediul în Z., S. T., Nr.4, Jud. S., împotriva sentinței civile nr. 420 din_, pronunțată de către Judecătoria Jibou, în dosarul cu nr._, având ca obiect "plîngere contravențională OUG 195/2002 ";.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în baza art. 153 din Noul Codul de procedură civilă.

S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul termenul a fost acordat în cauză, dat fiind lipsa procedurii de citare cu intimata petentă.

Având în vedere prevederile art. 129 Noul cod de procedură civilă, instanța din oficiu, verificându-și competența din punct de vedere general, material și teritorial, raportat și la prevederile art. 95 (2) NCPC, constată competența instanței de judecată.

Avînd în vedere actele existente la dosar, lipsa părților, precum și faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, reține că:

Prin sentința civilă nr. 420 din_ a Judecătoriei J. s-a admis plângerea contravențională formulată de petenta II M. M. în contradictoriu cu DS Ă V. ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR S., s-a anulat în totalitate procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției seria SJ nr.0006006 încheiat la data de_ .

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut din analiza procesului verbal de constatare a contravenției se constată că nu cuprinde descrierea faptei contravenționale, potrivit art.16 alin.1 din OG nr.2/2001, lipsa faptei comise și a datei săvârșirii atrăgând nulitatea absolută, potrivit art.17 din OG nr.2/2001.

Mențiunile esențiale ale procesului verbal de constatare a contravenției prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să se regăsească în cuprinsul procesului. Analiza legalității și temeiniciei procesului verbal se realizează prin prisma cuprinsului său, ce trebuie

susținut prin mijloacele de probă administrate în cauză. Conținutul procesului verbal nu poate fi completat prin acte extrinseci.

În sarcina petentei s-a stabilit că în urma controlului efectuat la data de_ s-a constatat nerespectarea normelor stabilite de ANSVA privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și valorificare a produselor alimentare, observându-se că agentul constatator nu a indicat textele de lege încălcate (nici măcar actele normative) și nici care au fost acțiunile sau inacțiunile petentei prin care s-a adus atingere acestor reglementări.

Raportat la textul art. 4 lit. a pct. 5 din HG nr. 984/2005 se constată că agentul constatator nu a descris fapta contravențională, mulțumindu-se să reproducă textul legal care incriminează contravenția. Așa cum s-a reținut anterior, descrierea faptei reprezintă un element esențial al procesului verbal contravențional, ceea ce impune a fi regăsită în cuprinsul actului de constatare. Orice precizări ori acte extrinseci, anterioare sau ulterioare încheierii procesului verbal de constatare, sunt irelevante, întrucât instanța de judecată, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal prin prisma conținutului său. Ori verificarea săvârșirii faptei impune, în prealabil, descrierea faptei prin procesul verbal contravențional.

În concluzie, instanța de fond a reținut că lipsește din cuprinsul procesului verbal descrierea faptei contravenționale, ceea ce atrage nulitatea absolută a procesului verbal, în conformitate cu art.17 din OG nr.2/2001.

Împotriva sentinței civile nr. 420/2013 a Judecătoriei J., intimata DS Ă V. ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR S. a declarat apel prin care a solicitat ca în urma admiterii căii de atac, tribunalul să respingă plângerea contravențională formulată de petent.

În motivare se arată în mod greșit instanța a reținut nulitatea absolută cât timp fapta există, iar pentru modul de descriere a faptei nu există această sancțiune. Instanța, deși era obligată să administreze orice probe prevăzute de lege nu a analizat temeinicia si legalitatea procesului verbal prin prisma cuprinsului său susținut prin mijloace de probă administrate în cauză și anume a procesului verbal de constatare nr. 153/2013.

În drept sunt invocate disp. art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 și art. 470 Cod procedură

civilă.

Analizând apelul prin prisma motivelor de apel și dispozițiilor art. 466-479, 481-482 Cod procedură civilă, tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 1 și 16 (alin.1 și 6) din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, iar procesul-verbal de constatare a contravenției trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: numele, prenumele contravenientului, "descrierea faptei contravențion ale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arăt area t uturor

împrejurăril or ce pot servi la aprecierea gravi tatii faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite...

";

T. va reține că din procesul verbal analizat nu rezultă datele necesare si suficiente de natura a face posibila identificarea faptei pentru care a fost sancționat petentul și implicit aprecierea gravitatii acesteia.

Așa cum reține și instanța de fond, agentul constatator nu a indicat actele normative încălcate și nici care au fost acțiunile sau inacțiunile petentei prin care s-a adus atingere acestor reglementări, arătându-se cu caracter general că petenta nu a respectat normele

stabilite de ANSVSA privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și valorificare a produselor alimentare.

În acord cu cele reținute de prima instanță, tribunalul constată că în procesul verbal nu se specifică, în concret, in ce constă fapta retinuta in sarcina petentei, agentul constatator rezumandu-se in a reda textul actului normativ, ce cuprinde o enumerare de modalități în care se poate comite fapta. O descriere succinta a starii de fapt este suficientă, cu conditia sa cuprinda toate elementele necesare si esentiale ale acesteia(în ce consta efectiv nerespectarea normelor ANSVSA, care erau elementele de fapt din care să rezulte că spațiile erau sau nu erau necorespunzător întreținute ș.a) în concret, astfel încât instanta de judecata să poata verifica temeinicia întocmirii procesului-verbal.

Procesul verbal de constatare la care face referire intimata apelantă, in susținerea legalitatii si temeiniciei procesului verbal, nu tine loc de descrierea faptei si reprezintă un element extrinsec acestuia, în condițiile în care procesul verbal supus analizei nu conține nicio trimitere la acest raport.

Prin urmare, în condițiile în care in procesul verbal agentul constatator nu a oferit detalii din care să rezulte în ce fel au fost incalcate dispozitiile actului normativ și nici alte detalii ce să facă determinabilă fapta și împrejurările în care a fost ea săvârșită, nu constituie doar o vătamare adusă petentei și care nu poate fi inlaturata decât prin anularea procesului verbal, ci în cazul de față echivalează cu lipsa faptei con travenționale

.

Sub acest aspect, tribunalul apreciază că în privința procesului verbal analizat, în mod corect prima instanță a reținut că intervine sancțiunea nulității absolute prevăzută de art. 17 din OG nr. 2/2001 care prevede că « lipsa mentiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, ..., a fapt ei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu »,

criticile apelantei referitoare la lipsa sancțiunii fiind astfel neîntemeiate.

Raportat la cele de mai sus, nefiind constatate motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge, ca nefondat,

apelul declarat de către intimata D.

S. ă V. și Pentru Siguranța Alimentelor S.

,

împotriva sentinței civile nr. 420/_

a Judecătoriei J. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de către intimata DS ă V. și Pentru Siguranța Alimentelor S. , împotriva sentinței civile nr. 420/_ a Judecătoriei J. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 21 noiembrie 2013.

Președinte,

Judecător,

Grefier,

C. D.

C. N.

C.

B.

D. R.

Red./Dact/DC_ /2 ex.

Jud. fond. M. C.

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 188/2013. Plângere contravențională