Decizia civilă nr. 257/2013. Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Operator date - 2516

DECIZIA CIVILĂ NR.257

Ședința publică din 12 martie 2013

Completul compus din:

Președinte: P. R. M., judecător

D. G., președinte secție civilă

I. D., judecător

V. V., grefier

S-a luat în examinare recursul formulat de către petenta SC R. R. S. cu sediul în comuna S. de J., str.B., nr.7, jud.Ilfov, împotriva sentinței civile nr.1358 din_ a J. Simleu Silvaniei, pronunțată în dosar nr._, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit dispozițiilor art.15 lit. i) din Legea nr.146/1997, prezenta cauză este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar recurenta-petentă a solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Instanța, raportat la obiectul cererii și a actelor depuse la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin sentința civilă nr.1358 din 7 noiembrie 2012 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta S. R. R. S.

- prin adm. F. W., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției seria SJ nr.0004714 din data de_ întocmit de ANSAVA- Direcția Sanitar V. S., și a fost menținut ca legal și temeinic procesul verbal de contravenție întocmit.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției seria SJ nr.0004714 din data de_ întocmit de ANSAVA-Direcția Sanitar V.

S. petenta a fost sancționată cu amendă în sumă de 8000 lei pentru săvârșirea contravenției prev.de art.4 lit.a pct.8 din Legea 984/2005.

În sarcina sa a fost reținută fapta că a expus la comercializare ouă de consum împreună cu ciuperci, pateu vegetal,șnițel,parizer vegetal, salată verde în același spațiu de frig. De asemenea, s-a reținut că nu s-a înaintat raportul trimestrial al subproduselor animale ce nu sunt destinate consumului uman;

raionare necorespunzătoare a produselor în depozitul unității - produse alimentare, nealimentare, detergenți etc.

În cuprinsul procesului-verbal s-a mai menționat că acesta a fost întocmit în baza notei de constatare cu nr.816/_ înregistrat în Registrul Unic de Control sub nr.35/_ semnat de luare la cunoștință de către Bălănean C. - șef departament.

Analizând nota de constatare întocmită la data de_ și semnată de reprezentantul petentei, instanța a constatat că acesta cuprinde starea de fapt descrisă în procesul-verbal de contravenție, respectiv deficiențele constatate și pentru care s-a luat măsura sancționării contravenționale.

Aceste deficiențe au fost constatate în prezența unui reprezentant al societății petente care a semnat nota de constatare și căruia i s-a pus în vedere să remedieze în cel mai scurt timp aceste deficiențe.

Motivele invocate de către petentă în plângere sunt nefondate. Astfel, faptul că organul constatator nu a procedat la recontrolarea societății petente nu constituie un impediment pentru aplicarea sancțiunii contravenționale pentru o contravenție constatată de către agentul constatator.

Nu se poate susține că această contravenție nu există din moment ce nota de constatare în care s-au menționat deficiențele, este semnată de un reprezentant al societății. Chiar prin plângere, petenta susține că nu s-a recontrolat unitatea la termen pentru a observa că a remediat așa zisele abateri. Ori dacă nu existau abateri, acestea nu trebuiau remediate.

Cu privire la susținerea petentei că nu s-a menționat în cuprinsul procesului- verbal de contravenție actul normativ care prevede interdicția ca ouăle să fie expuse separat de ciuperci, etc., aceasta este nefondată. După cum se poate observa, analizând procesul-verbal, în acesta este menționat actul normativ, respectiv HG 984/2005 care transpune cerințele obligatorii din Regulamentul CE al Parlamentului European nr. 852/2004/CE, la baza căruia stă principiul responsabilității primare pentru siguranța alimentelor ca și atribuit al operatorului în domeniul alimentar, precum și cel al obligativității asigurării alimentelor pe tot lanțul alimentar. Petenta, desfășurând activități de comerț cu produse alimentare, este obligată să cunoască condițiile de depozitare a produselor alimentare. Chiar și pentru un necomerciant este evident că produsele procesate trebuie separate de produsele neprocesate altfel existând un risc major de contaminare.

Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul verbal atacat, cuprinde toate elementele prevăzute de art.16,17 din OG nr.2/2001, sub sancțiunea nulității absolute.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prima instanță în mod eronat a reținut că deși petentei i s-a acordat un termen de remediere a deficiențelor și a fost sancționată, fără a mai fi controlată încă o dată, nu afectează valabilitatea procesului verbal de sancționare. Cu toate acestea reprezentanții DSVSA nu au mai urmărit modalitatea de remediere a acestor abateri și au sancționat-o direct pe aceasta.

Totodată arată că nu se face vinovată de cele reținute în sarcina sa, și că dintr-o eroare vădită, prima instanță a considerat că lipsa menționării în procesul verbal de contravenție a actului normativ în care se prevedea interdicția ca ouăle să fie expuse separat de ciuperci este nefondată. Apreciază că este inadmisibil ca o in stanță de judecată să considere că și pentru un necomerciant este evident că produsele procesate trebuie separate de produsele neprocesate, atlfel existând un risc major de contaminare, făcând abstracție de faptul că un proces verbal de contravenție trebuie să aibă un temei legal.

Intimata a formulat și a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat ca neîntemeiat și a se menține în totalitate sentința instanței de fond.

În recurs nu au fost depuse alte acte și nu s-au administrat probe.

Potrivit art. 301 din Codul de procedură civilă, "Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."

Hotărârea atacată a fost comunicată petentului la data de_, termenul de depunere a recursului a expirat la data de_, cererea a fost înregistrată la instanță la data de_, deci cu depășirea evidentă a termenului de recurs, situație în care, recursul va fi respins ca tardiv formulat.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I D E C I D E:

Respinge ca tardiv recursul formulat de recurenta SC R. (R. ) S. Ș. de J. împotriva sentinței civile nr.1358 din 7 noiembrie 2012 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

P. R. M.

D. G.

I.

D.

V. V.

Red. PRM/_

Dact.VV/_ /2ex.

Jud. fond: M. -A. D.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 257/2013. Plângere contravențională