Decizia civilă nr. 189/2013. Revendicare imobiliară
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 189/R
Ședința publică din_
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: P. M. B.
JUDECĂTORI: W. D.
: P. G.
GREFIER: M. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de pârâtul C. A. cu domiciliul în V. de Sus, str. V. V., nr. 10, jud. M., împotriva sentin- ței civile nr. 2923 din_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurentului Ciuban A. și a intimaților C. M., C. A., A. A. Vasile, I. A. ,
I. S., C. M., C. N., C. F., Ciuban L. și C. G. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care: Instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul C. M., lipsă fiind recurentul Ciuban A. și intimații C. A., A.
A. Vasile, I. A., I. S., C. M., C. N., C. F., Ciuban L. și
C. G. .
Instanța pune în discuție excepția perimării.
Intimatul C. M. depune la dosar precizare la recurs. Lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepție.
T.
Asupra recursului formulat de pârâtul C. A., se constată, din verificarea actelor de la dosar, că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de_, când în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, recursul a fost suspendat.
Văzând că, în conformitate cu disp. art. 248 Cod procedură civilă, orice acțiune se perimă de drept chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, potrivit prev. art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În baza art. 248 și 252 Cod procedură civilă,
Constată perimat recursul
formulat de pârâtul C. A. cu domiciliul în
V. de Sus, str. V. V., nr. 10, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 2923 din_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
P. M. B. | W. | D. | P. G. | M. | C. |
Red.: P.M.B./t.red.: M.C._ /2 ex.
DECIDE:
În baza art. 248 și 252 Cod procedură civilă,
Constată perimat recursul
formulat de pârâtul C. A. cu domiciliul în
V. de Sus, str. V. V., nr. 10, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 2923 din_ pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._, având ca obiect revendicare imobiliară.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ . PREȘEDINTE JUDECĂTORI
← Decizia civilă nr. 494/2013. Revendicare imobiliară | Decizia civilă nr. 283/2013. Revendicare imobiliară → |
---|