Decizia civilă nr. 199/2013. Obligatie de a face

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 199/A

Ședința publică din data de 2 octombrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: P. G.

J. ecător: C. V. - Președinte secție civilă

G. ier: B. M.

Pe rol este pronunțarea asupra apelului civil declarat de pârâta R. C. D.

, cu domiciliul în C., nr. 83 F, județul M., împotriva sentinței civile nr. 4115 din data de_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.

Dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data din data de_, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, în conformitate cu prevederile art. 260 și art. 146 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 316, 298 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de_ .

Instanța, în urma deliberărilor a pronunțat decizia civilă de față.

T.

Asupra apelului civil de față, deliberând reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4115 din data de_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Z. C., împotriva pârâtei R. C. D., și în consecință pârâta fost obligată să permită reclamantului accesul în imobilul-casă de locuit, situat în Cicîrlău nr. 83F, județul

M., remițând acestuia o copie de pe fiecare cheie de la toate ușile de acces, interioare și exterioare ale casei, precum și de la poarta imobilului. Pârâta a fost obligată să achite reclamantului suma de 3169,66 lei, cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței se reține că, coproprietatea, ca modalitate a dreptului de proprietate, se caracterizează prin faptul că un bun aparține, simultan și concurent, la doi sau mai mulți proprietari, fără ca respectivul bun să fie fracționat în materialitatea sa, cotele-părți ideale, abstracte, matematice raportându-se strict la dreptul de proprietate.

Cât timp durează coproprietatea, dreptul fiecărui coproprietar poartă asupra fiecărei particule din bun, doar cu ocazia partajului urmând a se individualiza exact partea materială din bun, care corespunde cotei-părți din dreptul de proprietate.

Așadar, regimul juridic al coproprietății implică două principii și anume: inexistența vreunui drept exclusiv asupra unei părți materiale din bunul ce constituie obiectul său; existența unui drept exclusiv doar asupra unei cote-părți ideale, abstracte, matematice din dreptul de proprietate.

Fiecare copărtaș poate exercita asupra bunului acte materiale - de posesie și folosință. Posesia (coposesia) legitimează pe fiecare copărtaș să exercite stăpânirea materială a bunului, simultan și concurent cu ceilalți copărtași, fără a putea fi exclus de la exercitarea acestuia.

În speță, instanța nu a fost investită cu o acțiune de partaj, nici măcar cu un partaj de folosință. Solicitarea reclamantului a vizat obligarea pârâtei la a-i permite accesul în imobil. Din depoziția martorului Ozsvath A. a rezultat că prin luna octombrie-noiembrie 2009 pârâta a refuzat să-i permită reclamantului accesul în casă, iar reclamantul i-a spus că nu are o cheie și de la ușa de intrarea din spate a casei, în rest deținându-le. Acest ultim aspect rezultă și din depoziția martorei Bouszek M. .

Prin răspunsul la întrebarea nr. 10 din interogatoriu pârâta a recunoscut că în imobil sunt finisate doar două dormitoare, fiecare folosind câte unul, iar reclamantul are acces la bucătărie, living, băi, cu excepția camerei pârâtei.

Practic, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să îi remită cheile de la toate ușile imobilului, solicitare cu privire la care pârâta a arătat că reclamantul posedă aceste chei, mai puțin pe cea de la dormitorul pârâtei, unde aceasta își depozitează bunurile personale.

După cum s-a arătat anterior, dreptul de coproprietate poartă asupra fiecărei particule din bunul ce constituie obiectul său, iar posesia și folosința urmează același regim juridic. Cât timp nu a intervenit un partaj de orice fel, drepturile părților sunt concurente, asupra întregului bun. Pe cale de consecință, instanța va admite acțiunea și va obliga pe pârâtă să permită reclamantului accesul în imobilul-casă de locuit, situat în Cicîrlău nr. 83F, județul M., remițând acestuia o copie de pe fiecare cheie de la toate ușile de acces, interioare și exterioare ale casei, precum și de la poarta imobilului.

Prin prisma actelor justificative depuse la dosar, în temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pe pârâtă să achite reclamantului suma de 3169,66 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel R. C. D. care a solicitat admiterea apelului și pe cale de consecință, în principal, să se anuleze cererea introductivă ca netimbrată.

În subsidiar, să se schimbe în parte hotărârea atacată în sensul acordării doar a ceea ce s-a cerut. Acordarea doar în parte a cheltuielilor de judecată, doar pe acelea care au fost necesare pentru exercitarea acțiunii introductive.

În motivarea apelului se arată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 3 lit. b din Legea nr. 146/1997 care impune obligația pentru reclamant de a achita taxa de timbru în valoare de 10 lei pentru cererile care privesc dreptul de folosință a locuințelor sau a unor încăperi, nelegate de plata anumitor sume de bani. Reclamantul a omis să timbreze acțiunea cu suma de 0,30 lei reprezentând timbru judiciar.

Instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut prin acțiunea introductivă constând în obligarea pârâtei să permită accesul reclamantului în imobil și remiterea

acestuia a câte o copie de pe fiecare cheie de la toate ușile de acces interioare și exterioare ale casei, precum și de la poarta imobilului.

Pe parcursul procesului reclamantul nu și-a completat sau precizat acțiunea în sensul de a se solicita obligarea pârâtei la remiterea copiilor după cheile imobilului. Prin aceasta s-a încălcat principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.

Hotărârea pronunțată contravine întregului probatoriu administrat în cauză. Martorii arată că reclamantul deține cheile, mai puțin de la ușa din spate a casei. De asemenea, pârâta a recunoscut că reclamantul nu are acces doar la camera pârâtei. Deci accesul reclamantului la imobil s-a limitat doar parțial cu privire la ușa din spatele casei și de la dormitorul pârâtei.

Prin întâmpinare pârâta nu s-a opus la admiterea acțiunii introductive ci doar s-a arătat că susținerile reclamantei sunt nefondate în condițiile în care acesta a avut în permanență acces la imobilul coproprietatea pârâtului. Pretențiile reclamantului au fost dovedite doar parțial. Greșit s-au admis cheltuielile de deplasare a reclamantului din Austria în România, cheltuieli care nu nici o legătură cu litigiul dintre părți.

Intimatul Z. C. prin întâmpinarea depusă (fila 24) a solicitat respingerea apelului, cu motivarea că, în privința timbrajului în calea de atac se pot aplica dispozițiile art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997. Apelanta nu i-a permis să intre în locuință în datele de 27 octombrie 2009 și 5 decembrie 2009. Instanța de fond nu a dat mai mult decât s-a cerut, remiterea cheilor este o consecință firească ce decurge din dreptul de folosință ca și atribut al dreptului de proprietate. Intimatul a apelat la organele de poliție. În calitate de proprietar reclamantul are dreptul de a deține toate cheile de la toate ușile imobilului. Deoarece prin întâmpinare pârâta a arătat că se opune la admiterea acțiunii, corect aceasta a fost obligată la cheltuieli de judecată. Fiind cetățean străin, cu domiciliul în străinătate singura modalitate de a avea cunoștință despre derularea procesului a fost acela de a se prezenta la fiecare termen.

În probațiune, s-au administrat probe testimoniale.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:

Părțile sunt coproprietari asupra imobilului înscris în CF 1892 C. nr. topo 1003/2/8 și 1008/1, în natură teren în suprafață de 3500 mp și casă. Conform înțelegerii intervenite între aceștia cota de contribuție a reclamantului asupra întregului imobil este de 90%, iar a pârâtei de 10%.

În cursul anului 2009 au apărut anumite neînțelegeri atunci când reclamantul a primit o notificare de la pârâtă (fila 9 dosarul de fond), prin care i se aduce la cunoștință că nu îi va mai permite accesul în imobil, reclamantul fiind mai mult plecat în Austria, țară al cărui cetățean este.

Martorii audiați în cauză confirmă faptul că reclamantul a încercat să intre în imobil. Astfel, în luna octombrie 2009 în prezența martorului Ozsvath A. (fila 28) pârâta a refuzat să-i permită reclamantului accesul în imobil. Deși pârâta la interogatoriu arată că în luna octombrie i-ar fi predat reclamantului cheile de la imobil se pare că această declarație nu este reală pentru că în data de 5 decembrie 2009, tot în prezența martorei Bouzsek M. N. (fila 29) pârâta a refuzat să-i permită accesul reclamantului în imobil. Doar după ce s-a apelat la organele de

poliție fratele pârâtei a deschis poarta. La acea dată, arată același martor reclamantul nu avea cheile de la poarta gardului (fila 29).

Față de această stare de fapt se apreciază că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamantului.

Prin obligarea pârâtei să remită reclamantului cheile de la toate încăperile imobilului nu se poate considera că judecătoria ar fi dat mai mult decât s-a cerut. Acest lucru este o consecință firească ce decurge din dreptul de folosință ca atribut al dreptului de proprietate pe care îl are reclamantul. Numai în acest fel, prin deținerea tuturor cheilor, reclamantul poate avea acces și poate folosi întregul imobil.

Deoarece instanța de fond nu a pus în vedere reclamantului taxa de timbru pe care o datora și sancțiunea ce urmează să o aplice în cazul în care nu se conformează acestor dispoziții, nu putea să anuleze acțiunea ca netimbrată, deoarece atributul de a stabili taxa judiciară de timbru revine instanței conform dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru.

Cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond au fost justificate cu actele depus la dosar reprezentând onorariu avocațial, copii după bonurile de benzină când reclamantul s-a prezentat la termenele de judecată. Prin admiterea acțiunii conform art. 274 Cod procedură civilă în mod corect acestea au fost acordate.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă se va respinge apelul declarat ca fiind nefondat și se va menține în totalitate sentința judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge apelul declarat de R. C. D., în contra sentinței civile nr. 4115 din_ a Judecătoriei B. M., județul M. .

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică de azi 2 octombrie 2013.

Președinte

J. ecător

G. ier

P. G.

C.

V.

B. M.

Red. P.G./_

Dact. B.M./_

Ex. 4, com. 2 ex./_

J. ecător fond: S. T. A. Ana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 199/2013. Obligatie de a face