Decizia civilă nr. 209/2013. Actiune in constatare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA CIVILĂ DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR.209/A/2013
Ședința publică din 23 Aprilie 2013 Completul este constituit din: PREȘEDINTE: A. -F. D. JUDECĂTOR: O. -C. T. GREFIER: A. -P. B.
S-au luat spre examinare apelul promovat de către apelantul pârât M. L. în contra Sentinței civile nr.285/12 Martie 2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei D., privind și pe intimata reclamantă S. E. și pe intimații pârâți M. M., M. D. prin P., P. municipiului D., având ca obiect acțiune constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că la data de 19 Aprilie 2013 s-au depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură al tribunalului concluzii scrise din partea apelantului pârât, prin care a solicitat, principal, admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei D., cerere întemeiată pe dispozițiile art.312 alin.3 și 5 Cod procedură civilă iar, în subsidiar, dacă tribunalul apreciază că nu se impune casarea cu trimitere, admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile apelate, în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamanta S. E., cu cheltuieli de judecată, concluzii atașate la filele 129-133 dosar.
La data de 17 Aprilie 2013 s-au depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură al tribunalului concluzii scrise și din partea intimatei reclamante, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial (chitanța nr.12/01 Octombrie 2012 în sumă de 1.500 lei (f.126) și chitanța nr.46/20 Februarie 2012 în sumă de 1.500 lei (f.127), onorariu expert și taxa judiciară de timbru (f.134-136).
Totodată, se constată că la data de 22 Aprilie 2013 s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul de registratură al tribunalului o cerere din partea apelantului pârât prin domnul avocat Aurel Bujiță prin care face următoarele precizări, și anume că la pct.1 solicită "Admiterea apelului, desființarea sentinței civile nr.285/2012 pronunțată de Judecătoria Dej în dosar nr._ și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei D., cerere întemeiată pe dispozițiile art.297 Cod procedură civilă";; la pct. II solicită "Admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței civile nr.285/2012 pronunțată de Judecătoria Dej în dosar nr._, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta S. E. ";.
În cadrul concluziilor scrise înlocuiește cuvântul "recurs"; cu "apel";, menținând argumentele și celelalte cereri cuprinse în concluziile depuse la dosar (f.137).
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 285/12 Martie 2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei D. s-a admis acțiunea reclamantei S. E., în contradictoriu cu pârâții M. L., M. M., M. D. reprezentat prin primar și P. M. D. și în consecință:
S-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei, asupra imobilului înscris în C.F. nr. 50262-C1-U8 al mun. D., dobândit de către reclamantă prin Contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu Primăria municipiului D., la data de_ în baza Legii nr. 112/1995;
Au fost obligați pârâții să recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului menționat în suprafață utilă de 72 m.p., cu destinația de locuință;
S-a constatat nulitatea absolută a dispoziției de restituire în natură emis sub nr. 2017 din data de 9 iunie 2006 de P. municipiului D., urmare a Adeverinței nr. 20235 din 1 iunie 2006, emisă de Primăria municipiul D., în favoarea pârâților
M. LUKACS și M. M., cu consecința restabilirii situației anterioare de C.F. pe seama vechiului titular și anume ST. L ROMÂN;
- Dispune radierea dreptului de proprietate al pârâților M. LUKACS și M. M. din C.F. 50262-C1-U8 D., nr. top. 917/V;
S-a dispus înscrierea în C.F. 50262-C1-U8 D. a dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu, apart. nr. 5 cu nr. top. 917/V pe numele reclamantei
S. E., în cotă de 1/1 parte, ca bun propriu, cu titlu "prin cumpărare"; în baza L. 112/1995.
Au fost obligați pârâții M. LUKACS și M. M. la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta S. E., a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 5 situat în imobilul din D., str. 1 Mai, nr. 4, județul C. (compus din 11 apartamente), în baza Contractului de vânzare - cumpărare nr. 3490/_ încheiat cu pârâta Primăria municipiului D. reprezentat de primar, apartament ocupat anterior de reclamantă în baza unui Contract de închiriere cu nr. 8555 din_, în baza și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1009. Deci apartamentul a fost înstrăinat legal și nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se fi constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare
- cumpărare 3490/_ .
Din analizarea probațiunii în cauză, nu rezultă nici că pârâții M. ar fi formulat cerere de revendicare în temeiul actului normativ menționat mai sus. Au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 depusă la Biroul Executorului Judecătoresc Șipoș A., în anul 2005, solicitând restituirea în natură a apartamentului nr. 5 și a altora din imobilul situat în D., str. 1 Mai nr. 4, județul
C. .
Dispoziția nr. 2017 din 9 iunie 2006 emisă de primarul municipiului D. - prin care s-a restituit în natură apartamentul cumpărat legal de reclamantă, a fost emisă cu nesocotirea dispozițiilor legale.
De altfel, din analiza Deciziei civile nr. 1358/R/2009 pronunțată în Dos. nr._ a Curții de Apel C., depusă în probațiune de pârâții M., rezultă că Sentința civilă nr. 672 din 4 iunie 2008 a Judecătoriei D. privind pe reclamanta Gaal Constanța și pârâții din speță, a rămas definitivă și irevocabilă și printre alte capete de cerere admise, s-a constatat nulitatea absolută a Dispoziției de restituire în natură a imobilului situat în D., str. 1 Mai, nr. 4, județul C., emisă de primarul municipiului D., sub nr. 2017/_ în favoarea pârâților M. LUKACS și M.
M., cu consecința restabilirii situației anterioare de carte funciară, în sensul anulării încheierii de întabulare, radierii dreptului de proprietate al pârâților M. și înscrierii dreptului de proprietate asupra imobilului pe seama vechiului titular - ST. L ROMÂN.
Față de cele ce preced, în temeiul textelor de lege invocate mai sus, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanta S. E., împotriva pârâților
M. L., M. M., M. D. reprezentat prin primar, P. M. D. ,
pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate și înscriere în C.F. așa cum a fost formulată în scris.
În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, fiind în culpă procesuală, pârâții M. LUKACS și M. M., au fost obligați la plata sumei de 1500 lei reprezentând onorariu de avocat, în favoarea reclamantei.
Împotriva sentinței examinate a promovat recurs, recalificat ca fiind apel, pârâtul M. Lukacs (f.4) solicitând în principal admiterea recursului, casarea sentinței și trimitere cauzei spre rejudecare - în temeiul art. 312 alin. 3 și 5 C.pr.civ., iar în subsidiar: admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii civile, cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii cu privire la cererea principală a învederat că instanța de fond nu a analizat apărările și argumentele expuse cu privire la capătul de cerere din acțiunea reclamantei vizând constatarea nulității absolute a dispoziției de restituire în natură nr. 2017 din_ emisă de P. municipiului D. . Împrejurarea nesoluționării fondului cu privire la acest aspect rezultă chiar din parte introductivă a hotărârii atacate în care instanța de fond arată că, raportat la precizarea reprezentantei reclamantei în sensul că a fost constatată nulitatea dispoziției de restituire a apartamentelor, revine asupra probelor anterior încuviințate, considerând că sunt inutile. Astfel, instanța de fond nu a analizat niciuna dintre apărările făcute de recurent atât în cuprinsul întâmpinării la pct. II cât și în notele de ședință care au fost înregistrate la dosarul cauzei în data de_ cu referire la valabilitatea dispoziției de restituire în natură.
Referitor la cererea subsidiară privind modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță se arată că sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 304 pt. 9 și art. 312 din C.pr.civ., întrucât instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale.
Sunt criticabile considerentele reținute de instanța de fond, împrejurarea că anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3490/_ reclamanta a ocupat apartamentul în baza unui contract de închiriere nu poate conduce automat la concluzia că vânzarea-cumpărarea s-a realizat cu respectarea legii, instanța mărginindu-se în mod greșit a examina legalitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare doar prin prisma dispozițiilor Legii nr. 112/1995, fără să țină seama de prevederile Legii nr. 213/1998.
Pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare nu poate produce efecte față de recurent deoarece apartamentul în litigiu a fost preluat abuziv fără titlu valabil de către Statul Român și așadar apartamentul nr. 5 nu putea fi înstrăinat în mod valabil de către acesta în temeiul Legii nr. 112/1995, sens în care s-a pronunțat în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În mod nejustificat instanța de fond a admis acțiunea reclamantei pornind de la premisa că nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se fi constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3490/_, considerentele reținute de către instanța fiind în contradicție cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Este de observat că instanța de fond a sancționat pârâții și a admis acțiunea reclamantei pe motiv că aceștia nu au formulat cerere de revendicare în baza Legii nr. 112/1995 ci doar în temeiul Legii nr. 10/2001 însă a ignorat împrejurarea că la data depunerii cererii de restituire, recurentul și fratele său M. M. au beneficiat de prevederile art. 4 alin. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 cu efecte retroactive. Prin înscrierea dreptului lor de proprietate în cartea funciară s-a asigurat opozabilitatea dreptului și efectele prevăzute de art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
În drept au fost invocate art. 282 indice 1 alin. 1, art. 299, 304 ind. 1, 304
pct. 9, art. 312 și art. 274 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată (f.15) intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu consecința obligării apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției procesuale a arătat referitor la susținerea recurentului conform căreia este îndreptățit la restituire în calitate de moștenitor al
lui M. Grigore, bunicul său, solicită instanței de control judiciar să observe faptul că nici până în prezent recurentul nu a făcut dovada calității de moștenitor profitând de coincidența de nume s-a limitat la a depune acte de stare civilă. De altfel, lipsa legăturii de rudenie între recurent și proprietarul tabular a fost constatată în dosarul nr._ în care s-a constatat și nulitatea dispoziției de restituire în natură nr. 2017/2006 privind toate apartamentele tocmai pentru acest motiv. Chiar în situația în care s-ar fi dovedit calitatea de moștenitor, întrucât imobilul apartament 5 a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 și întrucât nu există o hotărâre irevocabilă de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă și Primăria Dej, în această situație apelantul are dreptul doar la despăgubiri prin echivalent și nicidecum la o restituire în natură a imobilului.
De asemenea, neînscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentului în discuție nu aduce atingere existenței acestuia cu atât mai mult cu cât a dobândit în proprietate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată.
În drept au fost invocate prev. art. 115 C.pr.civ.
Analizând apelul formulat în urma recalificării ca urmare a efectuării unei expertize de evaluare din care a reieșit că valoarea imobilului este de 211.700 lei, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, tribunalul în baza art. 296 C.pr.civ. îl va respinge pentru următoarele considerente:
Motivele de apel sunt grupate în două categorii, cele vizând desființarea hotărârii pentru necercetarea fondului și cele de schimbare a soluției.
Referitor la prima categorie de motive, critica privind neanalizarea fondului cauzei din perspectiva rezumării judecătorului fondului în cuprinsul motivării doar la a face trimitere la o altă hotărâre judecătorească, este neîntemeiată întrucât, chiar dacă considerentele sentinței sunt concise, condensate, instanța de fond a avut în vedere în ceea ce privește constatarea nulității absolute a dispoziției de restituire în natură nr. 2017 din_ emisă de P. municipiului D. împrejurarea esențială că apartamentul în discuție a fost înstrăinat legal și nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se constate nulitatea acestui titlu de proprietate.
Referirea la o altă hotărâre judecătorească irevocabilă privind un alt apartament din același imobil s-a făcut după ce s-a analizat valabilitatea dispoziției de restituire din perspectiva faptului că imobilul nu se mai regăsea în patrimoniul
D., pentru a contracara apărările pârâtului în ceea ce privește îndreptățirea sa la restituire.
În cuprinsul aceleași categorii de motive, apelantul s-a prevalat de faptul că nu au fost analizate apărările formulate din perspectiva îndreptățirii la restituire, în calitate de moștenitor al lui M. Grigore, bunicul său, persoană care avea calitatea de proprietar al imobilului la data preluării, critică, de asemenea, neîntemeiată.
Astfel, judecătoria a avut în vedere Decizia civilă nr. 1358/R/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ (fila 45-48 dosar fond) prin care s-a reținut lipsa calității de moștenitor al reclamantului identic cu pârâtul din prezenta cauză, după fostul proprietar tabular, raportat la incidența dispozițiilor Codului civil Austriac dând eficiență efectelor puterii de lucru judecat, apreciindu- se că această statuare poate fi opusă de către un terț raportat la cadrul procesual constituit în acel dosar și chiar dacă viza un alt apartament, celui în contradictoriu cu care s-a stabilit această împrejurare.
În literatura de specialitate s-a considerat că reclamantului dintr-o primă cerere i se poate opune puterea de lucru judecat de pârâtul din a doua cerere, altul decât cel din primul proces dacă are aceeași situație cu pârâtul inițial chiar dacă nu există raporturi de solidaritate sau indivizibilitate.
Cu alte cuvinte, nu se poate considera într-o cauză că este persoană îndreptățită în temeiul Legii 10/2001, iar în alta că nu, raportat la același imobil preluat cu mai multe apartamente.
Criticile privind petitele accesorii nu pot fi primite în condițiile în care s-au admis capetele principale, reclamantul urmărind înscrierea dreptului său de
proprietate ca urmare a restabilirii situației de Cf, așa cum de altfel s-a și arătat în cuprinsul motivării judecătoriei.
Pe fondul cauzei tribunalul apreciază că toate criticile formulate sunt neîntemeiate având în vedere împrejurarea esențială reținută anterior de către Curtea de Apel C. în sensul că apelantul nu este moștenitor după fostul proprietar tabular, așa încât nu poate invoca nici pe cale de excepție nulitatea contractului de vânzare-cumpărare în discuție de care se prevalează intimata.
Cu toate acestea, este de remarcat faptul că în primul rând la momentul emiterii dispoziției de restituire, respectiv_ imobilul în litigiu fusese înstrăinat, și anume în_, context în care nu se mai regăsea la dispoziția primarului.
Drept urmare, pentru a beneficia de restituirea în natură apelantul avea posibilitatea să se prevaleze de dispozițiile art.46 din Legea 10/2001 în forma inițială solicitând în termen de un an de la intrarea în vigoare a legii constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare cu consecința suspendării soluționării notificării, însă nu a făcut-o obținând direct bunul prin dispoziție de restituire.
Având în vedere aceste aspecte, tribunalul apreciază că odată ce s-a prevalat de dispozițiile legii speciale, apelantul avea obligația de a urma procedura instituită de acest act normativ, neputând invoca pe cale de excepție și pe dreptul comun neregularitățile contractului de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât ceea ce nu se poate invoca pe cale principală datorită prescripției, nu se poate invoca pe cale de excepție.
Apelantul a înțeles să invoce practica CEDO, însă situațiile de fapt reținute în cauzele respective sunt altele decât cea din prezenta speță.
Astfel, în cauza Hollitzer persoanele îndreptățite s-au prevalat anterior de dispozițiile dreptului comun formulând o acțiune în revendicare și în anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii 112/0995 având câștig de cauză doar în ceea ce privește constatarea nelegală a preluării bunului, iar în temeiul Legii 10/2001 au formulat notificare solicitând despăgubiri pe care nu le-au încasat.
În cauza Babeș succesoarele fostului proprietar dispuneau de o hotărâre anterioară Legii 112/1995 prin care statul a fost obligat la restituire, iar în cauza Ion reclamanta s-a prevalat de dispozițiile Legii 10/2001 și a cerut constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, aceeași fiind situația și în cauza Tudor și Aldea.
Față de cele ce preced, T. ul va respinge apelul cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
În baza art. 274 C.pr.civ. reținând culpa procesuală a apelantului, îl va obliga să plătească intimatei reclamante S. E. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr.12/_ eliberate de avocat I. Meteșan (f.126).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. L. împotriva Sentinței civile nr.285/12 Martie 2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei D., pe care o păstrează în întregime.
Obligă apelantul să plătească intimatei S. E. suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 23 Aprilie 2013
Președinte,
-F. D.
Judecător,
O. -C. T.
Grefier,
A. -P. B.
Redactat A.P.B./23 Aprilie 2013/1445
G.P. 29 Aprilie 2013 OT/GP 9 Mai 2013/ 7 ex.
Judecător fondR. S. -Judecătoria DEjac
| ← Decizia civilă nr. 850/2013. Actiune in constatare | Decizia civilă nr. 1228/2013. Actiune in constatare → |
|---|
